Tag: uitare

  • Nebunia unui om s-a transformat într-o industrie! Mii de români fac acum ceva ce acum zece ani părea o utopie!

    Dacă-ţi rupi un picior? Dacă răceşti? Dacă vine ploaia? TU NU GÂNDEŞTI? Hai, renunţă!
     
    …Uite cât mai ai de urcat! Sigur te prinde noaptea, că disperarea te-a prins demult! Ei, ţi-am spus? Ţi-am spus că aşa va fi? Normal! Normal! Deja ai ajuns la vorba mea, blestemi clipa în care te-ai apucat de trebşoara asta. Renunţă odată, cât încă poţi! Vine acum punctul de control. Gata, gata, ajungi acolo, spui că nu mai, că ţi-a ajuns. Au ei grijă pe urmă. Trebuie doar să renunţi. Atât. Să spui că nu mai poţi. Şi se termină totul.
     
    …Uite, şi ăsta a trecut pe lângă tine! Şi ăsta! Şi ăsta! Frate, zici că au motor. Şi tu… Te târăşti, nu alergi. Eşti lamentabil. Chiar dacă termini concursul ăsta, o să fii ultimul. Ultimul, ultimul! Se vor uita toţi la tine…
     
    Ei, ce mai spui acum? Ai scăpat sticla în râpă, acum nu mai ai nici apă de băut, că n-ai vrut să renunţi când puteai. Şi ţi-e o sete… Acum, suportă! Ţi s-au rupt pantofii, de parcă nu era de ajuns că te băteau, să vezi ce rană o să ai la călcâi. Slabe şanse să te ţină papucii până la final. Speri degeaba. O să fie rău, ai să vezi. Şi răceşti! Sigur răceşti! La plămâni. Pe pariu!
    Şi doar ţi-am spus să renunţi…
     
    Hai, că, totuşi, mai ai puţin. Gata, gata, uite sosirea. Ultimul efort. Hai, hai, hai. Uf, ai trecut, ura! Ura! Ura… Ce frumoasă e medalia! Băi, e a ta, o meriţi! Nici să ţipi nu mai poţi. Te-a luat cu tremur, au început să te doară toate, dar nu mai contează acum. Ai reuşit, ai reuşit! Vezi, ţi-am spus eu mereu: nu există nu pot, bătrâne, există doar nu vreau! Acum eşti cel mai tare, l-ai făcut şi pe ăsta!“
     
  • VW, Mercedes şi BMW răspund acuzaţiilor de experimente naziste pe maimuţe care se uitau la desene animate. Industria auto, oripilată când a auzit ce s-ar fi întâmplat în laboratoare

    ŞTIREA DE VINERI New York Times scrie despre o situaţie oribilă, vecină cu SF-ul, întâmplată în 2014. Ziarul american spune că are nişte documente oficiale despre un grup de interese format de Volkswagen, Daimler şi BMW, care acum s-a desfiinţat. Se numea European Research Group on Environment and Health in the Transport Sector (Grupul de Cercetare Europeană pentru Mediu şi Sănătate în Transporturi).
     
    Acest grup a angajat oameni de ştiinţă ca să apere interesul marilor producători germani, acela de a vinde în continuare motoare diesel demonstrând că nu au efecte negative asupra mediului şi a omului.
     
    New York times spune că aceste demonstraţii ar fi fost / trebuit folosite în acţiuni de lobby în cercurile de influenţă pentru a nu suprataxa motoarele diesel.
     
    Printre studiile oamenilor de ştiinţă ar fi fost şi unul din 2014, în Albuquerque, în care s-ar fi inhalat gaze de eşapament ale motoarelor diesel de către maimuţe pentru a contrazice părerea Oraganizaţiei Mondiale a Sănătăţii că noxele din arderea motorinei sunt cancerigene.
     
    Institutul Lovelace Respiratory Research a fost desemnat să facă testele pe maimuţe cu două motoare – unul al unui Volkswagen Beetle nou şi celălalt al unui Ford seria F (pick up) din 1999.
     
  • Capitalistul săptămânii: Walt Disney – VIDEO

    După ce şoarecelui i s-au adăugat alte personaje, în 1937 autorul acestora a făcut primul lungmetraj animat, o producţie de un milion de dolari care aproape a falimentat compania fondată în 1923. Omul al cărui nume este un simbol american s-a născut în Chicago în 1901 şi a fost fiu de fermier. Cu 500 de dolari primiţi de la unchiul lor, a plecat din Kansas City împreună cu fratele lui spre Hollywood, unde şi-au deschis un mic studio.
    S-au angajat apoi la Universal Studios Inc. care a cumpărat personajul „Oswald, iepurele norocos„. Studioul Walt Disney a fost alimentat de imaginaţia lui Disney, fan al lui Mark Twain şi al castelelor franţuzeşti pe care le-a văzut în Primul Război Mondial, când a lucrat ca şofer de ambulanţă pentru Crucea Roşie.

    După o serie de contracte pentru folosirea personajelor Disney în scop comercial, fratii Disney au modificat pentru totdeauna industria divertismentului cu pariul pe Disneyland, un parc de distracţii construit pe un teren de circa 75 de hectare din Anheim, California. A fost nevoie de o investiţie de 17 mil. dolari, pentru care Disney a vândut o participaţie de 34,5% televiziunii ABC TV. Walt a murit în 1966, la 64 de ani, dar expansiunea Disney a continuat. De pildă. peste 10.000 de hectare de teren au fost cumpărate pentru cinci milioane de dolari pentru construirea primului parc tematic Disney World Magic Kingdom, deschis în Florida în 1971.

  • 10 cărţi de business pe care trebuie să le citiţi vara asta

    Chiar dacă gândul încă ne stă la vacanţe, asta nu înseamnă că trebuie să uităm cu totul de business. În continuare veţi găsi un top 10 al celor mai captivante cărţi de business. Eşti om de afaceri? Antreprenor? CEO? Dacă da, cărţile enumerate mai jos sunt pentru tine.

    1. “Originals” de Adam Grant.

    Autorul este o stea în domeniul său şi este profesorul cel mai bine cotat la Wharton. În ultima sa carte, Grant aruncă o privire asupra celor mai inovatoare şi îndrăzneţe minţi din ultimii 100 de ani, de la Martin Luther King Jr. la fondatorii Google. Prin intermediul acestei cărţi el reuşeşte să ne arate ce se află într-o minte ,,originală”.

    2. “O great One!” de David Novak şi Christina Bourg

    Cartea este o parabolă bazată pe cariera lui David Novak ( a fost preşedintele Yum Brands-KFC, Taco Bell, Pizza Hut) care marşează pe ideea că: Cel mai bun lucru pe care un lider îl poate face este  acela de a arăta apreciere faţă de o treabă bine făcută.

    3. “ How to have a good day” de Caroline Webb

    Poate suna ca o carte plină de clişee, dar este o carte cu sfaturi de carieră testate pe teren. Autorul reuşeşte să ofere indicaţii despre cum să ai întâlniri productive sau despre cum să te înţelegi cu un coleg enervant.

    4. ‘An Everyone Culture’ de Robert Kegan şi Lisa Laskow Lahey

    Kegan şi Laskow reuşesc să analizeze în detaliu ceea ce ei percep ca fiind beneficiile transparenţei radicale prin studii de caz – compania de fonduri hedge, Bridgewater, compania de ecommerce Next Jump şi Decurion, companie de real estate.

    5. ‘Ego is the Enemy’ de Ryan Holiday

    Autorul se inspiră din istorie, cât şi din filosofie pentru a ne arăta faptul că îţi poţi controla ego-ul dacă respecţi câteva reguli. El foloseşte în lucrarea sa exemple din diferite domenii, vedete care au reuşit să-şi stăpânească ego-ul. Printre aceştia se numără antrenorul principal al echipei de fotbal american New England Patriots, Bill Belichick, sau Prima Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt.

     

  • Cum poţi să faci 20.000 de dolari dacă ai un iPod funcţional pe acasă

    Când au apărut primele walkman-uri toată lumea a fost uimită, apoi au apărut player-ele mp3 şi iPod-ul celor de la Apple. Acum toate aceste produse au fost date uitării şi înlocuite cu smartphone-urile.

    De-a lungul ultimilor ani piaţa ipod-urilor pentru colecţionari a crescut foarte mult, iar un ipod neutilizat poate fi vândut şi cu 20.000 de dolari pe ebay sau cu câteva mii de dolari dacă a fost utilizat.

    La vremea respectivă iPod-ul era un produs foarte important pentru Apple, generând miliarde de dolari în vânzări pe tot globul. Însă după 13 ani de activitate, Apple a încetat dezvoltarea produsului în 2014. Vânzările au început să scadă după ce tot compania californiană a lansat în 2007 primul iPhone.

    Aşadar dacă aveţi vreun iPod ce adună praf printr-un dulap poate ar fi bine să-l scoateţi la vânzare.

  • Femeia care s-a trezit cu o factură la electricitate de 284 de miliarde de dolari

    O femeie din Pennsylvania a aflat că are de plată o factură în valoare de 284 de miliarde de dolari, în rate, până în luna noiembrie 2018, relatează BBC

    „Mi-au ieşit ochii din cap când am văzut. Tocmai ce puseserăm luminiţele de Crăciun şi m-am întrebat dacă nu cumva le-am pus greşit”, a spus femeia.

    Suma trecută era de 284,460,000,000, iar prima rată de 28,176 de dolari trebuia plătită în decembrie. Din fericire pentru americancă, totul a fost o greşeală, iar suma totală de plată era de 284 de dolari.

     

  • Un bărbat a cumpărat mâncare pentru doi copii ai străzii. Ce i-a scris chelnerul pe nota de plată a făcut înconjurul lumii

    Un bărbat din India, care se afla în delegaţie şi servea masa la restaurant a avut parte de o întâmplare care l-a lăsat fără cuvinte.

    În timp ce mânca la masă, Kumae Akhilesh a observat că cineva îl privea de dincolo de geam. Când s-a uitat a observat că era vorba despre un băieţel sărman, aşa că l-a invitat înăuntru, iar acesta a venit în restaurant alături de sora lui, scriu cei de la turism.bzi.ro.

    Văzând atâtea bunătăţi pe masă, copiii au început să mănânce cu poftă, fiind flămânzi. După ce au mâncat tot la îndrumarea lui Kumar, cei doi copii i-au mulţumit şi au părăsit restaurantul.

    Când a vrut să achite nota de plată, Kumar a avut parte însă de o surpriză. Chelnerul i-a adus, în loc de bon fiscal, un bileţel pe care scria: “Nu avem o casă de marcat pe care să bătem generozitatea. Să ai parte numai de bine.” Poza cu respectiva notă de plată a devenit virală, oamenii ţinând să aprecieze gestul făcut de bărbat.

    Anul trecut, proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată în valoare de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.



  • Cea mai NOUĂ METODA DE PLATĂ la restaurant. Cum poţi plăti la KFC chiar dacă nu ai bani şi nici cardul la tine – VIDEO

    Cea mai nouă metodă de a plăti la restaurant este recunoaşterea facială, conform exemplului unui KFC din China, arată CNN. 

    Clienţii restaurantului KFC din China, cunoscut sub numele de KPro, plasează comanda la un terminal care le scanează, ulterior, faţa. Dacă imaginea se potriveşte cu cea din ID-ul stocat în sistem, clientul trebuie să mai introducă doar numărul de telefon.

    Ant Financial, un partener al gigantului chinez de comerţ electronic Alibaba, a lansat noul serviciu în oraşul estic Hangzhou. Este ultimul exemplu al utilizării recunoaşterii faciale de către întreprinderi şi agenţii guvernamentale, în cea mai populată naţiune din lume. Sistemul se bazează pe platforma digitală de plată a Ant Financial, numită Alipay, care are mai mult de jumătate de miliard de utilizatori din întreaga lume şi permite deja oamenilor să se conecteze cu aplicaţia doar scanându-şi faţa.  Ant spune că restaurantul KFC din China este primul magazin fizic din lume care utilizează software-ul de recunoaştere facială pentru a efectua plăţi.

    Compania doreşte să precizeze că tehnologia este sigură. Software-ul analizează mai mult de 600 de caracteristici faciale, foloseşte o cameră 3D şi un algoritm specific pentru a se asigura că oamenii nu încearcă să o păcălească cu fotografii sau videoclipuri ale altcuiva. „Sperăm că într-o zi, în viitor, oamenii să poată ieşi fără telefoane mobile sau portofele”, a declarat Dong Liyun, manager de produs la Ant Financial.

     

  • Poze alb negru, urmărite de 1 milion de oameni pe Instagram: ”Culoarea este un lucru care stă în calea emoţiilor” – VIDEO

    ”Pentru mine, nu e vorba despre a face poze alb negru. Încerc să capturez emoţia umană, să îl fac pe cel care se uită la aceste fotografii să simtă seva. Negrul şi albul te ajută să te concentrezi pe acea emoţie – culoarea este un lucru  care stă în calea acesteia”, spune el.  

  • Guvernul a uitat să repare cea mai mare eroare din “revoluţia fiscală”

    „Avem o singură problemă, care va fi rezolvată de către Guvern – cei care lucrează în IT, care aveau deja impozit pe venit zero. Dar sunt mai multe variante pe care colegii din Guvern o să le propună, în aşa fel încât firmele din IT să aibă avantaj. Impozitul zero rămâne”, a spus preşedintele PSD, Liviu Dragnea la mijlocul lunii noiembrie.

    „Salariile oricum nu scad. Se pune problema dacă firma cheltuieşte mai mult”, a adăugat el.

    De la momentul primelor declaraţii şi promisiuni a trecut mai bine de o lună şi Guvernul nu a făcut nimic ca să repare eroarea.

    Liderii PSD au reluat promisiunile că problema impozitului zero pentru angajatii din IT va fi reglementată printr-un ordin de ministru.

    Analiştii fiscali au atras atenţia că problema salariilor din IT nu se rezumă la eliminarea facilităţilor, ci ţine şi de valoarea asigurărilor sociale. Tocmai de aceea, brutul lor ar trebui să crească mai mult decât în cazul altor categorii, pentru a-şi menţine venitul net din salarii.

    „Dacă de la 1 ianuarie 2018 angajatorul nu-i măreşte brutul, atunci salariul net, în mână, va fi mai mic. În situaţia punctuală a programatorilor se impune o majorare mai mare decât majorarea de 20% valabilă pentru ceilalţi salariaţi. Eu am făcut un calcul, undeva la 23-24% ar fi majorarea de brut pe care urmează să o primească programatorii pentru a avea măcar acelaşi salariu net”, a declarat Adrian Benţa.