BusinessMagazin

Tag: primire

  • 100 de milioane de euro: cea mai aşteptată investiţie din piaţa farma

    1 iulie 2013. 1 august 2013. 1 ianuarie 2014. 1 iulie 2014. 1 ianuarie 2015. Acestea au fost de-a lungul timpului termenele vehiculate în presă privitor la actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate. Au trecut mai bine de 2.000 de zile de când pacienţilor li se ofereau ultima oară tratamente noi, ceea ce ceea ce face din România un caz unic în Uniunea Europeană şi limitează egalitatea de şanse pentru pacienţi.

    Prin comparaţie, pacienţii din ţările vest-europene reuşesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă. Conform unui studiu bazat pe datele Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), citat de Mediafax, între momentul aprobării unui medicament de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi momentul când acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se aşteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.

    Ion Bazac, Adriean Videanu, Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Viorel Ponta, Raed Arafat şi Eugen Nicolăescu au trecut prin fotoliul de la minister de la ultima actualizare a listei, din 2008. Acum e rândul lui Nicolae Bănicioiu să depăşească etapa de promisiuni în care au rămas predecesorii săi şi să aducă noile molecule pacienţilor români. Bănicioiu declara lunea trecută că în săptămâna aceasta se va ajunge la a doua etapă de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite, urmând a fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule.

    În prezent, doar 17 molecule dintre cele 170 au fost incluse în proiectul ministerului, iar ministrul Nicolae Bănicioiu spune că va anunţa altele în această săptămână – „probabil că vor fi mai multe“. Oficialul guvernamental admite că s-au primit sugestii şi contestaţii, iar a doua actualizare se va face „imediat“, când va intra în şedinţa de guvern: „S-au primit şi anumite sugestii, anumite contestaţii, probabil că nu vor fi şapte medicamente. S-a creat procedura şi avem OUG care va permite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din 29 octombrie, de la şedinţa de guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG. Spuneam de terapiile pe hepatita C, însă şi aici cred că şi cei care aduc aceste medicamente trebuie să fie foarte înţelegători, trebuie să ştie clar care este puterea de cumpărăre a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă în a soluţiona cât mai repede problema“.

    Actualizarea listei de medicamente compensate ar putea genera pe termen lung un impact economic cumulat de aproximativ 0,5% din PIB, arată calculul producătorilor. Impactul pozitiv provine din creşterea participării populaţiei la activitatea economică, ca urmare a reducerii gradului de dizabilitate, deci productivitate mai ridicată, la un număr mai ridicat de pacienţi comparativ cu efectele menţinerii tratamentul standard, disponibil în prezent. Pentru a obţine anii de viaţă activi câştigaţi în cazul tratamentului cu molecule noi, comparativ cu tratamentul standard, durata medie de viaţă a pacienţilor suplimentari trataţi cu succes trebuie ponderată cu câştigul de productivitate rezultat din reducerea indicelui de dizabilitate.

    Ipoteza care stă la baza raţionamentului producătorilor americani de medicamente din Local American Working Group (LAWG) este aceea că un pacient care suferă de o anumită afecţiune contribuie la activitatea economică invers proporţional cu indicele de dizabilitate, iar tratarea cu succes a afecţiunii respective determină revenirea graduală către 0 a indicelui de dizabilitate. Spre exemplu, unui pacient care suferă de hepatită C care urmează tratamentul cu succes îi va creşte productivitatea cu 7,5% pe an, iar economia va câştiga 1,65 ani de viaţă activă pentru fiecare pacient vindecat. În cazul pacienţilor cu afecţiuni oncologice vizate de moleculele noi, tratamentul cu succes determină o prelungire a duratei de viaţă în medie cu şase luni comparativ cu tratamentul standard, aşadar nu vor înregistra o creştere a productivităţii, iar numărul de ani de viaţă activi câştigaţi va depinde de numărul de luni de supravieţuire.

    „Cele 2.000 de zile în care nu s-a întâmplat nimic din perspectiva noilor medicamente arată că nu există o diferenţă între stânga şi dreapta. Cred că orice guvern ar trebui să fie orientat către politica de sănătate“, spune Călin Gălăşeanu, director al operaţiunilor locale ale Bristol-Myers Squibb şi preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente din România (ARPIM), care reuneşte 28 de companii prezente pe piaţa locală. Producătorii de medicamente constată că nu este normal că autorităţile se interesează de sănătate predominant în anii electorali. „Prin procesul de delistare (scoaterea unor molecule cu preţ mic de pe lista de compensate – n.r.), autorităţile vorbeau despre crearea unui spaţiu fiscal de 100 de milioane de euro, respectiv 450 de milioane de lei, care ar urma să fie folosit pentru contractele cost-volum. Este fără doar şi poate o cheltuială pe care statul ar recupera-o. Statul nu a făcut niciun fel de investiţie în acest domeniu de ani buni. Investiţia în sănătate nu este un cost, pentru că medicamentele noi înseamnă eficienţă mai mare, zile de spitalizare şi efecte adverse mai puţine. La sfârşitul zilei există posibilitate ca pacienţii să fie reinseraţi în circuitul lucrativ şi să producă, să plătească taxe şi impozite, deci statul să câştige“, mai spune şeful ARPIM. Dată fiind pauza de şase ani de la ultima actualizare a listei de medicamente cu molecule inovatoare, oficialii ARPIM susţin că există o lipsă continuă în toate ariile terapeutice. În cazul hepatitei C, cu mijloacele de tratament moderne, existente în prezent la scară globală, s-ar putea trata şi vindeca toate cazurile de pacienţi infectaţi cu genotipul existent în România, însă bolnavii nu au acces la aceste terapii, ceea ce înseamnă costuri continue de tratament întrucât boala este una cronică. Statul român tratează în prezent de hepatită C circa 8.000 de pacienţi folosind o terapie veche de zece ani, cu o rată de succes foarte mică, însumând o piaţă de circa 100 de milioane de euro.

  • Escape the room – noul fenomen pe care pariază cei care vor să deschidă o afacere în Bucureşti

    Dacă întrebaţi pe cineva care este principala atracţie din Bucureşti, aţi primi probabil răspunsuri precum Palatul Parlamentului, Ateneul Român sau Muzeul Satului. Cei de la TripAdvisor cunosc însă altă poveste: dintre cele 141 de atracţii din capitală, cea mai apreciată este „Escape the room“.

    Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Pare simplu? În realitate, nu e chiar aşa.

    Primul joc de acest tip datează încă din 1988, atunci când John Wilson a lansat „Behind Closed Doors“, o aplicaţie de tip text adventure, prin comenzi scrise, în care jucătorul trebuia să evadeze dintr-o cameră folosind diverse obiecte. Termenul „Escape the Room“ a fost lansat în 2001, odată cu jocul „Mystery of Time and Space“ (MOTAS). Succesul a fost atât de mare, încât în următorii ani s-au dezvoltat sute de mii de programe similare.

    Primul Escape the Room „în mărime naturală“ a fost deschis la Budapesta, în cadrul Parapark. Reacţia publicului a fost neaşteptat de bună, determinând apariţia a zeci de alte locaţii. Cea mai cunoscută este cea din Silicon Valley, amenajată de un grup de studenţi, celebră pentru faptul că, de-a lungul celor opt ani de existenţă, doar 23 de oameni au reuşit să elucideze misterele camerei în cele 60 de minute.

    România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi.

    Escape Rooms este una dintra primele locaţii deschise în Bucureşti, în prima parte a acestui an. Cele două camere, aflate în cadrul unui hostel din centrul capitalei, te invită la poveşti diferite. În prima cameră, care aminteşte de o baracă militară, scenariul spune că ai 60 de minute pentru a dezamorsa o bombă. Cea de-a doua cameră seamănă cu o tablă de şah, având ca unică misiune evadarea. Uşor de zis, mai greu de făcut.

    Flavia Mândruţ (25 de ani), managerul Escape Rooms, spune că ideea a venit în cadrul unui team building la Budapesta. „Am fost cu mai mulţi colegi acolo şi am jucat Escape, pentru că în Budapesta jocul era deja cunoscut, era un trend stabilit. Atunci erau mai puţine, dar acum în Budapesta sunt câteva zeci de Escape-uri, pentru că e un business excelent. Daniele Colombo, acţionarul majoritar în companie, a decis că vrea să îl aducă şi aici, aşa că a intrat în parteneriat cu persoanele care deţineau acolo locaţiile şi aceştia au acceptat să ne organizeze două camere. A trebuit să mergem pe această variantă pentru că noi nu aveam experienţa necesară pentru a construi de la zero două Escape-uri. Asta se întâmpla prin luna aprilie, când i-am dat drumul.“

    Investiţia, povesteşte Mândruţ, a costat mai puţin decât în alte ţări. „Aveam deja spaţiul, iar investiţia a fost în jur de 10.000 de euro; camerele noi vor costa mai puţin pentru că avem deja experienţă. Depinde foarte mult ce tip de cameră vrei să amenajezi; la Amsterdam, spre exemplu, am înţeles că există o cameră foarte hi-tech care a costat câteva zeci de mii de euro.“

    Fără a avea vreun buget impresionant de promovare, Escape Rooms a ajuns să fie cea mai recomandată atracţie din Bucureşti pe site-ul de turism TripAdvisor. Explicaţia, spune Flavia Mândruţ, este modul cum relaţionezi cu clienţii. „Am rugat toţi clienţii să scrie review-uri despre noi şi astfel a ajuns atracţia numărul unu din Bucureşti. Cu românii a fost ceva mai greu, pentru că lumea nu ştia despre ce e vorba, era un joc nou, iar noi le ceream zece euro ca să iasă dintr-o cameră încuiată“, continuă managerul.

    „Iniţial ne-am bazat foarte mult pe clienţii hostelului, însă acum aceştia nu mai reprezintă o parte semnificativă a clienţilor. Hostelurile sunt destinate, în general, unor persoane cu venituri mai mici, cum ar fi backpackerii, iar aceştia nu au foarte mulţi bani pentru activităţi de genul ăsta. În acest moment cei mai mulţi clienţi ne vin de pe TripAdvisor, sunt străini care citesc despre noi şi vor să joace camerele. Mare parte dintre cei care au venit să joace şi-au adus ulterior şi prietenii, nu am văzut pe nimeni să plece dezamăgit până acum.“

  • Opinie Dragoş Sîrbu: Retail de produse… şi servicii

    Dragoş Sîrbu este CEO al Flanco Retail.

    Cartea câştigătoare pare, evident, să fie fidelizarea clienţilor; dar nici ea nu e o carte ieftină sau lipsită de eforturi. Doar că presupune un alt tip de gândire şi o altă perspectivă asupra industriei.

    Ca reţele de magazine „din cărămidă şi mortar“, cum zic englezii, părem să avem un anume grad de pasivitate: dacă nu vii tu spre noi, nu putem veni noi spre tine; dacă tot ai venit, ne priveşti pe toţi prin comparaţie şi, dintre toţi, alegi pe cel care-ţi place pe moment; până data viitoare când mai ai nevoie de ceva, ai şi uitat ce ai cumpărat ultima oară, de unde şi de ce. Şi o luăm cu toţii – şi tu, şi noi – de la capăt.

    Soluţia pe care am găsit-o noi priveşte publicul nostru nu ca pe o sumă de cumpărători, ci ca pe un grup de clienţi: oameni pe care, odată ce i-am întâlnit şi i-am cunoscut, îi păstrăm aproape de noi. Iar pe noi ne transformă, din comercianţi „tradiţionali“, în furnizori activi de produse şi servicii.

    Nu e o paradigmă simplă sau uşor de implementat, dar e necesară pentru noul context în care operăm. Suntem prezenţi şi online, şi offline, deci pasivitatea aparentă dispare prin comunicarea continuă pe care o întreţinem înainte de vizita în magazin, în timpul ei şi ulterior, într-o relaţie interactivă, în care şi vorbim, şi ascultăm.

    Suntem atenţi la exigenţele clienţilor mai departe de simpla alegere şi achitare a unui produs. Atât de atenţi, încât lista lor de aşteptări, aşa cum le-am determinat în studiile noastre de cercetare, a devenit pentru compania pe care o conduc un decalog al priorităţilor de business. Îi consiliem, le oferim soluţii de finanţare, de multe ori fără dobândă, garanţii şi asigurări, servicii de mobilitate în parteneriat, transport, asistenţă de specialitate, informaţii despre cele mai noi tehnologii. Le stăm la dispoziţie online şi offline şi le mulţumim, prin programele de fidelitate, pentru fiecare vizită pe care ne-au făcut-o, pentru fiecare dată în care au ales să revină.

    Nu e nici simplu şi nici ieftin, dar e necesar într-o lume în care internetul a spart graniţele comerţului şi a ridicat standardele de customer service la nivel internaţional.
    Aş spune că ne reinventăm, dacă nu mi-aş aduce aminte de relaţia pe care vânzătorul de la magazinul de la parterul blocului o avea cu toţi clienţii care îi treceau pragul acum treizeci de ani. Omul care îi ştia pe toţi pe nume, care le spunea de ce maşină de spălat au nevoie pentru doi copii mici, cum să-şi conecteze aragazul la ţevile de gaz din apartament şi de ce au nevoie de câlţi.

    Nu ne reinventăm, de fapt, ci punem în practică într-un context nou nişte principii pe care, precum se vede, oamenii de marketing le ştiu de multă vreme şi pe care vânzătorul de la parterul blocului le folosea intuitiv cu muşteriii lui. Folosim pentru ele, firesc, instrumentele pe care lumea modernă ni le pune la dispoziţie – internet, Facebook, carduri, baze de date şi aşa mai departe. Şi adăugam la ele, într-o formă structurată şi adecvată consumatorului de azi, un adevărat portofoliu de servicii conexe. Şi aşa evoluăm.

  • Povestea lui Jean Tirole, câştigătorul premiului Nobel pentru economie

    Născut în 1953 în oraşul Troyes, cu tatăl medic şi mama profesoară de litere, s-a orientat iniţial spre matematică şi a descoperit economia mai târziu, la 21 de ani. Tirole a obţinut licenţe în inginerie la Şcoala Politehnică din Paris şi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1978) şi s-a specializat în matematică la Universitatea Paris Daphne.

    Şi-a făcut doctoratul în America, la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar teza de doctorat, ”Eseuri în teorie economică„, a fost realizată sub îndrumarea economistului american Eric Maskin, un alt laureat al premiului Nobel. În 1985 a început să predea economia la MIT. În 1991 a publicat una dintre cărţile sale importante, ”A Theory of Incentives in Regulation and Procurement„, în colaborare cu economistul Jean-Jacques Laffont, care tocmai crease Institutul de Economie Industrială (IDEI), având ca ţintă transformarea Universităţii din Toulouse într-un pol de cercetare economică major în Europa.

    Un an mai trâziu, Tirole s-a mutat la Toulouse, unde a devenit director ştiinţific al IDEI. Din 2007, este preşedintele consiliului de administraţie al Şcolii de Economie Toulouse (TSE), care regrupează peste 150 de cercetători şi formează economişti de înalt nivel. În 2007, Tirole a primit medalia de aur a Consiliului Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS), pe care doar un singur economist îl mai primise înaintea lui, Maurice Allais. Tirole a fost recompensat recent cu premiul Nobel pentru Economie în urma analizelor sale asupra mai multor industrii dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singură, care deţine monopolul pe o anumită piaţă, cum ar fi Microsoft în anii ’90 şi Google în prezent, potrivit quartz.com. În lipsa unor reglementări, pieţele pe care există monopol pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preţuri mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care supravieţuiesc prin blocarea intrării pe piaţă a unor noi competitori.

    De mai bine de două decenii, Tirole a cercetat astfel de eşecuri ale pieţei. Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piaţă furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat, şi anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari şi cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze monopolurile. Înainte de Tirole, cercetătorii şi autorităţile au căutat principii generale după care se conduc toate industriile. În schimb francezul a dovedit din punct de vedere teoretic faptul că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite condiţii. De exemplu menţinerea unui anumit plafon al preţurilor ar putea determina companiile puternice să scadă costurile, ceea ce ar ajuta societatea. Cooperarea pentru stabilirea unor preţuri pe o anumită piaţă este, de obicei, dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte pozitive pentru toţi actorii dintr-o industrie. În acelaşi sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovaţia, dar, în acelaşi timp, poate avea consecinţe negative în ceea ce priveşte competiţia.

    Tirole a scris mai multe cărţi şi articole în care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de politici adaptate. De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicaţiile şi sectorul bancar. Urmând sfaturile lui Tirole, guvernele pot să încurajeze companiile mari să devină mai productive şi, în acelaşi timp, să evite ca acestea să afecteze competitorii şi clienţii. Este pentru prima oară din 2008 când premiul Nobel este atribuit unui singur economist, iar Tirole va primi astfel toate cele 8 milioane de coroane (878.000 de euro) atribuite acestui premiu.

  • Investiţia în educaţia timpurie, cea mai bună intervenţie antisărăcie

    „Oamenii de afaceri înţeleg instinctiv de ce vrem să îi educăm pe copiii săraci, acest lucru fiind legat de viitorul economic al României“, explică Leslie Hawke semnalele pozitive pe care le-a primit din partea mediului de afaceri autohton, în ce priveşte iniţiativele Asociaţiei OvidiuRo. Fondată în urmă cu un deceniu de Leslie Hawke, alături de profesoara Maria Gheorghiu, asociaţia are ca scop facilitarea accesului copiilor din medii defavorizate la educaţie încă din perioada preşcolară, astfel încât şansele lor de a studia şi a găsi un loc de muncă să crească ulterior.

    „Experienţa ne-a demonstrat într-un mod concret ceea ce au relevat studiile internaţionale: investiţia în educaţie timpurie are cea mai mare rată de recuperare, în comparaţie cu oricare altă intervenţie antisărăcie“, explică Leslie Hawke raţiunea asociaţiei. Principalul mijloc prin care se realizează această investiţie este programul „Fiecare copil în grădiniţă“, lansat în urmă cu patru ani şi care are drept principală măsură acordarea familiilor din medii sărace a unor tichete sociale în valoare de 50 de lei, dacă îşi duc copiii la grădiniţă în fiecare zi.

    „Primesc aceste stimulente pentru că încercăm să răsplătim comportamentele proeducaţie. Oamenii trăiesc, în majoritatea cazurilor, în condiţii grele, la marginea satelor sau în zone izolate. Copiii trebuie să parcurgă un drum lung către grădiniţă şi de cele mai multe ori nu au încălţăminte şi nici haine de iarnă potrivite pentru a merge pe jos. E un efort considerabil pentru părinţi să străbată acest drum pe jos, cu un copil de trei ani, până la grădiniţa din sat. Noi le oferim acest mic stimulent pentru ca ei să facă acest drum zilnic“, explică Hawke. Până în prezent, au reuşit să aducă astfel la grădiniţă 2.500 de copii din mai multe judeţe, cu o medie de prezentare zilnică de 81%.

    Obiectivul pe termen lung al asociaţiei este ca programul să fie finanţat la nivel naţional, din fonduri publice, pentru asigurarea unei forţe de muncă educate, care să umple golul din ce în ce mai mare dintre clasa săracă şi cea a bogaţilor din România. Până la atingerea acestui ţel, Asociaţia OvidiuRo oferă tichetele bazându-se pe finanţarea din partea mediului de afaceri autohton. Asociaţia colaborează cu investitori majori care contribuie constant la finanţarea programului, iar evenimentele de tip fund raising create sunt, de asemenea, un bun prilej pentru atragerea de noi donatori şi investitori.

    Reprezentanţii asociaţiei au condus de altfel prima iniţiativă de tip „fundraising“ în România, odată cu organizarea celui mai mare eveniment de strângere de fonduri din Bucureşti, Halloween Charity Ball. Acesta a strâns, încă de la prima ediţie, din 2005, 500 de invitaţi. „Încercăm să oferim tuturor o seară minunată, cu distracţie şi dans, dar în acelaşi timp ne dorim sprijinul celor prezenţi acolo în demersul de a oferi fiecărui copil sărac acces la programe de educaţie preşcolară.

    Combinăm distracţia cu un mesaj foarte serios, lucru nu tocmai uşor de realizat“, explică Hawke. Dacă la primele două ediţii petrecerile au fost legate strict de Halloween, evenimentele următoare au avut tematici diverse: anii ’20, un charity ball internaţional, „Ţară, ţară, vrem eroi!“ – în care invitaţii se costumau în eroii lor preferaţi –, anii ‘50. Balul din acest an va avea ca tematică „Magia Filmului“ şi, ca element de noutate, în cadrul acestuia Irina Margareta Nistor va primi un premiu pentru întreaga activitate. La fel ca în anii anteriori, banii strânşi în cadrul evenimentului vor fi direcţionaţi înspre educarea preşcolară.
     

  • Târgu Jiu, recompensat cu trofeul Pomme d’Or

    Distincţia recompensează anual una sau mai multe destinaţii ori personalităţi din această industrie, pentru contribuţia la dezvoltarea şi promovarea turismului.

    Târgu Jiu e atestată documentar din 1406 dar celebritatea localităţii a fost dată în timpurile moderne de Complexul Monumentul Eroilor, creat de Constantin Brâncuşi. Artistul este considerat a fi cel mai important sculptor al secolului 20 şi unul dintre cei mai valoroşi ai tuturor timpurilor. La Târgu Jiu, Brâncuşi a creat singurul său ansamblu sculptural în aer liber, unic în România dar şi în lume. Construit între 1937-1938, acesta  reuneşte Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără de sfârşit (Coloana Infinitului).

    Brâncuşi  (1876-1957) se trage dintr-o familie de ţărani din Hobiţa (în apropiere de Tg. Jiu). El a urmat Şcoala de Meserii din Craiova (1894-1898) şi Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1898-1902), În 1904 a plecat la Paris. În 1937, Brâncuşi a revenit în România şi, la solicitarea “Ligii Naţionale a Femeilor din Gorj” – o Societate importantă pentru promovarea culturii şi industriei din regiune -, realizează un amplu proiect în memoria celor care au murit în luptele de la Tg. Jiu, din Primul război mondial.

    Cea mai “fotogenica” dintre opere – “Coloana infinitului” – are o înălţime de 29 de metri şi este alcătuită din module sub formă de clepsidră din bronz.

    Aflat la Târgu Jiu pentru a decerna trofeul, preşedintele Comisiei speciale FIJET pentru acordarea trofeului „Mărul de Aur”, Plamen Starev, ne-a declarat în exclusivitate: „Noi avem un comitet pentru acordarea trofeului „Mărul de Aur”, iar comitetul a primit un dosar cu numeroase propuneri din 5 ţări. În final au fost selectate doar 3.

    Oraşul lui Constantin Brâncuşi a primit voturile acestui Comitet pentru ca FIJET să-i atribuie acest prestigios premiu. Am văzut un film, am văzut documentarea, le-am studiat şi eu cred că acest oraş românesc, cu tot patrimoniul său cultural şi spiritual, merită această distincţie. Sunt convins, după cum am discutat în aceste zile, că autorităţile locale vor continua să se implice la fel de serios în creşterea acestei destinaţii turistice excepţionale”.

  • Semne că urmează să fii concediat. Specialiştii în resurse umane îţi spun ce trebuie să faci

    Există anumite semne că urmează să îţi pierzi locul de muncă, iar starea de incertitudine nu va face decât să scadă randamentul angajatului. Mai mulţi directori de resurse umane au explicat care sunt aceste semne şi cum trebuie tratată această problemă.

    Robin Brodrick, coordonator al departamentului de resurse umane de la EMC, enumeră lucrurile care ar trebui să ridice semne de înrebare referitor la siguranţa jobului. “Îţi găseşti jobul publicat pe un site recrutare; şeful tău vrea să descrii detaliat activitatea ta zilnică; sarcinile tale zilnice încep să fie redistribuite către alţi colegi, sau eşti rugat să îi instruieşti şi pe alţii, pentru orice eventualitate; nu mai eşti invitat să participi la şedinţe care înainte erau obligatorii – toate acestea sunt semne că jobul tău poate fi în pericol”, explică Brodrick. “Nu trebuie să intri în panică. Soluţia este să stabileşti o întâlnire cu şeful tău, fără a-i spune însă ce vrei să discutaţi. Astfel ai şanse mai mari să primeşti nişte răspunsuri cinstite.”

    Brodrick notează că atunci când îi vei spune superiorului că activitatea recentă te-a făcut să te gândeşti la siguranţa postului tău, există trei variante de răspuns pe care l-ai putea primi. “Prima posibilitate este şi cea mai rea, şi anume ca şeful tău să îţi confirme că vei fi dat afară. A doua variantă este una mult mai bună, şi anume să fii informat că toate aceste mutări au ca scop promovarea ta”, scrie specialistul.

    “Cea de-a treia variantă este aceea în care superiorii tăi consideră că volumul de muncă a crescut şi tu nu îi mai poţi face faţă, drept pentru care s-a decis aducerea altor angajaţi care să te ajute. Indiferent de ce explicaţie vei primi, nu te grăbi să răspunzi. Analizează bine ce vrei să faci în continuare.”

  • Un şef de multinaţională a primit o scrisoare de la fiica lui de zece ani. A renunţat la 100 de milioane de dolari

    Mohamed El-Erian, fost CEO al fondului de investiţii PIMCO, a dezvăluit într-un interviu oferit revistei „Worth“ motivul pentru care a renunţat la postul său la începutul anului 2014.

    Mohamed El-Erian, care câştiga în jur de 100 de milioane de dolari pe an, a explicat că o discuţie pe care a avut-o cu fiica sa de 10 ani l-a determinat să renunţe la job.

    „În urmă cu aproape un an, fiica mea mi-a adus cu o bucată de hârtie. Făcuse o listă cu 22 de momente importante din viaţa ei la care eu nu fusesem prezent din cauza job-ului. A fost ca un duş rece“, şi-a amintit El-Erian.

    Fetiţa notase evenimente precum prima zi de şcoală, primul meci de fotbal sau diverse petreceri la care tatăl ei nu fusese prezent. “Mi-am dat seama că ratam un aspect cu mult mai important decât slujba”, povesteşte Mohamed El-Erian. “Nu mai puteam jongla cu viaţa personală şi cea profesională, iar acest lucru afecta relaţia pe care o aveam cu fiica mea.”

    La 56 de ani, Mohamed El-Erian a devenit consilier economic al gigantului german Allianz, job care îi permite să se concentreze mai multe pe rolul de tată. El-Erian a povestit că acum se bucură de timpul petrecut alături de fiica sa şi nu s-ar mai întoarce la o slujbă cu atât de multe responsabilităţi precum cea de la PIMCO.
     

  • Un şef de multinaţională a primit o scrisoare de la fiica lui de zece ani. A renunţat la 100 de milioane de dolari

    Mohamed El-Erian, fost CEO al fondului de investiţii PIMCO, a dezvăluit într-un interviu oferit revistei „Worth“ motivul pentru care a renunţat la postul său la începutul anului 2014.

    Mohamed El-Erian, care câştiga în jur de 100 de milioane de dolari pe an, a explicat că o discuţie pe care a avut-o cu fiica sa de 10 ani l-a determinat să renunţe la job.

    „În urmă cu aproape un an, fiica mea mi-a adus cu o bucată de hârtie. Făcuse o listă cu 22 de momente importante din viaţa ei la care eu nu fusesem prezent din cauza job-ului. A fost ca un duş rece“, şi-a amintit El-Erian.

    Fetiţa notase evenimente precum prima zi de şcoală, primul meci de fotbal sau diverse petreceri la care tatăl ei nu fusese prezent. “Mi-am dat seama că ratam un aspect cu mult mai important decât slujba”, povesteşte Mohamed El-Erian. “Nu mai puteam jongla cu viaţa personală şi cea profesională, iar acest lucru afecta relaţia pe care o aveam cu fiica mea.”

    La 56 de ani, Mohamed El-Erian a devenit consilier economic al gigantului german Allianz, job care îi permite să se concentreze mai multe pe rolul de tată. El-Erian a povestit că acum se bucură de timpul petrecut alături de fiica sa şi nu s-ar mai întoarce la o slujbă cu atât de multe responsabilităţi precum cea de la PIMCO.
     

  • A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

    Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

    “Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată”, a scris proprietarul localului. “Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta.”

    Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: “Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat.”

    Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.