BusinessMagazin

Tag: Europa de Est

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII: Relansarea economică în Europa de Est se amână

    Opt dintre cele 10 ţări vor consemna creştere, Cehia va stagna, Ungaria va avea o mică scădere a PIB. Cu excepţia atragerii fondurilor europene, procesul de consolidare fiscală din Est va face puţin probabilă o contribuţie a fondurilor publice la relansarea economiei, crede Fitch. Exporturile nu vor mai putea fi un motor major în 2012-2013, iar cererea internă nu-şi va reveni atâta vreme cât şomajul nu se reduce şi creditul nu creşte, respectiv cel mai devreme în 2013.

    Sursa: Fitch Ratings, Eurostat

  • Cine mai are încredere în Est

    Zdenek Turek precizează din capul locului că mesajul lui către noul guvern e de angajament ferm al Citi faţă de piaţa românească, o piaţă esenţială pentru grup în această parte de lume, şi că apreciază progresele “majore” macroeconomice, de amploare a afacerilor locale, de infrastructură făcute de România. Adaugă că vizitează ţara de circa trei ori pe an, aşa încât afirmaţia lui despre progres nu-i retorică. “Ştiu că est-europenii sunt în general critici şi vorbesc mai ales despre ceea ce mai trebuie făcut, dar e de-ajuns doar un drum de la aeroport încoace, de pildă, spre centrul Bucureştiului, ca să vezi schimbările. Îmi amintesc ce goală era zona Băneasa, starea proastă a drumului, faptul că în afară de Dorobanţi nu aveai unde să-ţi faci cumpărăturile. Ah, şi să nu uit, prin ’98-’99 mi se spunea aici că România va avea nevoie de 20 de ani ca să intre în UE!”

    Cum compară criza de la sfârşitul anilor ’90, când România ajunsese aproape de incapacitatea de plată, cu cea de acum? “Aceea era o criză a României, care avea dificultăţi macroeconomice, în relaţiile cu FMI, era în criză de rezerve valutare. Îmi amintesc de guvernul tehnocratic al d-lui Isărescu, din 2000, care într-un singur an a reuşit să facă schimbări majore şi să repună ţara pe o direcţie bună. Acela a fost un moment favorabil. Azi însă, avem de-a face cu o criză de natură diferită, cu originea în afara României. Fosta guvernare (Boc-Ungureanu, n.red.) are un bilanţ macroeconomic şi de reforme foarte solid, astfel încât îngrijorările noastre nu la România se referă, ci la pericolul de contagiune din partea a ceea ce se întâmplă în zona euro.” Turek precizează însă că are încredere în capacitatea noului guvern şi a BNR de a gestiona situaţia, ţinând cont şi de angajamentele noilor guvernanţi de continuitate a politicilor economice şi a acordurilor cu UE-FMI.

    Într-o analiză de la finele lunii trecute, economiştii Citi specializaţi în pieţe emergente susţin că, deşi încetinirea creşterii economice şi scăderea inflaţiei ar reclama reduceri de dobânzi, fuga de risc a investitorilor va împinge ţările cu necesităţi mari de finanţare (între care Polonia, Turcia, Ungaria, Africa de Sud şi România) spre o politică monetară restrictivă, iar deprecierea accentuată a monedelor din martie încoace va determina o prudenţă sporită faţă de orice decizie de scădere a dobânzilor, astfel încât acestea din urmă vor rămâne în ansamblu neschimbate, cu câteva excepţii determinate de factori locali – Brazilia, Cehia, Ungaria sau India. În plus, în Europa de Sud-Est persistă riscul unui efect al accentuării crizei greceşti, dată fiind expunerea băncilor elene în Bulgaria, România, Serbia şi Turcia.

    “Prin urmare, cine vrea să relaxeze politica monetară trebuie să aibă un necesar redus de finanţare şi să fie departe de Grecia”, conchid analiştii Citi, care dau ca probabilă pentru România o nouă reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,25% abia în martie 2013. “Riscurile la adresa creşterii economice rămân mari, din cauza crizei în derulare în zona euro şi a nesiguranţei asociate cu calendarul electoral pe 2012”, notează economiştii Citi, estimând pentru 2012 o creştere a PIB de 1,3%, o inflaţie de 3,5%, peste estimarea de 3,2% a BNR şi un deficit de cont curent uşor în creştere, la 4,5% din PIB. Majorarea creditului neguvernamental este estimată la 9,4%, faţă de 6,6% în 2011, iar investiţiile străine directe nete sunt aproximate la 3,4 mld. dolari, faţă de 2,7 anul trecut.

    Responsabilităţile lui Turek la ora actuală includ Rusia, Ucraina, Kazahstan, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria. “Vedem aici un potenţial mare de creştere a afacerilor noastre; chiar un progres de 1-2% al PIB este o oportunitate bună, ţinând cont de comparaţia cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, care sunt deja tehnic sau faptic în recesiune”, afirmă bancherul. Consideră că România poate evita recesiunea, pentru că există în continuare suficient potenţial de creştere a cererii interne şi de investiţii, iar pentru investitori şi pentru bancheri rămâne o piaţă atractivă, în ciuda tendinţei de dezintermediere financiară care se manifestă în Est.

    Conform topului băncilor întocmit de ZF, Citibank România, controlată de Citibank SUA prin filiala din Irlanda, era la finele anului trecut a cincea bancă din sistem după valoarea profitului net (117 mil. lei) şi a 14-a după valoarea activelor (aproape 6 mld. lei). Concentrată pe afacerile cu clienţi multinaţionale, pe piaţa cardurilor de credit şi activitatea de management al averilor, banca “nu a înregistrat niciun recul major în niciuna dintre liniile de business”, afirmă Turek. Portofoliul de credite a crescut în 2011 cu 26% faţă de 2010, la 1,4 mld. lei, capitalul propriu a crescut cu 4%, la 606 mil. lei, activele cu 18%, profitul net cu 25%, rentabilitatea activelor a urcat de la 1,95% la 2,25%, iar rentabilitatea capitalurilor proprii a crescut de la 16,72% la 19,84%.

    În clasamentul din 2012 al băncilor, întocmit de Euromoney, Citibank România s-a clasat pe primul loc în segmentul corporate al tranzacţiilor pe piaţa valutară autohtonă, o reflectare locală a avansului la scară globală al grupului american, care la capitolul tranzacţii pe pieţe valutare a urcat pe locul al doilea în topul Euromoney, cu o cotă de piaţă de 12,26%, după Deutsche Bank, liderul mondial, a cărui cotă a coborât uşor la 14,57%. Pentru grupul american, care anul acesta face 200 de ani de existenţă, probabil e un cadou; pentru Europa e probabil o ameninţare, dat fiind că avansul în topul global s-a întâmplat pe seama scăderii cotei unor giganţi bancari ca Barclays şi UBS.

    Ce se va întâmpla însă cu zona euro şi cu UE? “Eu cred în Europa. Sunt european şi sunt fericit dacă suntem uniţi în Europa”, susţine Zdenek Turek, afirmând că soluţiile sunt politice mai degrabă decât economice şi că scenariul de bază luat de el în calcul e că guvernele vor găsi o cale de a ieşi din criză care să fie asumată de electorate şi credibilă pentru investitori, însă “rămâne de văzut cât de mult se vor adânci problemele înainte ca guvernele să ia deciziile potrivite”. E în interesul Europei să nu mai existe surprize de genul situaţiei din Grecia, iar în Europa de Est “deja există conduceri puternice, la nivelul guvernelor şi al băncilor centrale, capabile să reacţioneze la orice situaţie ar putea apărea”, adaugă bancherul ceh, precizând cu titlu de opinie personală că obiectivul de bază e ca productivitatea şi performanţa economică să fie ameliorate în statele mai slabe ale uniunii, iar nivelul consumului să se întoarcă la niveluri mai raţionale. “Altminteri, a împrumuta mai mulţi bani nu va fi niciodată o soluţie.”

  • Doi politicieni: leul şi euro

    Pe forumurile publicaţiilor online frecventate de fani PDL au apărut săptămâna trecută reflecţii de genul următor: “Mă întreb dacă se deprecia cursul dacă mai era MRU?” sau “Creşterea euro în România nu are nicio legătură cu Grecia, ci cu situaţia internă, cu Ponta şi USL”. Astfel de confuzii, voite sau nu, repetă iluzia din 2008 că tot ce se întâmplă în România e determinat exclusiv intern şi că a vorbi despre dependenţa economiei noastre de evenimentele din zona euro sau din SUA lezează mândria naţională sau, după caz, e o încercare de a arunca pisica în curtea altora pentru propriile necazuri.

