Tag: munca

  • Portretul robot al antreprenorului român: munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună

    Firma de consultaţă şi audit EY a lansat săptămâna trecută o nouă ediţie a studiului „Baromentrul afacerilor de tip start-up din România” la care au răspuns 301 de antreprenori români ce conduc afaceri cu o vechime mai mică de trei ani. În urma studiului portretul antreprenorului român se conturează astfel: este tânăr (până în 35 de ani), se află la primul test în mediul antreprenorial,  de cele mai multe ori afacerea este fondată din economiile personale (69%), lucrează în medie 10 ore pe zi şi câştigă cel mult 1000 de euro pe lună din afacere.

    „Start-up-ul, prin definiţia noastră, este o companie pre-zentă pe piaţă de cel mult trei ani. Majoritatea antre-pre-norilor (81%) au sub 35 de ani şi nu au pornit la drum singuri, 54% din start-up-uri fiind înfiinţate de doi sau mai mulţi fondatori, astfel că noile generaţii de antreprenori sunt dispuse să împartă riscul. Vedem că antreprenorii din Ro-mânia stau bine la acest capitol dacă luăm în calcul că, la nivel internaţional, doar 16,1% dintre start-up-urile de mare poten-ţial au un singur fondator“, a spus Mihaela Matei, special projects officer în cadrul EY România.

    Cei mai mulţi antreprenori aflaţi la început de drum dedică 10 ore afacerii lor în fiecare zi, adică lucrează cu 21% mai mult decât angajaţii cu normă întreagă din România. 27% dintre antreprenori depăşesc limita celor zece ore, unii ajungând chiar la 18 ore de muncă în fiecare zi. Însă veniturile nu sunt chiar pe măsura aşteptărilor. 38% dintre antreprenorii respondenţi în cadrul studiului au un venit lunar situat sub 500 euro, 33% ajung la câştiguri de până la 1000 de euro, iar 11% depăşesc nivelul de 2.000 euro pe lună. Asta în condiţiile în care în România, venitul mediu net în luna noiembrie 2015 s-a ridicat la 432 euro, potrivit studiului.

    Primii doi ani într-o afacere antreprenorială sunt cruciali şi cei mai grei, deoarece veniturile întârzie să apară, iar afacerea trebuie să crească. „Da, în primii doi ani tot ce poţi face este să ai venituri care să-ţi acopere facturile. După aceşti doi ani de supravieţuire (9 din 10 antreprenori nu supravieţuiesc) intri  în altă etapă, te uiţi la investitori, dar şi în această etapă veniturile îţi sunt de ajuns să-ţi plăteşti facturile şi cam atât, dar valoarea companiei poate creşte”, spune Florin Grosu, co-fondator Traderion, prezent la evenimentul de lansare a studiului. „Primii doi ani  au fost ani de investiţii, bani personali pe care i-am băgat în proiect. Eu nu sunt plătită nici acum din Digital Kids”, a punctat Tincuţa Baltag, fondator Digital Kids.

    Pe de altă parte, Silviu Andrei Petran, asociat Materia, business care pro-duce obiecte de mobilier, decoraţiuni şi corpuri de ilu-minat din lemn recuperat şi reciclat, susţine că „nu suntem o zonă de normalitate, cred ca ar trebui zona de startup să fie diferenţiată astfel încât oamenii care ar vrea să intre în antreprenoriat să nu fie nevoiţi să se gândească că trebuie să plătească 70% taxe pe salariile lor. Atunci când o să ajungem  în zona de normalitate lucrurile o să fie diferite, oamenii o să fie mai cinstiţi, o să avem mai multe locuri de muncă declarate, venituri mai mari la stat, mai multi angajaţi pentru care se vor plăti taxe.  Până atunci o să mergem pe sistemul asta cu salariu minim pe economie, cu două ore pe cartea de muncă pentru că asta este stilul antreprenorial actual, într-o formă sau alta.”

    Tot mai mulţi tineri vor să fie proprii şefi şi să pornească un start-up, însă se lovesc de mai multe obstacole. Ca şi în anii trecuţi, birocraţia a fost indicată ca fiind cel mai important obstacol în dezvoltarea unei afaceri în România. Neclarităţile legislative, lipsa de informaţii, legislaţia stufoasă – sunt doar câteva aspecte semnalate de antreprenorii de startup ce sunt corelate cu fenomenul birocraţiei.

    „Antreprenorii, cel puţin la început, se confruntă cu lipsa informaţiilor legate despre legislaţie, fiscalitate, surse de finanţare şi aşa mai departe. Aş face un fel de platformă online în care aş organiza competiţii între liceeni, simulări de business cu premii, şi această platformă ar trebui să conţină şi aceste informaţii de legislatie, fiscalitate şi aşa mai departe”, afirmă Tincuţa Baltag.

     

  • Beneficiile extrasalariale şi programul flexibil, mai importante decât banii pentru angajaţii din generaţia Millennials

    Tinerii din generaţia Millennials, născuţi în perioada 1980-2000, sunt destul de greu de abordat de către angajatori, în condiţiile în care salariul nu este cel mai important şi, de departe, nici singurul aspect pe care aceştia îl iau în considerare în alegerea unui loc de muncă, potrivit unui comunicat de presă trimis de compania de externalizare a proceselor de HR Smartree.

    Generaţia Millennials, sau generaţia Y, se diferenţiază de generaţia X (părinţii lor) în ceea ce priveşte decizia de a accepta un job, prin mai multe aspecte, arată datele Smartree. În primul rând, tinerii Millennials au dorinţa de a promova cât mai repede, neavând răbdarea necesară parcurgerii tuturor etapelor de evoluţie profesională. În acelaşi timp, îşi manifestă dorinţa de a dezvolta abilităţi de lideri. În al doilea rând, sunt cu un pas în faţă comparativ cu generaţia anterioară, datorită familiarităţii Internetului şi a canalelor de socializare online, cu care practic au crescut.

    ”Accesul la mediul online le permite să fie mult mai informaţi despre companiile din piaţă, să fie mai comunicativi şi creativi decât generaţiile anterioare. În plus, cei mai mulţi dintre ei sunt deschişi la noi provocări şi îşi asumă fără rezerve implicarea în proiecte pentru care încă nu sunt pregătiţi professional”, spune Raluca Peneş, HR Coordinator, Smartree.

    Tinerii Millennials au o viziune complexă asupra vieţii în general şi a carierei în particular. Pe de o parte, pentru ei ideea de echilibru ocupă un loc de cinste, timpul liber şi posibilitatea de a practica hobby-urile fiind foarte importante. Pe de altă parte, îşi doresc să lucreze în companii cu a căror cultură şi valori să se poată identifica, pentru a simţi că efortul lor are un sens. De aceea, companiile angajatoare trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte în strategia lor de recrutare.

    ”În procesul de angajare, este important ca recruiterii să menţioneze aspecte legate de mediul organizaţional, pachetul de beneficii extrasalariale, flexibilitatea programului de lucru, existenţa oportunităţii de a evolua profesional cât mai rapid, distanţa fata de domiciliu, lucruri foarte importante pentru candidaţii care fac parte din generaţia Millennials”, subliniază Raluca Peneş.

    Pachetul salarial şi cel de beneficii trebuie să fie unul destul de motivant şi complex. În afară de salariu, tinerii îşi doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Ei intreabă chiar în cadrul primului interviu de recrutare care sunt beneficiile asigurate de compania respectivă, potrivit experienţei Smartree.

    Pentru generaţia Millennials, este foarte important să aibă un job flexibil, care să le permită să poată valorifica timpul liber cât mai mult. ”Comparativ cu generaţia X, tinerii Millennials pun mult mai mult accent pe echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Deşi valorile lor nu constau neapărat în achiziţionarea unei case sau a unei maşini, doresc să aloce mai mult timp familiei, hobby-urilor sau altor activităţi care ţin de dezvoltarea personală”, explică Raluca Peneş.

    Potrivit informaţiilor Smartree, există domenii în care tinerii Millennials solicită la interviul de angajare un program de lucru flexibil, deoarece noţiunea de pontaj sau program fix la birou poate reprezenta pentru ei un fel de constrângere a activităţii şi, implicit, a rezultatelor. Dacă generaţia anterioară este una adeptă a programului fix la birou, inclusiv a orelor suplimentare, noua generaţie preferă în mod evident flexibilitatea progamului de muncă.

    Luând în considerare toate aceste aspecte, rolul departamentelor de HR din cadrul companiilor devine mult mai important.

    ”Recruiterii trebuie să cunoască şi să inţeleagă foarte bine profilul tinerilor Millennials – nevoile lor, dorinţa de promovare, abilităţile şi creativitatea lor. Rolul pe care HR-ul trebuie să-l aibă acum într-o companie este acela de a identifica şi implementa, împreună cu factorii decizionali, programe de dezvoltare profesională şi sisteme de beneficii care să atragă şi să motiveze această generaţie”, conchide Raluca Peneş.

    Compania de externalizare a proceselor de HR Smartree a fost înfiinţată în anul 2000 şi oferă o gamă completă de servicii de externalizare, de la salarizare, administrare de personal, analiză şi raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanţă în domeniu. La baza serviciilor Smartree stau platforme proprietare de soluţii informatice integrate, dedicate managementului resurselor umane. Smartree procesează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal, recrutare şi muncă temporară.

  • Locul de muncă unde salariul este de 240.000 de euro şi ai şi trei luni de concediu pe care nimeni nu îl vrea

    Un salariu anual de peste 240.000 de euro (190.000 de lire sterline), trei luni de vacanţă şi nicio noapte nedormită sunt câteva dintre caracteristicile unui loc de muncă oferit într-o zonă idilică din Noua Zeelandă. Totuşi, postul nu a atras niciun angajat, scriu jurnaliştii de la The Independent.

    Postul despre care scrie publicaţia este de medic în Insula de Nord a Noii Zeelande. Medicul ce activează în prezent în zonă, Alan Kennym a declarat că serviciile sale au explodat în ultimul an, dar nu a găsit pe nimeni care să îl ajute.

    ”Pot să le ofer un salariu cu adevărat bun, este incredibil. Am din ce în ce mai mulţi pacienţi şi câştig din ce în ce mai mulţi bani. La sfârşitul zilei, ajung la concluzia că sunt totuşi prea mulţi pacienţi pentru mine”, a declarat publicaţiei New Zealand Herald Kennym. Medicul spune că pe listele sale are până acum 6.000 de pacienţi.

    ”Îmi iubesc munca şi aş vrea să mi-o desfăşor în continuare aici, dar nu fac faţă fără ajutorul unui alt medic; mă lovesc de un zid în încercarea de a atrage aici alţi doctori”, a spus el.

    În mod normal, un medic generalist din Noua Zeelandă câştigă între 60.000 şi 95.000 de lire sterline; totuşi, în pofida ofertei generoase pe care a făcut-o, dr. Kenny a declarat că nu a primit nicio aplicaţie în ultimele patru luni.

    Izolarea, lipsa şcolilor şi serviciile de Internet slab dezvoltate sunt câteva din motivele pentru care medicii evită zona rurală a Noii Zeelande, potrivit The Guardian.

     



    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO



    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

     

     

     

     

  • Cel mai scump oraş de locuit şi muncit

    Reţeaua imobiliară Savills a publicat recent clasamentul oraşelor în care este cel mai scump de locuit şi muncit. În fruntea acestuia se află în acest an Londra, care depăşeşte alte capitale considerate scumpe, precum New York şi Paris, relatează lefigaro.fr.

    O persoană care trăieşte la Londra are nevoie de nu mai puţin de 112.800 de dolari pe an, capitala britanică remarcându-se cu o sumă anuală de două ori mai mare decât Sydney, Los Angeles sauChicago, potrivit calculelor reţelei Savills. Podiumul este completat deNew York şi Hong Kong, urmate, în ordine, de Paris şi Tokyo, unde ar fi nevoie de o sumă anuală între 70.000 şi 78.000 de euro

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Şi-a petrecut peste 20 de ani din viaţă restaurând această casă. Vezi cum arată şi cât cere pe ea – GALERIE FOTO

    Când Leonard Fenton a cumpărat această casă, o piesă arhitecturală impresionantă ce se întinde pe 1200 de metri pătraţi, nu şi-a imaginat vreodată cât de mult va munci la ea, scrie Business Insider.

    Atunci când a făcut achiziţia Fenton conducea Automotive Dealers Marketing, companie de publicitate, care urma să fie vândută către Microsoft.

    Aproape 25 de ani a lucrat part-time la restaurarea imobilului şi full time în ultimii şase ani. Acum plănuieşte să o pună din nou la vânzare şi se aşteaptă la un preţ în jurul a 10 milioane de dolari.

     

  • Modul prin care puteţi primi 3.500 de lei de la stat. Nu trebuie daţi înapoi

    Această măsură ar face parte dintr-un set de pro­pu­neri convenite de Ministerul Muncii împreună cu repre­zen­tanţii confede­ra­ţiilor sin­di­cale şi patronale, care are ca scop creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

    O altă măsură din acest pachet este încercarea de formare profesională sau de recalificare gratuită a persoa­nelor care nu sunt angajate în meseriile căutate pe piaţa muncii.

    „De asemenea, avem în vedere dezvoltarea învăţământului alternativ, astfel încât să încercăm să calificăm şomerii în meserii cerute pe piaţa muncii”, a mai spus ministrul muncii. Claudia-Ana Costea a mai spus că dorinţa ei este ca românii din afara graniţelor să revină în ţară, să îşi împărtăşească experienţele trăite acolo şi să ajute statul la punerea în aplicare a acestor măsuri care să stimuleze mobilitatea forţei de muncă şi gradul de ocupare al popuaţiei.
     
  • Doar jumătate din bucureşteni sunt mulţumiţi de locul de muncă

    Oraşul cu cea mai mare satisfacţie profesională din întreaga Uniune Europeană este Graz, al doilea oraş ca mărime din Austria. Potrivit unui Eurobarometru publicat de Comisia Europeană în ianuarie 2016, aproximativ 85% din locuitorii din Graz s-au declarat mulţumiţi de locurile lor de muncă.

    Pe locul doi se situează Zurich (83%), urmat de Viena şi Reykjavik (79%). Topul este continuat de Copenhaga şi Rennes (78%) şi Bruxelles, Paris şi Geneva. Doar 51% de bucureşteni s-au declarat satisfăcuţi de locul de muncă.

    Cei mai pesimişti angajaţi europeni sunt cei din zona de sud a continentului: Grecia, Italia sau Spania. 41% dintre respondenţii greci din Atena au declarat că „nu au fost deloc mulţumiţi” din punct de vedere profesional.

    O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi în cazul italienilor din Torino, Roma sau Madrid.

  • (P) 1tedjob revoluţionează piaţa locurilor de muncă: interviuri video şi teste personalizate

    Astăzi discutăm cu Radu Stănescu, fondatorul 1tedjob.com. Împreună dezbatem situaţia actuală, existentă pe piaţa locurilor de muncă, şi aflăm mai multe despre povestea platformei de recrutare online.

    Ce te-a determinat să construieşti un site dedicat locurilor de muncă?

    Mulţi ani am lucrat şi în zona de recrutare şi totul a pornit de la o simplă idee: o platformă menită să conecteze companiile cu oamenii. Mi-am dat seama că există această nevoie, a unui serviciu care să faciliteze recrutarea şi să fie o soluţie pentru problemele întâmpinate de mine sau colegii mei care profesează în acest domeniu.

    Una dintre cele mai mari probleme ale unei companii care îşi caută oameni este reprezentată de timpul petrecut până când este identificată persoana potrivită.

    Timp de 6 luni am lucrat la idee şi am modelat-o în urma discuţiilor avute cu manageri, antreprenori, prieteni şi colegi. Pe lângă ajutorul cumulat din diferite domenii, foarte important a fost şi aportul întregii echipe care a lucrat la dezvoltarea www.1tedjob.com. Împreună am reuşit să aducem pe piaţa locurilor de muncă o platformă care să fie ceea ce vor aplicanţii şi în acelaşi timp ce îşi doresc angajatorii.

    Aşadar, as putea spune că am simţit nevoia unui site de recrutare care să fie etalon pentru eficienţă şi productivitate în procesul de selecţie.

    Spune-ne mai multe şi despre povestea numelui. De ce 1tedjob?

    Povestea numelui este una simplă. Majoritatea candidaţilor îşi doresc să obţină un job, “wanted job”, iar companiile sunt în căutarea celui mai apropiat profil (wanted candidate).

    Pornind de la cuvântul “wanted”, am ajuns la un joc de cuvinte: “wan”, care sună ca cifra 1 din engleză plus “ted”, cealaltă parte a cuvântului.

    Să povestim puţin despre companii. De ce ar alege companiile 1tedjob, pentru a posta anunţuri de joburi?

    Experienţa mea şi în domeniul recrutării, precum şi interacţiunea cu alţi colegi, a generat o serie de situaţii pe care 1tedjob le rezolvă. Mai exact, platforma aduce următoarele avantaje:

    • timpul petrecut de companie în procesul de recrutare este redus;
    • testarea candidaţilor este posibilă înainte ca aceştia să ajungă la interviu;
    • efortul pentru evaluarea candidaţilor este cu mult redus.

    În plus, filtrarea candidaţilor este mai uşor de realizat datorită testelor situaţionale şi decizionale existente pe 1tedjob.com. Candidaţii parcurg aceste teste şi îşi dovedesc astfel abilităţile profesionale. Angajatorii ştiu dacă un anumit candidat este potrivit pentru un interviu în funcţie de rezultatele obţinute la testele parcurse. Aceste teste pot fi alese dintr-o listă deja existentă sau se pot scrie altele.

    Dar pentru cei care îşi caută un loc de muncă, ce oferă 1tedjob în plus?

    Cei care îşi caută un loc de muncă se trezesc într-o situaţie deja cunoscută. Aplică alături de alte zeci de persoane, uneori chiar sute şi nu reuşesc să se evidenţieze, chiar dacă sunt potriviţi pentru acel post. De aici apare frustrarea acestora şi ne-am dat seama că au nevoie de ajutor pentru a facilita această legătură între aplicant-recrutor. 

    Astfel, pe 1tedjob.com, oamenii trec printr-un test standard sau personalizat şi au posibilitatea să aplice printr-un interviu video, totul înainte de o primă întâlnire cu angajatorul. Cei care sunt bine pregătiţi şi nu se tem, cu siguranţă, vor parcurge aceste două etape care filtrează aplicanţii.

    Care este impactul pe care îl au aceste interviuri video? Sunt deschişi oamenii spre o astfel de abordare?

    Aceste interviuri video reprezintă interes pentru majoritatea companiilor deoarece îşi pot face o primă impresie despre candidati, înainte să-i cheme la interviul organizat la sediul companiei.

    În aceste video-interviuri, care nu durează mai mult de 5-10 minute, angajatorii pot afla răspunsurile la câteva întrebări stabilite de companie (un număr de 3-5 întrebări) şi pot afla următoarele despre potenţialul angajat:

    • modul în care comunică, daca este coerent şi flexibil;
    • nivelul de comunicare şi exprimarea corectă;
    • mesajele non-verbale transmise;
    • capacitatea de a comunica într-o anumită limbă străină solicitată de angajator.

    Care consideri ca sunt tendinţele actuale pe piaţa muncii?

    De-a lungul timpului am observat că forţa de muncă a scăzut din punct de vedere al calificărilor profesionale, candidaţii merg la interviuri şi nu sunt suficient de pregătiţi. Piaţa locurilor de muncă este una dinamică şi dificilă în acelaşi timp. Este foarte greu să găseşti un angajat care să îndeplinească toate cerinţele unei companii şi să aibă potenţial.

    Tinerii care tocmai au terminat facultatea şi nu au experienţă sunt blocaţi şi îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Din ce în ce mai puţine companii implementează programe de management trainee sau de dezvoltare a talentelor. Este nevoie de ceva maturitate pentru ca acest lucru să se întâmple.

    Mulţi angajaţi care au rămas fără loc de muncă au impresia că sunt foarte buni în ceea ce fac, dar în realitate ei au destul de multe lipsuri. Pe de altă parte, cei cu pregătire şi care dau rezultate sau au potenţial sunt ţinuţi în continuare în companii.

    În România înca există mentalitatea care îi determină pe angajaţi să creadă că locul de muncă într-o anumită companie îţi oferă siguranţă. Lucrurile nu mai stau chiar aşa, mai ales de când cu deschiderea spre Europa, mulţi oameni buni pleacă din ţară. Astfel este din ce în ce mai greu să găseşti un om conform cerinţelor.

    Care sunt cele trei valori care crezi ca îl caracterizează pe angajatul de succes? Se regăsesc la noi sau mai avem de lucru?

    Din fericire se regăsesc. Este unul dintre motivele care m-au determinat să construiesc 1tedjob.  Am încredere în potenţialul angajaţilor români.

    Valorile pe care aş vrea să le subliniez ar fi: integritate, încredere în sine, implicare, auto-dezvoltare şi adaptare. Cred că am depăşit numărul de trei valori dar asta îmi dovedeşte încă o dată că am încredere în români şi potenţialul pe care îl au.

    Ce planuri aveţi pe termen scurt? Intenţionaţi să vă extindeţi şi spre alte ţări?

    Fiind încă la început de drum avem nevoie de timp ca să creştem pe piaţa din ţară, să interacţionăm cu cât mai mulţi clienţi, să le stârnim interesul pentru publicarea de anunţuri şi să atragem cât mai mulţi candidaţi. Cu siguranţă există un potenţial de creştere de 100%.

    În acest moment nu avem concurenţă. Piaţa este asaltată de tot felul de site-uri şi firme de recrutare, iar oamenii nu mai au timp să analizeze diferenţele. Tocmai de aceea comunicarea este importantă în acest moment pentru noi. Ne dorim ca oamenii, atât candidaţii, cât şi companiile, să conştientizeze valoarea adaugată oferită de 1tedjob.

    În următoarea perioadă avem planificată lansarea în Bulgaria. Apoi, după ce obţinem rezultate, vom face un pas spre lansarea în Europa.

    Un ultim sfat pentru cei care îşi caută un loc de muncă?

    A venit momentul să eficientizeze căutarea şi să încerce 1tedjob. Nu vreau să fac discriminări, aşa că şi cei care sunt în căutare de noi angajaţi sunt invitaţi să beneficieze de avantajele 1tedjob.com.

  • Modul prin care puteţi primi 3.500 de lei de la stat. Nu trebuie daţi înapoi

     Ministerul Muncii are în vedere acordarea unor sub­venţii pentru angajatorii care recrutează personal din zonele defavorizate din România, cum sunt, de exemplu, regiunile în care s-au închis mine, iar locuitorii rămaşi fără loc de muncă nu au altă posibilitate de angajare în apropiere de casă.

    „Intenţionăm să acordăm o serie de subvenţii angajatorilor. Spre exemplu, pentru cei din zonele defavorizate care îşi găsesc o slujbă la 50 de kilometri de domiciliu sau pentru cei care fac naveta să primească subvenţii de 1.000, respectiv 3.500 de lei sub forma unor prime de instalare, astfel încât aceştia să poată câştiga un venit chiar departe de casă fiind“, a spus Claudia-Ana Costea, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în cadrul ZF HR Trends 2016, cea de-a 11-a conferinţă anuală de resurse umane, organizată săptămâna trecută de Ziarul Financiar.

    Această măsură ar face parte dintr-un set de pro­pu­neri convenite de Ministerul Muncii împreună cu repre­zen­tanţii confede­ra­ţiilor sin­di­cale şi patronale, care are ca scop creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Peste 1,4 milioane de copii sunt forţaţi să muncească pentru şapte companii alimentare din SUA

    În luna septembrie a anului trecut, şapte companii internaţionale cu activitate în domeniul alimentar, printre care Hershey, Mars şi Nestle, au fost date în judecată, pe motiv că folosesc copiii sclavi din Africa de Vest pentru a culege boabe de cacao, informează Descoperă.

    Aceasta este regiunea în care se produc circa două treimi din totalul, la nivel mondial, al acestor seminţe.

    Muncitorii, având vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, uneori chiar mai tineri, sunt izolaţi în incinta fermelor, fiind forţaţi să muncească chiar şi 80-100 de ore pe săptămână.

    “Bătăile făceau parte din rutina mea zilnică. De fiecare dată când cădeam, pentru că nu mai suportam greutatea sacilor umpluţi cu boabe de cacao, nimănui nu îi păsa. Ba dimpotrivă, ne loveau până în momentul în care luam sacii în spate din nou”, declara Aly Diabete, unul dintre sclavii eliberaţi, în documentarul “Slavery: A Global Investigation”.

    Potrivit Descoperă, companiile ce beneficiază de pe urma muncii forţate depuse de copii, în Africa de Vest, sunt Hershey, Mars, Nestle, ADM Cocoa, Godiva, Fowler’s Chocolate şi Kraft.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro