Tag: online

  • Afacere „la cald” cu un magazin online de şeminee

    La scurt timp, însă, pe piaţă apăruse cererea pentru şeminee cu focare închise. Pentru a rămâne în joc, Ştefănescu s-a urcat în duba pe care o avea şi a făcut un drum până în Franţa, unde a semnat un contract cu Cheminées Philippe et Godin, partener cu care lucrează şi în prezent. Afacerea s-a dezvoltat treptat prin implicarea zilnică a antreprenorului bucureştean, care nu a lucrat niciodată ca angajat într-o altă companie, în afară de cea pe care o deţine în prezent, Şeminee Ştefănescu Design.

    Aşa că în 2007-2008, când pe piaţa locală era un boom imobiliar, Ştefănescu furniza şeminee nu doar către clientul final, ci avea contracte şi cu dezvoltatorii de case şi blocuri. În acea perioadă instalase 304 şeminee doar pentru un dezvoltator spaniol. La nivel de piaţă, vânzările de şeminee au înregistrat atunci creşteri anuale chiar şi cu 30%, ajungând în 2008 la circa 4 milioane de euro, la un volum de circa 1.000 de bucăţi.

    Pe fondul sistării proiectelor imobiliare, dezvoltatorii fiind de altfel principalii clienţi ai companiilor de şeminee, cererea a scăzut.Anul 2012 a început pentru piaţa rezidenţială cu o nouă scădere a numărului de unităţi locative finalizate, de 11%, acesta fiind cel de-al patrulea început de an consecutiv în care construcţia de locuinţe este pe minus, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Piaţa locuinţelor a fost influenţată şi de zăpezile mari din lunile februarie şi martie, când întreaga economie a revenit pe scădere. Şi piaţa materialelor de construcţii a fost în scădere, pe fondul reducerii cererii pentru apartamente. Toate schimbările de pe această piaţă au fost resimţite din plin şi de antreprenorul bucureştean.

    Aşa că vlad ştefănescu nu mai lucrează cu dezvoltatori imobiliari, pentru că s-a confruntat cu mai multe probleme în recuperarea banilor. “Lucrez şi 4-5 zile pentru a produce un şemineu, timp în care aş putea instala 4-5 şeminee ieftine în case. În prezent se caută şemineele economice, cererea pentru cele exclusiviste a scăzut foarte mult de la începutul crizei”, a precizat el.
    Scăderea cererii a influenţat şi numărul de angajaţi din firmă: de la 24 de oameni cu care lucra antreprenorul, a ajuns la doar şapte persoane, pe care le-a învăţat să producă şeminee. Circa 35% din ce vinde sunt produse în atelierul lui, iar restul sunt şeminee aduse din Franţa.

    “Cererea a scăzut constant din 2008 până în prezent, de la circa 750 de bucăţi pe an s-a ajuns la circa 300 de bucăţi în 2011. Anul acesta pare mai slabă cererea cu 15% faţă de anul trecut”, a spus el. Şi veniturile vor scădea cu două procente anul acesta.În 2010 antreprenorul a renunţat la distribuitori şi a început să livreze direct către clientul final prin filialele din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Mai mult, el a dezvoltat un magazin virtual, seminee.ro, prin care îşi vinde produsele. Şemineele se pot comanda direct pe internet, fiecare fiind descris în detaliu.”Aproape 60% din vânzările pe care le avem sunt realizate prin magazinul virtual pe care îl avem. Cred că vom renunţa la participarea la expoziţia de şeminee.”El spune că cele mai bune luni ca vânzări sunt septembrie şi octombrie, dar şi perioada primăverii.

    Anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei (330.000 de euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Şemineele sunt structurate după design, fiind rustice, clasice, mo-der-ne şi metalice, după preţ (economice, premium şi exclu-si-viste), după combustibilul folosit (lemn, gaz şi bioetanol), dar şi după tipul de focar (zona în care are loc arderea), fiind şeminee închise, deschise şi de tip centrală.

    Cel mai ieftin şemineu după finisaj (învelişul focarului, ce poate fi mar-mură, piatră, cărămidă) se vinde la 350 de euro, iar cel mai scump la circa 15.500 de euro. După focar, cel mai ieftin şemineu costă 287 de euro iar cel mai scump 4.454 de euro, în timp ce un şemineu exclusivist se vinde cu 17.900 de euro. “Diferenţele de preţ sunt date de mai multe variabile: dimensiuni, finisaje, putere şi, nu în ultimul rând, de brand.” Atunci când îşi aleg un şemineu, clienţii trebuie să ţină cont de arhitectura locuinţei, de designul interior, dar trebuie să ia în calcul şi detalii tehnice precum tipul de combustibil sau focarul, par-tea cea mai importantă dintr-un şemineu.

  • Revista GQ s-a lansat în versiune online

    GQ.ro este un website ce oferă toate ingredientele definirii unui stil propriu pentru fiecare bărbat. Site-ul păstrează aceleaşi grad de rafinament, spirit inovator şi abordare specifică în materie de stil care poate fi întâlnit în paginile revistei, fiind mai degrabă o extensie digitală autonomă a publicaţiei decât o simplă replică online a GQ România şi, desigur, fiind mult mai legat de proximitatea temporală şi mai interactiv. “GQ nu propovăduieşte înregimentarea într-o turmă, ci încearcă să te înveţe cum să te desprinzi din ea”, spune Ovidiu Buta, Fashion Director GQ România.

    Trendsetter-ii autohtoni găsesc aici toate elementele şi informaţiile cu adevărat importante din universul masculin, de la stil, piese vestimentare şi accesorii la produse de îngrijire up-market, de la gadgeturi şi autoturisme la destinaţii exclusiviste, neuitând de artă, entertainment, lumea afacerilor şi, reţeta casei GQ, poveşti neromanţate despre personalităţi autentice româneşti sau internaţionale şi zone “fierbinţi” din întreaga lume.

    “Sunt foarte bucuros că avem o ediţie online care să permită o mai strânsă, mai promptă şi mai intensă conexiune cu publicul nostru – căruia îi mulţumesc încă o dată pentru fidelitate, salutându-i cu aceeaşi stimă pe nou-veniţii în “familia gentlemenilor moderni”, declară Dragoş Plăcintă, redactor-şef GQ România.

    GQ este una dintre cele mai importante şi, totodată, cea mai răspândită revistă high-end pentru bărbaţi din lume, fiind singura publicaţie destinată unui public preponderent masculin prezentă pe toate cele cinci continente (20 de ediţii internaţionale).

  • Vezi la cinema “Furia Titanilor” si ai reducere la “Infruntarea Titanilor” pe Blu-ray si DVD

    Fanii celebrei aventuri, care ii are in rolurile principale pe Sam Worthington, Liam Neeson si Ralph Fiennes, vor putea viziona filmul “Furia Titanilor” la cinematografele din tara, iar pe baza biletului achizitionat vor primi un voucher care garanteaza o reducere de 50% la achizitionarea online a filmului “Infruntarea Titanilor” pe Blu-ray sau DVD.

    Cei care doresc sa beneficieze de reducere trebuie sa intre pana pe 15 iunie pe site-ul www.provideo.ro, sa lanseze comanda online pentru DVD-ul sau Blu-ray-ul “Infruntarea Titanilor” si sa introduca codul de reducere de pe voucher in campul special din pagina cosului de cumparaturi.

    In “Infruntarea Titanilor”, oamenii se razvratesc impotriva zeilor, iar Hades (Ralph Fiennes) il convinge pe Zeus (Liam Neeson) sa il dezlantuie asupra omenirii pe Kraken, monstrul creat pentru a invinge titanii, riscand eliberarea acestora. Este prilejul perfect pentru a prelua supermatia Olimpului. Insa Perseu (Sam Worthington), fiul lui Zeus, crescut pe Pamant de o familie de pescari, porneste la lupta pentru a salva omenirea si a restabili balanta puterii in Olimp.

    Acum, “Furia Titanilor” ii gaseste pe zei in pericolul de a-si pierde nemurirea, precum si controlul asupra titanilor si al liderului lor de temut: Kronos, tatal celor trei frati Zeus, Hades si Poseidon. Hades si Ares (Edgar Ramirez) schimba tabara si fac o alianta cu Kronos, fara sa le pese ca eliberarea titanilor ar insemna sfarsitul lumii. Astfel, pentru ca infernului sa nu se dezlantuie pe pamant, Perseu si Zeus trebuie sa coboare ei in adancurile iadului.

    “Furia Titanilor”, un film adus de MediaPro Distribution, poate fi vizionat in cinematografele din tara incepand cu 30 martie, iar pe baza biletului achizitionat poate fi comandata prima parte a aventurii, “Infruntarea Titanilor”, pe DVD sau BLU-RAY la jumatate de pret, pe www.provideo.ro.

  • Cum putem depune declaraţiile fiscale online in 2012

    Av. Marius Coltuc

    Procedura de depunere on-line a declaratiilor fiscale Ordinul ANAF nr. 2520/2010 simplifica modul de interactiune al contribuabililor mari si mijlocii cu institutiile statului. Actul normativ reglementeaza modalitatea prin care aceste categorii de contribuabili vor depune declaratiile fiscale prin mijloace electronice, incepand cu obligatiile cu termen de declarare 25 noiembrie 2010.

    Urmatoarele documente vor putea fi semnate digital si transmise la distanta:
     Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat – Formular nr. 100;
     Declaratia privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor
     speciale – Formular nr. 102;
     Declaratia privind accizele – Formular nr. 103;
     Declaratia rectificativa – Formular nr. 710;
     Declaratia privind impozitul pe profit – Formular nr. 101;
     Decontul de taxa pe valoarea adaugata – Formular 300;
     Decontul special de taxa pe valoarea adaugata – Formular 301;
     Decontul privind accizele – Formular 120;
     Declaratie recapitulativa privind livrarile/achiziTiile intracomunitare de bunuri
     Formular nr. 390;
     Decontul privind impozitul la titeiul din productia interna – Formular nr. 130;

    Procedura de inregistrare in sistemul ANAF

    Inainte de a incepe procedura, trebuie sa stii ca nu mai este necesara crearea unui cont pe portalul ANAF si autentificarea.
    Pentru a putea depune on-line declaratii fiscale in forma electronica trebuie parcursi urmatorii pasi:

    Pasul 1:
    Dupa ce ai obtinut certificatul digital, descarca, completeaza si transmite la certSIGN Documentul de confirmare, asa cum este descris aici.

    Pasul 2:
    Dupa primirea Documentului de confirmare, certSIGN verifica corectitudinea informatiilor, il semneaza electronic si il transmite pe adresa de la care a primit e-mailul, intr-un interval de maxim 48 de ore, in zilele lucratoare.

    Pasul 3:
    Daca ai primit documentul de confirmare, trebuie sa accesezi www.anaf.ro rubrica “Declaratii electronice/Inregistrare certificate calificate”. Aici, citeste “Lista de termene si conditii” si daca esti de acord cu ea, apasa butonul “Accepta”. Apoi, trebuie sa incarci documentul de confirmare facand Browse in calculatorul tau si alegand optiunea “Transmite documentul”.

  • “Columbiana” si “Killer Elite: Infruntarea”, disponibile acum si online prin video on demand

    VOD (video on demand) este un serviciu de streaming, ce permite utilizatorilor de PC accesarea online a unui continut video variat, live si la cerere, prin intermediul unor abonamente lunare sau tarife pentru pay-per-view. Ca parte a acestui serviciu, utilizatorii de internet pot alege si varianta TVOD (Transactional Video on Demand) prin care vor putea viziona un singur program sau film, achitand o taxa unica doar pentru programul respectiv.

    Pe langa cele doua filme de actiune, Pro Video mai lanseaza in format digital, tot incepand din 1 martie, prin platforma VOD si filmele 50/50, “Rapirea” si “Razboinicul”.

    Abonatii pot vedea acum direct pe calculator cele mai bune filme dintr-o oferta foarte variata, pe care Pro Video deja a lansat-o in format digital: “Larry Crowne”, “Fete in multime”, “Amurg”, “Ducesa”, “Motivat sa ucida”, “Greu de pensionat”, “Jaful de pe Baker Street”, “Transfer de identitate” sau “Arborele vietii”. Doritorii pot intra pe voyo.ro, seenow.ro si dolcetv.rom, isi creeaza un cont, achita taxa si urmaresc online filmul preferat, in depline conditii legale.

    Pro Video este unul dintre cei mai importanti distribuitori de home video de pe piata romaneasca, avand ca principal obiect de activitate exploatarea licentelor pentru produsele Warner Bros., Sony Pictures Home Entertainment, independenti si locali, precum si distribuirea produselor Discovery in format DVD. Cu o gama diversificata de productii cinematografice in portofoliu, care acopera o impresionanta paleta de genuri, Pro Video intra si pe piata digitala, oferind cele mai bune filme online pe calculatorul personal, la cea mai buna calitate video, in conditii legale, prin serviciul VOD.

  • Dacă vreţi să fiţi creatori de modă (VIDEO)

    După ce a realizat şi lansat nenumărate colecţii vestimentare, cunoscutul creator de modă Oscar de la Renta apelează acum la admiratorii săi pentru a-i oferi surse de inspiraţie pentru o nouă colecţie. Pentru a-şi face cunoscute ideile, aceştia au la dispoziţie până în luna mai site-ul theboard.oscardelarenta.com, unde au voie să încarce doar imagini sau clipuri video care vor fi văzute de către însuşi creatorul de modă.

    Cei ce reuşesc să-i atragă atenţia vor trebui să se mulţumească însă doar cu gloria, deoarece ideile lor nu vor fi plătite, chiar dacă vor fi folosite de maestru.

  • Semnarea ACTA de către statele UE, prim pas pentru intrarea în vigoare a controversatului document

    UE a semnat acordul ACTA într-un mod mai mult decât discret – fără comunicat de presă, fără vreun alt anunţ public. Guvernul japonez, însă, a anunţat, pe pagina sa de internet, organizarea procedurii de semnare la sediul MAE din Tokyo. De fapt , toate părţile la Tratat, cu excepţia UE, a Elveţiei şi Mexicului au semnat ACTA în 2011. Este vorba despre Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi SUA. UE a semnat, la 26 ianuarie, la Tokyo, Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia, conform unui comunicat al MAE nipon.

    Cele cinci state membre UE care nu au semnat încă Acordul comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute sunt Germania, Estonia, Cipru, Olanda şi Slovacia.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cine a semnat ACTA din partea României. Guvernul neagă că acordul va încălca intimitatea pe internet

    “Consultările publice vor avea loc în România înainte de ratificarea Acordului de către Parlament, deşi ACTA nu presupune modificarea legislaţiei naţionale şi nici modificarea legislaţiei comunitare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, arătând că procedura de ratificare implică asigurarea transparenţei decizionale şi dezbaterea publică.

    “Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale”, a explicat Muntean.

    Dacă, în cadrul consultărilor cu societatea civilă şi în timpul dezbaterilor în Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, nu se va întâmpla acest lucru, deşi nu se modifică legislaţia naţională, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

    Ioana Muntean a subliniat că Ministerul Economiei a fost iniţiatorul semnării acestui acord, pentru că scopul principal al acestuia este protejarea comerţului legal şi încurajarea competitivităţii. “Pentru exportatorii români şi comunitari, aplicarea ACTA va contribui la protejarea, pe piaţa internaţională, a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, brevetelor, desenelor şi modelelor, indicaţiilor geografice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

    Ea a susţinut că aplicarea ACTA nu va aduce prejudicii libertăţilor personale ale utilizatorilor de internet şi nu va atrage măsuri suplimentare de monitorizare a utilizării internetului.

    România a semnat la 26 ianuarie ACTA, document care a stârnit controverse aprinse, din cauza prevederilor care autorizează furnizorii de servicii online să divulge autorităţilor informaţii privind abonaţii ale căror conturi se presupune că au fost folosite pentru încălcarea drepturilor de autor sau pentru contrafacerea mărcilor de comerţ.

    TEXTUL INTEGRAL AL ACTA

    Acordul comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute a fost negociat de Comisia Europeană, iar decizia privind semnarea a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene în decembrie 2011. Pentru România , Acordul va intra în vigoare după ce vor fi parcurse mai multe etape: avizul conform al Parlamentului European, în această vară; adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene, independent de ratificarea în parlamentele naţionale; ratificarea de către Parlamentul României.

    Legislaţia românească în vigoare, în materie de proprietare intelectuală este alcătuită din:
    – Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe modificată şi completată
    – Ordonanţa Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
    – Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2010 – pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România.

  • Românii s-au înghesuit să-şi achite cu cardul taxele şi impozitele

    În primele 11 luni din 2011 s-au efectuat aproape 204.000 de tranzacţii de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul, de 1,7 ori mai multe decât în anul precedent. Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a crescut de la 301 lei în primele 11 luni din 2010 la 340 lei anul trecut.

    “Segmentul plăţilor online cu cardul a fost de departe cel mai dinamic, numărul şi valoarea tranzacţiilor crescând de peste şapte ori. Sperăm că numărul primăriilor care acceptă plata taxelor şi impozitelor cu cardul online, fără comision, va creşte semnificativ, pentru ca astfel să se evite cozile interminabile de la ghişeu şi cetăţenii să poată plăti oricând, de oriunde s-ar afla”, a declarat Cătălin Creţu, general manager România, Visa Europe.

    Posesorii de carduri Visa pot plăti taxele şi impozitele cu cardul la POS-urile instalate la ghişeele administraţiilor fiscale în 145 de localităţi şi pe internet în 36 oraşe. Reţeaua de localităţi care acceptă plata prin card a taxelor şi impozitelor locale a crescut semnificativ în ultimii doi ani, în condiţiile în care această posibilitate era oferită doar de 30 de localităţi prin POS şi 5 online în anul 2009.

    Din 2 ianuarie până în 31 martie, toţi cei care îşi plătesc taxele şi impozitele locale cu cardul Visa vor putea participa la o promoţie în cadrul căreia se vor acorda 1.500 de premii prin tragere la sorţi, constând în rambursarea valorii impozitelor şi taxelor locale plătite cu cardul Visa, în limita a 250 de lei.

    Visa Europe şi băncile membre intenţionează să continue discuţiile cu autorităţile locale, pentru a introduce plata taxelor şi impozitelor locale prin card, până când cel puţin toate reşedinţele de judeţ din România vor oferi acest serviciu, fie prin POS, fie online.

    În Europa sunt peste 430 milioane carduri Visa de debit, credit şi business. La sfârşitul anului fiscal încheiat în martie 2011, cardurile Visa au fost utilizate pentru plăţi şi retrageri de numerar evaluate la 1.600 de miliarde de euro. 12,5% din cheltuielile din Europa au fost făcute cu un card Visa şi peste 70% din aceste tranzacţii au fost realizate pe carduri Visa de debit.