Tag: CFR Marfa

  • Anunţul de privatizare a companiei CFR Marfă va fi publicat vineri

    Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat în urmă cu două săptămâni că anunţul de privatizare a companiei CFR Marfă va fi publicat pe 6 sau 8 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: Dacă nu rezolv POS Transporturi şi privatizarea CFR Marfă până în iunie poate demisionez

     Ministrul a fost întrebat care este termenul până la care trebuie să ducă la capăt privatizarea CFR Marfă şi deblocarea programului operaţional regional pe transporturi.

    “Avem termen până în a doua jumătate a lunii iunie, întâmplător pentru ambele situaţii, şi pentru privatizarea CFR Marfă, şi pentru deblocarea POS-ului de transport”, a replicat Fenechiu.

    Ulterior, el a fost întrebat dacă îşi depune mandatul de ministru în situaţia în care nu va rezolva aceste probleme, sau doar una dintre acestea.

    “Dacă nu le rezolv s-ar putea ca voinţa domnului Băsescu să se îndeplinească”, a replicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avalanşe de CV-uri la companiile de stat. Pe măsura patimilor lor

    Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a primit 79 de candidaturi pentru ocuparea postului de administrator la Romgaz, 67 pentru Transgaz şi 62 pentru Nuclearelectrica. Consiliul de administraţie al fiecăreia dintre cele trei companii este format din cinci membri.

    La Hidrolectrica entuziasmul pare să fie mai mare: în prima zi de la anunţul pentru recrutarea managerilor, compania a primit aproape 500 de CV-uri, din care aproape 50 au fost depuse doar pentru funcţia de şef al departamentului de achiziţii. “Poziţia de manager al Departamentului Achiziţii şi Logistică a generat, până acum, cel mai mare interes, fi ind vizată de 46 de persoane, alte patru roluri din conducerea la nivel central a companiei având peste 20 de aplicaţii înregistrate”, informa compania.

    Perioada de recrutare a 67 de directori a început pe 20 martie şi se va încheia în 10 aprilie. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a desfiinţat în luna ianuarie 22 posturi de director din Hidroelectrica, iar cei 57 de şefi din noua organigramă au fost numiţi cu delegaţie.

    PLAN DE MANAGEMENT LA TAROM
    La Tarom, companie care are deja conducere privată, a apărut şi un plan de management, care prevede înregistrarea unor pierderi de 143 mil. lei în acest an, mai mici faţă de cele din bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, propus de Ministerul Transporturilor, care indică un rezultat negativ de 186 milioane lei. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară neauditată de 236 milioane lei. Tarom estimează pentru acest an venituri de 1,28 miliarde lei şi cheltuieli de 1,46 miliarde lei.

    Tarom va iniţia în martie un program de retragere voluntară a personalului, care prevede reducerea cu 10% a personalului companiei de transport aerian până la finele anului. Acest program se va desfăşura pe toată durata anului 2013 şi va fi revizuit la sfârşitul anului pentru a vedea dacă este nevoie să fi e prelungit şi în anul 2014. Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru acest an, Tarom ar putea încheia 2013 cu 2.030 de angajaţi.

    Directorul general executiv Christian Heinzmann apreciază că Tarom ar trebui să aibă în jur de 1.500 de
    angajaţi la nivelul anului 2015, când îşi propune să revină pe profit. Compania îşi propune să crească cu câte 100.000 pe an numărul pasagerilor transportaţi, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016. În acelaşi timp, gradul de încărcare al aeronavelor ar urma să urce de la 68% în acest an la 75% în 2016. De asemenea, vor fi negociate noi poliţe de asigurare, îmbunătăţite, pentru aeronave, pentru a reduce costurile.

    O altă direcţie pentru eficientizarea activităţii este renegocierea contractelor cu furnizorii majori ai companiei. Conducerea companiei a obţinut deja discounturi de 5% până la 10% în cazul a 12 contracte, generând reduceri de costuri de aproximativ 1 milion de dolari anual.

    CFR MARFĂ, TOT CU PIERDERI
    CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 95 milioane lei. Potrivit proiectului de buget pentru acest an, compania de stat estimează venituri de 1,135 lei miliarde lei şi cheltuieli de 1,346 miliarde lei. Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, ultimul an în care compania a fost pe profit a fost 2007, cu un câştig net de 4,7 milioane lei.

    |n intervalul 2008-2011, pierderile totale ale CFR Marfă s-au ridicat la 1,1 miliarde lei. CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu 9.053 de salariaţi, bugetul pentru anul trecut indicând un număr de 9.162 angajaţi pentru finele lui 2012. Compania a programat suma de 77 milioane lei pentru investiţii în 2013, cu 20 de milioane lei mai puţin faţă de anul trecut.

    VENITURI SUPLIMENTARE DIN FIER VECHI
    CFR SA vrea să obţină venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei în urma eficientizării activităţii de patrimoniu şi valorificării deşeurilor feroase.

    “Principalele măsuri operaţionale care vor fi implementate la nivel naţional în perioada imediat următoare vizează eficientizarea activităţii comerciale, prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorifi care a fi erului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri în următoarele 4-5 luni”, informează compania.

    Măsurile vor duce la încasarea unor venituri estimate pentru anul în curs la peste 50 de milioane de lei. Directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanţii sucursalelor feroviare, mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare a forţei de muncă.

  • Deloitte şi Musat încasează 2 milioane de lei ca şi consultanţi pentru privatizarea CFR Marfă. Au câştigat contractul fără licitaţie

    Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanţă în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă. Contractul a fost atribuit vineri, prin negociere, asocierii formată din Deloitte Consultanţă, Muşat & Asociaţii şi Systra, potrivit unui anunţ al instituţiei. Asocierea va furniza servicii de consultanţă pentru privatizare/asistenţă juridică, economico-financiară, tehnică, de reprezentare sau negociere pe întreaga perioada de derulare a procesului de privatizare, până la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi decontarea tranzacţiei. Ministerul justifică alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare prin “situaţia de urgenţă extremă”, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă. Contractul a fost estimat iniţial la 3 milioane lei, fără TVA. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat la finele lunii februarie noua conducere a CFR Marfă, formată din economişti, ingineri şi jurişti, despre care a spus că nu vor avea contribuţii directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei.

    Mai multe pe zf.ro

  • Contract de 2,5 mil. lei pentru servicii de consultanţă la privatizarea CFR Marfă

    Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanţă în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă. Contractul a fost atribuit vineri, prin negociere, asocierii formate din Deloitte Consultanţă, Muşat & Asociaţii şi Systra, potrivit unui anunţ al instituţiei. Asocierea va furniza servicii de consultanţă pentru privatizare/asistenţă juridică, economico-financiară, tehnică, de reprezentare sau negociere pe întreaga perioadă de derulare a procesului de privatizare până la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi decontarea tranzacţiei. Ministerul justifică alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare prin „situaţia de urgenţă extremă“, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă. Contractul a fost estimat iniţial la 3 milioane lei, fără TVA. Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite“. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Noi membri în CA al CFR Marfă: doi ingineri, doi economişti şi un jurist

    Ministrul transporturilor Relu Fenechiu a anunţat ieri noua conducere a CFR Marfă, formată din economişti, ingineri şi jurişti, despre care a spus că nu vor avea contribuţii directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei. Preşedintele consiliului de administraţie este Aysun Mustafa (economist şi bancher), iar directorul general este Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), cu experienţă în managementul unor companii naţionale şi multinaţionale. Ceilalţi administratori sunt Liviu Radu (inginer), Bogdan Constantinescu (economist), Dan Constantinescu (inginer), Ionuţ Georgescu (jurist) şi Dan Belcea (economist), potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Fenechiu a precizat că nu îi cunoaşte personal pe membrii din noua conducere a companiei, aceştia fiind selectaţi după CV, dar că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • CFR Marfă are o nouă conducere, formată din economişti, ingineri şi jurişti

    Preşedintele Consiliului de Administraţie este Aysun Mustafa (economist şi bancher), iar directorul general este Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), cu experienţă managementul unor companii naţionale şi multinaţionale.

    Ceilalţi administratori sunt Liviu Radu (inginer), Bogdan Constantinescu (economist), Dan Constantinescu (inginer), Ionuţ Georgescu (jurist) şi Dan Belcea (economist), potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

    Fenechiu a precizat că nu îi cunoaşte personal pe membrii din noua conducere a companiei, aceştia fiind selectaţi după CV, dar că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost aprobată de Guvern

    CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

    Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat strategia,, solicitând privatizarea cu un investitor strategic şi respectarea obligaţiilor pe care societatea le are faţă de MApN, NATO şi alte structuri de securitate.

    Pentru pregătirea procesului de privatizare vor fi parcurse o serie de etape, respectiv notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acţionariatului, ca urmare a privatizării, şi obţinerea acordului acestora, obţinerea avizelor de mediu pentru privatizare şi a certificatelor de obligaţii bugetare, întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni), asigurarea accesului potenţialilor investitori la date şi informaţii despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date) şi publicarea ofertei de vânzare a acţiunilor

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strategia CFR Marfă a fost aprobată de Guvern doar în primă lectură. Este aşteptat avizul CES

    El a precizat că procentul acţiunilor care vor fi vândute va fi stabilit în urma testului investitorului prudent, dar se va situa cu siguranţă peste 50% din totalul titlurilor deţinute de stat.

    “Dorinţa şi propunerea noastră este să fie cât mai puţin peste 50%, pentru ca într-o viitoare etapă statul să poată deţine un număr important de acţiuni cu o valoare cât mai ridicată”, a spus Fenechiu.

    Ministrul a precizat totodată că vor fi stabilite şi criterii pentru preselecţia potenţialilor investitori, legate de “experienţa relevantă” în domeniu, gradul de bonitate şi capacitatea de a dezvolta compania.

    CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta îi cere lui Fenechiu să se asigure că la CFR Marfă nu va exista “circul” de la Oltchim

    “Dincolo de discuţiile pe buget, domnul ministru Fenechiu, sunteţi într-o perioadă cu multe probleme. Am aprobat, ieri (marţi-n.r.), în CSAT, astăzi aprobăm în şedinţa de Guvern strategia de privatizare la CFR Marfă şi o să vă rog să aveţi grijă în mod direct ca procedurile să se desfăşoare bine, să fie în interesul statului român, al celor care lucrează acolo. Condiţiile pe care le-aţi pus şi pe care le-am anunţat şi public – licitaţie cu investitor strategic, zece milioane de euro garanţia – ne scutesc de circ şi de alte evenimente ca cele de anul trecut de la Oltchim, dar asta nu înseamnă că avem garantat succesul”, a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

    Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, marţi, proiectul hotărârii de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, solicitând privatizarea cu un investitor strategic şi respectarea obligaţiilor pe care societatea le are faţă de MApN, NATO şi alte structuri de securitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro