Tag: belgia

  • Performanţă extraordinară a Irinei Begu: a câştigat TOATE probele la care a participat

    În ultimul act al competiţiei, Begu şi Olaru au învins, scor 6-3,6-3 , într-o oră şi douăzeci de minute, cuplul Demi Schuurs/Elise Mertens (Olanda/Belgia).

    Jucătoarele din România vor primi 280 de puncte în ierarhia de dublu a WTA şi 12.300 de dolari, pentru victoria din această seară. Pentru prezenţa în finală, Schuurs şi Mertens vor fi recompensate cu un cec de 6.400 de dolari şi 180 de puncte.

    Tot duminică, Irina Begu a câştigat finala probei de simplu de la BRD Bucharest Open. Românca a învins-o pe Julia Georges, scor 6-3, 7-5.

  • Care sunt ţările de unde vin cei mai deştepţi studenţi din lume?

    Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

    Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

    Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

    Sursa: BBC

  • Sven Marinus este noul CEO al Sodexo România

    Din noua funcţie, Sven Marinus îşi asumă responsabilitatea administrării şi gestionării operaţiunilor curente, precum şi direcţia strategică şi comercială a companiei în România. El s-a alăturat echipei Sodexo Benefits & Rewards în Belgia, în anul 2013, ocupând funcţia de director de vânzări, preluând ulterior şi rolul de customer service.

    În ultimii patru ani petrecuţi în Belgia, el a avut un aport important la dezvoltarea echipei de vânzări şi la creşterea profitabilă a business-ului, într-o perioadă în care au fost digitalizate două produse importante pe piaţă.

    Înainte de a se alătura echipei Sodexo, Sven Marinus a lucrat pentru Alfacam Group, Accor Services şi Brussels Airlines.

    Cardurile de masă Sodexo Gusto Pass pot fi utilizate în marile reţele de retail, în HORECA, dar şi în magazinele de proximitate. Voucherele de masă în format electronic au reglementări fiscale identice tichetelor de masă pe hârtie. Astfel, cu tichetele de masă Gusto Pass, indiferent de format, angajatorul şi angajatul beneficiază de 100% deductibilitate şi scutire de taxe. În prezent, valoarea nominală maximă a tichetului de masă este de 15 lei.

    Compania Sodexo, al 19-lea angajator mondial, a fost înfiinţată de către Pierre Bellon în 1966 în Marsilia, Franţa. Grupul operează în 80 de ţări cu peste 425.000 de angajaţi.

  • ŞOC total în această dimineaţă. Dacă aveţi o companie acum, vindeţi-o!

    Hans Buyten, preşedintele Asociaţia Analiştilor Financiari din Belgia, a declarat miercuri la Conferinţa Risc de Ţară Coface 2017, că acum este cel mai bun moment pentru cei care vor să-şi vândă compania.

    Nu mai aşteptaţi, vindeţi-o dacă puteţi, a spus el. El a adăugat că niciodată nu trebuie să aştepţi să vinzi la preţul maxim, pentru că nu vei reuşi, ce trebuie să laşi un spaţiu de creştere şi cumpărătorului dacă vrei să închei un deal.

    ŞOC total în această dimineaţă. Dacă aveţi o companie acum, vindeţi-o! 

  • Cât de mulţumiţi sunt pasagerii de serviciile TAROM, potrivit unui studiu internaţional

    Clasamentul este condus de companiile aeriene Emirates, Avianca şi Qatar Airlines. Cercetarea internaţională a fost organizată de Choice şi a avut 11.273 de respondenţi. Au răspuns întrebărilor din cercetare clienţi din Australia, Belgia, Brazilia, Danemarca, Franţa, Italia, Portugalia şi Spania; ei au atribuit puncte referitoare la punctualitate, modul în care se face check in-ul, îmbarcare, comportamentul angajaţilor, confort, mâncarea oferită în aeronave, siguranţă şi tarifele de zbor. 
     
    Numărul maxim pe care o companie putea să îl primească era 10; iar TAROM a ajuns la 7,79 puncte, la doar 0,5 puncte diferenţă faţă de Emirates, care a avut 8,29 puncte, potrivit independent.co.uk: 
     
    1. Emirates 8,29
    2. Avianca 8,17
    3. Qatar Airlines 8,15
    4. Luxair 8,1
    5. Singapore Airlines 8,1
    6. Azul Brazilian 8,08
    7. Thai Airways International 8,02
    8. Cathay Pacific 7,94
    9. TAROM 7,79
    10. Vietnam Airlines  7,79
  • Digitalizarea educaţiei din România în raport cu nivelul european

    Suedia reprezintă cel mai mare investitor în educaţie, care acordă instituţiilor de învăţământ public bugete de 7% din PIB-ul ţării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda şi Belgia. „Am speranţe că în următorii ani această piaţă va creşte şi la noi, cadrele didactice încep să fie mai deschise la tehnologie şi să înţeleagă că nu se mai poate altfel, având în vedere că elevii din ziua de astăzi folosesc tehnologie în tot ceea ce fac, mai puţin în şcoală”, declară Holicov. În plus, deşi piaţa serviciilor pe segmentul educaţional se dezvoltă pe zi ce trece, problema stă, în continuare, în gradul scăzut de implementare la nivelul şcolilor, mai exact lipsa fondurilor şi a unei legislaţii care să permită unităţilor şcolare să adopte soluţii moderne de management educaţional. Pe lângă asta, ne lovim şi de o rezistenţă la schimbare, mai spune Holicov. Pe de ală parte, pentru a avea o comparaţie relevantă vizavi de poziţionarea în raport cu Europa, trebuie să avem în vedere diferenţele existente la nivel de sistem de învăţământ dintre ţări şi faptul că digitalizarea educaţiei este un proces de durată, care necesită o pregătire amplă şi o transformare pe termen lung, consideră Veronica Dogaru, corporate communication manager la Orange. „În ultimii ani, s-au făcut progrese în acest sens şi la noi în ţară”, adaugă reprezentanta Orange. 

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Poveste INCREDIBILĂ. Cum ajuns ROMÂNIA să se mândrească cu o fabrică de ciocolată ca în BELGIA. Vin turişti din toată LUMEA să o vadă

    „Ţara noastră rămâne preferata turiştilor români pentru vacanţa de Paşte, cu toate că sunt cereri pentru o paletă din în ce mai largă de destinaţii. Le propunem clienţilor noştri sejururi în Delta Dunării sau în Transilvania. Însă, au fost solicitate şi destinaţii noi şi pachete atipice pentru vacanţa de Paşte din acest an, cum ar fi croazierele în Caraibe şi Cuba”, a precizat, pentru MEDIAFAX, director de vânzări TUI Travel Center-Eurolines.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Eurostat: România a înregistrat a doua cea mai mică rată a inflaţiei din UE, în februarie

    În februarie 2017, cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Irlanda (0,3%), România (0,5%), Bulgaria şi Danemarca (0,9%). Cele mai mari rate anuale au fost raportate în Estonia (3,4%), Belgia (3,3%), Letonia şi Lituania (3,2%).

    Comparativ cu ianuarie 2017, inflaţia anuală a scăzut în trei state membre UE şi a crescut în 24.

    Impactul semnificativ asupra zonei euro a fost generat de combustibilul pentru transport (+0,6 puncte procentuale – pp), legume (+0.25 pp), în timp ce telecomunicaţiile (-0,10) şi articolele de îmbrăcăminte (-0,07 pp) au avut cel mai mare impact negativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro