Tag: legislatie

  • Efectele GDPR: Amenzi de 114 milioane euro în ultimii doi ani la nivelul UE. Google a primit până acum cea mai mare penalizare

    Legislaţia GDPR implementată la nivelul întregului bloc european, care impune o serie de reguli în ce priveşte datele personale, a generat până acum amenzi de 114 milioane euro, după ce a intrat în vigoare în mai 2018, potrivit unei cercetări realizate de firma de avocatură DLA Piper, citată de CNBC.

    Din mai 2018 când Regulamentul General pentru Protecţia Datelor (GDPR) a intrat în vigoare, au fost înregistrate 160.000 de cazuri de încălcare a legislaţiei în cadrul Uniunii Europene.

    Ross McKean, partener în cadrul casei de avocatură DLA Piper, specializată în protecţia datelor, susţine că descoperirile firmei sale arată că „suntem încă în primele zile” ale implementării.

    „Nu este o surpriză prea mare că vedem un start mai greoi pe partea de amenzi, însă sunt sigur că vor veni mai multe”, spune Ross McKean.

    Cea mai mare amendă aplicată sub legislaţia GDPR a fost până acum o penalizare de 50 milioane euro pentru Google aplicată de autoritatea de protecţie a datelor din Franţa (CNIL), în baza unor acuzaţii legate de lipsa transparenţei şi lipsa unei modalităţi valide de consimţământ.

    Legislaţia GDPR presupune că autorităţile pot aplica amenzi de până la 20 milioane euro, sau până la 4% din cifra de afaceri. Miza este cu atât mai mare petnru companiile de dimensiunea Google şi Facebook, care gestionează volume mari de date şi generează anual afaceri de milairde de euro.   

    Printre amenzile mari care s-au aplicat în România în 2019 se numără o sancţiune de 150.000 de euro în cazul Raiffeisen Bank şi una de 130.000 de euro în cazul UniCredit Bank.

     

     

     

     

  • Aplicaţia Yango, prinsă în ofsaid în România? Informaţiile de la Ministerul Comunicaţiilor arată că nu a primit încă aviz de funcţionare sub noua lege care intră în vigoare de la 1 noiembrie

    Serviciile de ridesharing oferite pe piaţa locală de platforma Yango, controlată de gigantul rus Yandex, se află într-o situaţie incertă pe fondul normelor OUG 49/2019 care intră în vigoare vineri, 1 noiembrie, în contextul în care nu ar fi primit încă avizul de funcţionare necesar sub noua legislaţie, potrivit datelor publicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţonale.

    Noua legislaţie, votată încă din luna iulie, le obligă pe platformele care vor să opereze pe piaţa locală de ridesharing să obţină avize de funcţionare de la Guvern, dacă vor să mai opereze începând de mâine. De cealaltă parte le impune şoferilor o serie de standarde legale, obligaţia de a obţine atestat de transport persoane, şi autorizaţie de transport şi ecuson de la ARR.

    Contactaţi de ZF, reprezentanţii Yango în România nu au comentat până la ora transmiterii acestei ştiri.

    Potrivit datelor de la Ministerul Comuncaţiilor, Bolt şi Uber au primit un „aviz tehnic provizoriu”, în timp ce singura companie care a primit aviz tehnic „definitiv” este CleverGo, acesta fiind valabil până în octombrie 2020.

    Compania care operează platforma Yango nu apare în lista platformelor digitale avizate tehnic publicată de minister.

    Serviciul este operat de Yandex Taxi B.V., companie membră a grupului Yandex. De când a fost lansat în 2011, Yango funcţionează în 16 ţări, inclusiv Estonia, Letonia, Finlanda sau Israel. 

    Clever a anunţat săptămâna aceasta că a primit aviz tehnic definitiv. 

    „Primirea avizului tehnic definitiv este un pas important şi apreciem rapiditatea cu care Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a acordat avizele, într-un termen mai scurt decât termenul limită prevăzut de lege. Astfel, ne putem concentra în perioada următoare pe sprijinirea companiilor şi şoferilor de transport alternativ care trebuie să parcurgă, la rândul lor, procesul de autorizare”, a transmis Anca Gherle, Public Affairs Manager în cadrul Clever.

