Tag: iPad

  • In primul an, Apple va vinde cinci milioane de iPad-uri

    In plus, in cadrul adunarii generale a asociatilor, care a avut
    loc ieri, Steve Jobs, CEO Apple a anuntata faptul ca iPad va fi
    disponibil in magazine din luna Martie la pretul de 499 de dolari,
    scrie Reuters. Unul din actionarii companiei Apple,
    Matthew Rafat a spus ca nu vrea sa cumpere un iPad, deoarece nu ii
    gaseste nmicio intrebuintare. “Daca as avea bani multi l-as cumpara
    doar sa ca sa il am”, a spus acesta.

    Anul acesta si anul viitor, Apple Inc planuieste sa deschida 25
    de magazine noi in China, cea mai piata telecom din lume.
    Aproximativ 60% veniturile Apple in ultimul trimestru al lunii
    decembrie au venit din piete externe.

  • Va mari iPad vanzarile Apple?

    Pentru Steve Jobs, secretul succesului pare sa fie imensa
    masinarie de marketing cladita in spatele imperiului Apple. De
    fiecare data cand pregateste cate un as in maneca, speculatiile
    inunda internetul si publicatiile internationale in cele cateva
    saptamani dinaintea lansarii, pregatind astfel publicul pentru
    iesirea lui la rampa. Un moment in care nu ramane decat sa puna in
    aplicare, sarmant, tactici deja bine invatate de cucerire a
    publicului pentru a face din acel iOrice un gadget ravnit. Si
    functioneaza: a functionat cu iPod, a functionat si cu iPhone.

    Nu degeaba Jobs a folosit si de aceasta data, in timpul
    prezentarii iPad ce a fost urmarita de zeci de milioane de oameni
    atat din sala, dar mai ales pe internet, in jur de 25 de
    superlative, repetate in mod aproape obsesiv. Si critica, departe
    de a deranja, e unul dintre elementele din ecuatie, pentru ca
    genereaza “buzz” si suscita curiozitatea publicului, iar pe fanii
    Apple nu-i face oricum sa se gandeasca de doua ori daca ar cumpara
    sau nu gadgetul.

    Desi acum patru ani, in preajma lansarii iPhone, au aparut
    atatea argumente ca telefonul n-ar avea mari sanse de reusita,
    grupuri de oameni s-au asezat la coada in fata magazinelor Apple si
    AT&T cu trei zile inainte de lansarea propriu-zisa, asa incat
    sa fie printre primii cumparatori. S-a intamplat inclusiv in
    Romania, judecand dupa cei in jur de 100 de clienti adunati in miez
    de noapte de vara in fata magazinului Orange din Calea Victoriei,
    pregatiti sa astepte cateva ore bune ca sa poata pleca acasa cu un
    iPhone, in conditiile in care multi altii aveau deja un exemplar
    obtinut prin diverse canale neoficiale.

    E adevarat, iPad-ului ii lipsesc destule dintre functiile pe
    care le are un iPhone si nici nu se poate bate cot la cot cu un
    netbook, minusuri la care se mai adauga si un pret relativ ridicat
    pentru o combinatie intre e-reader pentru carti digitale, player
    video si audio si consola de jocuri. |nsa, cu toate defectele sale,
    iPad a pus deja in miscare multe rotite in industrie. Pe de-o
    parte, incep negocierile cu comerciantii, pentru ca, desi se stie
    ca Apple va continua parteneriatul cu AT&T in SUA, gadgetul
    care necesita o cartela micro-SIM pentru 3G nu mai depinde de un
    contract de comunicatii, ceea ce inseamna ca ar putea fi vandut
    teoretic de orice operator telecom. Pentru piata noastra, nu este
    exclus sa se pregateasca o lansare similara cu cea a iPhone si tot
    in magazinele Orange, iar coada sa fie chiar de cateva ori mai
    mare, dat fiind ca interes al publicului exista. Unii se considera
    deja viitori posesori ai unui iPad, dupa ce au plasat si platit o
    comanda pe Mar.ro, magazinul online de produse si accesorii Apple.
    A fost insa doar o neintelegere, care a pornit de la faptul ca
    aproape imediat dupa lansare, pe site a aparut si produsul cu un
    pret afisat de zero lei, la care s-au adaugat taxele de transport.
    Evident, a fost o incercare a magazinului de a profita de numarul
    mare al cautarilor pe Google dupa numele produsului, dar ea nu
    schimba cu nimic faptul ca multi s-au inghesuit sa cumpere si
    pretind acum sa primeasca iPad-ul atunci cand va fi lansat.

    Pe de alta parte, “jucaria” a pus pe jar producatorii de
    continut, care se grabesc de pe acum sa acopere nisa aplicatiilor
    dedicate. |n laboratoarele locale ale Gameloft, spre exemplu, se
    lucreaza deja la adaptarea jocului Nova pentru platforma iPad, dar
    si la un proiect destinat exclusiv echipamentului, care face loc
    ideilor creative care nu au ajuns pana acum pe ecranele
    telefoanelor mobile, fiind potrivit si pentru jocuri in doi, dupa
    cum spune Paul Friciu, seful companiei. Exemplul nu este singular:
    dezvoltatorii mai mici care au conceput anterior aplicatii pentru
    iPhone incep sa lucreze la adaptarea acestora pentru noul format
    sau la crearea altora noi.

    Totodata, iPad este considerat raspunsul la multe dintre
    problemele cu care s-a confruntat industria media pana acum, fiind
    privit nu doar ca un echipament revolutionar, ci ca un colac de
    salvare pentru companiile media care nu au descoperit inca un model
    profitabil independent de distributie si monetizare a continutului
    online. Parerile sunt impartite. Optimistii sustin ca iPad
    marcheaza intr-adevar inceputul unei noi ere digitale, urmand sa
    schimbe radical modul cum se consuma informatia si divertismentul
    pe internet, in timp ce pesimistii il privesc ca pe orice alt
    echipament de acest gen (mai ales ca exista destui competitori),
    ajuns insa pe piata la un moment potrivit, in care dificultatile
    economice si intreg lantul generat de acestea determina o absorbtie
    avida a oricarui produs scos la rampa in “ambalajul” potrivit.

    Pana una-alta, mai multi analisti au emis deja cateva estimari
    pentru vanzarile iPad. Chris Whitmore de la Deutsche Bank crede ca
    va fi vorba de 2 milioane de bucati anul acesta in SUA, in timp ce
    in 2011 cifra se va dubla. Perspective sunt insa si pentru 10
    milioane de bucati, dar pe termen mediu, apreciaza Paul Peng,
    vicepresedinte al producatorului de ecrane cu cristale lichide AU
    Optronics. Nu arata deloc bine, daca ne gandim ca in 2007, numai in
    primele trei zile de la lansare au fost vandute in jur de 500.000
    de telefoane iPhone, iar pragul de 4 milioane de bucati a fost
    atins in numai sase luni.

  • Cum a pierdut Sony sansa sa faca din iPad un gadget depasit de timp

    Tendinta cititoarelor elctronice (e-reader) a fost lansata de
    compania nipona in 2006, insa nu a dezvoltat suficient proiectul,
    pentru ca trei ani mai tarziu faima pionieratului in acest domeniu
    sa fie atribuita celor dela Amazon si Apple, cu Kindle, respectiv
    iPad.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Google se pregateste de razboi: lucreaza la un tablet PC care sa concureze cu iPad


    Presa a scris ca gigantul american este in discutii cu compania
    taiwaneza HTC, care va produce tableta. HTC produce in prezent
    telefoane mobile care functioneaza pe platforma Android, dezvoltata
    de Google.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Populismul tehnologic

    Despre spectaculoasa lansare a “tabletei” lui Apple n-are rost
    sa mai vorbesc aici, dupa ce doi ani de zile am urmarit toate
    speculatiile pe aceasta tema. Totusi, dincolo de elogiile sau
    opiniile critice care au inundat web-ul imediat dupa ce misterul
    s-a risipit, s-a ivit o tema de discutie interesanta: va patrunde
    noul iPad in sistemele IT ale companiilor? Deja este cat se poate
    de clar ca noua creatie de la Apple este orientata in mare masura
    spre divertisment si doar in mica masura spre “productivitate”, asa
    ca raspunsul la intrebare pare, cel putin la prima vedere, negativ.
    Si totusi, un analist de la Forrester Research a postat recent un
    articol care a contrariat. In opinia lui Ted Schadler, este foarte
    probabil ca iPad va patrunde in companii exact asa cum a facut si
    iPhone, argumentand ca tendinta din ultimii ani este ca tehnologia
    folosita acasa sa fie, mai devreme sau mai tarziu, adoptata de
    intreprinderi.

    Aceasta tendinta se cheama “populism tehnologic” si, desi nu este
    tocmai noua, a inceput sa capete amploare mai ales in ultimii ani,
    odata cu patrunderea in companii a unei noi generatii de angajati.
    Este vorba de tineri care au crescut odata cu noile tehnologii si
    sunt familiarizati cu ele. Ei sunt cei care au impus – oarecum
    clandestin – blogurile, mediile wiki si diverse alte tehnologii
    colaborative cu originea in web. Tot ei sunt cei care tind sa
    prefere mesageria instantanee in locul traditionalului e-mail,
    Google Apps in locul suitelor clasice de birou si chiar retele
    sociale de gen Facebook in locul intranet-ului companiei.

    O parte dintre companiile americane au institutionalizat aceste
    tehnologii (circa 25-30% apreciaza Forrester), dar pentru cele mai
    multe aceasta tendinta este paguboasa, in principal din perspectiva
    managementului IT, care oricum trebuie sa ofere suport pentru
    programele traditionale de business si pentru aplicatiile
    companiei. Cu cat dotarea informatica a posturilor de lucru este
    mai uniforma, cu atat eficienta suportului tehnic este mai
    ridicata, iar implicarea aplicatiilor web in aceasta ecuatie poate
    sa complice destul de mult lucrurile. Una dintre problemele care
    apar de indata ce un grup de angajati foloseste unelte soft care nu
    sunt sustinute de politica IT a companiei este crearea unor
    asa-numite “micro-silozuri” informationale. In loc sa partajeze
    documentele intr-un repertoar comun la nivel de companie (sa zicem
    Sharepoint), unii vor prefera sa utilizeze Google Docs, iar
    documentele vor fi extrem de greu de localizat de staff-ul IT sau
    de alti utilizatori.

    Una dintre explicatiile relevate de studii recente in privinta
    raspandirii acestui populism tehnologic poate sa para paradoxala.
    Desi noua generatie de angajati este obisnuita de la varste fragede
    cu tehnologiile informatice, foarte putini sunt cei care stapanesc
    tehnologiile traditionale folosite de companii. Faptul ca un tanar
    isi petrece o buna parte din timp in Facebook si este foarte abil
    in aplicatii Web 2.0 nu este o garantie ca va sti sa foloseasca o
    suita de birotica.

    Un director de la Microsoft a declarat recent ca 90% dintre noile
    functionalitati cerute de utilizatori pentru Microsoft Office
    exista deja in produsele suitei, ceea ce demonstreaza clar carente
    in ceea ce priveste instruirea personalului si faptul ca speranta
    ca tinerii angajati nu au nevoie de training IT este o iluzie.
    Pentru multi dintre tineri, Office este prea complicat (au si un
    strop de dreptate in opinia mea) si prefera sa recurga la
    instrumentele online cu care sunt mai obisnuiti. Chiar si acolo
    unde regulile privind setul de aplicatii admis la locul de munca
    sunt stricte, se constata ca numarul angajatilor care se abat de la
    norma este in crestere, spre disperarea departamentelor IT. Tot mai
    adesea, companiile sunt cele care cedeaza, deoarece costurile
    instruirii personalului sunt ridicate, iar adoptarea solutiilor
    familiare angajatilor, cele pe care le folosesc acasa, este una
    dintre solutiile cele mai ieftine. Este calea pe care OpenOffice si
    alte programe open source patrund in intreprinderi.

    Pe de alta parte, personalul mobil – reprezentand circa 28% dintre
    “lucratorii cu informatie” in Statele Unite – se bucura adesea de o
    mai mare libertate, iar Ted Schadler estimeaza ca acestia nu vor
    ezita sa lase laptop-ul acasa si sa adopte noul iPad, care este mai
    usor si le poate satisface toate nevoile: e-mail, web surfing si
    suita iWorks, compatibila cu Office. Si inca ceva: este cool.

  • Ce-i lipseste noului gadget iPad al lui Steve Jobs

    Pe scena sunt o masuta si un fotoliu, pe fundal se aude o
    melodie a lui Bob Dylan, iar luminile incep sa se stinga incet. E
    intuneric! Aplauze! Spectacolul pus in scena de Steve Jobs, cel mai
    in voga manager din ultimul deceniu, este destinat celui mai nou
    pariu al Apple. Lansarea urmatorului produs marca Steve Jobs vine
    dupa anuntarea celor mai bune rezultate financiare din istoria
    companiei, in 2009, anul in care economia mondiala a traversat cea
    mai puternica criza de dupa al Doilea Razboi Mondial incoace.

    iPad, caci aceasta este denumirea celui mai nou gadget Apple, ar
    trebui sa umple golul existent intre doua dintre produsele care
    acum contribuie decisiv la profiturile companiei: telefoanele
    mobile iPhone si laptopurile MacBook.

    Cu un pret de pornire de aproape 500 de dolari, noul gadget
    Apple nu a convins insa analistii din punct de vedere tehnic, lista
    reprosurilor pornind de la lipsa ecranului lat (asa numitul
    widescreen, adica format 16:9, apropiat de cel din cinematografe)
    si pana la lipsa unor elemente – precum portul USB – care sa
    asigure conectarea directa cu memoriile externe, de exemplu. Sau,
    de exemplu, a camerei foto, video si chiar a posibilitatii de a
    trimite SMS-uri sau de a rula in paralel mai multe aplicatii in
    ferestre diferite. Iar cum preturile depasesc, in cazul variantelor
    mai performante, pragul de 800 de dolari, pariul lui Steve Jobs
    pare, la fel ca si in cazul iPod sau iPhone, aproape pierdut din
    start.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Ti-ai cumpara un iPad?

    Dorin: De ce nu as da banii pe
    iPad

    Cred ca un obiect trebuie apreciat dupa utilitatea sa, dupa gradul
    de inovatie si dupa modul in care “comunica” cu utilizatorul. Si
    mai cred ca o companie sau un ins ajung, in timpul vietii, de
    putine ori la stele, cu adevarat. Spre deosebire de altii, Jobs a
    facut-o, cu prisosinta, de destule ori – Apple si Macintosh, iPod,
    Pixar, poate si iPhone. Jobs a creat nevoi, a impus mode, a deschis
    drumuri.
    Dar iPad nu-i nimic altceva decat o rama foto cu niste aplicatii
    suplimentare, nu multe.
    Pentru ca in primele patru minute ale prezentarii Jobs a folosit de
    trei ori “fenomenal”, de doua ori “incredibil”, de doua ori
    “uimitor”, cate odata “extraordinar”, “minunat” si “cel mai bun”,
    in loc sa enumere capabilitati tehnice sau ergonomice. {i a inceput
    cu posibilitatea de a schimba background-ul, lucru pe care il pot
    face si la telefonul meu de numai un milion de lei vechi.
    Pentru ca “cel mai subtire” nu inseamna nimic.
    Pentru ca pur si simplu nu-mi plac ecranele slinoase, cu urme de
    degete, fie ele folosite pentru a rasfoi/mari poze, pagini web sau
    pagini de carte (pe canalul Youtube al CBS prezentarea lui Jobs era
    intercalata intre reclamele unei companii de servetele si a unui
    furnizor 3G, ceea ce inseamna ca unii sunt mai subtil-ironici decat
    banuim).
    Tehnic, au mai spus si altii, dar este important: pentru ca nu are
    port USB – daca am o memorie si vreau sa desarc ceva, trebuie sa
    ajung musai la un docking; pentru ca nu are multitasking;
    capacitatea memoriei flash mi se pare prea mica chiar si in la
    varful de gama, cu 64 de giga.
    Pentru ca nu-mi place atitudinea “inchisa” adoptata de Apple: numai
    aplicatiile mele, numai muzica de la mine, organizare a
    muzicii/fisierelor/fotografiilor numai cum vrem noi.
    Pentru ca nu sunt doar un carcotas inept si pentru ca vreau cat mai
    mult posibil pentru banii mei. Iar oferta e subtire pentru 500 –
    800 de dolari, o gramada de bani in vreme de criza.


    Ionut: De ce mi-as cumpara un iPad
    Recunosc din start ca sunt un posesor de iPod (prima generatie) si
    iPhone 3G, chiar daca nu mi-au placut niciodata in mod deosebit
    produsele Apple si nici nu am inteles niciodata “mania” Apple. De
    altfel, atat playerul cat si telefonul le-am primit cadou.

    Dar fiecare dintre cele doua produse m-au surprins placut. Sunt
    intuitive si au reusit, cumva, sa imi ofere inainte ceea ce eu am
    descoperit mai tarzu ca as avea nevoie.
    In cazul iPhone in mod particular, mi-a placut foarte mult ecranul
    mare (suficient pentru browsing, mai ales daca folosesti zoom-ul –
    posesorii stiu ce spun) si mai ales timpul de reactie foarte
    scurt.
    Motivul pentru care am adus vorba de iPhone este acela ca noua
    tableta este, in esenta, un iPhone cu un ecran (mult) mai mare.

    E adevarat, iPad nu are widescreen, nu are port USB, nu are
    camera foto si video, ca sa nu mai vorbesc de multitasking. Si, cel
    mai neplacut lucru, nu are Flash.
    Dar hai sa fim sinceri. Cati dintre voi ar folosi tot timpul
    aceasta tableta in locul laptopului? Cati dintre voi v-ati uitat la
    filme pe iPhone-ul vostru – care are ecran wide – in loc sa le
    vedeti pe televizor sau pe laptop? Cati dintre voi nu are acasa o
    rama foto digitala pe care ar vrea (cateodata) sa o foloseasca si
    pentru alte lucruri pentru care nu prea merita efortul sa deschida
    laptopul – as spune sa citeasca o carte, dar ar fi doar o gluma,
    probabil, asa ca o sa reformulez si o sa spun sa navigheze pe
    internet pentru a vedea ce filme ruleaza la multiplex sau sa caute
    niste review-uri la un film?

    Ajung si la memoria de 16-64 GB, in functie de model. Sunt de
    acord ca par putini, cel putin la o prima vedere, dar eu am pe
    telefon 16 GB in care am stocat vreo doua DVD-uri cu muzica
    preferata, toate documentele de care am nevoie in mod curent si
    doua programe de navigatie cu harta intregii Europe pe ele. Si inca
    mai am spatiu.

    Inevitabil, ajung si la pret. 500-800 de dolari sunt bani multi.
    Inca o data risc sa imi atrag injuraturi, dar simt nevoia sa
    precizez ca aparatul nu este pentru toata lumea. Sigur ca de banii
    astia poti cumpara un laptop entry-level sau un netbook
    (computerele alea mici, pentru cine nu stie, cu diagonala mica si
    performante tehnice reduse). Dar eu as prefera sa dau banii pe un
    iPad, sa am o rama foto, pe care sa navighez si sa citesc ziarele
    mai comod/placut decat pe iPhone-ul meu (da, sunt unul dintre cei
    care foloseste telefonul in mod frecvent pentru asa ceva). Iar daca
    dupa doi ani de utilizare voi fi la fel de multumit ca de iPod si
    iPhone (mai sunt si destule probleme cu telefonul, dar per ansamblu
    sunt foarte multumit de el), atunci probabil ca nota mea de plata
    din contul de pe iTunes va fi mult mai mare. Dar stiti ce? O sa ma
    simt bine chiar si cu banii luati. Si asta e tot ce conteaza.

  • De ce dezamageste iPad? E un iPod XXL si are ecran ca vechile televizoare

    Una dintre cele mai criticate probleme ale iPadului este
    incompatibilitatea cu tehnologia Flash – care sta acum in spatele
    animatiilor si clipurilor video de pe cea mai mare parte a
    site-urilor web. Fara flash marea majoritate a site-urlor vor avea
    din loc in loc niste patrate albe – o problema pentru un gadget cu
    un ecran de 25 de centimetri, pe care seful Apple spune ca se poate
    naviga pe net mai bine decat de pe un computer.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Apple ar putea fi nevoita sa schimbe numele iPad. Marca e inregistrata in Europa

    Grupul italo-francez STMicroelectronics detine din anul 2001 in
    Uniunea Europeana marca “IPAD”, omonima cu tablet PC-ul iPad lansat
    miercuri de Apple, potrivit ziarului francez La Tribune.

    Apple, producatorul iPhone, Mac si iPod, a lansat miercuri
    tablet PC-ul iPad, indelung asteptat de piata si descris de
    directorul general al companiei americane, Steve Jobs, drept un
    produs revolutionar.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce scrie presa internationala de azi pe prima pagina

    “Copiii din Haiti sunt in deriva intr-o lume a haosului” este
    titlul zguduitor din New York Times. Acestia reprezinta 45%
    din populatia insulei si, totodata, cel mai vulnerabil si
    dezorientat segment al supravietuitorilor. NYT scrie si despre
    lansare noii tablete iPad de catre compania Apple. Intrebarea care
    se ridica acum este aceea daca potentialii clienti vor cumpara
    dispozitivul, al carui pret variaza intre 499 si 829 de dolari.

    Legiuitorii din SUA au pus la indoiala credibilitatea
    secretarului trezoreriei, Timothy Geithner, dupa ce acesta a
    replicat ca nu a fost implicat in decizia AIG de a tainui
    informatii legate de garantia de 62 de miliarde de dolari platiti
    de asigurator bancilor. Lansarea tabletei Apple, un intermediar
    intre telefoane inteligente si laptopuri, este un alt subiect de
    interes de pe reuters.com.

    “China da tarcoale Greciei”, scrie Financial Times. Criza
    datoriei Greciei s-a intors in pietele financiare internationale,
    dupa ce mai multi investitori de talie mare s-au oferit sa cumpere
    obligatiuni de la guvernul elen, la zece ani dupa constituirea
    Uniunii Europene Monetare. Atena sustine ca nu a ajuns la nicio
    intelegere cu China pentru cumpararea datoriei. Pe de alta parte,
    FT ii dedica un amplu material tabletei revolutionare prezentate de
    Steve Jobs aseara la San Francisco.

    Cititi mai multe despre situatia economica a
    Greciei
    intr-o analiza BUSINESS Magazin.

    “iPad-ul Apple trimite actiunile jos, apoi le creste” este
    titlul analizei de pe money.cnn.com. Portalul scrie ca
    actiunile Apple au scazut cu 4% imediat ce Steve Jobs a lansat
    tableta computer. La anuntul pretului care porneste de la 499 de
    dolari, actiunile au crescut cu un procent, pentru ca, la finalul
    zilei, cursul sa se termine pe un plus de 0,9%. Volumul de
    tranzactionare a fost triplu fata de o zi obisnuita, ajungand la 61
    de milioane de dolari, fata de o zi obisnuita cand se rotesc circa
    19,5 milioane.

    News.bbc.co.uk puncteaza victoria in alegerile din Sri
    Lanka a presedintelui Mahinda Rajapaksa si mentioneaza si
    contestarea rezultatului de catre rivalul sau. Site-ul aminteste de
    mult asteptata lansare a iPad de seara trecuta si ii dedica un
    material amplu geniului Apple, Steve Jobs.

    Anchetarea razboiului din Irak este tema centrala din The
    Guardian
    . Potrivit cotidianului, procurorul general din timpul
    razboiului din Orientul Mijlociu, Lord Goldsmith a admis ieri ca
    si-a schimbat opinia referitoare la legalitatea invaziei din Irak
    de doua ori in cinci saptamani, dand nastere unui real conflict.
    Acesta a recunoscut ca a fost convins initial, in februarie 2003,
    de catre partenerii americani, ca actiunea militara din Irak ar
    putea fi legala chiar si fara o rezolutie din partea ONU. Apoi
    acesta si-a clarificat declaratia cu doar cateva zile inainte de
    izbucnirea din martie a razboiului dupa ce comandantii i-au spus ca
    fortele armate au nevoie de un raspuns ferm: da sau nu.

    Wall Street Journal analizeaza pretul noului produs
    lansat de compania Apple. Potrivit WSJ, daca pretul pentru
    dispozitiv variaza intre 499 si 829 de dolari, abonamentul pentru
    trafic de date nelimitat va costa in jur de 30 de dolari lunar.