BusinessMagazin

Tag: viata

  • Cronică de film: Jimmy’s Hall

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi„.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiţionale, mergând pe biciclete vechi sau în căruţe trase de măgari, precum şi imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmăreşte filmul.

    Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ şi ”Songs for Amy„, reuşeşte să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacţiunilor complexe cu alte personaje.

    ”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic şi brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ţine în faţa ecranului pentru aproape două ore.

    
Nota: 8/10

  • Directorul de resurse umane al Porsche Inter Auto: Trebuie să folosim pe scară cât mai largă calităţile femeii

    “Nu cred în discriminarea de gen, dar, în scenariul în care femeile ar ocupa două fotolii manageriale din trei, faţă de unul din trei în prezent, luând în considerare schimbările de mentalitate pe care fiecare generaţie nouă le aduce, creşterea numărului de femei în poziţiile de conducere ar putea exprima nevoia societăţii de a «folosi» pe o scară din ce în ce mai largă, calităţile femeii. Probabil este o fază a evoluţiei, de a aduce liniştea, echilibrul şi frumosul în toate aspectele vieţii.“

    Între responsabilităţile sale se numără asigurarea unei structuri optime de personal, managemen-tul performanţei cu accent pe sistemul de educaţie şi de evaluare, crearea şi punerea în practică a programelor de dezvoltare profesională, administrarea pachetelor de beneficii şi compensaţii, comunicarea internă, dezvoltarea culturii organizaţionale şi derularea de proiecte strategice alături de managementul general şi de Porsche Salzburg.

    Ocupă această funcţie de aproape trei ani, anterior fiind, vreme de cinci ani (2007-2012), controlling & business analist în cadrul aceleiaşi companii. Înainte de această funcţie a fost asistent director la Volkswagen Autovehicule Comerciale (2006-2007) şi economist (2005-2006) .

    Andreea Baciu spune că în orice moment caută să înveţe ceva nou, caută în fiecare situaţie şansa, oportunitatea de a evolua şi este conştientă că orice asemenea ocazie vine la pachet cu provocări. „Până la urmă, viaţa îţi aduce în faţă o succesiune de clipe plăcute sau mai puţin plăcute, important e cum te poziţionezi, ce atitudine adopţi în fiecare ocazie şi ce înveţi din ceea ce ţi se întâmplă. Îmi vine în minte o replică celebră după care mă ghidez: «Life is like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get». 
Dar, esenţialmente, dacă viaţa e o cutie de bomboane de ciocolată, ceva bun tot trebuie să fie în fiecare dintre ele“.

  • Directorul de resurse umane al Porsche Inter Auto: Trebuie să folosim pe scară cât mai largă calităţile femeii

    “Nu cred în discriminarea de gen, dar, în scenariul în care femeile ar ocupa două fotolii manageriale din trei, faţă de unul din trei în prezent, luând în considerare schimbările de mentalitate pe care fiecare generaţie nouă le aduce, creşterea numărului de femei în poziţiile de conducere ar putea exprima nevoia societăţii de a «folosi» pe o scară din ce în ce mai largă, calităţile femeii. Probabil este o fază a evoluţiei, de a aduce liniştea, echilibrul şi frumosul în toate aspectele vieţii.“

    Între responsabilităţile sale se numără asigurarea unei structuri optime de personal, managemen-tul performanţei cu accent pe sistemul de educaţie şi de evaluare, crearea şi punerea în practică a programelor de dezvoltare profesională, administrarea pachetelor de beneficii şi compensaţii, comunicarea internă, dezvoltarea culturii organizaţionale şi derularea de proiecte strategice alături de managementul general şi de Porsche Salzburg.

    Ocupă această funcţie de aproape trei ani, anterior fiind, vreme de cinci ani (2007-2012), controlling & business analist în cadrul aceleiaşi companii. Înainte de această funcţie a fost asistent director la Volkswagen Autovehicule Comerciale (2006-2007) şi economist (2005-2006) .

    Andreea Baciu spune că în orice moment caută să înveţe ceva nou, caută în fiecare situaţie şansa, oportunitatea de a evolua şi este conştientă că orice asemenea ocazie vine la pachet cu provocări. „Până la urmă, viaţa îţi aduce în faţă o succesiune de clipe plăcute sau mai puţin plăcute, important e cum te poziţionezi, ce atitudine adopţi în fiecare ocazie şi ce înveţi din ceea ce ţi se întâmplă. Îmi vine în minte o replică celebră după care mă ghidez: «Life is like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get». 
Dar, esenţialmente, dacă viaţa e o cutie de bomboane de ciocolată, ceva bun tot trebuie să fie în fiecare dintre ele“.

  • Povestea românului care a facut carieră în Noua Zeelandă, Australia si Africa de Sud şi s-a întors în România la conducerea unei firme ce vinde tractoare

    George Stanson este un român pasionat de rugby, pentru care acasă este în Australia, unde s-a ocupat de înfiinţarea şi dezvoltarea unei companii  daneze. Cariera sa l-a purtat prin Danemarca, alte ţări nordice, iar apoi  în emisfera sudică, unde compania pentru care lucra nu avea activităţi.  A ajuns în Noua Zeelandă doar cu un card în buzunar, fără niciun fel de informaţii sau contacte, şi a construit de la zero o firmă care s-a extins apoi în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Acum coordonează de la Bucureşti activitatea unuia dintre cei mai mari producători mondiali de tractoare. Fără falsă modestie, spune că a reuşit în viaţă.

    “E greu de cuantificat o zi de muncă, pentru că lumea e haotică, în sensul bun al cuvântului. E posibil să nu se întâmple nimic de luni până joi iar vineri să am pe masă un deal de 10 milioane de euro, pe care trebuie să-l rezolv până seara la 5“, spune George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia pentru Case IH & Steyer Balkans.

    Vorbeşte relaxat şi exuberant, în biroul său cu doi pereţi de sticlă şi vedere spre lacul Herăstrău; când a venit, în urmă cu şapte ani, la conducerea operaţiunilor locale, a ales mai întâi biroul şi apoi locuinţa, la o distanţă de cinci minute de mers cu maşina. În puţine cuvinte, activitatea lui se poate rezuma la vânzarea de tractoare, produse peste hotare. Filiala pe care o conduce a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 86 de milioane de euro, România reprezentând 38%, pentru că are cea mai mare suprafaţă agricolă. Pentru anul în curs, „toate previziunile arată bine. Dar noi trăim o ruletă rusească permanentă în agricultură. A fost un an fantastic şi anul trecut, până când au venit ploile, fix la vremea recoltei“.

    Acum, de pildă, fermierii au nevoie de 2-3 săptămâni de căldură, pentru a demara lucrările. „M-aş bucura cu un plus de 15%, la 10% aş avea o grimasă în colţul gurii.“ Acum echipa numără încă şase oameni, iar firma lucrează cu opt dealeri şi distribuitori pentru mărcile Steyer şi Case IH. Reţeaua locală de dealeri este dezvoltată în parteneriat cu cel mai mare vânzător al Case IH de pe glob, Titan Machinery, care are o cifră de afaceri anuală de 1,7 miliarde de dolari din vânzarea de utilaje agricole. Americanii doreau să se extindă, iar Europa de Est, exact zona coordonată de Stanson, este cea în care au făcut primii paşi peste graniţele SUA.

    În totalul afacerii Case IH & Steyer Balkans, partea de after sales este foarte importantă, şi ajunge, împreună cu vânzările de piese, la 40-45% din cifra de afaceri. „Evoluţia fermierului român vizavi de puterea tractoarelor este rapidă, sunt fermieri care au trecut în unul sau doi ani de la un tractor de 200 CP la unul de 700 CP, or neamţul şi francezul au făcut asta în 25 de ani.“ Vârful de gamă al portofoliului firmei este un tractor de 700 CP, cu şenile, care au aderenţă în solul ud, pe care nici nu-l tasează, ca să distrugă plantele. Preţul acestui tractor este de 250.000 de euro şi Stanson spune că în martie a vândut patru la Timişoara, către doi fermieri. Un astfel de produs, argumentează el, nu poate fi vândut arătând câteva flyere. „I-am dat unuia dintre ei, Mateiu Corvin, un tractor pentru o săptămână, de probă, iar apoi mi-a dat telefon, «Vreau două». End of story.“

    Oamenii coordonaţi de Stanson constituie echipa de suport, „cu funcţiunea ca atunci când clientul este ultranemul-ţumit de ceva să discute cu sursa, adică noi, care încercăm să rezolvăm cu importatorul sau dealerul. Oamenilor le place chestia asta foarte mult. Dar nu răspund la 100 de fermieri pe zi, pentru că nu am timp“. Echipa lui Stanson se ocupă, spune el, de toate aspectele afacerii, de la activităţi de marketing, demonstraţii în câmp, la training pentru operatori, training comercial, service, piese de schimb şi aspecte comerciale ale firmei.

    Cariera lui Stanson este însă atipică faţă de cea construită de alţi manageri care coordonează companii pe plan local. „A fost un tren mare de tot care vine în gară“, îşi începe povestea Stanson. Absolvent al Institutului Agronomic, de for-maţie zootehnist, a fost unul dintre cei trei români selectaţi de o delegaţie daneză, formată din oameni de afaceri şi politicieni. „Scandinavii au un mod foarte aparte de a face afaceri. Mai întâi îşi educă oamenii după care îşi deschid afacer-ile, nu invers.“ La acel moment, studenţii nu ştiau detalii despre proiect, ci doar că nişte danezi fac recrutări, iar selecţia a fost bazată pe trei teste distincte. Primul a fost de psihometrie, „nu avea nimic de a face nici cu meseria, nici cu ce în-văţasem, cu nimic. Ne întrebau, de pildă, ce credem că se va întâmpla, în 27 de ani, în locul cutare. Ca să vadă cum gândim proactiv, global“.

  • Tânăra de 28 de ani care vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti

    Andreea Comşa povesteşte cum a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, cum o tranzacţie i-a schimbat viaţa şi cum a ajuns ca acum, la 28 de ani, să aibă o agenţie imobiliară cu 12 angajaţi.

    “Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic,“ spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.

    Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. La 28 de ani conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte. Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă.

    Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.

    „Lucrurile merg mult mai bine decât acum câţiva ani. În 2014 au fost date semnale pozitive, drept dovadă că multe proiecte rezidenţiale au început, proiecte de o calitate mai bună, în zone mai bune“, spune Andreea Comşa. În perioada în care criza era la apogeu, povesteşte ea, şi partea leului reve-nea vânzărilor de apartamente prin programul Prima casă, s-au dezvoltat proiecte în zone ca Popeşti-Leordeni, Militari, pentru că şi dezvoltatorii trebuia să se încadreze în preţurile mici.

    Acum însă, mai mulţi dezvoltatori vor să înceapă proiecte în zone centrale sau în nordul Capitalei; au deja terenurile, pentru că rar se mai fac acum tranzacţii în zone considerate bune pentru proiec-tele rezidenţiale. „Oamenii care stăteau cu terenurile în portofolii trec acum la dezvoltări. Unii s-au gândit dar nu-şi găsesc curajul, alţii sunt deja pregătiţi“, spune tânăra antreprenoare.

    De fapt, în piaţa rezidenţială a Capitalei începând de anul trecut, este mai mult freamăt decât oricând după 2008. Dovadă şi faptul că din 291 de proiecte rezidenţiale noi (construite după 2006) disponibile la vânzare, 79 au fost finalizate anul trecut, arată o analiză a HomeFinders, care cu-prinde proiectele disponibile pe piaţă la vânzare, deja finalizate sau în curs de livrare, în zona de Centru-Nord a Bucureştiului.

    Aici sunt disponibile 291 de blocuri construite în ultimii ani, iar cele mai multe dintre ele sunt proiecte de mici dimensiuni, care au sub 50 de unităţi. Aproximativ 78% din totalul de proiecte noi cu unităţi la vânzare din zona Centru-Nord a Bucureştiului este concentrat în zona de nord. „2015 marchează o extindere rapidă a pieţei rezidenţiale, dar mai matură faţă de perioada 2006-2008. Ur-mează startul mai multor proiecte de dimensiuni mari, inclusiv cu peste 1.000 de unităţi fiecare, care vor fi realizate în mai multe etape de dezvoltare“, spune Matei Malos, managing partner la Home-Finders.

  • 100 Tineri Manageri de Top: Cornelia Coman a ajuns în zece ani de la middle manager la CEO peste active de un miliard de euro

    “Am avut două modele în viaţa mea profesională“, spune Cornelia Coman. Unul dintre acestea a fost canadianul care a angajat-o în 1998, Charles BRINDAMOUR; de la el, povesteşte Coman, a învăţat „ce înseamnă să fii un bun profesionost şi ce înseamnă să arunci oamenii în apă ca să se dezvolte repede. Acum conduce cea mai mare companie de asigurări din Canada“.

    Cel de-al doilea model este olandezul Bram Boon, cel care a condus afacerile ING Asigurări în România înainte ca poziţia să fie preluată de Cornelia Coman, de la care a învăţat, printre altele, cât de important este ca un lider să fie relaxat, tot timpul cu zâmbetul pe buze şi foarte apropiat de oameni.

    În urmă cu zece ani, pentru catalogul ”100 de tineri manageri„, Cornelia Coman spunea că pe termen mediu şi-a propus să câştige experienţă internaţională în cadrul grupului ING şi să se orienteze către o carieră de business development, iar peste 10 ani speră să fie CEO al unei companii multinaţionale de servicii financiare din România. A bifat aceste ţinte chiar mai rapid, fiind numită în numai trei ani, în toamna anului 2008, director general al ING Asigurări de Viaţă, iar în 2012 a fost numită la conducerea operaţiunilor companiei în Ungaria. ”Cât de mult a fost noroc şi cât de mult a fost muncă în experienţa de până acum? Aş spune că în ce mă priveşte a fost 80% muncă şi 20% noroc.„

    Ea povesteşte, pentru Business Magazin, că sfatul cel mai important pe care l-a primit în cariera sa a fost că ”este extrem de important să alegi, să formezi şi să dezvolţi o echipă foarte puternică, pentru că dacă ai o echipă foarte puternică şi valoroasă, jumătate din job este aproape făcut„. Este şi sfatul pe care l-a dat, la rândul său: ca să ai succes ca manager este important să ai o echipă foarte bună, valoroasă, şi aş adăuga şi o echipă diversă, ca tip de background, experienţe, şi este foarte importantă şi vârsta. Pentru tineri manageri Cornelia Coman mai are trei sfaturi: ”În primul rând să aibă încredere în ei, în al doilea rând să-şi asume responsabilitatea atât asupra afacerii cât şi asupra oamenilor care îi raportează. Iar în al treilea rând să aibă curaj să ia decizii„.

    Tot ea povesteşte că întotdeauna când i s-a oferit o funcţie mai complexă a acceptat în condiţiile în care avea posibilitatea de a se dezvolta şi a învăţa lucruri noi, înainte să ştie dacă va avea sau nu parte de o creştere de salariu. ”Partea financiară nu a contat. Pentru mine contează foarte, foarte mult să îmi placă ce fac şi cred că este foarte important pentru că dacă îţi place ce faci ai succes şi dacă ai succes vin şi banii„.

    De altfel, pentru Cornelia Coman eşecul ”este atunci când nu vrei să te trezeşti dimineaţa din pat ca să mergi la serviciu. Dacă ţi se întâmplă asta, înseamnă că nu eşti la locul potrivit, la job-ul potrivit„. Cu toate acestea, managerii trebuie să se pregătească şi pentru eşec şi în afacere este imperios necesar să aibă în vedere scenarii în condiţii nefavorabile de business, ”un manager trebuie să fie tot timpul pregătit şi să ştie întotdeauna cum să acţioneze pentru a diminua pagubele atunci când un scenariu nefavorabil se întâmplă„.

    În opinia sa, un manager trebuie să fie apropiat de oameni, să-i asculte cu mare atenţie, să-şi asume responsabilitatea, să cunoască businessul foarte bine şi, nu în ultimul rând, să aibă curajul să ia decizii, chiar şi decizii dificile. ”Dacă e să mă descriu pe mine, aş spune că sunt un manager apropiat de oameni şi care îşi asumă responsabilitatea faţă de ei. Prefer să lucrez numai cu oameni din afara familiei, consider că este mai simplu, astfel încât nu pui la risc relaţiile de familie.„

    Când este dezamăgită, spune Cornelia Coman, în primul rând îşi exprimă dezamăgirea, fie că este faţă de o persoană sau faţă de o situaţie. ”Cred că e important să împărtăşeşti sentimentul pe care îl ai şi să nu-ţi fie ruşine sau jenă faţă de lucrul acesta.„ Pe de altă parte, când este bucuroasă, spune ea, radiază voie bună, căldură, bună dispoziţie, zâmbeşte şi râde din tot sufletul.

    În plus, adaugă tot ea, este genul de persoană curajoasă căreia îi place să încerce sporturi noi, lucruri noi. Iarna îi place să meargă la snowboard, a încercat şi mountain bike, iar dacă ar fi să asemene slujba sa cu un sport spune că paralela este potrivită cu orice sport de echipă cu numeroşi jucători: ”de pildă fotbalul, unde sunt mulţi jucători şi trebuie să lucreze foarte bine împreună şi există şi un arbitru care se asigură că regulile jocului sunt respectate şi există fair-play„.

    Iar dacă ar fi să o ia de la capăt, Corneliei Coman i-ar plăcea foarte mult să conducă un spital de stat în România, pentru că, afirmă ea, ”consider că ar fi o foarte mare provocare pentru mine şi cred că chiar şi cu un buget mic, aşa cum este cazul spitalelor de stat acum, se pot face lucruri frumoase. Dacă banii sunt administraţi cum trebuie, se pot face lucrurile mai bine astfel încât bolnavii să se simtă trataţi cu respect şi să fie ascultaţi, iar medicii să fie suficient de bine motivaţi încât să nu accepte nici atenţii„.

    Cât priveşte perspectivele pe termen lung, Cornelia Coman spune că la pensie ”mi-ar plăcea să fiu acolo unde vor fi familia şi prietenii mei – cel mai probabil acasă, în România„.

  • Carte: Mike Tyson, 
vremea vindecării

    Agreez boxul, ca sport, în măsura în care oferă spectacol, şi când spun spectacol mă gândesc mai degrabă la ceva gen Muhammad Ali şi mai puţin la superagresivitatea cultivată în prezent. Mi-am schimbat părea despre Tyson în momentul în care, hoinărind printre canale TV, am nimerit peste spectacolul său filmat ”Undisputed Truth„: într-un costum alb, arătând cumva între stângaci şi masiv, Tyson conversa cu sala, făcea oamenii să râdă, venea cu detalii picante sau cu amănunte necunoscute, prezenta o dimensiune umană care depăşea un pic muşchii de sub stofă. Şi mi-a plăcut asta, iar Tyson a ieşit, în ochii mei, figurat vorbind, din pachetul acela sus-pomenit.

    ”Adevărul de necombătut„ stă 
la rădăcina realismului practicat în show-ul şi în filmul său şi prezintă o realitate necosmetizată, directă, brutală a dedesubturilor vieţii unui campion de box; pentru aceasta Tyson a fost ajutat de Larry Sloman, scriitor specializat, dacă putem spune aşa, în colaborări, pentru că a scris împreună cu Howard Stern, magicianul David Blaine sau cu vocalistul celor de la Red Hot Chili Pepers Anthony Kiedis. Unii au spus despre carte că seamănă cu un scenariu de Tarantino sau cu un volum de Tom Wolfe; aş spune că este doar viaţă, poate puţin cosmetizată, poate o ţâră exagerată, poate un pic romanţată, dar viaţă.

    Lumea lui Tyson este populată cu boxeri, promotori, şmecheri de cartier, infractori mai tineri sau mai bătrâni, ziarişti, fete mai mult sau mai puţin uşurele, luptători de sumo, poliţişti şi rapperi, pegră şi oameni cumsecade. Boxerul oferă o lecţie de viaţă despre urcuş şi coborâş, despre cum poţi câştiga şi despre cum îţi pierzi minţile după ce câştigi şi despre cum îţi poţi reveni după ce ţi-ai pierdut minţile.

    Nu o să mă declar excitat de referinţele literare ce apar în carte, Tolstoi, Dumas, Lenin sau Tennessee Williams, pentru că mi se pare un mix de căutare şi de promo, de imagine, dar o să mă declar încântat de umor şi de francheţe. Spune Tyson: ”Nu pot fi de ajutor nimănui până nu mă ajut pe mine însumi şi aş da orice să mă fac bine. Ţin în mine multă suferinţă şi sper că a sosit vremea vindecării. Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Pas cu pas„.

  • Uber promite un milion de locuri de muncă pentru femei

    Este un scop ambiţios pentru compania condusă de Travis Kalanick, care avea la sfârşitul anului trecut 162.000 de şoferi activi în Statele Unite, dintre care doar 22% femei. În mod uzual, doar 1% din angajaţii companiilor de taxi sunt femei, scrie Business Insider.

    Deşi Uber îşi desfăşoară activitatea în zeci de ţări, Statele Unite rămân principala piaţă pentru companie. Pentru a îşi îndeplini promisiunea, în condiţiile în care raportul dintre femei şi bărbaţi se păstrează, numărul şoferi angajaţi de Uber ar trebui să fie de 44 de ori mai mare decât numărul celor care lucrează în Statele Unite.

    Salle Yoo, consilierul general al Uber, a declarat pentru Reuters că un program minim de ore lucrate sau o prezenţă zilnică nu reprezintă criterii de angajare, iar acest lucru ar trebui să atragă mai multe femei decât în momentul de faţă. “Sistemul nostru oferă şansa de a dezvolta spiritul antreprenor, şansa de balansa viaţa de familie şi viaţa profesională”, a spus Yoo.
     

  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai mică formă de viaţă de pe Pământ – FOTO

    Bacteriile descoperite de oamenii de ştiinţă sunt atât de mici încât cercetătorii au dezbătut dacă ele au existat şi în ultimii zeci de ani, relatează businessinsider.com.

    Oamenii de ştiinţă consideră că acestea au atins limita de jos maximă pentru a exista pe Pământ.

    Ele au un volum de numai 0,009 microni cubi (un micron este de un milion de ori mai mic decât un metru).

    Pentru a umple spaţiul de pe vârful unui fir de păr uman este nevoie de nu mai puţin de 150.000 de astfel de celule.

    “Aceste bacterii ultra–mici nou sunt un exemplu al vieţii microbiene de pe Pământ despre care nu ştim aproape nimic“, a declarat profesorul Jillian F. Banfield, cercetător-şef la Universitatea din California şi specialist în ştiinţa pământului.