Tag: Tesla

  • Tesla renunţă la a face maşini low-cost, pe fondul concurenţei vehiculelor electrice chinezeşti

    Tesla a anulat maşina ieftină promisă de mult timp, pe care investitorii se bazau pentru a impulsiona creşterea ca producător auto de masă, potrivit a trei surse cu cunoştinţe despre acest subiect şi a mesajelor companiei, consultate de Reuters.

    Constructorul auto va continua să dezvolte robotaxi care se conduc singuri pe aceeaşi platformă de vehicule mici, au spus sursele.

    Decizia reprezintă o renunţare la un obiectiv mai vechi pe care şeful Tesla, Elon Musk, l-a caracterizat adesea ca fiind misiunea sa principală: maşini electrice accesibile pentru mase. Primul său „master plan”, din 2006, prevedea fabricarea mai întâi a modelelor de lux, apoi folosirea profiturilor pentru a finanţa o „maşină de familie cu costuri reduse”.

    De atunci, Musk a promis în mod repetat un astfel de vehicul investitorilor şi consumatorilor. Nu mai departe de luna ianuarie, Musk le-a spus investitorilor că Tesla plănuia să înceapă producţia modelului accesibil la fabrica din Texas în a doua jumătate a anului 2025, în urma unui raport exclusiv al Reuters care detalia aceste planuri.

    Cel mai ieftin model actual al Tesla, Model 3 sedan, se vinde la un preţ de aproximativ 39.000 de dolari în Statele Unite. Vehiculul entry-level, acum dispărut, descris uneori ca Model 2, ar fi trebuit să înceapă de la aproximativ 25.000 de dolari.

    Tesla nu a răspuns solicitărilor de comentarii. După publicarea articolului, Musk a postat pe site-ul său de socializare X că „Reuters minte (din nou)”. El nu a identificat nicio inexactitate specifică.

    Această schimbare radicală vine în contextul în care Tesla se confruntă cu o concurenţă acerbă la nivel global din partea producătorilor chinezi de vehicule electrice care inundă piaţa cu maşini cu preţuri de până la 10.000 de dolari.

    Planul pentru robotaxi fără şofer, care ar putea dura mai mult timp pentru a fi livrat, prezintă o provocare inginerească mai dificilă şi mai multe riscuri de reglementare.

    Două surse au declarat că au aflat de decizia Tesla de a renunţa la Model 2 în cadrul unei întâlniri la care au participat zeci de angajaţi, una dintre ele spunând că întâlnirea a avut loc la sfârşitul lunii februarie.

  • Tesla vrea să investească până la 3 miliarde de dolari într-o fabrică în India, care la o capacitate maximă ar urma să producă 500.000 de maşini pe an. Elon Musk a fost atras de scăderea tarifelor după mai multe discuţii cu oficialii indieni

    Tesla va trimite în această lună o echipă în India în căutarea celui mai potrivit loc pentru o nouă fabrică în valoare de 2-3 miliarde de dolari, scrie FT.

    Acest pas vine după ce guvernul Indian a anunţat scăderea tarifelor de import ale maşinilor electrice pentru companiile care se angajează să producă în ţară în următorii trei ani.

    Tăierea tarifelor a fost concesie dorită de Tesla timp de ani de zile pentru a considera o investiţie în ţară.

    O investiţie confirmată ar fi un avantaj major pentru premierul indian Narendra Modi înaintea alegerilor parlamentare care încep în această lună.

    Modi l-a încurajat pe Elon Musk să investească în ţară în cadrul unei vizite în SUA de anul trecut. Elon Musk a declarat atunci că Tesla „va fi în India cât mai curând posibil”.

    Compania Tesla le-a spus oficialilor indieni că ia considerare producerea unui model mai mic şi mai ieftin, sub 30.000 de dolari, la noua fabrică.

    Planurile Tesla ar cuprinde o investiţie iniţială cuprinsă între 2 şi 3 miliarde de dolari, iar fabrica ar urma să producă 500.000 de autovehicule pe an.

  • Nori de furtună deasupra companiei Tesla: Livrările de autovehicule au scăzut cu 8,5% în primele trei luni din acest an şi cu 20% faţă de ultimul trimestru din 2023

    Tesla a publicat marţi un raport privind producţia şi livrarea de vehicule în primul trimestru al acestui an, documentul arătând că livrările au scăzut cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 20% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, scrie CNBC.

    Astfel, producătorul de maşini electrice a raportat a produs 433.371 de vehicule din care a reuşit să livreze 386.810. În aceeaşi perioadă a anului trecut Tesla a produs 440.808 vehicule, livrând 369.783. Comparativ, în trimestrul patru din 2023 Tesla a produs 494.989 de autovehicule, în timp ce livrările au fost de 484.507 unităţi.

    „Scăderea volumelor s-a datorat parţial atacurilor din Marea Roşie dar şi a incediului de la fabrica Gigafactory Berlin”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Miliţiile Hoithi au perturbat transportul internaţional prin Marea Roşie, lipsind producătorul de compenente cheie în procesul de fabricaţie. În luna martie, activiştii de mediu au incediat fabrica  Gigafactory Berlin, cauzând noi perturbări ale producţiei.

    În acest timp în China Tesla are de înfruntat o competiţie acerbă din partea producătorilor domestici precum BYD. Compania a fost nevoită să încetinească producţia din ţară, reducând programul muncitorilor.

    Totodată, strategia de reducere a preţurilor s-a dovedit mai puţin eficientă decât a anticipat compania.

  • Un nou producător de maşini electrice îi suflă în ceafă lui Musk şi Tesla: Cum a ajuns BYD să îşi tripleze exporturile şi să umple piaţa vestică de maşini electrice

    Producătorul chinez de vehicule electrice BYD a raportat o creştere a vânzărilor în primul trimestru din acest an, semn al al unei competiţii acerbe pe piaţa vehiculelor nepoluante, scrie WSJ.

    BYD a vândut 626.263 de vehicule electrice şi hibride, în creştere cu 13% faţă de perioada similiară a anului trecut. Compania a mai precizat că vânzările au crescut cu 46% în primele două luni ale acestui an.

    Exporturile au ajuns la 38.434 de unităţi, aproape triplându-se în primul trimestru al acestui an.

    Compania chineză a devenit un competitor serios al Tesla, dar şi al producătorilor tradiţionali de maşini, faţă de care oferă alternative mult mai ieftine. La sfârşitul anului 2023 BYD a devenit cel mai mare producător de maşini electrice din lume.

    Fondată în 1995 ca un producător de baterii, BYD a devenit cel mai important jucător de pe piaţa chineză. Acesta reflectă creşterea dominanţei chineze în noul spaţiu creat de vehiculele electrice.

  • Honda şi Nissan s-au aliat în încercarea de a supravieţui trendului mondial de autovehicule electrice

    Honda şi Nissan vor explora un parteneriat în domeniul vehiculelor electrice în cadrul unui acord care reuneşte doi dintre cei mai mari producători auto din Japonia pentru a concura cu Tesla şi cu jucătorii chinezi emergenţi, raportează Financial Times.

    Parteneriatul dintre cei doi rivali japonezi subliniază presiunile cu care se luptă constructorii de automobile, în contextul creşterii cheltuielilor pentru tehnologie şi al costurilor ridicate necesare tranziţiei către automobilele electrice.

    Într-o declaraţie de vineri, cele două companii au precizat că domeniul de aplicare al colaborării include platforme software pentru automobile şi componente de bază legate de vehiculele electrice. 

    „În această perioadă de transformare unică în industria auto, vom examina potenţialul unui parteneriat între Nissan şi Honda”, a declarat preşedintele Honda, Toshihiro Mibe.

  • Cum a reuşit Apple să cheltuie 1 miliard de dolari anual într-un proiect pe care l-a abandonat

    La începtul anului 2020, directorii de top ai Apple s-au întâlnit în Arizona pentru a testa prototipul maşinii pe care o compania încerca de ani de zile să o construiască, scrie Bloomberg.

    Prototipul, un minivan alb cu plafon de sticlă, a fost dezvoltat pentru a putea fi folosit în mod confortabil de patru oameni. Planul era ca maşina să intre pe piaţă în următorii cinci ani un display uriaş şi un sistem audio puternic.

    Mai important, proiectul „Bread Loaf” ar fi avut o autonomie de nivel 5, astfel maşina s-ar fi putut conduce singură cu ajutorul calculatorului şi noul sistem de operare dezvoltat intern.

    Acest proiect, dar şi altele similare, nu au intrat niciodată în producţie. Pe 27 februarie Apple şi-a anunţat angjaţii că renunţa la planul ambiţios de a dezvolta o maşină. Decizia, deşi una spontană, nu a venit ca o surpriză.

    Pe parcursul ultimului deceniu Apple a încercat cel puţin 5 variante de design diferite, a îngajat şi concediat ingineri, şi a considerat intrarea în parteneriat cu nume grele din industria auto precum Tesla, Mercedes-Benz sau BMW. Costul programului a fost, în medie, de aproape 1 miliard de dolari anual, excluzând cheltuielile cu senzorii şi software-ul.

    „Sunt o mulţime de posibilităţi pe care le ai când dispui de mulţi bani şi angajaţi inteligenţi”, a declarat Reilly Brennan, partener al Trucks VC. „Apple nu a avut capacitatea de a lua atât de multe decizii”, a adăugat acesta.

  • Bătălia titanilor începe să devină toxică. Sam Altman, Co-fondatorul OpenAI, creatorul ChatGPT, face dezvăluiri şocante după ce a fost dat în judecată de Elon Musk

    Elon Musk, CEO-ul gigantului Tesla şi Sam Altman, omul din spatele ChatGPT, au ajuns de la lucra împreună pentru revoluţia inteligenţei artificiale  la război în tribunal. După ce Musk l-a dat în judecată pe Altman pentru că OpenAI, cofondată de acesta, şi-ar fi abandonat misiunea non-profit în urma încheierii unui parteneriat cu Microsoft, Altman a ripostat şi a făcut publice mai multe mailuri unde CEO-ul Tesla făcea presiuni pentru a obţine controlul OpenAI, scrie Bloomberg.

    „Tesla este singura speranţă dacă vreţi să ţineţi vreodată pasul cu Google. Chiar şi aşa, probabilitatea de a ne transforma într-un rival pentru Google este mică, dar nu este 0”, scria Musk într-unul dintre e-mailurile făcute publice de Sam Altman

    Musk a încercat să convingă cercetătorii OpenAI să părăsească compania şi să se alăture Tesla, iritându-şi colegii. Până în februarie 2018, directorii OpenAI au respins oferta sa de preluare a controlului, iar Musk a decis să se retragă din funcţia de copreşedinte. Altman a devenit atunci director executiv.

    Altman şi Musk au continuat să discute despre IA şi, deşi Musk a încetat să mai susţină financiar OpenAI, a continuat să plătească chiria pentru spaţiile de birouri şi de muncă a acesteia. Altman a continuat să îl susţină public pe Musk după ce a lansat filiala de business OpenAI în martie 2019.

    Când investitorii au început să se debaraseze de acţiunile Tesla, el s-a grăbit să ia apărarea lui Musk.

    „Este greşit să vă întoarceţi împotriva Tesla. A paria împotriva lui Elon, este din punct de vedere istoric, o greşeală”, scria şeful OpenAI pe Twitter.

    Relaţia dintre cei doi antreprenori a suferit o lovitură în noiembrie 2022, când OpenAI a lansat ChatGPT, un chatbot care putea scrie poezii şi genera coduri de calculator.

    Spre iritarea lui Altman, Musk şi-a exprimat public îngrijorarea că chatbotul a accelerat o cursă periculoasă de dezvoltare a unei inteligenţe artificiale puternice şi complexe. De asemenea, Musk a început să se întrebe prin intermediul tweet-urilor cum de organizaţia non-profit pe care a cofondat-o a lansat o entitate cu scop lucrativ care a strâns miliarde de dolari de la Microsoft.

    Aceste plângeri şi suspiciuni au devenit baza procesului deschis de Musk împotriva lui Altman.

    La scurt timp după ce OpenAI a lansat ChatGPT, Musk a anunţat că a tăiat accesul OpenAI la baza de date de la Twitter, platforma social-media pe care o achiziţionase recent. OpenAI luase în considerare posibilitatea de a utiliza datele Twitter pentru a-şi antrena modelele de chatboţi.

    În acea perioadă, Musk i-a spus lui Altman despre planurile sale de a înfiinţa o companie concurentă de inteligenţă artificială, xAI. Altman s-a întrebat dacă adăugarea unui alt concurent în cursa pentru inteligenţa artificială ar putea atenua îngrijorările lui Musk. În lunile de după lansarea ChatGPT, Musk a început să racoleze angajaţi ai OpenAI pentru xAI. De asemenea, el a ameninţat că îi va da în judecată pe Altman şi OpenAI.

    În noiembrie, Musk şi-a anunţat propriul chatbot, Grok. El l-a descris ca fiind un concurent mai puţin “woke” al ChatGPT. Musk a oferit noului chatbot acces la tezaurul de date online al Twitter, precum şi spaţiu în biroul său din San Francisco. În ultimele săptămâni, xAI a început să se pregătească pentru o nouă rundă de strângere de fonduri, o mişcare care probabil va intensifica cursa împotriva OpenAI.

  • Bătălia titanilor începe să devină toxică: După ce Elon Musk l-a dat în judecată pe Sam Altman, Co-fondatorul OpenAI, creatorul ChatGPT ripostează şi face publice zeci de e-mailuri prin care Musk ar fi făcut presiuni pentru a strânge mai mulţi bani şi a propus o fuziune cu Tesla

  • Elon Musk nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine este miliardarul care l-a detronat

    Elon Musk şi-a pierdut oficial poziţia de rege al miliardarilor, după ce acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu 7,2%, ducând averea sa la 197 miliarde de dolari. Musk a fost înlocuit de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a devenit cel mai bogat om din lume, pentru prima dată din 2021. Bezos are o avere estimată la 200,3 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

    Diferenţa de avere dintre Musk şi Bezos, care la un moment dat a ajuns la 142 de miliarde de dolari, s-a micşorat pe măsură ce acţiunile Amazon şi Tesla au evoluat în direcţii total opuse. În timp ce ambele se numără printre cele mai vânate acţiuni, care au propulsat bursele din SUA, acţiunile Amazon au crescut de peste două ori de la sfârşitul anului 2022 şi se află la mică distanţă de un nivel record. Tesla a scăzut cu aproximativ 50% de la vârful din 2021.

    Acţiunile Tesla au scăzut luni după ce datele au arătat că livrările de la fabrica sa din Shanghai au scăzut la cel mai mic nivel din ultimul an. Amazon în schimb vine după cea mai bună creştere a vânzărilor online de la începutul pandemiei.

    Averea lui Musk ar putea fi afectată şi mai mult după ce un judecător din Delaware a anulat pachetul salarial de 55 de miliarde de dolari de la Tesla, unde este director executiv. Decizia a luat partea unui investitor care a contestat pachetul salarial al lui Musk.

    Cea mai mare parte a averii lui Bezos provine din participaţia sa de 9% din Amazon. El este cel mai mare acţionar al retailerului online, chiar şi după ce luna trecută s-a debarasat de 50 de milioane de acţiuni în valoare de aproximativ 8,5 miliarde de dolari.

    Nu este prima dată când Bezos ocupă poziţia de cel mai bogat om din lume. El l-a depăşit pentru prima dată pe cofondatorul Microsoft Inc. Bill Gates şi fost deţinător al titlului în 2017.

    Dar o revenire masivă a acţiunilor Tesla l-a lăsat pe Bezos să se lupte cu Musk pentru cea mai mare parte a anului 2021 pentru primul loc. La sfârşitul acelui an, a rămas mult în urmă şi nu a recâştigat tronul până acum.

    Bernard Arnault, în vârstă de 74 de ani, preşedintele LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare producător de bunuri de lux din lume, se numără, de asemenea, printre cei mai bogaţi din lume, cu o avere netă de 197,5 miliarde de dolari şi reprezintă un rival serios pentru Musk şi Bezos.

  • Elon Musk îşi pierde poziţia de prim-miliardar: Jeff Bezos, omul din spatele gigantului Amazon, este din nou cea mai bogată persoană din lume, după ce acţiunile Tesla au scăzut şi au şters miliarde de dolari din averea CEO-ului