    O lege de modificare a OUG 49/2019 care include şi prelungirea termenului de confirmare pentru şoferi şi companii până la 1 februarie 2020 a fost aprobată în Parlament, însă nu s-a întrunit plenul pentru ca ea să fie trimisă spre promulgarea la preşedintele Klaus Iohannis.

    – ştire în curs de actualizare –

     

     

  • Se poate repeta un nou Colectiv în Centrul Vechi al Capitalei? Ce s-a schimbat după tragedia din 2015

    „Imediat după Colectiv, s-a dat o Hotărâre de Guvern (HG 571 – n.r.) prin care s-au schimbat reglementările în ceea ce priveşte suprafeţele şi modul prin care se dau autorizaţiile, în funcţie de suprafaţă. Asta este cea mai importantă modificare de după Colectiv ”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Răşică, şeful Poliţiei Locale din Capitală.

    După incendiul din 2015, mai mulţi patroni din Centrul Vechi al Capitalei au luat singuri decizia de a închide cluburile. Dar pericolul nu este nici pe departe îndepărat, dovadă fiind incendiile frecvente, asta în condiţiile în care, într-o seară de weekend, pe străzile Lipscani sau Şelari, sunt mii de turişti îngrămădiţi în spaţii înguste.

    Însă, şeful Poliţiei Locale este optimist şi spune că un nou „Colectiv” nu se poate repeta în Centrul Vechi. Potrivit acestuia, toate imobilele din zonă au fost verificare în ceea ce priveşte branşamentele.

    „În Centrul istoric a fost un incendiu pe Şelari, anul trecut, unde intervenţia s-a făcut în trei minute. S-a spus că dacă se repetă Colectiv, în Centrul Vechi mor oameni pe capete, iar eu nu sunt de acord, pentru că acolo, în ultima perioadă, nu doar că s-au făcut controale, dar s-au făcut şi multe progrese. S-au făcut controale mixte cu Enel şi Distrigaz, astfel încât să identificăm branşamentele ilegale, şi aici s-a intrat în forţă, şi s-au pus la punct, şi s-au luat măsuri în forţă. Timp de o săptămână, am luat fiecare imobil la mână”, spune Răşică.

    Şeful Poliţiei locale mai spune că una dintre măsurile foarte importante de după Colectiv a fost modernizarea reţelei de hidranţi şi cartografierea acestora în sistem digital.

    „Un lucru extrem de important care s-a făcut a fost modernizarea întregii reţele de hidranţi şi cartografierea acesteia în sistem digital, astfel încât dacă se întâmplă ceva, cei care intervin ştiu unde au hidranţi şi ce presiune au, iar cei de la Apa Nova sunt anunţaţi în timp real să crească presiunea la apă. Pe partea de evacuare, totul e sigur şi toţi oamenii de acolo ştiu ce au de făcut”, precizează Răşică.

    Poliţia Locală împreună cu cei de la ISU Bucureşti au închis, în ultima perioada, 4 cluburi de Centrul vechi care nu au autorizaţii de funcţionare.

    „Club A, de exemplu, la ora actuală este închis, de către noi şi ISU, pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare. Dar mai este nevoie de modificare a legislaţiei, astfel încât acolo unde se constată nereguli grave, să se sigileze totul”, mai spune Răşică.

     

    Mii de amenzi, în urma controalelor ISU

    Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în primele 6 luni ale anului 2019, au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la instituţii publice şi operatori economici din diverse domenii.

    În primul semestru al acestui an, la nivel naţional s-au desfăşurat 23.239 de controale (în creştere cu 19% faţă de perioada similară a anului 2018) la operatori economici, instituţii şi alte categorii de obiective.

    „În urma acţiunilor derulate în teren, specialiştii noştri au constatat 80.170 deficienţe, pentru care s-au aplicat 50.949 avertismente şi 7.198 amenzi în cuantum de 26.080.572 lei, în creştere cu 14% comparativ cu primul semestru al anului 2018”, se arată în bilanţul IGSU.

    Pompierii nu au identificat situaţii care să determine încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu. Drept urmare, pentru niciunul dintre obiectivele verificate nu s-a impus oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor.

    Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au înregistrat 16.299 solicitări de emitere a documentelor care să certifice realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, fiind eliberate 4.906 avize şi
    autorizaţii de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

    În ceea ce priveşte modificarea legislaţiei pentru a fi prevenită o nouă tragedie de amploarea celei din Colectiv, autorităţile au adoptat o serie de reguli pentru apărarea împotriva incendiilor.

    Cea mai notabilă şi care a fost şi remarcată de populaţie a fost amplasarea unui panou la intrarea într-un spaţiu public. Concret, este vorba despre o modificare a legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, adoptată în 2018.

    Această prevedere arată că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, patronii de cluburi sau alte spaţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: «Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu»”.

    Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 2.501 lei la 5.000 lei

    Obligaţia vizează următoarele categorii de construcţii:

    – clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de comerţ – baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine, supermagazine şi hipermagazine;
    – clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de cultură – teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului;
    – clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de turism – hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni, apartamente şi camere de închiriat în regim hotelier.

    O Hotărâre de Guvern din 10 august 2016 (HG 571) arată, în mod clar, care sunt caracteristicile clădirilor care trebuie să deţină în mod obligatoriu aviz şi autorizare ISU.
    Aici avem noţiuni precum: clădirile înalte sau foarte înalte, clădirile cu mai multe încăperi, sediile autorităţilor cu aria mai mare de 600 mp, lăcaşuri de cult şi spaţiile de cazare de aici, clădirile din alimentaţie publică cu mai mult de 200 mp, spitale cu aria de peste 600 mp, spaţii culturale de peste 600 mp etc.

    Modificări au fost şi în privinţa activării Planului rosu de intervenţie. Pentru judeţe, planul roşu este activat pentru evenimente cu 7-10 victime, iar pentru Bucureşti-Ilfov, planul roşu este declanţat pentru situaţii de urgenţă cu un număr mai mare de 20 de victime. Însă, în Bucureşti-Ilfov, planul roşu poate fi activat şi la un număr mai mic de victime, în funcţie de gravitate.

    În cazul incendiului de la Clubul Colectiv, activarea şi declanşarea în totalitate s-au realizat în paralel – odată cu obţinerea informaţiilor de la faţa locului care indicau numărul mare de victime (peste 20), s-a demarat mobilizarea resurselor suplimentare (faza de declanşare) în timp ce se producea şi solicitarea activării planului la ora 22:50, la propunerea inspectorului şef şi aprobarea de către prefect, potrivit unui document semnat de Raed Arafat şi transmis către Corpul de Control al premierului, care a făcut verificări după tragedia din 2015.

    În prezent, a fost introdus un cod unic pentru a fi alertate toate ambulanţele pentru declanşarea Planului Roşu.

    65 de oameni au murit după incendiul din anul 2015. Unii au murit pe loc, alţii în spitale. Unii din cauza arsurilor, alţii din cauza sistemului.

    La patru ani de la acel moment, nu a fost nimeni condamnat.

    Un filmuleţ publicat recent de jurnaliştii Libertatea arată modul haotic în care au acţionat echipajele ISU, iar Raed Arafat a precizat că nu ştia de existenţa inregistrării. Nici procurorii nu au ştiut de existenţa înregistrării, pe care ulterior au solicitat-o de la ISU. În urma vizionării filmului, Parchetul General a trimis procurorilor militari cauza pentru a-i ancheta pe salvatori.

  • Avertismentul unui specialist: Din 2020, companiile vor plăti dacă nu vor colecta deşeuri electrice şi electronice

    În prezent, o contribuţie de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), se datorează pentru diferenţa dintre cantităţile de echipamente electrice şi electronice („EEE”) declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Începând cu anul viitor, această contribuţie pentru nedeclararea EEE se transformă în contribuţie pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare.

    Deşeurile de echipamente electrice şi electronice („DEEE”) cum ar fi computere, televizoare, frigidere şi telefoane mobile sunt o parte din deşeurile cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană. Conform informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene, acestea vor depăşi cantitatea de 12 milioane de tone până în 2020.

    Ca urmare a gestionării defectuoase a deşeurilor electrice şi electronice, la începutul anului 2019, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare oficială cu privire la deficienţele în adoptarea normelor UE privind DEEE, acesta fiind primul pas în cazul începerii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă România nu ia măsuri în acest sens, Comisia Europeană poate decide să trimită mai departe o notificare către Curtea Europeană de Justiţie şi să impună sancţiuni financiare semnificative.

    Frecvent, se face confuzie între producătorii de EEE-uri în sensul legislaţiei de mediu şi producătorii de EEE-uri în sensul operatorilor economici care fabrică EEE-uri. Astfel, operatorii economici consideraţi producători, în sensul legislaţiei de mediu, sunt acele societăţi care au sediul în România şi fabrică echipamente electrice şi electronice sau ale căror EEE-uri sunt proiectate sau fabricate şi comercializate sub propria marcă comercială. Sau operatorii economici care revând pe teritoriul României sub propria marcă comercială echipamente produse de alţi furnizori.

    Totodată, producători de EEE-uri sunt consideraţi şi acei operatori economici care au sediul în România şi importă sau achiziţionează intracomunitar EEE-uri sau care au sediul într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă şi vând EEE în România prin mijloace de comunicare la distanţă direct gospodăriilor particulare sau utilizatorilor în afara gospodăriilor particulare.

    În vederea introducerii pe piaţă a EEE-urilor, producătorii au obligaţia de a se înregistra la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în Registrul producătorilor de echipamente electrice şi electronice. Astfel, vor primi un număr de înregistrare care va fi comunicat tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute EEE-urile.

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice vor datora contribuţia de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare (45%) şi cantităţile efectiv colectate.

    Totodată, începând cu 1 ianuarie 2020, producătorii de EEE-uri vor fi obligaţi să se înregistreze şi în format online în Registrul naţional al producătorilor de EEE-uri.

    În perioada 2017 – 2020, rata de colectare pe care trebuie să o atingă producătorii de echipamente electrice şi electronice este de 45%. O altă modificare va intra în vigoare începând cu anul 2021, şi anume rata de colectare care va creşte la 65%.

  • Noua metodă de a fenta legislaţia din România. Cum au reuşit micii comercianţi să înlocuiască pungile din plastic ecologice cu mâner

    Micii comercianţii au gasit o nouă metodă prin care să plătească mai puţin pentru ambalaje, după interzicerea comercializării pungilor de plastic cu mâner de la 1 ianuarie 2019 ce presupunea înlocuirea acestora cu pungi din materiale ecologice.

    Conform informaţiilor oferite de un proprietar de cantină din centrul Bucureştiului, acesta a început să cumpere pungi din plastic fără mâner pentru a evita costul crescut al celor ecologice cu mâner.

    „Pungile cu mâner sunt de trei ori mai scumpe decât cele fără mâner, care au exact aceeaşi dimensiune. Acestea arată exact ca o pungă cu mâner…dar nu au mâner”, a spus proprietarul cantinei din centrul Bucureştiului, care a decis să ofere clienţilor acest tip de pungi pentru transportul alimentelor cumpărate.

    Un alt comerciant, care are un aprozar într-un cartier din Bucureşti, spune că nu mai oferă clienţilor pungi în care să îşi transporte legumele sau fructele cumpărate, ca urmare a creşterii recente a preţului pentru pungile de plastic: „Dacă eu pun un preţ de 40 de bani pe acele, nimeni nu va dori să o plătească”.

    Valoarea ecotaxei pentru pungi de plastic a crescut de la 0,1 lei la 0,15 lei pentru fiecare pungă, potrivit OUG 50/2019, publicată la începutul lunii iulie în Monitorul Oficial. Astfel, ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, aplicată tuturor pungilor de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă anumite cerinţe specifice; ecotaxa se încasează de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere şi se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali, conform documentului oficial citat de ZF.

    „Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subţire fără mâner, disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe şi legume, si pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură. Nu putem asista pasivi la distrugerea ecosistemelor şi trebuie, deci, să acţionăm“, a declarat recent Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

    În afară de creşterea cuantumului eco-taxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice (biodegradabile şi compostabile), ca de exemplu produse din amidon sau celuloză. 

    În ceea ce priveşte pungile de plastic cu mâner, acestea au fost interzise de la începutul anului în România, potrivit unui act normativ care modifica Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.

     

     

     

  • Ministrul Justiţiei cere modificarea legislaţiei privind percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi prinderea în flagrant

    “Este o zi tristă pentru noi, am luat la cunoştinţă din mass media despre această situaţie halucinantă generată de lipsă de profesionalism, necorelare a activităţilor sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, respectiv pierderea unei vieţi omeneşti. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mâhnirea şi regretul faţă de această crimă oribilă. Ministrul Justiţiei prezintă sincere condoleanţe familiei care se află acum într-un moment de grea încercare şi asigură atât familia, cât şi opinia publică, de faptul că va face tot ceea ce ţine de competenţa sa legală”, arată ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă, postat pe pagina de Facebook.

    Ministrul justiţiei i-a solicitat procurorului general să dispună efectuarea de verificări pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din judeţul Olt.

    “Totodată, ministrul justiţiei a cerut Direcţiei de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiţiei să evalueze legislaţia în domeniu, atât în ceea ce priveşte percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi realizarea acţiunii de prindere în flagrant, precum şi să propună de urgenţă, măsuri de modificare a legislaţiei, astfel încât asemenea situaţii să fie evitate pe viitor”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Guvernul va da OUG pe modificare legislaţiei pentru referendum. Anunţul făcut de premierul Dăncilă

    “Pentru mine ca premier este foarte important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. Ieri a fost şedinţa pregătitoare şi vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun, trebuie să discutpm cu secretearul general, cu cei care au avizat acest act normativ “, a declarat Viorica Dăncilă.
     
    Întrebată cu privire la unele prevederi legate de interdicţia autorităţilor publice, inclusiv preşedinte, de a se implica în campanie pentru referendum, Dăncilă a spus: “Eu nu am văzut textul, acum iau fiecare act normativ şi vedem care e forma finală. Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de guvern”.
     
    Art 30 alin 6 din OUG prevede: “Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.

    AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislaţiei electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare şi referendumul pe Justiţie din 26 mai. Autoritatea propune validarea referendumului prin opţiunile valide ale alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.

    Astfel, alineatele (2) şi (3) ale articolului 5 ale OUG prevăd următoarele: “(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cristina Necula, CFO { Strauss România }

    •   A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a absolvit un MBA în cadrul City University of New York, SUA.
    •   S-a alăturat companiei Strauss în urmă cu 16 ani şi coordonează o echipă formată din 22 de angajaţi.
    •   Crede că reuşita în orice mediu de afaceri ţine de adaptabilitate: la piaţa în care evoluezi, tendinţele consumatorilor, obiectivele companiei, schimbările legislative şi fluctuaţiile macro economice, şi că succesul de a te adapta în dinamica curentă presupune să îţi formezi o echipă de profesionişti, atât intern cât şi extern, care să poată anticipa schimbările necesare şi să le poată implementa rapid şi corect. 

    Cifră de afaceri (2018): 251 mil. lei
    Profit (2018): 18 mil. lei
    Număr de angajaţi: 250

  • O sincopă în legislaţia muncii? Angajatorii români trebuie să aloce ”o suprafaţă suficientă” a spaţiului de lucru al angajaţilor. În Marea Britanie sunt obligatorii 11 metri cubi

    În timp ce în alte ţări spaţiul de lucru în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii este bine reglementat, în România nu există, de exemplu, un număr minim de metri pătraţi sau cubi în care un salariat trebuie să îşi desfăşoare activitatea.

     
    Specialiştii spun că, potrivit legislaţiei în vigoare în România, încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.
     
    ”Legiuitorul român a considerat că decizia privitoare la spaţiul alocat angajaţilor dintr-o organizaţie trebuie să aparţină angajatorului, trasând câteva limite generale (de ex. „suprafaţă suficientă”). Nu este clar ce înseamnă <suficient> în optica legiuitorului român, însă putem interpreta această dispoziţie ca referindu-se la buna-credinţă a angajatorului care trebuie să se îngrijească să asigure salariatului spaţiul necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii. Asemenea aspecte ar trebui analizate şi soluţionate în cadrul obligaţiei angajatorului pe linie de sănătate şi securitate în muncă”, a explicat Gabriela Dinu, Asociat Manager şi coordonator al practicii de Dreptul Muncii în cadrul casei de avocatură NNDKP.
     
  • Anca Bidian, CEO / KIWI FINANCE: “Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat”

    Carte de vizită
    ¶ Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie
    ¶ Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat timp de şapte ani în sectorul IT în Toronto
    ¶ A înfiinţat în 2003 Gemini Capital, companie devenită ulterior Kiwi Finance
    ¶ De-a lungul timpului a colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor sau oraşelor vizitate, jucării de pluş sau obiecte vechi