    În parte, credinţa în izolarea României ţine de faptul că politica monetară a încercat, după cum era şi firesc, să reducă atât din efectul erorilor de politică fiscală ale diverselor guverne, cât şi din efectul dezavantajelor competitive ale economiei. Aşa se explică şocul nefiresc produs în opinia publică de deprecierea recentă a leului, în condiţiile în care explicaţiile de la BNR că toate celelalte monede regionale au căzut şi mai mult în ultimele luni, din cauza crizei euro, au produs mai curând o uimire neîncrezătoare.

    De la începutul lunii până la 16 mai, leul a pierdut în total 1,1% faţă de euro; pentru comparaţie, numai în ziua de 14 mai, când au apărut speculaţiile că oficialii UE ar dori ieşirea Greciei din zona euro, forintul pierdea 1,5% faţă de euro, zlotul 1,4%, rubla 0,4%. În aceeaşi zi, diferenţa în percepţia investitorilor au făcut-o bursele: bursa din Varşovia a pierdut 2,3%, cea din Budapesta 2%, cea din Praga 2,1%, dar cea de la Bucureşti a pierdut 4,1%, din două motive simple: ponderea ridicată a băncilor greceşti în sistemul bancar din România (peste 13%) comparativ cu celelalte ţări din Est şi insuficienţa ofertei de acţiuni atractive.

    Dincolo de iluzia creată de relativa stabilitate a cursului, cealaltă explicaţie pentru opinia că România e izolată de turbulenţele externe ţine de lipsa tradiţională de interes a publicului pentru evenimentele din afara graniţelor şi de credinţa că România e permanent în centrul atenţiei investitorilor, care o judecă în afara oricărui context. Numai că orice tensiune din pieţele financiare are loc pe seama centrului, adică a evenimentelor din ţările dezvoltate, care naşte apoi efecte la periferie, adică asupra activelor din pieţele emergente.

    De exemplu, 23 aprilie a fost pe de o parte ziua de după primul tur de scrutin din Franţa, încheiat cu victoria lui François Hollande, omul care anunţase că va schimba tratatul fiscal european, iar pe de altă parte a fost o zi de aşteptare înfrigurată ca Rezerva Federală să anunţe o nouă rundă de relaxare monetară, adică de injecţii de lichiditate pentru bănci. Euro a scăzut atunci faţă de dolar cu 0,53%, iar efectul s-a repercutat imediat pe pieţele emergente: forintul ungar, coroana cehă şi zlotul polonez au pierdut câte 1% faţă de dolar, iar peso-ul mexican, realul brazilian şi peso-ul chilian câte 0,5% sau mai mult. În acelaşi timp, prima de risc pentru obligaţiunile şi titlurile emise de pieţele emergente a crescut.

    Acum, percepţia de risc în privinţa pieţelor emergente în ansamblu a crescut: în sondajul din mai al SocGen privind percepţia investitorilor de portofoliu faţă de pieţele emergente, 78,9% s-au declarat reticenţi faţă de acestea şi numai 9,9% dornici să facă aici plasamente, în timp ce în aprilie, numai 56% erau reticenţi şi 24,6% voiau să investească în continuare. Iar dacă ne întrebăm cum suntem noi priviţi, aflăm că “România nu e prea atent urmărită nici măcar de investitorii în pieţele de frontieră, însă programul de privatizare ar putea atrage mai mult interes. Piaţa pare ieftină, iar discountul faţă de pieţele de frontieră şi cele emergente s-ar putea reduce, cu excepţia cazului unei noi crize în Europa”, după cum notează analiştii Citigroup.

    Cât priveşte Europa de Est, aici acţionează factori regionali care încurajează generalizări din partea investitorilor. Agenţia Fitch a difuzat un nou raport în care avertizează că riscurile create de criza din zona euro pentru băncile din Europa Centrală şi de Est rămân semnificative, dată fiind dependenţa de export a zonei, ponderea mare a băncilor aflate în proprietatea unor grupuri din Vest, “potenţialul de slăbire a monedelor în cazul continuării tensiunilor din zona euro” şi creşterea creditelor neperformante în ţări ca Ungaria, România, Bulgaria şi Croaţia.

    Şi ştirile de săptămâna trecută privind bilanţul economiilor din Est în T1 arată prost: economia Cehiei a scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv, cea a României pentru al doilea trimestru consecutiv, iar cea a Ungariei a intrat din nou pe minus, stârnind comentarii pesimiste de la analişti despre perspectiva CEE pentru perioada aprilie-iunie, având în vedere că respectivele scăderi au avut loc încă dinainte de recenta escaladare a crizei din zona euro. Dumitru Dulgheru, analist al BCR, arată că indicatorii de percepţie a investitorilor pentru zona euro, ţinta a peste 50% din exporturile României, sunt la niveluri joase, prefigurând o prelungire a recesiunii în al doilea trimestru; dacă la aceasta se adaugă nesiguranţa privind viitorul Europei, care a atins noi cote în ultimele zile, “situaţia poate întinde nervii investitorilor, cu impact negativ asupra investiţiilor străine în România”.

    Acesta e contextul în care impresia că România e imună la evenimentele externe poate fi catastrofală, dacă pe ea se fundamentează politici cu întemeiere strict electorală sau dacă diverşi demnitari ai guvernului ies mereu în public, ca săptămâna trecută, cu declaraţii necontrolate care angajează noi cheltuieli viitoare sau modificări de regim fiscal. Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, spune că noul guvern condus de Victor Ponta s-a instalat foarte repede şi a ajuns la un acord cu FMI în privinţa politicilor viitoare, “ceea ce e un semn bun pentru evoluţiile pe termen scurt”, însă “incertitudinea privind acţiunile concrete pe termen mediu şi lung a crescut, ceea ce nu e bine pentru cursul de schimb”.

    Influxurile externe nete de capital privat rămân la un nivel scăzut, adaugă Ionuţ Dumitru, “şi probabil vor rămâne scăzute în perioada următoare, dată fiind aversiunea mare faţă de risc de pe pieţele externe. În acest context, actuala slăbiciune a leului probabil se va consolida în următoarele trimestre”. Raiffeisen vede cursul la 4,35 lei/euro în iunie, în timp ce ING Bank deja şi-a redus previziunea, anticipând pentru iunie un curs de 4,45.

  • Din ce ne plătim datoria

    Potrivit Erste, restul ar urma să fie finanţat de nerezidenţi (fonduri mutuale şi de pensii, companii de asigurări).

  • Aviva părăseşte Europa de Est: compania a vândut asigurătorului american MetLife operaţiunile din România, Cehia şi Ungaria. ZF a scris din noiembrie 2011 despre tranzacţie

    “Am convenit vânzarea operaţiunilor noastre din Cehia, Ungaria şi România către MetLife. Este încă un pas către angajamentul nostru de a ne concentra pe pieţele prioritare”, a declarat preşedintele Aviva Group, Andrew Moss, într-un comunicat Aviva remis MEDIAFAX de subsidiara din România.

    Tranzacţia va fi avizată de către autorităţile competente din fiecare ţară şi va fi finalizată în cursul anului 2012, estimează compania britanică.

    “Capitalurile proprii ale celor trei operaţiuni la 30 iunie 2011 aveau o valoare de aproximativ 57 milioane de euro”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unde se duc banii din bugetul UE

    Aceasta, susţin analiştii Deutsche Bank, are impact în potenţialul de dezvoltare pe termen lung pentru statele beneficiare. Fondurile de coeziune stimulează creşterea economică, prin finanţarea unor măsuri orientate spre sporirea cererii, în timp ce fondurile pentru politica agricolă nu promovează creşterea, ci doar compensează dezechilibre rezultate din reforme structurale care au afectat sectorul agricol din ţările respective.

    Presiunile asupra bugetului comunitar generate de criza datoriilor şi de pachetele de salvare pentru ţări ca Grecia sau Portugalia, în condiţiile în care recesiunea ameninţă Europa, iar dezechilibrele structurale între ţări sunt considerabile, pot alimenta tensiuni politice în UE. Cu cât o ţară se găseşte într-o situaţie mai dificilă din punct de vedere economic, cu atât va cere fonduri mai mari. De cealaltă parte, ţările puternice ale UE, care contribuie cel mai mult la bugetul comunitar, ar putea reclama o putere mai mare de decizie în fixarea direcţiilor viitoare de evoluţie ale Uniunii, consideră analiştii germani.

    Graficul nu include plăţile pentru preaderare. Procentele se referă la bugetul UE pe 2011 şi sunt exprimate ca pondere din venitul naţional brut – VNB (care reflectă veniturile obţinute de unităţile economice naţionale indiferent de locul de desfăşurare a activităţii), nu din PIB (care reflectă rezultatele activităţii economice pe teritoriul ţării). VNB este indicatorul folosit de UE pentru proiectarea contribuţiei totale a fiecărui stat membru la bugetul comunitar.

  • Farmecul discret al pumnului

    Fragilitatea guvernului Boc este “cea mai mare îngrijorare” a traderilor şi a analiştilor din băncile străine în privinţa României, iar riscul ca măsurile de reformă să nu fie aplicate este “foarte mare”, potrivit unui analist la Barclays Capital. Situaţia politică din România va rămâne tensionată, pentru că măsurile de austeritate vor determina din ce în ce mai multe proteste în rândul populaţiei, conform experţilor Raiffeisen Capital Management.

    Aprecierile de mai sus nu au fost însă făcute în această săptămână şi motivate de protestele de stradă care au loc, ci în octombrie 2010, respectiv decembrie 2010, când guvernul Boc se confrunta cu moţiuni de cenzură, riscul de ţară era mai mare decât acum (inclusiv raportat la ratingul ţărilor din zona euro), iar România era foarte departe de a fi devenit povestea de succes a Estului în materie de reformă fiscală, aşa cum e acum. Între timp, nu numai că toate temerile că românii vor ieşi în stradă ca să paralizeze reforma şi să arunce ţara în aer s-au dovedit neîntemeiate, dar ideea însăşi de protest de stradă contra unui guvern s-a banalizat, fie că ea determină căderi de guverne (aşa cum s-a întâmplat de la începutul crizei în Ungaria, Letonia şi Grecia), însoţeşte alternanţa la putere în urma alegerilor la termen (Spania) sau, dimpotrivă, condamnă guverne în care pieţele financiare n-au încredere (cazul Ungariei sub regimul Orban sau al Italiei sub regimul Berlusconi).

    Temerea investitorilor de răzmeriţe populare, prezentă în special în 2009 şi 2010, a făcut loc ideii că protestele nu echivalează automat cu reînvierea populismului bugetar, ci pot fi chiar folositoare, fie că rămân supape pentru tensiunile sociale (ca în Grecia), fie că aduc la putere guverne mai puţin corupte (cazul Italiei). Aşa se face că după 13 ianuarie, de când au izbucnit protestele de stradă contra guvernului Boc şi a preşedintelui Băsescu, leul nu numai că nu a căzut, dar chiar a câştigat câţiva bani faţă de euro, fără a mai repeta deprecierea din 11 ianuarie, primele de risc pentru datoria României (CDS) nu au crescut din decembrie încoace, iar pieţele financiare şi analiştii au dat atenţie mai curând spuselor viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, care a declarat pentru Reuters că există potenţial pentru o “ajustare a condiţiilor politicii monetare” dacă inflaţia scade în continuare.

    “Pieţele financiare au făcut ureche surdă la proteste”, afirmă Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România. “Explicaţia poate fi că sunt mai puţin impresionate de astfel de tensiuni, dat fiind numărul crescând al episoadelor de nemulţumire populară din ultimii ani”, spune el. Pentru moment, apreciază Muscalu, “alegerile parlamentare sau prezidenţiale anticipate par improbabile” şi doar dacă ar fi ca protestele să continue şi să crească riscul unui vid de putere ori ale unor derapaje fiscale care să ameninţe acordurile internaţionale de finanţare, “atunci am putea vedea un impact pe pieţe” şi o presiune de depreciere a leului. Deocamdată, moneda naţională “are reputaţia unei monede straniu de stabile, iar sondajele sugerează că partidul aflat la guvernare probabil nu va mai conduce România după alegeri”.

    Aceasta ar putea însemna că investitorii s-au obişnuit deja cu ideea că actualii guvernanţi vor pleca şi că actuala opoziţie a încetat să mai facă figură de rebel în raport cu FMI şi cerinţele lui (vezi recentele declaraţii ale lui Victor Ponta că nu pot fi crescute semnificativ din 2013 şi că vor urma încă 8-10 ani de austeritate). Cât despre analiştii de la Barclays, ei cred acum că probabil vor urma noi proteste, ţinând cont că e an electoral – or, anii electorali sunt pentru pieţele financiare un risc luat în calcul anticipat.

  • Dezacordul de la Viena: mai puţini bani pentru Europa de Est

    Argumentul iniţial al băncii centrale austriece a fost că o raţionalizare a expunerilor pe piaţa din Est ar ajuta Austria să-şi păstreze ratingul AAA, însă între timp Standard & Poor’s a redus ratingurile a nouă ţări din zona euro, inclusiv al Austriei (AA+), aşadar termenii discuţiei s-au schimbat.

    Economistul-şef al BERD, Erik Berglof, a anunţat că Austria a acceptat o interpretare mai flexibilă a reglementării care cere băncilor să limiteze la 110% raportul dintre noile credite acordate de subsidiarele din Est şi finanţarea locală, însă austriecii au insistat că regula, deşi neobligatorie, va rămâne o formă de a “convinge cu argumente morale” băncile.

    In noiembrie, vestea că Austria îşi protejează ratingul impunând băncilor să limiteze finanţările pentru filialele est-europene a stârnit cea mai mare indignare, dintre toate capitalele regiunii, la Bucureşti. Preşedintele Băsescu a avertizat băncile să nu-şi retragă finanţarea “după ce au făcut aici profituri uriaşe” şi a cerut ca statele din Est să nu fie puse să plătească “lăcomia băncilor”. Dintre toate pieţele estice, băncile austriece aveau la 31 martie 2011 expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) şi Ungaria (28,99 mld. euro), conform unui raport al băncii centrale de la Viena.

  • Fericiţi cei fără datorii

    În clasamentul celor mai riscante ţări, măsurat în costul asigurării contra riscului de neplată a datoriilor (CDS – credit default swap), România era la finele anului trecut pe locul al 16-lea, în urcare cu un loc faţă de sfârşitul lui septembrie, conform raportului de săptămâna trecută al CMA (Credit Market Analysis din Londra, membră a CME Group, cea mai mare bursă de derivative). Pentru titlurile de stat pe cinci ani, CDS a crescut de la 420,19 la 445,1 puncte de bază pe parcursul ultimelor trei luni din 2011 (ceea ce înseamnă majorarea costului de asigurare a unei datorii de zece milioane de dolari la 445.000 de dolari), în timp ce, faţă de sfârşitul lui 2010, CDS aproape s-a dublat, valoarea de atunci fiind de 295,5. Aceasta înseamnă, conform calculelor din raport, că România a ajuns la o probabilitate cumulată – teoretică – de incapacitate de plată de 27,3%, faţă de 26,2% în trimestrul al treilea, raportat la 93,8% pentru prima clasată în top, Grecia.

    Evoluţia de pe parcursul anului trecut e neliniştitoare din mai multe puncte de vedere. Adâncirea crizei din zona euro a pus capăt definitiv pariului investitorilor, valabil încă în 2010, pe o divergenţă între pieţele emergente (CEEMEA) şi cele din zona euro, în virtutea căreia riscul calculat pentru România sau Ucraina scădea, în timp ce se socotea că problemele Greciei, ale Portugaliei sau ale Irlandei pot trage în jos numai centrul zonei euro, nu şi statele est-europene sau din Orientul Mijlociu. În 2010, indicatorul CDS pentru CEEMEA scădea cu 0,11%, în timp ce indicele pentru zona euro creştea cu 1,29%; în schimb, dacă în ultimele trei luni din 2011, indicele pentru zona euro a căzut cu 9%, cel pentru CEEMEA a scăzut cu 10%.

    Singurele ţări care pe parcursul lunilor octombrie-decembrie şi-au îmbunătăţit poziţia de risc au fost din afara Europei (Indonezia, Malaezia, Coreea de Sud, Filipine, China), în timp ce, în Europa de Est, CDS a crescut cu 18% pentru Ungaria şi numai Polonia şi Ucraina au reuşit o mică ameliorare. Aceste evoluţii, precum şi apropierea marcată a indicilor pentru zona euro şi pieţele emergente anunţă pentru 2012 un risc dublu, respectiv ca orice înrăutăţire a situaţiei la periferia zonei euro sau în nucleul ei să aibă efecte imediate şi directe în Est, iar orice înrăutăţire spectaculoasă într-o ţară estică (exemplul Ungariei) să aibă impact în restul regiunii.

    În privinţa zonei euro, în ciuda avertismentelor privind o reintrare în recesiune, “sunt indicii că deteriorarea peisajului macroeconomic ar putea să fi ajuns la un final”, notează analiştii ING. “Sentimentul pieţei s-a ameliorat în ultimele săptămâni din decembrie, Germania rezistă relativ bine, iar un euro slab şi o îmbunătăţire a situaţiei în SUA şi Asia sunt de natură să susţină aşteptările Băncii Centrale Europene în estimarea sa precaut optimistă a unei redresări moderate pe parcursul anului 2012”, apreciază Carsten Brzeski, economist-şef al ING Bruxelles, într-o notă publicată săptămâna trecută. Brzeski nu exclude însă nici acum ca marea injecţie de lichiditate din partea BCE, care a liniştit piaţa în decembrie – şi căreia îi va succeda o alta în februarie – să fie urmată de o reducere sub 1% a dobânzii şi apoi de o adevărată relaxare monetară cantitativă (evitată până acum cu încăpăţânare de BCE), dacă lucrurile nu vor merge bine pe piaţă.

    Iar aceasta ar depinde, cum a depins şi în 2011, de ceea ce se va întâmpla cu ratingurile, în special cele pentru Franţa şi Italia, precum şi de soarta datoriei greceşti. Deşi continuă negocierile cu creditorii privaţi pentru ca ei să accepte să prescrie 100 mld. din datoria Greciei (ceea ce înseamnă o pierdere de 50% asumată de ei la valoarea nominală a obligaţiunilor), deja au apărut opinii – cum e cea a lui Athanasios Orphanides, guvernatorul băncii centrale a Ciprului – care susţin renunţarea la implicarea creditorilor privaţi, “pentru a restabili încrederea” în zona euro şi a scădea costul împrumuturilor pentru celelalte ţări membre. Varianta e improbabilă însă, având în vedere opoziţia Germaniei, întemeiată pe o logică a recuperării creşterii economice în Grecia (şi a păstrării acesteia în zona euro) care ar fi imposibilă fără despovărarea de o parte din datorii.

    Până unde ar putea merge însă această despovărare, ţinând cont că în vară s-a plecat de la o reducere cu 21% la valoarea obligaţiunilor deţinute de bănci şi de fonduri şi s-a ajuns la 50%, valoare acceptată şi aşa foarte greu de creditori şi de pieţe, iar între timp austeritatea a afundat şi mai tare Grecia în recesiune? “Nu cred că am văzut încă ultima fază a discuţiilor despre restructurarea datoriei greceşti.

  • Rămâne Estul fără băncile austriece?

    “Nu poţi crede pentru totdeauna în Moş Crăciun”, spunea în decembrie 2008 Herbert Stepic, preşedintele Raiffeisen Bank International (RBI), pentru că în plină criză financiară, “băncile nu pot pompa la nesfârşit bani în economie”. El cerea guvernelor est-europene să întoarcă susţinerea de care s-au bucurat din partea băncilor străine în anii de creştere economică şi să ia măsuri care să le sprijine, cum ar fi injecţiile de capital, după exemplul Austriei, sau credite de la UE pentru recapitalizarea băncilor şi garantarea împrumuturilor interbancare. În lunile următoare, BERD şi FMI perfectau acordul de la Viena privind susţinerea băncilor şi menţinerea expunerilor în Est ale celor 17 grupuri bancare occidentale prezente în regiune. Pentru România, acordul a fost semnat de Erste Bank, Raiffeisen Bank International, Eurobank EFG, NBG, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care controlează în total circa 70% din piaţă.

    Acum însă, după toate asigurările date de Jose Barroso sau de Angela Merkel că vor limita dezangajarea băncilor din Europa de Est ca efect al crizei datoriilor suverane, s-a văzut că nu există niciun nou acord: Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a precizat în rezoluţia din octombrie doar că măsurile de menţinere a expunerii rămân la latitudinea autorităţilor naţionale de supraveghere. Iar condiţiile în care operează băncile sunt mult schimbate faţă de 2008. Conform noilor cerinţe impuse de EBA, băncile trebuie ca până la 30 iunie 2012 să atingă o rată a capitalului de bază de 9% şi să-şi constituie rezerve temporare, ceea ce înseamnă un necesar de capital suplimentar estimat la 106 mld. euro. EBA va stabili în următoarea perioadă cifrele exacte, pe baza raportărilor la nouă luni ale băncilor, şi va aproba până la sfârşitul anului în curs planurile de recapitalizare.

    Europa de Est este, aşadar, doar un caz particular al luptei pentru resurse care se duce în aceste luni în interiorul UE: în declaraţia summitului UE din octombrie se spune că băncile pot beneficia de bani pentru recapitalizare din partea Fondului European pentru Stabilitate Financiară, devenit creditor de ultimă instanţă, doar dacă restul opţiunilor eşuează (aport de la acţionari, emisiuni de obligaţiuni, sprijin de la guvernele naţionale, vânzări de active). Alex Griffiths, analist al Fitch Ratings, apreciază că “o majorare de capital, din fonduri private sau publice, va avea un impact neutru, dacă nu chiar uşor pozitiv pentru creditare; pe de altă parte, dacă băncile recurg la reducerea activelor, atunci se va reduce creditarea”.

    Acesta e contextul în care Banca Naţională a Austriei şi Autoritatea Austriacă pentru Pieţe Financiare au lansat propunerea ca proporţia dintre creditele nou acordate, pe de o parte, şi depozitele nou create şi alte resurse de finanţare locale sau supranaţionale să nu depăşească 110%. Propunerea are ca scop menţinerea ratingului suveran AAA, după ce agenţiile de rating au pus la îndoială capacitatea ţării de a susţine subsidiarele din Est ale băncilor austriece în condiţiile unei eventuale înrăutăţiri a economiei mondiale. Dintre toate pieţele estice, băncile austriece aveau la 31 martie expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) şi Ungaria (28,99 mld. euro), conform băncii centrale.

    Simon Kennedy, analist al agenţiei de rating Fitch, apreciază că propunerea nu va însemna “constrângeri noi semnificative” asupra creditării, fiindcă băncile austriece “oricum nu mai au intenţia să-şi majoreze creditarea mult mai rapid decât finanţarea pe plan local”. Ba mai mult, propunerea are efecte pozitive, fiindcă “va asigura reducerea progresivă a proporţiei dintre credite şi depozite în Europa Centrală şi de Est şi va preveni o creştere excesivă a expunerilor atunci când percepţia faţă de această regiune se va îmbunătăţi” (un punct de vedere atins şi de Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care a spus că ar fi fost “foarte mulţumit dacă o astfel de restricţie ar fi funcţionat în perioada de boom al creditului” şi că “interesele sunt comune, nu divergente” între bănci şi state).

    În schimb, spune Kennedy, dacă ar avea loc o intensificare a crizei în zona euro, atunci presiunile pe finanţare “ar putea sili unele bănci din zona euro să taie finanţarea pentru subsidiarele din Europa Emergentă sub nivelurile la care le-ar îndreptăţi condiţiile locale”, caz în care ar putea fi luată în calcul o nouă iniţiativă de genul acordului de la Viena. În ceea ce priveşte teama de o repatriere a capitalurilor, oficialii BNR au explicat că băncile nu pot repatria decât cu acordul BNR capitalul social, care reprezintă cea mai mare parte din capitalul lor. Împrumuturile subordonate, în schimb, au o pondere mult mai mică în capital decât în alte ţări din regiune, dar nici ele nu pot fi retrase înainte de scadenţă, a afirmat săptămâna trecută Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care nu vede atât un risc ca expunerile băncilor să scadă, ci mai curând riscul de încetinire a creşterii liniilor de finanţare.