Paritatea oficială a scăzut accelerat luni, cu 7,41 bani, la 4,5740 lei/euro, după ce vineri a fost la un maxim istoric de 4,6481 lei/euro. O cotaţie inferioară celei de marţi a fost publicată de BNR pe 12 iulie, de 4,5252 lei/euro. Raportat la maximul istoric de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro. Cea mai mare parte din corecţie a fost înregistrată de la începutul lunii iulie, când pe fondul turbulenţelor moneda naţională a scăzut cu 4,4%.
Tag: curs
-
Cursul a scăzut sub 4,56 lei/euro. Dealerii cred că BNR continuă să intervină indirect
La deschidere euro a fost cotat la 4,5650 – 4,5670 lei, cu 0,65 – 0,7 bani sub nivelurile de luni seară din jurul orei 17:00, de 4,5715 – 4,5740 lei/euro. Ulterior, cursul a scăzut foarte uşor până la 4,5620 – 4,5640 lei/euro, însă unele ordine de cumpărare de euro au readus cotaţiile pe creştere, acestea ajungând la 4,5670 – 4,5695 lei/euro. Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,5695 lei/euro. De la acest moment, în piaţă au fost plasate ordine de vânzare de euro la cotaţii din ce în ce mai mici, iar dealerii cred că atunci BNR a început să intervină din nou indirect în piaţă. Astfel, cursul a coborât sub 4,56 lei/euro, iar minimul primei ore a fost de 4,5570 lei/euro.
-
Isărescu: Leul a fost rezonabil, săracu’, 2-3-4 procente la câte trăsnăi s-au spus pe aici
“Leul a fost rezonabil. A fost săracu’, cum n-a fost? Adică 2-3-4 procente la câte trăsnăi s-au spus pe aici (…) de la început a fost nerezonabilă (deprecierea – n.r.) datorită fundamentelor. Noi credem că fundamentele nu sunt deteriorate. Am avut o inflaţie mai mare 2-3 ani decât media europeană. Ştiţi că unul dintre fundamente este chiar acesta, diferenţialul de inflaţie. Probabil că o anumită depreciere era de aşteptat, din punct de vedere al fundamentelor. Dar diferenţialul de inflaţie între noi şi restul lumii, între noi şi Europa, a fost de câteva procente. Şi în acest an s-a inversat aproape, deci ar fi trebuit să ajute leul”, a explicat Isărescu. El recunoaşte însă că România are o problemă legată de faptul că spre deosebire de Polonia, sau chiar de Ungaria, are un deficit de cont curent mare, care chiar dacă nu mai este 14% din PIB, pe undeva la 4-5% din PIB trebuie finanţat.
-
Cel mai rău scenariu: 10 lucruri care vor afecta economic România
România este de 10 săptămâni sub o presiune politică internă imensă din cauza luptei dintre noua putere – Ponta şi Antonescu (USL) – şi noua opoziţie – Băsescu şi PDL – care însă a dus la deteriorarea rapidă a situaţiei economice şi, mai ales, a perspectivei de creştere economică ce va avea urmări importante în toamnă şi în următorii ani.
Pe lângă criza economică din Europa, care dărâmă state întregi considerate până acum doi ani intangibile cum ar fi Spania sau Italia, în România a intervenit peste noapte şi criza politică ce a dat peste cap o întreagă economie. În ciuda unei reveniri în trimestrul al doilea care ar fi putut să susţină economia în trimestrele trei şi patru, lupta politică începută în iunie a dus la o creştere rapidă a cursului, a vânzărilor de titluri de stat în lei, schimbarea leilor în valută şi, în final, a ieşirilor de capital. Într-un an în care ar fi necesar să primească un respiro economic care ar fi trebuit să le dea o gură de oxigen în afaceri după trei ani de criză dură, companiile şi antreprenorii se confruntă acum cu o nouă lovitură prin creşterea cursului, reducerea din nou a consumului ca urmare a scăderii sumelor disponibile ale clienţilor şi acumularea de noi restanţe la bancă pentru că li s-a redus capacitatea de plată. Următoarele şase luni vor fi extrem de tensionate, având în vedere că lupta politică nu se va tranşa rapid şi va continua cu alegerile parlamentare.
Ce se va întâmpla în economie?
-
Cursul pentru euro a urcat la UN NOU RECORD, de 4,6481 lei/euro
Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce pe piaţa interbancară, deşi banca centrală a fost prezentă în piaţă prin vânzări de euro, astfel că rata de schimb a atins un nou maxim istoric, de 4,6505 lei/euro. “Banca centrală este prezentă în piaţă, dar după ce se va publica cursul de referinţă este posibil ca leul să-şi accentueze deprecierea. S-ar puea apropia de 4,7 lei/euro în această lună”, a spus dealerul unei bănci. După ce cursul a atins maximul de 4,6505 lei/euro, vânzările indirecte de euro din partea BNR au întors cotaţiile pe uşoară scădere, la 4,6470 – 4,6485 lei/euro.
-
Cursul se îndreaptă spre maximul istoric
În debut, euro era cotat în jur de 4,62 lei/euro, sub cotaţiile de joi seară, când schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,63 lei/euro. În prima oră de transfer cursul a urcat treptat până la 4,6400 – 4,6430 lei/euro, iar dealerii spun că banca centrală este prezentă în piaţă pentru a tempera deprecierea. “Volume transferate au început să crească, iar presiunea pe leul va continua”, a spus dealerul unei bănci.
-
Cursul a urcat peste 4,63 lei/euro după anunţul Curţii Constituţionale
Cotaţiile au început treptat să urce după acest anunţ, iar în jurul orei 17:00, schimburile se realizau la 4,6290 – 4,6330 lei/euro. “Volume transferate nu au crescut vizibil după decizia Curţii Constituţionale, însă în următoarele zile presiunea de depreciere va rămâne în piaţă”, a spus dealerul unei bănci. Potrivit dealerilor, anunţul CC a coincis şi cu conferinţa de presă a Băncii Centrale Europeane (BCE), unde preşedintele, Mario Draghi, nu a reuşit să calmeze temerile investitorilor, care aşteptau noi măsuri de combatere a crizei datoriilor suverane. Valutele din regiune au început să piardă teren după declaraţiile lui Draghi.
-
Isărescu: O detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult. Europa nu se va calma
“Întrucât nu vedem în săptămânile viitoare o calmare a situaţiei financiare europene, suntem în faţa unor decizii majore pe care le vor lua în perioada următoare, probabilitatea este mare ca presiunile să continue şi, în consecinţă, o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, ar reveni încrederea investitorilor”, a spus Isărescu. El a arătat că “nu toţi investitorii vor să plece”, mulţi fiind angajaţi pe termen lung în economia românească şi cu planuri de investiţii, iar o clarificare a situaţiei politice “ne-ar ajuta foarte mult”.
-
Cursurile BNR pentru euro şi dolar au coborât puternic, la minimele ultimelor două săptămâni
Cursul pentru euro a coborât luni cu 5,8 bani, de la 4,6118 lei/euro vineri, iar referinţa pentru dolar a scăzut cu 4,89 bani, de la 3,7575 lei/dolar. Leul s-a apreciat şi în faţa francului, referinţa coborând cu 4,71 bani, de la 3,8401 lei/franc la 3,87930 lei/franc. Referinţele de luni, pentru valutele menţionate, se plasează la minimele ultimelor două săptămani. Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii iulie, cu 4,2% la nivelul referinţei de marţi, când a atins un record istoric. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.
-
Cursurile BNR pentru euro şi dolar au crescut uşor, dar nu au depăşit recordurile istorice
În sesiunea precedentă, referinţa BNR pentru euro a coborât 2,11 bani, la 4,3697 lei/euro, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani, la 3,8343 lei/dolar. În şedinţa de marţi, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar. Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinţei de marţi, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influenţat de turbulenţele politice din România, care au avut ecouri internaţionale.