BusinessMagazin

Tag: legislatie

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Salariaţii vor sta acasă pe 2 mai. Câte libere legale mai sunt până la sfârşitul anului

    În acest an, prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, astfel că salariaţii cu program normal vor primi liber de la angajatori doar în a doua zi de Paşte, aşa cum reiese din legislaţia muncii, scrie Avocatnet.ro

    Deoarece în 2016 prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, salariaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) se vor putea bucura de timp liber doar în a doua zi de Paşte, adică pe 2 mai.

    Astfel, excluzând 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte şi Ziua Muncii, rezultă că până la finele lui 2016 mai sunt şapte libere legale. Totuşi, doar cinci dintre ele pică în timpul săptămânii, după cum urmează:

    prima şi a doua zi de Rusalii – 19 şi 20 iunie (duminică şi luni);
    Adormirea Maicii Domnului – 15 august (luni);
    Sfântul Andrei – 30 noiembrie (miercuri);
    Ziua Naţională a României – 1 decembrie (joi);
    prima şi a doua zi de Crăciun – 25 şi 26 decembrie (duminică şi luni).

  • Ţara europeană unde salariul minim este de aproape 2.000 de euro

    Un număr de 22 de state din Europa au stabilit, prin legislaţie, un salariu minim la nivel naţional, iar cel mai mare nivel al unui salariu minim reglementat este în Luxemburg, unde nivelul este de 1.923 de euro pe lună. Cel mai mic salariu minim este în Bulgaria, unde nivelul este de 214 euro pe lună, arată un studiu realizat de firma de consultanţă fiscală şi audit KPMG. În România, salariul minim este de circa 236 de euro brut pe lună, scrie Ziarul Financiar.

    Aproape toate statele incluse în studiu au o formă de salariu minim, dar aspectele specifice variază foarte mult de la un stat la altul. În unele state, cum e România, există un salariu minim unic la nivel naţional, iar altele au mai multe niveluri de salariu minim, care depind de factori precum industria în care activează angajatorul, funcţia deţinută de angajat, vârsta acestuia, sau de alte criterii. În aceste cazuri, salariile minime sunt stabilite adesea în baza unor contracte colective de muncă”, a spus Mădălina Racoviţan, Partener şi Coordonator al Diviziei People Services din cadrul KPMG în România.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Drumul armelor din depozitele est-europene în mâinile teroriştilor

    O armă de decor cumpărată pe internet dintr-un magazin dubios din Slovenia poate fi uşor modificată pentru a trage cu muniţie de război. Balcanii sunt un adevărat bazar de armament, iar statele est-europene, inclusiv România, vând oricui tot ce se poate vinde din surplusul de arme militare. Acestea sunt concluziile unei anchete jurnalistice care a încercat să găsească drumul morţii pe care ajung armele la terorişti. Investigaţia s-a împotmolit în secretele unor operaţiuni poliţieneşti europene.

    Anul trecut islamiştii au omorât 150 de persoane şi au rănit 400 în Europa de Vest. Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie. Cercetările i-au adus pe jurnalişti – ancheta a fost făcută prin proiectul European Investigative Collaboration – la comercianţi de arme şi la un presupus informator al poliţiei franceze care i-ar fi furnizat lui Amedy Coulibaly, ucigaşul din districtul Porte de Vincennes, o parte din arsenal.

    Ancheta arată, de asemenea, cât de uşor ar fi pentru terorişti să-şi procure arme din Germania şi cum cei mai periculoşi extremişti de dreapta din Germania au făcut exact acest lucru. Rezultatele investigaţiei au fost publicate de revista Der Spiegel.

    Despre rolul jucat de birocraţia europeană în acest comerţ al morţii patru cuvinte, poate o scăpare de exprimare, sunt edificatoare. Pe 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a anunţat o propunere pentru înăsprirea controlul armelor de foc în UE. Anunţul privea Directiva Armelor de Foc, care stabileşte cine în Europa are voie să cumpere şi să vândă arme letale, ce este permis şi ce nu. Bruxelles-ul a vrut să trimită un semnal puternic, dar din nefericire acesta a venit după măcelurile din Paris. Legile privind armele şi muniţiile din statele UE vor deveni mai stricte, iar controalele mai severe. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a ataşat anunţului câteva cuvinte care probabil au spus mai mult decât a vrut. „Crima organizată care are acces şi face comerţ cu arme de foc de nivel militar în Europa nu va mai fi tolerată“, se arată în comunicatul original emis în limba franceză. „Nu va mai fi?“ Să fie aceasta recunoaşterea fără ascunzişuri că UE a tolerat până acum astfel de lucruri? Să fie recunoaşterea eşecului Europei?În comunicatele traduse în engleză şi germană cuvintele „nu va mai fi“ lipsesc.

    În 1991, UE a încercat să reglementeze pentru prima dată o piaţă înfloritoare a armelor. Rezultatul a fost Directiva Armelor de Foc, care are practic un singur scop, de a garanta un comerţ liber, pe cât de mult este posibil, pe piaţa europeană. Directiva exclude voit armele de alarmă, care nu erau considerate arme de foc. A fost nevoie de 17 ani pentru ca UE să realizeze că cel mai mare pericol pe care-l creează armele nu este acela că reglementarea în exces poate afecta comerţul liber, ci că armele pot fi folosite pentru a ucide sau răni oameni.

    Prin urmare, directiva a fost modificată în mai 2008: „Comisia va emite îndrumări privind standardele şi tehnicile de dezactivare pentru a se asigura că armele de foc dezactivate nu mai pot fi folosite pentru a trage cu muniţie letală“. Sună bine, dar directivei îi lipsesc două elemente critice, care ar fi putut salva vieţi. Primul este data până la care statele membre ale UE sunt obligate să implementeze standardele. Al doilea, nu sunt cuprinse armele de alarmă: pistoalele de start, rachetele de semnalizare şi armele cu gloanţe oarbe, arme care au partea din spate complet funcţională. Astfel de arme sunt folosite în filme, la focuri de salut şi în tot felul de spectacole. UE nu le consideră arme de foc pentru că nu trag gloanţe. De asemenea, ele nu intră în categoria armelor dezactivate pentru că încă produc o explozie sonoră.

    Directiva din 2008 conţinea o absurditate enormă. Anunţa reglementări stricte pentru arme cu care, pentru că au fost dezactivate, nu se mai putea trage – arme de decor. UE nu a dat nicio atenţie modului în care armele de foc pot fi transformate în arme de alarmă. Puştile încă puteau trage, dar numai gloanţe oarbe. Şi tocmai de această categorie de arme s-au arătat mai interesaţi teroriştii, dar şi alţi criminali. Coulibaly avea un întreg arsenal de arme militare modificate iniţial pentru a trage doar gloanţe oarbe.

    Remodificarea lor pentru a trage cu muniţie letală a fost uşoară. În septembrie 2013, Slovacia a trimis un semnal de alarmă, în engleză, pentru a fi înţeles de toată lumea. Slovacia avea reglementări foarte slabe în ceea ce priveşte modificarea armelor letale în arme de alarmă. Două piedici de metal pe ţeavă erau considerate suficiente. Autorităţile slovace au publicat şi un poster în care avertizau că armele de alarmă slovace sunt „reactivate din ce în ce mai des“. Tot ce trebuie făcut, explică posterul, este o modificare simplă: înlăturarea celor două piedici. Armele modificate pentru a trage gloanţe oarbe erau uşor de procurat de la magazinele de specialitate. Cumpărătorul trebuia să aibă cel puţin 18 ani şi un act de identitate valid.

     

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Birocraţia fiscală la început de 2016

    Iată că a sosit şi data de 01 ianuarie 2016 şi – odată cu ea – au intrat în vigoare noile coduri ale legislaţiei fiscale, Codul fiscal şi cel de procedură fiscală. Anterior însă, doar în perioada 28 – 31 decembrie 2015, au fost publicate în Monitorul Oficial nu mai puţin de 30 de ordine ANAF şi MFP.

    Dincolo de toate speranţele mediului de afaceri, privind mult promisa şi mediatizata relaxare fiscală pe care o va aduce noul cod fiscal, ce constatăm însă mai întâi de toate? Că un sistem incapabil să-şi încaseze creanţele fiscale la nivelul decent al mediei Uniunii Europene apelează la reglementări conjuncturale, sistemul fiscal fiind dominat de modificări ale celor două coduri (respectiv fiscal şi de procedură fiscală) printr-o serie de ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern şi ordine ANAF şi MFP.

    Nu neg că multe din aceste reglementări pot aduce un plus de consistenţă în aplicarea unitară a legislaţiei fiscale – în special din perspectiva conţinutului şi modelului unor formulare ce urmează a fi utilizate –  dar trebuie să admitem că ritmul acesta, extrem de alert, de emitere şi de publicare de acte normative este unul foarte supărător pentru mediul de afaceri. Iar astfel, stabilitatea şi predictibilitatea legislaţiei fiscale rămân, în continuare, doar la nivel de deziderat. Mai mult decât atât, toată această avalanşă de acte normative poate avea chiar un efect de bumerang, şi, în loc să reglementeze, să afecteze chiar coerenţa în aplicarea în practica fiscală de zi cu zi a noilor prevederi ale legislaţiei fiscale.

    Din păcate, sarabanda aşa-ziselor noutăţi din domeniul fiscal a continuat şi după data de 01 ianuarie 2016. Şi, din motive de spaţiu, o să mă refer doar la două dintre ele.

    Anul trecut, printr un ordin al ANAF, a fost introdusă obligativitatea agenţilor economici de a întocmi şi a depune formularul 088, în baza căruia organele fiscale să evalueze capacitatea acestuia de a desfăşura activitate economică, în vederea atribuirii unui cod valid de TVA. Şi asta inclusiv în situaţiile în care contribuabilii sunt obligaţi, prin efectul legii Codului fiscal, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire al cifrei de afaceri de 220.000 lei. Păi atâta timp cât Codul fiscal prevede obligativitatea – şi nu opţiunea! – înregistrării în scopuri de TVA, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire, poate veni un ordin ANAF să limiteze această înregistrare de îndeplinirea unor criterii suplimentare în acest sens? Dacă contribuabilul a atins cifra de afaceri respectivă, acest fapt nu presupune implicit că dispune de această capacitate? Şi iată că această reglementare – în loc să fie pusă în acord cu prevederile obligatorii ale Codului fiscal – tocmai a fost reiterată şi actualizată recent printr un alt Ordin al ANAF (respectiv nr. 3841), publicat în Monitorul Oficial în data de 06 ianuarie 2016.

    Cea mai spectaculoasă modificare fiscală a începutului de an este însă, în opinia mea, noul model şi conţinut al declaraţiei informative 394, reglementate prin Ordinul ANAF nr. 3769, publicat în Monitorul Oficial în ziua imediat următoare, adică în data de 07 ianuarie 2016. În noua accepţiune, completarea acestui formular devine extrem de complicată şi de greoaie şi – cu siguranţă – va antrena eforturi suplimentare considerabile din partea firmelor în vederea completării corecte a acestuia, iar dificultatea constă în faptul că tranzacţiile societăţii sunt supuse declarării defalcate conform posibilităţilor existente în Codul fiscal.

    Ca element de noutate apare obligaţia declarării inclusiv a unor situaţii ce nu ţin neapărat de aplicarea sistemului de TVA – cu titlu de exemplificare, precizez că se vor declara inclusiv achiziţii de bunuri şi servicii de la persoane fizice sau de la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA. Mai mult decât atât, dacă în decontul perioadei fiscale de raportare se înregistrează o sumă negativă a TVA (în termeni populari, TVA de rambursat), contribuabilul trebuie să completeze două tabele cu achiziţiile şi livrările pe categorii principale de tranzacţii, pentru a explica cauza înregistrării unei sume TVA de rambursat. Practic, o mare parte din decontul de TVA formular 300 îl regăsim astfel preluat şi în cuprinsul declaraţiei informative 394.

    Toate aceste obligaţii declarative la nivelul firmelor vin în contextul în care unele sectoare rămân în continuare dereglementate. Tocmai aici intervine contradicţia legislaţiei fiscale: oscilaţia între suprareglementare şi dereglementare. Am în vedere aici, în primul rând, lipsa nepermisă a unor norme procedurale, clare şi explicite, privind controalele efectuate de Direcţia Antifraudă Fiscală: o durată maximă a acestor controale sau a perioadelor în care acestea pot fi suspendate, un număr maxim al acestor controale pentru aceeaşi perioadă şi aceeaşi categorie de impozite, posibilitatea instituţionalizată a unei discuţii finale cu contribuabilul (similară celei din procedura inspecţiei fiscale) etc. Dar, cum anul este abia la început, nu ne rămâne decât să sperăm că vor apărea şi unele acte normative care să reglementeze şi aceste aspecte.

  • Noile camere radar. Nici nu vă imaginaţi unde sunt ascunse

    Noile camere radar fixe, adevărate „vaci de muls” pentru oamenii legii, vor fi camuflate în moduri dintre cele mai inedite, poliţia apelând la metode neconvenţionale pentru a-i surprinde pe şoferii care încalcă legea, scrie autoexpert.ro.

    Tonul este dat de Franţa, ţară recunoscută pentru legislaţia strictă şi amenzile uriaşe aplicate pentru nerespectarea codului rutier. De altfel, Hexagonul se laudă şi cu cea mai vastă reţea de camere radar din Europa, numărul acestora depăşind, în 2015, pragul record de 70.000

    Citiţi mai multe pe www.autoexpert.ro

  • Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului 2016: Cum se acordă în acest an?

    La cerere, părinţii se pot bucura de concediul pentru creşterea copilului şi de indemnizaţia lunară aferentă, potrivit legislaţiei în vigoare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, indiferent că solicitantul este mama sau tatăl, trebuie îndeplinite anumite condiţii şi formalităţi, scrie avocatnet.ro

    Persoanele care au obţinut venituri impozabile în ultimul an anterior datei de naştere a copilului pot să beneficieze la cerere de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea acestuia, după cum se arată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

    Cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Totuşi, în funcţie de durata concediului pentru care se optează, acesta are stabilite limite minime şi maxime, ce sunt raportate la indicatorul social de referinţă (care în prezent este de 500 de lei).

    Astfel, limitele minime şi maxime ale indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt următoarele:

    cel puţin 600 de lei şi cel mult 3.400 de lei, pentru părinţii care aleg concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (sau până la trei ani, dacă este vorba de un copil cu handicap);
    cel puţin 600 de lei şi cel mult 1.200 de lei, pentru părinţii care aleg concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.

    Citiţi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Tânărul de 28 de ani s-a luptat cu Facebook timp de patru ani şi a recâştigat dreptul la intimitate pentru toată lumea

    Numeroase companii, americane şi europene, foloseau sistemul Safe Harbor pentru a ocoli verificările greoaie ale transferurilor de date între birourile deţinute de ambele maluri ale Atlanticului. Între datele transferate se află informaţii referitoare la salarii şi la resursele umane, precum şi date folosite în publicitatea online, importante în mod special pentru companiile din sectorul tehnologiei.

    Decizia Curţii Europene de Justiţie a însemnat condamnarea la moarte a sistemului Safe Harbor, introdus de Comisia Europeană în urmă cu 15 ani şi care era folosit de peste 4.000 de companii, între care Facebook, Google, IBM şi Ericsson. Potrivit Curţii, Safe Harbor nu protejează suficient datele personale ale cetăţenilor europeni, întrucât cerinţele securităţii naţionale în SUA şi interesul public anulează elementele de protecţie a vieţii private incluse în Safe Harbor. În plus, cetăţenii europeni nu au niciun mijloc legal împotriva folosirii incorecte a datelor lor personale în Statele Unite. În prezent, în Congresul american se află un proiect de lege care să dea europenilor dreptul la compensaţii legale.

    Curtea de Justiţie s-a referit în decizia sa la dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fost contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite, potrivit cărora programul Prism a permis autorităţilor americane să colecteze informaţii private direct de la mari companii din sectorul tehnologiei, precum Apple, Facebook şi Google.
    Statele Unite, care înaintea deciziei au apărat cu tărie programul naţional de securitate şi apoi au exprimat „profunda dezamăgire“ faţă de decizia justiţiei europene.

    După victoria lui Max Schrems în faţa Curţii Europene de Justiţie, Edward J. Snowden i-a scris pe Twitter „că a schimbat lumea în bine“. Penny Pritzker, secretarul pentru comerţ al SUA, a avut o opinie diferită, afirmând că decizia „pune în pericol economia digitală transatlantică înfloritoare“.

    Polemica pare să nu îl fi impresionat pe Schrems. „Mă aşteptam la asta. Potrivit legii nu puteau spune altceva“, a spus tânărul de 28 de ani. În pofida acestei siguranţe, puţini jurişti specializaţi în confidenţialitatea datelor se aşteptau la o astfel de decizie radicală, care are consecinţe semnificative pentru majoritatea companiilor care transferă peste Atlantic informaţii personale obţinute prin activităţi precum căutări pe internet, postări pe reţelele sociale şi achiziţii online.

    Companiile vor putea utiliza alte soluţii de transfer legal al datelor, dar decizia justiţiei dă dreptul autorităţilor de reglementare din statele UE să investigheze dacă datele transferate în Statele Unite sunt protejate în mod corespunzător. Iar unele dintre aceste autorităţi de reglementare au o opinie critică faţă de atitudinea privind confidenţialitatea datelor a companiilor din Silicon Valley.
    Schrems a început o campanie în justiţie împotriva Facebook la vârsta de 24 de ani, pe vremea când studia dreptul într-un program de schimb de studenţi la Santa Clara University School of Law din California. Atunci, doi avocaţi ai unor companii de tehnologie din Silicon Valley le-au vorbit studenţilor, iar Schrems a fost surprins să afle că nu iau în serios legislaţia europeană strictă în domeniul confidenţialităţii datelor, întrucât companiile rareori sunt penalizate aspru pentru încălcarea acesteia. La momentul respectiv, Schrems căuta un subiect despre care să scrie, aşa că a decis să afle cum tratează Facebook legislaţia europeană în domeniu. Reglementările UE limitează felul cum companiile pot colecta informaţii personale, le interzice să le folosească în scopuri neautorizate şi restricţionează maniera în care sunt manipulate.

    Schrems a trimis Facebook o solicitare pentru a vedea toate datele colectate de companie despre el, în conformitate cu legislaţia UE. După două săptămâni şi zeci de e-mailuri, Schrems a primit prin poştă un CD cu peste 1.200 de pagini de informaţii, conţinând fiecare solicitare de prietenie şi invitaţie pe care a trimis-o de la înfiinţarea contului său, în 2008. Majoritatea informaţiilor nu au fost o surpriză, dar tânărul a fost şocat să vadă că Facebook a păstrat informaţii pe care le ştersese şi care nu mai erau vizibile online, inclusiv textul complet al unei conversaţii private cu o prietenă spitalizată pentru probleme psihologice. Facebook a explicat că o persoană poate şterge numai partea sa de corespondenţă.

    Schrems nu contestă Facebook şi îşi foloseşte în continuare contul. „Trebuie să putem folosi aceste servicii, dar trebuie să existe o limită“, a spus el. Aşa că a trimis 22 de plângeri despre păstrarea datelor şi alte practici ale Facebook în domeniul confidenţialităţii la comisarul pentru protecţia datelor din Irlanda, ţara în care este înregistrată divizia europeană a companiei. Doi ani mai târziu, după ce Snowden a dezvăluit că Agenţia Naţională de Securitate a SUA poate obţine acces la informaţii personale ale europenilor păstrate de companii americane de tehnologie, prin programul Prism, Schrems a făcut o nouă plângere, în care afirma că Facebook nu ar trebui să transfere datele sale personale în SUA, pentru că nu sunt protejate în mod adecvat acolo. Autoritatea de reglementare a respins petiţia, dar aceasta a devenit ulterior cazul judecat de Curtea Europeană de Justiţie. Curtea a decis că autorităţile naţionale pot investiga dacă transferurile de date respectă legislaţia UE, iar acordul Safe Harbor a fost declarat invalid.

  • Absolut toţi şoferii trebuie să afle NOILE REGULI. Legea intră în vigoare şi se APLICĂ IMEDIAT

    Prevederile  în materie de legislaţie rutieră în România se schimbă de la o zi la alta. Peste câteva zile intră în vigoare o serie de modificări care schimbă regulile pentru toţi cei care vor să conducă maşina pe un drum din România.

    Absolut toţi şoferii trebuie să afle NOILE REGULI. Legea intră în vigoare şi se APLICĂ IMEDIAT