BusinessMagazin

Tag: ferma

  • Afacerea de succes pe care un tânăr a început-o cu o investiţie de sub 500 de euro

    Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street.

    Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold.

    Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

    Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street. Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold. Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street. Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold. Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.

    Afacerea de succes cu o investiţie de sub 500 de euro

  • Afacerea de succes pe care un tânăr a început-o cu o investiţie de sub 500 de euro

    Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street.

    Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold.

    Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

    Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street. Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold. Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.Un tânăr a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes cu o investiţie de sub 500 de euro. Au trecut de atunci opt ani de zile iar antreprenorul a reuşit să crescă şi să îşi dezvolte afacerea, aşa cum nu s-ar fi gândit în momentul în care a decis să devină om de afaceri. Andrei Ciota a pus bazele fermei sale de prepeliţe acum opt ani de zile, scriu jurnaliştii de la Wall-Street. Cu o investiţie de 950 de lei, adică puţin peste 200 de euro, tânărul a cumpărat un incubator, materialul genetic şi un rastel de cuşti şi astfel a luat naştere Prepeliţe Nana Farm, la 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, în comuna Nana. Micuţa afacere a început cu 200 de ouă din rasa prepeliţă japoneză iar pe măsură ce solicitările au crescut, oferta fermei nu s-a limitat doar la ouă ci şi la carne de prepeliţă, din rasa Jumbo Gold. Relaţiile pe care Andrei şi le construieşte cu clienţii, fie că vorbim de alte firme sau de persoane fizice, sunt deschise iar curioşii sunt îndemnaţi să viziteze ferma de prepeliţe. “Microferma noastră îşi are uşile deschise pentru vizite 7 zile din 7, atât pentru parteneri cât şi pentru clienţii noştri bucurându-ne de fiecare dată când cunoaştem oameni preocupaţi de calitatea şi prospeţimea produselor noastre”, se arată pe pagina Prepeliţe Nana Farm.

    Afacerea de succes cu o investiţie de sub 500 de euro

  • Războiul Civil american l-a determinat să reorienteze către alt domeniu. În 25 de ani compania sa deţinea 45% din piaţa din SUA

    James Buchanan Duke s-a născut pe 23 decembrie 1856 la ferma părinţilor săi în Durham, Carolina de Nord, şi a avut patru fraţi. În timpul Războiului Civil american, în care a luptat şi tatăl său, soldaţii au distrus o mare parte din cei 300 de acri de fermă ai familiei Duke, care a fost nevoită să se reorienteze spre cultura de tutun şi agricultura de subzistenţă. Pentru că un procent foarte mare din cultura de tutun a fost distrusă în timpul războiului, cererea a crescut foarte mult în perioada ulterioară. Simţind potenţialul acestei afaceri, tatăl lui Duke a vândut ferma familiei în 1874 şi a înfiinţat o fabrică de tutun în centrul oraşului Durham. James a intrat în afacerea familiei, „Duke şi Fiii“, abia după finalizarea unor stagii de afaceri la o şcoală din New York, unde a căutat diverse modalităţi creative de a rotunji veniturile companiei.

    Aşadar, James Duke a căutat, propus şi dezvoltat diverse tehnici de marketing şi de producţie care au propulsat afacerea familiei sale spre un succes neaşteptat. Una dintre ideile sale a fost să cumpere o maşinărie, numită Bonsack, cu care erau rulate ţigaretele; efectul imediat a fost creşterea producţiei. Înainte de a cumpăra utilajul, ţigările erau rulate manual, un impediment major pentru producţia de masă. După ce producţia a crescut exponenţial, Duke şi-a canalizat toate eforturile pentru a capta atenţia publicului.

    În 1884 s-a mutat la New York şi a deschis un birou pentru a studia operaţiunile de vânzare în magazinele cu amănuntul şi şi-a planificat strategia pe baza observaţiilor sale. De pildă, a hotărât să ofere mostre gratuite de ţigări noilor imigranţi, în speranţa că vor reveni în calitate de clienţi. De asemenea, s-a promovat pe diverse panouri, afişe, ziare şi reviste şi a folosind brandul Duke pentru a sponsoriza diverse evenimente sportive şi alte evenimente.

    Toate aceste tactici, obişnuite în prezent, erau inovative în urmă cu un secol şi jumătate. Tehnicile de marketing agresiv, fără precedent la acea vreme, au dat roade: până în 1889 compania sa producea 45% din totalul ţigaretelor vândute în SUA, iar încercările lui Duke de a câştiga cea mai mare parte a pieţei tutunului a culminat, în acel an, într-o fuziune cu alţi patru mari producători de tutun. Astfel s-a născut American Tobacco, care controla 90% din totalul vânzărilor de tutun din SUA.

    În calitate de preşedinte al companiei, James Duke a devenit lider dominant în industria tutunului; a închis fabrici mai puţin eficiente şi a scos de pe piaţă mărcile de ţigări mai puţin populare. De asemenea, a subcotat preţurile concurenţei şi a angajat mulţi oameni pe salarii mici. Mai mult, a semnat un contract cu compania Bonsack, pentru a restricţiona vânzările maşinăriilor de rulare automată către alte companii concurente.

    Până în 1898, Tobacco Company a eliminat aproape toată concurenţa şi începând cu 1910 s-a extins pe piaţa internaţională. Guvernul Statelor Unite a urmărit, însă, practicile comerciale ale Tobacco Company mai mulţi ani şi compania s-a confruntat cu procese întemeiate pe încălcări ale reglementărilor antitrust. După mai multe divergenţe cu legea, Curtea Supremă a stabilit că afacerile Tobacco Company deţin acorduri ilegale secrete şi promoţii publice false, iar pentru a încuraja concurenţa a decis ca gigantul tutunului să fie spart în patru firme mai mici: American Tobacco Company, Liggett & Myers, P. Lorillard şi R.J. Reynolds. Duke a rămas preşedinte al Tobacco Company, care reprezenta 40% din dimensiunea sa anterioară.

    Aşa că şi-a întreptat atenţia şi către afaceri din alte domenii: a investit masiv în centrale hidroelectrice şi a fondat, în 1905, Southern Power System. Până în 1927, a construit unsprezece fabrici. În acelaşi timp, a investit în fabrici de textile producătoare de bumbac şi lână, care primesc energia furnizată de către centralele hidroelectrice pe care le dezvoltase. Sistemul de alimentare a devenit, în cele din urmă, cunoscut sub numele de Duke Power Company.

    James Duke este cunoscut, de asemenea, ca un filantrop generos. În 1924, cu un an înainte să moară, a pus bazele Fundaţiei Duke, cu un buget de 40 de milioane de dolari, o mare parte din această sumă fiind îndreptată către Trinity College din Carolina de Sud, numită ceva timp mai târziu Duke University. Fundaţia s-a implicat şi în sprijinirea unor instituţii de învăţământ, organizaţii de îngrijire a sănătăţii şi case de copii sau biserici.
     

  • Războiul Civil american l-a determinat să reorienteze către alt domeniu. În 25 de ani compania sa deţinea 45% din piaţa din SUA

    James Buchanan Duke s-a născut pe 23 decembrie 1856 la ferma părinţilor săi în Durham, Carolina de Nord, şi a avut patru fraţi. În timpul Războiului Civil american, în care a luptat şi tatăl său, soldaţii au distrus o mare parte din cei 300 de acri de fermă ai familiei Duke, care a fost nevoită să se reorienteze spre cultura de tutun şi agricultura de subzistenţă. Pentru că un procent foarte mare din cultura de tutun a fost distrusă în timpul războiului, cererea a crescut foarte mult în perioada ulterioară. Simţind potenţialul acestei afaceri, tatăl lui Duke a vândut ferma familiei în 1874 şi a înfiinţat o fabrică de tutun în centrul oraşului Durham. James a intrat în afacerea familiei, „Duke şi Fiii“, abia după finalizarea unor stagii de afaceri la o şcoală din New York, unde a căutat diverse modalităţi creative de a rotunji veniturile companiei.

    Aşadar, James Duke a căutat, propus şi dezvoltat diverse tehnici de marketing şi de producţie care au propulsat afacerea familiei sale spre un succes neaşteptat. Una dintre ideile sale a fost să cumpere o maşinărie, numită Bonsack, cu care erau rulate ţigaretele; efectul imediat a fost creşterea producţiei. Înainte de a cumpăra utilajul, ţigările erau rulate manual, un impediment major pentru producţia de masă. După ce producţia a crescut exponenţial, Duke şi-a canalizat toate eforturile pentru a capta atenţia publicului.

    În 1884 s-a mutat la New York şi a deschis un birou pentru a studia operaţiunile de vânzare în magazinele cu amănuntul şi şi-a planificat strategia pe baza observaţiilor sale. De pildă, a hotărât să ofere mostre gratuite de ţigări noilor imigranţi, în speranţa că vor reveni în calitate de clienţi. De asemenea, s-a promovat pe diverse panouri, afişe, ziare şi reviste şi a folosind brandul Duke pentru a sponsoriza diverse evenimente sportive şi alte evenimente.

    Toate aceste tactici, obişnuite în prezent, erau inovative în urmă cu un secol şi jumătate. Tehnicile de marketing agresiv, fără precedent la acea vreme, au dat roade: până în 1889 compania sa producea 45% din totalul ţigaretelor vândute în SUA, iar încercările lui Duke de a câştiga cea mai mare parte a pieţei tutunului a culminat, în acel an, într-o fuziune cu alţi patru mari producători de tutun. Astfel s-a născut American Tobacco, care controla 90% din totalul vânzărilor de tutun din SUA.

    În calitate de preşedinte al companiei, James Duke a devenit lider dominant în industria tutunului; a închis fabrici mai puţin eficiente şi a scos de pe piaţă mărcile de ţigări mai puţin populare. De asemenea, a subcotat preţurile concurenţei şi a angajat mulţi oameni pe salarii mici. Mai mult, a semnat un contract cu compania Bonsack, pentru a restricţiona vânzările maşinăriilor de rulare automată către alte companii concurente.

    Până în 1898, Tobacco Company a eliminat aproape toată concurenţa şi începând cu 1910 s-a extins pe piaţa internaţională. Guvernul Statelor Unite a urmărit, însă, practicile comerciale ale Tobacco Company mai mulţi ani şi compania s-a confruntat cu procese întemeiate pe încălcări ale reglementărilor antitrust. După mai multe divergenţe cu legea, Curtea Supremă a stabilit că afacerile Tobacco Company deţin acorduri ilegale secrete şi promoţii publice false, iar pentru a încuraja concurenţa a decis ca gigantul tutunului să fie spart în patru firme mai mici: American Tobacco Company, Liggett & Myers, P. Lorillard şi R.J. Reynolds. Duke a rămas preşedinte al Tobacco Company, care reprezenta 40% din dimensiunea sa anterioară.

    Aşa că şi-a întreptat atenţia şi către afaceri din alte domenii: a investit masiv în centrale hidroelectrice şi a fondat, în 1905, Southern Power System. Până în 1927, a construit unsprezece fabrici. În acelaşi timp, a investit în fabrici de textile producătoare de bumbac şi lână, care primesc energia furnizată de către centralele hidroelectrice pe care le dezvoltase. Sistemul de alimentare a devenit, în cele din urmă, cunoscut sub numele de Duke Power Company.

    James Duke este cunoscut, de asemenea, ca un filantrop generos. În 1924, cu un an înainte să moară, a pus bazele Fundaţiei Duke, cu un buget de 40 de milioane de dolari, o mare parte din această sumă fiind îndreptată către Trinity College din Carolina de Sud, numită ceva timp mai târziu Duke University. Fundaţia s-a implicat şi în sprijinirea unor instituţii de învăţământ, organizaţii de îngrijire a sănătăţii şi case de copii sau biserici.
     

  • La Brexit, britanicii au votat împotriva căpşunelor şi a smântânii

    Semn clar de deficit de forţă de muncă în agricultura britanică: ferma englezească ce a alimentat cu căpşune timp de peste 20 de ani mulţimile care asistă la meciurile de tenis de la Wimbledon îşi traduce ofertele de joburi de pe website-ul său în română şi bulgară, scrie Bloomberg.

    După decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, determinată în parte de nemulţumirea puternică privitoare la nivelurile imigraţiei, situaţia ilustrează de asemenea riscurile pe care le întrevede o industrie care a devenit dependentă de muncitori străini.

    Hugh Lowe Farms aduce muncitori din Europa Centrală şi de Est pentru a produce 28 de tone de căpşune consumate în fiecare vară la campionatele britanice de tenis. Iar aceasta nu este singura.

    „Depindem clar de forţa de muncă din afară, în general din ţări cu rate mai ridicate ale şomajului şi salarii mai mici“, spune Nicholas Marston de la Berry Gardens. Aproximativ jumătate din locurile de muncă din industria de 600 milioane de lire sterline (800 milioane $) a bacelor sunt sezoniere şi „neatractive pentru britanici“, spune acesta.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată sistemul de optimizare fiscală al Imperiului Ikea

    Acum 73 de ani, pe când avea doar 17 ani, suedezul Ingvar Kamprad punea bazele celei mai cunoscute companii producătoare de mobilă din lume, Ikea. „I” vine de la Ingvar, „K” de la Kamprad, „E” de la denumirea fermei deţinută de familia sa, Elmtaryd, iar „A” vine de la numele orăşelului din Suedia unde a crescut Kamprad, Agunaryd, scrie Fortune.

    În luna martie a acestui an, fondatorul gigantului suedez a împlinit 90 de ani, fiind  cunoscut mai degrabă pentru „zgârcenia” sa, decât pentru longevitate.

    Presa internaţională scrie că Ingvar Kamprad îşi cumpără haine de la pieţele de vechituri, călătoreşte la clasa economică şi conduce un Volvo.

    El s-a retras treptat din compania de familie acum şase ani, pentru a face loc celor trei fii ai săi, Mathias, Peter şi Jonas, întorcându-se într-un final în Suedia în 2014.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cum arată sistemul de optimizare fiscală al Imperiului Ikea

    Acum 73 de ani, pe când avea doar 17 ani, suedezul Ingvar Kamprad punea bazele celei mai cunoscute companii producătoare de mobilă din lume, Ikea. „I” vine de la Ingvar, „K” de la Kamprad, „E” de la denumirea fermei deţinută de familia sa, Elmtaryd, iar „A” vine de la numele orăşelului din Suedia unde a crescut Kamprad, Agunaryd, scrie Fortune.

    În luna martie a acestui an, fondatorul gigantului suedez a împlinit 90 de ani, fiind  cunoscut mai degrabă pentru „zgârcenia” sa, decât pentru longevitate.

    Presa internaţională scrie că Ingvar Kamprad îşi cumpără haine de la pieţele de vechituri, călătoreşte la clasa economică şi conduce un Volvo.

    El s-a retras treptat din compania de familie acum şase ani, pentru a face loc celor trei fii ai săi, Mathias, Peter şi Jonas, întorcându-se într-un final în Suedia în 2014.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cum arată impresionantul sistem de optimizare fiscală al companiei celui mai bogat om din Europa

    Acum 73 de ani, pe când avea doar 17 ani, suedezul Ingvar Kamprad punea bazele celei mai cunoscute companii producătoare de mobilă din lume, Ikea. „I” vine de la Ingvar, „K” de la Kamprad, „E” de la denumirea fermei deţinută de familia sa, Elmtaryd, iar „A” vine de la numele orăşelului din Suedia unde a crescut Kamprad, Agunaryd, scrie Fortune.

    În luna martie a acestui an, fondatorul gigantului suedez a împlinit 90 de ani, fiind  cunoscut mai degrabă pentru „zgârcenia” sa, decât pentru longevitate.

    Cum arată impresionantul sistem de optimizare fiscală din spatele Imperiului Ikea

  • Fermierul care vinde legume şi fructe de 4 milioane de lei: „Nu am timp să vând şi altor supermarketuri”

    Fermierul Marin Hagiu vinde 150.000 de salate pe an, iar cel mai mare profit îl scoate din florile pe care le trimite la Carrefourşi în pieţe. El şi-a deschis porţile fermei din Adunaţii Copăceni, comună aflată la 24 de kilometri de Bucureşti, pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre viaţa de zi cu zi a unui producător de legume.

    Ne-a primit pe proprietatea sa cu ospitalitatea tipic românească a omului simplu de la ţară. ,,Lucrez cu Carrefour de 16 ani şi doresc ca această colaborare să continue”, declară legumicultorul care cultivă roşii, ceapă, ardei gras, salată, sau fructe.  dar are şi o livadă de 15.000 mp cu pomi fructiferi. El a investit 100.000 de euro în 20 de solare, precizând că ,,investiţia a fost făcută treptat, iar profitul a fost pe măsură”. În 2015 fermierul a vândut de 4 milioane de lei, în creştere faţă de 2014 ( 3,2 milioane de lei), conform informaţiilor Ministerului Finanţelor. Anul trecut, Hagiu a realizat un profit de 640.000 de lei.  Despre profit, s-a limitat la a spune că ,,a fost mereu mulţumit de ceea ce a câştigat”.

    Toată producţia fermei este pusă pe rafturile magazinelor Carrefour din Bucureşti. ,,Nu am timp să vând şi altor supermarketuri şi nu îmi doresc să mă extind, pentru că atunci când faci asta, pierzi”, a declarat fermierul

    Tot mai mulţi producători ca el au început să colaboreze cu retailerul francez, povesteşte Hagiu. După spusele sale ,,nu este uşor să rezişti într-un supermarket ca producător, pentru că trebuie să ai în permanenţă bani pe care să-i rulezi”.  Suprafaţa de 12.500 de metri pe care acesta cultivă legume este moştenită de la părinţii săi, iar livada  sa cu 3.000 de cireşi pitici se întinde pe 15.000 de metri pătraţi, dar fermierul afirmă că ,,anul acesta am vândut doar 500 de kilograme de cireşe, pentru că recolta a fost distrusă de vremea rea”.  Te-ai fi gândit că o asemenea proprietate ar avea nevoie de paznici, dar legumicultorul spune că ,,nu se fură aici şi nu am nevoie de pază”.

    Spune că are zece muncitori, pentru că ,,lumea nu mai vrea să muncească, iar tineretul nu vrea să se implice. Baza muncitorilor suntem eu şi familia mea”. Modest, Hagiu adaugă ,,trebuie să fie cineva şi la munca de jos”.

    Când a venit vorba de fonduri europene, Hagiu a declarat că ,,aş fi vrut să iau, dar sunt prea greu de obţinut”şi adaugă că reţeaua franceză de retail nu i-a oferit niciun ajutor financiar, dar nici nu a cerut.  ,,Cu subvenţiile de la stat este foarte greu, pentru că primim din ce în ce mai puţine. Ajutorul de la stat pentru micii antreprenori este aproape inexistent”, mai spune legumicultorul.

    Legumele culese sunt ţinute într-o hală de 150 de metri pătraţi, cu temperatură controlată, care l-a costat 50.000 de euro, iar iarna încălzeşte serele cu motorină, „dar este foarte scumpă”.
     

  • Contraatacul fermierilor: Vom publica preţurile la poarta fermei. Să vadă românii cine scumpeşte mâncarea!

    Fermierii spun că preţurile alimentelor nu au nici un motiv să crească dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, va promulga Legea supermarketurilor. Dimpotrivă, actul normativ va împiedica lanţurile de retail să mai ”umfle” preţul cu taxe de raft şi să refactureze tot felul de servicii, ducându-şi profitul în afară, explică preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu.

    Liderul din agricultură face publică, în premieră, o iniţiativă prin care consumatorii vor ştii exact ce preţ s-a achiziţionat un produs şi vor putea face comparaţia cu ce găsesc în magazine, cântărind singuri cine face profit uriaş.

    Fermierii intenţionează să îşi facă propriul monitor al preţurilor, unul cu preţurile de la poarta fermei.

    ”Vorbim de o iniţiativă LAPAR şi ne propunem să monitorizăm zilnic preţul produselor agricole la poarta fermelor şi aici mă refer pe de o parte la produsele care vor intra sub incidenţa Legii 321: legume, fructe, carne, lactate, dar şi la cereale. În acest fel cumpărătorul are posibilitatea să-şi caute răspuns la întrebarea – de ce preţurile din supermarketuri sunt atât de mari?

    De produsele pleacă de la producător la un preţ foarte mic şi ajung în plasa cumpărătorului la preţuri şi de 4-5 ori mai mari. Prin această monitorizare a preţurilor consumatorul îşi formează o imagine clară şi poate identifica singur cine câştigă cel mai mult”, a declarat pentru Agrointeligenţa Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

    Citiţi mai multe pe www.agrointel.ro