Tag: politic

  • Scenariul lunii: cum v-ar suna un nou guvern PDL-PSD, ca în 2008?

    Explicaţia ar fi că, din cauza incapacităţii principalelor partide de a aduna singure majoritatea parlamentară calificată, marile proiecte de reformă ale preşedintelui Băsescu – reorganizarea teritorială şi reforma Constituţiei – nu se pot realiza decât cu susţinerea PSD, partidul care (cu numele actual sau cu cele precedente) a câştigat la votul popular toate alegerile de după 1990, cu excepţia celor din 1996.

    Prin urmare, PSD ar urma să fie atras de PDL cu câteva concesii, de la numirea unui premier semitehnocrat (ca Mihai Tănăsescu, de pildă) până la oferirea câtorva portofolii ministeriale. Cât despre PDL, în imposibilitatea de a câştiga alegerile de unul singur, ar fi susţinut în Parlament de Mişcarea Populară, adică de sacul de partide dispuse să intre în coaliţie cu el – PP, UDMR şi UNPR, plus eventualii dezertori din PSD şi PNL – “soluţii imorale” bune pentru a guverna, dar insuficiente pentru a-i oferi PDL majoritatea necesară spre a trece prin Parlament modificarea Constituţiei şi reorganizarea administrativă.

    Dar poate cel mai interesant element al scenariului-şopârlă e previziunea că USL se va destrăma până la alegeri, iar PSD, rămas singur, va produce fix acelaşi scor electoral ca şi PDL: 28-30%.

  • Senatori PSD: Numirea lui Blaga la Senat, făcută prin încălcarea deciziei CC din 2005

    Senatorul PSD Iulian Bădescu consideră că procedura din Senat a reprezentat un test pentru disponibilitatea PDL de a respecta principiile constituţionale. “Nu cred că cineva se aştepta ca PDL să respecte astăzi decizia Curţii Constituţionale din 2005, privind înlocuirea din funcţie a preşedintelui Camerei Superioare. Astăzi, a fost un test pentru disponibilitatea PDL de a respecta principiile constituţionale. Am văzut că nu are această disponibilitate. Opoziţia a încercat, în mod corect, să recupereze o funcţie pierdută de multă vreme, ca urmare a agendei personale a fostului preşedinte al Senatului. Această procedură a fost blocată pentru că PDL consideră menţinerea la putere şi întărirea la putere mai importante decât orice procedură constituţională. Vom continua lupta la Curtea Constituţională, dar, indiferent de decizia acesteia din urmă, rămâne comportamentul incalificabil al PDL şi al partenerilor săi”, a declarat Iulian Bădescu, citat într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vasile Blaga, ales preşedinte al Senatului

    Din cele 134 de voturi, au fost 132 valabil exprimate, două voturi fiind nule. Vasile Blaga, candidatul PDL, susţinut de partidele din coaliţia de guvernare, a obţinut 69 de voturi “pentru” şi 63 “împotrivă”. Pentru Titus Corlăţean, candidatul PSD, susţinut de partidele din opoziţie, au fost exprimate 63 de voturi “pentru” şi 69 “împotrivă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sulfina Barbu: Se fac analize pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector bugetar în 2012

    Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, şi cel al Educaţiei, Daniel Funeriu, au participat vineri, la Comitetul de monitorizare al proiectelor europene privind dezvoltarea resurselor umane, alături de membri ai sindicatelor şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cei doi miniştri au stat la discuţii aproximativ o oră, ei plecând în jurul orei 10.30 pentru a participa la şedinţa de Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că doreşte ca românilor să le meargă rău

    Udrea menţionează că “e o situaţie politico-economică destul de plumburie la nivelul Uniunii Europene”, iar intrarea în recesiune a Zonei Euro poate avea un efect similar pentru economia globală cu lucrurile întâmplate în 2007 şi 2008. “În această logică, România nu este scutită de posibile efecte negative”, adaugă Udrea, precizând că se referă la perspectiva scăderii exporturilor sau la perspectiva costurilor de împrumut pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias

    Sursele medicale citate au precizat că Ion Iliescu a fost internat miercuri după-amiază şi va fi pregătit pentru investigaţii endoscopice. Ion Iliescu a participat, marţi, la şedinţa CExN al PSD, unde s-a decis excluderea lui Mircea Geoană din partid. Potrivit unor surse, în cadrul şedinţei liderii PSD au avut schimburi de replici dure, protagonişti fiind inclusiv Ion Iliescu şi Mircea Geoană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mircea Geoană a fost exclus din PSD: Adio tovarăşi, pe curând prieteni

    Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după decizia CExN, că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, “cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter”. “Din păcate, acest partid, atâta vreme cât este condus din umbră de Iliescu şi Năstase nu are vreo şansă de reformare. Au pus în fruntea partidului o marionetă cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter, cu un ton suburban. Nu am văzut niciodată atâtea minciuni şi invective, nu am vazut niciodată atât de puţină decentă în relaţiile din partid”, a spus Geoană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aprobarea Parlamentului şi referendum. Care este procedura pentru suspendarea şefului statului

    Procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării presupune ca, după ce măsura este adoptată de Parlament cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, aceasta să fie validată de populaţie, printr-un referendum pentru demiterea şefului statului. Articolul 95 din Constituţie precizează că, “în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • USL va declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu

    El a adăugat că este conştient de faptul că “este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi cu demersuri care să însemne altceva”. “Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om”, a susţinut Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu despre îngheţarea pensiilor şi salariilor: Indiferent de rezultatul la CC, bani nu există

    Declaraţiile preşedintelui la RRA:

    – Dacă apreciez ceva la PDL este că, deşi nu a făcut ce trebuia să facă în legătură cu corupţia din interiorul partidului, i-a exclus pe cei implicaţi în corupţie din partid. Codul Monicăi Macovei trebuia demult adoptat. Acum nu numai că a fost adoptat, dar a fost şi modificat.

    – Decizia de la referendum, că numărul parlamentarilor trebuie redus la 300 de persoane, trebuie pusă în aplicare.

    – Eu aş fi dorit o cooperare şi cu opoziţia. Toată lumea omite că numai nu i-am rugat pe Ponta şi pe Crin Antonescu să cooperăm. Dacă România s-ar opri chiar şi o săptămână din pricina unei crize politice, s-ar opri finanţările imediat. Instabilitatea politică ar fi un dezastru pentru România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro