Tag: produse

  • Top Seeds, companie antreprenorială cu afaceri de peste 170 milioane lei în sectorul agricol, vrea să se listeze pe piaţa AeRO a BVB în prima parte a anului viitor, după un plasament privat de acţiuni

    Top Seeds, companie antreprenorială românească cu afaceri de peste 170 milioane lei, specializată în furnizarea de soluţii integrate în domeniul agricol, vrea să se listeze pe piaţa AeRO a BVB în prima parte a anului viitor.

    Înainte de listare, Top Seeds va efectua un plasament privat pentru acţiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenţionează să atragă de la investitori minim 11 milioane de lei, print-o majorare de capital.

    Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale companiei la nivel naţional. Compania are în plan investiţia într-o linie de producţie şi procesare de seminţe certificate sub brand propriu, precum şi achiziţionarea unei ferme care va asigura fluxul producţiei de seminţe proprii cât şi testarea produselor din portofoliul propriu. 

    „De-a lungul celor 11 ani de existenţă, am avut parte de o dezvoltare strategică şi accelerată datorită parteneriatelor realizate şi abilităţii de a oferi consultanţă pe parcursul întregului an agricol. Prin expertiza tehnică furnizată am reuşit să valorificăm recoltele fermierilor la preţuri competitive şi să devenim un jucător important pentru afacerile agricole din România. Astăzi, Top Seeds are încheiate parteneriate cu marii furnizori de seminţe, pesticide, motorină şi îngrăşăminte, deţine o gamă largă de produse agricole pentru fermieri, inclusiv produse proprii pentru protecţia plantelor şi este prezentă în toate zonele agricole importante din ţară. Cu toate acestea, ne dorim să continuăm să creştem, să dezvoltăm noi servicii şi produse de calitate pentru fermieri şi să ne extindem reţeaua de parteneriate şi portofoliul de clienţi”, a declarat Daniel Bâja, fondator şi CEO al Top Seeds.

    Top Seeds a fost fondată în 2010 de Daniel Bâja, având ca obiectiv de activitate comercializarea şi distribuţia de seminţe, pesticide, îngrăşăminte şi motorină pentru fermieri. Unsprezece ani mai târziu, compania furnizează îngrăşăminte chimice, seminţe, produse pentru protecţia plantelor, nutriţia plantelor – gamă proprie de produse, o parte dintre aceste produse fiind destinate fermelor BIO, trading de cereale şi depozitare, combustibil şi transport.

    Top Seeds are peste 130 de angajaţi, un portofoliu de peste 2.000 de clienţi ce au o suprafaţă totală cultivată de aproximativ 800.000 de hectare şi o bază depozitare şi operare în Bărăganul, judeţul Brăila.

    În ceea ce priveşte tradingul de cereale, compania deţine două baze destinate exclusiv cerealelor în judeţul Brăila, respectiv Bărăganul şi Viziru. În plus, compania are o flotă auto şi logistică cu o capacitate de 1.000 de tone pe zi şi vrea să-şi tripleze capacitatea.

    Pentru linia de business privind tradingul de cereale, compania va investi în dezvoltarea capacităţii de depozitare a cerealelor prin achiziţionarea  de  silozuri de depozitare, amplasate în Vestul României cât şi în zona Moldovei. Top Seeds va efectua o altă investiţie pe un teren deţinut de companie, ce are acces direct la calea ferată şi care va permite vânzarea de cereale către pieţele externe. Compania îşi propune ca până în 2025 capacitatea de depozitare să ajungă la aproximativ 300.000 de tone, o creştere de cinci ori a capacităţii actuale şi astfel, va deveni unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţă.

    În anul 2020, Top Seeds a înregistrat o cifră de afaceri de 177,7 milioane de lei şi un profit net de 7,3 milioane de lei. Pentru anul 2021, compania estimează venituri din vânzări de peste 230 milioane de lei, în creştere cu peste 25% şi un profit net de aproximativ 8 milioane de lei, în urcare cu peste 10%, faţă de anul 2020.

  • Reacţia ministrului Agriculturii după ce unul din cei mai mari producători de îngrăşăminte din ţară, a anunţat sistarea producţiei

    Adrian Chesnoiu, noul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, caută soluţii pentru susţinerea fermierilor şi menţinerea stabilităţii producţiei de produse agricole primare şi produse agroalimentare procesate, după ce Azomureş, unul din cei mai mari producători de îngrăşăminte din ţară, care face parte din grupul elveţian Ameropa, a anunţat oprirea producţiei, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

    „Evaluăm impactul economic şi social generat de sistarea temporară a producţiei de fertilizanţi. Suntem preocupaţi de menţinerea producţiei agricole la un nivel care să asigure necesarul de consum la preţuri care să nu afecteze populaţia. Voi propune spre analiză Guvernului măsuri concrete pentru susţinerea fermierilor şi menţinerea stabilităţii producţiei de produse agricole primare şi produse agroalimentare procesate”, a declarat Adrian Chesnoiu. În comunicatul de presă nu sunt menţionate măsurile, iar la solicitarea ZF, reprezentanţii departamentului de comunicare din cadrul ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au spus că vor reveni în curând cu aceste informaţii.

    Între timp, Chesnoiu a pus o echipă de specialişti să lucreze la identificarea unor soluţii viabile ce pot fi implementate imediat pentru a preveni scăderea producţiei agricole şi a limita efectele în evoluţia preţurilor produselor agricole primare din recolta anului viitor. Acest lucru are loc în contextul în care Azomureş este producătorul de îngrăşăminte pe bază de azot care asigură 50% din fertilizanţii necesari agriculturii româneşti, iar scăderea producţiei de îngrăşăminte ar putea creşte riscul reducerii producţiei de anului viitor cu până la 30%, ceea ce ar însemna o recoltă de cereale de circa 24-25 mil. tone, faţă de 31 mil. tone, cât sunt estimările pentru anul agricol 2021.

    Azomureş, cu afaceri de 1,8 mld. lei în 2020, au anunţat că urmează să înceapă pregătirile pentru oprirea temporară a activităţilor de producţie, în contextul creşterii preţurilor la energie şi gaze.

  • Mega Image lansează o nouă marcă proprie, MEGA, urmând să se concentreze prioritar pe dezvoltarea ei, în timp ce portofoliul de mărci proprii 365 şi Delhaize va fi redus

    Retailerul olandezo-belgian Mega Image lansează o nouă marcă proprie, Mega, care include atât produse alimentare, cât şi nealimentare, şi care va fi disponibilă în curând în toată reţeaua de magazine din România, compania urmând să se concentreze prioritar pe dezvoltarea ei, în timp ce portofoliul de mărci proprii 365 şi Delhaize va fi redus.

    În total, noua gamă va avea peste 360 de produse, dintre care 250 de produse alimentare, cu peste 45% din categoria proaspete, şi se va extinde în permanenţă.

    “De când am pornit la drum, acum mai bine de 25 de ani, ne-am dorit ca Mega Image să fie sinonim cu calitatea. Şi nu doar cu calitatea, ci cu calitatea la un preţ corect. Am vrut ca toţi clienţii care cumpără de la noi cu toată încrederea să primească înapoi produse de încredere. Să fie mulţumiţi, încrezători că au făcut o alegere bună”, spune Adrian Nicolaescu, VP marketing, comunicare, e-commerce şi sustenabilitate Mega Image.

    În prezent, peste 50 de produse sunt deja la raft, din categoriile lactate, ouă, legume, fructe, delicatese, mezeluri, iar anul viitor vor ajunge cele peste 360 de produse alimentare şi nealimentare în toate magazinele Mega Image şi Shop&Go.

    În cadrul noii mărci proprii MEGA sunt cuprinse şi gamele BIO şi ECO pentru ambele categorii de produse, alimentare şi nealimentare.

    Retailerul are un portofoliu extins de mărci proprii, respectiv Gusturi româneşti, Mega Apetit, Le Boucher, Bun de tot, Delicata, Perla, Nature’s Promise, Taste of Inspirations.

    Lanţul de magazine Mega Image a ajuns să acopere 15 judeţe şi Bucureştiul la circa patru ani şi jumătate după ce olandezo-belgienii au început expansiunea la nivel naţional prin deschiderea pieţei din Cluj. Retailerul are în total aproape 900 de unităţi, supermar­keturi şi magazine de proximitate, iar peste 500 sunt în Bucureşti.

    După cifra de afaceri din 2020, Mega Image este al cincilea cel mai mare retailer local, cu afaceri de 7,2 mld. lei, în urcare cu 8,7% faţă de 2019, ultimul an de dinainte de pandemie.

     

     

  • Alarmă cu Salmonella la unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din România! Dacă aţi cumpărat acest produs, nu-l mâncaţi sub nicio formă!

    Reţeaua de amgazine Penny anunţă retragerea pipotelor de pui congelate de 500 de grame, precum şi a ficcatului de pui congelat, 1000g, ca urmare a evidenţierii  prezenţei Salmonella enteritidis.

    Compania poloneză Copanex a decis rechemarea produsului „Pipote de pui. Produs congelat. 500g, toate loturile, EAN: 7896589533311”, precum şi a produsului „Ficat de pui. Produs congelat. 1000g. Origine: Polonia, Lot: 021121, Data de productie: 17.08.2021, Data de expirare: 17.02.2023, EAN: 5994229001731”.

    Compania a iniţiat retragerea produselor ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella enteritidis la unele dintre loturile analizate.

    Persoanele care au achizitionat acest produs sunt sfătuite să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

  • Au fost verificate mai multe produse vegetale: Cum este adus „gustul de carne” în preparate de post

    Info Cons a realizat un studiu pe baza etichetelor a 39 de produse tip pastă vegetală pe care le găseşti pe piaţa din România şi a observat că produsele cele mai bogate în glucide sunt şi cele mai sărace în fibre.

    Producătorii de alimente au găsit o variantă de a aduce „gustul cărnii” în preparatele de post.

    Info Cons a realizat un studiu pe baza etichetelor a 39 de produse tip pastă vegetală găsite pe piaţa din România.

    Cele mai multe produse conţin caragenan (E 407), care este un aditiv cu rol de îngroşare obţinut din anumite specii de alge.

    Din studiul realizat de către Info Cons se poate observa că produsele cele mai bogate în glucide sunt şi cele mai sărace în fibre.

    De asemenea, unele produse prezintă cantităţi de zaharuri de până la 4,9g. Cantitatea de glucide se situează între 3,08g si 9,9g.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi

  • Republica BIO, vânzări cu 93% mai mari de Black Friday 2021

    Republica BIO, unul dintre principalii retaileri online de produse organice şi naturale destinate sănătăţii, a înregistrat în ziua de Black Friday vânzări cu 93% mai mari faţă de anul precedent şi o creştere a numărului de comenzi cu 57%.

    În ediţia de Black Friday din acest an numărul vizitatorilor din magazin a crescut cu 13%, rata de conversie – cu 43%, iar valoarea medie a coşului, cu 23%. Majoritatea comenzilor au fost plasate de pe device-uri mobile, iar plata cu cardul a rămas metoda preferată de clienţi, 55% dintre comenzi fiind achitate cu cardul online.

    Tendinţa de creştere a vânzărilor s-a menţinut pe tot parcursul weekendului, astfel că, la nivelul celor trei zile (12-14 noiembrie), valoarea vânzărilor a crescut cu 79% faţă de weekendul de Black Friday al anului precedent.

    Spre deosebire de anul 2020, care a adus importante segmente de clienţi noi în categoria de produse bio, în 2021 se remarcă o creştere a frecvenţei de consum şi diversificare a coşului de cumpărături.

    „Ne bucură că românii prioritizează sănătatea chiar şi în cadrul evenimentelor consacrate precum Black Friday. La aproape 8 ani de când am început misiunea importantă de a le susţine sănătatea, pentru români consumul de produse sănătoase începe să devină un stil de viaţă”, susţine Ciprian Stancu, fondator Republica BIO.

    Categoriile care au înregistrat cele mai mari creşteri de Black Friday în 2021 au fost produsele apicole româneşti cu 145%, suplimentele alimentare cu 174%, mierea de manuka cu 94% şi alimentele cu 92%. De asemenea, categoria de superalimente a crescut cu 55%, în timp ce produsele cosmetice şi de îngrijire a casei au avut creşteri similare cu cele de anul trecut, respectiv 74% pentru cosmetice şi 46% pentru produsele de îngrijire a casei.

    „Cererea rămâne foarte ridicată pe majoritatea categoriilor de produse din magazin. Tocmai de aceea, prioritatea noastră constantă a fost creşterea portofoliului de produse şi lansarea de categorii noi, în dorinţa de a acoperi o paletă cât mai largă de nevoi pentru cât mai mulţi dintre clienţi: de la noile mămici, până la practicanţi de sport, vegani şi persoane atente la impactul asupra mediului înconjurător. Valorile care definesc şi vor defini întotdeauna Republica BIO sunt calitatea fără compromis a produselor proprii şi excelenţa în interacţiunea cu clientul”, adaugă Stancu.
    Pentru finalul anului 2021 reprezentanţii businessului anunţă că pregătesc lansarea unei game noi de produse marcă proprie prin care să acopere noi ocazii de consum ale clienţilor ce sunt interesaţi de produse sănătoase.

  • Controale ANPC la Dragonul Roşu: amenzi în valoare totală de aproape 200.000 de lei

    Amenzi în valoare totală de aproape 200.000 de lei au fost date, miercuri, în urma controalelor ANPC la complexul en-gros Dragonul Roşu. Au fost găsite produse potenţial periculoase sau contrafăcute, dar şi marfă fără documente de provenienţă.

    Acţiunea de amploare a avut loc miercuri. Au fost controlaţi 53 de operatori economici din complexul en-gros Dragonul Roşu, care activează în diverse domenii comerciale (confecţii textile, jucării, cosmetice, produse electrice), la 38 dintre aceştia verificările nefiind încă finalizate.

    Comisarii ANPC au aplicat 21 de amenzi contravenţionale, în valoare de 190.500 lei şi 2 avertismente.

    În urma acţiunii au fost sigilate 28 de spaţii comerciale, întrucât pe suprafaţa acestora au fost identificate produse posibil periculoase sau contrafăcute, urmând ca, în perioada următoare, operatorii economice să probeze cu documente faptul că produsele sunt conforme. De asemenea, s-a dispus interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme, în cazul a 5 operatori economici.

    Principalele abateri descoperite de comisari sunt comercializarea unor produse potenţial periculoase sau contrafăcute, lipsa documentelor de provenienţă a mărfii, lipsa garanţiei şi deficienţe numeroase de informare a consumatorilor.

  • Black Friday la eMAG: S-a vândut o casă cu etaj cu o reducere de 56.000 euro. În numai 3 ore s-au vândut peste 1 mil. de produse

    După primele trei ore de la startul campaniei de Black Friday, clienţii eMAG au plasat comenzi pentru 1 milion de produse. În premieră de Black Friday, a fost vândută online prima casă din România  – o casă P+1 de 81,5m² utili cu trei camere decomandate.

    Valoare comenzilor plasate în primele 3 ore de la startul evenimentului depăşeşte 340 milioane  de lei. În medie, fiecare client comandă de 1.200 de lei la eMAG şi pune în coş 3,7 produse, un număr aproape dublu comparativ cu anul trecut. Clienţii Genius au avut, în medie, 9 produse pe comandă şi beneficiază de transport gratuit la easybox şi prin curierat. Ei au economisit până acum 2,7 milioane de lei din costul de livrare. Printre cele mai populare categorii sunt produsele pentru casă şi îngrijirea casei, electronicele şi produsele pentru îngrijire personală.

    „Spre deosebire de anul trecut, acum clienţii comandă din toate categoriile, foarte multe produse pentru casă, televizoare, maşini de spălat şi frigidere, dar şi haine şi cadouri pentru sărbătorile de iarnă. În primele trei ore, clienţii au adăugat în coş peste 1 milion de produse din toate categoriile de produse, iar interesul continuă să rămână ridicat. Clienţii Genius au pus în coş, în medie, 9 produse din categorii diferite şi vor beneficia de transport gratuit”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

    Anul acesta clienţii au optat preponderent pentru livrarea la easybox şi peste 60% dintre cei care au opţiunea disponibilă au ales această modalitate de a primi cumpărăturile. Aproape 60% dintre comenzi au fost plătite cu cardul şi peste 80% din vizite au fost realizate de pe dispozitive mobile.

    Recorduri la start de Black Friday la eMAG

    Secunda de aur 09:30:26 – 454 de produse vândute pe secundă
    Minutul de aur 7:29 – 13.556 de produse comandate în valoare de 6,2 milioane lei
    11.027 de produse în valoare de 8,15 milioane lei au fost comandate în primul minut de la start

    Produse speciale vândute:

    Prima casă vândută online, de Black Friday, imediat după start
    45.600 litri de carburant
    615 nopţi cazare
    458 servicii medicale

    Topul localităţilor din care românii au comandat cel mai mult

    Bucureşti
    Cluj-Napoca
    Iaşi
    Braşov
    Slatina
    Constanţa
    Zalău
    Alba Iulia
    Timişoara

  • Black Friday 2021. Ce categorii de produse sunt reduse în acest an, care este diferenţa de preţ faţă de o perioadă obişnuită şi la ce trebuie să fie cumpărătorii atenţi atunci când fac achiziţii de Black Friday?

    Retaileri precum Flanco sau Altex au început Black Friday încă de la finalul lunii octombrie, în timp ce Emag, cel mai mare retailer online din România, va da startul reducerilor în această săptămână.

    Tot în următoarele zile vor începe reducerile şi la Libris, Floria.ro, Fashion Days sau Tohani România.

    A început perioada Black Friday pentru mai mulţi retaileri din România, iar diferenţele de preţ atât la electronice, electrocasnice sau gadget-uri, cât şi la diverse alte produse precum cărţi, jucării sau articole de îmbrăcăminte sunt din ce în ce mai vizibile.

    Paul Anghel, directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul ANPC, explică, într-o analiză postată pe pagina sa de Facebook, cum trebuie privite aceste reduceri de Black Friday şi care sunt detaliile la care consumatorii trebuie să fie foarte atenţi.

    „Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze. Recomand verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează  preţuri comparative pentru acelaşi produs. Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor”, a detaliat Paul Anghel.

    Astfel, adaugă el, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă, acesta din urmă reprezentând cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de dată aplicării preţului redus.

    În perioada Black Friday, cumpărătorii trebuie să citească cu atenţie caracteristicile produsului şi să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor lor.

    Directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul ANPC enumeră o serie de paşi esenţiali pe care orice consumator trebuie să îi parcurgă, cupă cum urmează: verificarea stocului existent, verificarea preţului afişat pe site pentru a vedea dacă el conţine sau nu TVA şi dacă include costuri de livrare.

    „În anii anteriori, în perioada reducerilor de Black Friday, reclamaţiile primite de la consumatori au vizat următoarele aspecte, cum ar fi afişarea unui anunţ promoţional „-50%” la toate produsele, dar, în realitate, reducerea nu era aplicată tuturor produselor, un produs electrocasnic era prezentat cu un procent de reducere de -200%, în fapt, reducerea fiind de -16% sau lipsa informării asupra reducerii la preţul de referinţă.”

    Aşadar, explică el, comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii, astfel că pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informaţii, cum ar fi caracteristicile esenţiale ale produsului, preţul cu toate taxele incluse, cheltuielile de livrare sau perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului.

    Retaileri precum Flanco sau Altex au început Black Friday încă de la finalul lunii octombrie, în timp ce Emag, cel mai mare retailer online din România, va da startul reducerilor în această săptămână, pe 12 noiembrie.

    Tot în următoarele zile vor începe reducerile şi la Libris, Floria.ro, Fashion Days sau Tohani România.

    Reducerile specifice acestei perioade pornesc de la 10-20% şi pot ajunge până la 60-70%, potrivit anunţurilor promoţionale existente.

     

     

     

     

     

  • Mutare surpriză de la ING. 35.000 de lei instant direct de pe telefon, cu 0% dobândă

    ING Bank a introdus posibilitatea emiterii cardului de credit direct din online, prin intermediul Home’Bank. Acesta poate fi folosit imediat pentru plată, în cazul în care clienţii băncii optează pentru cardul virtual, potrivit datelor transmise de reprezentanţii ING Bank România.

    Varianta virtuală poate fi folosită pentru cumpărăturile online sau poate fi înrolată în ING Pay, Google Pay ori Apple Pay pentru plăţi la POS. Totodată, clienţii pot opta şi pentru cardul de plastic, în funcţie de nevoile lor.

    „Perioada pandemiei ne-a arătat cât de necesar este să avem achiziţia produselor de creditare 100% digitală. Creditele de nevoi personale sunt un bun exemplu – peste 60.000 au fost accesate de clienţi prin Home’Bank de la începutul anului. Utilizarea imediată a creditului pentru cumpărături răspunde atât aşteptărilor clienţilor, cât şi ale partenerilor noştri. Împreună cu ING, aceştia pot oferi clienţilor plata în rate fără dobândă a cumpărăturilor , de la 3 până la 24 de rate”, spune Roxana Cristea, Lending Tribe Lead ING Bank România.

    Caracteristicile cardului de credit ING Bank România: 45 de zile perioadă de graţie, până la 24 de rate cu 0% dobândă în reţeaua de parteneri şi trei rate fără dobândă oriunde în lume, pentru tranzacţii de peste 500 de lei, cu excepţia ţărilor Iran, Siria, Sudan, Coreea de Nord şi Cuba.

    Totodată, clienţii pot accesa de la 1.000 de lei până la 35.000 de lei. În cazul ratelor neachitate, conform planului de eşalonare, dobânda este de 25% pe an.

    „În prezent, toate cardurile ING din piaţă totalizează 10 tone de plastic, aşadar încurajăm utilizarea cardului virtual pentru a reduce consumul de plastic, pas cu pas pentru un mediu înconjurător mai sănătos.”, mai spune Roxana Cristea.

    Pentru a accesa un card de credit ING Bank, clienţii trebuie să aibă un venit lunar minim de 1.000 de lei, cel puţin un an vechime în muncă şi minim 3 luni vechime la actualul angajator, fără întreruperi mai mari de o lună în ultimul an.