BusinessMagazin

Tag: proiect

  • Europa cere băncilor să fie salvată, după ce în urmă cu şapte ani liderii UE au salvat sistemul bancar

    Inaugurarea oficială a noului sediu de la Frankfurt al Băncii Centrale Europene, un edificiu cu o arhitectură spectaculoasă, care a costat cca 1,3 miliarde de euro, a fost întâmpinată cu proteste violente organizate de demonstranţi contra austerităţii. După proteste, soldate cu sute de arestări, incendierea unor maşini ale poliţiei şi zeci de răniţi, şeful BCE, Mario Draghi, a declarat cu ocazia inaugurării că e nedrept ca instituţia să fie acuzată că a fost principalul promotor al măsurilor de austeritate în Europa.

    Draghi are dreptate, nu BCE a impus linia de politici economice în Europa, ci guvernul german, însă atât predecesorul său Jean-Claude Trichet, cât şi el însuşi au avut o politică de comunicare constant păguboasă, care a creat percepţia că BCE, în totală opoziţie cu Rezerva Federală a SUA, ar fi o instituţie slabă şi fricoasă atunci când e vorba să ia măsuri de combatere a crizei, servilă cu băncile şi dură cu statele, îndeosebi cu cele mai sărace de la periferia zonei euro. Acum, în fine, BCE va avea ocazia să-şi ia revanşa, în calitate de coordonatoare naturală a proiectului care ar urma să salveze Europa unită: Uniunea Bancară Europeană. Ideea a fost propusă de Parlamentul European încă din 2010, iar Comisia Europeană a lui Barroso a lansat-o în discuţie în 2012, cu trei elemente constitutive: supraveghere bancară comună, sistem unic de gestionare şi rezolvare a crizelor bancare şi sistem uniform de protecţie a depozitelor.

    Pe atunci, proiectul era menit să protejeze statele, adică banii contribuabililor, încercând să transfere legal răspunderea salvării băncilor asupra acţionarilor în cazul unor noi crize financiare, iar pe de altă parte să constrângă băncile să se reformeze, în urma periodicelor „teste de stres“. Ambele eforturi au fost presărate de momente ridicole, aşa cum am văzut în cazul crizei din Cipru din 2013, unde liderii europeni au încercat să extindă răspunderea salvării băncilor şi asupra depunătorilor, sau în cazul testelor de stres din 2011, trecute cu brio de bănci care aveau să se dovedească în realitate mult mai vulnerabile. Pe parcurs, criteriile pentru testele de soliditate financiară au devenit mai exigente, iar Parlamentul European a reuşit să impună anul trecut ca acţionarii şi creditorii băncilor să fie primii chemaţi să suporte pierderile în caz de criză şi să constituie din banii lor şi fonduri de protecţie a depozitelor garantate de state (adică până la limita de 100.000 de euro).

    Importanţa politică reală a Uniunii Bancare Europene la ora actuală este însă alta, anume faptul că ea preia rolul de liant sau motor al unificării Europei, după ce schiţa iniţială a unor „State Unite ale Europei“ unde armonizarea economică să fie bazată pe impunerea unei uniuni fiscale, cu diverse variante de unificare a nivelului taxării, promovate de Germania prin 2010-2011, a eşuat din cauza opoziţiei ţărilor cu regimuri fiscale mai permisive, între care şi unele grav afectate de criză, ca Irlanda. „Actuala criză a reliefat imperfecţiunile construcţiei instituţionale iniţiale din Uniunea Economică şi Monetară, iar dintre alternativele posibile – cea a unei uniuni fiscale şi cea a unui uniuni bancare – decidenţii europeni au optat pentru varianta mai puţin controversată şi mai uşor de implementat într-un interval de timp previzibil, respectiv cea a Uniunii Bancare“, a explicat recent viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Realizarea Uniunii Bancare presupune, potrivit lui Georgescu, pe de o parte creşterea rezistenţei băncilor la factorii de risc, prin politici bancare prudente, reglementate unitar la nivel european, iar pe de altă parte capacitatea lor de a susţine creşterea economică, generarea de locuri de muncă şi de afaceri competitive, adică exact ceea ce UE are nevoie ca de aer.

  • Monopoly sărbătoreşte 80 de ani şi peste 276 de milioane de jocuri vândute

    Monopoly şi-a lansat business-ul în anul 1935 cu un proiect pilot care a presupus o investiţie minimă, jocul fiind comercializat în primă fază la preţul de $2. La doar un an de la lansare în Statele Unite ale Americii, Monopoly a ajuns să producă peste 35.000 de copii ale jocului în doar o săptămână.

    Astăzi, Monopoly este tipărit în peste 47 de limbi şi comercializat în peste 100.000 de magazine din 114 ţări. De asemenea, în cei 80 de ani au apărut peste 300 de versiuni licenţiate ale jocului, cu tematici precum sportul sau lumea filmului.

    De-a lungul timpului, Monopoly s-a făcut remarcat prin ediţiile speciale pe care le-a lansat. Cea mai scumpă versiune a acestui joc a fost creată pentru a sărbători un bijutier faimos din San Francisco, Sidney Mobell. Respectivul joc valora nu mai puţin de 2 milioane de dolari, având o tablă de joc din aur de 23 de karate şi zaruri bătute cu diamante. De asemenea, în 1978 a fost realizată şi o versiune din ciocolată a jocului Monopoly, vândută cu $600.

  • Studentul care a transformat robinetul într-o operă de artă. În plus, economiseşte şi apa

    Sigur că economia este doar rezultatul calculelor şi se poate dovedi relativă, pentru că oamenii vor fi tentaţi, în cazul în care robinetul tânrului designer va ieşi pe piaţă, să-l folosească mai mult timp, pentru a privi modelele formate din jeturi de apă.

    sursa: https://www.behance.net/gallery/22614295/Swirl
     

  • Realitatea virtuală şi dispozitivele sale promit să schimbe modul în care oamenii socializează

    Nu aţi fi citit acest articol dacă în lumea realităţii virtuale nu ar fi apărut numele lui John Carmack, un ins care nu este chiar Dumnezeul gamerilor, dar unul din cei patru apostoli sigur este, pentru că a fost principalul programator pentru Wolfenstein, Doom sau Quake, unele dintre cele mai importante jocuri ever. În august 2013 Carmack, un tip serios care nu se joacă cu proiectele şi care este cumva departe de presiunile la care sunt supuşi corporatiştii, a devenit CTO la proiectul Oculus, compania de realitate virtuală fondată de Palmer Luckey şi Brandan Iribe, preluată de Facebook în urmă cu un an pentru 2 miliarde de dolari cash.

    Prezent, cu câteva zile în urmă, la Game Developers Conference, Carmack a vorbit, spune lumea, nu cu determinarea unui specialist în marketing care încearcă să îţi vândă ceva, ci cu entuziasmul unui programator, despre viitorul dispozitivelor de realitate virtuală; concret, Oculus va intra pe piaţă cu un produs comercial undeva la sfârşitul acestui an, împreună cu următoarea generaţie de produse mobile de la Samsung. Carmack spune că pentru a merge în realitatea virtuală oamenii trebuie să înveţe să păşească, asemeni unui copil. Iar echipamentele Oculus şi mobilele Samsung vor permite oamenilor să înveţe să meargă în VR, şi crede că acţiunea va avea succes. „Este un clişeu să spui că produsul tău se adresează miliardelor de oameni. Dar eu chiar cred într-o lume în care miliarde de oameni folosesc ochelari VR”, a spus el.

    Aceeaşi viziune pare să o aibă un alt arhanghel al jocurilor, Gabe Newell, şeful Valve Corporation, răspunzător pentru seria Half-Life şi pentru platforma de distribuţie Steam şi care s-a îngrijorat pentru disconfortul utilizării ochelarilor VR, pe care îi numeşte „cei mai buni generatori de greaţă”. Drept urmare Valve lucrează la propriul proiect de ochelari, care îşi propune să reducă la zero procentul celor care suferă din cauza VR; o componentă a soluţiei este un sistem de control al mişcării care utilizează lasere pentru a reproduce într-un mod cât mai realist mişcările reale ale unei persoane. Newell a precizat că sistemul, numit Lighthouse, va fi oferit gratuit producătorilor de hardware.  Pe lângă aceasta Valve colaborează cu HTC la un proiect de ochelari numit Vive care ar putea apărea pe piaţă înainte de finele anului.

    Şi cei de la Sony par determinaţi să intre în plutonul fruntaş al tehnologiilor VR, deoarece că au anunţat că vor lansa în a doua jumătate a anului propriul sistem de ochelari, Project Morpheus, pentru consola PlayStation 4.

    Cea mai de impact integrare a realităţii virtuale cu actuala tehnologie o face Facebook, care plănuieşte introducerea acesteia în newsfeed. Chris Cox, chief product officer, a prezentat luna trecută versiuni demo ale respectivei integrări: într-una userul zbura cu echipa Blue Angels într-un F-18 Hornet peste ţinuturile din Colorado, iar în alta erai invitat într-o iurtă din Mongolia, alături de o femeie care pregătea mâncarea la foc. „Nu am fost niciodată în Mongolia şi nu sunt prea mulţi cei ce au fost”, a spus Cox. „Dar aşa poţi privi în jur. Este frumos. Şi imediat înţelegi că este ceva magic, că priveşti spre viitor.“ Oamenii vor putea împărtăşi astfel de experienţe pe Facebook, adăugând o altă dimensiune fotografiilor, filmelor, textelor şi ideilor de acum. Şi este o concretizare a ideilor lui Mark Zuckerberg făcute publice la preluarea Oculus – jocuri, un mediu realist, săli de clasă sau cabinete medicale virtuale. 

    Până acum implicarea Google în lumea realităţii virtuale însemna un dispozitiv rudimentar, numit Cardboard, realizat în principal din carton, care poate îngloba un telefon mobil şi permite vizualizarea de imagini în relief. Dar relatări din presă vorbesc de un proiect major, secret, de realitate virtuală, la care lucrează un număr de ingineri ce se concentrează pe dezvoltarea unei soluţii pentru ca Android să ruleze aplicaţii VR. Trecerea de la dispozitive din carton, pe care le poţi construi singur, la realitate virtuală integrată în Android înseamnă o presiune pentru industrie în ansamblu, ştiută fiind dedicaţia şi rapiditatea şi inteligenţa cu care Google se implică în astfel de proiecte.

    Aşadar, avem pe piaţă o efervescenţă asemănătoare celei de după lansarea iPhone, când cineva a trasat o direcţie şi toată lumea s-a lansat în cursă. Dar, dincolo de jocuri, de demo-uri, de dispozitive mobile, de integrări sau de aplicaţii, rămân întrebările: „va fi realitatea virtuală un hit? La ce sunt buni, până la urmă, ochelarii VR?”. „Este o întrebare de un milion de dolari”, a răspuns Levi Miller, inginer la Valve, atunci când a fost chestionat asupra celei mai bune, plăcute şi folositoare experienţe din realitatea virtuală. Iar un jurnalist de la New York Times a adăugat că pentru Mark Zuckerberg este o întrebare nu de un milion, ci de 2 miliarde de dolari.

  • Biroul pentru Schimbări Climatice, o instituţie inutilă în China

    “Sunt cam două-trei tranzacţii pe săptămână”, spune Yang Wang, directorul CBEE.

    În noiembrie 2013, instituţia avea de gestionat doar două-trei tranzacţii pe săptămână, Beijing devenind doar al treilea oraş din China care să adere la piaţa certificatelor de carbon, în cadrul unui proiect lansat în iunie.

    Cu diverse metodologii intraând permanent în vigoare, China se aşteaptă să reglementeze în jur de o gigatonă de dioxid de carbon, mai exact 10% din cantitatea care face statul asiatic cel mai mare poluator al lumii.

    În condiţiile în care preţurile se prăbuşesc în Uniunea Europeană (cea mai mare piaţă de carbon) iar Australia a anunţat recent că nu va mai introduce o taxă pe carbon, activiştii ecologişti privesc China ca un indiciu al faptului că lupta împotriva schimbării globale este departe de a se fi sfârşit.

    Cu toate acestea, însă, la aproape doi ani de la introducerea sistemului pilot, detalii referitoare la piaţa de carbon din China sunt încă extrem de greu de obţinut.

    “Este o gaură neagră”, susţine un expert Financial Times în piaţa de carbon, explicând că stilul obişnuit al autorităţilor din China, de a nu divulga date, produce confuzii şi complică analizele referitoare la încălzirea globală.

     

     

  • A preluat conducerea firmei Mecanica Ceahlău în ianuarie 2014 şi a crescut profitul de şase ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului trecut CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“. Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. De pildă, tendinţa de consolidare a suprafeţelor, în rândul celor 1,3 milioane de ferme cu mai puţin de 50 de hectare în exploatare, duce la o creştere a cererii pentru tractoare moderne şi alte tipuri de utilaje.

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

    Fostul director general al companiei, Neculai Timaru, a fost demis de consilul de administraţie la finele anului 2013, fiind acuzat că ar fi încheiat contracte de peste 200.000 de euro cu firme deţinute de familia sa, conform unui audit intern al companiei.

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Varianta fiscală a principiilor “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Am lecturat, într-o primă fază, acest proiect de act normativ, aflat în prezent în dezbatere publică şi trebuie să recunosc că forma propusă este una foarte curajoasă, de natură să stimuleze – în forma sa generală, fără a lua în calcul unele aspecte particulare – atât mediul investiţional, cât şi consumul, printr-o fiscalitate mai competitivă ca în prezent.

    Însă, pe lângă o fiscalitate competitivă – aflată, cel puţin deocamdată, doar la nivel de bune intenţii – cred că mediul de afaceri are nevoie de ceva mai mult: de predictibilitate şi de securizarea afacerii. Altfel spus, de materializarea în doctrina şi practica fiscală de zi cu zi a două principii absolut necesare, pe care personal le-aş denumi simplu şi sugestiv “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”.

    Ce ar însemna materializarea în practica fiscală a principiului “lăsaţi-mă să cumpăr” ? Că un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere (atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA), pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat.

    Dacă e aşa, apare întrebarea firească de ce fiscul nu l-a inclus în lista contribuabililor inactivi şi, pe cale de consecinţă directă, de ce nu i-a anulat validitatea codului de TVA? Cred că dreptul de deducere al taxei se poate exercita în condiţiile îndeplinirii corelative a cerinţelor formale şi a criteriilor de fond prevăzute de legislaţia fiscală, iar atitudinea organelor fiscale – nu generalizată, dar dominantă – de limitare a acestui drept al contribuabililor, doar pe baza unor aprecieri subiective care au la bază prerogativele conferite de art.11 din codul fiscal, este o atitudine discreţionară (asta ca să fiu elegant în exprimare şi să nu zic direct abuzivă). 

    Nu sunt atât de naiv să neg că există mecanisme – unele chiar foarte ingenioase – de fraudare a obligaţiilor fiscale în materie de TVA, prin clasica metodă de tip carusel, prin firme de tip suveică sau de tip bidon. Foarte bine, cine aderă la aceste practici, să suporte toate consecinţele legale care se impun, cred că toată lumea e de acord cu asta. Eu doresc însă să mă refer aici strict la contribuabilii de bună credinţă – care efectuează achiziţii ale căror substanţă economică poate fi probată, din punct de vedere al relevanţei stării de fapt fiscale – şi nu la cei implicaţi în circuitele infracţionale de fraudare a obligaţiilor fiscale prin aşa-numitul „comerţ cu hârtii”.

    Cu atât mai mult în situaţia în care intrările de la furnizorii prezumaţi a fi de tip fantomă sunt din categoria unor bunuri refacturate ulterior către alţi beneficiari. Atâta timp cât un contribuabil deţine un înscris care îndeplineşte – din punct de vedere contabil şi fiscal – rolul de document justificativ de aprovizionare (chiar dacă este emis de un contribuabil cu un comportament fiscal inadecvat) şi, ulterior, derulează operaţiuni taxabile (prin refacturarea bunurilor aprovizionate iniţial) nu văd care ar putea fi problema în exercitarea dreptului de deducere din punct de vedere fiscal, cu atât mai mult cu cât se poate identifica şi trasabilitatea produselor respective, prin circuitul lor de facto corelativ cu circuitul scriptic al documentelor aferente şi întocmite în cauză.

    În opinia mea, problema esenţială este aceea că – de cele mai multe ori – demersul organelor fiscale nu are la bază (aşa cum ar fi normal, pentru anularea exercitării dreptului de deducere) stabilirea unei legături de cauzalitate între deducerea taxei şi participarea – voluntară şi conştientă – a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare a TVA.

    Ori, în jurisprudenţa europeană există Decizii ale Curţii Europene de Justiţie care reglementează tocmai acest principiu, în mod transparent şi explicit – am în vedere chiar o Hotărâre recentă a Curţii, pronunţată în data de 21 iunie 2012, în Cauzele reunite C80/11 şi C142/11. Pe fond, este de reţinut că nu se poate invoca – în anularea exercitării dreptului de deducere a TVA de către contribuabil – motivul că emitentul facturii sau unul din furnizorii săi a săvârşit nereguli, fără ca autoritate fiscală să probeze, în baza unor elemente obiective, că persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie de mecanismul de fraudare.

    De asemenea, reţinem şi faptul că persoana impozabilă nu are obligaţia de a se asigura că emitentul facturii – privind livrarea unor bunuri – dispunea legal de bunurile respective şi era în măsură să le livreze, sau că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile sale legale privind declararea şi plata taxei în cauză. Altfel spus, persoana impozabilă este exonerată de obligaţia de a identifica indicii privind presupunerea existenţei unor fraude în materie de TVA în sfera emitentului facturii.

    În acest sens, cred că o soluţie de compromis – care ar putea totuşi detensiona situaţia actuală în cadrul derulării unor inspecţii fiscale – ar fi ca autoritatea publică să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date – înainte de efectuarea unei operaţiuni de achiziţii de la firmele care figurează în această bază de date – riscurile fiscale la care se poate expune efectuând tranzacţii comerciale cu funizorii în cauză.

    Pe de altă parte, materializarea în practică a principiului “lăsaţi-mă să vând”, s-ar referi la faptul ca, în momentul în care vând, agenţii economici ar trebui să aibă posibilitatea să solicite un instrument de plată care să le garanteze efectiv posibilitatea de a-şi încasa contravaloarea mărfurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate – într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile de la scadenţă – chiar dacă clienţii lor nu-şi onorează obligaţiile de plată care le revin sau emit CEC-uri fără acoperire.

    Eventual, ar trebui să se structureze o modalitate prin care să se introducă un instrument de plată cu clauză penală, iar – ulterior – autoritatea publică să aibă posibilitatea să se îndrepte către acei clienţi rău platnici, dar fără a afecta dreptul contribuabililor oneşti de a-şi încasa sumele care le revin, cu atât mai mult cu cât aceştia ar solicita unele garanţii specifice (reglementate prin cadrul normativ) în acest sens şi, astfel, şi-ar lua măsurile de precauţie necesare. 

    În absenţa introducerii şi transpunerii în procedura fiscală a acestor principii, contribuabil se va simţi permanent pe o poziţie de inferioritate faţă de organele fiscale, ca şi cum exercitarea unor drepturi legitime ale sale de deductibilitate fiscală ar fi un semn de bunăvoinţă (sau nu !) din partea organelor fiscale, aspect ce ar putea genera, pe viitor, noi stări şi situaţii conflictuale.

  • Noua eră AFI. Israelienii anunţă intrarea companiei pe segmentul rezidenţial

    “În doi ani de acum înainte, piaţa rezidenţială va fi complet diferită datorită unor proiecte mari, cu sute de unităţi, ce urmează să fie construite“, spune David Hay, managerul desemnat în urmă cu patru ani să conducă operaţiunile din România ale grupului israelian AFI Europe, controlat de miliardarul israelian Lev Leviev. Pare oarecum bizar să auzi acest lucru de la executivul care conduce compania israeliană ce s-a impus pe piaţa locală prin proiecte precum centrele comerciale AFI Palace Cotroceni şi AFI Palace Ploieşti, cât şi prin proiectul de birouri AFI Park sau prin tranzacţiile de terenuri – totalizând un portofoliu evaluat la 670 de milioane de euro, cu venituri operaţionale nete de 27 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut, însă Hay dezvăluie astfel planurile israelienilor de a se lansa pe segmentul rezidenţial.

    Se uită zâmbind spre fereastra biroului său din clădirea AFI Park 1, aflată lângă bila IMax a centrului comercial din Cotroceni, şi dezvăluie, după o discuţie de o oră, noul pariu al grupului israelian pe piaţa locală, vizualizând parcă proiectul ce urmează să fie construit în Bucureştii Noi. „Am declarat în urmă cu câţiva ani că atunci când vom observa semne de revenire şi de maturizare a pieţei rezidenţiale, precum creşterea cererii simultan cu creşterea încrederii oamenilor în a lua poate una dintre cele mai importante decizii din viaţă – achiziţia unei locuinţe – vom lua în considerare intrarea pe această piaţă. Recunoaştem aceste semne de revenire în ultima jumătate de an: oamenii sunt mai încrezători, există mai multe proiecte pe piaţă, aşa că am decis să pregătim şi intrarea AFI Europe pe piaţa de rezidenţial“, spune Hay, referindu-se la proiectul ce urmează să debuteze anul viitor. Dacă în România compania pe care o conduce nu a construit până acum niciun proiect în zona de rezidenţial, experienţa grupului israelian pe acest segment s-a concretizat în cele 2.000 de unităţi rezidenţiale din Polonia, construite înainte de debutul crizei, 600 de unităţi în Praga (Cehia) şi 600 în Belgrad (Serbia). Proiectul din România urmează să fie cel mai important, ţinând cont că aici urmează să construiască între 2.000 şi 2.500 de apartamente. „Avem un teren în Bucureştii noi pe care plănuiam iniţial să construim un centru comercial, dar acum am stabilit să ridicăm un complex rezidenţial ce va avea şi un element de retail“, spune Hay referindu-se la complexul ce urmează să fie construit pe terenul cu o suprafaţă de 155.000 de metri pătraţi, pe spaţiul fostei fabrici Laromet din Bucureştii Noi.

    Terenul a fost achiziţionat de AFI Europe în 2007, iar valoarea tranzacţiei a fost de 77,5 milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari valoari de tranzacţionare înregistrate la noi pe piaţa terenurilor. Fiind vorba despre o etapă incipientă a proiectului, Hay este discret în privinţa investiţiilor ce se vor realiza în Bucureştii Noi şi chiar şi a numelui proiectului, dar spune totuşi că acesta va ţinti segmentul mediu, iar preţul apartamentelor va fi de aproximativ 1.000 de euro/mp, cu posibile variaţii în funcţie de evoluţia pieţei. „Ne vom adresa tinerei generaţii, iar  apartamentele vor putea fi cumpărate prin programe precum Prima casă sau cota redusă de TVA de 5%“. „Este un proiect care va ridica ştacheta pe piaţa de rezidenţial, la fel cum s-a întâmplat cu centrele comerciale atunci când am construit AFI Palace Cotroceni. Ne-am uitat atent la această piaţă în ultimele câteva luni şi pot să spun că standardul produsului nu este foarte bun“, explică executivul. Potrivit lui Hay, este fezabilă realizarea unui produs mai bun la acelaşi preţ pentru clienţi: „Dacă te uiţi atent la nevoile cumpărătorilor şi încerci să faci un design al produsului care le va întâlni aşteptările, atunci vei avea un produs bun. Sunt foarte sigur de succesul acestui proiect, va fi un proiect rezidenţial cu infrastructură bună, va avea un design cu multe spaţii verzi, cât şi un element de retail ce va fi dotat cu restaurante, cafenele, curăţătorii, farmacii şi alte servicii de care clienţii ar avea nevoie zilnic. Vom deveni cunoscuţi pe piaţă după ce îl vom lansa, suntem foarte entuziasmaţi de piaţa rezidenţială şi de produsul pe care îl vom livra“.

  • Medicii nu pot primi bani pentru serviciile medicale decontate din Fondul de Sănătate

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

    Proiectul aduce mai multe noutăţi în acordarea asistenţei medicale, pentru prima dată fiind prevăzut că “furnizorii nu au voie să încaseze sume pentru serviciile medicale acordate prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru actele administrative, inclusiv cele necesare acordării serviciilor medicale, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens“.

    În cazul furnizorilor de servicii, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate au fost introduse obligaţii noi. Astfel, toţi furnizorii trebuie să utilizeze formularul electronic pentru prescrierea substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, de la data de la care acesta se implementează, şi să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale electronice off-line şi cele cu regim special unic pe ţară pentru aceste substanţe, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data prescrierii.

    În prezent, această reglementare era valabilă numai la nivelul asistenţei medicale primare, iar pentru celelalte categorii de prescriptori, termenul până la care trebuie să fie introduse în sistemul informatic toate prescripţiile medicale electronice off-line şi prescripţiile medicale cu regim special unic pe ţară pentru substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope este ultima zi a lunii în care s-a făcut prescrierea sau cel târziu până la data prevăzută în contractul sau convenţia de furnizare de servicii medicale pentru raportarea lunară a activităţii realizate. De asemenea, ca termen-limită era prevăzută ultima zi a fiecărui trimestru în care s-a făcut prescrierea off-line.

    Prin noul proiect a fost introdusă contribuţia personală din partea asiguratului, cu excepţia copiilor cu vârsta între zero şi 18 ani şi a persoanelor beneficiare ale legilor speciale prevăzute de Legea 95/2006, pentru serviciile de înaltă performanţă şi medicină nucleară – RMN, examen la computer tomograf, angiografie şi scintigrafie – din pachetul de bază.

    Furnizorii pot să încaseze sumele reprezentând contribuţia personală a asiguratului în limita nivelului maxim stabilit prin norme. Nerespectarea acestei obligaţii va duce la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu casa de asigurări de sănătate.

    Pentru unele servicii medicale paraclinice din pachetul de bază, tarifele care se contractează şi decontează de casele de asigurări de sănătate vor fi negociate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice.

    În ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, proiectul nu mai prevede stabilirea unui număr necesar de medici de specialitate din specialităţile clinice care pot intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În prezent, numărul de medici de specialitate şi numărul de norme necesare pentru fiecare specialitate clinică pe judeţe, pentru care se încheie contractul, se stabileşte de către comisia formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate, ai direcţiilor de sănătate publică, respectiv ai direcţiilor medicale ori ai structurilor similare din ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie, ai colegiilor teritoriale ale medicilor, ai organizaţiilor patronale şi sindicale şi societăţilor profesionale ale medicilor de specialitate din asistenţa medicală ambulatorie pentru specialităţile clinice, reprezentative la nivel judeţean, pe baza unor criterii care se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

    Prin proiect au fost eliminate reglementările privind comisia şi atribuţiile acesteia, pentru creşterea accesului asiguraţilor la servicii medicale, stimularea concurenţei şi dezvoltarea unui mediu concurenţial normal care să încurajeze performanţa şi care să conducă la creşterea calităţii actului medical, potrivit CNAS.

    La capitolul asistenţă medicală spitalicească, proiectul prevede că stabilirea zonelor şi a localităţilor deficitare din punctul de vedere al existenţei medicilor de o anumită specialitate – situaţie în care un medic poate acorda servicii medicale spitaliceşti în cadrul a două spitale – se face de către reprezentanţi ai casei de asigurări de sănătate şi ai direcţiei de sănătate publică. În prezent, acestea sunt stabilite de către o comisie formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate, ai direcţiilor de sănătate publică, ai colegiilor teritoriale ale medicilor şi ai administraţiei publice locale, pe baza unor criterii care se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

    În cazul spitalizării continue, respectiv a spitalizării de zi, validarea cazurilor în vederea decontării se face de către casa de asigurări de sănătate, cu încadrarea în valoarea de contract, având în vedere şi confirmarea cazurilor din punct de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient comunicate de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.

    Şi pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat a fost introdusă o nouă condiţie pentru a putea intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, respectiv implementarea sistemului de urmărire a mijloacelor de transport prin sistemul GPS în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noului Contract-cadru. În cazul în care nu este îndeplinită această condiţie în termenul prevăzut, contractul va fi reziliat.

    În cazul medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, obligaţia de a deţine documente justificative privind intrările şi ieşirile pentru medicamentele şi materialele sanitare eliberate în baza prescripţiilor medicale raportate spre decontare a fost completată. Astfel, potrivit noilor prevederi, documentele justificative trebuie să fie puse la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate, respectiv CNAS. Aceste documente trebuie să cuprindă tipul şi cantitatea medicamentelor şi materialelor sanitare achiziţionate şi evidenţiate în gestiunea farmaciei şi care au fost eliberate în perioada pentru care se efectuează controlul.

    Refuzul furnizorului de a pune la dispoziţia organelor de control aceste documente justificative se sancţionează conform legii şi conduce la rezilierea de drept a contractului de furnizare de medicamente. În situaţia în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între medicamentele şi materialele sanitare eliberate în perioada verificată şi cantitatea achiziţionată, va suspenda contractul de furnizare de medicamente şi va sesiza instituţiile abilitate să efectueze controlul unităţii respective. Prescripţiile medicale on-line se vor păstra de către farmacii şi se vor prezenta casei de asigurări de sanatate doar la solicitarea acesteia.

    În noul Contract-cadru este prevăzut şi că, pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală din sublista C, secţiunea C1 – pe fiecare cod de boală, respctiv una sau maxim două prescripţii lunar, cu cel mult trei medicamente, cu excepţia triplei terapii pentru hepatitele cronice virale şi cirozele hepatice, unde pot fi prescrise maxim patru medicamente.

    Proiectul mai prevede că furnizorii de dispozitive medicale, în afara noilor obligaţii aplicabile tuturor categoriilor de furnizori, au în plus şi o altă obligaţie, respectiv să anunţe, în cel mult cinci zile lucrătoare, casa de asigurări de sănătate cu care a încheiat contract, recuperarea de la asigurat a dispozitivului medical după perioada de închiriere la termen sau înainte de termen.

  • Persoanele care refuză cardul de sănătate vor prezenta la medic adeverinţa de asigurat

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

    Proiectul aduce mai multe noutăţi în acordarea asistenţei medicale, printre care şi cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de către asigurat atunci când beneficiază de servicii, medicamente şi dispozitive medicale din pachetul de bază.

    Astfel, obligaţia de a solicita cardul naţional de asigurări sociale de sănătate începând cu data implementării acestui document, respectiv 1 mai, a fost completată în sensul că se va solicita adeverinţa de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuză cardul naţional, din motive religioase sau de conştiinţă.

    De asemenea, poate fi folosită, în vederea acordării serviciilor medicale, şi adeverinţa înlocuitoare, de către cei cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi adeverinţa sau carnetul de asigurat, de către persoanele cărora nu le-a fost emis cardul.

    Serviciile, medicamentele şi dispozitivele medicale din pachetul de bază acordate sau eliberate în alte condiţii decât cele din noul Contract-cadru nu vor fi decontate furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate.

    Proiectul mai prevede că furnizorii de servicii medicale trebuie să utilizeze aplicaţia de raportare în sistemul informatic al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, în mod on-line. Medicii îşi vor asuma serviciile medicale acordate prin semnătura electronică extinsă.

    În situaţii justificate, în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, poate fi utilizată aplicaţia de raportare în mod off-line.

    Serviciile medicale, medicamentele, dispozitivele medicale acordate sau eliberate prin utilizarea aplicaţiei de raportare în sistemul informatic al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în mod off-line se introduc în sistemul informatic în cel mult 72 de ore de la momentul înregistrării în aplicaţia de raportare, dar nu mai târziu de data la care se face raportarea activităţii lunare ce face obiectul contractului cu casa de asigurări de sănătate.

    Reţinerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate activate este interzisă. Sesizările referitoare la încălcarea acestei prevederi vor fi anunţate organelor abilitate, în condiţiile în care cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un document cu caracter personal.

    Iniţiatorii proiectului apreciază că utilizarea cardului şi, implicit, controlul în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale şi validarea acestora va duce la creşterea eficienţei în utilizarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

    Adeverinţa de asigurat a fost propusă de CNAS după ce mai multe organizaţii religioase au cerut autorităţilor să găsească alternativă la cardul naţional de sănătate, întrucât nu pot accepta “un document al diavolului care le poate pune în pericol existenţa”. Reprezentanţii acestora susţin că cip-ul cardurilor ar conţine numărul 666 şi că termenul “card”, citit invers, devine “drac”.

    Cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu pentru asiguraţi din 1 mai, anunţa recent Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

    Activarea cardului de sănătate va putea fi făcută la orice furnizor de servicii medicale, mai puţin de farmacist. Operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă în înlocuirea PIN-ului cardului (0000) cu un cod din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Personalizarea PIN-ului este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă şi nu poate confirma servicii medicale în sistem.

    Cardul, odată activat, va fi folosit de câte ori asiguratul merge la medic sau la farmacie, iar PIN-ul va fi introdus de asigurat ori de câte ori va beneficia de un serviciu medical, pentru validarea şi apoi decontarea acestuia din fondul asigurărilor sociale de sănătate.

    Pentru serviciile medicale de urgenţă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.