BusinessMagazin

Tag: discutie

  • De ce nu este bine să bei cafeaua oferită în avion

    Câteva din secretele angajaţilor companiilor aeriene, dezvăluie de ei într-o discuţie pe Reddit, ar putea face viaţa mai uşoară celor ce călătoresc deseori cu avionul:

    1. Dacă animalele dvs. de companie zboară la cală, este util să scrieţi numele lor pe cutiile în care sunt transportaţi. Cei care operează bagajele ar putea astfel să liniştească animalul la îmbarcare, iar dacă ar şti numele acestuia, le-ar fi mai uşor să facă acest lucru. ”Câinii sunt terifiaţi când intră în cala avionului, pisicile în schimb nu sunt stresate deloc”, spune angajatul unei linii aeriene într-o discuţie pe Reddit.

    2. Preferaţi un zbor mai lin sau unul mai scurt? Linia aeriană pe care o alegeţi poate face diferenţa. ”Sunt controlor de trafic aerian şi am observat că oamenii sunt surprinşi să afle că diferite linii aeriene au moduri diferite a a zbura. (…) Există linii aeriene care fac mai mult decât altele pentru a evita turbulenţele”, spune un alt participant la discuţie.

    3. Nu beţi niciodată cafeaua din avion. ”Cafeaua oferită în avioane este dezgustătoare pentru că nimeni nu spală recipientul folosit în fiecare dimineaţă. Cei care sunt plătiţi cu foarte puţin nu dau doi bani pe curăţarea acestuia. Un alt motiv este faptul că nu le sunt furnizate produsele de curăţat necesare pentru a face acest lucru.” În plus,”(…), vehiculul care alimentează avionul cu apă potabilă pentru spălarea mâinilor şi prepararea cafelei este parcat lângă cel folosit pentru golirea toaletelor, când nu ar trebui să fie aşa. Cel care alimentează cu apă aeronava deseori foloseşte mănuşi pe care nu le-a schimbat mai bine de doi ani”.

    4. Nu toate locurile din avion sunt la fel. Alegeţi-l înţelept. ”Există mai multe modalităţi prin care puteţi avea o experienţă plăcută de zbor. Seat Guru vă oferă informaţii referitoare la locul ales. Route Happy agregă câţiva factori cheie în ce priveşte tipul aeronavei, entartainment-ul din avion, conexiuni, etc. Flight Stats include informaţii pe baza performanţei zborului dvs. în ce priveşte sosirile la timp.”

    5. Turbulenţele nu pot doborî un avion, dar foarte rar, pot fi atât de grave încât să rupă gâtul cuiva. ”Turbulenţele nu pot cauza prăbuşirea unui avion. Se consideră ca acest lucru este posibil să se fi întâmplat o singură dată în istoria aviaţiei. (…) Turbulenţele severe te pot face să te loveşti de scaunul din faţa ta sau în tavan dacă nu ai centura, ori poţi să fii lovit de bagajele care cad din locurile destinate acestora.”

    6. Avionul în care te afli poate avea părţi lipsă sau stricate, iar acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare. ”Există o listă imensă de lucruri care pot lipsi dintr-o aeronavă căreia îi este în continuare permis să zboare.” ”Există ceva care se numeşte Minimum Equipment List (MEL), o listă care arată ce poate fi stricat în avion şi care să permită în continuare operarea avionului. Spre exemplu, dacă echipamentul de la sol anti-îngheţ este stricat, acesta poate fi în continuare folosit în locuri precum California.”

    7. Dacă pare că personalul însoţitor de zbor oferă tratament preferenţial anumitor pasageri, acest lucru ar putea fi adevărat. ”Însoţitorii de zbor au o listă cu cine se află în avion şi pe pe ce loc se află. De asemenea, ştiu ce experienţă de zbor are pasagerul respectiv.”

    8. Fiţi drăguţi cu însoţitorii de zbori şi vor fi şi ei drăguţi cu voi. ”Una dintre regulile însoţitorilor de zbor este că pe măsură ce sunteţi mai politicoşi, vom putea face mai multe lucruri pentru voi”, spune un alt angajat.

    Sursa: upvoted.com

     

     

  • Are guvernul Cioloş curajul să pună în discuţie o nouă formulă de impozitare?

     Există o zicală ce sună aşa: “Dacă tăceai filosof rămâneai!”. Este cazul dlui Biriş acum, este cazul dnei Dragu, ministrul finanţelor, care abia numită s-a făcut renumită prin opoziţia faţă de majorarea salariului minim. Dar ieşirile lor mai puţin pricepute decât ale unor oameni politici aduc în discuţie subiectul extrem de sensibil al relaţiei dintre stat şi cetăţean.

    Întotdeauna statul – prin definiţie singurul deţinător legitim al puterii de constrângere – este tentat să facă abuzuri. La rândul său, cetăţeanul va fi mereu nemulţumit de stat şi pe bună dreptate pentru că statul funcţionează cu banii lui iar el nu vede beneficiile plăţii pe care o face statului, practic, aproape zilnic (o cincime din preţul unei pâini merge la stat).

    Obligativitatea de a plăti CASS pentru ce nu câştigi nu este introdusă în legislaţie de guvernul tehnocratic din care dl Biriş face parte, ci de fostul guvern social-democrat condus de dl Ponta. De un guvern care el însuşi s-a definit “de stânga”, nu doar presupus “de dreapta”, cum ar fi cel actual.

    De ce atunci deranjul? Cel mai probabil din felul în care sunt explicate măsurile de către dl Biriş şi de dna Dragu. Culmea este că amândoi au dreptate.

    Dl Biriş are dreptate când spune că nu poţi trăi cu aer vreme de şase luni, dna Dragu are dreptate când spune că există alţii care trăiesc mai prost decât în România şi ar munci aceleaşi munci pentru mai puţini bani.

    Este însă dreptatea unei aserţiuni în linie cu etica pe care o împărtăşeşte naţiunea? Din câte vedem, majoritatea este în favoarea celor mai săraci: majorarea salariului minim, neimpozitarea celor fără venituri certe. Totuşi, statul – care înseamnă la urma urmei nu doar circa fiscală unde dai bani, ci şi şcoli publice şi spitale publice şi biblioteci şi universităţi – trebuie să funcţioneze. Cum? Printr-o mai bună gestionare a banului public spun, cu multă dreptate, criticii statului. Dar asta nu va duce colectarea la buget cu mult dincolo de 33% ca procent din PIB, faţă de 45% media europeană.

    Problema oricărui guvern – ca reprezentant executiv al statului – este că statul est văzut ca un agresor, nu ca un partener. Este văzut ca nefiresc în loc de firesc, nu este înţeles drept o construcţie de toţi acceptată şi menită să-i ajute pe oamenii aflaţi în nevoi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Diferenţele culturale dintre est şi vest, în câteva imagini simple

    Diferenţele culturale dintre lumea occidentală şi cea asiatică pot reprezenta diferenţa dintre un contact, o discuţie şi o afacere reuşite şi un eşec pe linie. Yang Liu este un artist grafic care oferă un prim set de diferenţe culturale dintre cele două lumi, de ajutor în a înţelege modul în care oamenii privesc lumea, relaţiile cu ceilalţi, dar şi modul în care oamenii vorbesc despre ei, despre ceilalţi sau despre ideile lor. Yang Liu s-a născut în China, dar la vârsta de 13 ani, în 1990, s-a mutat la Berlin. După alţi 13 ani artistul a demarat un proiect despre diferenţele culturale dintre cele două lumi, în câteva zeci de ilustraţii în roşu şi albastru, dintre care vă prezentăm câteva.

  • Care este valoarea reală a clientului, astăzi, la noi?

    Veneam din Italia, unde tocmai mă minunasem în faţa unei abordări care mi s-a părut SF: o factură neplătită la electricitate şi, drept urmare, compania „taie“ curentul clientului. Cu toate acestea, clientul putea folosi becurile din casă, ba chiar şi instantul pentru încălzirea apei sau plita de gătit. Este adevărat, nu la putere maximă, dar o cafea tot puteai face. Iar clienţii au plătit ce au avut de plătit, ba chiar şi o taxă decentă de reconectare – care mi se pare în regulă – iar conflictul, dacă îi putem spune aşa, a fost stins civilizat, fără ameninţări, lapidări, deplasări sau alte „ări“.

    Când vom ajunge şi noi, oare, la relaţii cu adevărat normale între client şi furnizori? Ştiu că or să sară unii să-mi spună să nu generalizez, şi nici nu vreau asta, dar de cele mai multe ori, indiferent că vobim de un taximetrist, de un comerciant sau de un bancher, am sentimentul că eu, consumatorul, am pierdut meciul. Indiferent ce va să zică asta, că am îndurat fumul ţigării din taxi, că am închis ochii la calitatea mărfii sau că am acceptat un ton nepotrivit sau penalităţi aiurea.

    Care este valoarea reală a clientului astăzi, la noi, dincolo de fardul marketingului?

    Pentru că eu, consumatorul, cred că sunt important, şi nu numai eu, ci şi colegii mei, dumneavoastră, cei care citiţi revista, prietenii dumneavoastră şi toţi care susţinem întreg lanţul – magazine, bănci, furnizori de servicii. Plătim taxe şi impozite care sprijină pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţi şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră „too big to fail“ ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea.

    Am scris în mai multe rânduri despre ceea ce cred că este o altă lipsă a societăţii româneşti – cea a avocaţilor. Avem foarte buni specialişti, experţi în legislaţie sau business sau procese penale şi civile, citaţi în reviste şi chemaţi le televiziuni, dar ne lipsesc avocaţi care să ajute cetăţeanul simplu în cazul în care a fost nedreptăţit. Avocaţi cu o atitudine proactivă, deschisă şi înţelegătoare, aflaţi în curtea furnizorului de utilităţi, în salonul spitalului sau pe holurile instituţiilor statului, avocaţi care să-i desluşească clientului clauzele contractuale pentru care semnează. Şi cred, sper că societatea românească, cinică şi crudă cu cei care nu ştiu să se apere, fie ei consumatori, întreprinzători, pietoni sau şoferi, medici sau pacienţi, s-ar însănătoşi în cazul în care nedreptatea ar fi taxată corespunzător.

    Doi la mână, poate că ar trebui să ieşim din poziţia de piaţă mică şi ieftină, din cauza puterii reduse de cumpărare. Îmi sprijină ideea Angela Filote, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, care, la un summit pentru investitori, a pledat pentru o creştere a salariilor, dar bazată pe competitivitate, şi pentru măsuri destinate trecerii de la un stat cu costuri scăzute la unul cu forţă de muncă cu valoare adăugată medie şi mare, fără a pierde interesul investitorilor. „Nu cred că România îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români“, a spus oficialul european.
    De aici ar trebui să înceapă treaba strategilor guvernamentali sau de partid, zic, şi, atunci când o să vă opriţi din râs, o să îmi daţi dreptate.

    Ilustrez cu „Masa frugală“ a lui Pablo Picasso.

  • Atenţie la scrisorile nigeriene; Sprijiniţi-i pe speculatori!

    Protejarea producţiei interne de orice este o temă perenă, analizată intens dar rămasă fără finalizare. Probabil iniţiatorii proiectului vor fi gândit în aceeaşi linie, dar au început să are ogorul din mijloc, iar bunele lor intenţii nu vor compensa nicicum lipsa unei baze reale pentru un asemenea proiect. În felul meu sunt un susţinător al cauzei, pentru că sunt un cumpărător „de piaţă ţărănească“ şi nu de supermarket. Dincolo de acesta, să vedem care este realitatea.

    Corul casandrelor agro-alimentare se plânge de importurile considerabile de produse alimentare şi de cheltuielile pe care le facem şi de faptul că suntem o ţară care care ar putea hrăni 60 de milioane de oameni, dar care nu reuşeşte să îşi asigure un minim de consum. Toată lumea îţi va povesti despre productivitatea scăzută şi costurile mari şi despre taxe şi nemuncă, dar nimeni nu spune că suferim din cauză că nu sunt destul de mulţi speculatori.

    Renunţând la peiorativul dispreţuitor cu care am fost setaţi să-i privim pe speculatori, aceştia sunt în stare – nu singuri, este adevărat – să dinamizeze agricultura şi industria alimentară locale. Ar putea să determine ţăranul să muncească oferindu-i un preţ corect pentru cereale, lapte şi carne. Speculatorii ar putea pune la punct nişte sisteme coerente din punct de vedere logistic, financiar şi tehnic de colectare a produselor, care să întregească lanţurile rupte dintre producători şi procesatori şi magazine. Speculanţi care să se concureze între ei şi astfel să mişte piaţa. Imobilismul înseamnă perpetuarea stării de sărăcie. Ne trebuiesc speculatori care să speculeze şi instituţii care să-i controleze şi să tempereze eventualele excese. Iar în momentul în care lanţurile se vor îmbina şi reţelele de magazine se vor putea aproviziona în mod constant şi la calitatea pe care o doresc, nici nu va mai fi nevoie de o lege specială pentru aşa ceva.

    A doua discuţie este despre bani. Să explic: am citit un studiu excelent despre o iniţiativă se poate dovedi cea mai reuşită iniţiativă de stimulare a antreprenoriatului şi de creare a locurilor de muncă din lume. Este vorba de Nigeria, unde guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit, iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000. Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afacerile care funcţionează, taxele încasate de stat şi toate veniturile conexe.

    Să comparăm sumele cu cele 135 de milioane de euro – valoarea ajutoarelor de stat pe care guvernul actual anunţa că le acordă pentru crearea a 6.000 de locuri de muncă – este adevărat, cu grad înalt de calificare. Dar, totuşi, o altă împărţire simplă înseamnă 22.500 de euro pentru un loc de muncă (sunt calculele Ziarului Financiar din vara anului trecut). Suma nu este mare, pentru că un studiu al Băncii Mondiale estima cheltuielile pentru crearea unui loc de muncă undeva la 90.000 de euro. În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât toate ajutoarele de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză se dovedesc a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale?

    La un moment dat acestor idei li s-a spus „bani din elicopter“. Sincer, cred în acest moment că ar fi fost o soluţie mult mai bună decât oricare alta.

    Şi poate ar trebui să privim mai cu atenţie la scrisorile nigeriene, cele care ne promit câte 50.000 de dolari.

    O pictură de Michael Echekoba, născut la Londra dar crescut în Nigeria, „Sărbătoare“ pe numele ei.

     

  • Reducerea comisioanelor la plăţile electronice: băncile pierd venituri, comercianţii sunt stimulaţi să nu mai facă evaziune fiscală

    Reducerea taxei interchange nu va avea nicio influenţă asupra cumpărătorilor, fiind o taxă menită să compenseze banca emitentă pentru costurile ce intervin atunci când autorizează o plată a posesorului de card către comerciantul acceptator. În România, comisionul de interchange bancar este de 1% pentru plăţile fizice şi 1,5% pentru e-commerce, iar reglementările vor duce aceste comisioane la 0,2% pentru plăţile cu carduri de debit şi la 0,3% pentru plăţile cu carduri de credit.

    „Această variaţie este masivă şi ca urmare şi efectele sunt importante. Băncile care emit carduri vor avea veniturile micşorate de câteva ori din acest tip de activitate“, spune Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, în cadrul unui eveniment organizat de Visa. Tot el atenţionează că în domeniul financiar, unde tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important, inovaţiile nu sunt ieftine, mai ales la început de drum, şi devin din ce în ce mai ieftine cu cât cresc volumele, cu cât rata de adopţie este mai mare. „Ce se va întâmpla în condiţiile creşterii presiunii pe veniturile băncilor emitente? Vom putea să susţinem nivelul de tehnologizare? Suntem la început de drum în zona contactless în România, la început în zona de mobile payments, nu mai vorbesc de portofelul electronic. Toate aceste inovaţii care costă vor intra în piaţă pe fondul reducerii dramatice a veniturilor din taxa interchange“, spune Creţu.

    Tot el adaugă că de anul viitor, cel mai probabil, costurile acceptării cardurilor vor scădea dramatic şi rămâne de văzut dacă retailerii mici şi mijlocii vor începe să accepte în masă plăţile electronice. Pentru că în momentul acela comercianţii nu vor mai avea motiv să nu mai accepte plata cu cardul, în afară de, arată reprezentantul Visa, fenomenul evaziunii fiscale. Fiona Wilkinson, vicepreşedinte la Visa Europe spune că „reglementările, care vin de la nivel european vor crea o nouă conjunctură. Sperăm că vor înlatura o parte dintre bariere, în special privind acceptarea la comercianţi. Totodată, se vor creea oportunităţi imense pentru noi jucători pe piaţă, iar plăţile mobile vor avea un rol esenţial în noul context“.

    Tranzacţiile cu cardul duc la scăderea economiei subterane, iar acesta a fost principalul argument al proiectului local care urmăreşte reducerea comisionului interchange şi plafonarea plăţilor în numerar. „Vrem să vedem o scădere a costului tranzacţiilor electronice, care să le facă mai atractive pentru comercianţi. Reducând costurile, facem produsul mai atractiv pentru retaileri“, afirmă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Ţinta principală a acestor reglementări este utilizarea mai frecventă a cardurilor, cu beneficii în general pentru economie. „Cât din reducerea aceasta merge către consumatorul final, nu ştim, dar noi am fi fericiţi dacă ar creşte gradul de acceptare al cardurilor. Pe termen scurt cred că băncile se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, dar cred că pe termen lung facem un bine“, adaugă Chiriţoiu.

    Or o creştere accelerată a plăţilor cu cardul poate avea loc în domeniul comerţului electronic, unde acum comisionul este de 1,5% din valoarea tranzacţiei. La aceasta se adaugă eventual, comisionul procesatorului, ajungând astfel şi la 2%. „Este mult. Suportăm din marginea pe care o generăm din vânzarea produsului,“ spune Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online din România. Conform calculelor efectuate de retailer, „un comision care să fie OK din punct de vedere al rentabilităţii de a trece de la cash către card, se plasează la un nivel de 0,3%,“ arată Stanciu. El spune că eMAG are posibilitatea de a influenţa clientul în ce priveşte alegerea plăţii, să îi recomande să plătească cu cardul, să îi arate beneficiile, între care se numără o uşurinţă mult mai mare a efectuării plăţii, o valoare mai mare a comenzii, o rată mai mică de anulare a comenzilor.

    Pe de altă parte, companiile de curierat sunt interesate să să colecteze cash-ul, pentru că aşa sunt mai motivaţi şi angajaţii, deoarece „clientul, în momentul în care plăteşte curierul, îi mai lasă şi ceva bani“, spune Stanciu. Tot el punctează că, în intenţia de a creşte volumul de plăţi cu cardul se pune mult accent pe securitate, dar o importanţă cel puţin la fel de mare are uşurinţa clientului de a plăti. „Cred că toată reglementarea 3D Secure îngreunează foarte mult, ba chiar încurcă. Am făcut teste comparative între sistemul off on 3D şi diferenţa este cam de 20% între rata de aprobare a plăţilor cu cardul online, adică de la o medie de 60% la una de 80%“, adaugă Stanciu. În acest moment, plata cu cardul online reprezintă 15% din vânzările eMAG, iar reprezentantul retailerului spune că şi şi-ar dori ca în cinci ani să ajungă la 100%. „Putem asuma în faţa băncilor creşterea ponderii plăţilor cu cardul, în condiţiile în care şi afacerea are o proiecţie de creştere. Cred că în cinci ani nivelul de bani care s-ar putea procesa prin eMAG ar fi de zece ori mai mare decât în prezent, ceea ce e o propunere interesantă pentru orice bancă“, mai spune Stanciu.

  • Despre putere

    Un ins inteligent a împărţit, la un moment dat, evoluţia puterii aşa cum o percep şi folosesc oamenii, astfel: prima epocă a fost cea a muşchilor şi armelor; a doua epocă este a banilor, cotelor de piaţă şi a gândirii. A treia etapă ar trebui să vă facă să ridicaţi sprânceana, pentru că puterea, în următoarea perioadă, se va traduce prin „mai amabil, mai blând, mai bun“.

    Într-o primă fază mi-a sunat cam ca dictonul creştin cu oferitul celuilalt obraz sau ca proverbul, discutabil, care ne asigură că sabia nu taie capul plecat. Am mers un pic pe firul ideii, îmi suna a înţelepciune budistă transferată în lumea occidental-corporatistă, şi am descoperit articolul unui profesor universitar de la Berkeley, The Power Paradox, care a inspirat cele de mai sus şi care a lansat următorul concept: puterea este abilitatea de a influenţa oamenii să îşi atingă scopurile şi interesele, folosindu-şi propriile abilităţi într-un mod responsabil. Paradoxul este că puterea deteriorează numitele abilităţi.

    Universitarul invocă trei mituri ale puterii în lumea modernă. Primul este că puterea înseamnă bani, voturi şi muşchi, al doilea că un individ definit drept machiavelic va câştiga oricum în jocul puterii şi al treilea că puterea este dobândită în urma aplicării unei strategii. Fiecare din aceste mituri este demontat în articol, cu exemple practice ce merg de la puterea ţipătului copilului ce vrea o bomboană asupra părinţilor la ierarhiile din dormitoarele universităţilor, unde modestia este la mare preţ, sau la manifestările unor şefi de companii. Un bun exemplu este şi modul în care outsiderul a câştigat cursa prezidenţială în România, nu insist.

    În esenţă puterea adevărată are nevoie de modestie şi de empatie, nu de forţă şi de teama de pedeapsă; dar ceea ce vor cu adevărat oamenii de la liderii lor, aşa-numita inteligenţă socială, este distrusă chiar de experienţa puterii.
    Este aceasta o poziţie contrară celei a fostului director executiv de la Enron, Jeffrey Skilling: „Tot ceea ce contează sunt banii… cu bani cumperi loialitate. Nicio emoţie nu este mai importantă decât banii. Cu asta obţii performanţă“.

    Bazându-se pe astfel de credinţe, Enron a fost puternică: şase ani la rând a fost categorisită una din cele mai inovatoare companii în topul Fortune, iar New York Times credea că este un model pentru noua cultură a muncii din SUA. Banii totuşi nu au contat, pentru că Enron a falimentat, iar acum Skilling este în puşcărie, iarăşi nu insist.
    Timp de două decenii şi jumătate puterea din România s-a bazat pe crearea de temeri şi pe identificarea de vinovaţi – cutare vinde ţara sau cutare vă ia pensiile sau pământul.

    Dacă vom fi în stare să depăşim astfel de spaime, putem încerca să ne recuperăm ţara. Dar în micul ghid al recuperatorului de ţară trebuie musai să apară câteva reguli: unu, să încerci să îţi croieşti planurile privind spre viitor şi nu spre trecut; doi, să ai timp, să ai timp pentru orice, să te gândeşti, să îi asculţi pe ceilalţi cu toată atenţia şi cu emisfera dedicată şi nu cu jumătate de ureche, să încerci să-i înţelegi, să ai timp pentru privit/discutat cu tine în oglindă, pentru cultură sau pentru muncă în folosul societăţii; trei, să depăşeşti zona retorică şi să te implici.

    Dumnezeu a distribuit inteligenţa în mod uniform, nu există naţii superinteligente şi altele tâmpe, diferenţa este în modul în care oamenii aleg să îşi folosească înzestrarea. Alegerile au dovedit că se poate, acum ne mai trebuie doar consecvenţă.

    Cândva în anii ‘70 un pictor japonez, Ogawara Shu, îşi expunea viziunea asupra societăţii, pe care o vedeţi în imaginea alăturată: un grup de dulăi încăieraţi, un tablou violent, dar desenat într-un mod copilăresc şi lipsit de un punct central. Artistul spunea că a reprezentat mentalitatea poporului japonez, care a adoptat atât cultura militaristă a guvernului din perioada celui de-al doilea război mondial, cât şi politicile proamericane de după. Ogawara şi-a asumat el însuşi faptul că a fost un soi de colaboraţionist, fiind unul din cei doi „pictori de război“ oficiali ai armatei japoneze din timpul conflagraţiei mondiale, pentru că a părăsit comunitatea artistică din Tokio, refugiindu-se într-un mic orăşel de provincie.

  • „În urmă cu 20 de ani îi aveam pe Johnny Cash, pe Bob Hope şi pe Steve Jobs. Acum nu avem nici Cash, nici Hope şi nici Jobs“

    “DACĂ ROMÂNIA VA AVEA CREŞTERE ECONOMICĂ DE 3,3% ANUL VIITOR, EU MĂ VOI ÎNTOARCE ÎN FAŢA DUMNEAVOASTRĂ ÎN ECHIPAMENT DE FOTBALIST. Pentru asta probabil că va trebui să slăbesc câteva kilograme şi să mă antrenez„, a spus, în cadrul Business Club, Steen Jakobsen, economistul-şef al băncii daneze Saxo Bank, instituţie fondată în 1992.

    Finanţistul a avut un discurs relaxat, presărat cu glume, dar o notă de pesimism s-a simţit la tot pasul, prin prisma previziunilor prezentate. ”Pentru cetăţeanul de rând situaţia este gravă, chiar dacă noi stăm confortabil şi discutăm despre tendinţe„, argumentează Steen Jakobsen, care de 25 de ani lucrează în cadrul băncii daneze şi călătoreşte în toate cele 26 de ţări unde are filiale banca. ”Situaţia este atât de rea încât nu poate fi decât mai rău„, spune finanţistul, care completează că şeful său, CEO şi cofondator al Saxo Bank, îl prezintă pe Steen Jakobsen ca fiind economistul care a prezis cinci din ultimele două crize mondiale. Prezentarea finanţistului începe cu o glumă. ”În urmă cu 20 de ani, îi aveam pe Johnny Cash, Bob Hope şi Steve Jobs. Acum nu avem Cash, nici Hope (speranţă) şi nici Jobs (slujbe).„

    ELEFANTUL DESPRE CARE NIMENI NU VORBEŞTE
    Motivul pentru care Jakobsen a creionat previziuni pesimiste pentru următorii ani este legat de gradul mare de îndatorare a ţărilor. ”Poate că datoriile sunt elefantul din cameră despre care nu vorbeşte nimeni, dar a crescut atât de mult încât fundaţia a început să crape. Îl ignorăm în detrimentul nostru.„ De pildă, datoria externă a Asiei a crescut la 2,5 trilioane de dolari de la 300 de miliarde de dolari în numai un deceniu, iar China cheltuie o avere doar pentru a administra o datorie care reprezintă 39% din PIB. Nici SUA nu sunt prea departe, având în vedere că în 2013 costul de întreţinere a datoriei s-a plasat la 6% din PIB, iar încărcarea datoriei s-a dublat în zece ani, ajungând la 80% din PIB. ”Şi lumea vestică ignoră în continuare nevoia de acea reformă structurală fundamentală care va permite antreprenoriatului privat să înflorească şi să crească.„ Or în contextul datoriilor actuale, nu se pune întrebarea ”dacă„, ci doar ”când„ ţările vor intra în default, este de părere Jakobsen. În opinia sa, în 2015 zona euro (inclusiv România) vor intra în recesiune, iar SUA se vor afla la limită de a intra în recesiune. În rândul predicţiilor Saxo Bank se află şi faptul că în primul trimestru al anului viitor inflaţia va fi redusă, moneda Statelor Unite va fi mai slabă ca în 2014, iar ţările din BRIC vor intra în colaps ca urmare a lipsei de reforme.

    NU CONTEAZĂ CINE VA FI ALES ÎN ROMÂNIA
    ”Singurul fel în care putem progresa este prin experienţa eşecului. Văd aceeaşi situaţie şi în România, iar în opinia mea alegerile prezidenţiale sunt o pierdere de vreme. Nimic nu se va întâmpla nici înainte şi nici după alegeri.„ În opinia finanţistului, nu numai în România, ci şi în lume politicul nu se află în poziţia de a influenţa mersul lucrurilor în economie. ”Nici măcar nu contează cine va fi ales în România, nu va conta nici din punct de vedere politic, nici economic. Inabilitatea mediului politic de a schimba lucrurile este de fapt motivul pentru care avem elefantul în cameră.„ Singurul mod prin care ţările vor evolua, nu numai România, ci întreaga lume, este prin eşec, pentru că, spune Jakobsen, niciun politician nu va recunoaşte că a greşit, ci cu toţii vor continua prin a nu face nimic şi joacă un joc numit ”pretinde şi extinde„. Vor pretinde că sunt credibili şi că au un plan şi îşi vor extinde cât pot de mult mandatele. Ultimul politician care a fost ales în Europa anunţând schimbări a fost Margaret Thatcher, în 1979. ”Nu spun că a avut dreptate sau nu, ci că de 35 de ani niciun alt politician nu a mai fost ales pentru că voia să schimbe ceva.„

    UITAŢI DE COMPANIILE CONTROLATE DE STAT
    ”Sunt un simplu economist, dar văd la nivel global că dobânzile sunt din ce în ce mai mici„, îşi continuă prezentarea Jakobsen, care spune că la începutul anului 2014 predicţiile sale erau mai puţin credibile, dar scăderile din ultima perioadă au confirmat aşteptările sale. ”Şi este doar începutul. Cred că vom ajunge la cel mai scăzut nivel al dobânzilor, cel din 2008, în primul trimestru al anului viitor. Cred că nivelul dobânzilor din România se va plasa între 1,5 şi 1,75%.„ Cu toate acestea, economistul-şef al Saxo Bank spune că de-a lungul carierei sale de 25 de ani nu a fost niciodată atât de optimist, pentru că odată ce va fi atins punctul cel mai de jos, în primul sau al doilea trimestru, va urma o creştere rapidă. În opinia lui, orice economie mică, aşa cum este a României, este un bun studiu de caz al principiului Pareto, care spune că în multe evenimente 80% dintre efecte sunt produse de 20% din cauze. De pildă, 80% din volumul creditelor este atras de 20% dintre companii şi instituţii financiare; 20% din populaţie deţine 80% din bogăţie; 80% din numărul locurilor de muncă este generat de companiile mici şi mijlocii. În plus, în acest moment sunt 20 de milioane de şomeri în Europa; 80% din economia mondială trebuie să crească pentru a susţine restul de 20%. Mai mult, ”«pariind» pe numai 20% va ridica riscul de japonizare la 80%. Dar deja ne aflăm, în Europa, în procesul de japonizare, pentru că nu am făcut absolut nimic pentru a evita acest lucru„. Pentru a evita colapsul, fiecare ţară ar trebui să uite de cele mai mari 20% dintre companii şi să se concentreze pe întreprinderile mici şi mijlocii. ”În cazul României, uitaţi de companiile controlate de stat, de corporaţii.„

  • Reducerea CAS s-a transformat în muniţie electorală. Viitorul sistemului de impozitare rămâne incert

    Nici codul fiscal nu se schimbă din cauza reducerii CAS, nici faimosul MTO din expunerea de motive a legii privind CAS nu e cheia fiscalităţii româneşti. Numai că tratarea politicii fiscale exclusiv ca muniţie electorală deja a blocat orice discuţie raţională despre viitorul sistemului de impozitare.

    DIN CÂTE SPUN CEI CARE APAR ÎN DEZBATERILE TELEVIZATE, S-A AJUNS CA LA NOI CREŞTEREA ECONOMICĂ SĂ FIE CONSIDERATĂ POSIBILĂ NUMAI CU DEFICIT BUGETAR MARE, CUM SPUNEA SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ GUVERNATORUL BNR. ”Dar trebuie să ieşim din această capcană mentală periculoasă, pentru că deja avem probleme structurale care împing mereu deficitul să crească şi avem şi alegeri aproape la fiecare 1-2 ani. Ne-ar trebui un suflu de alergător de cursă lungă în condiţiile unor cicluri politice pe termen scurt.”

    Mugur Isărescu n-a vorbit de conflictele politice pe tema reducerii CAS ori a modificării Codului fiscal, dar sugestia era clară. Au apărut comentatorii care îl acuză pe preşedintele Băsescu că a asumat reducerea deficitului structural la 1% din PIB din 2015, mai devreme cu 2-3 ani decât state mult mai dezvoltate, periclitând astfel şansele de creştere economică începând exact din primul an după terminarea mandatului prezidenţial.

    Au apărut şi comentatorii care îl acuză pe premierul Ponta că nu-i pasă ce se va întâmpla începând din 2015, lăsând viitorului guvern decontarea minusului de aproape 5 mld. lei din reducerea CAS. Dar nici ideea de a stimula economia fără a genera deficite de peste 8% din PIB, ca în 2009 (iar scopul fixării unei limite oarecare de deficit structural este tocmai ca prognozele să câştige în realism, separând influenţa în buget a factorilor permanenţi de a celor temporari), nici ideea de a pregăti ”provizioane„ la buget pentru un stimulent fiscal oarecare n-ar trebui să fie misiuni imposibile sau surse de şoc şi groază pentru un guvern normal.

    Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a enumerat din nou problemele şi soluţiile. Toleranţă zero pentru evaziunea fiscală, în special în sectoarele cele mai expuse, ţinând cont că acestea se cunosc (industria alimentară, energie electrică şi termică, tutun) şi că evaziunea a depăşit în ultimii ani nivelul record de 16% din PIB, respectiv peste 72 mld. lei la nivelul anului 2012, ceea ce, în opinia lui Dumitru, ”ameninţă securitatea naţională şi ar face necesar un pact naţional pentru combaterea evaziunii, aşa cum e pactul pentru aderarea la euro„.

    Ameliorarea colectării veniturilor, care rămâne sub 60% din total, prin accelerarea programului de restructurare a ANAF început cu Banca Mondială în 2013. Stimularea conformării voluntare a contribuabilului inevitabil scade după o perioadă de la introducerea oricărui stimulent fiscal, prin reducerea birocraţiei, ţinând cont că o companie plăteşte 39 de taxe şi impozite, faţă de 13 în Bulgaria şi 8 în Cehia, şi că lipseşte posibilitatea de a declara şi face cu uşurinţă plăţile electronic. ”Informatizarea extinsă a plăţii taxelor, care se poate realiza relativ rapid, ar face ca România să avanseze 10 locuri în clasamentul competitivităţii„, afirmă Dumitru, referindu-se la un clasament al Băncii Mondiale unde România e pe locul 134 din 189 de ţări la uşurinţa plăţii taxelor. Conformarea voluntară ar creşte şi graţie transparentizării cheltuielilor publice, ”astfel încât cetăţeanul să vadă permanent unde se duc banii lui şi să nu mai fie nevoit să vină la spital cu aspirina în buzunar„.

    Mai departe, munca la negru, devenită fenomen de masă din moment ce 1,5-1,6 milioane de persoane (patroni, întreprinzători individuali, salariaţi) nu plătesc niciun ban la stat, în special în construcţii, comerţ sau transporturi, poate fi combătută printr-o reformă a sistemului de contribuţii sociale, astfel încât veniturile din salarii să nu mai suporte o povară fiscală disproporţionat mai mare decât toate celelalte surse de venit (drepturi de autor, PFA, profesiuni liberale etc.), iar toate cotele de contribuţii sociale să fie plafonate prin lege la un număr de salarii brute, nu doar cele la pensii. ”În toate statele UE, inclusiv în cele din est, există plafoane pentru toate contribuţiile, iar plafoanele sunt mult mai jos decât în România„, arată şeful Consiliului Fiscal. Iar toate acestea ar urma să fie însoţite de o strategie pe termen mediu şi lung de încurajare a natalităţii şi a întoarcerii în ţară a cetăţenilor plecaţi să muncească în străinătate.

    Pe de altă parte, finanţatorii internaţionali au început treptat să admită implicit că o economie slabă cum este cea a României, ca şi alte economii din est, suferă din cauza globalizării şi a crizei în cel puţin două capitole esenţiale nu doar pentru creşterea economică, cât mai ales pentru dezvoltarea pe termen lung: scăderea natalităţii, îmbătrânirea populaţiei şi migrarea masivă a forţei de muncă active spre vest, în căutare de slujbe mai puţin prost plătite decât acasă, şi practica preţurilor de transfer prin care multinaţionalele, dominante în economie, transferă mare parte din profit în ţările de origine.

    Aşa se face că încă din timpul guvernărilor Boc au început să apară recomandări privind deplasarea centrului de greutate al taxării de la sursele ”mobile„, volatile spre cele ”imobile„, locale sau captive, respectiv impozitele pe avere şi proprietăţi, redevenţe şi taxe de mediu în sectorul energetic, impozitarea agriculturii (Consiliul Fiscal, 2010). Atunci apăreau idei ca impozitarea veniturilor nedeclarate, prin controale la patronii de firme sărace care şi-au cumpărat iahturi şi vile, amintind de celebra impozitare a piscinelor din Grecia reperate cu elicopterul.

    Taxa pe stâlp, majorarea impozitelor pe maşini sau pe locuinţele folosite ca sedii de firme, extinderea majorării taxelor locale, convenite cu FMI şi incluse în noul proiect de Cod fiscal, fac parte din aceeaşi filosofie, care se va reflecta în sistemul fiscal al următorilor ani indiferent cine va fi la putere. ”Din cauza marjei limitate de acţiune în domeniul finanţelor publice, recomandările CE vizează reorientarea impozitării dinspre muncă spre proprietate, consum şi mediu„ (recomandări CE pentru statele membre, iunie 2014). ”Ţările UE 11 ar trebui să transfere povara fiscală de la impozitarea muncii la taxe mai prietenoase pentru creşterea economică, aşa cum sunt taxele pe locuinţe şi taxele de mediu„ (raport Banca Mondială privind ECE, iulie 2014). ”Globalizarea şi liberalizarea comerţului îndreaptă statele spre baze de impozitare mai puţin mobile, ca proprietăţile, consumul sau veniturile din exploatarea resurselor naturale„ (raport OECD ”Provocări pentru politicile publice în următorii 50 de ani„, iulie 2014).

    În acelaşi timp, proiectul de Cod fiscal ar urma să abordeze pentru prima dată preţurile de transfer ori impozitarea persoanelor juridice străine care au conducerea efectivă în România. Actualul ministru al finanţelor, Ioana Petrescu, a cerut în primăvară ambasadorului francez să ofere ANAF expertiza Parisului în privinţa preţurilor de transfer, ştiind că această chestiune se află în vârful priorităţilor pentru guvernele din SUA ori din zona euro, care încearcă şi vor încerca şi în anii următori să limiteze scăderea veniturilor la bugetele publice din cauza delocalizării şi a optimizărilor fiscale făcute de multinaţionale.

  • Ponta susţine că nu “MTO” i-a creat probleme de înţelegere, ci accentul în engleză al lui Băsescu

    Premierul a afirmat că, în discuţia de luni de la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu făcea confuzii grave între PIB procentuale de reducere a CAS, între cât este produsul intern brut al României şi care este influenţa, concluzia sa fiind că preşedintele nu cunoaşte abecedarul fiscal-bugetar şi nu era cazul ca el să îi predea acestuia o lecţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro