BusinessMagazin

Tag: mediul de afaceri

  • Topul celor mai admiraţi CEO din servicii, în 2015

    Poate cel mai subiectiv demers editorial de pe piaţa românească, catalogul 100 cei mai admiraţi CEO din România se află la a şasea ediţie. O dată în plus este vizibil că admiraţia nu este un dat, iar pentru a dobândi respectul mediului de afaceri privat un manager este importantă imaginea pe care alege sau nu să o construiască, de evoluţia companiei, de interacţiunea cu partenerii, clienţii şi competitorii, de rezultatele afacerii şi aşa mai departe.

    A şasea ediţie a catalogului 100 Cei mai admiraţi CEO din România realizat de Business Magazin l-a adus în fruntea clasamentului pe Dragoş Pavăl, care a primit anul acesta cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri privat din România. Preşedintele şi acţionarul Dedeman a urcat în clasament două poziţii faţă de anul trecut şi ocupă locul întâi în acest clasament. La ediţiile anterioare ale catalogului primul loc a fost ocupat în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, şi apoi, în 2012 şi 2013 de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank. Ediţia de anul trecut l-a adus în poziţia fruntaşă pe Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţă.

    Vezi aici mai multe detalii despre cel mai admirat CEO din 2015

  • Cel mai admirat CEO în 2015

    A şasea ediţie a catalogului „100 Cei mai admiraţi CEO din România“ realizat de Business Magazin l-a adus în fruntea clasamentului pe Dragoş Pavăl, antreprenorul care a construit împreună cu fratele său, Adrian Pavăl, afacerea Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România. Antreprenorul băcăuan a primit anul acesta cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri privat din România. Preşedintele şi acţionarul Dedeman a urcat în clasament două poziţii faţă de anul trecut şi ocupă locul întâi în acest clasament subiectiv, care măsoară admiraţia mediului de afaceri privat.

    Poate că unul dintre principalele motive pentru care băcăuanul a fost votat este evoluţia spectaculoasă a companiei pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de 20 de ani. Dedeman este nu numai liderul pieţei de bricolaj, ci şi cea mai puternică afacere antreprenorială din România, cu o cifră de afaceri care va depăşi anul viitor pragul de 1 miliard de euro. „Pragul de 1 miliard de euro cifră de afaceri sau oricare altul nu este un scop în sine, cred, pentru nicio afacere“, afirmă Dragoş Pavăl. Reţeaua numără acum 41 de magazine, iar anul acesta ar fi putut deschide mai mult de trei noi spaţii de vânzare, având un buget de investiţii de 90 de milioane de euro, fonduri proprii. Dedeman a avut o extindere susţinută în ultimii ani, iar acum, când scade numărul oraşelor în care antreprenorii băcăuani doresc să deschidă un nou magazin, ritmul de dezvoltare este dictat de viteza cu care pot fi cumpărate terenurile potrivite.

    Pavăl este unul dintre cei opt antreprenori aflaţi pe primele zece locuri în topul celor mai admiraţi manageri. Pe poziţia a doua în clasamentul de anul acesta se află tot un antreprenor, Florin Talpeş, care a urcat patru poziţii faţă de anul trecut. Este cunoscut în mediul de afaceri românesc pentru cei 20 de ani în care a clădit Bitdefender, o afacere cu activităţi nu doar în România, ci şi peste hotare. Producătorul de soluţii de securitate IT Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria globală de profil, a raportat la Ministerul Finanţelor din România pentru anul trecut afaceri nete de 251 milioane de lei şi un profit net de 17 milioane de lei.

    Steven van Groningen, preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank, se află anul acesta pe locul al treilea în funcţie de numărul de voturi primite din partea mediului de afaceri. Raiffeisen Bank România, deţinută de grupul austriac cu acelaşi nume, a raportat pentru primul semestru un profit net de 48 de milioane de euro, în urcare cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită reducerii cu 20% a costurilor cu provizioanele, care au ajuns la 32 de milioane de euro. Instituţia a fost anul trecut cea mai profitabilă bancă locală, cu un rezultat de 133 milioane de euro.

    Iulian Stanciu, aflat pe poziţia a patra la ediţia din acest an în topul celor mai admiraţi CEO, este implicat şi controlează mai multe afaceri, cu activităţi variate. Este CEO al grupului eMAG, cu activităţi în comerţul online în mai multe ţări din regiune, controlează retailerul electro-IT Flanco, distribuitorul Nerwork One Distribution şi este implicat şi în afacerea Berăria H. Recent, Stanciu a preluat pachetul majoritar de acţiuni, prin Nerwork One Distribution, al producătorului de biciclete Pegas.

    Pe locul cinci în clasamentul de acest an se află Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, care este totodată şi cea mai admirată doamnă. Este al nouălea an de mandat la conducerea celei mai mari companii din România. Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a anunţat pentru al doilea trimestru al anului un profit net de 691 milioane de lei, în creştere cu 122% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior; în acelaşi interval vânzările companiei au ajuns la 4,5 miliarde de lei, cu 16% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut.

    Un salt puternic în clasametul celor mai admiraţi manageri a fost făcut de Mihai Marcu, preşedinte al consiliului de administraţie şi acţionar majoritar al MedLife; el se află anul acesta pe poziţia a şasea, în urcare cu şase locuri faţă de anul trecut. După o carieră de zece ani în domeniul bancar, Mihai Marcu s-a implicat în afacerea MedLife, fondată de mama sa. Familia Marcu deţine pachetul majoritar de acţiuni (51%) din MedLife, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, iar în primele nouă luni ale acestui an a depăşit 1,5 milioane de pacienţi unici în retail şi 430.000 de abonaţi.

    Radu Georgescu, partener fondator al fondului de investiţii Gecad Group, ocupă locul şapte în topul celor mai admiraţi CEO, fiind o prezenţă constantă în primele locuri ale clasamentului. El a făcut prima sa tranzacţie din IT în 2003, când a vândut antivirusul RAV către Microsoft iar apoi a mai semnat pentru câteva exituri din firme construite de la zero. Între acestea se numără vânzarea procesatorului de plăţi GeCad ePayment către grupul Naspers şi furnizorul de soluţii pentru distribuţia electronică de software Avangate către fondul american Francisco Partners. În vara acestui an compania daneză Coinify ApS a achiziţionat platforma Coinzone, care le permite comercianţilor să accepte plăţi prin moneda virtuală Bitcoin şi care îl avea printre cofondatori şi pe Radu Georgescu.

    În 2015, pe locul opt în topul celor mai admiraţi se află un alt antreprenor, Jean Valvis, preşedinte şi director general al Valvis Holding; el se afla anul trecut pe poziţia 16. Numele lui Valvis se leagă de două dintre cele mai importante tranzacţii de pe piaţa românească în domeniul bunurilor de larg consum: vânzarea apelor minerale Dorna către Coca-Cola (2002) într-o tranzacţie de 39 de milioane de euro şi preluarea Dorna Lactate (2009) de către Lactalis, cu o valoare estimată de 70-90 de milioane de euro.

    Dragoş Petrescu, acţionar majoritar şi CEO al Trotter Prim, a urcat 11 poziţii faţă de clasamentul de anul trecut, ocupând în 2015 locul nouă. El a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, începând cu 2004, când a deschis primul restaurant City Grill. Grupul City Grill cuprinde 18 locaţii, iar în prima jumătate a anului afacerile au înregistrat un plus de 18% faţă de perioada similară a anului trecut.

    Pe locul zece în clasamentul din acest al al catalogului celor mai admiraţi CEO se află Raul Ciurtin, preşedintele consiliului de administraţie al Albalact şi acţionarul majoritar al companiei. El este medicul antreprenor din Ardeal care a transformat Albalact, o veche fabrică de lapte falimentară, în liderul pieţei de lactate din România. Pentru al şaselea an consecutiv, el este cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, fiind unul dintre puţinii antreprenori români care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele.
    La ediţiile anterioare ale catalogului, primul loc a fost ocupat în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom, şi apoi în 2012 şi 2013 de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank. Ediţia de anul trecut l-a adus în poziţia fruntaşă pe Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţă şi primul antreprenor care a devenit cel mai admirat CEO.

    Catalogul 100 cei mai admiraţi CEO din România a fost realizat pe baza voturilor câtorva sute de manageri de companii şi consultanţi din toate domeniile de activitate, de la multinaţionale la companii mici. Lista de propuneri pe care redactorii Business Magazin au realizat-o a inclus peste 250 de manageri, în funcţie de dimensiunea companiei pe care o conduc, dar şi de dinamismul afacerii şi al domeniului în care activează. Au fost prezenţi şi antreprenori care sunt recunoscuţi pentru implicarea în activitatea companiei.

    1. DRAGOŞ PAVĂL
    2. FLORIN TALPEŞ
    3. STEVEN VAN GRONINGEN
    4. IULIAN STANCIU
    5. MARIANA GHEORGHE
    6. MIHAI MARCU
    7. RADU GEORGESCU
    8. JEAN VALVIS
    9. DRAGOŞ PETRESCU
    10. RAUL CIURTIN

  • Cine şi de ce a investit în România? Investiţiile străine ca barometru al atractivităţii mediului de afaceri

    Investiţiile străine sunt un barometru al atractivităţii mediului de afaceri autohton şi reflectă percepţia străinilor. Sunt corelate cu mersul economiei şi pot să stimuleze la rândul lor PIB-ul. Investiţiile străine directe (ISD) în România au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei.

    Volumul ISD‑urilor a crescut în salturi înainte de criza financiară, cele mai consistente fluxuri fiind înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică. 10 miliarde de de euro au ajuns în România în ultimii şase ani, soldul sumelor aduse de investitorii străini în România reuşind să treacă anul trecut de pragul de 60 miliarde de euro.

    Olanda, Austria şi Germania s-au menţinut în ultimii şase ani pe podium în topul ţărilor care au cele mai mari investiţii străine directe în România, cu o pondere cumulată de peste 50% din total. Franţa, care se plasase din 2009 până în 2013 pe locul al patrulea după procentul deţinut în soldul investiţiilor străine, a coborât o poziţie, cedând locul Ciprului. Singura prezenţă nouă în top 10 este Marea Britanie, care ocupa anul trecut locul 10, în timp ce Ungaria a ieşit din acest clasament. Anul trecut, Olanda avea 23,6% din soldul ISD, Austria 16%, Germania 12,4%, Cipru 7,1% şi Franţa 6,8%, potrivit celor mai recente date publicate de BNR. Germania şi Franţa sunt pe podium şi în topul principalelor ţări partenere la export ale României.

    În 2014 s-a înregistrat o creştere cu 6,3 miliarde de euro a soldului investiţiilor provenind din Olanda, Austria şi Germania, faţă de anul de referinţă 2008.

    Cumulat, ţările din top 10 au avut în perioada 2008-2014 o pondere de peste 80% în soldul total al investiţiilor străine. Creşterea soldului investiţiilor din ţările din top 10 în anii 2008-2014 a fost de 7,7 miliarde de euro.

    La finele anului trecut, soldul investiţiilor străine directe a ajuns la 60,2 miliarde de euro (cu circa 10 miliarde de euro peste 2008), dintre care 43,2 miliarde de euro (72%) au fost participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit şi 16,9 miliarde de euro a fost creditul net primit de la investitorii străini. Repartizarea soldului ISD pe ţări a fost realizată în funcţie de ţara de rezidenţă a deţinătorului nemijlocit a cel puţin 10% din capitalul social al unei întreprinderi investiţie străină directă din România, potrivit raportului pentru 2014 privind ISD, publicat de BNR.

    Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, din punctul de vedere al orientării pe ramuri economice, cu aproape 50% din totalul ISD. Investiţiile au vizat până la finalul anului 2014 în principal industria prelucrătoare. Pe lângă industrie, activităţile care au atras importante investiţii străine au fost intermedierile financiare şi asigurările (13% din total), comerţul (11,7%), construcţiile şi tranzacţiile imobiliare (9,8%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (6%).

    Structural, în anii de criză s-a observat o mutare a investiţiilor străine din domenii precum construcţiile şi tranzacţiile imobiliare în sectorul industrial şi cel energetic. În funcţie de localizarea teritorială a sediului social al întreprinderilor care au beneficiat de ISD, orientarea investiţiilor a fost în principal către regiunea Bucureşti-Ilfov (cu circa 60% din soldul total), valoarea ISD-urilor ajungând aici la 35,6 miliarde de euro. Pe poziţia secundă s-a plasat zona centrală a ţării, cu 9,7% din totalul ISD, urmată îndeaproape de regiunea Vest, cu 7,7%. În anul 2014 investiţiile greenfield şi cele din categoria fuziuni şi achiziţii (M&A) au înregistrat un nivel redus, de 77 milioane de euro, respectiv 196 milioane de euro. Ponderea predominantă în fluxul participaţiilor la capital în 2014 este reprezentată de restructurările de firme cu o valoare de 2,4 miliarde de euro, respectiv 58% din participaţii şi de dezvoltările de firme cu 1,5 miliarde de euro, reprezentând 36% din participaţii.

    Investiţiile străine directe au urcat spectaculos până la un vârf de 9,5 miliarde de euro în anul de graţie 2008, când economia creştea cu 7,3%. La fel de spectaculos, s-au prăbuşit în anii de criză. În 2009-2010, în timp ce economia se afunda în recesiune, au urmat căderi ale ISD-urilor, nivelul oscilând în jurul a 2 miliarde de euro, aproape de valoarea din 1998. Economia a revenit pe creştere în 2011, însă investitorii străini nu s-au grăbit să revină în România. 2012 a fost anul când investiţiile străine directe nete au revenit pe creştere, urcând, surprinzător, pentru prima dată de la debutul crizei. Saltul a fost de 18,7%, la 2,14 miliarde de euro. În 2013 şi în 2014 investiţiile străine au rămas la un nivel modest, sub 3 miliarde de euro.

    ISD-urile au ajuns în 2013 la 2,7 miliarde de de euro, depăşind cu aproape 27% nivelul din 2012, iar anul 2014 a adus investitţii străine de 2,4 miliarde de euro, din care 2,8 miliarde de euro aport la capitalurile proprii şi – 425 milioane de euro credit net de la investitorii străini.

    Investiţiile străine directe au continuat să crească în primul semestru din acest an şi s-au apropiat la sfârşitul lunii iunie de 1,7 miliarde de de euro, nivelul fiind în creştere cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au ajuns la 943 milioane de euro, iar creditele intragrup au totalizat după şase luni 716 milioane de euro (net).

    România este dependentă de capitalurile străine pentru finanţarea deficitului de cont curent şi a deficitului bugetar, dar şi pentru rostogolirea datoriei externe. În primul semestru contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 285 milioane de euro.

  • Marile schisme

    Când spun marile schisme mă refer, desigur, la separarea dintre politic şi mediul de afaceri, dar şi la cea dintre patronul clientelar şi patronul întreprinzător. Nici politicul, nici patronul clientelar nu au prea mult a se sinchisi de valoarea taxelor sau de impozitarea muncii, iar creşterea consumului, rezultatul reducerii TVA în piaţă este doar un panaceu, pentru că răspunsul adevărat ar fi crearea de noi companii, noi investiţii şi noi locuri de muncă.

    Recent, un prieten, antreprenor din 1990, mi-a trimis un text care explică foarte bine, aşa cum doar un antreprenor pursânge o poate face, schismele de care vorbesc; o să reproduc cât mai mult din textul său:
    „Numeroase speranţe au fost puse în noua clasă antreprenorială din România. Din păcate însă, o multitudine de condiţii sociale şi politice fac ca aceste speranţe să nu aibă temei. În primul rând este vorba de specificul clasei antreprenoriale. Aceasta este împărţită în două categorii distincte: patronul întreprinzător şi patronul clientelar.

    Patronii întreprinzători sunt numiţi în general capitalişti. Imaginea lor continuă să fie aceea a unor exploatatori. Ei sunt consideraţi principalii vinovaţi de existenţa salariilor mici şi a şomajului; ei sunt hoţii îmbogăţiţi peste noapte; ei sunt cei care trăiesc bine pe spinarea celorlalţi. Fără îndoială că în anumite cazuri astfel de aprecieri snt corecte. Însă generalizarea lor este departe de a reprezenta un adevăr. În ciuda celor afirmate de economişti de peste 100 de ani, patronii întreprinzători nu cumpără forţă de muncă, ci surse de profit.

    Fiecare nou angajat este evaluat în funcţie de profitul pe care îl poate genera, mai degrabă decât în funcţie de munca pe care o poate depune. Cu alte cuvinte, nu munca în sine este valorizată, ci munca profitabilă. Patronul întreprinzător se loveşte în activitatea sa de aparatul birocratic extins sau de taxe şi impozite excesive şi prost concepute, care nu sunt generate de activitatea sa directă.

    Cred cu tărie că una din cele mai importante anomalii ale tranziţiei noastre spre economia de piaţă rămâne statul.

    Patronul clientelar a folosit singura formă de supravieţuire, şi anume alianţa cu aparatul politico-administrativ. Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise, o regulă de fier într-un amalgam de acte normative fără noimă. Este rezultatul unui efort colectiv de adaptare a clasei antreprenoriale la un mediu ostil. Următoarea generaţie de patroni ar putea inventa o altă regulă, mai eficientă, mai puţin costisitoare. Până atunci însă, între ideea de afacere, sursa de finanţare şi piaţă se va interpune în continuare acelaşi şir de integratori hămesiţi, imposibil de ocolit. A-i ignora echivalează cu înmormântarea oricărui proiect.

    Simbioza dintre demnitarii statului şi capitalul privat în formare pare a se eterniza în stil sud-american. Cu trecerea timpului şi răcirea entuziasmului popular pentru ştampila de vot, succesul politic a devenit independent de bani. S-ar putea ca după următoarea campanie electorală finanţatorii să nu mai considere sumele date ca o taxă de protecţie, ci mai degrabă o cheltuială de personal. Relaţia rămâne, cu roluri inversate. Aristocraţii de partid au toate şansele să fie, incognito, amploaiaţi de lux la firme cu forţă financiară.

    Dar cel mai important motiv de incompatibilitate dintre fragilul model de piaţă liberă dorit de toată lumea şi cel clientelar-fraudulos prevalent astăzi constă în caracterul extrem de strâns al resurselor pentru care ele concurează. Regularizarea unei pieţe libere şi transparente, ca să nu mai vorbim de măsurile active de încurajare a ei, presupun cheltuieli substanţiale de buget, de pildă cele presupuse de reforma politicilor şi administraţiei fiscale; dar tot bugetul este sursa ultimă din care provine bogăţia ilicită, iar restrângerea economiei libere este dictată de nevoia de conservare a mecanismelor capitalismului clientelar.

    Ne dorim să avem cât mai mulţi antreprenori activi în decizie, fără să respingem managerii şi tehnocraţii profesionişti. Ca urmare, patronatele cu o reală vocaţie pentru interesele economice şi sociale ale României trebuie să fie constituite, în primul rând, din proprietari adevăraţi şi nu «patroni care administrează sau utilizează capital».“

    Iuliu îmi spune că a scris aceste rânduri în momentul în care mai credea că se poate schimba ceva; înţeleg că acum s-a resemnat. Chiar, oare s-o mai putea schimba ceva?

    Clarobscurul cred că este termenul din pictură ce se potriveşte cu acest text, aşa că ilustrez cu „Băiat aprinzând o lumânare“ de El Greco.


     

  • 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani

    Catalogul tinerilor manageri de top a strâns, în 10 ediţii, 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani, pe care îi putem numi, liniştiţi, generaţia de aur a businessului local. Cine sunt cei care vor însănătoşi mediul de afaceri, cei care s-au identificat cu cariera lor şi au realizat performanţe remarcabile, managerii care au plecat să conducă afaceri în alte ţări, antreprenorii pursânge sau cei care s-au identificat cu marca sau cu produsele lor, aflaţi din paginile următoare, într-un număr special.

    Tin minte bine după-amiaza zilei de 22 mai 2006, când faţada operei române era ocupată de două bannere uriaşe cu Business Magazin; avea loc prima gală a tinerilor manageri de top şi lansam oficial catalogul cu acelaşi nume, catalog care avea să devină produsul-fanion al business magazin şi unul dintre cele mai longevive creaţii gazetăreşti de acest tip. Ca să fiu cinstit, nici nu bănuiam atunci impactul catalogului în lumea businessului, modul extraordinar în care companiile şi oamenii l-au primit.

    Pot spune liniştit că, aşa cum apariţia la evenimentele „Meet the CEO sau prezenţa în cataloagele „200 cele mai puternice femei din business sau „Cei mai admiraţi manageri reprezintă confirmarea că joci în prima ligă a afacerilor, catalogul tinerilor este rampa de lansare spre pomenita primă ligă.

    Spun asta pentru că, fără false modestii, am constatat că avem mână bună şi că o mare parte din cei ce au apărut în catalog de-a lungul timpului au urcat fie în ierarhiile corporatiste, fie pe scara antreprenorială şi au confirmat.

    Ideea catalogului a apărut în primăvara anului 2006; de fapt, atunci termenul folosit era „ceva despre tinerii manageri, aşa cum povestesc la un moment dat colegii mei. „Ceva-ul respectiv era generat de masa de tineri de aproximativ 30 de ani care deveneau din ce în ce mai vizibili în conducerile companiilor şi care erau asociaţi zonei dinamice a afacerilor şi a economiei. Aşa s-a conturat şi portretul-robot al tânărului manager, de cel mult 40 de ani şi care fie lucrează într-o companie de top după cifra de afaceri, fie este un antreprenor cu o ascensiune rapidă, care a confirmat, oameni cu o dimensiune socială aparte. Ba o perioadă am fost şi cumva naţionalişti, pentru că am acceptat expaţii mai greu şi o vreme i-am prezentat separat; cum astăzi expaţii sunt la conducerea multora dintre companiile locale, am renunţat la astfel de abordări.

    Cred că declaraţiile de intenţie din primul catalog şi-au păstrat şi prospeţimea, şi actualitatea, în ciuda celor 10 ani scurşi, aşa că o să vă aduc aminte: „Cantonamentul membrilor naţionalei de rugby «under 18» a României pentru participarea la campionatul european din 2006 a inclus o perioadă de pregătire psihologică şi mentală, care a culminat cu trecerea fiecărui rugbist peste un covor de jar. În limbajul antrenorilor, a fost vorba de «o ardere a temerilor»: «La final i-am simţit în stare şi să mănânce jar, nu doar să calce pe el».

    Între membrii naţionalei de rugby «under 18» şi cei 100 de tineri manageri «under 40» pe care îi prezentăm există apropieri mai directe sau mai subtile. Prima ar fi aceea că şi unii şi alţii au mers sau merg pe jar, sportivii la propriu, iar afaceriştii la figurat. Asta nu le reduce performanţa, pentru că a acţiona, a rezista şi a câştiga într-un mediu de afaceri cum este cel din România este o probă de foc care se repetă zilnic.

  • Implicarea angajaţilor este una din principalele probleme cu care se confruntă companiile. Care sunt celelalte

    Gradul scăzut de motivare şi implicare al angajaţilor este principala problemă cu care se confruntă  87% din liderii de HR şi business, arată cel de-al treilea raport anual Deloitte, “Tendinţe în capitalul uman – Cum să conduci în noua lume a muncii”. Deşi gradul de preocupare faţă de acest fapt este în creştere semnificativă faţă de anul trecut, majoritatea organizaţiilor nu reuşesc să ia măsuri concrete prin care să-şi redefinească cultura organizaţională, punându-şi astfel în pericol planurile de creştere.

    Raportul include informaţii de la peste 3.300 de lideri de HR şi business din 106 ţări. Numărul liderilor de HR şi business care au menţionat că gradul de motivare şi implicare al angajaţilor este “foarte important” s-a dublat în ultimul an, ajungând la 50%. Şaizeci la sută din liderii de HR şi business chestionaţi au spus că nu au programe adecvate pentru a măsura şi îmbunătăţi acest indicator organizaţional, considerând că nu există, în cadrul companiilor, măsuri concrete de creştere a nivelului de motivare şi implicare al angajaţilor.

    Conform studiului Deloitte, doar 12% din liderii de HR şi business dezvoltă programe menite să definească şi să construiască o cultură organizaţională, în timp ce numai 7% se consideră eficienţi în cuantificarea şi stimularea gradului de motivare şi implicare al angajaţilor.

    Provocările cu care se confruntă organizaţiile la nivel mondial se vor regăsi şi pe agenda angajatorilor din România cât de curând, ca efect al alinierii firmelor româneşti care fac parte din grupuri multinaţionale la strategiile de dezvoltare stabilite la nivel central. Această abordare va fi preluată şi de antreprenorii locali care vor trebui să îşi adapteze strategiile de resurse umane în aceeaşi direcţie, pentru a fi competitivi.

    “În opinia noastră, piaţa angajatorilor din România are timp să se pregătească pentru a face faţă noii paradigme în care evoluează angajatorii din Vest, şi anume aceea în care ‘balanţa puterii’ tinde să încline în favoarea angajatului”, a spus Raluca Bontaş, Director Global Employer Services Deloitte România. “În noua lume a muncii în care probabil va intra şi România curând, angajatorii vor trebui să îşi regândească metodele de conducere, să flexibilizeze raporturile de muncă, să ajusteze modul în care este structurata remuneraţia, să vină cu idei noi de implicare a salariaţilor în viaţa firmei şi să îi cointereseze în dezvoltarea acesteia. Tocmai gradul sporit de autonomie a salariaţilor, usurinta mobilităţii acestora şi, uneori, nevoia lor de schimbare se impun ca elemente pe care angajatorii înşişi trebuie azi să le includă drept componente principale în construirea culturii lor organizaţionale”,  consideră Bontaş.

    Deficitul de leadership a continuat să fie o preocupare importantă a liderilor de HR şi de business, un procent covârşitor de 86% dintre aceştia incluzând-o pe lista de priorităţi.  Este notabil şi faptul că numărul respondenţilor care au considerat acest deficit ca fiind o problemă “foarte importantă” a crescut de la 38% anul trecut la 50% anul acesta.

    Plecând de la premisa că dificultatea de a găsi competenţe adecvate pentru modelul de business propriu fiecărei companii poate periclita creşterea companiei, 85% din liderii de HR şi business consideră că pregătirea şi dezvoltarea profesională a angajaţilor reprezintă o problemă majoră, în creştere faţă de 70% anul trecut. Acest nivel crescut de conştientizare plasează preocuparea faţă de pregătirea şi dezvoltarea angajaţilor pe locul al treilea pe agenda de priorităţi a organizaţiilor.

    “Companiile vor trebui să-şi gestioneze cu grijă toate modificarile necesare la locul de muncă şi aceasta nu va fi o misiune usoara din punct de vedere legal”, a spus Florentina Munteanu, Associate Partner Reff & Asociaţii, societatea de avocaţi reprezentând Deloitte Legal în România.“Cadrul legal al relaţiilor de muncă a ramas în urma schimbărilor ce au loc în fiecare zi şi avem o provocare continuă de a găsi modalităţi inovatoare de a interpreta legea pentru a putea implementa acele politici care ajută în gestionarea aspectelor critice ale muncii, pe care salariaţii le cer în momentul de faţă. Printre altele, mobilitatea internaţională şi programele de lucru flexibile, inclusiv munca de acasă, reprezintă subiecte care încă pun probleme conceptuale şi practice”.

    La rândul său, Doina Patrubani, Consulting Director Deloitte România, consideră că pe agenda de priorităţi a mediului de afaceri din România vor trebui să îşi facă loc cât mai curând următoarele subiecte strategice:

    •           Liderii companiilor şi coordonatorii de Resurse Umane trebuie să demareze un proces complex de regândire, redefinire şi revigorare a funcţiunilor de management al capitalului uman şi al talentelor din companii

    •           Dobândirea de noi competenţe de Resurse Umane este o prioritate vitală pentru companii, care trebuie abordată la nivelul managementului superior

    •           Contribuţia Resurselor Umane este esenţială în orice companie, acum mai mult ca oricând

    •           Rolul coordonatorului de Resurse Umane trebuie redefinit în noul context şi poziţionat strategic la un nivel înalt de autoritate şi putere de decizie.

    Abordarea integrată a provocărilor complexe de capital uman: Deloitte lansează People Advisory Services

    Concluziile studiului au fost prezentate cu ocazia lansării de către Deloitte România a People Advisory Services (PAS), iniţiativă de business care combină competenţe complementare în domeniul resurselor umane, capitalizând expertiză de consultanţă în capital uman şi consultanţă juridică şi fiscală. Iniţiativa s-a conturat din identificarea nevoii clienţilor de a avea acces la o platformă integrată de servicii care să raspundă provocărilor din ce în ce mai complexe cu care se confruntă mediul de afaceri. Gestionarea capitalului uman necesită echipe multidisciplinare, în care competenţele consultanţilor de capital uman, ale specialiştilor fiscali şi ale avocaţilor de dreptul muncii se împletesc, în mod firesc, iar echipa multidisciplinară Deloitte People Advisory Services pune la dispoziţia clienţilor tocmai acest tip de abordare completă.

  • De 15 ani, Valentin Preda pune în legătură afaceri din România cu investitori străini

    M-a fascinat tot timpul posibilitatea de a face afaceri la nivel internaţional, de a comunica şi de a realiza legături între oameni de afaceri şi companii. Nevoile de afaceri la nivel internaţional erau şi sunt în continuare atât de vaste, diferite şi dinamice, încât m-am îndrăgostit pe viaţă de acest domeniu. În plus, oamenii de afaceri de calitate pe care îi întâlnesc în afacerile internaţionale îmi întreţin atitudinea pozitivă şi mă stimulează să dezvolt noi mecanisme de business şi asta îmi place foarte mult. Nu ştiu ce ar putea să mă facă să îmi schimb pasiunea”, explică Valentin Preda principala sa motivaţie de a înfiinţa Bursa Română de Afaceri (Romanian Business Exchange), o interfaţă care aduce laolaltă oamenii de afaceri români şi străini şi care le furnizează servicii de achiziţii şi fuziuni, vânzări de afaceri, comerţ internaţional şi intermediere de business în general. Valentin Preda a lansat RBA (respectiv RBEX) în anul 2000, „un moment când piaţa de afaceri locală era relativ restrânsă, iar modelele de business nu erau foarte complexe”.

    Odată cu accelerarea şi creşterea complexităţii businessului local, Preda a cedat tentaţiei şi a renunţat temporar la conducerea proiectului său antreprenorial, preluând în schimb responsabilitatea unui business pe care îl evalua atunci la 100 de milioane de euro.

    n 2001 a intrat în zona de real estate, ca director general al Crown Investment, companie parte a P&G Group (fondat de oamenii de afaceri eleni Ioannis Papalekas şi Fotis Gylliadis), din al cărei portofoliu făceau parte clădiri de birouri de 45.000 mp, dar şi City Mall. Ulterior, acţionarii au investit în mai multe clădiri de birouri din nordul şi din centrul Bucureştiului, iar Valentin Preda a avut pentru un timp şi poziţia de director general al Upground Estates / RREEF – o companie a Deutsche Bank. Vânzarea Upground a fost una dintre cele mai spectaculoase tranzacţii din real estate-ul local, Ioannis Papalekas reuşind să vândă în 2008 proiectul din Pipera cu 340 de milioane de euro către RREEF Real Estate, compania imobiliară a Deutsche Bank.

    „Cu Ioannis Papalekas am lucrat opt ani, din 2001 până în 2009″, spune Valentin Preda, care îşi rezumă CV-ul, pe care nu l-a pus niciodată pe hârtie, simplu: RBA, imobiliare, din nou RBA. „Din nou RBA” se traduce prin faptul că, la sfârşitul anilor 2000, Valentin Preda s-a întors la proiectul său de consultanţă, unde mărturiseşte că se simte cel mai bine şi unde crede că poate avea un rol relevant pentru comunitatea de business: „Prin prisma activităţilor noastre, întâlnim toţi participanţii mediului de afaceri internaţional, de la agenţii guvernamentale, ambasade, organizaţii de business, ONG-uri, oameni de afaceri şi companii, profesionişti şi furnizori de servicii, instituţii financiare şi mai nou mediul universitar”.

    Preda vorbeşte însă şi despre rolul său de diplomat economic al României, în situaţii în care este singurul reprezentant al României „la diverse evenimente în afara ţării, în cadrul unor organizaţii internaţionale sau cu prilejul delegaţiilor externe pe care le găzduim” şi în care reprezentarea ţării primează: „vezi ulterior dacă faci sau nu business”. „Rolul nostru principal în piaţă este de matchmaker şi de business hub internaţional, care direcţionează informaţia de afaceri cu precizie şi eficienţă”, explică Valentin Preda activitatea sa de la RBA, unde interacţionează acum, săptămânal, cu zeci de companii din ţară şi străinătate şi unde a realizat, în decursul ultimilor ani, „sute de intermedieri de afaceri”.

    Precizează că nu taxează de fiecare dată comision din conexiunile pe care le face, pentru că „de exemplu, la tranzacţii mari, nici nu e normal să taxezi comision doar pentru că ai pus doi oameni de afaceri în legătură. Oricum nu ai cum să verifici volumul de afaceri pe care aceştia îl fac între ei, dar cu trecerea anilor vezi că oamenii pe care tu i-ai pus în legătură au făcut afaceri bune şi asta trebuie să te bucure şi nu să fii invidios”. În cele mai multe cazuri însă, activitatea de brokeraj a RBA se taxează similar cu oferta clasică de consultanţă de M&A, care se compune dintr-o structură de flat-fee-uri şi un success fee: „flat-fee-urile încep de la câteva mii de euro şi pot ajunge la 15-20.000 euro plus un success fee cuprins între 2 şi 5%, în funcţie de volumul de muncă, de valoarea tranzacţiei, de natura serviciilor impuse de nevoia clientului şi de situaţia din piaţă”, rezumă Valentin Preda.

  • Lupta antreprenorilor români cu forţa de lobby a multinaţionalelor

    “Ponderea firmelor străine în piaţa construcţiilor este de 30%. Având în vedere că businessul de construcţii ar trebui să fie preponderent local, în orice ţară această pondere este îngrijorător de mare. Opriţi pogromul împotriva oamenilor de afaceri din România!“ Mesajul gre-cului Alexandros Ignatiadis, proprietar al companiei Octagon, reuneşte vocea antreprenorilor români din construcţii, ajunşi subcontractori pentru firmele străine care câştigă tot mai multe contracte în România.

    O firmă din trei din sectorul construcţiilor din România nu are capital românesc, iar cele mai importante 35 de firme străine au realizat 40% din cifra de afaceri a primelor 100 şi 65% din profit. Şeful asociaţiei antreprenorilor români din construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, atrage atenţia că interesul firmelor autohtone pe piaţă nu mai este reprezentat, iar dialogul cu autorităţile, deşi există, nu produce efecte palpabile pentru capitalul românesc.

    „Antreprenorii români nu mai pot lucra individual şi rezista pe cont propriu, ci trebuie să se protejeze prin intrarea în asociaţii patronale sau profesionale şi clustere. E un moment în care trebuie să învăţăm din lecţia scorului de la ultimele alegeri parlamentare. Cu acel 70% obţinut la scru-tinul din 2012 şi cu implicarea AmCham şi a Consiliului Investitorilor Străini, guvernul a uitat că mai există entităţi profesional-patronale în România. Practic, nu a mai avut nevoie să se consulte cu ele, deşi a făcut-o formal fără să ţină cont de ceea ce au spus. Preţul îl plătim şi îl vom plăti în continuare. Trebuie să învăţăm să lucrăm împreună mult mai mult pentru că, dacă lucrăm separat şi fiecare este o voce discretă în zona de comunicare politică, foarte puţine mesaje vor ajunge la urechile celor care iau decizii. O consolidare a modului asocia-tiv în care putem acţiona este mai mult decât necesară.“

    Deşi tema efectelor lobby-ului pe lângă autorităţi este un subiect slab reflectat în presa locală, acesta ţine de luni bune prima pagină a presei de pe peste ocean. Un articol publicat recent de revista Weekly Wonk arăta schimbarea de paradigmă după care funcţionează asociaţiile şi organizaţiile active în promovarea propriilor interese de natură comercială în relaţia cu statul, citând chiar un reprezentant al multinaţionalelor specializat în corporate affairs: „În urmă cu 20-25 de ani, preocuparea noastră era să ţinem guvernul departe de afaceri şi să putem să ne vedem de treabă. Apoi, ne-am gândit să transformăm guvernul în partenerul nostru. De la «Lăsaţi-ne în pace!» am ajuns la «Haideţi să lucrăm împreună la aceeaşi masă!». Şeful meu spunea că am ajuns să facem astăzi lucruri pe care nu le credeam vreodată posibile“.

    Analiza arată că influenţa crescută a asociaţiilor şi a organizaţiilor care promovează interesele corporaţiilor a crescut atât de mult în ultimii ani încât acestea „au ajuns să copleşească orice potenţială forţă oponentă“. În SUA, de exemplu, dintre organizaţiile din top 100 după cele mai mari bugete alocate lobby-ului, 95 sunt companii care funcţionează după principii comerciale. Iar bugetele alocate în prezent promovării anumitor interese înseamnă, cumulat, 2,6 miliarde de dolari, mai mult decât bugetul din anul 2000 al Camerei Reprezentanţilor şi Senatului la un loc. Pentru fiecare dolar cheltuit de sindicate şi de asociaţii care promovează interese ale comunităţilor, multinaţionalele cheltuie alţi 34, conform The Atlantic.

    În România, organisme precum Camera de Comerţ Româno-Americană, AmCham, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României au devenit tot mai apropiate de structurile de decizie de la Bucureşti, fapt confirmat de însuşi preşedintele FIC, Mihai Bogza, totodată preşedinte al consiliului director al Bancpost. FIC grupează cele mai importante multinaţionale care activează pe piaţa locală, precum OMV Petrom, Automobile Dacia, Orange, GDF SUEZ Energy România, Bancpost, Raiffeisen Bank, HP, GSK sau Holcim. Preşedintele FIC constată o îmbunătăţire a dialogului între guvernul României şi reprezentanţii mediului de afaceri în ultimul an, în principal sub aspectul structurării acestui dialog. Astfel, au loc lunar întâlniri între reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, din care face parte şi FIC, şi premierul Victor Ponta, însoţit de reprezentanţi ai guvernului.

  • Peste 10.000 de antreprenori români şi-au dus afacerile la Londra. Construcţiile, manufactura şi IT-ul sunt în top

    Unu din zece români care s-a mutat în Marea Britanie în ultimii ani a ales să devină antreprenor. Birocraţia redusă, interesul crescut al finanţatorilor şi piaţa de desfacere fără graniţe au pus Londra pe prima listă de opţiuni şi pentru afacerile româneşti care vor să se extindă în afara graniţelor. Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât 
cele de acasă.

    “Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă.

    Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.

    Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Ana Maria Oprea, o tânără de 30 de ani care a ales în urmă cu un an să renunţe la poziţia de redactor-şef la Bucureşti şi să-şi încerce norocul în Anglia, se află printre ei. A găsit repede un post de recepţioneră la un hotel din oraşul de pe Tamisa şi de atunci, spune chiar ea, trăieşte ca în romanele lui Jane Austen.

    S-a adaptat repede la viaţa de acolo şi a observat că Londra a devenit principalul pol de atracţie pentru forţa de muncă românească, dar şi pentru conaţionalii dornici să înceapă o afacere. Chiar în comunitatea în care locuieşte, în suburbiile capitalei britanice, antreprenorii români rulează afaceri ca acasă, iar Ana Maria Oprea povesteşte despre un antreprenor român pe care îl cunoaşte şi care „are o firmă de construcţii de mai bine de zece ani şi are contract cu supermarketuri precum Lidl, Asda şi Tesco şi îi merge foarte bine. Ne-am văzut recent la o cununie şi căuta să îşi cumpere o casă în Londra“.

    Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.

    Apetitul crescut al antreprenorilor români pentru Londra vine simultan cu faptul că în 2014 Londra a ocupat pentru prima dată locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial realizat de compania de audit şi consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York. Studiul „Cities of Opportunity“ pune accent pe o serie de factori care contribuie la succesul marilor zone metropolitane. Londra este de asemenea singurul oraş care a reuşit să ia cel mai mare punctaj la trei din cele zece categorii luate în calcul de experţii de la PwC: gradul ridicat al deschiderii mediului de afaceri faţă de companii străine, nivelul crescut al adoptării celor mai noi tehnologii, precum şi contextul economic extrem de favorabil.

    Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată studiul celor de la PwC.

  • Peste 10.000 de antreprenori români şi-au dus afacerile la Londra. Construcţiile, manufactura şi IT-ul sunt în top

    Unu din zece români care s-a mutat în Marea Britanie în ultimii ani a ales să devină antreprenor. Birocraţia redusă, interesul crescut al finanţatorilor şi piaţa de desfacere fără graniţe au pus Londra pe prima listă de opţiuni şi pentru afacerile româneşti care vor să se extindă în afara graniţelor. Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât 
cele de acasă.

    “Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă.

    Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.

    Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Ana Maria Oprea, o tânără de 30 de ani care a ales în urmă cu un an să renunţe la poziţia de redactor-şef la Bucureşti şi să-şi încerce norocul în Anglia, se află printre ei. A găsit repede un post de recepţioneră la un hotel din oraşul de pe Tamisa şi de atunci, spune chiar ea, trăieşte ca în romanele lui Jane Austen.

    S-a adaptat repede la viaţa de acolo şi a observat că Londra a devenit principalul pol de atracţie pentru forţa de muncă românească, dar şi pentru conaţionalii dornici să înceapă o afacere. Chiar în comunitatea în care locuieşte, în suburbiile capitalei britanice, antreprenorii români rulează afaceri ca acasă, iar Ana Maria Oprea povesteşte despre un antreprenor român pe care îl cunoaşte şi care „are o firmă de construcţii de mai bine de zece ani şi are contract cu supermarketuri precum Lidl, Asda şi Tesco şi îi merge foarte bine. Ne-am văzut recent la o cununie şi căuta să îşi cumpere o casă în Londra“.

    Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.

    Apetitul crescut al antreprenorilor români pentru Londra vine simultan cu faptul că în 2014 Londra a ocupat pentru prima dată locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial realizat de compania de audit şi consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York. Studiul „Cities of Opportunity“ pune accent pe o serie de factori care contribuie la succesul marilor zone metropolitane. Londra este de asemenea singurul oraş care a reuşit să ia cel mai mare punctaj la trei din cele zece categorii luate în calcul de experţii de la PwC: gradul ridicat al deschiderii mediului de afaceri faţă de companii străine, nivelul crescut al adoptării celor mai noi tehnologii, precum şi contextul economic extrem de favorabil.

    Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată studiul celor de la PwC.