Tag: vedete

  • Vedete din industria muzicală românească susţin protestele: ”Ticăloşia trebuie să aibă un sfârşit”

    Smiley – ”ACASĂ este locul meu şi al nostru. Aici plângem, râdem şi visăm, aici ar trebui să avem încredere că ne poate fi cel mai bine, că nu e loc pentru abuzuri şi sfidări. Acasă am crescut şi am fost educat să nu mint şi să nu fur. Să nu fiu agresiv şi să respect. Vecinii mei erau la fel, că majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut apoi. Români bine-crescuţi. Oameni corecţi, optimişti şi implicaţi. Noi suntem România!”

    Dan Teodorescu (Taxi) – ”M-am gândit întotdeauna că dacă o s-ajung să port nişte colanţi de-ai nevesti-mii înseamnă că am băut prea mult. Nu m-am gândit niciodată că o s-ajung să-i port, pe sub izmene şi blugi, ca să rezist în stradă”.

  • Cum arată casele celei mai de succes artiste din Statele Unite – GALERIE FOTO

    De la Nashvulle la Beverly Hills şi New York, vedeta deţine un portofoliu impresionant de case. În 2009, pe când avea doar 20 de ani, Swift şi-a cumpărat un penthouse în centrul Nashville pentru circa 2 milioane de dolari. Tânăra spune că şi-a decorat singură această casă. În 2013, Vulture -o publicaţie lifestyle- descria casa acesteia ca fiind „feminină”, cu un stil ce trimite la „Alice în Ţara Minunilor”.  Într-un interviu televizat din 2012 se poate observa o parte din acest design –  de exemplu, decoraţiunile în formă de inimă de pe pereţii din bucătărie.

    În 2011, Swift a achiziţionat casa din Beverly Hills, California, pentru 3,97 milioane de dolari. Proprietatea, de 270 de metri pătraţi include patru dormitoare şi patru băi.  În curte se mai poate găsi o casă micuţă pentru oaspeţi, cât şi un teren de tenis. Dacă vi se pare cunoscut, probabil aţi văzut pozele de pe Instagramul vedetei.

    Swift a mai cumpărat o casă în stil grecesc, în 2011, cu 2,5 milioane de dolari în Nashville, Tennessee, proprietate cunoscută sub numele de Northumberland Estate. Aceasta a fost construită în 1930 de un fost ambasador al Danemarcei şi are patru dormitoare şi patru băi. În 2013, vedeta a achiziţionat o casă de 17,75 de milioane de dolari, de 990 de metri pătraţi, în Rhode Island. La acel moment, vedeta declara că a plătit cash pentru aceasta. Imensa casă găzduieşte opt dormitoare şi o piscină.

    Nu îl ultimul rând, vedeta a achiziţionat o casă de 25 de milioane de dolari în 2015, în Beverly Hills, California. Aceasta a fost construită în 1934 şi se întinde pe o suprafaţă de 900 de metri pătraţi. Aceasta are şapte dormitoare, 10 băi, un apartament pentru oaspeţi deasupra garajului şi un teren de tenis. Şi, bineînţeles, o piscină cu vedere la apus.

  • Când au văzut această imagine, nu şi-au închipuit că vor descoperi aşa ceva. Detaliul care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte

    Dacă ar fi să ne luăm după numărul tabloidelor, da, chiar şi doi dintre câinii lui Paris Hilton aduşi la Bucureşti fac mai mult public decât Clapton. În România toată lumea se pricepe la botezuri, adus mititei la un chef. Pe scurt, mulţi ştiu să creeze evenimente. România nu se lasă pe mâna profesioniştilor. De aici şi o precară cultură star system. Evenimentele? Sunt puhoi, dar nemulţumirile sunt cu tona. Lipsa de profesionişti e urmată de meschinărie. 

    Când au văzut această imagine, nu şi-au închipuit că vor descoperi aşa ceva. Detaliul care i-a lăsat pe toţi fără cuvinte

  • Aroganţă de copil bogat ? „Sunt cea mai muncitoare persoană de 23 de ani de pe Pământ”

    Ariana Grande a postat o fotografie cu ea purtând tocuri, skinny jeans şi o haină de puf oversize şi având la descriere „când eşti drăguţă dar şi cea mai muncitoare persoană în vârstă de 23 de ani de pe Pământ”. Mulţi dintre cei 22.000 de comentatori de pe Instagram au acuzat-o de aroganţă şi de invaliditatea afirmaţiei.

    Unul dintre aceştia chiar au afirmat: „Glumeşti? Aş spune că un chirurg, un soldat sau un om de ştiinţă … tocmai mi-am pierdut tot respectul pentru ea (nu că aş fi avut prea mult).” Altul a adăugat: „când eşti drăguţă, dar şi cea mai aiurită persoană de 23 de ani de pe Pământ”.

    Un utilizator de pe Twitter a editat o fotografie, alipind o poză cu Ariana dansând (căreia i-a scris numele greşit) şi un grup de femei ce cărau lemne cu spatele. „Ariola muncind din greu vs adevăratele fete muncitoare”.

    Ariana Grande a fost surprinsă la câteva ocaţii în timp ce bodyguard-ul său o transporta pe braţe. De asemenea, a postat ea însăşi o astfel de fotografie, motivând în descriere că are diverse răni din cauza show-ului pe care tocmai în susţinuse. „Tu nici măcar nu mergi singură”, i-a reproşat un follower printr-un comentariu.

    Un alt follower i-a comentat „Draga mea, îmi place vocea ta, dar eu deja am trei joburi la 23 de ani. Două pentru a mă descura şi celălalt pentru a-mi construi cariera. Nu am dormit de ani! Şi pe deasupra am şi şcoală!”. 

  • Tânăra care se consideră „cea mai muncitoare persoană de 23 de ani de pe Pământ”

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    În albumul de sfărşit de an de la liceu, în dreptul poze sale, el a scris “milionar”. Şi-a atins scopul, chiar l-a depăşit, Forbes evalunându-i averea la 6.4 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

    Înainte de a fi cunoscut peste tot în lume cu numele de Ralph Lauren, acesta se numea Ralph Lipschitz şi era fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx. A evadat din realitate şi din sărăcia care-l înconjura mergând la cinema, trâind poveştile ce se derulau în faţa ochilor lui. “S-a imaginat în film, alături de vedete precum Gary Cooper şi Gary Grant. Abilitatea asta de a trece în tărâmul fanteziei a fructificat-o şi în domeniul modei”, a spus Michael Gross, autorul cărţii “Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”.

    Când era adolescent a decis să se îndepărteze şi mai mult de trecutul său, alegând să-şi schimbe numele de familie, astfel a apărut Ralph Lauren. După perioada petrecută în armată s-a mutat înapoi în New York şi s-a angajat ca asistent la Brooks Brothers.
    Experienţa unică care avea să-l marcheze a fost un meci de polo călare. Experienţă care avea să-l inspire să creeze un brand elegant, high-class, care, într-un final, a devenit Polo Ralph Lauren.

    Mai târziu şi-a creat propria companie, primul dintre riscurile care vor urma în cariera designerului. Următor pas a fost să creeze cravate colorate, când majoritatea erau înguste şi formale. Într-un an a vândut cravate în valoare de 500.000 de dolari.  Compania nu a stat pe loc şi s-a extins continuu. “Ralph nu se bucură de victorii prea mult timp, lucrurile trebuie să meargă mai departe”, a spus John Varvatos, protejatul lui Lauren, pentru Bloomberg.

    Compania s-a listat la bursă în 1997, deşi nu era sigur că vrea o companie cu alţi acţionari, de aceea şi acum deţine 81% dintre acţiuni.
    Ralph Lauren, în vârstă de 75 de ani, se bucură de succesul său. Are una dintre cele mai valoroase colecţii de maşini din lume, are case în Jamaica, Long Island, Bedford şi Manhattan şi o fermă de aproape 7.000 de hectare în Colorado.

  • Antreprenorii români ”care fac bani din piatră seacă”: la ce sumă fabuloasă au ajuns

    Compania Rock Star Construct, sub care operează marca Piatraonline, primul magazin online din România dedicat exclusiv pietrei naturale, a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste cinci milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Pentru 2017, compania estimează creşteri de peste 40%. Anul acesta compania împlineşte un deceniu de activitatea pe piaţa finisajelor cu piatră naturală în construcţii din România. 
     
     „Pentru 2017 estimăm o creştere de peste 40% a cifrei de afaceri. Mai mult decât atât, 2017 înseamnă primii 10 ani de Piatraonline, motiv pentru care avem în plan activităţi aniversare. În plus, ne dorim să explorăm mai mult zona de B2B din România şi să creştem pieţele din Europa, acolo unde avem deja nenumăraţi clienţi încă din 2014”, spune Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner Rock Star Construct – deţinător al brandului Piatraonline.  
     
    În 2016, compania şi-a schimbat identitatea vizuală, a lansat brandul de ardezie flexibilă SKIN, până la investiţii în zona managerială şi de sisteme, platformă website nouă, sisteme de vânzări şi management informaţional. Toate acestea pentru a le oferi clienţilor cele mai moderne soluţii de amenajare interioară din piatră naturală. Astfel, în cadrul showroom-ului s-a construit primul apartament-concept de 60mp în valoare de 32.000 Euro, iar în februarie 2017 va fi lansat cel de al doilea apartament-concept.  
     
    Peste 6.000 de proiecte/clienţi au beneficiat de produsele şi serviciile Piatraonline în ultimele 12 luni. În ceea ce priveşte stocurile de produse, în 2017 se vor investi peste 400.000 Euro într-un nou spaţiu de depozitare pentru că 99% dintre produse să fie permanent în stoc. Mai mult decât atât, până la finalul anului echipa de specialişti Piatraonline va creşte cu 50%. 
     
    Tendinţele şi materiale la modă în 2017
    În ceea ce priveşte tendinţele în materie de piatră naturală şi decoraţiuni interioare sau exterioare, cele mai solicitate amenajări sunt realizate din mixuri de pattern-uri, iar imprimeurile 2D şi 3D câştigă cât mai mult teren, potrivit reprezentanţilor Piatraonline. Culorile vedetă pentru 2017 vor fi nuanţele de verde închis, iar albastru navy devine noul negru. Accentele de verde se vor regăsi mai ales la realizarea pieselor de mobilier sau de decoraţiuni, dar şi pentru personalizarea pereţilor cu un accent matur şi echilibrat. Mai mult decât atât, fie că vorbim de case sau apartamente, tapetul va fi înlocuit cu cărămida fină şi mată pentru a accentua stilul minimalist şi industrial.
     
    În materie de piatră naturală, marmura va fi elementul-vedetă pentru că se revine la un stil clasic împletit cu elemente minimaliste din care nu vor lipsi inserţiile de cupru, un detaliu obligatoriu pentru proiectele de amenajare. Marmura albă precum marmura Thassos sau Calacatta sunt printre vedetele anului 2017 în materie de amenajări şi cu siguranţă vor fi solicitate în foarte multe proiecte de către arhitecţi şi dezvoltatori imobiliari.
     
    Şi dacă tot vorbim de amenajarea locuinţelor, spaţiile care vor câştiga cel mai mult teren sunt cele dedicate socializării: bovindourile sau camerele de socializare cu membrii familiei cât şi cu persoane din exteriorul familiei, vor fi apreciate în 2017. Aceste zone de relaxare vor beneficia de o atenţie la detaliile de amenajare pentru a ne simţi cât mai bine acasă.
     
  • Antreprenorii români ”care fac bani din piatră seacă” au bifat pragul de cinci milioane de euro anul trecut

  • Cum a salvat una dintre cel mai dorite modele Playboy o echipa de fotbal de la faliment

     Ce nu face o microbistă de dragul echipei sale favorite? Mai ales când vorbim despre una dintre cel mai dorite modele Playboy din Ucraina?! Angelina Petrova a decis că trebuie să salveze de la faliment gruparea de prima ligă Metalurg Zaporoje, formaţia fanion a oraşului ei natal, printr-o metodă… provocatoare!
     
    Unul dintre cei mai apreciaţi Iepuraşi Playboy, ucraineanca Angelina Petrova, a acceptat să participe la realizarea unui calendar XXX menit să salveze de la faliment gruparea de prima ligă Metalurg Zaporoje, formaţia fanion a oraşului ei natal.
     
    Potrivit Daily Mail, tânăra în vârstă de 23 de ani a dorit astfel să pună umărul la revitalizarea unei echipe de tradiţie, care se confruntă cu mari probleme financiare. Metalurg – ultima clasată în campionatul Ucrainei – a pus deja în vânzare postere cu provocatoarea Angelina, sperând să iasă din impas.
     
  • Cum arată vedetele în viaţa privată. Portrete intime ale celebrităţilor de la Hollywood

    Oamenii au o “persona” publică şi una privată. O mască. O personalitate falsă. Celebrităţi nu fac excepţie. Anne Hathaway, Sigourney Weaver, Ewan McGregor, Dakota Fanning, Lupita Nyong’o sunt câteva dintre starurile care au acceptat să fie fotografiate de Andrew H. Walker.

    Oamenii au o “persona” publică şi una privată. O mască. O personalitate falsă care pune în umbră adevărul personal. Celebrităţi nu fac excepţie. S-ar putea crede că ştim cum sunt vedetele, după cum se afişează în filme sau videoclipuri, însă doar atunci când au ieşit din lumina reflectoarelor sinele lor adevărat este revelat.

    Fotograful Andrew H. Walker a dorit să capteze cealaltă latură, mai puţin cunoscută a starurilor. Oferă o perspectivă diferită din care le putem privi pe vedetele noastre preferate de film şi pe muzicienii favoriţi.

    Citiţi mai multe pe Mediafax