BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Cristian Bichi, consilier guvernator BNR. Proiectul euro digital: o “conspiraţie” la lumina zilei ce avansează prudent

    Banca Centrală Europeană a publicat recent un al treilea raport privind euro digital. Documentul, ce creează condiţii pentru închiderea fazei de investigaţie a proiectului privind noua monedă digitală, aduce la cunoştinţa publicului progresele înregistrate în proiectarea acesteia şi paşii ce urmeaza. Deşi raportul abordează doar câteva opţiuni tehnice, fiind în completarea altor două documente anterioare, el permite identificarea de răspunsuri la afirmaţii cu iz conspiraţionist privind euro digital.

    Moneda euro digitală: o conspiraţie sau un proiect ce ţine cont de realităţi şi se desfăşoară transparent?

    Posibila introducere a euro digital este prezentată în unele mijloace de informare în masă drept o conspiraţie, ce are în vedere să atenteze la proprietatea şi viaţa privată a cetăţenilor.În rândurile imediat următoare vom investiga dacă introducerea unei monede digitale de bancă centrală (CBDC) pentru zona euro reprezinta o conspiraţie, urmând a reveni spre finalul textului, după prezentarea conţinutului raportului, cu un punct de vedere privind aşa-zisele obiectivele malefice ale acesteia.

    Potrivit DEX, conspiraţia este o uneltire secretă şi ilegală, îndreptată împotriva statului şi ordinii publice. În cazul activităţilor legate de euro digital întreprinse până în prezent nu pot fi identificate însă astfel de caracteristici. Analiza preliminară efectuată de către Eurosistem[i] şi Comisia Europeană a unei game largi de probleme de natură juridică, tehnică şi de politică economică ce ţin de o eventuală lansare a unei CBDC în zona euro, se realizează la vedere, cu consultarea părţilor interesate (inclusiv legiuitorii europeni) şi cu informare publică periodică asupra opţiunilor alese.

    Proiectul euro digital nu este rezultatul deciziei unui grup restrâns de conjuraţi. El reprezintă o reacţie a unor instituţii europene şi naţionale faţă de evoluţii economice şi geopolitice evidente:

    • reducerea utilizării bancnotelor euro în plăţile de retail ca urmare a revoluţiei digitale, fenomen ce va câştiga teren suplimentar în anii următori;
    • iniţiative de introducere de CBDC de către mari puteri economice ale lumii (de ex. China, India, SUA), ce pun în discuţie viitorul rol (internaţional) al monedei europene;
    • dominanţa furnizorilor străini (firme americane) în tranzacţii de plăţi, ceea ce ridică problema autonomiei strategice europene în domeniu;
    • erodarea continuă a rolului euro, ca monedă publică, datorită dezvoltării (necontrolate) a criptoactivelor, care de la un anumit punct va avea impact negativ asupra conducerii politicii monetare şi menţinerii stabilităţii financiare în statele zonei euro.  

     

    Colaborarea cu toate părţile interesate: un element cheie pentru succesul euro digital

    Introducerea unei CBDC poate influenţa puternic, atât pozitiv, cât si negativ, mediul economic şi social al unei ţări. De aceea, proiectarea şi lansarea sa trebuie făcută numai pe baza analizei temeinice a opţiunilor şi cu angajarea eforturilor unei game cat mai largi de actori, inclusiv sectorul privat şi legiuitorii.

    BCE a subliniat în numeroase rânduri că dezvoltarea euro digital trebuie realizată prudent şi cu implicarea tuturor persoanelor interesate (“stakeholders”). În domeniul respectiv, Eurosistemul colaborează intens cu Comisia Europeană, cu miniştrii de finanţe din zona euro şi cu legiuitorii europeni (Parlamentul European şi Consiliul UE). De asemenea, aşa cum subliniază raportul Eurosistemului, un dialog regulat despre euro digital are loc cu participanţii de piata prin European Retail Payments Board (ERPB). Astfel, toate părţile de piaţă, inclusiv băncile, furnizorii de servicii de plăţi (PSPs), consumatorii şi comercianţii pot să-şi exprime opiniile despre opţiunile tehnice şi de distribuţie identificate de Eurosistem.

    Raportul subliniează că în trimestrul al doilea al anului 2023, Comisia europeana va propune o reglementare pentru introducerea unui euro digital. Reglementarea va fi dezbătută de către legiuitorii europeni, iar Eurosistemul va modifica proiectul euro digital în funcţie de rezultatul deliberărilor legislative. În acelaşi timp, BCE şi băncile centrale naţionale din zona euro vor trebui să înainteze cu proiectul pentru a “a fi gata să emită euro digital la timp odată ce actul legal a fost adoptat, dacă Consiliul Guvernatorilor va decide să treaca la emitere în viitor”.

    Ce elemente noi aduce cel de al treilea raport?

    Raportul prezintă viziunea Eurosistemului privind aspectele de mai jos:

    • accesul la euro digital: Eurosistemul propune ca într-o fază iniţială accesul la noua monedă digitală europeană să fie acordat rezidenţilor, comercianţilor şi guvernelor din zona euro. Cetăţenii din zona euro nerezidenţi vor putea avea acces, cu condiţia să aibă un cont deschis la un furnizor de servicii de plăţi din zona euro. Accesul pentru consumatorii din Spaţiul Economic European şi ţări terţe selectate ar putea fi acordat cu ocazia unor emisiuni ulterioare. Comercianţii din zona non-euro vor putea accepta euro digital, dar toate sumele primite vor trebui transformate imediat în monedă privată (detineri clasice de euro în conturi bancare la bănci comerciale) prin intermediul unui furnizor de servicii de plăţi din cadrul zonei euro;
    • deţinerile de euro digital: persoanele fizice din Euroland vor avea dreptul la deţineri de euro digital ce vor fi supuse unor limite uniforme[ii], care să acopere plăţile zilnice ale acestora. În primele faze, nu se va permite comercianţilor şi guvernelor să menţina solduri în euro digital. Deţinerile acestor ultime persoane în noua monedă digitală publică vor avea limite zero, ce vor putea fi depăşite, din motive tehnice, numai pentru câteva secunde, pentru a permite aplicarea mecanismelor cunoscute sub denumirea de “cascadă” şi de “cascadă inversă”. În primul caz, atunci când se va primi o plată în euro digital, lichiditatea în exces va fi transferată în mod automat într-un alt cont de monedă privată ales de utilizator. În cel de al doilea caz, ce presupune o ieşire de fonduri în euro digital, lichiditatea necesară va fi atrasă dintr-un cont asociat de monedă privată. În acest fel, mecanismele descrise mai sus vor asigura intrări şi ieşiri line de fonduri pentru derularea plăţilor în ambele sensuri.
    • activităţile de identificare şi autorizare necesare pentru deschiderea de conturi denominate în euro digital pentru utilizatorii finali (“on-boarding”): pentru acest set de acţiuni, instituţiile financiare vor urma procedurile deja stabilite pentru deschiderea conturilor de plăţi pentru clienţii lor.
    • aspecte privind distribuţia euro digital: Eurosistemul va emite euro digital, dar distribuţia acestui tip de monedă va fi asigurată de furnizori de servicii de plăţi (“payment services providers”- PSPs), aşa cum sunt definiţi aceştia în Directiva privind Serviciile de Plată (PSD2)[iii]. Furnizorii respectivi vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii pentru a avea acces la schema de distribuire, pentru a se obţine încredinţarea că distribuţia euro digital se va face de către intermediari financiari apţi pentru aceasta şi care vor facilita îndeplinirea obiectivelor de politică legate de noua monedă digitală. Utilizatorii finali vor fi în măsură să acceseze şi să utilizeze euro digital fie prin aplicaţiile existente de plăţi/banking “on-line” ale PSP (abordare integrată), fie printr-o aplicaţie oferită de Eurosistem. Ultima aplicaţie va reprezenta un punct de intrare armonizat pentru functionalităţi de plăţi de bază, ce va asigura doar conectarea cu sistemele furnizorilor de servicii de plăţi.
    • servicii şi funcţionalităţi în euro digital: Eurosistemul prevede că PSP vor putea asigura servicii de bază, opţionale şi cu valoare adăugată pentru utilizatorii finali. Serviciile de bază, cum ar fi deschiderea/închiderea unui cont de euro digital, funcţionalităţi de identificare şi autorizare a utilizatorilor la deschiderea de conturi, functionalităţi de asigurare a intrărilor şi ieşirilor de fonduri în/din conturi, atât în mediu “on-line” sau “off-line”, vor fi obligatorii pentru instituţiile distribuitoare de euro digital. Plecând de la serviciile de bază, instituţiile vor putea oferi în mod voluntar servicii adiţionale (de ex. plăţi periodice) şi servicii cu valoare adaugată (de ex. plăţi condiţionate).
    • plăţi transfrontaliere: prioritatea Eurosistemului este asigurarea la timp a unei monede digitale publice pentru zona euro. Dacă aceasta va fi introdusă cu succes în spatiul geografic respectiv, se va putea trece la stabilirea interoperabilităţii între euro digital şi un alt sistem de monedă digitală de bancă centrală (CBDC) din altă jurisdicţie, în condiţiile existenţei unor interese reciproce.

     

    Paşii următori

    Opţiunile de proiectare pentru euro digital aprobate de Consiliul Guvernatorilor BCE şi prezentate în ultimul raport permit ca faza de investigare să se apropie de final. Pe baza ultimelor opţiuni şi a celor din rapoartele precedente, Eurosistemul va pregăti un concept cuprinzător pentru euro digital ce va fi discutat cu părţile interesate în perioada următoare, pentru imputuri suplimentare.   Consiliul Guvernatorilor va evalua rezultatul fazei de investigare în toamna acestui an şi va decide dacă va lansa sau nu faza următoare a proiectului (“faza de realizare”)[iv].

     

    Euro digital, dreptul la viaţă privată şi moneda programabilă

     

    Trecerea în revistă a progreselor în proiectarea euro digital înregistrate în ultimele luni, reliefate în paragrafele anterioare, ne permite să oferim, acum, răspunsuri la câteva teorii ale conspiraţiei avansate în legătură cu noua monedă digitală europeană.

    • protecţia vieţii private

    În opoziţie cu ceea ce afirmă unele persoane, băncile/intermediarii financiari nu vor dispare ca urmare a eventualei implementări a euro digital şi datele clienţilor nu vor fi centralizate la nivelul Eurosistemului. După cum se specifică în raport, distribuirea monedei digitale emise de Eurosistem va fi asigurată de către intermediari financiari (în principal, bănci), aceştia urmând a se ocupa de activităţile de identificare şi autorizare a clienţilor atunci când vor deschide conturi acestora în moneda publică. Eurosistemul va oferi numai servicii de decontare, dar nu va avea acces la date personale şi nici nu va gestiona conturile denominate în euro digital ale clienţilor. Datele personale şi cele privind tranzacţiile în noua monedă digitală vor fi accesibile numai intermediarilor financiari pentru a fi respectate cerinţe legale deja impuse acestora (de ex. cele ce ţin de prevenirea spălării banilor/finanţării terorismului sau a evaziunii fiscale). În aceste condiţii, Eurosistemul nu are cum să fie acuzat că doreşte să impună euro digital ca un instrument de control totalitar, aşa cum se afirma într-un ziar financiar autohton în urmă cu numai câteva zile. Mai mult, nu trebuie uitat că BCE a propus ca legiuitorii europeni să fie aceia care vor decide unde va fi stabilit echilibrul între apărarea vieţii private a cetăţenilor şi celelalte obiective de politică publică. Altfel spus, Parlamentul European (ce reprezintă cetăţenii europeni) şi Consiliul UE (ce reprezintă statele membre) vor fi entităţile care vor decide dacă nivelul protecţiei vietii private va fi ridicat mai sus decât este cazul în prezent, Eurosistemul analizând scenarii alternative în acest sens pentru tranzacţii selectate (plăti cu valori reduse, plăţi “off-line”).

    • plăţi programabile/condiţionate versus monedă programabilă

    Raportul consideră că furnizorii de servicii de plati sunt ideal plasaţi ca plecând de la materia brută “euro digital” să dezvolte servicii cu valoare adaugată, cum ar fi plăţi condiţionate. Astfel de tranzacţii, ce se execută automat atunci când condiţii prestabilite sunt îndeplinite, nu reprezintă nimic nou sub soare, ele fiind utilizate şi în prezent în multe ţări. Teoriile conspiraţioniste pun însă semnul egal între plăţile condiţionate, cunoscute şi sub denumirea de plăţi programabile, şi moneda programabilă. Acest din urmă concept ar însemna că un euro digital ar putea fi folosit numai pentru a cumpăra anumite bunuri şi servicii sau că achizitiile respective s-ar putea face doar într-o anumită perioadă de timp şi într-un spaţiu geografic limitat (condiţiile nu sunt stabilite de deţinătorul de euro digital, ci de alte persoane). Raportul ţine să sublinieze că “moneda programabilă contrazice principiile directoare ale euro digital stabilite de Consiliul Guvernatorilor, întrucât convertibilitatea la paritate cu alte forme de monedă nu ar putea fi garantată” Prin urmare, documentul în cauză statuează că euro digital nu va fi niciodată monedă programabilă[v].

    Concluzii

    Eurosistemul are un rol important în proiectul privind euro digital, pentru ca este vorba de o monedă digitală de bancă centrală, altfel spus de o creanţă asupra sa, ce se va reflecta în pasivul bilanţului său. Dar BCE şi băncile centrale naţionale din zona euro nu sunt singurele entităţi cu putere de decizie în domeniu, forma finală a euro digital urmând a depinde şi de propunerile legiuitorilor europeni ce vor rezulta din dezbaterea aşteptatei reglementări a Comisiei Europene, care va propune baza legală pentru noua monedă. Trebuie însă precizat că la nivelul instituţiilor şi statelor membre UE este conturată puternic ideea că euro digital trebuie să ofere asigurarea că vor exista beneficii pentru consumatori, firme şi economiile nationale în ansamblul lor, că viaţa privată va fi garantată, că vor fi respectate cerinţele legale privind prevenirea spălării banilor, a evaziunii fiscale şi pentru aplicarea sancţiunilor, că vor exista garanţii pentru asigurarea stabilităţii financiare şi că moneda nu va fi programabilă. În aceste condiţii, teorii conspiraţioniste de genul celor amintite în prezenta opinie cu greu ar mai trebui să-şi croiească drum.

     

    PS: Afirmaţiile alarmiste că moneda euro în formă fizică va dispare chiar din acest an nu au niciun temei: noua monedă digitală este proiectata să completeze şi nu să substituie numerarul (cash) în euro. Sămai reţinem că o decizie finală privind emiterea euro digital nu a fost luată încă.

    [i] Eurosistemul se compune din Banca Centrală Europeană ( BCE) şi băncile centrale naţionale (BCN) din zona euro. Eurosistemul nu are personalitate juridică fiind reprezentat de BCE.

    [ii] Principalul motiv pentru care se propune recurgerea la limite asupra deţinerilor în euro digital este dorinţa de a se reduce dezintermedierea financiară şi riscurile asupra stabilităţii financiare. Limita enunţată în prezent este de 3.000 de euro.

    [iii] În această categorie intră instituţiile de credit, instituţiile de monedă electronică şi instituţiile de plată.

    [iv] Faza de realizare nu obligă Eurosistemul să treacă la punerea în circulaţie a euro digital.

    [v] Euro digital trebuie să îndeplinească toate atributele unei monede. Daca ar exista limitări în timp şi spaţiu aplicabile acestuia, euro digital nu ar fi monedă, ci voucher.


     

     

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia: “Patriotismul Economic” a lui Marcel Ciolacu şi strugurii din India

    Au tabarat pe lozinca “Patriotism Economic” si au facut-o praf marii consultanti si experti in economie locala, mondiala si stelara – pe care, pentru a reveni cu picioarele pe pamant, i-as aduce o vreme la mine in fabrica sa lucreze ca operatori sau analisti pe echipamente mai sofisticate decat calculatoarele de pe care ei dau “google” pentru a face analize privind viitorul economiei

    https://www.zf.ro/opinii/jocuri-patriotice-11719370

     

    Acum zece ani in centrul Sibiului trona un banner foarte mare pe care scria “Cumpara Fabricat in Sibiu” – cu mesaje care argumentau indemnul: pastrarea locurilor de munca, crearea de noi joburi si profesii, atragerea de noi investitori, etc. Intre timp banner-ul a disparut, nimeni nu mai indrazneste sa rosteasca “cumpara romaneste” fara a fi etichetat drept nationalist-extremist, magazinele belgiene de proximitate vand struguri din India iar romanii se supara ca tara lor este importatoare pana la refuz de mancare, chimie, energie si aparare.

    “Patriotismul Economic” ar trebui de fapt sa fie planul de actiune pentru intreaga Uniune Europeana, nu numai pentru Romania.

    In 2017 un numar enorm de asociatii industriale de manufactura din domenii diverse, cu sediul in UE, care cuprind peste 25 de milioane de angajati si o cifra de afaceri de circa 1000 miliarde de Euro, faceau un apel in ceasul al 12-lea pentru o strategie industriala mult mai ambitioasa decat pana atunci, cu un orizont de timp pana in 2020. In declaratia comuna se arata ca intre 2000 si 2014, cota de piata a industriei europene a scazut de la 18,8% la 15,3%, iar in perioada crizei si post-criza 2008-2014 s-au pierdut 3,5 milioane de slujbe din industrie, circa 10% din numarul angajatilor din unitatile de manufacturiere.

    Asta s-a intamplat pentru ca imediat dupa criza din 2008 liderii marilor economii extracomunitare au pus “Patriotismul Economic” la varful agendei lor de dezvoltare.

    “Make in India” pornita in 2012 a reusit sa transforme tara in “Farmacia Lumii”.

    “America First” inceputa in 2017 avea drept obiectiv sa transforme Statele Unite intr-o superputere in domeniul productiei industriale.

    “Made in China 2025” lansat in 2019 si-a revenit in intensitate si intareste an de an pozitia tarii de “Fabrica a Lumii”.

    Din 2020 incoace, navigand printre crize, Uniunea Europeana a sfarsit prin a avea penurii de medicamente, mancare, energie, armament. Toate astea pentru ca nu a existat “Patriotism Economic”.

    Industriasii din Romania ar trebui sa sustina “Patriotismul Economic” a lui Marcel Ciolacu si in acelasi timp sa ii atraga atentia asupra limitarilor care tin de resursa umana: migratia de neoprit a romanilor spre vestul Europei, penuria ingrozitoare de muncitori si ingineri din fabrici, constructii si agricultura si imbatrinirea populatiei.

    Merita incercat “Patriotismul Economic” chiar si cu riscul de a ajunge la fel de rebeli ca Polonia si Ungaria, care sunt mari amatoare de asa ceva. Insa Marcel Ciolacu stie cu siguranta ca sunt multi romani care si-ar dori ca Romania sa fie rebela macar 10% din cat sunt Polonia si Ungaria.

    Ieri Presedintele Emanuel Macron a promis alocarea a 50 de milioane de Euro pentru proiecte care vizeaza reducerea dependentei Frantei de importurile extracomunitare de medicamente. Ce este asta daca nu “Patriotism Economic”?

     


     

     

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Drumul către succes: Să iubeşti dificultatea

    Să te confrunţi cu provocări în fiecare zi te va face mai fericit, împlinit şi competent într-o lume în continuă schimbare. Învaţă cum să transformi dificultatea în avantaj. Dacă te-aş întreba să-ţi aminteşti cele 2-3 momente definitorii din viaţa ta, ce ai spune?

     

    Natura umană este complexă. Pe de o parte, căutăm confort. Familiaritate. Siguranţă. Satisfacţie imediată. Suntem tentaţi să folosim scurtături, să alegem calea cea mai uşoară. Să repetăm şi să replicăm ceea ce deja ştim. Până la urmă, creierele noastre limbice – responsabile de emoţii, memorie şi judecăţi inconştiente – ne îndeamnă să evităm pericolul sau durerea şi să căutăm plăcerea.

    Dar dorim şi să trăim o viaţă plină de sens, aventură şi aliniere cu ceea ce simţim cu adevărat important. Vrem să facem lucruri care contează, să avem o senzaţie de realizare, să creăm, să inovăm, să ne stăpânim meşteşugurile, să ne conectăm la ceva mai mare decât noi înşine. Vrem să conteze! Aceasta este natura noastră paradoxală. Deci, cum navigăm printre aceste forţe opuse?

    Înţelepciunea unei vieţi bune. Grecii antici aveau două cuvinte care surprind esenţa acestei dileme.

    În primul rând, „eudemonia”. Acesta este un tip particular de fericire, diferit de sentimentul de bucurie, mulţumire sau plăcere – de exemplu, tipul de fericire pe care o simţi când bei un martini pe plajă, petreci cu prietenii sau savurezi o masă delicioasă. Eudemonia este sentimentul de împlinire care vine dintr-o viaţă trăită în mod corespunzător. Pentru a experimenta această satisfacţie profundă în viaţă, trebuie să trăieşti cu un sens al scopului, cu o muncă semnificativă şi cu o doză bună de sacrificii şi datorie pentru a naviga prin deciziile complexe ale vieţii. În termenii lui Aristotel, eudaimonia este starea cea mai înaltă a binelui uman, sau ceea ce numim astăzi prosperitate sau „bunăstare”. Cu alte cuvinte, este capacitatea de a exprima cea mai bună versiune a ta, moment cu moment. Apoi, „arete” – în sensul său de bază, acesta este „virtutea morală”. A trăi în conformitate cu valorile curajului, umilinţei, sacrificiului pentru cei în nevoie, integrităţii în fiecare acţiune, perseverenţei şi compasiunii. În timp ce mulţi oameni astăzi se străduiesc să fie „de succes”, drumul către o viaţă bună nu este succesul în sine (de exemplu, bunurile materiale, statutul sau faima), ci străduinţa pentru excelenţă. Actul de a-ţi realiza întregul potenţial.

    Atingerea adevăratei măreţii. Ideea este că ajungem la adevărata noastră măreţie atunci când alegem să facem lucruri dificile. Atunci când ieşim din zona noastră de confort şi siguranţă, dispuşi să facem faţă unor noi provocări. Atunci când căutăm oportunităţile din spatele „problemei“. Atunci când depăşim (imaginarele) limite şi ne confruntăm direct cu temerile noastre. Când realizăm că pentru a câştiga, trebuie să învăţăm cum să eşuăm. După cum spuneau filosofii budişti Zen, „Obstacolul este calea”. Sunt tocmai dificultăţile din viaţă care ne vor dezvălui cum să devenim mai puternici, mai inteligenţi şi mai înţelepţi – lucrând cu un şef dificil, având conversaţii dificile cu partenerul de viaţă, acceptând feedback critic, gestionând eşecul cu un client, încercând să ne corectăm slăbiciunile sau dorind pur şi simplu să ne îmbunătăţim în mod constant performanţa. Starea noastră de sănătate mintală este în legătură directă cu abilitatea noastră de a face acest lucru. Antidotul pentru epidemia de anxietate şi depresie – sau chiar pentru sentimentul de pesimism, în special printre tineri – nu constă într-o „siguranţă” mai mare, ci în urmărirea unor provocări semnificative şi a unei cauze demne. Aceasta ne menţine intelectual alert şi emoţional implicat.

    Obişnuieşte-te să te simţi inconfortabil. Tot ce este bun vine dintr-un fel de durere.

    Durerea musculară, după o sesiune bună de antrenament în sala de sport… Durerea provocată de practica intensă pentru a ajunge la măiestrie în munca noastră.

    Conversaţiile dificile îmbunătăţesc relaţiile noastre. Crizele – cele mai dureroase momente din viaţa noastră – redefinesc cine suntem. A iubi dificultatea – această latură paradoxală a vieţii – este o sursă de transformare personală. Haideţi să facem acest proces de reconfigurare mentală. Pentru că, dacă dificultatea este ceva de evitat, ajungem să ne complacem. Devenim fragili. Slabi. Prin abordarea lucrurilor dificile, câştigăm încredere şi forţa reală de a înfrunta provocările vieţii.

    Puterea de a persevera şi a ne implica pe deplin într-o sarcină, numită şi „grit“, s-a dovedit a fi un predictor mai bun al realizărilor ştiinţifice în şcoli şi al succesului viitor în comparaţie cu coeficientul de inteligenţă. De fapt, să devii antifragil – nu doar rezilient – va fi cea mai căutată abilitate în secolul al XXI-lea. Persoana rezilientă „revine“ după situaţii dificile, dar persoana antifragilă „înaintează“, folosind stresul şi volatilitatea ca combustibil.

    Dacă există ceva ce trebuie să facem mai bine ca profesori, părinţi sau lideri, este să ajutăm oamenii să folosească adversitatea pentru a excela şi prospera. Aceasta va deveni noua paradigmă a învăţării.

    Provocarea nu ar trebui să fie un test de „trecut sau picat”, aşa cum promovează (din nefericire) sistemele tradiţionale de învăţare. Din contră: prin provocare devenim plini de resurse, inventivi, ingenioşi.

    O nouă identitate. Confruntarea cu provocările modelează şi identitatea noastră profundă. Devenim stăpâni ai destinului nostru, căpitani ai vieţilor noastre, în loc să fim victime pasive. Construim autonomie, adevărată încredere – ceea ce psihologii numesc „locusul intern al controlului”.

    Aceasta este o putere magnetică! Ea inspiră şi împuterniceşte indivizii şi echipele să facă lucruri uimitoare.

    Oricine se angajează într-o călătorie semnificativă are şanse să întâmpine obstacole, piedici sau alte forme de adversitate pe parcurs. Şi cu cât muntele de escaladat este mai înalt, cu atât sunt mai exigente provocările de abordat – şi cu atât devine mai satisfăcătoare calea către vârf.

    Rezistenţa este prietena ta. Fii recunoscător pentru totul, atât binele, cât şi răul, toate sunt binecuvântări. Nietzsche numea acest lucru „amor fati“ – îmbrăţişarea iubitoare a tot ceea ce viaţa îţi aruncă în cale.

    Marea ironie este că ceea ce face viaţa demnă de trăit nu vine întotdeauna din partea roză. Energia care provine din suferinţă sau din partea întunecată a lucrurilor poate fi imensă. Pe măsură ce luptăm – cu o mentalitate de creştere – împotriva acestor forţe negative, suntem capabili să trăim mai profund, mai plenar.

    Fericirea nu constă într-o linişte eternă. Fericirea vine odată cu capacitatea noastră de a rezolva probleme. Această abilitate de a alchimiza durerea momentană într-un sens infinit stă la baza unei vieţi bune, bogate…

    Dificultăţile, chiar dacă sunt dureroase, ne fac mai puternici. Este timpul să învăţăm cum să transformăm dificultatea în avantaj. 

  • Cu bugetul şi PNRR-ul în aer, cu economia care se răceşte, dacă Ciolacu nu vine repede cu un plan concret de măsuri de stimulare pe termen scurt a businessului, ne vom trezi cu o recesiune economică extrem de complicată care va arunca în aer stabilitatea politică şi va duce România într-o criză economică şi politică anul viitor

    Săptămâna aceasta, dacă greva profesorilor se va termina luni, Nicolae Ciucă ar trebui să îşi dea demisia din funcţia de premier, iar Marcel Ciolacu, liderul PSD, să vină la Palatul Victoria, în cadrul celebrei rotative care asigură guvernarea.

    Săptămâna aceasta, dacă greva profesorilor se va termina luni, Nicolae Ciucă ar trebui să îşi dea demisia din funcţia de premier, iar Marcel Ciolacu, liderul PSD, să vină la Palatul Victoria, în cadrul celebrei rotative PNL-PSD care asigură guvernarea.

    Marcel Ciolacu a evitat să vina la Palatul Victoria când a început greva profesorilor pentru a nu deconta electoral acest protest fară precedent în ultimele două decenii, dar nu mai poate să fugă acum.

    El va prelua o situaţie extrem de tensionată a bugetului unde minusul la încasări începe să atârne greu şi economia, care dincolo de cifrele bune afisate pana acum, în spate dă semne de răcire.

    1. Consumul dă semne vizibile de scădere – în aprilie comerţul cu amănuntul a scăzut cu 5,2% faţă de luna martie, o cifră îngrijorătoare şi cu 1% faţă de aprilie 2022. Analiştii remarcă că acest rezultat din aprilie este cel mai prost din ultimii 3 ani şi nu anunţă lucruri deloc bune.

    https://www.zf.ro/zf-24/banca-transilvania-estimeaza-crestere-consumului-2-9-2023-4-8-2024-21926561

    2. Inflaţia de abia acum începe să muşte – deşi este în scădere de la 16% la 11%, inflaţia începe de abia acum să se simtă în achizitiile făcute de consumatori. Chiar dacă inflaţia va scădea la 7% la finalul anului, cât estimează BNR, această scădere nu cred că va impulsiona creştere consumului, ci dimpotrivă. Pe piaţă se manifestă fenomenul de shrinkflaţie, respectiv scăderea volumului de achiziţie pe fondul menţinerii preţurilor. Companiile reduc gramajul din produse că să nu mai crească preţurile, ceea ce în final se vede în volumul vândut.

    3. Industria – principala componentă din formarea PIB –  este pe minus şi sunt slabe şanse să intre pe plus în acest an dacă recesiunea în care a intrat Germania se va menţine iar economia europeană va începe să se răcească. Deja companiile din industrie care activează în România, în special multinaţionalele, resimt scăderea comenzilor din vest.

    4. Vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată se reduc – Vânzările de electrocasnice, vânzările de mobilă, sunt în scădere iar acest lucru începe să se simtă. Multe companii şi mulţi producători din domeniu au crezut că această scădere care se manifestă de la începutul anului este temporară iar vânzările îşi vor reveni dupa Paşte, ceea ce nu se întâmplă. Consumatorii nu prea vor să aloce sume mari de bani, pentru că bugetele lor sunt deja strânse şi nu stiu cum vor evolua lucrurile în viitor, mai ales în privinţa veniturilor.

    5. Investiţiile în logistică încep să se mai tempereze – după creşterea susţinută din ultimii ani, investiţiile în logistică făcute pentru companiile din producţie şi pentru companiile din e-commerce au început să se mai reducă sau mai precis au intrat pe hold pentru că clienţii nu mai sunt aşa euforici.

    6. Creşterea e-commerce-ului scade – în pandemie e-commerce-ul a explodat, având rate de creştere de două cifre. A fost un an de vis pentru cei care operează în acest sector, atât reţele de e-commerce, cât şi clienţii lor. Odată cu apariţia inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare, vânzările din e-commerce s-au  mai temperat şi creşterea scade de la două cifre la o singură cifră, iar unii retaileri din eşalonul de mijloc şi din eşalonul de jos chiar au intrat pe minus.

    7. Construcţiile rezidenţiale şi tranzacţiile imobiliare scad – piaţa de construcţii rezidenţiale scade evident, numărul de proiecte noi se reduce din motive de autorizaţie dar şi de scădere a vânzărilor.  Un proiect imobiliar implică sume mari de bani şi un ciclu de fabricaţie şi vânzare de la minim 2 ani până la 4 ani. Pentru că vremurile sunt tulburi, pentru că dobânzile sunt mari, o parte dintre clienţi nu prea mai vor să se înhame la achiziţia unui apartament.

    8. Vânzările de credite imobiliare/ ipotecare şi de consum scad – inflaţia, dobânzile mari, scăderea puterii de cumpărare, neîncadrarea în criteriile de obţinere a unui credit ipotecar, au determinat o scădere vizibilă a vânzărilor de credite noi pe acest segment. Băncile vor să de credite, au lichiditate suficientă dar cerere a scăzut. Iar acest lucru afectează economia, mai mult decât ne dăm noi seama. Un nou apartament înseamnă pe lanţ vânzarea de materiale de construcţii, munca şi plata salariilor, vânzarea de electrocasnice şi mobilă, etc.  

    9. Agricultura – deşi 2023 pare să fie un an agricol mai bun decât 2022, mulţi fermieri, multe companii din domeniu sunt blocate cu stocurile de anul trecut pentru că nu şi-au vândut recolta la timp. Fie au aşteptat un preţ mai mare, fie nu au avut loc ţn Portul Constanţa de cereale ucrainene. Acum vine recolta pe 2023 care va fi mai mare, cu pretui mai mici. Multi fermieri au în spate credite bancare, au în spate imputuri achiziţionate anul trecut la preţuri mari, iar preţul cerealelor de anul acesta va fi mai mic decât costul lor de producţie. Guvernul se confruntă cu un scandal mare în agricultură din cauza situaţiei cerealelor ucrainene care au invadat Portul Constanţa şi au scos fermierii români din dane. România nu poate consuma toată recolta care se anunţă, iar întrebarea tuturor este unde îşi vor vinde marfa şi la ce preţ.

    10. Industria  IT – motorul creşterii economice în ultimii ani, în special în pandemie, începe să se răcească. Din America vine un vânt siberian în acest sector care începe să apară şi la noi. Angajările în IT s-au mai temperat pentru ca au scăzut comenzile din afară iar companiile nu mai aruncă cu bani în IT-işti. Această piaţă care a ajuns la 8,3% din PIB s-ar putea să nu mai poată să susţină creşterea economică, vânzările de apartamente noi, vânzările de maşini, vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată – laptopuri, calculatoare, televizoare. Deja sunt companii de la noi din IT, care acum un an nu ştiau cum să le mai intre în graţii IT-iştilor prin salarii în creştere , facilităţi de tot felul, iar acum încep să facă ajustări de personal.

    11. Salariile îşi vor încetini creşterea – în ultimul deceniu, creştere salariilor a susţinut consumul şi economia, dar acum acest motor începe  să se răcească. Companiile nu pot acoperi inflaţia, aşa că creşterile salariale se reduc vizibil. Deja sunt situaţii în care dacă îţi menţii jobul este cea mai bună variantă. De o majorare salarială ca să acopere inflaţia nici nu mai poate fi vorba. Aşa că bugetele famiilor devin din ce în ce mai strânse iar acest lucru se vede în piaţă.

    12. PNRR-ul este în aer – celebrul program de finanţare a economiei cu banii de la UE – 29 de miliarde de euro, este în aer, nimeni nu mai ştie stadiul condiţiilor de îndeplinit, toată lumea fuge de acest program. Cea mai bună dovada sunt discuţiile legate de rotativa guvernamentală unde Ministerul Fondurilor Europene, care gestionează acest proiect plus banii europeni, este pasat de la un partid la altul. PNL, PSD, UDMR se bat pe Ministerul Transporturilor şi pe Ministerul Dezvoltării, acolo unde sunt banii de la buget, acolo unde este hrana pentru gurile lacome ale clienţilor de partid. La Ministerul Fondurilor Europene se fac hârtii, se fac proiecte, dar banii sunt la alţii. România a atras până acum vreo 6 miliarde de euro, bani care stau degeaba, având în vedere că s-au absorbit numai 422 de milioane de euro.

    13. Bugetul este în aer – pentru că scăderea consumului este evidentă, statul a încasat mai puţini bani faţă de program, deficitul pe tot anul fiind estimat la 20 de miliarde de lei. Situaţia nu are cum să fie mai bună pentru ca economia este în pierdere de viteză, pentru că bugetele românilor sunt tot mai strânse, pentru că nu sunt absorbiţi banii din PNRR şi din fondurile europene, pentru că cei care asigură guvernarea sunt numai buni de dat din gură, liderul din acest domeniu fiind Marcel Ciolacu. Daca viitorul guvern Ciolacu va opera majorări de taxe şi impozite, acest lucru va accelera intrarea României in recesiune. De aceea, Marcel Ciolacu nu prea vrea să vină la Palatul Victoria, pentru ca va deconta politic tot ce va urma.

    Marcel Ciolacu moşteneşte o economie în pierdere de viteza, iar dacă nu vine repede cu câteva măsuri care să întoarcă acest trend, finalul de an va fi extrem de tensionat.

    Scăderea inflaţiei nu va ajuta guvernul, dobânzile nu vor scădea aşa de repede şi nu pot fi un imbold economic, iar tensiunile interne şi externe nu au cum să se calmeze. După profesori, urmează să iasă în stradă SANITAS-ul, se pregătesc cei din industria feroviară, iar nimeni din aparatul guvernamental nu prea are chef de muncă şi mai ales de decontat toate deciziile politice şi economice proaste.

    AUR este în creştere, iar dacă trendul actual se menţine, acest partid apărut de nicăieri care preia foarte multe nemulţumiri ale oamenilor, se va bate cu PSD la alegerile de anul viitor pentru poziţia numărul 1. PNL, sfâşiat intern de patru grupări care nu ştiu pentru ce se bat, se va chinui mult în alegeri şi va deveni o piatră de moară din punct de vedere politic.

    Aşa că lui Marcel Ciolacu îi revine misiunea să vină cu ceva concret pe masă din punct de vedere economic, care să mişte economia rapid. În caz contrar ne paşte recesiunea pe toţi şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere politic.

     

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia: Domnule Premier Marcel Ciolacu, o primă provocare după ce veţi prelua executivul: Guvernul României să cumpere producătorul de medicamente pentru cancer din Sibiu

    Sibiul – da, Batranul Sibiu, oras turistic, cultural, verde, patriarhal – a facut unul dintre cele mai uimitoare salturi de la dezindustrializare la reindustrializare.

    Fabricile de dinainte de 1990, unele extrem de puternice si cunoscute, in care si generatia mea si-a facut practica scolara, au disparut, in locul lor s-au ridicat binecunoscutele si arhinecesarele mall-uri, cladiri de birouri si ansambluri de blocuri de locuit.

    Insa fabricile de dinainte de 1990 din Sibiu, care nu mai produc – acum aducem din import creioane, covoare, instrumente de masurat si haine  – au fost inlocuite de unitatile de manufactura de pe Platforma Industriala de Vest, un cluster care a crescut pe nesimtite in ultimii 10-15 si in care isi au sediul halele de productie ale unor jucatori importanti din domeniul cauciucului, automotive, electrocasnice, bunuri de larg consum, imbracaminte, mancare.

    Judetul Sibiu insemna in 2021 peste 54 de mii de firme inregistrate, o cifra de afaceri agregata de aproape 43 miliarde lei, un profit cumulat de 5,3 miliarde lei si mai mult de 100 de mii de angajati  (date din topfirme.ro, pentru anul 2021).

    Daca avem rezerve ca lui Klaus Iohannis i-a iesit proiectul Romania Educata putem fi foarte siguri ca proiectul Sibiul Reindustrializat este un succes.

    Desigur ca exista si alte orase in care dezindustrializarea, trista si periculoasa, a fost urmata de reindustrializare – ramane insa ingrijorator raportul dintre cele 7000 de fabrici inchise si cele putin peste 1000 construite dupa anul 2000. Si atunci nu ne mira faptul ca Romania este un importator net, cu un deficit de balanta comerciala de 35 miliarde de Euro in 2022.

    Marcel Ciolacu si PSD lanseaza un program de guvernare ambitios, menit sa atraga investitii industriale strategice in industria auto, industria materialelor de constructii, industria alimentara, industria IT, industria farmaceutica, activitati de asistenta spitaliceasca, si fabricarea produselor din cauciuc. Directia strategica este buna, dar pentru ca noi sa fim mai atractivi decat restul tarilor europene care mizeaza pe aceleasi domenii industriale, trebuie sa facem diferenta. Iata cateva idei pentru viitoarea politica de industrializare a Romaniei.

     

    1. Oprirea imediata a scutirilor fiscale care sunt acordate in sectoare economice de tip “prodigy”. Cum sa atragi muncitori si ingineri in industria de prelucrare daca dai facilitati in sectoarele IT, constructii, agricultura?

    2. Criteriile de acordare a ajutorului de stat trebuie regandite din temelii si introduse conditionalitati serioase. Beneficiarii trebuie sa faca dovada ca investesc in sistemul de educatie si ca noile joburi pe care se lauda ca le creaza sunt chiar noi, nu angajati furati de alte companii. Oare a evaluat cineva juridic situatia in care o companie care primeste ajutor de stat il foloseste indirect ca sa fure angajati de alte companii?

    In plus, ajutorul de stat sa fie acordat numai industriei de prelucrare care se obliga ca o parte din viitoarea productie sa fie destinata pentru consumul din Romania, in situatia in care exista un deficit de productie interna.

    3. Companiile care inregistreaza o cifra de afaceri de un anumit nivel din importuri sa fie incurajate sa isi deschida unitati de productie in Romania. Este cea mai eleganta si reciproc avantajoasa solutie de fructificare a competentei celor care au cifre de afaceri de sute de milioane de lei cu o mana de angajati: sa produca in Romania. Ii mai spun unii off-set.

    4. O atentie speciala trebuie data companiilor de productie infiintate de antreprenori romani, care nu au accesul la finantare, lanturi de aprovizionare si piete de desfacere pe care il au marile corporatii internationale. De fapt, exista o tendinta destul de evidenta de exit a antreprenorilor din companiile pe care le-au infiintat, fie din motive de competitivitate fie pentru ca nu exista a doua sau a treia generatie in familie care sa preia stafeta.

    5. Si, de ce nu? Sa fie cumparate de catre statul roman unitatile de productie dezoltate de antreprenori romani sau de multinationale care doresc sa iasa din sectorul de productie industriala. S-a infiintat

    Agentia Romana pentru Investitii si Comert Exterior, sa fie utilizata si pentru astfel de tranzactii.

    Romania trebuia sa fie mai atractiva decat restul Uniunii Europene pentru a atrage investitii de productie si in acelasi timp trebuie sa continue sa sprijine mai bine fabricile deja existente in tara.

    Asadar, revin la provocarea din titlu, Domnule Premier Marcel Ciolacu. In linie cu planul de dezvoltare a unor industrii competitive in Romania, cumparati producatorul de medicamente din Sibiu, o bijuterie tehnologica destinata productiei de medicamente de cancer, la cheie, care poate face diferenta in acest sector economic de referinta.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     


     

     

  • Cum se descurcă un profesor debutant cu salariul de 2.400 de lei în România, unde valoarea coşului minim de consum în 2023 este de 8.600 de lei

    Când eram în gimnaziu şi am reuşit să mă calific la olimpiada de limba română, etapa naţională, profesoara mea şi-a oferit timpul – din două în două zile, timp de trei săptămâni din ce-mi aduc aminte – pentru pregătirea mea pentru competiţie. Veneam dintr-un oraş mic, astfel că era mare lucru pentru mine să merg la Iaşi, pentru prima dată pe cont propriu, la un liceu faimos, nu ca al meu, şi să reprezint judeţul.

    O altă colegă de liceu, care a participat la aceeaşi olimpiadă cu mine, dar la o altă clasă, şi despre care îmi aduc aminte că a împărţit cu mine camera de la căminul unde am stat în Iaşi, a avut însă o evoluţie spectaculoasă: Oana Ţifrea-Marciuska este acum AI scientist and engineer la Bloomberg, face parte din echipa de ingineri din grupul de inteligenţă artificială al grupului media, care dezvoltă şi menţine Bloomberg Knowledge Graph (reţeaua semantică de concepte financiare, relaţii şi instanţe a Bloomberg).

    „Îmi amintesc că odată, când eram încă la şcoală, ne-am uitat la un interviu la televizor cu nişte români care studiau la licenţă la Oxford. M-am gândit atunci că nu voi putea merge niciodată acolo. Ani mai târziu, eu sunt persoana care este întrebată despre cariera ei. 🙂 Viaţa poate fi amuzantă uneori”, povestea Oana în interviul pentru Business Magazin despre una dintre experienţele din şcoală care poate măcar la nivel de subconştient i-au influenţat evoluţia. Câţiva ani mai târziu bifa şi studiile la Oxford, dar şi numeroase alte experienţe – academice şi profesionale, care au venit la pachet cu posibilitatea să trăiască în şase ţări. Cu siguranţă timpul investit de profesorii ei în pregătire – pentru concursurile şcolare şi nu numai – a avut o contribuţie importantă în evoluţia despre care putem să spunem fără ezitări că o califică drept un bun ambasador român peste graniţe.

    Meditaţii gratuite au făcut însă profesorii mei cu mulţi alţi colegi şi din generaţiile anterioare mie, cât şi din cele care au urmat – pentru toate olimpiadele, indiferent de nivel, şi pentru cele locale, judeţene, cât şi în cazul altor tipuri de concursuri – fie ele educaţionale sau sportive. Tot timpul ne-au însoţit cu trenul sau cu autocarul în oraşele unde ne deplasam, asumându-şi şi responsabilitatea pentru câţiva elevi care, la vremea aceea, nu prea ieşeau din oraş. Mi-am amintit de meditaţiile mele gratuite pentru că mulţi dintre cei care critică greva profesorilor folosesc ca argument împotriva măririlor salariale faptul că ei câştigă venituri suplimentare din „meditaţii”. Eu n-am auzit însă pe mulţi să vorbească despre orele suplimentare investite în formarea elevilor, despre timpul pe care îl alocă educaţiei lor, nu doar prin prisma informaţiilor pe care le au de furnizat la şcoală, ci şi a valorilor de care au nevoie aceşti copii ca să evolueze – prin urmărirea unui film despre Universitatea Oxford, de exemplu, sau prin spectacole de teatru montate în engleză după orele de curs.

    Cei mai mulţi dintre profesori nu livrează doar programa şcolară şi nu vin să ponteze în fiecare zi la serviciu, ca în cazul altor activităţi – iar deseori, pentru că programa şcolară nu este sincronizată cu nevoile companiilor de azi, timpul suplimentar investit de ei în educaţie este cel care contează cel mai mult. Poate acum există after-school în oraşele mari, dar conceptul acesta lipseşte cu desăvârşire în România din afara bulei corporatiste, adică România din provincie – unde singura şansă de evoluţie este educaţia. Nu prea se vorbeşte nici despre responsabilitatea imensă pe care profesorii o au atunci când elevii lor sunt în sala de clasă şi, mai ales, în afara ei, implicaţi în tot felul de activităţi formatoare, pe care nu îi obligă nimeni să le organizeze pentru elevii lor. Acesta este motivul pentru care mi se pare absurd că profesorul, cel care formează generaţiile următoare de antreprenori, angajaţi, CEO, cercetători, medici ş.a.m.d., să fie inclus, sec, în categoria „bugetar” şi a cărui mărire salarială să fie considerată un risc pentru crearea unui precedent pentru alte categorii de bugetari, care ar putea să îşi ceară la rândul lor drepturile.

    Cu siguranţă există un nivel de responsabilitate şi în cazul angajaţilor din penitenciare – dar în cazul profesorilor vorbim totuşi despre o investiţie în viitor – chiar dacă pare un clişeu să folosesc această expresie –, aici este cât se poate de valabilă. Nu ştiu cât câştigau profesorii mei la vremea în care am fost eu la şcoală, însă acum, salariul minim net al unui profesor debutant, în caz că nu aţi aflat deja, este de 2.400 de lei pe lună – asta în condiţiile în care coşul minim de consum pentru o familie cu doi copii a ajuns în 2023 la o valoare de 8.600 de lei. Mare parte din acest buget se duce pe facturi şi pe cheltuielile ce ţin de locuinţă, aproape 3.700 de lei. Aproape 1.900 de lei sunt cheltuiţi pe mâncare, apoi pe îmbrăcăminte şi încălţăminte peste 800 de lei, iar pentru igiena personală aproape 300 de lei. Nici nu trebuie să faceţi calculele ca să vedeţi că un cuplu de profesori tineri, debutanţi, nu pot să-şi acopere nici nivelul de subzistenţă din salariu. Cu siguranţă nici nu pot visa la adidaşii Balenciaga pe care unii elevi de clasa a VI-a îi poartă cu mândrie în timp ce alţi copii îşi calculează, în joacă, „sumele” pe care le poartă – de multe ori peste acest salariu minim tot discutat în ultima vreme.

    Liceul meu, despre care probabil nu aţi auzit, dar vă spun eu, este Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi generează nişte copii „buni”, cum s-ar zice – majoritatea colegilor mei sunt fie angajaţi în companii de IT, fie în alte roluri în companii cunoscute din Cluj sau Bucureşti. Cei care au rămas acolo au devenit antreprenori – oferind la rândul lor alte locuri de muncă oamenilor din oraş. Ce vreau să spun este că degeaba faci autostrăzi, dacă acestea vor ajunge în cele din urmă în oraşe şi localităţi unde nu există oameni bine pregătiţi şi, mai ales, cu valorile necesare care să atragă şi investitorii la care tot visăm. Pentru mulţi dintre copiii din aceste locuri, uneori profesorul de la stat este singurul care poate să le asigure evoluţia, lor şi întregii ţări odată cu ei.  

    Ioana Matei, editor  Business Magazin

  • Dacă guvernul (noul) vrea să deblocheze piaţa imobiliară, vânzările de credite, de materiale de construcţii şi să reînceapă să mişte banii care stau degeaba în conturi şi să crească încasările la buget, trebuie să scadă TVA de la 19% la 5% la vânzările de apartamente de peste 600.000 de lei

    Tranzacţiile imobiliare au scăzut cu cel puţin 30%, cererea de credite a scăzut accelerat şi chiar dacă băncile vor să dea credite nu prea există cerere, noile dezvoltări imobiliare au scăzut, vânzările firmelor de materiale de construcţii au scăzut, vânzările de electrocasnice mari – frigidere, televizoare, maşini de spălat – au scăzut pentru că vânzările de apartamente au scăzut, vânzările de mobilă au scăzut, încasările statului din acest lanţ important din economie au scăzut, ceea ce se reflectă în tensiunea actuală a bugetului.

    Creşterea dobânzilor la creditele ipotecare/imobiliare (la un IRCC de aproape 6%, la care se adaugă o marjă a băncii de 2-2,5%, rezultă o dobândă de 8-8,5%, considerată mare de către clienţi), creşterea preţurilor, inflaţia, scăderea puterii de cumpărare, războiul, crizele din jur, vremurile de incertitudine au dus la această situaţie tensionată, în care lucrurile pe piaţa imobiliară se îndreaptă spre un blocaj.

    În acelaşi timp preţurile apartamentelor nu scad, ci dimpotrivă, iar chiriile cresc, ceea ce face şi mai dificilă piaţa.

    Toată lumea este impactată negativ, toţi pierd, inclusiv statul, care vede că nu mai încasează cât şi-a planificat să încaseze venituri la buget.

    Având în vedere această situaţie, ce este de făcut mai departe, cum se poate debloca această situaţie?

    Confruntate cu scăderea vânzărilor de credite ipotecare, imobiliare, băncile au început să vină cu oferte mai bune, cu rate fixe în primii ani (5,9-5,99%), pentru a încerca să deblocheze piaţa creditelor şi să readucă clienţii la bancă.

    Multă lume speră că dobânzile vor scădea după terminarea crizei, dar este puţin probabil să se mai ajungă la un IRCC de 1,08%, cum a fost acum doi ani.

    Vânzările de apartamente, cele care se fac, se realizează în proporţie de 60% cash şi doar 40% cu credite bancare, ceea ce face ca banii să fie blocaţi în bănci şi să nu circule.  

    Pentru că a scăzut cererea, dezvoltatorii imobiliari nu vând suficient de multe apartamente astfel încât să înceapă alte proiecte noi. Un ciclu de dezvoltare durează între doi şi trei ani de zile.

    În aceste condiţii, s-ar putea să ne trezim peste doi ani, în lipsa unor alte proiecte imobiliare, că preţurile cresc susţinut.

    Unul din avantajele României este că în continuare preţurile apartamentelor sunt încă mici, multă lume îşi poate permite o achiziţie imobiliară. Guvernul, indiferent de numele lui, trebuie să sprijine achiziţiile imobiliare prin toate mijloacele, inclusiv prin susţinerea unei oferte mai mari pe piaţă.

    Pentru că oamenii nu au mai luat credite ca să-şi cumpere apartamente, piaţa chiriilor a crescut cu 30-40%, pentru că oamenii trebuie să stea undeva.

    Piaţa trebuie deblocată, iar pe termen scurt ceea ce poate face guvernul este să reducă TVA-ul de 19% la 5% la vânzările de apartamente de peste 600.000 de lei (120.000 de euro) sau chiar să reducă TVA-ul lal 2-3% pentru toate vânzările de apartamente pentru o perioadă limitată, de 2-3 ani de zile.

    Astfel, s-ar debloca sume mari de bani care ar putea fi investite în economie.

    Dacă la un apartament de 200.000 de euro se adaugă un TVA de 19%, clientul mai trebuie să vină cu 38.000 de euro, ceea ce este mult. Cu aceşti bani poate să cumpere un apartamente mai mare, îşi poate mobila casa, poate să cumpere electrocasnice etc.

    Guvernul, indiferent de numele lui, trebuie să mişte piaţa imobiliară, iar prin această scădere a TVA-ului s-ar vinde apartamentele din stoc, iar dezvoltatorii ar putea să înceapă alte dezvoltări, ceea ce ar antrena din nou piaţa construcţiilor. Dacă echipele de constructori nu au de lucru, ele vor pleca în alte ţări, iar Londra, Germania, Italia de-abia îi aşteaptă.

    Dacă vrea să încurajeze natalitatea, care ar trebui să fie un obiectiv major pentru România, guvernul ar trebui să încurajeze achiziţiile de apartamente cu suprafeţe mai mari, astfel încât oamenii să aibă loc suficient şi pentru copii. Dar aceste apartamente cu suprafeţe mai mari costă mai mult şi de aceea TVA-ul trebuie redus.

    În acest moment, în bănci sunt foarte mulţi bani care stau degeaba, iar băncile îi lasă la BNR cu o dobândă de 6% pentru că nu au cerere de credite.

    Banii trebuie să circule, iar dacă băncile vin cu oferte de creditare speciale, iar statul scade TVA-ul la vânzările de apartamente noi, piaţa imobiliară, piaţa de construcţii, piaţa de mobilă, piaţa de electrocasnice ar avea o şansă de revigorare.

    Dacă altcineva are o idee mai bună pentru deblocarea pieţei imobiliare, pentru vânzarea apartamentelor deja construite care stau degeaba, este binevenit să o exprime.

    Dacă guvernul vrea să încaseze mai mulţi bani la buget, dacă noul guvern vrea să înceapă cu dreptul, mai ales după această situaţie tensionată cu profesorii, ar trebui să se gândească cum poate să deblocheze piaţa imobiliară cât mai repede.

    Dacă guvernul nu va face nimic, piaţa se va bloca şi mai mult, tinerii vor deveni şi mai tensionaţi pentru că sunt blocaţi în chirie, sunt blocaţi în apartamente vechi, nu pot să se mute de la doua camere la trei camere, sunt înghesuiţi cu copiii etc.

    Iar la alegerile de la anul vor ţine minte că guvernul nu a făcut nimic pentru ei. Aici nu este vorba de dezvoltatori, de bănci, de firmele de construcţii, de firmele de mobilă, ci de clientul final.

  • Salariul minim al unui profesor debutant este de 2.400 de lei, adică de aproape patru ori mai puţin decât valoarea coşului minim de consum în 2023

    Când eram în gimnaziu şi am reuşit să mă calific la olimpiada de limba română, etapa naţională, profesoara mea şi-a oferit timpul – din două în două zile, timp de trei săptămâni din ce-mi aduc aminte – pentru pregătirea mea pentru competiţie. Veneam dintr-un oraş mic, astfel că era mare lucru pentru mine să merg la Iaşi, pentru prima dată pe cont propriu, la un liceu faimos, nu ca al meu, şi să reprezint judeţul.

    O altă colegă de liceu, care a participat la aceeaşi olimpiadă cu mine, dar la o altă clasă, şi despre care îmi aduc aminte că a împărţit cu mine camera de la căminul unde am stat în Iaşi, a avut însă o evoluţie spectaculoasă: Oana Ţifrea-Marciuska este acum AI scientist and engineer la Bloomberg, face parte din echipa de ingineri din grupul de inteligenţă artificială al grupului media, care dezvoltă şi menţine Bloomberg Knowledge Graph (reţeaua semantică de concepte financiare, relaţii şi instanţe a Bloomberg).

    „Îmi amintesc că odată, când eram încă la şcoală, ne-am uitat la un interviu la televizor cu nişte români care studiau la licenţă la Oxford. M-am gândit atunci că nu voi putea merge niciodată acolo. Ani mai târziu, eu sunt persoana care este întrebată despre cariera ei. 🙂 Viaţa poate fi amuzantă uneori”, povestea Oana în interviul pentru Business Magazin despre una dintre experienţele din şcoală care poate măcar la nivel de subconştient i-au influenţat evoluţia. Câţiva ani mai târziu bifa şi studiile la Oxford, dar şi numeroase alte experienţe – academice şi profesionale, care au venit la pachet cu posibilitatea să trăiască în şase ţări. Cu siguranţă timpul investit de profesorii ei în pregătire – pentru concursurile şcolare şi nu numai – a avut o contribuţie importantă în evoluţia despre care putem să spunem fără ezitări că o califică drept un bun ambasador român peste graniţe.

    Meditaţii gratuite au făcut însă profesorii mei cu mulţi alţi colegi şi din generaţiile anterioare mie, cât şi din cele care au urmat – pentru toate olimpiadele, indiferent de nivel, şi pentru cele locale, judeţene, cât şi în cazul altor tipuri de concursuri – fie ele educaţionale sau sportive. Tot timpul ne-au însoţit cu trenul sau cu autocarul în oraşele unde ne deplasam, asumându-şi şi responsabilitatea pentru câţiva elevi care, la vremea aceea, nu prea ieşeau din oraş. Mi-am amintit de meditaţiile mele gratuite pentru că mulţi dintre cei care critică greva profesorilor folosesc ca argument împotriva măririlor salariale faptul că ei câştigă venituri suplimentare din „meditaţii”. Eu n-am auzit însă pe mulţi să vorbească despre orele suplimentare investite în formarea elevilor, despre timpul pe care îl alocă educaţiei lor, nu doar prin prisma informaţiilor pe care le au de furnizat la şcoală, ci şi a valorilor de care au nevoie aceşti copii ca să evolueze – prin urmărirea unui film despre Universitatea Oxford, de exemplu, sau prin spectacole de teatru montate în engleză după orele de curs.

    Cei mai mulţi dintre profesori nu livrează doar programa şcolară şi nu vin să ponteze în fiecare zi la serviciu, ca în cazul altor activităţi – iar deseori, pentru că programa şcolară nu este sincronizată cu nevoile companiilor de azi, timpul suplimentar investit de ei în educaţie este cel care contează cel mai mult. Poate acum există after-school în oraşele mari, dar conceptul acesta lipseşte cu desăvârşire în România din afara bulei corporatiste, adică România din provincie – unde singura şansă de evoluţie este educaţia. Nu prea se vorbeşte nici despre responsabilitatea imensă pe care profesorii o au atunci când elevii lor sunt în sala de clasă şi, mai ales, în afara ei, implicaţi în tot felul de activităţi formatoare, pe care nu îi obligă nimeni să le organizeze pentru elevii lor. Acesta este motivul pentru care mi se pare absurd că profesorul, cel care formează generaţiile următoare de antreprenori, angajaţi, CEO, cercetători, medici ş.a.m.d., să fie inclus, sec, în categoria „bugetar” şi a cărui mărire salarială să fie considerată un risc pentru crearea unui precedent pentru alte categorii de bugetari, care ar putea să îşi ceară la rândul lor drepturile.

    Cu siguranţă există un nivel de responsabilitate şi în cazul angajaţilor din penitenciare – dar în cazul profesorilor vorbim totuşi despre o investiţie în viitor – chiar dacă pare un clişeu să folosesc această expresie –, aici este cât se poate de valabilă. Nu ştiu cât câştigau profesorii mei la vremea în care am fost eu la şcoală, însă acum, salariul minim net al unui profesor debutant, în caz că nu aţi aflat deja, este de 2.400 de lei pe lună – asta în condiţiile în care coşul minim de consum pentru o familie cu doi copii a ajuns în 2023 la o valoare de 8.600 de lei. Mare parte din acest buget se duce pe facturi şi pe cheltuielile ce ţin de locuinţă, aproape 3.700 de lei. Aproape 1.900 de lei sunt cheltuiţi pe mâncare, apoi pe îmbrăcăminte şi încălţăminte peste 800 de lei, iar pentru igiena personală aproape 300 de lei. Nici nu trebuie să faceţi calculele ca să vedeţi că un cuplu de profesori tineri, debutanţi, nu pot să-şi acopere nici nivelul de subzistenţă din salariu. Cu siguranţă nici nu pot visa la adidaşii Balenciaga pe care unii elevi de clasa a VI-a îi poartă cu mândrie în timp ce alţi copii îşi calculează, în joacă, „sumele” pe care le poartă – de multe ori peste acest salariu minim tot discutat în ultima vreme.

    Liceul meu, despre care probabil nu aţi auzit, dar vă spun eu, este Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi generează nişte copii „buni”, cum s-ar zice – majoritatea colegilor mei sunt fie angajaţi în companii de IT, fie în alte roluri în companii cunoscute din Cluj sau Bucureşti. Cei care au rămas acolo au devenit antreprenori – oferind la rândul lor alte locuri de muncă oamenilor din oraş. Ce vreau să spun este că degeaba faci autostrăzi, dacă acestea vor ajunge în cele din urmă în oraşe şi localităţi unde nu există oameni bine pregătiţi şi, mai ales, cu valorile necesare care să atragă şi investitorii la care tot visăm. Pentru mulţi dintre copiii din aceste locuri, uneori profesorul de la stat este singurul care poate să le asigure evoluţia, lor şi întregii ţări odată cu ei.  

    Ioana Matei, editor  Business Magazin

  • Paradoxal, problema principală în această criză este că băncile raportează un profit prea mare, ceea ce le face să fie o ţintă în mişcare pentru toată lumea şi încă nu a început anul electoral 2024

    Subiectele săptămânii trecute au fost:

    • Greva profesorilor care cer salarii mai mari – de 7 zile elevii nu mai fac cursuri şcolare.
    • Rotativa guvernamentală şi împărţirea posturilor în noul guvern – Nicolae Ciucă de la PNL, actualul premier, trebuie să demisioneze iar în locul lui să vine Marcel Ciolacu, preşedintele PSD
    • Frauda de la CNICR – Compania Naţională pentru Controlul Gazelor, Instalaţilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune – nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi că există o astfel de companie de stat – unde conducerea în frunte cu directorul general Ioana Timofte, fostă nepoată a unui director SRI, este acuzată de o fraudă de 10 milioane de lei.
    • Sentinţa definitivă şi trimiterea la ani grei de închisoare a lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, şi Ionuţ Costea, fost preşedinte de bancă, fost reprezentant al României la BERD şi cumnatului lui Mircea Geoană, numărul doi din NATO, într-un dosar de mită de 20 milioane de euro.
    • Războiul declanşat între ANPC şi bănci.

     

    Disputa dintre ANPC şi bănci are ca subiect acuzaţiile aduse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva băncilor pe motiv că acestea îşi înşelă clienţii, persoanele fizice, prin modul de calcul al ratelor la bancă.

    https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/11-banci-amendate-550-000-lei-anpc-calculul-ratelor-horia-21877287

    ANPC acuză băncile că impun clienţilor un scadenţar al plăţii ratelor prin care la început se plăteşte mai mult dobândă şi mai puţin din principalul creditului, ceea ce face ca acestor clienţi să le scadă soldul creditului mai greu.

    De asemenea, în discuţie este şi faptul că băncile nu au anunţat clienţii în momentul acordării creditului că dobânzile vor creşte, ceea ce le vor pune mari probleme în rambursarea ratelor.

    În replică, băncile acuză ANPC de vendetă, susţinând că acestor clienţi care solicită un credit li se prezintă variantele de rambursare, respectiv în rate fixe sau rate descrescătoare, iar decizia finală aparţine clientului.

    Când cineva vrea să ia un credit primul lucru pe care îl întreabă nu este cât este dobânda, ci câţi bani poate să ia cu veniturile pe care le are.

    90% dintre clienţi nu ştiu cât este dobânda la creditul pe care îl au. Ei primesc pe telefon cât este rata de plată (poate ar fi bine ca băncile să spună în mesajul în care anunţă cât este rata, cât este dobânda în procente, cât înseamnă dobânda în valoare nomonală şi cât înseamnă principalul).

    Pentru un client cel mai important lucru este care este suma maximă pe care poate să o ia cu veniturile pe care le are, având în vedere că rata formată din principal şi dobânda nu poate să fie mai mare de 40% din veniturile clientului.

    În aceste condiţii, băncile vin cu doua variante: plata unor rate lunare egale sau plata unor rate lunare descrescătoare. În prima variantă, la rate lunare, suma maximă pe care cineva o poate lua este mai mare decât suma pe care o poate lua dacă ar plăti rate descrescătoare.

    La rate lunare egale, dobânda este mult mai mare la început, iar principalul este mult mai mic.

    La rate descrescătoare, principalul este egal pe toată durata creditului, iar dobânda are o pondere mai mică în rata lunară de plată.

    Dar prima rată este mult mai mare decât rata la rate lunare egale.

    La solicitarea ZF, Exim-Banca Românească a venit cu un exemplu legat de cele două variante.

    https://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/arata-scadentarul-credit-ipotecar-300-000-lei-30-ani-rambursat-rate-21900054

    Diferenţa fundamentală dintre ele este că dacă ai rate egale, adică dobânda are o pondere mult mai mare la început, suma pe care poţi să o iei este mai mare, având în vedere că analiza de scoring se face la prima rată a creditului, respectiv la ponderea ratei în totalul veniturilor din momentul acordării creditului.

    Bineînteles că clienţii vor alege o rată lunară de plată mai mică ca să poată să ia o sumă mai mare de credit.

    Este adevărat că în această variantă, când dobânda este mai mare la început, acest lucru înseamnă şi venituri mai mari pentru bănci, iar dacă principalul scade mai lent în rate descrescătoare, soldul creditelor băncilor este mai mare, ceea ce le conferă un avantaj mai mare pe termen scurt.

    Dar în esenţă, la finalul unui credit, un client va plăti aceeaşi sumă, indiferent dacă rambursarea se face în rate descrescătoare sau egale.

    Oricum, această modalitate de rambursare în rate egale, ceea ce înseamnă că principalul scade mai lent, nu este o invenţie românească, a băncilor din România pentru aş înşela clienţii.

    Poate ar fi bine ca băncile să aibă semnătura clientului când accesează un credit pentru cele două variante de rambursare, astfel încât să nu mai existe discuţii.

    Când este criză toata lumea se uita cu mânie către bănci, bancherii fiind principalii responsabili, alături de politicieni, de ceea ce se întâmplă rău, de creşterea inflaţiei, de război, de explozia dobânzilor, băncile sunt de vină şi când clienţii nu mai plătesc creditele (unii chiar nu mai pot să plătească din varii motive, dar alţii chiar nu mai vor să plătească, iau banii şi fug cu ei), băncile sunt de vină când firmele nu mai obţin profit ca înainte pentru că trebuie să plătească dobânzi mai mari, băncile sunt de vină când resping dosarele de creditare şi nu îndeplinesc visul antreprenorilor de a face o afacere fără să pună  un ban, băncile sunt de vină că fac profit împrumutând statul şi mai puţin companiile, băncile sunt de vină că duc profitul în afară şi nu îl împart cu poporul, etc.

    Aceste acuzaţii sunt peste tot în lume la adresa băncilor, nu numai în România.

    Am asistat la finalul anului trecut la o discuţie între premierul Ciucă şi principalii oameni de afaceri, antreprenori români, în care, nici mai mult nici mai puţin, o parte din aceştia cereau naţionalizarea băncilor, să avem noi băncile noastre ca să putem să luăm credite mai ieftine (nu contează că tot aceeaşi antreprenori cereau dobânzi cât mai mari la depozitele bancare, pentru că avem inflaţie mare şi valoarea  banilor scade, dar dobânzi cât mai mici la credite. Şi cine să acopere diferenţa? Statul, Banca Naţională, că are bani).

    Problema este, ironic, că băncile fac acum profit prea mare, ceea ce atrage atenţia asupra lor în actualul context de criză.

    Anul trecut, un an de criză cu explozia inflaţiei şi a dobânzilor la credite, băncile au facut un profit de 10,4 miliarde lei, un maxim istoric. Ce să facă băncile dacă clienţii, atât personele fizice, cât si companiile reuşesc să îşi plătească ratele la bancă. Unde să ascundă băncile acest profit?

    Apropo de cât profit fac băncile: Dedeman, cea mai mare afacere românească, deţinută de fraţii Pavăl, a raportat pentru 2022 un profit net de 1,7 miliarde lei, adică 346 milioane euro, exact cât a raportat şi BCR, deţinută de grupul austriac Erste, a doua bancă de pe piaţă. Banca Transilvania a raportat un profit de 2,5 miliarde de lei.

    În aceste condiţii, bineînteles că bancherii sunt făcuţi cămătari, sug sângele poporului, bagă firmele care suferă în faliment şi iau toţi banii oamenilor prin creşterea ratei la credit,  astfel încât aceştia nu mai rămân cu nimic după salariu.

    Nu ai cum să discuţi raţional pe marginea acestui subiect, iar faptul că ANPC vine cu acuzaţiile legate de modul de rambursarea a creditelor, dă şi mai mult apă la moară criticilor băncilor.

    Având în vedere criza, având în vedere ascensiune naţionalismului, populismului, patriotismului poate ar fi mai bine ca băncile să nu mai facă profit, ca să nu existe motiv de nemulţumire. Mai ales ca la anul vom avea alegeri extrem de tensionate iar băncile vor fi în prima linie, ca ţap ispăşitor.

     

  • Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest: Greva profesorilor: nimeni din politică nu e în stare să spună simplu ”Ne (mai) împrumutăm cu 1,5 miliarde euro şi, apoi, închidem puşculiţa, până facem rost de bani mai mulţi”!

    Am inteles. Politicienilor nu le-a placut cartea. Am inteles. Cu cat esti mai prost (pregatit), cu atat ai sanse sa faci cariera in politica damboviteana. Am inteles. Mediocritatea poate deveni o virtute, atunci cand poporului nu-i mai pasa cine conduce destinele unei tari. Chiar am inteles multe. Ce nu inteleg este: de ce un lucru atat de simplu il transformi intr-o chestiune atat de complicata?

    Bunaoara, 1,5 miliarde de euro e suma necesara ca sa trimiti profesorii inapoi la catedra. Pentru o tara care tinde spre 300 miliarde euro PIB, e ca si cum dai un maruntis de 0,5%, din ce produci, unui grup de oameni care-ti pot invata copiii cate ceva folositor pentru viata. Sa ne intelegem: nu toti profesorii sunt bine pregatiti. Sunt destui departe de ceea ce ar trebui sa fie, din pacate. Dar, astia sunt, cu astia ”defilam”. Deocamdata.

    Ce mi se pare foarte trist este lipsa de asumare in sfera politica. Niciunul nu este in stare sa spuna simplu:” Ne (mai) imprumutam cu 1,5 miliarde euro si, apoi, inchidem ”pusculita, pana facem rost de bani mai multi”! Toate guvernele, fara exceptie, au facut imprumuturi. S-au intrecut sa indatoreze tara asta si, deopotriva, cetatenii ei. Acum un nou imprumut ar rezolva imediat aceasta criza din educatie. Bancile de abia asteapta sa crediteze statul, cel mai bun client ever.

    Un clasament cu ţările cu cele mai mari datorii suverane (exprimate ca procent din PIB), realizat de Fondul Monetar Internaţional in 2021 arata tari in UE care sunt imprumutate de 3-4 ori mai mult decat Romania: Grecia 200%, Italia 150%. Sau cu mult peste 100%, respectiv: Spania 120%, Franta 110%. Ca fapt divers, SUA are 130%, iar Japonia 230%! Poate si de aceea Japonia a ajuns la nivelul de civilizatie la care este, pentru ca imprumuturile cu sens inseamna evolutie.

    Dintre tarile UE, Romania e cea mai putin indatorata, avand ponderea datoriei publice in PIB de 51,4%. O gluma pe langa altii!

    Daca UE iti spune ca nu e bine sa te mai imprumuti e clar ca ori are un interes direct ori e condusa de ”lideri” batuti in cap sau ipocriti. S-a semnat un tratat ca nu e bine ca deficitul datoriei publice sa creasca cu mai mult de 3% pe an? Foarte bine! Asa cum nu-l respecta alte state, noi de ce sa fim fraieri si sa-l respectam?  Adica, pentru educatie, in mintea liderilor europeni, Romania s-ar rupe in doua daca a depasit 50% din ponderea datoriei publice. Lipsa asta de reactie, ca sa nu zic de sange in instalatie a politicienilor autohtoni ma lasa perplex. 

    Daca ai fi cel mai indatorat stat din Europa as spune:”…suntem datori vanduti, asta e, nu mai putem sa imprumutam bani”. Daca n-ai avea comparabile cu datoriile facute de alte tari as intelege ca e riscant si am fi un exemplu negativ, iar Europa nu vrea sa fie pusa intr-o situatie neplacuta in viitor.

    Altfel, ma intreb daca Romania este doar o ”clientela” cu 18 milioane ce consumatori. Sa nu fiu inteles gresit, sunt mandru ca suntem parte din Europa. Modul cum se trag sforile in cadrul UE mi se pare insa inadmisibil. Cu cat esti cu capul mai plecat, cu atat mirosi a prost si birocratii de la Bruxelles de abia asteapta asta. Nu e normal ca pentru educatia unei tari, inclusiv pentru interesele Europei, o tara sa produca atatia analfabeti functionali.

    Aici am ajuns. Tinerii, dupa ce implinesc 18 ani, chiar si inainte, nu mai vor sa invete. Cauta un job sau pleaca din tara. Cine sa-i motiveze sa ramana sau sa invete mai mult? In afara de familie (in multe cazuri disfunctionala), singurii care au sansa sa le insufle o minima aplecare spre o cunoastere mai profunda a anumitor materii sunt profesorii. Atunci cand banii nu-ti ajung sa traiesti de pe o zi pe alta, nu, chiar nu poti sa transmiti nimic pozitiv cuiva.

    Pe vremea tovarasului Ceausescu profesorii erau profesori. Asa cum era societatea, educatia era importanta pentru vremurile respective. Acum educatia a devenit pentru guvernanti un moft. Oare de ce? Pai nu trebuie sa ai oameni educati care sa gandesca mai mult, daca vrei continuitate in politica. O gloata manevrabila este mult mai usor de condus decat un popor care a inteles ca educatia iti da sansa sa gandesti si sa iei decizii in cunostinta de cauza.

    Din ce in ce mai multi romani nu vor sa mai fie condusi de niste mediocritati. Daca stai si te gandesti ca Romania are de 7 ani un presedinte fost profesor intelegi de ce proiectul Romania educata a ajuns Romania esuata educational. Un presedinte mediocru, un invatamant mediocru.

     

    Dragos Dragoteanu

    Certified International Property Specialist