Tag: impozitare

  • Guvernul vrea să impoziteze cesionarii care au primit, fără taxe, despăgubiri mari pe imobile

     “Facem eforturi cu cei de la ANRP şi cu Ministerul de Finanţe pentru a găsi sistemul de impozitare pentru cei care au încasat despăgubiri în sume foarte mari şi nu au plătit până acum niciun fel de taxe”, a spus Ponta.

    El nu a precizat dacă este vorba de toate persoanele care au primit astfel de despăgubiri sau doar de cesionarii drepturilor litigioase. La solicitarea MEDIAFAX, preşedintele ANRP, George Băeşu, a precizat însă că acest sistem ar urma să fie aplicat doar pentru cesionari.

    Potrivit reprezentanţilor ANRP, impozitarea va fi de 16% şi aplicată la profitul obţinut de aceştia din tranzacţia imobiliară, sub forma unui impozit pe profit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Impozitarea cu 85% a bonusurilor de exit nu se mai aplică pentru managerii din privat

    Ordonanţa de urgenţă (celebra OUG 55/2013) care impune impozitarea cu 85% a pachetelor compensatorii primite de manageri la plecare, aplicabilă atât în sectorul public, cât şi în cel privat, nu îi va mai afecta pe executivii din mediul privat.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 27.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
     
  • Ponta a găsit vinovatul pentru ordonanţa greşită a impozitării ASF: Proasta organizare a Guvernului

     “Am descoperit, e ca “Într-o scrisoare pierdută”. Ministerul de Finanţe a venit cu o variantă în şedinţa de guvern, varianta cu toţi la un loc – şi aici e opinia destul de conservatoare, ca să zic aşa, şi a domnului Voinea, şi a domnului Gherghina, când se poate să punem taxe, punem cât mai multe – noi în şedinţa de guvern am modificat, eu am venit cu un alt text, după care însă a plecat textul iniţial”, a spus Ponta la RTV.

    Întrebat cine este de vină pentru acest fapt, Ponta a răspuns: “Proasta organizare a Guvernului”.

    El a adăugat că a luat măsuri ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, fără să mai vorbească însă despre o concediere a persoanei vinovate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Corpul de Control verifică dacă cineva a modificat decizia impozitării la comisiile ASF

     “Vorbim de cele trei comisii care au existat până la momentul la care s-au unit în ASF, şi anume CSA, CNVM şi Pensii Private. Acel impozit de 85% se aplică la cei care au făcut parte din aceste trei comsiii şi care şi-au votat singuri 20 sau nu ştiu câte zeci de salarii compensatorii. Asta am discutat în şedinţa de Guvern, asta am aprobat”, a spus Ponta.

    La momentul ordonanţei, Guvernul a anunţat că această impozitare de 85% va fi aplicată doar pentru plăţile compensatorii la care au dreptul foştii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar forma ordonanţei publicate în Monitorul Oficial după decizia Guvernului nu se referă la aceşti foşti membri, ci la toţi angajaţii cu funcţii de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultând că se aplică atât la nivelul întregului sector de stat – nu doar pentru membrii celor trei foste comisii – cât şi pentru mediul privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta susţine că impozitul de 85% se aplică doar la comisiile care au format ASF: Blănculescu nu ştie

     “Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decât la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică. Dacă, de exemplu, dăm salarii compensatorii la Oltchim, nu le impozităm cu 85%”, a spus Ponta, aflat în Germania.

    Atenţionat de jurnalişti că prevederea privind impozitarea cu 85% este menţionată într-un articol distinct al ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern şi face referire doar la o derogare din Codul Fiscal, nu la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), premierul a răspuns că toată ordonanţa se referă la ASF.

    “Asta a fost intenţia noastră şi numai la asta aplicăm”, a adăugat Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile compensatorii la fostele comisii ASF. Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros

     “Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de Euro după ce ai luat 20-30.000 de Euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie”, a spus Ponta.

    “Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros”, a adăugat premierul.

    El a precizat că e foarte posibil ca o decizie în acest sens să fie luată marţi, în şedinţa de Guvern.

    “O să discut cu domnul Ruşanu să văd cine a cerut acele aşa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei şi le-au dat – nu sunt prevăzute în lege sau le-a dat cineva – şi le-au dat ei, ei şi le-au votat, iar acuma trebuie să fie plătite. După ce ai lucrat la o instituţie publică şi ai avut 30.000 de Euro salariu pe lună, să mai iei 20 de salarii compensatorii, e inacceptabil”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini: Impozitul forfetar va fi de trei ori mai redus în comparaţie cu taxarea de 16% pe profit

     Grapini apreciază că acesta va fi “cel mai etic mod de plată”, pentru că fiecare domeniu de activitate are şansă să obţină un anumit venit şi o rată a profitului diferită.

    “Pentru prima dată în România am propus un studiu pilot pe cod CAEN, pentru că altfel se obţine venit şi profit din industria hotelieră, altfel se obţine din restaurante şi altfel din service auto. Am făcut un studiu pe patru coduri CAEN”, a spus ministrul într-o conferinţă.

    În cazul hotelurilor, studiul a fost făcut pentru un grad mediu de ocupare de 30%, şi în funcţie de acesta s-a calculat suma fixă pe care trebuie să o plătească o unitate de cazare.

    Impozitul va fi calculat printr-o formulă care ia în calcul amplasamentul (rural sau urban), zona (în cazul Bucureştiului), sezonalitatea, gradul de ocupare, numărul de stele şi numărul de camere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hotelierii, la negocieri cu reprezentanţii Finanţelor pentru noul impozit pe unităţi de cazare

    Hotelierii se vor întâlni miercuri, 15 mai, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice pentru a discuta forma finală a noii modalităţi de impozitare pentru unităţile de cazare pe care ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism vrea să o pună în vigoare începând cu data de 1 iulie a acestui an.

    Ei susţin că termenul înaintat de ministrul Maria Grapini va fi respectat dacă discuţiile se vor termina până la începutul lunii.

    “Deocamdată suntem în discuţii. Nu este nimic clar”, a declarat pentru gândul Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). “Aşteptăm de la Ministerul Finanţelor să vedem ce a rămas din ceea ce am propus noi”, ne-a mai explicat vicepreşedintele FPTR.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Băsescu, despre impozitarea salariilor mari ale bugetarilor: Dacă Ponta poate, eu îl susţin

     “Dacă Ponta poate, eu îl susţin”, a afirmat preşedintele Băsescu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la RTV, întrebat despre intenţia premierului Victor Ponta de a impozita salariile mari din sectorul public.

    “Ce ştim că se întâmplă în regiile statului, în instituţii care ţin de autoritatea statului, care au înţeles că, dacă sunt autofinanţate sau regii autonome, îşi pot permite orice legat de banul public, pentru că banii regiilor şi ai companiilor de stat sunt bani publici… Voi susţine, numai să-şi rezolve ei problema în inetoriorul alianţei, că, dacă şi-o rezolvă, eu nu voi fi omul care să spună «Nu-i corect». Mai ales în perioade dificile, dacă discutăm de echitate, echitatea o propovăduiesc şi popularii, şi socialiştii în Uniunea Europeană”, a mai spus şeful statului.

    El a apreciat că o asemenea măsură “ar fi o semnificaţie că în timpul crizei nu poate avea unul salariu de 40.000 de euro pe lună şi altul 700 de lei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta reia ideea impozitării suplimentare a salariilor pentru directorii din companiile de stat

     Ideea a fost reluată de premier în şedinţa de marţi a Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul că salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica şi Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, că trebuie găsită o soluţie.

    “Poate reuşiţi, domnul ministru Chiţoiu şi domnul ministru Niţă, să vedem ce facem cu aceşti săraci de directori. Eu vreau să avem directori foarte bine plătiţi, chiar dacă, sigur, sindicaliştii am văzut că luptă pentru aceşti directori. Îi înţeleg şi de ce, la banii ăştia aş lupta şi eu! Eu ştiam că sindicatele se ocupă de sindicalişti, nu să-i apere pe directori. Noi trăim într-o ţară cu totul şi cu totul specială, în care directorii de la stat sunt apăraţi de şefii de sindicat de la stat. Eu nu zic că nu trebuie plătiţi bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul ăsta, cu un salariu care e de vreo cinci ori cât al dumneavoastră, care, teoretic, sunteţi responsabili de ei. Nu vorbesc de manageri privaţi”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro