Tag: munca

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • A părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic. Acum este atât de bogată încât preferă să cumpere haine decât să-şi facă bagajul atunci când călătoreşte

    Kate Stewart este atât de bogată acum, încât preferă să cumpere haine unde călătoreşte decât să-şi facă un bagaj. Femeia, acum în vârstă de 33 de ani, a apărut în emisiunea “How The Other Half Lives” a Channel 5 şi a declarat că nu îi este ruşine de modul cum îşi cheltuieşte banii deoarce a muncit din greu pentru asta, informează Daily Mail.

    Kate Stewart a părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic, dar asta nu a oprit-o să-şi construiască o avere impresionantă. “Am rămas însărcinată la 17 ani şi părea că destinul meu fusese scris, nimeni nu credea în mine, dar asta m-a determinat şi mai tare să reuşesc”, a spus ea.

    Stewart a povestit că şi-a continuat studiile şi a lucrat ca secretară în timp ce încerca să obţină o diplomă în business şi management şi să aibă grijă de fiica ei. “Am reuşit să-mi obţin licenţa şi într-un final am ajuns să conduc compania, apoi mi-am investit banii corect şi mi-am construit imperiul”, a mai spus ea.

    Imperiul lui Kate Stewart consistă din câteva saloane de frumuseţe şi de bronzat. În prezent, ea deţine şi piaţa faimoasă din Liverpool “Heritage Market”.

    Acum îşi permite să cheltuiască 1000 de lire sterline pe noapte pe o cameră la hotelurile care au “designer wardrobe room service”, astfel ea nu mai este nevoită să care bagajele după ea când pleacă în călpătorii. De asemenea, Stewart iubeşte bijuteriile şi pentru un colier cu diamante a plătit 240.000 de lire sterline, despre care a zis că este “un chilipir”.

    “Hainele frumoase şi bijuteriile sunt armura mea, îmi pun armura şi mă simt mai încrezătoare în mine”, a declarat ea.

  • Cine sunt oamenii cărora statul le dă bani să stea acasă. Vezi câţi şi unde se dau

    Circa 4% din numărul de persoane beneficiare de venit minim garantat ar fi putut ocupa unul din aceste locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, având în vedere nivelul redus de pregătire profesională a acestei categorii de beneficiari”, se arată într-un audit al Curţii de Conturi.

    Inspectorii Curţii au centralizat oferta de locuri de muncă la nivel naţional pentru muncitori necalificaţi, pentru fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare, şi au comparat datele cu repartiţia teritorială a persoanelor apte de muncă, cu vârsta până la 65 de ani, care primesc venitul minim garantat. Ideea de bază este că aceşti oameni, asistaţi social, ar fi putut ocupa acele posturi, pentru care nu se cere niciun fel de specializare, scrie jurnalmm.ro

    Astfel, pentru ei, statul nu ar mai fi plătit ajutorul, ba chiar ar fi încasat bani, din contribuţiile sociale care ar fi urmat să fie plătite dacă aceştia ar fi încasat salariu. Iată ce scrie în raport:

    „În fiecare din cele opt regiuni existau locuri de muncă vacante în anul 2015, iar în situaţia în care cele 8.014 locuri ar fi fost ocupate, s-ar fi realizat o economie totală la bugetul de stat într-un an în sumă de 23.590 mii lei (suma a fost calculată prin aplicarea la nivelul mediu lunar de 230 lei al venitului minim garantat şi a cheltuielilor conexe aferente: taxele poştale -1% şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate -13 lei). De asemenea, dacă aceste persoane ar fi ocupat unul din locurile de muncă vacante s-ar fi adus şi venituri suplimentare la bugetul general consolidat prin plata contribuţiilor sociale obligatorii. Astfel, în ipoteza că aceste persoane beneficiare de venit minim garantat s-ar fi angajat şi ar fi realizat salariul minim pe economie, contribuţiile obligatorii ar fi fost în sumă 558 lei/lună/persoană. Prin urmare, în situaţia în care un număr de 8.014 beneficiari de venit minim garantat (4% din totalul beneficiarilor apţi de muncă) ar fi ocupat un loc de muncă, s-ar fi realizat pe de o parte o economie la bugetul de stat în anul 2015 în sumă estimată de 23.590 mii lei, precum şi venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă estimată de 53.662 mii lei”.

    Deci bugetul de stat ar fi câştigat, în total, 77,2 milioane de lei, la nivelul unui an.

  • Locuri de mună disponibile pentru români care vor să lucreze pe vase de croazieră. Salarii incep de la 1.200 euro

    Iată oferta de muncă disponibilă în această perioadă românilor care vor să lucreze pe vase de croazieră. Angajatorii plătesc locurile de muncă ofertate cu salarii care încep de la 1.200 euro, la care se adaugă bacşişuri cuprinse între 600 euro şi 1.000 euro lunar.

    O firmă de plasare de personal recrutează 50 de români dispuşi să lucreze pe vase de croazieră.
    Angajatorii caută oameni care au cel puţin doi ani experienţă în postul pentru care aplică şi care vorbesc fluent engleza.

    Posturile disponibile sunt de: Commis de Cuisine, Chef de Partie, Pastry Chef, Sous Chef, Cabin Stewardess, Senior Cabin Stewardess, Chief Housekeeper.

    Angajatorii oferă salarii nete cuprinse între 1.200 euro şi peste 2.000 euro pe lună, la care se adaugă bacşişuri cuprinse între 600 euro şi 1.000 euro lunar. Masa şi cazarea sunt asigurate gratuit la bordul vaselor, scrie jurnalmm.ro

  • Sfatul de business al săptămânii de la Mădălina Teodorescu, director general adjunct Piraeus Bank România: „Este important să rămâi cu picioarele pe pământ. Şi să te ţii bine ca să nu te răstorni la prima groapă.”

    Piraeus Bank, sucursala locală a grupului elen cu acelaşi nume, a raportat un profit brut de 3,8 milioane de euro în intervalul ianuarie – septembrie al acestui an. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut Piraeus Bank a înregistrat pierderi. Trecerea pe profit este rezultatul unui proces de eficientizare şi restructurare a operaţiunilor locale.

    Mădălina Teodorescu are o experienţă de peste 20 de ani în industria financiar-bancară din România. Din 2014 conduce operaţiunile de retail şi microîntreprinderi în cadrul Piraeus Bank România, cu rol determinant în extinderea şi consolidarea portofoliului de produse bancare şi în coordonarea departamentelor de marketing, management al performanţei, carduri şi electronic banking, precum şi a reţelei de sucursale. Timp de 12 ani a ocupat diferite funcţii executive în cadrul Raiffeisen Bank, cu responsabilităţi în arii cheie precum vânzari retail şi distribuţie, credite persoane fizice şi private banking. Printre companiile în care şi-a desfăşurat activitatea se mai numără Citibank şi BCR.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Trecerea din zona de corporate în cea de retail, când m-am alăturat echipei Raiffeisen, cred că a fost cea mai grea decizie, însă, incontestabil, dezvoltarea mea ulterioară reprezintă cea mai mare satisfacţie profesională pentru că am avut libertatea de a crea un business căruia în trei ani i-au crescut cota de piaţă la 15%, pornind aproape de la zero. Eu îmi începusem cariera în corporate banking, într-o perioadă în care domeniul creştea puternic. Construisem un portofoliu de clienţi, eram conectată într-o piaţă încă la început, e drept, şi lucrurile evoluau frumos. Apoi a venit oportunitatea de a schimba taberele şi aşa am intrat în prima linie a businessului. Cred că mai degrabă din întâmplare, însă a fost o mutare definitorie pentru cariera mea.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Am construit foarte multe alături de echipa Raiffeisen în cei 12 ani petrecuţi împreună şi mare parte din ce sunt eu ca om şi ca profesionist azi se datorează oamenilor cu care am lucrat şi proiectelor pe care le-am făcut împreună. Eu sunt un mare susţinător al muncii în echipă. Trăim într-un mediu economic şi social foarte dinamic în care un om poate ajunge să îşi schimbe cariera şi de 4-5 ori de-a lungul vieţii. Iar ritmul va creşte, nu va scădea. Totul este competitiv şi, din păcate, dispare capacitatea de a înţelege celălalt punct de vedere şi de a găsi o soluţie în echipă. Inclusiv studiile arată că dezvoltarea creierului uman s-a datorat în primul rând nevoii de a relaţiona, colabora şi de a munci în echipă. Cred că asta este cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o şi pe care ar trebui să o reînvăţăm cu toţii, periodic, mai ales atunci când tindem să devenim hipercompetitivi.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Cred foarte tare că greşeala este mama învăţăturii. Cele mai mari greşeli în viaţă sunt şi cele mai bune lecţii. Problemele apar doar când persişti în greşeală. De aceea este important să rămâi cu picioarele pe pământ, cum spunem noi, românii. Şi să te ţii bine ca să nu te răstorni la prima groapă.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Uitându-mă în urmă, aş spune mai degrabă că îmi doream să fiu bancher încă de mică. Îmi amintesc cum deja pe la 7-8 ani aveam o puşculiţă în care strângeam bani şi îi împrumutam mamei, cu dobândă. De multe ori reflectez, dacă puteam să aleg o altă profesie, care dintre ele mi-ar fi plăcut? Cu siguranţă sunt foarte multe meserii frumoase, însă în viaţă trebuie să faci ceea ce-ţi place. Iar mie îmi place foarte mult ceea ce fac.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Nu cred că există profesii pe care să nu putem să le facem atâta timp cât lucrăm cu pasiune. Pasiunea este, de fapt, ingredientul cheie pentru a putea face lucruri extraordinare chiar şi atunci când profesia nu este dintre cele mai uşoare sau dintre cele mai plăcute. Şi nu vreau să sune a clişeu. Majoritatea problemelor pornesc de la modele greşite învăţate în familie. Copiii învaţă că trebuie să muncească o muncă cinstită, însă prea puţini văd pasiunea părinţilor legată de munca pe care ei o fac.

    CE SFAT AŢI DA TINERILOR LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ?

    Cel mai bun sfat pe care îl putem da tinerilor este acela de a fi curioşi. Când suntem curioşi, suntem mereu atenţi, punem întrebări, ne interesează tot ce se întâmplă. Şi, invariabil, învăţăm şi ne dezvoltăm.


    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Evoluţie. Dorinţa şi necesitatea de a învăţa, de a creşte şi a te perfecţiona, de a cunoaşte oameni şi idei noi şi în acelaşi timp şansa de a da înapoi ceea ce ceri şi primeşti de la alţii. Ideea de evoluţie mă ghidează, de altfel, inclusiv în activitatea de zi cu zi pentru că exact asta îmi doresc să creez atât la nivelul companiei, cât şi al echipei.

    CARTE: Nu cred în cărţi preferate, pentru că depinde foarte mult de etapa din viaţă în care te afli. Aceeaşi carte, citită la diferenţă de 5-6 ani, îţi oferă noi înţelesuri ale aceleiaşi poveşti. Citesc mult şi cam din toate genurile. Citesc economie şi business pentru că mă interesează, prefer beletristica în locul unui film şi mai nou am o pasiune pentru biografii. Iar seara, citesc împreună cu fetele mele basme, fabule şi poezii. Cred că literatura are un efect extraordinar asupra psihicului uman. Poate consola, poate şoca, poate provoca schimbări interioare.

    PERSONALITATE: Nu pot spune că am modele sau preferaţi. Cred că de la fiecare om sau personalitate ai câte ceva de învăţat, de „furat” pe furiş şi de rumegat pe îndelete, toată viaţa. Dar m-am ataşat mai ales de oamenii care au schimbat cursul istoriei. Ce am fi învăţat la biologie dacă Charles Darwin nu ar fi pus bazele teoriei evoluţioniste? Inventatori, scriitori, exploratori, buni oratori sau, de ce nu, antreprenori şi oameni de afaceri, care prin geniul lor au revoluţionat domeniul lor şi au mişcat masele. Steve Jobs, de exemplu, a transformat radical modul în care ne raportăm la tehnologie prin ideile şi dispozitivele inovatoare pe care le-a creat la Apple. E foarte greu să alegi un preferat. Sunt toţi la fel de importanţi când priveşti în ansamblu.
     

  • Confesiunile angajaţilor Google:”Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care se considerau geniali”

    Google pare angajatorul ideal, doar din afară: se pare că în spatele mâncării şi turelor cu bicicleta gratuite prin campus se ascund lucruri mai puţin plăcute, potrivit unui articol Business Insider în care sunt citaţi angajaţi nemulţumiţi de mediul de lucru din cadrul gigantului american.  
     
    Joe Cannella, fost senior account manager: ”În cele din urmă, ajungi să îţi petreci majoritatea timpului mâncând mâncarea Google, înconjurat de angajaţi ai Google, folosind echipamente Google, vorbind în acronime Google, trimiţând e-mailuri Google de pe telefoane ale Goole şi, în cele din urmă, începi să uiţi de lucrurile care sunt independente de Google, fiecare colţ din viaţa ta este creat pentru a face mai puternică ideea că este absolut nebunesc să vrei să fii altundeva decât la Google”.
     
    Vlad Patryshev, fost inginer software al Google: ”Este cu adevărat greu să discuţi orice problem cu colegii tăi. Discuţiile obiective sunt destul de rare, colegii nu sunt interesaţi de părerile altor oameni în cazul în care nu sunt ”Zei Importanţi”.
     
    Katy Levinson, fost inginer software: ”Oamenii simt că au dreptul să te întrebe de ce ai plecat sau dacă lucrezi în continuare acolo şi insistă că totul trebuie să fie perfect. Nu vor să audă nimic altceva decât entuziasm pentru norocul tău de a face parte din Google şi cât de mult vrei să stai acolo. Dacă pleci şi vrei să vorbeşti orice altceva în afară de lucruri pozitive, aproape oricine, de la mama mea, la şoferul de taxi, aşteaptă să explici de ce nu eşti încântat să lucrezi la Google.”
     
    ”Cele mai evidente zone în care se manifestă corporatismul companiei sunt legate de managementul performanţei şi recrutare. Pentru a promova pe cineva, trebuie să începi să construieşti un caz cu aproape un an în avans”, explică şi un angajat anonim.
     
    ”Există suficienţi oameni talentaţi, dar să fii talentat nu îţi garantează că vei fi cooptat în proiecte bune, există mii de oameni la fel de inteligenţi care se află la rând înaintea ta”, spune un fost inginer.
     
    ”Am fost abordat de Google pentru a prelua un post de management. Concomitent cu angajarea mea, o altă persoană cu acelaşi nume ca mine a fost angajată. Departamentul de resurse umane a greşit, iar atunci când am început, eram pe un post diferit, de junior, care ar fi fost potrivit pentru candidatul care avea acelaşi nume ca şi mine. Contractul de angajare era ambiguu, iar personalul de HR care poate repara această situaţie a plecat între timp să lucreze pentru o altă companie”, a spus un alt anonim.
     
    ”Cel mai mare aspect negativ pentru mine a fost anularea arbitrară a proiectelor”, a mai declarat un anonim.
     
    Adrian Carballo, fost inginer software la Google: ”În Bay Area, costul traiului este extraordinar de mare, iar dacă ieşi din campus, nu prea ai ce altceva să faci în afară de muncă şi ieşiri cu colegii de muncă. Ai într-adevăr mâncare gratis tot timpul, cafenele, săli de sport, curăţătorii, etc, dar pe măsură ce foloseşti aceste beneficii ajungi să petreci din ce în ce mai mult din timpul tău la birou. Ajungi să faci aceleaşi alegeri în afara zilei de muncă, la fel ca şi pe parcursul acesteia. Începi să petreci din ce în ce mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.”
     
    ”Oamenii sunt promovaţi în poziţii de management – nu fiindcă ar avea abilităţi de leadership sau management, dar pentru că se întâmplă să fie suficient de inteligenţi sau pentru că nu există o altă cale de a avansa în funcţie pentru ei”, spune un fost manager tehnic de program. ”Există mulţi indivizi inteligenţi care sunt manageri şi lideri groaznici.”
     
    ”Angajează persoane cu aceeaşi tipologie”, a spus un comentator anonim. ”Acelaşi background, aceleaşi 10 şcoli, aceeaşi viziune asupra lumii, aceleaşi interese. Nu exagerez când spun că am întâlnit 100 de alergători de triatlon în cei trei ani pe care i-am petrecut la Google. Doar câţiva dintre ei erau oameni cu adevărat interesanţi.”
     
    ”Cel mai rău lucru pe care l-am simţit în munca la Google a fost pentru mine, la fel ca pentru mulţi alţii, faptul că nu am putut lucra la adevăratul meu potenţial. Aveam 25 de ani de experienţă în programare şi management şi nu făceam nimic altceva din ce nu ar fi putut face  un absolvent de facultate cu doi ani de experienţă. Este o situaţie deprimantă”, spune John L. Miller, fost inginer software la Google.
     
    ”Multe dintre lucrurile pe care le auzi despre Google – din afara Google – nu sunt adevărate. De cele multe ori, acestea sunt răspândite de angajaţii Google în scopul îmbunătăţirii reputaţiei companiei. Când cineva vine cu o idee de zvon ce ar putea ajuta la acest lucru, ar putea câştiga respect în rândul celorlalţi ingineri. Crearea ideii că Google este un loc extraordinar în care să lucrezi are şi un nume: Googley”, spune Jeff Nelson, inventatorul Google Chrome.
     
    ”Mie mi-a displăcut că la Google nu se poate lucra remote, lucru pe care îl făceam cu succes în ultimii cinci-şase ani pentru alte companii”, spune şi freelancerul Dimitar Bojantchev.
     
    ”Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care considerau că erau geniali. Eu am lucrat sub o echipă de lideri care nu au scris o linie de cod de mai bine de doi ani şi au fost incompetenţi ca programatori atunci când au avut această funcţie.