Dacă aveţi un Mercedes vechi dar aţi visat toată viaţa la un Rolls Royce, există un atelier în Kazahstan care vă poate îndeplini dorinţa!
Aşa cum mecanicii din Rusia ştiu să transforme S-Class-urile vechi într-unele noi, şi vecinii lor au găsit formula pentru a crea un Rolls dintr-o caroserie veche de Mercedes.
Sursă foto: englishrussia.com
Programul constă într-o serie de 23 de lecţii cu exemple şi studii de caz pe diferite subiecte, de la cum să îţi promovezi afacerea online până la cum să vinzi online mai mult. De ce avem nevoie de lecţii? Pentru că nu trăim în ţara specialiştilor IT bine pregătiţi în ţara internetului de viteză (în urmă cu câteva zile Irina Lucan-Arjoca, director general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, spunea că Ploieştiul este se află pe locul al treilea în lume din punctul de vedere al vitezei de accesare a internetului, după Singapore şi Hong Kong).
„4 din 5 români nu au cunoştinţele necesare de a pune în valoare diferitele tehnologii în spaţiul digital. Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm şi trebuie să vedem ce avem de făcut. Companiile trebuie să înţeleagă de ce anumite tehnologii sunt esenţiale în a şti cum să comunici, cum să analizezi date, cum poţi găsi o nouă piaţă, cum poţi fi competitiv la nivel global”, spune Dan Bulucea, country director la Google România, la lansarea programului Atelierul Digital.
Declaraţiile şefului Google România sunt susţinute de datele Digital Economy & Society Index (DESI), din care reiese că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte competenţe digitale. Doar 16% dintre români au cunoştinţe digitale de bază, în comparaţie cu media de 30% a UE 15 (primele 15 state ale Uniunii Europene) şi 26% a ţărilor NMS 13 (ţările din centrul şi estul Europei). Mai mult, 43% dintre români declară că nu au deloc competenţe digitale, ceea ce este mult peste media de 25% în ţările NMS 13 şi 14% în UE 15. Doar 8% dintre români cred că au cunoştinţe digitale destul de solide pentru a face faţă într-un mediu de lucru competitiv.
Creşterea competenţelor digitale a populaţiei este necesară deoarece, potrivit datelor Comisiei Europene, în viitorul apropiat 90% dintre slujbe vor necesita cunoştinţe digitale. Comisia Europeană estimează că, până în 2020, 825.000 de locuri de muncă vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj. „Internetul este esenţial în societatea de astăzi, oferind oportunităţi şi mijloace de dezvoltare antreprenorilor şi afacerilor. Vrem ca prin programul Atelierul Digital lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forţă de muncă şi antreprenorii în obţinerea cunoştinţele digitale atât de importante în economie”, a spus Dan Bulucea.
Atelierul Digital oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite. Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online. La final, după susţinerea unui test, vor primi o certificare din partea Google şi IAB Europe, care este valabilă nu numai la noi în ţară dar şi în Europa. Întregul curs cuprinde 89 de lecţii, împărţite în 23 de teme, adică aproape 7 ore de conţinut filmat în România. „Ne propunem să contribuim la dezvoltarea competenţelor digitale a cel puţin 30.000 de studenţi în 2016”, a subliniat obiectivul programului şeful Google România.
La nivel european, Google s-a angajat să ofere pregătire digitală a peste 2 milioane de europeni până în 2017. În acest sens, compania a anunţat că investeşte 42 milioane de euro în 2016 pentru a creşte nivelul cunoştinţelor digitale la nivelul companiilor şi persoanelor din Europa, prin pregătirea unui număr şi mai mare de antreprenori şi studenţi.
În cadrul evenimentului de lansare a programului Google “Atelierul Digital” a fost invitat şi ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, care şi-a anunţat sprijinirea proiectului companiei americane. În cadrul secţiunii de întrebări şi răspunsuri, ministrul a primit o întrebare despre ce face ministerul pentru ca reţeaua de internet să ajungă în cât mai multe case din mediul rural.
Marius Bostan, uşor iritat de întrebare a declarat: “Ce face acest guvern? Ni s-a reproşat că acest guvern stă, că nu face nimic. Marele avantaj al acestui guvern este că măcăr nu se fură în acest an electoral. Un mare avantaj. Banii nu sunt duşi acolo unde nu trebuie. Numai faptul că se administrează corect este un mare câştig.Rolul statului este acela de a ridica bariere, de a simplifica lucrurile. Să păstrăm o atmosferă de competiţie corectă, să nu fie unii avantajaţi şi să nu fure alţii.”
Acesta a continuat să vorbescă despre proiectele guvernului tehnocrat şi a dat exeplul Ronet, pe care funcţionarii voiau să-l închidă însă Bostan a refuzat. “Când am venit eu la guvern în noiembrie, toată lumea mi-a spus că nu se poate, că trebuie închis. Era vorba de 60 milioane de euro nerambursabili. Adică pierdeam 60 mil., cei care câştigaseră contractele ne-ar fi dat în judecată şi am fi pierdut 120 milioane de euro. În decembrie am avut internet în 99 de sate din România. Nu am ieşit să comunic la televizor. Noi muncim.”
Însă este nemulţumit de salariile mici pe care le primesc experţii care se ocupă asemenea proiecte.
“Nu poţi avea experţi şi să-i plăteşti cu 200-300 de dolari. Salariul la guvern al unui expert debutant este de 900 de lei. Asta este realitatea. Un expert cu experienţă mai multă ajunge până la 2000 de lei la mine în minister.” Apoi ministrul a vorbit despre programele de recrutare care s-au desfăşurat până acum, despre angajările pe pile. ” Am identificat o oportunitate, am iniţiat un program, am nevoie de 20 de experţi, am scris un proiect, l-am lansat pe programul operaţional de dezvoltarea capacităţii administrative. S-a aprobat şi aştept contractarea de 3 luni. Şi sper ca luna aceasta să am 20 de experţi plătiţi cu sume însemnate. Am 30-40 de locuri libere în minister. Am făcut concurs, am dat din banii mei pe publicitate pe Facebook, peste tot. Fără pile, fără relaţii. Am observat că dacă mă uit pe CV-uri pot să fac şi o hartă să-mi dau seama cine a adus oamenii în minister.”
Diana Nedea are 32 de ani, a renunţat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporaţie şi a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajaţi care produc 1.000 de perechi de încălţări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povesteşte ce a făcut-o să renunţe la multinaţională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an şi ce planuri are.
Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30, iar la 7 îşi începe programul la atelier (şi nu e prima care ajunge, sunt doi angajaţi care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povesteşte Diana Nedea, care din când în când însoţeşte cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale şi cizme (dovadă că a potrivit la blugi şi cămaşă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălţări, „doar vreo 40“, şi ştie asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.
Nici n-ar avea unde să ţină mai multe perechi, pentru că spaţiul este limitat; locuieşte într-o garsonieră şi nu păstrează încălţările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălţări fără toc, deşi e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou şi am instalat o aplicaţie care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc şi îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări şi a decis că e mai bine să îşi adapteze ţinuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporaţie.
Aşezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băţ de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înfiinţarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei. Urmăreşte din priviri trecătorii şi identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau şlapi, ci încălţăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălţări; părinţii ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viaţă“ şi au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajaţi.
Diana Nedea nu are diplomă de inginer, ci este absolventă de ASE şi spune că a lucrat înainte de a înfiinţa atelierul de producţie în ceea ce numeşte „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaţionale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone şi apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care iniţial ar fi fost o divizie a afacerii părinţilor săi, antreprenori din 1996. În momentul de apogeu al afacerii fabrica părinţilor avea 400 de angajaţi. „Cochetau cu ideea de a face ceva pentru piaţa internă, însă sunt foarte încărcaţi, ca volum de muncă, şi au renunţat la idee.“
Povesteşte că la întoarcerea din concediu s-a aşezat la birou şi nu şi-a mai găsit locul, a fost un moment în care şi-a dat seama că nu mai rezonează cu multinaţionala. Se implicase mult în proiectul afacerii, avea multe idei – a studiat şi pictura ani de zile, pentru că „părinţii au investit în mine şi sora mea destul de mult“; spune că în întreaga familie se regăseşte un pic de spirit artistic, dar ea se pricepe şi la cifre, statistici şi matematici. Îşi aminteşte că în vacanţele de vară mergea în fabrica părinţilor şi împreună cu sora sa căutau resturi de piele din producţie ca să facă botoşei pentru păpuşi. Începutul afacerii n-a fost însă o joacă de copil, chiar dacăa avut o întreagă serie de avantaje.
Unul dintre avantaje a fost sprijinul părinţilor, care i-au împrumutat utilajele cu care a pornit producţia şi i-au pus la dispoziţie şi un spaţiu. Aşa că investiţia de pornire, în 2011, a fost de 8.000 de euro, bani proprii.
Ulterior, a schimbat utilajele, iar bugetul de investiţii a ajuns până la 20.000 de euro în 2012, când a deschis şi primul magazin, la o aruncătură de băţ de Lipscani. Un alt avantaj au fost toate informaţiile la care a avut acces de-a lungul vieţii, pentru că fabricarea pantofilor are dichisul său; pielea, de pildă, se întinde pe o direcţie, motiv pentru care este dublată la interior cu o pânză care contracarează acest efect, altminteri încălţările „se fac bărcuţă“. De mare folos a fost şi girul pe care l-a avut în faţa furnizorilor, care lucrau de ani buni cu părinţii săi. „Au fost probleme financiare, inclusiv cu sume neîncasate pe mărfuri pe care le-am livrat la magazine, pe care le-am depăşit tot mulţumită furnizorilor. Istoria familiei m-a ajutat mult, ar fi fost mult mai greu şi la început, şi pe parcurs.“ Un moment hotărâtor în existenţa firmei a fost cel în care a marcat o pierdere de 80.000 de lei de la un singur client, care pur şi simplu nu a plătit marfa. „Cadrul legislativ este groaznic, este foarte greu să recuperezi banii din piaţă.
În cadrul evenimentului de lansare a programului Google “Atelierul Digital” a fost invitat şi ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, care şi-a anunţat sprijinirea proiectului companiei americane. În cadrul secţiunii de întrebări şi răspunsuri, ministrul a primit o întrebare despre ce face ministerul pentru ca reţeaua de internet să ajungă în cât mai multe case din mediul rural.
Marius Bostan, uşor iritat de întrebare a declarat: “Ce face acest guvern? Ni s-a reproşat că acest guvern stă, că nu face nimic. Marele avantaj al acestui guvern este că măcăr nu se fură în acest an electoral. Un mare avantaj. Banii nu sunt duşi acolo unde nu trebuie. Numai faptul că se administrează corect este un mare câştig.Rolul statului este acela de a ridica bariere, de a simplifica lucrurile. Să păstrăm o atmosferă de competiţie corectă, să nu fie unii avantajaţi şi să nu fure alţii.”
Acesta a continuat să vorbescă despre proiectele guvernului tehnocrat şi a dat exeplul Ronet, pe care funcţionarii voiau să-l închidă însă Bostan a refuzat. “Când am venit eu la guvern în noiembrie, toată lumea mi-a spus că nu se poate, că trebuie închis. Era vorba de 60 milioane de euro nerambursabili. Adică pierdeam 60 mil., cei care câştigaseră contractele ne-ar fi dat în judecată şi am fi pierdut 120 milioane de euro. În decembrie am avut internet în 99 de sate din România. Nu am ieşit să comunic la televizor. Noi muncim.”
Însă este nemulţumit de salariile mici pe care le primesc experţii care se ocupă asemenea proiecte.
“Nu poţi avea experţi şi să-i plăteşti cu 200-300 de dolari. Salariul la guvern al unui expert debutant este de 900 de lei. Asta este realitatea. Un expert cu experienţă mai multă ajunge până la 2000 de lei la mine în minister.” Apoi ministrul a vorbit despre programele de recrutare care s-au desfăşurat până acum, despre angajările pe pile. ” Am identificat o oportunitate, am iniţiat un program, am nevoie de 20 de experţi, am scris un proiect, l-am lansat pe programul operaţional de dezvoltarea capacităţii administrative. S-a aprobat şi aştept contractarea de 3 luni. Şi sper ca luna aceasta să am 20 de experţi plătiţi cu sume însemnate. Am 30-40 de locuri libere în minister. Am făcut concurs, am dat din banii mei pe publicitate pe Facebook, peste tot. Fără pile, fără relaţii. Am observat că dacă mă uit pe CV-uri pot să fac şi o hartă să-mi dau seama cine a adus oamenii în minister.”
Google lanseză în România programul Atelierul Digital, o platformă online gratuită care oferă tinerilor pregătire în domeniul marketingului digital şi în dezvoltarea afacerii cu ajutorul internetului.
Potrivit datelor Comisiei Europene, în viitorul apropiat, 90% dintre slujbe vor necesita cunostinţe digitale. Comisia Europeană estimează că, până în 2020, 825.000 de locuri de muncă vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj.
Potrivit Digital Economy & Society Index (DESI), România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte competenţe digitale. Doar 16% dintre români au cunoştinţe digitale de bază, în comparaţie cu media de 30% a EU15 şi 26% în ţările NMS13, arată un raport DELab. Mai mult, 43% dintre români declară că nu au deloc competenţe digitale, ceea ce este mult peste media de 25% în ţările NMS13 şi 14% în EU15. Doar 8% dintre români cred că au cunoştinţe digitale destul de solide pentru a face faţă într-un mediu de lucru competitiv.
„Internetul este esenţial în societatea de astăzi, oferind oportunităţi şi mijloace de dezvoltare antreprenorilor şi afacerilor. Vrem ca prin programul Atelierul Digital lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forţă de muncă şi antreprenorii în obţinerea cunoştinţele digitale atât de importante în economie. Sperăm ca acest lucru să contribuie la sprijinirea României în exploatarea oportunităţilor oferite de economia digitală”, spune Dan Bulucea, Country Director Google România.
Atelierul Digital oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite: de la cum să-ţi construieşti prezenţa online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea mediul mobil pentru a atrage noi clienţi. Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online. La final, pot alege să dea un test şi, dacă îl trec, vor primi o certificare din partea Google şi IAB Europe. Întregul curs cuprinde 89 de lecţii, împărţite în 23 de teme.
[1] EU15 – Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie
[2] NMS13 – Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia
Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.
Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.
În el sunt expuse articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.
”Ideea mi-a venit în 1996 când am cunoscut o doamnă de origine maghiară care făcea ceva asemănător, bineînţeles, decorând mobilierul cu modele şi simboluri ungureşti”, spune Mircea Ungurean pentru fabrikadecase.com. ”Mi-am amintit că bunica mea săsoaică îmi povestise despre mobilierul pictat cu tot felul de flori stilizate ce se regăsea adesea în gospodăriile ţărăneşti, aşa că am decis să continui tradiţia”.
Abia în 2003 a reuşit să se dedice exclusiv pasiunii sale, renunţând la toate celelalte afaceri pe care le gestionase până atunci. A dat anunţ în ziar, căutând pictori care să reproducă modele săseşti, însă a fost nevoie de o documentare riguroasă pentru a putea realiza lucrări autentice.
”La început a fost destul de dificil pentru că pictorii nu ştiau să realizeze florile în stil tradiţional. Motivele săseşti sunt deosebit de complexe şi de stilizate. Fiecare desen se realizează cu multă migală. Este nevoie de o anumită tehnică, de talent şi precizie. De exemplu, garoafa, simbol folosit de saşi pe la 1800-1900, se pictează cu multă trudă şi răbdare. Gândiţi-vă că ţăranii care îşi înfrumuseţau astfel obiectele din casă nu aveau pregătire în domeniul artei. Făceau totul din suflet, aşa cum simţeau. Tocmai de aceea motivele sunt atât de greu de reprodus”, explică Mircea Ungurean.
În atelierul din Cisnădioara lucrează, în prezent, şapte persoane pe partea de tâmplărie şi trei fete care se ocupă de decorarea obiectelor. Mobilierul este confecţionat din lemn de brad sau molid şi este personalizat în funcţie de preferinţele clientului. Există şi posibilitatea restuarării, însă procedeul este anevoios şi costisitor.
Alexandra Mocanu a observat în urmă cu cinci ani câteva spaţii industriale vechi reconvertite într-o călătorie în Berlin, iar, la întoarcerea în Bucureşti, i-a spus asociatului său: „Hai să luăm şi noi un astfel de spaţiu“. Spaţiul a fost atelierul de filatură al fabricii Industria Bumbacului de pe Splaiul Independenţei. L-au numit „Atelierul de Producţie“, iar de un an se concentrează pe terasa Deschis Gastrobar de pe acoperişul fostei fabrici.
În 2010, pe când era studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, Alexandra Mocanu a început să organizeze expoziţii în spaţiul de circa 500 de metri pătraţi al atelierului de filatură al fabricii Industria Bumbacului, sub numele Atelierul de Producţie. Ideea găsirii unui spaţiu neconvenţial a venit în urma unei călătorii în Berlin, unde a observat că trendul spaţiilor reconvertite şi mai ales al celor industriale dedicate organizării evenimentelor devenise popular. „Îmi amintesc că atunci când am intrat prima oară în clădire am găsit multă humă şi mult praf, era un spaţiu devastat, nu se mai întâmpla nimic aici de când a încetat producţia“, povesteşte Mocanu.
Treptat, evenimentele din zona artei au început să fie îmbinate cu evenimente de muzică electronică, iar după un an, ea şi partenerul său Mircea Răcaru s-au concentrat exclusiv pe evenimentele de muzică. „Pe atunci era singurul spaţiu ce putea să acomodeze 800-1.000 de persoane; nu mai exista coerenţă între tablourile de pe perete, lângă care se fuma în cadrul evenimentelor de muzică, spre exemplu, şi nici nu se justifica din punct de vedere financiar axarea pe galerii de artă.“ Au funcţionat astfel aproximativ patru ani, o parte din evenimentele găzduite de Atelierul de Producţie, mai ales din zona muzicii electronice, fiind organizate de ei, prin propria firmă, iar restul prin intermediul altor parteneri.
Mircea Răcaru, absolvent de Ştiinţe Politice, dar pasionat de industria ospitalităţii, s-a alăturat echipei în 2012. A lucrat mai întâi ca barman şi a devenit ulterior partenerul de afaceri al Alexandrei. De aproximativ un an, au oprit activitatea Atelierului de Producţie şi s-au concentrat pe noul lor pariu, Deschis Gastrobar. După mai multe tentative eşuate de închiriere a unui spaţiu în centru, le-a venit ideea de a folosi spaţiul de pe acoperişul halei aflate lângă Atelierul de Producţie. Au lucrat vreme de şapte luni la proiect, din care construcţia efectivă a durat doar o lună şi jumătate. „A fost o experienţă nouă în toate sensurile, de la lucratul cu o echipă de arhitecţi până la partea birocratică de avizare şi de conturare a unui business plan coerent.“ Costurile necesare amenajării spaţiului s-au ridicat la 60.000 de euro şi, pentru realizarea a tot ceea ce şi-au propus, inclusiv mutarea unei părţi din activitatea gastrobarului în spaţiul Atelierului de Producţie, au nevoie de o investiţie la fel de semnificativă. „Mai avem nevoie de cam încă pe atât ca să terminăm aici şi să refacem şi jos. O să realizăm proiectul în mai multe faze“, spune Răcaru.
Tinerii antreprenori spun că se axează pe un public format mai ales din „tineri pozitivi şi optimişti“. Terasa înregistrează zilnic un trafic mediu de 250 de persoane, iar, în cadrul evenimentelor organizate, acesta ajunge şi până la 700 de persoane. Un concept atipic pentru piaţa locală este organizarea de evenimente pe timp de zi duminica: „Nu se prea face nimic în Bucureşti duminica după ora 15, aşa că la noi a funcţionat foarte bine acest concept“, spune Mocanu. Tinerii şi-au propus ca până la toamnă să inaugureze noul proiect, ce presupune continuarea conceptului Deschis Gastrobar în interiorul Atelierului de Producţie, iar despre recuperarea investiţiei spun că s-a putea întâmpla în aproximativ trei ani, în condiţiile în care afacerea va continua în acelaşi ritm ca până acum.
În atelierul celor două antreprenoare se produc autocolante, tapet, dar şi rafturi, cuiere şi ceasuri. Însă nu orice fel de autocolante, ci unele ce prisosesc de creativitate şi ludic. V-aţi imaginat vreodată cum ar arăta numărătoarea haioasă cu „Un elefant, pe o pânză de păianjen” imaginată ca un autocolant pentru camera copilului? Sau capra cu trei iezi? Sunt doar câteva dintre autocolantele ce sunt disponibile la atelierul Cai verzi pe pereţi.
Atelierul de creaţie a apărut în a doua jumătate a anului 2009 din cauza situaţiei economice de la aceea vreme, dar şi din cauza constrângerii creative de la birou. „Când lucram cu colega mea, Bianca Bărbieru, într-un birou de design interior, ne doream mai multă libertate în ceea ce privea activitatea de creaţie. În acelaşi timp, din cauza situaţiei economice generale, pentru că era începutul crizei, lucram sub presiunea lipsei de proiecte şi tensiunilor din birou. Astfel s-au înfiripat nişte discuţii despre freelancing”, spune Ana Bănică. În acest mod a apărut ideea autocolantelor, „iar numele, deşi iniţial am avut tendinţa de a fi mai conservator, a apărut într-o dimineaţă, la cafea, în cadrul unei discuţii amicale despre intenţiile noastre”, adaugă ea. Numai că intenţiile lor nu s-au dovedit a fi doar nişte simple fantezii, ci o afacere care, după şapte ani, încă se află pe piaţă.
Ideea de autocolante decorative a apărut după ce cele două partenere au folosit acest element în câteva amenajări interioare pentru o firmă care se ocupa de producţie publicitară. Bianca a venit cu propunerea şi s-au pus pe treabă, au început schiţeze primele modele şi să lucreze la un site, o platformă unde îşi puteau promova proiectele. Mai trebuia să găsească o soluţie pentru partea de producţie. Cum nu aveau capital, pentru că abia absolviseră facultatea cu un an în urmă, căutau un partener de producţie. Întâmplarea a făcut ca o cunoştinţă să aibă „un mic cutter plotter”, un dispozitiv care poate printa creaţiile grafice pe mai multe tipuri de materiale, iar acest lucru le-a permis să pornească treaba.
Primul sticker produs a fost un liliac cu ochii bulbucaţi, vândut cu 30-40 de lei. Responsabile pentru produsele Cai verzi pe pereţi sunt chiar creatoarele atelierului, numai că Bianca a decis să plece din Capitală. „Din 2014 ea a plecat din Bucureşti şi a schimbat domeniul de activitate. Astfel am rămas doar eu ilustrator şi designer la Cai verzi pe pereţi”, spune Ana Bănică. „Nu am avut niciodată angajaţi pe partea de creaţie, fiindcă am construit un brand care se identifică în totalitate cu noi: desene simple dar expresive, însoţite de cele mai multe ori de o doză de umor sau romantism”.
Partea de producţie este realizată tot de Ana Bănică, doar în perioadele aglomerate din an apelând la mai mulţi colaboratori pentru producţie. „În timp, am şi îmbogăţit paleta de decoraţiuni de perete cu câteva modele de tapet şi mici obiecte de mobilier, cum sunt cuierele şi rafturile. Pentru acestea colaborez cu o firmă de print şi cu un atelier care lucrează metalul”, spune Bănică.
Multe dintre produsele Cai verzi pe pereţi conţin motive specifice româneşti (capra cu trei iezi, vulpi la struguri sau brâul românesc), dar şi motive urbane – ciclism, câini amorezaţi, mimi, pegaşi sau unicorni, iar publicul predominant al afacerii este din ţară. „În 2015 am avut 230 de comenzi, pentru unul până la cinci produse, din România, 22 de comenzi în străinătate şi câteva proiecte personalizate, la cererea clienţilor sau arhitecţilor care doresc să colaboreze cu mine în cadrul unor amenajări mai ample”, povesteşte antreprenoarea. În funcţie de complexitate şi mărimea autocolantelor, preţul acestora variază de la 30 de lei până la 230 de lei. Tapetele sunt mai scumpe şi încep de la 150 de lei, însă un tapet numit „Cântecul sirenei” se vinde cu 770 de lei. Unele produse pot părea prea scumpe pentru piaţa din România, însă îşi găsesc un loc în casele străinilor. „Încep să apară din ce în ce mai mulţi clienţi din străinătate, ceea ce este o mare bucurie. Mă încântă foarte mult să ştiu că autocolantele Cai verzi sunt lipite pe pereţi din case de prin toată Europa, dar şi de pe alte continente”, mărturiseşte Bănică. Atelierul nu produce numai pentru clienţi individuali, ci poate executa lucrări şi pentru companii pentru proiecte mai mici sau mai mai mari.
Atelierul Cai verzi pe pereţi se află în peisajul românesc creativ de 7 ani, însă nu a fost un drum lipsit de hopuri, în special din cauza faptului că partenerele nu au avut un capital de investiţii şi nici un plan de afaceri. „A durat cam trei-patru ani să ne punem pe picioare cât de cât şi să reuşim să ne susţinem doar din asta. În acest timp am lucrat şi amenajări de interior, dar şi graphic design. Acum desenez şi produc full time Cai verzi pe pereţi şi probabil foarte curând va veni clipa în care va trebui să-mi găsesc un colaborator permanent”, spune Ana Bănică. Despre finanţare, ea spune că nu a investit foarte mult. „Afacerea s-a dezvoltat organic. Am achiziţionat aparatură în valoare de aproximativ 1.500 de euro după un an de activitate, materialele consumabile costă destul de mult, plătesc chiria pentru atelier, iar investiţiile în promovare au fost minime”, continuă ea.
Cu toate acestea, 2015 a însemnat un an în care încasările au ajuns undeva pe la 11.500 de euro, iar profitul în jur de 6.000 de euro, potrivit lui Bănică. La atingerea acestor valori a contribuit şi creşterea pieţei de design autohton din ultimii ani, când tot mai mulţi tineri încearcă să-şi vândă produsele. Dizainăr este un alt exemplu din peisajul local, o platformă online unde designeri (printre care şi Cai verzi pe pereţi) îşi pot expune şi vinde produsele.
Pentru anul în curs, antreprenoarea vrea o creştere a businessului şi caută un colaborator permanent pe partea de management şi/sau producţie. Cât despre încasări, Ana Bănică este optimistă, „începutul de an se arată promiţător, însă, până la urmă eu sunt «artistul» şi nu aş putea face o estimare realistă.”