Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.
Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.
Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.
Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.
Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.
În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.
În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.
Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.
Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.
Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.
Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.
Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.
Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.
În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.
În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.
Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.
Pentru mai bine de 50 de ani, Ken Loach a realizat drame cu teme sociale, legate între ele printr-un element comun: lupta clasei muncitoare de a păstra demnitatea unei case, a unui loc de muncă sau a posibilităţii de a pune mâncare pe masă. Şi toate acestea în mijlocul unui sistem ostil, care-şi priveşte membrii ca principali vinovaţi pentru propria soartă.
Cel mai recent film al său, intitulat I, Daniel Blake, nu face notă discordantă de la această orientare a regizorului; cu toate acestea, filmul are suficiente elemente noi care să reţină atenţia spectatorului până spre final. Pelicula portretizează o serie de oameni normali împinşi la limită de circumstanţe dincolo de controlul lor, ce vin ca urmare a unui sistem de guvernare puternic birocratizat şi care pare să aibă ca singur scop acela de a-i demoraliza.
Începutul poveştii este oarecum amuzant, prezentat prin intermediul unui dialog între personajul principal şi un funcţionar din zona asigurărilor de sănătate. După ce Daniel (Dave Johns) răspunde la o serie de întrebări ilogice, el primeşte în cele din urmă verdictul că este apt de muncă. De aici porneşte călătoria sa în căutarea unui loc de muncă, care se va dovedi ceva aproape imposibil.
În urmă cu doi ani, Ken Loach a regizat Jimmy’s Hall, un film care a adus pe marele ecran, cu exactitate, atmosfera de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: „Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi“. Mai exact, Jimmy’s Hall este un film care spune povestea unei mici comunităţi din Irlanda anilor 1920. Personajul principal este Jimmy Gralton, un lider comunist care după zece ani de exil în America se întoarce în locul unde a crescut pentru a trăi o viaţă liniştită. Atunci când Gralton vrea să redeschidă un salon de dans, el atrage critici din partea bisericii şi devine centrul a numeroase controverse. Deşi tema este fundamental diferită, asemănările cu I, Daniel Blake sunt evidente.
Replicile rostite de-a lungul filmului ar fi suficiente pentru a umple câteva pliante, dacă nu chiar un întreg document-manifest. Situaţia în care se regăsesc protagoniştii atinge teme precum gentrificarea, creşterea astronomică a preţului la case în Marea Britanie sau situaţia politică din regat.
În concluzie, filmul semnat de Ken Loach este unul de calitate, ce prezintă limita de jos la care pot ajunge oamenii atunci când se lasă în grija autorităţilor. Juriul de la Cannes a fost de aceeaşi părere: Ken Loach este acum deţinător a două trofee Palme d’Or.
Şi din punct de vedere tehnic, modelul se întoarce la origini, având o transmisie pe curea, mult mai ieftină decât sistemele actuale. Până şi dispozitivul de reglare a farurilor, necesar pentru ajustarea acestora în funcţie de încărcare a fost tăiat de pe listă de inovativii producătorii care nu au ştiut ce să mai scoată de pe maşină.
Aşadar, Nikon Coolpix P900 este un high-end bridge, cu un zoom de 83x, atât de mare încât vezi lucruri pe care, în mod obişnuit, le explorezi cu un telescop. Obiectivul de zoom 83x al aparatului foto are un echivalent de distanţă focală în formatul full frame de 24-2.000 mm. O realizare tehnologică a japonezilor de la Nikon. Ca să punem lucrurile în perspectivă, cu aparatul acesta poţi vedea în clar preţul unui ştrudel de la patiseria de vizavi (eu stau la opt) sau chiar şi craterele de pe Lună (din păcate eu nu am prins o Lună pentru a o fotografia). Performanţa este şi mai impresionantă când te gândeşti că rezultate asemănătoare obţii pe un DSLR sau mirrorless doar cu un obiectiv foarte scump.
De asemenea, lentilele au o apertură destul de mare – de f/2,8 la 24 mm – şi un respectabil f/6,5 la zoom. Deschiderea aperturii la f/2,8 îl face bun şi pentru portrete sau fotografii macro (fundalul înceţoşat frumos), iar f/6,5 la zoom înseamnă că aparatul de fotografiat se va descurca bine şi în condiţii de luminozitate mai puţin ideale, dar trebuie menţionat că după ce urci sensibilitatea peste 800, imaginea devine cam „puricoasă”. Nikon a dotat P900 cu tehnologia de stabilizare optică, care este foarte eficientă şi îşi face treaba bine chiar şi la echivalentul de 2.000 mm.
Faptul că porneşte de la 24 mm cu f/2,8 îl face un aparat bun şi pentru interioare, unde ai nevoie de un unghi de cuprindere cât mai mare şi o apertură cât mai deschisă.
Aparatul are modurile clasice auto, program, shutter şi aperture priority, manual mode, setări pentru peisaje sau portrete, dar şi un mod soft, unde peste imagine este pus un filtru „moale”. În timpul zilei, cu soarele pe cer, P900 se descurcă foarte bine în modul auto. De fiecare dată când am folosit aparatul am rămas uimit de zoomul de care este capabil şi de faptul că nu ai nevoie de trepied nici la 2.000 m atunci când este lumină bună. Când se mai întunecă sau este înnorat, aparatul trebuie ajutat puţin din setări şi este binevenit un monopied sau un trepied. În plus, camera este dotată şi cu un zoom digital de 4x pentru un plus de informaţie, însă nu este recomandată utilizarea acestuia, deorece calitatea imaginii are de suferit. Această performanţă are un impact negativ asupra bateriei, care face eforturi de a se păstra utilă mai multe ore. Cu alte cuvinte, autonomia bateriei nu este una ideală, însă, pe de altă parte, se încarcă şi destul de repede.
Astfel, camera foto este potrivită pentru cei interesaţi de natură, care vor să pozeze păsări sau animale sau doar pentru curioşi, pentru că P900 nu doar că îţi îngăduie să vezi ce face vecinul, dar şi ce mănâncă din farfurie.
Camera de fotografiat poate şi filma Full HD la 60 fps, însă la mine nu a vrut sub nicio formă să funcţioneze. Funcţia de înregistrare video nu a mers în niciun mod şi nici cu carduri de memorie diferite. Cel mai probabil este o problemă de software, de aceea, dacă vă hotărâţi să cumpăraţi P900, să verificaţi funcţia video. Camera de la Nikon are o construcţie solidă, îmi plac robusteţea obiectivului şi faptul că au implementat un buton de zoom direct pe obiectiv. Totuşi calitatea lentilelor contrastează cu plasticul folosit în rest. Butoanele din plastic se simt ieftine, iar ecranul rabatabil LCD denotă fragilitate.
O altă problemă pe care am identificat-o este faptul că imaginea este inversată atunci când ecranul e aşezat cu faţa spre utilizator; astfel, ce este în stânga apare în dreapta pe ecran. Lucru cu care nu m-am obişnuit deloc. Şi, în general, am sesizat o lipsă a atenţiei japonezilor la navigarea prin meniu, ceea ce îl face mai puţin user friendly.
Dacă este mai greu de navigat, procesul de transferare a pozelor este extrem de simplu datorită faptului că Nikon P900 este dotat cu Wi-Fi şi NFC şi tot ce ai nevoie pentru a transfera pozele este un smartphone şi conexiune la internet. Din păcate pentru pasionaţii de fotografie, camera foto a japonezilor nu este capabilă să fotografieze RAW, ci doar JPG, ceea ce limitează abilităţile de editare a fotografilor.
Aparatul Nikon Coolpix P900 este bun pentru amatori, este un aparat versatil ce poate fi folosit în mai multe situaţii, fără ca utilizatorul să fie nevoit să care mai multe obiective după el.
CASETĂ TEHNICĂ:
Rezoluţie 16 MP
Senzor CMOS 1/2,3 inci
Zoom optic 83x
Zoom digital 4x
Sensibilitate ISO 100 – 1.600 (3.200, 6.400 in modurile
P, S, A sau M; 12.800 in modul Efecte Speciale)
Ecran 7,5 cm (3 inchi) TFT LCD, rabatabil
|nregistrare video Full HD (1.920 x 1.080 – 60 fps)
Slot memorie SD/SDHC/SDXC
Conectori Wi-Fi, NFC, USB, micro HDMI tip D
Baterie Acumulator reîncărcabil Li-ion EN-EL23
Greutate 899 g
Deja 11 şoferi şi-au pierdut permisul pentru că au încălcat legea şi au vorbit la telefon în timp ce erau la volan. Reaţia unui tânăr de 19 ani care abia îşi luase permisul şi a fost prins, a făcut deliciul internetului „O să mă omoare mama”. El a explicat autorităţilor că vorbea la telefon pentru că voia să găsească un service auto. Avea o problemă la roată pe care trebuia să o rezolve.
Şoferii începători care sunt prinşi încălcând această lege, sunt amendaţi cu 200 de lire sterline şi şase puncte penalizare. Iar dacă în primii doi ani primesc cele şase puncte de penalizare, ei îşi pierd carnetul şi pentru a-l recupera trebuie să repete din nou examenul teoretic şi practic. Şoferii cu mai multă experienţă îşi pot pierde carnetul la 12 puncte penalizare acumulate în trei ani.
Deja 11 şoferi şi-au pierdut permisul pentru că au încălcat legea şi au vorbit la telefon în timp ce erau la volan. Reaţia unui tânăr de 19 ani care abia îşi luase permisul şi a fost prins, a făcut deliciul internetului „O să mă omoare mama”. El a explicat autorităţilor că vorbea la telefon pentru că voia să găsească un service auto. Avea o problemă la roată pe care trebuia să o rezolve.
Şoferii începători care sunt prinşi încălcând această lege, sunt amendaţi cu 200 de lire sterline şi şase puncte penalizare. Iar dacă în primii doi ani primesc cele şase puncte de penalizare, ei îşi pierd carnetul şi pentru a-l recupera trebuie să repete din nou examenul teoretic şi practic. Şoferii cu mai multă experienţă îşi pot pierde carnetul la 12 puncte penalizare acumulate în trei ani.
Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obţine, jafuri armate, maşini furate în trei minute şi spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Uşeriu a lansat cartea „27 de paşi”, o autobiografie în care povesteşte în 200 de pagini cum a ajuns în viaţă doar o cifră, “Domnul 2.800” şi cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea şi drumul către sportivul de performanţă şi omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de paşi, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.
“Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că ştiu că altfel mi-l asumă altcineva. La colţul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistriţa majoritatea celor de vârsta mea au ştiut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susţin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispăşit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare.
Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut 2/3… Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” povesteşte Tibi Uşeriu.
În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaşte în cartea sa că a avut o tinereţe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranţă din Germania, de unde nu a reuşit nimeni să evadeze.
“Lumea mă ştie drept alergător de anduranţă. Ce nu ştie însă e povestea vieţii mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria şi autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei puşcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câştigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea aşa cum nu o ştie nimeni şi n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel şi cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” îşi începe Tibi Uşeriu mărturisirile din cartea “27 de paşi”.
Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obţine, jafuri armate, maşini furate în trei minute şi spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Uşeriu a lansat cartea „27 de paşi”, o autobiografie în care povesteşte în 200 de pagini cum a ajuns în viaţă doar o cifră, “Domnul 2.800” şi cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea şi drumul către sportivul de performanţă şi omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de paşi, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.
“Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că ştiu că altfel mi-l asumă altcineva. La colţul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistriţa majoritatea celor de vârsta mea au ştiut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susţin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispăşit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare.
Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut 2/3… Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” povesteşte Tibi Uşeriu.
În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaşte în cartea sa că a avut o tinereţe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranţă din Germania, de unde nu a reuşit nimeni să evadeze.
“Lumea mă ştie drept alergător de anduranţă. Ce nu ştie însă e povestea vieţii mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria şi autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei puşcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câştigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea aşa cum nu o ştie nimeni şi n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel şi cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” îşi începe Tibi Uşeriu mărturisirile din cartea “27 de paşi”.
Experimentele conduse până în prezent în condiţii de gravitaţie zero s-au concentrat doar asupra comportamentului de creştere al seminţelor. Dacă răsadurile pot fi utilizate pentru cultivarea plantelor în spaţiu, eforturile pentru asigurarea hranei astronauţilor în misiunile spaţiale de lungă durată – spre exemplu, spre Marte – ar progresa semnificativ.
„Suntem extrem de încântaţi că am reuşit să trimitem răsadurile pe Staţia Spaţială Internaţională. Până acum nu s-a mai făcut nicio cercetare cu privire la efectul gravitaţiei zero asupra răsadurilor. Este un moment unic.”, spune Maria Koch.
Experţii BASF în protecţia plantelor i-au sprijinit pe tinerii savanţi cu diverse cunoştinţe specializate în domeniul cercetării, cu consultanţă ştiinţifică, materiale şi echipamente. Pentru a proiecta experimentul, studenţii au parcurs un stagiu de practică în cadrul Centrului Agricol BASF, din Limburgerhof, Germania. Pe măsură ce răsadurile vor fi supuse, în spaţiu, la diferenţe extreme de temperatură şi umiditate, vor avea nevoie de protecţie împotriva infecţiilor bacteriene sau fungice. În această privinţă, BASF a contribuit în egală masură cu produse şi cunoştinţe.
„Acesta este cel mai interesant experiment de teren în care am fost implicat vreodată. Munca în cercetare înseamnă întotdeauna explorarea de noi idei, însă până în prezent, testele noastre nu au părăsit Pământul”, explică Dr. Sebastian Rohrer, Early Fungicide Biology, BASF Crop Protection. „Modul în care BASF abordează inovaţia se bazează pe asocierea cu alte entităţi şi organizaţii. Colaborarea cu elevii din Ravensburg este un foarte bun exemplu în acest sens – tinerii ca ei vor fi viitorul inovaţiei în agricultură.”
Pentru acest experiment, echipa de cercetare a utilizat un răsad de ficus pumila (ficus târâtor), de 15 mm. Planta îndeplineşte cerinţele stricte de călătorie în spaţiu: este suficient de mică pentru a avea loc într-un spaţiu limitat şi este rezistentă la diferenţe de temperatură între 4 şi 28°C. Maria, Raphael şi David au plantat răsadurile într-un mediu de creştere agar, creat în cutia experimentală de ultimă generaţie, AFEx Habitat. Cu 36 de ore înainte de lansare, eşantionul a fost livrat echipei de operaţiuni NASA. Concomitent cu experimentul din spaţiu, va fi realizat şi un eşantion de control pe Pământ, pentru a analiza influenţa gravitaţiei. Maria, Raphael şi David, care studiază în prezent agricultura, au început proiectul în 2015, în cadrul unui cerc de ştiinţă after-school, la liceul cu profil agricol Edith-Stein Ravensburg & Aulendorf. Eşantionul va sta în spaţiu timp de 30 de zile, înainte să se întoarcă pe pământ pentru analiza rezultatelor. Acesta a fost primul proiect şcolar din Germania acceptat în programul educaţional al NASA. „În viitor, când agricultura spaţială va deveni realitate, probabil că lumea ne va considera pionieri ai domeniului”, a spus Raphael Schilling.
