BusinessMagazin

Tag: populatie

  • În aşteptarea neperformantelor: Băncile din zona euro încetinesc creditarea către businessuri şi populaţie

    Băncile din zona euro încetinesc ritmul în care acordă credite în Europa către businessuri şi populaţie, în contextul în care acestea se aşteaptă la o creştere a creditelor neperformante, generată de pandemia de Covid-19, aşa cum arată un sondaj realizat de Banca Centrală Europeană (BCE), citat de FT.

    Mutarea arată că numărul de consumatori şi de businessuri care vor putea accesa un credit este în scădere, în contextul în care clienţii băncilor sunt afectaţi de restricţiile impuse de guvernele lumii pentru a lupta cu al doilea val al pandemiei de Covid-19.

    Sondajul trimestrial realizat de BCE a descoperit „o înăsprire a criteriilor de creditare în ceea ce priveşte creditarea către companii în al treilea trimestru din 2020, ceea ce indică motive asociate riscului de credit, pe fondul pandemiei de Covid-19”.

    Băncile au declarat pentru banca centrală că se aşteaptă ca „criteriile de creditare pentru firme să se înăsprească în continuare, ceea ce reflectă temerile legate de ritmul potenţialei revenire, în contextul în care anumite sectoare sunt încă vulnerabile, iar anumite măsuri de sprijin fiscal ar putea să nu mai fie menţinute în Europa”.

    Rezultatele sondajului conturează un tablou îngrijorător pentru BCE, a cărui consiliu se va întâlni săptămâna aceasta pentru a discuta despre politica monetară. Una dintre temerile aflate pe masa BCE ar putea fi potenţiala deteriorare a situaţiei din piaţa muncii în cazul în care băncile continuă să încetinească creditarea către businessuri şi populaţie.

    Guvernele europene au lansat programe cu credite garantate de stat în valoare totală de sute de miliarde de euro pentru a ajuta businessurile aflate în dificultate, iar băncile centrale au inundat sistemul bancar cu credite foarte ieftine, astfel încât companiile să poată primi credite.

    Cu toate acestea, cererea pentru credite generată de businessurile din zona euro a scăzut în al treilea trimestru, ceea ce arată o scădere a nevoilor de lichiditate, în comparaţie cu trimestrul anterior.

  • Măsuri fără precedent: O ţară europeană mobilizează mii de soldaţi şi pompieri pentru a testa întreaga populaţie de 5,5 milioane de oameni. Ţara intră parţial în lockdown

    Slovacia mobilizează mii de soldaţi şi pompieri pentru a testa întreaga populaţie de 5,45 milioane de oameni a ţării, într-o încercare de a evita un lockdown total, potrivit The Telegraph.

    Presa internaţională notează că Slovacia va organiza 5.000 de spaţii de testare.

    Slovacia a decis săptămâna aceasta să treacă la un lockdown parţial, unde majoritatea şcolilor se închid iar populaţia nu trebuie să iasă din casă decât pentru muncă, cumpărături esenţiale şi plimbări în natură, a anunţat premierul Igor Matovic, joi, citat de Reuters.

    După ce a trecut de primul val al pandemiei cu una dintre cele mai mici rate de infectare din Europa, Slovacia se confruntă cu o creştere accelerată a numărului de cazuri noi, ceea ce împinge autorităţile spre noi restricţii.

    „Este ultima soluţie pe care o avem pentru a evita un lockdwon total, soluţie pe care multe alte ţări au ales-o deja. Acesta val a venit de 100 de ori mai puternic decât primul”, a spus Matovic în faţa jurnaliştilor.

    Majoritatea şcolilor din ţară vor fi închise începând de luni. Noile măsuri anunţate se adaugă restricţiilor deja existente în societate, cum ar fi închiderea restaurantelor la interior şi a sălilor de evenimente, precum şi a piscinelor, sălilor de fitness şi a teatrelor.

    Matovic a confirmat ieri planul de a testa gratuit întreaga populaţie, prin teste rapide, care sunt mai puţin eficiente decât testele PCR.

    Slovacia a raportat astăzi 2.581 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi 19 decese noi, ducând totalul la 37.911 îmbolnăviri şi 134 de decese.

  • China va testa în cinci zile un oraş de 9 milioane de locuitori după ce au fost descoperite 12 infecţii cu coronavirus

    Autorităţile chineze au declarat luni că vor efectua teste de depistare a coronavirusului pentru întreg oraşul Qingdao, care are o populaţie de aproximativ 9 milioane de locuitori, scrie Reuters.

    Infecţii zilnice din China au scăzut drastic de la începutul pandemiei până în prezent. Autorităţile au raportat în ultimele două luni doar cazuri importate din alte ţări, însă au rămas în alertă maximă.

    Oraşul Qingdao numără 12 cazuri noi de COVID-19, dintre care şase sunt asimptomatice. Procesul de testare a început deja, urmând să fie finalizat în circa cinci zile.

    Nu este prima testare în masă realizată în China. Oraşul Wuhan – epicentrul original al pandemiei – şi-a testat încă din luna mai întreaga populaţie, fiind efectuate scheme asemănătoare în Beijing şi Urumqi.

    Comisia Naţională pentru Sănătate din China a numărat 21 de cazuri cu coronavirus pe 11 octombrie. Astfel, bilanţul ajunge la 85.578 de infecţii şi 4.634 de decese cauzate de coronavirus. Până acum, comisia de sănătate din Qingdao a efectuat aproape 115.000 de teste, toate fiind negative, spune Global Times, ziar deţinut de statul chinez.

    Wuhanul a organizat zilele trecute primul festival de muzică clasică de la începutul pandemiei de COVID-19. Spectacolul face parte dintr-un efort de a încuraja populaţia oraşului şi este dedicat muzicienilor care şi-au pierdut locul de muncă din cauza restricţiilor de circulaţie.

     

  • Coronavirus: OMS estimează că 10% din populaţia globală a contactat COVID-19. Cifra este de peste 20 de ori numărul de cazuri confirmate oficial

    Directorul departamentului de urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat luni că „cele mai bune estimări” ale agenţiei indică că aproximativ 1 din 10 persoane din întreaga lume ar fi fost infectat cu noul coronavirus

    Raportat la o populaţie globablă de 7,6 miliarde, estimarea OMS înseamnă că 760 de milioane de oameni au trecut prin boală, realtează AP. Cifra este de peste 20 de ori numărul de cazuri confirmate oficial

    Dr. Michael Ryan, vorbind într-o sesiune specială a consiliului executiv al OMS cu 34 de membri, concentrându-se pe COVID-19, a declarat că cifrele variază de la zonele urbane la cele rurale şi între diferite grupuri.

    „Boala continuă să se răspândească. Este în creştere în multe părţi ale lumii “, a explicat Ryan. „Cele mai bune estimări actuale ne spun că aproximativ 10% din populaţia globală ar fi putut fi infectată de acest virus”.

    Chiar şi acestă estimare înseamnă că „marea majoritate a lumii rămâne în pericol. El a spus că pandemia va continua să evolueze, dar există instrumente pentru a suprima transmiterea şi a salva vieţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Coronavirus: OMS estimează că 10% din populaţia globală a contactat COVID-19. Cifra este de peste 20 de ori numărul de cazuri confirmate oficial

    Directorul departamentului de urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat luni că „cele mai bune estimări” ale agenţiei indică că aproximativ 1 din 10 persoane din întreaga lume ar fi fost infectat cu noul coronavirus

    Raportat la o populaţie globablă de 7,6 miliarde, estimarea OMS înseamnă că 760 de milioane de oameni au trecut prin boală, realtează AP. Cifra este de peste 20 de ori numărul de cazuri confirmate oficial

    Dr. Michael Ryan, vorbind într-o sesiune specială a consiliului executiv al OMS cu 34 de membri, concentrându-se pe COVID-19, a declarat că cifrele variază de la zonele urbane la cele rurale şi între diferite grupuri.

    „Boala continuă să se răspândească. Este în creştere în multe părţi ale lumii “, a explicat Ryan. „Cele mai bune estimări actuale ne spun că aproximativ 10% din populaţia globală ar fi putut fi infectată de acest virus”.

    Chiar şi acestă estimare înseamnă că „marea majoritate a lumii rămâne în pericol. El a spus că pandemia va continua să evolueze, dar există instrumente pentru a suprima transmiterea şi a salva vieţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Aproape o treime din populaţia României nu era conectată la sistemul public de alimentare cu apă în 2019. În Moldova ponderea ajunge la 50%, în Bucureşti-Ilfov este 12%

    Aproape o treime din populaţia României, respectiv 5,6 milioane persoane, nu era conectată la sistemul public de alimentare cu apă în 2019, dar numărul locuinţelor racordate a crescut faţă de 2018,  arată datele publicate miercuri de INS.
     
    În cursul anului trecut, numărul persoanelor care au acces la sistemul public de alimentare a crescut cu 212.518 persoane, la un total de 13,7 milioane (70% din total).  Creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite.

    Pe regiuni, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public  era în Bucureşti-Ilfov (87,7% din totalul populaţiei), urmată de regiunea Sud-Est (82,3%).

    La polul opus se află regiunea Nord-Est, în zona Moldovei doar jumătate din populaţie având acces la apă (50,1%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (59,3%).

    Din volumul total de apă, 43,4% a fost distribuită populaţiei, 35,8% pentru agricultură şi piscicultură, 13,3% pentru activităţi din industrie şi construcţii.

    Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (25%), respectiv Argeş-Vedea (19%).

     

  • În doar 25 de ani, cei mai bogaţi oameni din lume au generat de două ori mai multe emisii de carbon decât populaţia săracă a planetei

    În perioada 1990-2015, cei mai bogaţi oameni din lume – 10% din populaţia totală a planetei – au fost responsabili de peste jumătate (52%) din emisiile de carbon înregistrate la nivel mondial, conform unui raport publicat luni de Oxfam International şi Institutul pentru Mediu din Stockholm,.

    Criza climatică continuă să fie alimentată de acumularea de CO2 în atmosferă, aşa că scăderile înregistrate în urma perioadei de carantină nu vor soluţiona problema pe termen lung, scrie Euronews.

    Între 1990 şi 2015, 1% din cei mai bogaţi oameni din lume au produs 15% din cantitatea totală de dioxid de carbon, în timp ce populaţia săracă a planetei a produs 7%.

    Pentru a îndeplini cerinţele impuse de Acordul climatic de la Paris din 2015, ţările care au semnat tratatul – 196 la număr – vor trebui să menţină încălzirea globală sub 1,5 grade celsius până la finalul secolului XXI.

    Agenţia Europeană pentru Mediu (AEM) declara săptămâna trecută că factorii de mediu, precum poluarea aerului şi valurile masive de căldură, contribuie la circa 13% din totalul deceselor din Europa. De asemenea, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) anunţa la începutul anului că este necesar să se reducă până în 2030 rata poluării la jumătate, iar o treime din suprafaţa planetei trebuie să fie intens protejată.

     

  • Cine sunt „Minigarhii”, făcătorii de bani din anturajul dictatorului Lukaşenko

    Lukaşenko a condus Belarusul mai bine de un sfert de secol, timp în care a fost privit mai mult ca o curiozitate, sau ca un lider exotic, de europeni. A fost nevoie de proteste de genul Maidanului ucrainean pentru ca publicul să deschidă ochii la ce se întâmplă într-o ţară de dimensiunea Marii Britanii, dar cu o populaţie cât cea a Belgiei din care o bună parte cere democraţie. Însă poveşti despre abuzurile de acolo au apărut constant. În 2015, când Belarus se pregătea de alegeri (câştigate, desigur, de dictator), France24 publica sub titlul „În interiorul reţelei Belarus” rezultatele unei investigaţii care arată că Lukaşenko şi apropiaţii săi au stabilit ceea ce părea a fi o cleptocraţie, similară celei din Rusia, dar de dimensiuni mai mici. Construcţia se bazează pe un labirint de entităţi offshore prin care elita belarusă îşi realizează afacerile în pofida sancţiunilor europene în vigoare atunci. Iar aceste afaceri au fost făcute prin fraudarea cetăţeanului de rând. Autorii investigaţiei, jurnalişti din cinci ţări, au calculat că din 1994 şi până în 2015 Lukaşenko şi ai săi şi-au însuşit ilegal zece miliarde de dolari.
    Articolul începe cu o replică a fiicei „minigarhului” Vladimir Peftiev, care în 2011, când a vizitat ţara tatălui său, a spus „Urăsc Belarusul”.
    Fata a crescut în Malta, o ţară a UE considerată un paradis fiscal de mai multe organizaţii internaţionale, unde Peftiev îşi stabilise cartierul general la începutul anilor 2000. În 2007, omul de afaceri s-a mutat definitiv în Belarus, probabil la cererea lui Lukaşenko – o alegere pe care fiica sa probabil că a privit-o cu scârbă. Ea s-a stabilit ulterior în Statele Unite. Peftiev a fost cel mai puternic dintre oamenii de afaceri din Belarus din anii 1990 şi până în anii 2000. Se crede că a acumulat peste un miliard de dolari prin diferitele sale afaceri. Dar, spre deosebire de oligarhii ruşi precum Roman Abramovici sau răposatul Boris Berezovski, care-şi aveau bazele la Londra, Peftiev nu a putut ieşi niciodată de pe orbita lui Lukaşenko.
    Cariera sa a început în 1993, când a creat joint venture-ul BelTechExport. Scopul firmei era să exporte stocuri de muniţie rămase din epoca sovietică către oricine dorea să le cumpere (Belarus a jucat un rol major în industria de apărare a URSS). După ascensiunea la putere a lui Lukaşenko, care a militat pe o platformă anticorupţie, Peftiev a făcut stânga-mprejur prin schimbarea loialităţii de la primul ministru de atunci Viaceslav Kebici la Lukaşenko. În acele vremuri, a dezvoltat legături cu Viktor Bout, un celebru traficant de arme. BelTechExport a furnizat arme şi muniţii unor ţări precum China şi, se presupune, Coreea de Nord. De asemenea, a fost implicată în vânzarea de avioane de vânătoare către armata lui Laurent Gbagbo, preşedintele de atunci al Coastei de Fildeş. Aceste aeronave au fost folosite pentru a bombarda o bază a armatei franceze în Bouaké în 2004, atac în care au murit  nouă persoane şi câteva zeci au fost rănite. În 2007, un director al BelTechExport a fost implicat într-un scandal când au fost descoperite în Letonia piese pentru avioanele de luptă Mig-29 care erau transportate ilegal către Bangladesh.
    Pe măsură ce stocurile de armament sovietic s-au epuizat, Peftiev şi-a diversificat afacerile. În 1998, a participat la crearea Mobile Digital Communications (MDC), o societate mixtă care deţinea Velcom, un operator de telefonie mobilă devenit principalul furnizor al ţării. El a adăugat, de asemenea, distileria Aquadiv la BelTech Holding, pe care o controla. Lovitura sa de geniu a fost crearea unei companii de pariuri, Sport-Pari, împreună cu Dimitri Lukaşenko, unul dintre fiii preşedintelui. De asemenea, a angajat-o pe Lilia Lukaşenko, soţia fiului mai mare al preşedintelui, ca director al Eastleigh Trading, unul dintre vehiculele sale financiare. Cu afacerile strâns legate de familia lui Lukaşenko, Peftiev s-a asigurat că nu va ajunge la închisoare. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să cadă din graţiile liderului suprem.

    Spre deosebire de majoritatea ţărilor postsocialiste, Belarus nu se poate  lăuda cu o clasă oligarhi care să se fi îmbogăţit prin privatizări la scară largă. Există două motive principale pentru acest lucru. În primul rând, Belarus a fost reticentă să privatizeze activele de stat moştenite din epoca sovietică. În al doilea rând, ideea că statul este sursa a tot este încă răspândită în Belarus, cu toate că au trecut decenii de la căderea URSS. De aici şi ideea adânc înrădăcinată în rândul populaţiei că, de vreme ce Lukaşenko controlează statul, el poate dispune de activele acestuia după cum consideră potrivit şi poate împărţi fabrici şi alte întreprinderi apropiaţilor săi după bunul plac. Acest lucru l-a determinat pe istoricul britanic Andrew Wilson să creeze termenul „minigarh” pentru belaruşii bogaţi. Lukaşenko, de exemplu, a transferat în 2012, gratuit, prin decret prezidenţial, un combinat de proteine şi concentrate de vitamine de 7 milioane euro aparţinând statutului către Interservice Group, proprietatea lui Nikolai Vorobei. Întâmplător, Vorobei este un prieten apropiat al lui Lukaşenko.

    Detaliile despre tranzacţiile firmelor elitei belaruse sunt greu de găsit, mai ales pentru că multe dintre acestea implică firme cu sediul în paradisuri fiscale britanice care nu sunt obligate să dezvăluie numele proprietarilor efectivi. Însă nu imposibil. Realizatorii anchetei şi-au obţinut informaţiile din documente publice. Afacerile implică mai multe companii private despre care se crede că acţionează pentru stat. Aşa-numita schemă cu solvenţi este un bun exemplu. Astfel, în baza unui acord special, Rusia a acordat Belarusului dreptul de a importa petrol rusesc fără taxe. În schimb, Belarus a fost obligată să plătească înapoi Rusiei orice taxă de export pe care o încasează pentru ceea ce este catalogat drept „produs petrolier”. Cu alte cuvinte, Rusia a subvenţionat petrolul vândut rafinăriilor belaruse. Pentru a nu pierde această oportunitate, companiile belaruse care lucrează cu Rusia au început să prelucreze petrolul pentru a-l exporta ca „solvent” (o categorie diferită de produsele petroliere), astfel încât taxele la export nu trebuiau transferate înapoi în Rusia. Se estimează că 1,5 miliarde de dolari au fost obţinute prin acest sistem doar în 2012, o sumă echivalentă cu jumătate din creşterea PIB-ului ţării în acel an. Companiile implicate în înşelătorie i-au aparţinut toate lui Iuri Cizh, un minigarh din construcţii despre care se crede că a fost unul dintre cei mai bogaţi belaruşi, şi lui Vorobei. Schema arată modul în care linia dintre veniturile statului – cum ar fi taxele vamale – şi proprietatea privată a dispărut în timpul lui Lukaşenko.
    Făcând documentele de proprietate de neîncredere, Lukaşenko s-a asigurat că singura urmă către avere – şi păstrarea acesteia – este obedienţa totală faţă de el şi de fiii săi. Pentru a descuraja în continuare lipsa de loialitate, dictatorul îşi întemniţa în mod regulat „oamenii care-i produc bani” şi încuraja rivalităţile. Andrei Şirai, de exemplu, a fost organizatorul unui plan de contrabandă ocrotit de regim. El a intrat totuşi la închisoare. Dintre traficanţii de arme, reprezentanţii comerţului emblematic al Bielorusiei, toţi directorii executivi, cu excepţia lui Peftiev, au fost arestaţi şi acuzaţi în anii 2000. Unii susţin că până şi Cizh, intrat în graţiile regimului, a fost arestat şi închis pentru o scurtă perioadă de timp în 2010.
    În cercurile academice se crede că Lukaşenko urmăreşte autarhia ca model de societate pentru ţara sa. Când vine vorba de bani privaţi, nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Vânzarea companiei de telefonie mobilă Velcom este un exemplu de tip de interacţiune între apropiaţii lui Lukaşenko, oamenii care aduc valuta, interesele europene şi paradisurile fiscale.
    Compania de telefonie mobilă a fost creată în 1998 de Peftiev prin intermediul companiei sale BelTelecom şi SBT, o companie elveţiană aparţinând fraţilor Samawi, doi cetăţeni sirieni. În 2007, proprietatea companiei a fost transferată către Mobilkom din Austria pentru 1 miliard de euro. Un grup de cetăţeni belaruşi, sirieni şi austrieci au profitat frumos de vânzare. Pentru a evita o licitaţie publică, BelTelecom şi-a vândut acţiunile pentru 400 de milioane euro către SBT, care, la rândul ei, le-a vândut către Telekom pentru 690 milioane euro. Câştig net pentru persoanele implicate: 300 de milioane euro în doar câteva zile.
    Vânzarea foarte profitabilă nu a marcat sfârşitul activităţilor fraţilor Samawi în Belarus, ci dimpotrivă. Prin intermediul unui vehicul offshore din Cipru, sirienii au investit în mai multe proiecte de dezvoltare imobiliară în Minsk. În cazul unuia dintre acestea, fiul unuia dintre ei, Khaled Samawi – un cunoscut proprietar de galerii de artă din Londra, Beirut şi Dubai – a deschis chiar şi o galerie de artă cu ajutorul norei nimănui altuia decât a lui Lukaşenko însuşi.  
    Un alt jucător cheie în vânzarea Velcom a fost Martin Schlaff, un om de afaceri din Viena care are legături atât cu stabilimentul austriac, cât şi cu lumea interlopă din Europa de Est. Vânzarea Velcom, pe care acesta gândit-o, i-a adus o sumă de 1,8 milioane de euro în taxe de consultanţă. Nu era nou venit în Belarus. În 2002, Schlaff, împreună cu Comitetul Olimpic Austriac (AOC), au organizat o vacanţă de iarnă pentru Lukaşenko în Alpi. Apoi a ocupat funcţia de şef al Comitetului olimpic belarus. Odată ajuns acolo, a reuşit să aranjeze afaceri cu Leo Wallner, şeful Casinos Austria care, coincidenţă sau nu, era pe atunci şeful AOC.

    După alegerile prezidenţiale din 2001, guvernul belarus a decis să nu extindă vizele monitorilor de la OSCE, o organizaţie interguvernamentală, închizându-le astfel efectiv  biroul. Ca răspuns, Uniunea Europeană şi Statele Unite au îngheţat activele şi au impus interdicţii de călătorie pentru 50 de oficiali de top din Belarus, inclusiv Lukaşenko. Sancţiunile au fost ridicate la sfârşitul anului 2003 ca ​​semn de bunăvoinţă, apoi reintroduse după alegerile prezidenţiale din 2006, apoi ridicate din nou în schimbul eliberării deţinuţilor politici din 2008. Această utilizare a sancţiunilor ca mijloc de troc i-a făcut pe unii comentatori să spună că sancţiunile au funcţionat.

    Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2010, regimul belarus a reprimat opoziţia politică apărută după alte alegeri prezidenţiale trucate cu un nivel de violenţă nemaivăzut din anii ’90. Ca reacţie, UE şi-a intensificat sancţiunile, interzicând oricărei persoane cu legături cu represiunea să călătorească în Europa şi îngheţând conturile bancare occidentale.
    În timp ce interdicţia de călătorie s-a dovedit eficientă – multor oficiali de rang înalt li s-au refuzat vizele – îngheţarea activelor nu a făcut nimic pentru a împiedica jefuirea resurselor naţionale şi transferarea în Europa a unor profituri ilegal obţinute. În 2012, de exemplu, Peftiev încă folosea o companie malteză.
    Utilizarea companiilor offshore, în special din Insulele Virgine Britanice (care nu făceau parte din UE, dar erau guvernate de un stat membru al UE), au permis belaruşilor să facă afaceri în UE nestingheriţi. Diplomaţii americani au spus că persoanele menţionate pe lista de sancţiuni sau care se temeau că vor fi adăugate pe listă, şi-au folosit copiii pentru a-şi desfăşura activităţile de afaceri în Europa. Despre fiica fostului prim-ministru Serghei Sidorski, de exemplu, se crede că a patronat operaţiuni de spălare a banilor în Germania.
    Eficienţa sancţiunilor a fost redusă de guvernele europene care au acordat prioritate intereselor anumitor corporaţii. Slovenia, de exemplu, a insistat puternic în 2012 pentru a-l ţine pe Cizh în afara listei. Companiile aparţinând acestuia erau angajate în afaceri cu un magnat sloven, Janez Škrabec, şeful grupului de construcţii Riko. În 2013, parlamentarii francezi au călătorit la Minsk pentru a face lobby pentru corporaţii franceze, inclusiv pentru Bouygues, un grup de construcţii.
    Unele sancţiuni au funcţionat. Anatoli Ternavski, un om de afaceri inclus pe lista sancţiunilor UE care este un apropiat al preşedintelui belarus, a deschis un proces în Cipru cu privire la o dispută cu un oligarh rus. Una dintre companiile sale din Insulele Virgine Britanice deţinea o companie în Cipru, care la rândul ei deţinea active în Rusia. Cu alte cuvinte, singura legătură cu UE a fost faptul că firma a fost înregistrată în Cipru. În aprilie 2013, curtea supremă cipriotă a decis că nu are dreptul să facă acest lucru, deoarece i-ar fi permis accesul la afaceri în UE.
    Sancţiunile pot îndepărta un tată de fiica sa sau pot împiedica un om de afaceri să se prezinte în faţa instanţei. Alexander Atroşceankau, jurnalist belarus şi activist pentru drepturile omului, consideră că astfel de sancţiuni sunt un mijloc foarte eficient de a obţine rezultate, în special în ceea ce priveşte eliberarea deţinuţilor politic.

  • Ştiaţi că există o capitală mondială a depopulării? Şi că aceasta este la un pod distanţă de România?

    Oginian Nencev şi-a petrecut ultimii 15 ani încercând să scape din Vidin, regiunea din pintenul din nord-vestul Bulgariei, scrie Balkan Insight. De şase ori a plecat în căutarea unui trai mai bun şi de şase ori s-a întors. Decizia de a reveni în cel mai sărac colţ al celei mai sărace ţări a Uniunii Europene a fost neobişnuită. Dar dorinţa lui de a pleca nu era şi nici acum nu este.

    Ognian a plecat pentru prima dată în căutarea unui loc de muncă pe când se apropia de 50 de ani, după ce şi-a pierdut slujba de inspector sanitar veterinar în oraşul Vidin, capitala provinciei cu care îşi împarte numele. Spre deosebire de milioane de bulgari care au plecat în vestul Europei, el şi-a limitat căutarea doar la ţara sa. Uneori îşi găsea de lucru ca medic veterinar, pe baza calificării sale iniţiale. Uneori era angajat ca profesor de ştiinţe sau inginer de termoficare pe baza unor calificări suplimentare. Se întorcea la Vidin ori de câte ori se termina munca, cu acelaşi sentiment de fiecare dată: teamă. „Parcă mă întorceam la mormântul meu”, a spus el. „Acesta este un oraş muribund”.

    Vidin este captiv într-o spirală a morţii în care o economie în stagnare şi un declin demografic se hrănesc una pe alta. Oamenii au părăsit provincia în căutarea prosperităţii, iar prosperitatea a evitat provincia deoarece au plecat atât de mulţi oameni. În timp ce o dinamică similară este în joc în mare parte din Europa de Est, impactul ei în Vidin a fost dramatic. Populaţia provinciei a scăzut cu cel mai rapid ritm din Bulgaria, care ea în sine se confruntă cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din UE şi, după unele calcule, din lume. Vidin poate pretinde lejer că este capitala mondială a declinului populaţiei – punctul zero al colapsului demografic.

    O aberaţie în contextul global, Vidin este totuşi tipic pentru colţul său de Europă. De la căderea comunismului în urmă cu 30 de ani, ţările din estul şi sud-estul Europei au fost martorii unui fenomen teribil – o golire treptată de locuitori. Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2019, regiunea găzduieşte 9 din cele 10 ţări cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din lume.

    În spatele acestor statistici se află două mari tendinţe: emigrarea spre Vest şi ratele de fertilitate în scădere. Milioane de tineri au părăsit estul Europei spre economiile mai bogate din Occident. În acelaşi timp, cei rămaşi au avut mai puţini copii decât generaţiile anterioare. Aceşti factori s-au combinat pentru a produce o rată de scădere a populaţiei nemaivăzută în vremuri de pace şi care aminteşte mai mult de războaie şi pandemii.

    Dacă UE în ansamblu a evitat rata declinului populaţiei observată în Europa de Est, aceasta se datorează în mare parte faptului că statele sale vestice au primit migranţi din afara frontierelor Uniunii, precum şi din interiorul acesteia. Cu toate acestea, în Europa de Est, multe guverne sunt în mod deschis ostile faţă de migraţie, în special faţă de oamenii veniţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Liderii din întreaga regiune solicită constant controale mai stricte la frontieră şi tărăgănează acceptarea cotei lor de refugiaţi şi migranţi impuse de UE. Cu toate acestea, rata declinului demografic le forţează la unele alegeri dure.
    Declinul implică costuri economice pe termen lung. În timp, o forţă de muncă în scădere devine neatractivă pentru investitori şi nu poate susţine nevoia de pensii şi asistenţă medicală a unei populaţii îmbătrânite. Atragerea muncitorilor străini poate ajuta la acoperirea costurilor mai bine decât alte măsuri, cum ar fi încurajarea familiilor să se mărească sau convingerea expaţilor să se întoarcă. Polonia şi Lituania sunt doar două dintre ţările care au început să încurajeze o formă foarte specifică de migraţie – din Ucraina vecină, o ţară din afara UE a cărei economie a fost slăbită de conflictul cu Rusia. Statele din sud-estul Europei, precum Bulgaria, nu au adoptat încă politici similare, dar rata declinului demografic le-ar putea lăsa în curând fără opţiuni.
    „Este nevoie de un val masiv de migraţie”, a spus Georgi Burdarov, demograf la Universitatea St. Kliment Ohridski din capitala Bulgariei, Sofia, care a consiliat guvernul bulgar. „Dacă teritoriul nu poate fi umplut de o populaţie bulgară, va veni altul. Acest teritoriu va avea un viitor mai bun.” 


    Vidin se află la de cinci ore de mers cu maşina de Sofia. Drumul de 240 km trece
    prin Stara Planina, sau Munţii Balcani, fĂCând parte dintr-un coridor rutier de transport de marfă aglomerat care leagă Europa centrală de portul grecesc Salonic.


    De-a lungul unor porţiuni muntoase ale traseului, maşinile şi camioanele cu containere navighează pe benzi înguste, cu gropi. Accidentele sunt frecvente şi tind să blocheze traficul în ambele sensuri. Guvernele succesive au promis că vor moderniza drumul, dar până acum nu s-a făcut nimic vizibil.
    Nostalgicii comunismului pot spune că în anii 1980 călătoria între Vidin şi Sofia dura doar 35 de minute. Oraşele erau legate de zboruri de pasageri operate de compania aeriană de stat. Biletele erau ieftine. Locuitorii mai în vârstă din Vidin îşi amintesc că au vizitat capitala şi în alt scop decât să meargă la cumpărături.
    Cu toate acestea, serviciul a devenit neviabil după căderea regimului comunist, zborurile au fost suspendate în 1992, iar singurul aeroport din Vidin a devenit nefolosit. Astăzi, turnul său de control abandonat are vedere la o pistă presărată cu anvelope vechi şi sticlă spartă. Poveştile din era când se zbura din Vidin – povestea, de exemplu, a pasagerului care a urcat cu un pui la bordul avionului, sedându-l cu coniac – au intrat în folclor.
    În Vidinul de astăzi, vegetaţia se contopeşte cu civilizaţia. Copacii şi boscheţii înmoaie aspectul dur al blocurilor de beton din epoca comunistă. Primăvara, parfumul teilor înfloriţi umple străzile goale. În piaţa principală, un ecran uriaş transmite în buclă un videoclip de informare publică, indiferent de ora din zi. Există, de asemenea, indicii ale unui cosmopolitism trecut. Cartierul din centrul oraşului, cu străzi înverzite şi conace care se degradează, găzduia odată consulatele unor jucători regionali precum Rusia, Austria şi România. Sinagoga, înghiţită de buruieni, a fost odată cea de-a doua ca mărime din Bulgaria.
    Vidin îşi datorează statutul anterior geografiei. Situat pe malul Dunării, a fost timp de secole un avanpost comercial, disputat de conducătorii sârbi, maghiari şi otomani. Sub guvernul comunist al Bulgariei, oraşul a fost transformat într-un centru industrial. Până în 1980, fabrica toate telefoanele din ţară şi două treimi din anvelope. Scrumierele-suvenir din oraş înfăţişau  o anvelopă care înconjoară cel mai cunoscut reper al său – cetatea medievală Baba Vida.
    Ambii fii ai lui Nikolay Ţocev s-au alăturat exodului spre vest, mutându-se în Spania pentru a lucra în sectorul IT. Între timp, paznicul de 65 de ani a părăsit oraşul Vidin şi s-a mutat în satul din apropiere Novo Selo, unde  cu salariul său de 320 de euro poate face mai multe. Fiii săi uneori ajută financiar gospodăria. „Cum pot cere mai mult?” spune el. „Este normal ca viţelul să hrănească vaca?” Obişnuia să conducă o afacere de impermeabilizare, dar a închis magazinul în 2010, când criza financiară mondială devasta Bulgaria. „Oamenii nu aveau bani pentru renovarea caselor”, a spus el.
    Venitul pe cap de locuitor din provincia Vidin este de 3.640 de euro, sau jumătate din media bulgară, potrivit Eurostat. Rata şomajului este de 13,5% – de trei ori media Bulgariei. Cifrele nu pot fi tratate ca fiind exacte deoarece nu iau în calcul o economie gri considerabilă. Mulţi oameni lucrează fără contracte, veniturile lor fiind completate discret de plăţile în numerar.
    În oraşul Belogradcik, la 56 km de oraşul Vidin, şomerii îşi petrec timpul în cafenele. Primarul Boris Nikolov a declarat că şomerii preferă să supravieţuiască cu munci sporadice sau cu ce primesc de la rudele din străinătate decât să îşi assume un loc de muncă. „Nu găseşti nici măcar patru persoane care să facă să funcţioneze o cafenea mobilă”, s-a plâns el. Nikolov a explicat că cifrele oficiale despre populaţia oraşului său sunt înşelătoare, deoarece mulţi sunt plecaţi peste hotare nedetectaţi. „Eram 10.000 de oameni în 1991, acum suntem 5.000 pe hârtie şi poate 3.000 în realitate”, a spus el.
    Abandonat de adulţii săi apţi de muncă, Vidin a devenit o ţară a bătrânilor şi, ocazional, a minorilor. Unii dintre cei care s-au dus să muncească în ţările altora au lăsat în urmă „copiii Skype”, numiţi astfel după cea mai cunoscută dintre aplicaţiile cu care părinţii ţin legătura cu cei mici.
    Copiii sunt de obicei lăsaţi în grija bunicilor, susţinuţi cu remiterile trimise de părinţi. În nord-vestul Bulgariei, 44% – adică aproape jumătate – dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani au avut unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate, potrivit unui raport al agenţiei ONU pentru copii, Unicef. În Bulgaria, în ansamblu, rata medie este de 23%, adică unul din cinci copii.
    „Părinţii pleacă pentru că trebuie, nu pentru că vor”, spune Kristin Valentinova, în vârstă de 18 ani. Absolventă de liceu la Vidin, ea şi-a văzut sporadic tatăl timp de 13 ani, când acesta locuia şi lucra în Cipru. În doi din acei ani, în timp ce mama l-a însoţit pe tata, Kristin a fost crescută doar de bunica ei. Toţi cei 26 de elevi care au absolvit clasa ei de liceu au părăsit Vidinul. A urmat exemplul lor anul trecut, mutându-se în Olanda pentru a studia afaceri.
    Speranţele în marile planuri ale guvernului pentru a aduce o soartă mai bună Vidinului sunt deocamdată degeaba. Inaugurarea în 2013 a unui pod rutier peste Dunăre, care leagă Vidin de Calafat, oraş din România, a crescut volumul traficului prin provincie, dar nu a creat multe locuri de muncă. În 2017, guvernul de la Sofia a lansat un program de angajări de un milion de euro pentru nord-vestul Bulgariei, menit să încurajeze firmele să reţină salariaţii locali cel puţin un an. Potrivit lui Radoslav Georgiev, economist al think-tank-ului Active Society din Vidin, 90% dintre angajaţi au fost concediaţi după încheierea programului.
    Economia în cădere liberă a Vidinului şi populaţia în scădere au creat o „problemă de genul oul şi găina”, spune Georgi Stoev, fondatorul unui incubator de tehnologie bulgar. El a explicat că angajatorii stau departe de zone precum Vidin, „susţinând că nu există persoane potrivite pentru angajare, iar tinerii pleacă, argumentând că nu există angajatori potriviţi”.
    Exodul forţei de muncă din Bulgaria a început în anii 1990, în frământările tranziţiei de la comunism la economia de piaţă, şi a continuat până în noul mileniu. Intrarea ţării în UE în 2007 a fost precedată de teama că migraţia va atinge apogeul după ce libertatea de mişcare va fi permisă tuturor cetăţenilor. Anticipând o creştere, economiile bogate ale UE – de la Italia, Austria şi Germania şi până la Olanda, Marea Britanie şi Irlanda – au impus restricţii temporare muncitorilor din Bulgaria şi România. Ultima dintre aceste limitări a expirat în 2014. Gunter Verheugen, comisarul UE pentru extindere între 1999 şi 2004, a declarat că a fost îngrijorat de impactul pe care l-ar fi avut asupra economiilor României şi Bulgariei  pierderea a şi mai multor muncitori. În timpul discuţiilor de preaderare, a povestit el, restricţiile temporare au fost văzute ca un mijloc nu doar de protejare a pieţelor forţei de muncă din Europa de Vest, ci şi de protejare a „dezvoltării în ţările candidate”. Cu toate acestea, factorii de decizie politică n-au reuşit să prevadă rata declinului populaţiei. „Nimeni nu se putea aştepta ca depopularea Bulgariei şi României să fie atât de rapidă”, a precizat Verhuegen.
    Negociatorul şef al Bulgariei în discuţiile de aderare, şi fostul adjunct al ministrului de externe, Vladimir Kisyov spune că liderii UE au fost, în general, „pragmatici” în ceea ce priveşte extinderea libertăţii de circulaţie, recunoscând că măsura va atenua penuria de forţă de muncă din cele două ţări. „Statele UE cărora le lipsesc muncitorii beneficiază de pe urma poporului nostru”, a spus el.
    Desigur, se credea că România şi Bulgaria vor beneficia de aderarea la UE, la fel cum a fost cazul altora din regiune, de aderarea la bloc. În teorie, câştigurile economice care au venit odată cu calitatea de membru ar fi urmat să contribuie la încetinirea ratei declinului demografic prin reducerea motivelor pentru emigrare.
    Nivelul de trai pare să se fi îmbunătăţit după aderare.

    Când Bulgaria a intrat în UE în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era de 40% din media celor 27 de state membre ale blocului. În 2018, indicatorul era la 50% din media Uniunii cu 28 de membri. Înainte de pandemie, rata şomajului era la un nivel minim istoric.


    Cu toate acestea, declinul demografic a continuat. Zeci de mii de tineri bulgari pleacă în vestul Europei în fiecare an. Numărul bulgarilor care locuiesc şi muncesc în străinătate s-a dublat de la aderarea ţării lor la UE, potrivit Eurostat. Astăzi, 12% din forţa de muncă a ţării trăieşte în alte state membre ale Uniunii.
    Bineînţeles că emigrarea nu este singurul factor din spatele declinului. Rata fertilităţii din Bulgaria, de 1,5 naşteri la o femeie, este cu mult sub minimul necesar pentru menţinerea populaţiei, chiar şi dacă nu se ţine cont de pierderile datorate emigrării. În provincia Vidin, numărul naşterilor pe an este cu două treimi sub cel din 2000.
    În timp ce câştigurile economice ale Bulgariei de după aderarea la UE nu au stopat declinul demografic, cel mai probabil acest declin a frânat aceste câştiguri. Potrivit unui sondaj realizat de Fondul Monetar Internaţional,  PIB-ul pe cap de locuitor al Europei Centrale, de Est şi de Sud-est ar fi putut urca până la 74% din media vest-europeană până în 2050 – o creştere semnificativă faţă de actualul nivel, de 52%. Însă după luarea în considerare a scăderii populaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor revizuit pentru aceeaşi perioadă nu trece de 60% din media vest-europeană. În cuvintele specialiştilor de la FMI, „vânturile contrare demografice” au încetinit rata „convergenţei veniturilor”. O soluţie este importul de forţă de muncă, aşa cum face, spre exemplu, Polonia cu muncitorii sezonieri ucraineni. Politic, acest subiect este unul delicat pentru mai toate statele estice. Ognian Nencev, medicul veterinar, este însă deschis acestei perspective. „Nu ar fi rău să aducem imigranţi”, a spus el. „Unii ar putea spune că imigranţii duc la scăderea salariilor locuitorilor din Vidin. Dar unde sunt aceşti cetăţeni despre care vorbesc?”
    În timp ce îşi caută următorul loc de muncă care îl va îndepărta de Vidin, Ognian îşi aminteşte de ocazia în care şi el a fost tentat să plece în străinătate, printr-o ofertă de muncă şi cazare ieftină în Germania. A ajuns până la autogară, unde a fost întors pentru că a încercat să urce în autobuz cu pisica sa. „Cum aş putea s-o las în urmă?” îşi aminteşte el. Şi aşa a rămas, frustrarea sa că a rămas în Vidin este domolită de afecţiunea sa pentru o pisică.

  • Date inteligente: locaţie plus context

    Location intelligence este un termen destul de nou apărut, dar el este destul de vechi ca şi reţetă. Ce înseamnă mai exact? Prima utilizare a location intelligence a fost în 1854 când un epidemiolog de la momentul respectiv a pus pe hartă focarele de holera din Londra, cu sursele lor de apă publică şi în acest fel a legat cele două date între ele şi şi-a dat seama că apa este sursa epidemiei de holera.  

    Asta înseamnă location intelligence: pui pe hartă date din surse diferite şi încerci să găseşti legătura dintre ele. Faci corelaţii şi tragi concluzii pe care apoi să le foloseşti în procesele tale – în business, în strategii ş.a.m.d.”, a explicat în cadrul ZF IT Generation Cătălina Răileanu, cofondator Quickdata şi CEO Zoom Report, ce înseamnă mai exact termenul de location intelligence.Proiectul Zoom Report a luat naştere în cadrul Quickdata, un studio local de vizualizare de date, în urmă cu circa un an şi jumătate.

    „Noi avem 9 ani de experienţă la studioul nostru de vizualizare de date – Quickdata şi ne-am tot lovit frecvent de faptul că nu reuşeam să găsim date localizate sau dacă le găseam localizate trebuia să le obţinem printr-un proces destul de greu. Nu numai noi am avut această problemă, ci şi colaboratorii noştri şi atunci ne-am dat seama că şi în societate este nevoia asta de a facilita accesul la date, mai ales la date detaliate”, a menţionat ea, adăugând că platforma a fost construită cu resursele interne ale companiei.

    „Toată platforma este construită cu munca noastră, timpul şi pasiunea noastră. Nu pot cuantifica în mod exact investiţia iniţială, însă având în vedere volumul de muncă – numărul de ore lucrate pentru dezvoltarea platformei, probabil că investiţia se duce înspre 200.000 euro.”

    Fondatorii Quickdata au pornit cu un prototip care la început avea doar date electorale. „Platforma a fost foarte utilizată atunci pentru că era perioadă de alegeri. Acest lucru ne-a încurajat să dezvoltăm mai departe platforma şi în alte domenii”, a punctat Cătălina Răileanu.

    În prezent, platforma Zoom Report colectează însă o serie de date din surse publice, date socio-economice şi demografice, care sunt afişate pe hartă, conectate între ele pe baza locaţiei şi indexate, astfel încât să fie uşor de căutat şi de vizualizat de către utilizatori pentru a găsi informaţiile de care au nevoie.
    „Deocamdată avem date din zona demografică, spre exemplu populaţia pe grupe de vârstă, mişcările demografice, natalitate, mortalitate. Avem de asemenea date din zona economică – cum se dispersează societăţile pe baza obiectului de activitate (CAEN) geografic. Avem date din zona de educaţie – populaţie şcolară, infrastructura şcolară, ce rezultate au la examene, tot geografic. Avem şi date din zona electorală, date despre alegeri – prezenţa şi rezultatele la alegeri, date din zona de sănătate – infrastructura sanitară şi la nivel de judeţ date despre autovehiculele înmatriculate pe diferite categorii”, a detaliat ea.
    În acest moment, datele disponibile în cadrul platformei Zoom Report sunt la nivel de unitate administrativă, adică oraş, comună, acesta fiind nivelul maxim de detaliu, însă compania vrea ca în decurs de circa şase luni să ofere date până la nivelul de stradă, de punct geografic.
    Acum, platforma Zoom Report este folosită în total de aproximativ 200 de utilizatori, însă până la finalul acestui an fondatorii vor să dubleze numărul şi să se îndrepte spre pragul de 500 de utilizatori. Totodată, aceştia vor să facă şi primele teste pentru a se extinde în afara graniţelor României.
    „Anul acesta s-au adăugat 150 de utilizatori noi, dintre care 100 în ultimele trei luni. Până la finalul anului vrem să ne dublăm numărul actual de utilizatori şi să ajungem la circa 500 de conturi înregistrate. De asemenea, urmează să facem câteva teste pentru a ne extinde în Bulgaria, Ungaria şi Grecia”, a precizat Cătălina Răileanu.
    În prezent, Zoom Report se bazează pe un model de business freemium – există conturi gratuite pentru un anumite tipuri de date şi conturi cu plată pentru date mai detaliate. Conturile plătite oferă acces de o zi, o lună sau de un an la date, iar costul începe de la 10 euro pe zi.

    Proiect: ZoomReport
    Ce face? Platformă web de location intelligence – permite corelarea diferitelor tipuri de date în funcţie de locaţia geografică
    Investiţia iniţială: aprox. 200.000 euro
    Invitat: Cătălina Răileanu, CEO Zoom Report

    Proiect: Appointfix

    Ce face? Aplicaţie mobilă pentru managementul programărilor dedicată businessiurilor mici, în special din industriile de beauty, fitness, terapie şi coaching

    Ţintă de venituri 2020: 500.000 euro
    Invitat: Flavius Sărăcuţ, cofondator şi director de produs Appointfix 

    Proiect: EpicVisits.com
    Ce face? Platformă online ce oferă pachete de vizite epice care includ cazări şi experienţe pe diferite tematici
    Necesar de finanţare: 200.000 euro
    Invitat: Raluca Jianu, cofondator EpicVisits.com

    Proiect: expert24.ro
    Ce face? Platformă de tip market-place pentru prestatori de servicii
    Ţintă de venituri 2020: peste 50.000 euro
    Invitat: Adrian Daniel, CEO expert24.ro

    Proiect: Ridesafe Technology
    Ce face? Dispozitiv IoT care detectează accidentele motocicliştilor şi alertează automat autorităţile
    Investiţia iniţială: 100.000 euro
    Finanţări atrase până acum: 25.000 euro 
    Invitat: Marius Mitroi, cofondator Ridesafe Technology

    Proiect: Octavic
    Ce face? Sistem complex pentru digitalizarea unităţilor mari de producţie
    Finanţări atrase până acum: 140.000 de euro
    Ţintă de venituri 2020: 200.000 euro
    Invitat: Paul Harfaş, cofondator Octavic

    Proiect: Acertivo
    Ce face? Platformă online de sănătate emoţională adresată angajaţilor din companii
    Invitat: Irina Paraschiv, CEO şi cofondator Acertivo 

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation