BusinessMagazin

Tag: bere

  • Cine cumpara afacerea Ursus

    Grupul japonez Asahi Group Holdings cumpără operaţiunile de pe pieţele est europene ale InBev, într-o tranzacţie de 7,8 miliarde de dolari, relatează Reuters. Anunţul oficial ar urma să fie făcut azi.

    Anheuser-Busch InBev a acceptat să-şi vândă mărcile de pe pieţele est euopene, care se referă la operaţiunile din Republica Cehă (Pilsner Urquel), din Polonia (Tyskie şi Lech) şi Ungaria (Dreher).

    Reprezentanţii grupului japonez au refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

    Această tranzacţie ar putea fi cel mai mare deal pe care grupul japonez îl face în extinderea operaţiunilor sale cu bere pe pieţe străine. În Europa Asahi a preluat deja operaţiuniele de pe pieţele vestice ale SABMiller.

    Pe piaţa românească, SABMiller este prezent prin intermediul Ursus Breweries, liderul pieţei de bere, care are în portofoliu mărci precum Ursus şi Timişoreana.

    Afacerea cu japonezii are rolul de a îndeplini condiţiile necesare pentru ca AB InBev să poată finaliza preluarea SABMiller. AB InBev este la un pas de a finaliza achiziţia SABMiller, tranzacţie de peste 80 mld. euro condiţionată, printre altele, de vânzarea activelor SABMiller în Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România.

    Anterior, despre interesul grupului sud-african SABMiller de a găsi un cumpărător pentru operaţiunile de pe pieţele est europene, reprezentanţii producătorului de bere spuneau: „Aprobarea din partea Comisiei Europene pentru achiziţia SABMiller de către AB InBev a inclus angajamentul AB InBev de a vinde afacerile SABMiller din Europa Centrală şi de Est (CEE). După schimbarea controlului, ca parte a acestui angajament, AB InBev implementează obligaţii de tip «hold separate»“. Acestea presupun o izolare a afacerilor de restul operaţiunilor păstrate din AB InBev/SABMiller Group pentru a fi asigurată competitivitatea operaţiunilor din CEE precum şi independenţa de restul grupului AB InBev între momentul schimbării controlului şi cel al vânzării“. Ursus Breweries a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei (355 mil. euro) şi un profit de 44 mil. lei (circa 10 mil. euro).

  • Motivul pentru care toţi cei 80 de locuitori ai unui sat au devenit milionari

    Toţi cei 80 de locuitori ai satului spaniol Cerezales del Condado au deveni milionari în dolari. Averea lor nu este rezultatul câştigului la El Gordo, loteria naţională spaniolă, ci se datorează faptului că acesta este oraşul de naştere al lui Antonino Fernández.
     
    Fernández a fost cel de al 11-lea membru al unei familii cu 13 copii şi a emigrat în Mexic în 1949, când avea 32 de ani. A evoluat în carieră până la funcţia de CEO al grupului Modelo, compania care produce berea Corona. 
    El a murit în luna august a acestui an, la 99 de ani, vârstă până la care ajunsese miliardar. 
    Testamentul lui a prevăzut ca 169 de milioane de lire sterline să fie lăsate locuitorilor Cerezales, satul în care el s-a născut şi a copilărit. Astfel, fiecare dintre locuitorii acestuia au moştenit circa 2 milioane de lire sterline.
     
    Fernández s-a născut pe 13 decemrbie 1977 în sărăcie, iar la 14 ani a fost nevoit să renunţe la şcoală fiindcă părinţii lui nu îşi permiteau taxele. După Războiul Civil Spaniol s-a mutat în oraşul Leon din nordul Spaniei, unde s-a căsătorit cu Cinia González Díez.
     
    În 1949, unchiul soţiei sale, care deţinea grupul Modelo, a invitat cuplul să se mute în Mexic, unde Fernández a şi început să lucreze pentru berărie, ca angajat în depozit.
     
    A avansat treptat în funcţii şi până în 1971 a devenit CEO al companiei. El a ajutat Corona să devină nu numai cea mai populară bere din Mexic, dar şi un adevărat fenomen din punct de vedere al  exporturilor. 
    Corona Extra este a doua cea mai importată bere la sticlă din Statele Unite ale Americii, cu vânzări anuale de 693 de milioane de dolari. 

  • Motivul pentru care toţi cei 80 de locuitori ai unui sat au devenit milionari în dolari

    Toţi cei 80 de locuitori ai satului spaniol Cerezales del Condado au deveni milionari în dolari. Averea lor nu este rezultatul câştigului la El Gordo, loteria naţională spaniolă, ci se datorează faptului că acesta este oraşul de naştere al lui Antonino Fernández.
     
    Fernández a fost cel de al 11-lea membru al unei familii cu 13 copii şi a emigrat în Mexic în 1949, când avea 32 de ani. A evoluat în carieră până la funcţia de CEO al grupului Modelo, compania care produce berea Corona. 
    El a murit în luna august a acestui an, la 99 de ani, vârstă până la care ajunsese miliardar. 
    Testamentul lui a prevăzut ca 169 de milioane de lire sterline să fie lăsate locuitorilor Cerezales, satul în care el s-a născut şi a copilărit. Astfel, fiecare dintre locuitorii acestuia au moştenit circa 2 milioane de lire sterline.
     
    Fernández s-a născut pe 13 decemrbie 1977 în sărăcie, iar la 14 ani a fost nevoit să renunţe la şcoală fiindcă părinţii lui nu îşi permiteau taxele. După Războiul Civil Spaniol s-a mutat în oraşul Leon din nordul Spaniei, unde s-a căsătorit cu Cinia González Díez.
     
    În 1949, unchiul soţiei sale, care deţinea grupul Modelo, a invitat cuplul să se mute în Mexic, unde Fernández a şi început să lucreze pentru berărie, ca angajat în depozit.
     
    A avansat treptat în funcţii şi până în 1971 a devenit CEO al companiei. El a ajutat Corona să devină nu numai cea mai populară bere din Mexic, dar şi un adevărat fenomen din punct de vedere al  exporturilor. 
    Corona Extra este a doua cea mai importată bere la sticlă din Statele Unite ale Americii, cu vânzări anuale de 693 de milioane de dolari. 

  • Slow food propune: votaţi cu furculiţa!

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)

    Terra Madre Salone del Gusto, evenimentul cu cea mai mare amploare a mişcării slow food, a avut loc anul acesta la sfârşit de septembrie la Torino, în Italia.

    141 de ţări membre au fost acolo cu reprezentanţi în costume naţionale, standuri cu produse agro-alimentare tradiţionale şi feluri de mâncare reprezentative. În paralel, ateliere de gătit şi educaţie, workshop‑uri, conferinţe şi forumuri ce abordează mâncarea din punct de vedere economic, politic, ecologic şi cultural. Parcul Valentino a fost principalul teatru de operaţiuni, locul unde standurile naţionale au ocupat sistematic şi apetisant aleile. Atmosfera aducea aminte de Moşii la Ion Luca Caragiale…

    Biscuiţi cantucci din Italia. Sandalwood cu aceto balsamico şi sare, la standul australian (au gust de nucă şi textură de unt rece). Fasole albă, pestriţă, pitică. Torta di pistacchio din Bronte. Pasta de fistic, pesto de fistic. Fistic crud, prăjit, măcinat. Fistic. Sicilia. Canoli. Cassata. Cozi imense zi de zi la standuri. Susianelle viterbese, adică cârnaţi de porc cu portocală şi fenel, după o veche reţetă etruscă. Porc sub formă de salam, salsiccia, şunci, jamboane şi alte cele.

    Parmezan şi mii de feluri de brânză. „Non lo diamo a nessuno“, aud în spate. „Nu dăm nimănui din ea“.

    Bere de castane de la Piccolo Berrificio Clandestino. Beri artizanale multe şi cu denumiri sugestive. Usturoi copt vândut de un neamţ înalt care îmbrăţişează oamenii smotocindu-i în barba de Moş Crăciun. Mosto cotto – must fiert, redus până la consistenţa unei mieri.

    Degustări de vin la Universitatea din Polenzo. Capră garganică – roşcată şi mândră. Caş afumat. Ricotta dulce. „Aaaaa!“ Oamenii suspină când trec pe lângă alte şi alte calupuri de brânză.

    Un voluntar italian care îmi explică cum să ajung la paradă lucrează la UniCredit şi merge de ani de zile cu treabă la Iaşi. Ceaiuri, ierburi, plante. Aceto balsamico di Modena de la case ce fac oţet din 1800. Alune de pădure de Piemont, cel mai delicios snack posibil, 3 euro corneţelul. Panificaţie italiană. Murături şi conserve. Greci care cântă vesel din acordeon. Melci vii. Fursecuri. Şofran cultivat în Italia, Spania şi Afganistan. Cumpărat bulbi? Bifat! Vă ţin la curent cu evoluţia noii culturi.

    Fructe uscate, confiate, proaspete. Peşte la fel. Botarga. Un mistreţ împăiat şi cu ochelari de soare. Dulceaţă de ceapă blondă, de ardei iute şi de citrice. Portocale, bergamote – dulceaţă, gem, suc, sirop. Panforte. Cremă de slănină – unsoare, adică. Trufe şi hribi italieneşti pe patru categorii de calitate, respectiv preţ (multe aduse din România, fără doar şi poate). Migdale. Năut. Într-un muzeu, o expoziţie de instalaţii fantasmagorice realizate din oase de vacă sculptate de un pacient al unei case de nebuni pe la sfârşit de 1800.

    „Dove cazzo devo andare? Dov’e Piemonte?“ Oamenii iau în serios incursiunea printre standuri.

    Spaghetti, tortelloni, picioare de porc maturate luni întregi, parmezan DOCG, scamorza. Primarul din Bazna, Sibiu, a terminat repede de vândut slănina de porc şi ne povesteşte despre lichiu săsesc şi despre o carte de bucate săseşti scrisă de o doamnă din sat.

    Uleiuri de măsline virgine şi extravirgine, cu cel din Toscana vândut, pe nedrept, mai bine decât cel pugliez; degustări de 3-4 feluri la fiecare stand în linie dreaptă de kilometri. Ceapă, cartofi mov şi ciocolată. Măsline – taggiasca sunt de departe cele mai bune – uitaţi de kalamata.

    Miere. O serie de întâlniri şi workshopuri despre albine şi rolul lor în ecosistem. O piramidă de borcănele de miere lângă o barcă purtată de personaje cu chip rămas necunoscut. Frustrant. Workshop de confiere a fructelor şi legumelor – dacă găsiţi, luaţi cu încredere roşii cherry confiate. Minunate! Zona de street food pe malul fluviului Po, cu arancini, arrosticini, bombetta, măsline pane şi bere. Multă bere.
    Oameni în costume naţionale. Frumoşi. Coloraţi. Veseli. Un turn Babel de limbi, mâncare şi culoare.

    În piaţa San Carlo cumpăr o verticală de brânză maturată timp de 5 ani, 8 ani, respectiv 10 ani, cu gust din ce în ce mai puternic şi mai uscat. O bunicuţă înşiră roşii cherry pe o sfoară, realizând ciorchini ochioşi. Linişte. Soare blând. Brânză cu caracter. Cumpărători gălăgioşi.

    Pe Via del Po, organizatorii au concentrat zona de gelato artizanal – poţi degusta în paralel câte două soiuri ale aceluiaşi ingredient: fistic de Bronte şi fistic sicilian non-brontez, două tipuri de ciocolată, cafea şi mere, lămâie amalfitană vs siciliană. Pe lângă fistic, am gustat şi farina bona (mălai) din Elveţia în combinaţie cu o îngheţată de brânză de capră piemonteză. Delicios.

    Mai departe. Afumătoare pe roţi şi cârnaţi sfârâind mai peste tot la standurile din Europa Centrală. Nu se lasă nici ‘nduja, cârnatul sicilian care aduce lacrimi în ochi şi pişcături pe limbă, başca îţi desfundă nasul. Făcut din carne de porc şi chili, mai mult chili decât carne, căci este de fapt un by-product.

    Africani cu tobe şi poftă de dans. Parada popoarelor prin centrul oraşului cu steaguri, costume naţionale şi sloganuri în favoarea mâncării curate, diversificate, proaspete şi bune. 

    Calabria, Mauritania, Spania, Afganistan, Iordania, Lazio, Franţa, Cehia, Finlanda, Australia – zeci de regiuni şi ţări aranjate pe zone, vizitate sistematic, degustate pendelete, asimilate haotic.

  • Ai băut bere toată vara fără să ştii de ce te ameţeşti atât de repede. Detaliul care nu apare pe nicio etichetă

    Un expert  a explicat cum se calculează concentraţia alcoolică dintr-o bere şi cum “se traduce” aceasta în numărul de unităţi din băutura favorită a petrecăreţilor.

    Mulţi producători de băuturi includ pe etichetă cantitatea de alcool “ca volum”, ABV. Oamenii pot calcula numărul de unităţi alcoolice din băuturile lor prin înmulţirea cantităţii în mililitri (ml) cu concentraţia (ABV).

    Potrivit expertului Joe Stange, în trei ore de distracţie cu bere, cantitatea de alcool din organism are efecte uluitoare.

    Vezi aici de ce te ameţeşti atât de repede. Detaliul care nu apare pe nicio etichetă

  • Ingredientul ascuns din bere pe care majoritatea oamenilor nu ştiu că este folosit. “Este destul de dezgustător dacă stai să te gândeşti”

    Care sunt ingredientele unei beri? Hamei, malţ, orz, apă, drojdie – acestea ar fi câteva dintre cele care vin în mintea celor care au consumat (sau nu) băutura. Mai puţin cunoscut este însă faptul că berea la halbă conţine o substanţă extrasă din peşte şi, potrivit BBC, organizaţii internţionale solicită producătorilor de bere să investigheze alternative pentru aceasta, din cauza problemelor de etică ale consumatorilor vegani.

    Se pare că ihtiocolul (cleiul de peşte – extras din vezica peştilor) se află pe pe lista de ingrediente a berii la halbă şi este foarte probabil să se regăsească şi în berea pe care aţi consumat-o dvs. astfel de-a lungul timpului. Încă din secolul XIX, acest ingredient a fost folosit în scopul creşterii clarităţii berii. Totodată, o face mai luminoasă şi, astfel, mai atrăgătoare pentru consumatori. Ingredientul este folosit de producătorii de bere, fie că vorbim despre giganţii în domeniu sau despre microberării.

    Prezenţa acestui ingredient a devenit însă o problemă pentru vegetarieni şi vegani,  mulţi dintre ei nu au realizat până acum că trebuie să fie atenţi la acest aspect.

    Există însă berării care au renunţat deja la acest ingredient. Spre exemplu, berăria Twisted Barrel din Anglia a decis să nu folosească acest ingredient la scurt timp după fondarea companiei, în 2014. Fondatorul acestei companii, Tim Boswarth, a devenit vegan în urmă cu doi ani şi a declarat pentru BBC că a fost şocat atunci când a aflat despre acest ingredient.

    ”Este destul de dezgustător dacă stai să te gândeşti, chiar şi pentru oamenii care consumă carne; este pur şi simplu un lucru despre care nu se discută.Nimeni nu vrea să se promoveze prin a spune că filtrează berea prin intermediul peştilor morţi”, a declarat el în interviul acordat BBC.

    În afară de aspectele etice care ţin de veganism, producătorul a observat că acest ingredient alterează şi aroma berii. ”Din ce în ce mai mulţi oameni ştiu acum că berea nu trebuie să fie clară – nu contează cum arată, iar cleiul de peşte este folosit doar din considerente estetice.”

    În prezent, organizaţii internaţionale au solicitat producătorilor de bere să caute alternative pentru înlocuirea acestui ”ingredient ascuns”. 

  • Povestea brazilianului care a cumpărat unele dintre cele mai importante companii americane

    Jorge Lemann este numele omului de afaceri care se află în spatele unora dintre cele mai cunoscute branduri americane. Compania 3G Capital deţinută de miliardar a susţinut câteva dintre cele mai importante preluări: Kraft, Heinz, Burger King şi Anheusr-Busch. Kraft Heinz Co., rezultatul unei fuziuni dintre Heniz şi Kraft, ar putea bifa anul viitor o afacere uriaşă, potrivit lui Matthew Grainger, un analist al Morgan Stanley citat de Business Insider. Compania ar urma să facă o nouă preluare în 2017. Analistul vorbeşte despre o achiziţie de peste 100 de miliarde de dolari în a doua jumătate a anului 2017, iar presa internaţională  vorbeşte despre spune că printre potenţialele companii ce ar putea fi achiziţionate sunt Kraft şi Mondelez.

    Jorge Paulo Lemann este un investitor elveţiano-brazilian, ce se află pe locul 19 în clasamentul bogaţilor lumii realizat de publicaţia internaţională Worth, cu o avere estimată la 32,3 miliarde de dolari din iunie 2016.

    S-a născut în 1839 în Rio de Janeiro, în familia lui Paul Lemann, un imigrant elveţian care a fondat producătorul de lactate Leco, căsătorit cu Anna Yvette Truebner, cetăţeană braziliană cu origini elveţiene. Lemann a studiat în cadrul Şcolii Americane din Rio de Janeiro.

    Tatăl său a murit într-un accident de autobuz, când Lemann avea doar 14 ani. În 1961, şi-a obţinut Licenţa în Economie la Universitatea Harvard. Între 1961-1962, a fost intern la Credit Suisse în Geneva. În 1966, prima companie în care Lemann avea acţiuni, o companie de împrumuturi numită Invesco, a falimentat. În 1971, după o prăbuşire a pieţei ce a venit la scurt timp după fondarea băncii de investiţii Banco Garantia, Lemann a reuşit să transforme banca în una dintre cele mai prestigioase bănci de investiţii, descrisă în presa internaţională drept ”o versiune braziliană a Goldman Sachs”. Împreună cu fondatorii acesteia, Carlos Alberto Sicupira şi Marcel Herrman Telles conduc AB Inbev ca membri ai consiliului director al companiei. În iulie 1998, Lemann a vândut Banco Garantia companiei Credit Suisse First Boston, într-o tranzacţie de 675 de milioane de dolari.

    Ulterior, el împreună cu parteneri cu care a fondat compania de private equity GP Investimentos şi-au cumpărat controlul în două berării braziliene – Brahma şi Companhia Antarctica Paulista, ce s-au transformat în AmBev.

    AmBev a fuzionat cu compania belgiană Interbrew în 2004. Acţiunile noii firme, InBev, au crescut cu 40% în 2005. InBev a anunţat apoi că va cumpăra producătorul american de bere Anheuser-Busch în 2008, în schimbul a 46 de miliarde de dolari într-o tranzacţie controversată, devenind astfel cel mai mare producător de bere din lume, Anheuse-Busch Inbev, iar Lemann devenind astfel unul dintre noii ”regi” ai berii.

    Lemann face parte din consiliul director al Lojas Americanas şi fost membru al consiliului director al Gillette, unde a lucrat pentru prima oară cu Warren Buffett; este preşedinte al Comitetului de Consultare Latino-American al Bursei din New York, fondator şi membru al consiliului director al Fundação Estudar, care oferă burse pentru studenţii brazilierni şi un membru al consiliilor de consultare internaţionale ale Credit Suisse şi DaimlerChrysler.

    Lemann este şi unul dintre fondatorii 3G Capital. În 2010, 3G s-a lansat un pariu de patru miliarde de dolari pentru toate acţiunile Burger King. Împreună cu Berkshire Hathaway, 3G Capital a cumpărat compania H.J. Company în schimbul a 28 de miliarde de dolari în 2013.

  • Reportaj din oraşul care a dat un sens unei invenţii eşuate

    În urmă cu câteva zeci de ani o invenţie a făcut furori în Silicon Valley. Lui Steve Jobs i-a plăcut atât de mult prototipul, încât i-a oferit inventatorului 63 de milioane de dolari pentru 10% din companie. Inventatorul a refuzat. Şi Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a fost impresionat, iar investitorul John Doerr, care pariase pe Google, a băgat 80 de milioane de dolari în afacere, spunând că „va deveni mai importantă decât internetul“.

    Este vorba despre Segway, vehicul electric bazat pe deplasarea prin înclinarea corpului, şi despre eşecul său răsunător, care într-un final şi-a găsit un loc în cadrul poliţiei, dar şi în turism, după cum aveam să observ în Praga. Centrul vechi al oraşului era plin de oameni pe Segway-uri care fie se plimbau de capul lor, fie făceau un tur al oraşului condus de un ghid. Eu am zis (la) pas pentru că îmi prefer picioarele ca mijloc de transport în oraşe frumoase cum este capitala Republicii Cehe.

    Am ajuns dimineaţa în Praga, iar oraşul abia se trezea, mai târziu decât capitala noastră zbuciumată. O tânără brunetă cu ochii albaştri m-a anunţat că nu era încă gata camera, apoi m-a rugat să aştept în barul hotelului. Am preferat în schimb să dau o tură prin împrejurimi şi am rămas uimit de liniştea urbei, fapt care avea să fie un motiv recurent de-a lungul timpului petrecut în capitala Cehiei. Unele străzi, piaţa centrală şi podul Carol au fost pline ochi de turişti chiar şi în timpul săptămânii, dar la câteva sute de metri depărtare de aceste locuri puteai da de scene pustii.

    Odată instalat în camera de hotel, cu avânt de aventurier, am pornit în descoperirea Pragăi şi m-am gândit că cel mai bine ar fi să pornesc urmând râul Vltava, mare şi vânjos, pe care plutesc ambarcaţiuni şi lebede şi care străbate o bună parte din Republica Cehă. Vltava este cel mai lung râu din Republica Cehă şi găzduieşte 17 poduri doar în Praga.

    Am urmărit râul şi am căscat ochii şi aparatul de fotografiat la toate clădirile impresionante şi bine întreţinute. Dacă pe malul râului mici comercianţi, cafenele şi baruri plutitoare abia îşi deschideau porţile, cu cât te îndreptai spre centru cu atât agitaţia creştea. Apogeul a fost atins pe podul Carol, unde proverbialul ac nu putea fi aruncat. Pictori şi desenatori se ofereau să-ţi facă portretul, să-ţi vândă tablourile, vreo două grupuri de cântăreţi distrau lumea, iar vânzătorii de magneţi şi alte suveniruri se ascundeau de soare în spatele umbrelelor.

    Fotografiind împrejurimile am văzut vârfurile ascuţite ale castelului Pragăi în depărtare. Ansamblul cetăţii este alcătuit din mai multe ziduri de incintă, castele, curţi interioare, toate grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus, fosta necropolă regală şi imperială. Cetatea ocupă o suprafaţă de aproape 70.000 mp, cu o lungime de aproximativ 570 de metri şi o lăţime medie de aproximativ 130 de metri, potrivit Guinness Book.

    Aproape fără să-mi dau seama m-am îndreptat în direcţia acestuia urcând şi cotind pe străduţe pietruite. Am trecut şi pe lângă ambasada României, care se afla vizavi de un minimarket, unde am avut ocazia să întâlnesc cea mai plictisită creatură din acel moment de pe suprafaţa pământului. Am intrat în magazin, al cărei fundal sonor era susţinut de o muzicăchinezească, să-mi iau o apă plată (ghinion, am nimerit carbogazoasă). Când m-am dus la casă să plătesc, chinezoaica durdulie cred că ar fi preferat să privească cum se usucă vopseaua pe un gard decât să fie acolo şi să se obosească să-mi ia banii.

    Am plătit şi mi-am continuat drumul spre castel. Îmi era foame, dar nu găseam un loc potrivit unde să iau masa, aşa că am umblat prin curţile castelului şi împrejurimi alte câteva ore. Turişti de toate felurile şi mărimile se fotografiau şi imortalizau momente de sfârşit de iulie în capitala Cehiei, unde vremea era numai bună pentru plimbare. Într‑un final, m-am oprit la un restaurant din piaţa oraşului vechi, destul de aproape de celebrul ceas astronomic, şi am mâncat un burger uriaş alături de cartofi prăjiţi; am alăturat meniului şi câteva beri. Poate nu e cel mai praghez meniu, dar pofta trebuia satisfăcută.

    În piaţă era o forfotă palpabilă, un flux continuu de oameni trecea dintr-o parte în alta, iar printre ei tineri pe pe Segway-uri încercau să convingă oamenii să dea o tură. La un moment dat, un băiat tuns scurt, îmbrăcat cu un maieu alb şi pantaloni scurţi kaki a început să cânte la chitară. Cei mai mulţi îl ignorau, dar au fost câteva care s-au oprit şi i-au aruncat monezi în cutia deschisă. Îi era şi greu să convingă din cauza faptului că la câţiva zeci de metri depărtare zeci de oameni, îmbârligaţi în steagurile naţionale, se învârteau în cerc şi cântau. Între timp, în jurul tânărului cu chitara se învârteau vreo trei-patru băieţi pe Segway-uri.

     

  • Şi-a transformat pasiunea pentru bere într-un business internaţional. Acum are o avere de 1,1 miliarde de dolari

    Ken Grossman îşi trăieşte visul: şi-a transformat pasiunea pentru bere într-un business internaţional care i-a adus câştiguri impresionante. Averea lui este estimată de Forbes la 1,1 miliarde de dolari. Prima bere a fost îmbuteliată în 1980, iar de atunci Sierra Nevada Brewing Company a devenit al treilea cel mai mare producător de bere artizanală din SUA şi al şaptelea cel mai mare producător de bere din ţară, relatează CNN.

    Grossman şi-a deschis prima microberărie în Chico,California în 1976, iar în curând berile lui au atras atenţia oamenilor. “În 1980 erau aproximativ 45 de companii care produceau bere. Era un moment foarte jos din punctul de vedere al producţiei de bere”, spune Grossman.

    În prezent, în SUA sunt mult mai multe companii decât în trecut, iar vânzările de bere artizanală au ajuns la 22,3 miliarde de dolari, adică cam 12% din piaţa berii din SUA. Potrivit Asociaţiei berarilor, numărul berăriilor a crescut în 2015 cu 15%.

    Printre ei se află şi Sierra Nevada care acum produce 1,2 milioane de butoaie de bere anual din două fabrici.Anul trecut compania a produs aproape 200 de beri diferite şi vânzările au crescut cu 17,3%, dar tot berea Pale Ale este vedeta care are o pondere de 49% la cifra de afaceri.

    Sierra Nevada se extinde în continuare dincolo de graniţele Statelor Unite şi este deja o băutură populară în Marea Britanie, Australia şi Italia, potrivit lui Grossman.

    “Îmi place alchimia, ştiinţa, aromele, creativitea. Sunt atât de multe lucruri placute legate de producţia de bere”

     

  • Şi-a transformat pasiunea pentru bere într-un business internaţional. Acum are o avere de 1,1 miliarde de dolari

    Ken Grossman îşi trăieşte visul: şi-a transformat pasiunea pentru bere într-un business internaţional care i-a adus câştiguri impresionante. Averea lui este estimată de Forbes la 1,1 miliarde de dolari. Prima bere a fost îmbuteliată în 1980, iar de atunci Sierra Nevada Brewing Company a devenit al treilea cel mai mare producător de bere artizanală din SUA şi al şaptelea cel mai mare producător de bere din ţară, relatează CNN.

    Grossman şi-a deschis prima microberărie în Chico,California în 1976, iar în curând berile lui au atras atenţia oamenilor. “În 1980 erau aproximativ 45 de companii care produceau bere. Era un moment foarte jos din punctul de vedere al producţiei de bere”, spune Grossman.

    În prezent, în SUA sunt mult mai multe companii decât în trecut, iar vânzările de bere artizanală au ajuns la 22,3 miliarde de dolari, adică cam 12% din piaţa berii din SUA. Potrivit Asociaţiei berarilor, numărul berăriilor a crescut în 2015 cu 15%.

    Printre ei se află şi Sierra Nevada care acum produce 1,2 milioane de butoaie de bere anual din două fabrici.Anul trecut compania a produs aproape 200 de beri diferite şi vânzările au crescut cu 17,3%, dar tot berea Pale Ale este vedeta care are o pondere de 49% la cifra de afaceri.

    Sierra Nevada se extinde în continuare dincolo de graniţele Statelor Unite şi este deja o băutură populară în Marea Britanie, Australia şi Italia, potrivit lui Grossman.

    “Îmi place alchimia, ştiinţa, aromele, creativitea. Sunt atât de multe lucruri placute legate de producţia de bere”