Tag: Elvetia

  • (P) Reţeta unui business sănătos – la propriu şi la figurat

    PlantExtrakt a luat naştere în 1991, sub forma unei companii mixte, româno-germane, sediul noii afaceri fiind deschis la Rădaia, în vecinătatea oraşului Cluj-Napoca. Compania a ajuns să deţină în prezent o platformă industrială cu o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi, din care 3.500 sunt acoperiţi de halele de producţie şi zonele de depozitare, şi o suprafaţă de peste 12 hectare pe care se întind culturile ecologice de plante medicinale. În 2019 compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, potrivit datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii PlantExtrakt.
    Încă de la început, fondatorii şi-au propus să aibă în centrul filosofiei de business garanţia unor produse 100% naturale şi calitatea acestora. Pentru aceasta, este importantă materia primă folosită: peste 500 de plante certificate bio, fie crescute în propriile culturi organice ale companiei, fie recoltate ecologic din flora spontană. Acestea sunt apoi prelucrate, în stare proaspătă, alături de celelalte ingrediente de înaltă puritate farmaceutică.
    Un alt obiectiv fixat odată cu lansarea companiei a fost cel de expansiune. În prezent, produsele PlantExtrakt sunt exportate atât pe 13 pieţe din Europa, în Germania, Franţa, Belgia, Elveţia, Austria, Italia, Polonia, Grecia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Lituania şi Ucraina, cât şi pe patru pieţe din Asia (India, Pakistan, Japonia, Kazahstan), iar de curând în America de Nord, America de Sud şi Australia. Decizia reprezentanţilor PlantExtrakt, luată în urmă cu un an, de a deveni parte din Martin Bauer Group (the nature network), vine şi ea în întâmpinarea acestui obiectiv, favorizând creşterea businessului. Acest pas va aduce cu sine, spun ei, o integrare a sistemelor de lucru şi un schimb reciproc de experienţă. O altă realizare recentă a fost şi lansarea unui nou brand internaţional, Fiorda, prin care compania urmăreşte consolidarea poziţiei pe piaţa comprimatelor de supt pentru combaterea iritaţiilor la nivelul gâtului şi a tusei seci, pentru care Fiorda reprezintă o opţiune formată din ingrediente active 100% naturale.
    În prezent, portofoliul PlantExtrakt include trei categorii principale. Prima este gemoterapia (extracte obţinute din ţesuturi vegetale embrionare proaspete, precum muguri, mlădiţe, scoarţa de pe ramuri tinere, sevă sau seminţe), introdusă în piaţa locală în 1993. În prezent, această gamă, formată din peste 85 de produse disponibile în farmacii şi magazinele de tip plafar, atât în reţeaua de retail cât şi în online, reprezintă aproximativ două treimi din cifra de afaceri a businessului. Laboratoarele companiei produc în momentul de faţă peste 65 de extracte gemoterapice prin prelucrarea plantelor proaspete, care sunt culese doar de către angajaţii departamentului agricol al PlantExtrakt, după ce, în prealabil, au fost verificate cu atenţie de botanişti cu experienţă. Plantele sunt fie culese din flora spontană, crescute în zone certificate ecologic, fie recoltate din culturi ecologice proprii. Se folosesc tehnologii de fabricaţie a extractelor vegetale care asigură păstrarea nealterată a compuşilor activi din plante, în special prin prelucrarea acestora în stare proaspătă.
    O a doua mare categorie de produse este reprezentată de fitoterapie, PlantExtrakt fabricând încă din 1994 produse obţinute din plante proaspete. La un an distanţă, s-a lansat producţia de homeopate, care au un statut special, în sensul că necesită prescripţie medicală pentru a fi eliberate. De aceea sunt disponibile doar în reţeaua de farmacii homeopate, care poate fi consultată pe platforma companiei.
    Deşi multe persoane au tendinţa de a utiliza în sens larg sintagma „terapii naturiste” şi de a generaliza acest concept, Cornel Uţiu, subliniază faptul că în cazul PlantExtrakt nu vorbim de terapii naturiste, ci de terapii cu produse 100% naturale. „La nivelul ţării noastre suplimentele alimentare, şi printre acestea şi produsele naturale, sunt pe o uşoară pantă ascendentă în ultimii ani. Cu toate aceastea, suntem încă departe de ţări precum Germania sau Italia, unde specialiştii în sănătate recomandă mai întâi un produs natural, înainte de a prescrie medicamente chimice.” El mai spune că la această tendinţă în creştere a contribuit şi faptul că în România folosirea remediilor naturale precum ceaiurile sau tincturile constituie o parte din tradiţia populară a ţării, o barieră în utilizarea mai frecventă a acestui tip de produse de înaltă calitate fiind însă cea a preţului. În ciuda acestui lucru, Uţiu spune că membrii generaţiilor mai tinere, a milenialilor şi a celor din generaţia Z, optează tot mai frecvent pentru articole naturale. De altfel, adaugă executivul, şi în şcolile de medicină se fac progrese în acest sens, el dând drept exemplu posibilitatea de a obţine un atestat de studii complementare în fitoterapie, care speră să fie urmat în curând de unul similar, în gemoterapie.
    Pandemia de COVID-19, care a avut un impact devastator asupra economiilor de pretutindeni, nu a ferit nici piaţa terapiilor naturale. Astfel, dacă în primul trimestru al anului planul de business a fost depăşit cu două cifre, în trimestrul II estimările vor fi ajustate. Acest lucru este cauzat, în primul rând, de faptul că majoritatea clienţilor din farmacii au mers să îşi facă aprovizionarea doar cu produse de strictă necesitate, dar şi de faptul că majoritatea terapiilor naturale nu sunt folosite în stadiile avansate ale unei afecţiuni, ci sunt administrate pe termen de minimum una-două luni, cu scopul de a menţine o bună funcţionare a organismului şi de a-i întări imunitatea. Un impact major la această scădere l-a avut însă şi faptul că mare parte dintre magazinele de tip Plafar şi-au încetat complet activitatea în perioada stării de urgenţă, în special cele localizate în centrele comerciale, unde fluxul mare de clienţi asigura o evoluţie bună a vânzărilor.
    Reprezentanţii PlantExtrakt speră ca pe fondul pandemiei, dar şi al inevitabilelor viroze sezoniere, românii să înţeleagă cât de importantă este urmarea unei terapii naturale pentru întărirea imunităţii, ei recomandând două cure anuale, primăvara şi toamna. „Ne dorim ca pe fiecare bon eliberat de o farmacie să se regăsească câte un produs natural 100%. Şi nu mă refer neapărat la produsele PlantExtrakt, ci la produse neapărat naturale.
    Ne-am bucura ca pacienţii să înţeleagă mai bine şi să fie conştienţi de beneficiile pe care le au produsele naturale 100% pentru sănătate. Depinde foarte mult şi de noi, şi de direcţionarea unor eforturi către programe de educaţie a populaţiei cu privire la diverse aspecte ce ţin de sănătate”, spune Cornel Uţiu.
    Ca planuri de viitor, el menţionează o serie de noi investiţii pentru sporirea gradului de vizibilitate în mediul digital, mai ales că izolarea la domiciliu a determinat o migrare mai rapidă a clienţilor spre magazinele virtuale, investiţii planificate în ciuda costurilor mari de transport, care ajung în unele cazuri chiar şi la acelaşi nivel cu cel al produselor. Compania nu şi-a fixat însă ca ţintă să concureze individual pe zona de online, colaborând în schimb cu farmaciile care au intrat pe acest canal.


    1991
    Este înfiinţată compania PlantExtrakt, producător şi exportator de medicamente homeopate şi de materii prime pentru homeopatie şi fitoterapie

    1993
    Începe exportul de extracte gemoterapice

    1994
    PlantExtrakt intră pe piaţa farmaceutică românească cu produse fitoterapice şi gemoterapice

    1995
    Compania lansează în piaţa farmaceutică locală primele medicamente homeopate

    2004
    PlantExtrakt obţine certificarea GMP (good manufacturing practice) din partea ANMDM (Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale)

    2006
    Este obţinută certificarea bio pentru culturi organice proprii de plante şi pentru recoltarea ecologică a plantelor din flora spontană

    2019
    PlantExtrakt devine parte a Martin Bauer Group (the nature network)

  • Din misterele contabilităţii: operatorul aerian low-cost Wizz Air a raportat pierderi de 99 de milioane de lei la o cifră de afaceri de numai 1.200 de lei

    Operatorul aerian ungar Wizz Air, prezent şi pe piaţa locală, a raportat pentru anul 2019 o cifră de afaceri de 1.239 lei în România, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe. Aceeaşi sursă mai arată că operatorul a avut pierderi de 99 milioane lei în 2019 şi un număr mediu de 918 angajaţi, cu 65 mai mulţi faţă de anul anterior. Datele sunt aferente companiei Wizz Air Hungary LTD.

    În cazul activităţilor de transport, există o convenţie fiscală specială în care se precizează că veniturile obţinute din vânzarea de bilete de avion se înregistrează în statele în care sunt înregistrate avioanele, convenţie care este mai presus de legile naţionale.

    În România, pe sectorul low-cost, Wizz Air deţine circa 61% din piaţă, fiind pe primul loc în acest segment al categoriilor de zboruri, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Operatorul ungar concurează cu Blue Air, pe locul doi, cu 20%, şi cu Ryanair, cu 15,6%.

    Totodată, conform informaţiilor prezente pe site-ul companiei Wizz Air, în luna martie a acestui an, din tot portofoliul, operatorul de zboruri avea cea mai mare flotă de avioane în România, de circa 27 de avioane, urmată de Polonia cu 26 de avioane.

    La nivel global, compania Wizz Air este listată la London Stock Exchange, iar la finalul anului trecut a avut venituri de peste 2,3 miliarde euro, potrivit unui raport de pe site-ul grupului.

    Săptămâna aceasta, Wizz Air reia zborurile către Austria, Germania şi Elveţia de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu“ din Cluj, conform unui comunicat al aeroportului din Cluj. Din acelaşi aeroport, urmează ca în perioada 19-28 iunie să se reia şi zborurile către Irlanda-Dublin, operate de către compania Blue Air, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, în zilele de duminică şi miercuri.

    Către Germania vor exista zboruri către aeroporturile din Berlin, 2 frecvenţe pe săptămână, în zilele de miercuri şi duminică, Dortmund, 3 frecvenţe pe săptămână, luni, miercuri şi vineri, Frankfurt Hahn, cu 2 frecvenţe, marţi şi duminică, Memmingen, 2 frecvenţe pe săptămână, luni şi vineri, Nuremberg, 2 frecvenţe în zilele de joi şi duminică.

    Spre Elveţia zborurile din Cluj vor fi doar către aeroportul din Basel, cu 3 frecvenţe pe săptămână în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Zborurile spre Austria vor ateriza pe aeroportul din Viena de 2 ori pe săptămână din aeroportul din Cluj, în zilele de miercuri şi duminică.

    Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. În România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în UE.

     

  • Suspendarea zborurilor din România către Europa a fost prelungită până în 16 iunie. Ce variante de recuperare a banilor au pasagerii

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că va prelungi perioada pe care sunt suspendate mai multe rute din România ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie existente, introduse de autorităţile române.

    Astfel, zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe 16 iunie inclusiv.

    “ Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air ”, transmit reprezentanţii companiei.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

  • Wizz Air extinde perioada de suspendare a zborurilor către Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie până pe 28 mai şi amână redeschiderea bazei de la Timişoara pentru 29 mai

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor fi suspendate până pe 28 mai inclusiv, ca urmare a prelungirii restricţiilor de călătorie introduse de autorităţile române.

    Totodată, redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 29 mai.

    “Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air”, transmit reprezentanţii Wizz Air.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

  • Wizz Air extinde perioada de suspendare a zborurilor către mai multe ţări până pe 14 mai şi amână redeschiderea bazei de la Timişoara pentru 15 mai

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv, ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române către ţările respective de destinaţie.

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv, ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române către ţările respective de destinaţie.

    Totodată, redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 15 mai.

    “Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air”, transmit reprezentanţii Wizz Air.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

  • Una dintre cele mai bogate ţări europene anunţă unele dintre ce cele mai mari pierderi din istorie după ce pandemia a şters peste 36 mld. euro din valoarea rezervelor

    Banca Naţională a Elveţiei a înregistrat cel mai prost trimestru din istoria de 113 ani a băncii centrale, după ce impactul pandemiei de Covid-19 asupra pieţelor globale a şters peste 36 mld. euro din valoarea rezervelor băncii, în primele trei luni din 2020, potrivit FT.

    Deţinerile valutare masive ale băncii centrale – care au crescut semnificativ în ultimii ani ca parte a unor intervenţii menite să ţină jos valoarea francului elveţian – au scăzut cu 39 mld. euro în primele trei luni din acest an, conform datelor transmise joi de banca centrală.

    Pierderile au fost atenuate doar de aurul pe care îl deţine banca, a cărui valoare a crescut cu 2,6 mld. euro, în contextul în care panica din pieţe i-a determinat pe investitori să se reorienteze spre ceea ce sunt considerate a fi active sigure.

    Portofoliul de 760 mld. euro al băncii centrale transformă Banca Naţională a Elveţiei într-unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din lume. Deţinerile acesteia includ mai multe companii bluechip din SUA. La un moment dat, Banca Naţională a Elveţiei deţinea mai multe acţiuni Facebook decât Mark Zuckerberg.  

    Banca Naţională a Elveţiei nu operează aceste deţineri cu scopul de a face profit. În schimb, acestea fac parte dintr-o politică monetară neobişnuită, gândită pentru a menţine competitivitate economiei interne a Elveţiei. Alături de dobânzile negative, Banca Naţională a Elveţiei vinde în mod regulat franci elveţieni în pieţele internaţionale şi cumpără active denominate în valută la schimb. Ambele politici sunt gândite pentru a diminua presiunea pusă pe francul elveţian.

  • Miliardarul Ernesto Betarelli, cel mai bogat elveţian, care deţine în România clinicile de imagistică Afidea, a intrat în afacerea Aston Martin, care are nevoie de oxigen

    Cel mai bogat om din Elveţia, Ernesto Betarelli, în vârstă de 54 de ani, a cărui familie are o avere de 18,1 miliarde de dolari, a cumpărat o participaţie de 3,4% din Aston Martin. 

    Producătorul britanic de maşini de lux a avut dificultăţi financiare şi a rămas cu multe maşini pe stoc încă din 2018, de când s-a listat pe bursă. 

    Firma spune că luna trecută a avut nevoie de o infuzie de capital de 536 de milioane de lire.  

    Ernesto Bertarelli (54 de ani), născut la Roma, dar de naţionalitate elveţiană, este cel mai bogat om din Elveţia, cu o avere estimată de Forbes la 8,6 miliarde de dolari şi se află în spatele uneia dintre cele mai mari afaceri din industria medicală europeană – Affidea, prezentă şi în România cu 37 de centre de imagistică.

    Affidea România a avut în 2018 afaceri de 181 mil. lei, cifră care include şi centrele Hiperdia, şi se află pe locul 5 în topul celor mai mari jucători din piaţa de servicii medicale private

     

    Bertarelli conduce firma de investiţii a familiei sale – Waypoint, din care face parte şi Affidea şi are afaceri în zona de investiţii, cea imobiliară şi în sănătate.

    Miliardarul elveţian intra acum mai bine de două decenii în lumea afacerilor, preluând de la tatăl său compania de biotehnologie Serono, până în 2006, când a vândut-o pentru 7 miliarde de euro.

    Bertarelli locuieşte de aproape patru decenii în Elveţia alături de soţia sa, o cântăreaţă britanică, şi cei trei copii, fiind activ atât în domeniul afacerilor, cât şi în sport şi fundaţii caritabile. El este absolventul unui master în finanţe al Universităţii de Business a Harvard şi conduce fundaţia familiei sale încă din 1998.

    În 2000, Bertarelli a înfiinţat echipa de yachting Alinghi, concursurile de iahturi fiind o altă preocupare a omului de afaceri.

    Grupul Affidea, întregistrat în Olanda, dar care are sediul operaţional în Budapesta (Ungaria), este activ în 16 state din Europa.

    Affidea România a avut în 2018 afaceri de 181 mil. lei, cifră care include şi centrele Hiperdia, şi se află pe locul 5 în topul celor mai mari jucători din piaţa de servicii medicale private.

  • Wizz Air a anunţat suspendarea rutelor între România şi Marea Britanie, Elveţia şi Olanda

     Compania aeriană Wizz Air a anunţat, duminică, suspendarea rutelor între România şi Marea Britanie, Elveţia şi Olanda începând cu data de 5 aprilie până pe 18 aprilie inclusiv, conform unui comunicat.

    Măsurile sunt cauzate de noile restricţii de călătorie impuse de autorităţile române pe toate zborurile din România către aceste ţări, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19.

    Totodată, ca urmare a restricţiilor din România dar şi din Europa, rutele către Belgia, Austria, Spania, Franţa şi Germania rămân suspendate până pe 30 aprilie inclusiv.

    Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil.

    Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este OFICIAL: Coronavirusul acaparează Europa. Încă o ţară confirmă primele cazuri

    Un bărbat în vârstă de 70 de ani este prima persoană diagnosticată cu noul coronavirus Covid-19 în Elveţia, a anunţat, marţi, Biroul Federal pentru Sănătate Publică (FOPH) al ţării, scrie CNN. 

    Bărbatul provine din cantonul Ticino, regiune situată la graniţa cu Italia. Totodată, acesta a călătorit în Lombardia la mijlocul lunii februarie.

    Bărbatul a fost internat în spital şi a fost izolat. „Deocamdată, starea lui de sănătate este bună”, a declarat un purtător de cuvânt al FOPH.

    Italia este ţara europeană cea mai afectată de răspândirea noului coronavirus. Cele mai mai multe cazuri de infecţie au fost confirmate în regiunea Lombardia. Bilanţul epidemiei în Italia a ajuns, marţi, la 11 decese.

  • Locul unde se va deschide un restaurant pentru nudişti până la finalul lunii

    Un restaurant pentru nudişti se va deschide până la finalul acestei luni în Elveţia. 

    Restaurantul se va numi „Edelweiss Basel – Nudisten Lounge” şi se va deschide în locul unde anterior se afla un club de gay şi lesbiene, potrivit publicaţiei Schweiz am Wochenende.  Clienţii îşi vor lăsa hainele înainte să intre în acest restaurant într-un loc special dedicat acestui lucru. Cei mai timizi dintre ei îşi vor putea păstra lenjeria. 

    Chelnerii vor fi şi ei dezbrăcaţi.

    Conceptul este nou în Elveţia, dar a fost implementat anterior în Paris şi Londra. În Elveţia, nuditatea publică nu este interzisă, cât timp nu este indecentă.