BusinessMagazin

Tag: animale

  • Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Tribul Mentawai, care numără în jur de 64.000 de oameni, se găseşte pe insula Sumatra de Vest din Indonezia. Cei din trib sunt cunoscuţi pentru tatuajele inconfundabile şi casele decorate cu cranii ale animalelor vânate.
     
    Fotografiile uluitoare realizate de Mohammed Saleh Bin Dollah prezintă viaţa de zi cu zi a femeilor, bărbaţilor şi copiilor care trăiesc pe insulă. Acolo, liderii tribului sunt atotputernici, iar orice problemă poate fi rezolvată de către un vraci, potrivit celor de la Daily Mail.
     
    “Femeile umblă dezbrăcate, iar vieţile lor depind numai de resursele naturale. Am vrut să merg pe insulă pentru a putea împărtăşi cu alţii aceste lucruri uimitoare”, a scris fotograful. Cei 64.000 de mii de membri ai tribului locuiesc în case numite Umas, construite din bambus, lemn şi iarbă şi decorate cu craniile animalelor pe care le vânează. 
     
    Fotografii de Mohammed Saleh Bin Dollah

  • Poveşti cu animale, sirene şi sârmă

    Lucrările acestuia ies în evidenţă prin faptul că par a fi nişte desene în creion, cu multe linii trasate pe hârtie ce le dau un aspect tridimensional, şi care sunt apoi transpuse în realitate, fiind gândite pentru a fi expuse în aer liber.

    Printre cele mai spectaculoase creaţii ale sale se numără personaje fantastice, cum ar fi o sirenă care aşteptă pe o piatră pe malul apei ori animale, păsări şi insecte: cai de mare, pisici, vulturi în zbor, lebede şi fluturi şi chiar şi copaci, toate lucrate din sârmă de oţel.

     

  • Leoaica feministă şi leul alfa. Dacă ar putea sa aleagă între un şef feminist sau misogin, ce ar prefera românii?

    TEXT: Romulus OPRICA, Ph.D. senior researcher & managing partner, BrandBerry

    Aceste imagini uşor prosteşti mi-au trecut prin minte imediat după ce am analizat rezultatele studiului despre percepţia femeii de/din afaceri, realizat la invitaţia Business Magazin pentru evenimentul Woman in Power 2018. De vină este un anume rezultat, respectiv cel obţinut la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia «Unul dintre principalele mele scopuri în viaţă este să îmi fac părinţii mândri de mine.»”

    43% dintre bărbaţii care au răspuns la studiu şi-au exprimat acordul cu această afirmaţie, în timp ce doar 38% dintre respondenţii femei au fost de acord cu aceasta. Chiar fără a fi foarte mare, diferenţa este, din punctul meu de vedere, semnificativă. Chiar şi analizat separat, faptul că 43% dintre bărbaţii respondenţi arată un atât de puternic ataşament faţă de părinţi indică existenţa unei foarte interesante teme de cercetare.

    Am adresat, în chestionarul pregătit de compania de cercetare de piaţă BrandBerry în parteneriat cu Business Magazin, peste 30 de întrebări respondenţilor vizaţi, iar răspunsurile lor ne arată o imagine încă uşor dezechilibrată în percepţii, chiar şi în zonele cele mai dinamice ale ţării în ceea ce priveşte businessul. Studiul a fost realizat în cele mai mari 10 oraşe ale României, fiind colectate date de la peste 1.000 de respondenţi prin chestionare online. Am ales ca ţintă cele mai mari 10 oraşe din ţară pentru că acestea atrag cele mai multe investiţii, au cea mai mare dinamică din punctul de vedere al afacerilor, produc mai mult de jumătate din PIB-ul României şi au infrastructura tehnologică necesară accesului la respondenţi. Ţinând cont că tema de cercetare a fost imaginea femeii de/din afaceri în România, am vrut să aflăm imaginea ei în zona „funcţională” a ţării, studiul fiind reprezentativ doar pentru această zonă şi nu pentru întreaga ţară. Au fost validate 818 răspunsuri iar baza de date a fost ponderată după gen, vârstă şi domiciliu, conform datelor obţinute în urma recensământului populaţiei (INS). Studiul are o marjă de eroare de ±3,5%.

    În aproape toate punctele studiate am descoperit diferenţe importante de percepţie între viziunea femeilor şi cea a bărbaţilor despre rolul, aptitudinile şi nevoile femeilor, de cele mai multe ori acestea nefiind în favoarea femeilor, fapt ce arată că şi în zonele cele mai dezvoltate ale ţării dăinuie încă o cultură masculină, puternic tradiţionalistă.

    Topul general al aspectelor importante pentru succesul în carieră, indiferent de sex, este format din aptitudini, adaptabilitate şi studii temeinice. Totuşi, pentru a avea succes în carieră, bărbaţii consideră în mai mare măsură decât femeile că adaptabilitate şi relaţiile sunt importante, în timp ce femeile consideră că studiile şi aspectul fizic sunt importante în succesul în carieră în mai mare măsură decât bărbaţii.

    Acum câteva zile, EUROSTAT a transmis cifrele referitoare la diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei la nivelul Uniunii Europene. A fost motiv de fericire şi de felicitări în grup vestea că în România diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei, pentru aceeaşi poziţie, sunt mult mai mici decât media europeană sau decât cea manifestată în ţările dezvoltate ale UE. S-a scăpat, totuşi, din vedere faptul că diferenţele salariale dintre România şi ţările la care ne raportăm sunt foarte mari şi că, în Germania de exemplu, există chiar o politică de taxare suplimentară a femeilor în cazul cuplurilor căsătorite în care lucrează ambii parteneri. Motivele sunt multiple şi ar avea nevoie de un material separat pentru a fi descrise, deci nu le voi enumera aici; ceea ce este important de reţinut este faptul că în România tocmai salariile mici (comparativ cu restul UE) sunt un factor important al diminuării distanţei dintre salariile oferite bărbaţilor şi cele oferite femeilor. În condiţiile în care două salarii medii acoperă la limită nevoile de bază ale unei familii cu un copil, diferenţa medie de 5% dintre salariul oferit unui bărbat versus salariul oferit unei femei pentru aceeaşi poziţie devine o diferenţă consistentă.

    Studiul nostru relevă faptul că aceste diferenţe sunt explicate mai ales prin seama mentalităţilor învechite, dar şi pe percepţia puternică a bărbaţilor, comparat cu cea a femeilor, că femeile nu sunt dispuse să îşi asume riscuri la fel de mari precum bărbaţii, să lucreze la fel de mult sau că nu se „descurcă” la fel de bine ca bărbaţii.

    Atât bărbaţii, cât şi femeile, în majoritatea lor, care au răspuns la întrebările acestui studiu consideră că în companiile din România există cazuri de sexism / hărţuire sexuală, dar că există un climat mai bun decât în urmă cu 10 ani, un climat mai prietenos cu femeile şi în care femeile pot conduce mult mai uşor decât în urmă cu 10 ani.

    Una dintre întrebările la care aşteptam cu maximă curiozitate să aflu răspunsul a fost cea prin care îi îndemnam pe respondenţi să ne spună pe cine ar alege drept lider al echipei lor dacă ar avea de ales doar între un coleg misogin şi o colegă feministă, ambii la fel de competenţi profesional. Recunosc, răspunsul masiv în favoarea colegei feministe, atât din partea bărbaţilor cât şi din partea femeilor, m-a luat prin surprindere. Plecasem de la altă ipoteză, infirmată de piaţă. 47% din totalul respondenţilor au selectat, cu variaţia „cred că pe” sau „sigur pe” colega feministă, 47% au respins oricare din aceste opţiuni, iar 6% au selectat colegul misogin. Savuros însă nu este neapărat acest rezultat, cât explicaţiile oferite de bărbaţi şi femei pentru alegerile făcute.

    Cei care au respins ambele propuneri, au argumentat că atât misoginismul cât şi feminismul sunt toxice pentru echipă, că o echipă nu are nevoie de un factor de tensiune, ci de un lider; că atât misoginismul cât şi feminismul trădează incapacitatea de a lucra cu oameni fără a face diferenţe de gen şi că în ambele cazuri ar pierde echipa.

    În favoarea colegului misogin au stat temerile faţă de rigiditatea colegei feministe, dar şi considerarea misoginismului drept uşor inofensiv şi amuzant. 

    În favoarea alegerii feministei, argumentele care au contat au făcut referire la un comportament lipsit de politeţe, de tact, al potenţialului coleg misogin, la faptul că femeile au aceeaşi capacitate de a conduce şi că, spre deosebire de misogin, vor da dovadă de imparţialitate in evaluarea echipei şi a membrilor – cu alte cuvinte „egalitatea” a făcut diferenţa.

    Analizând răspunsurile în cheie sociologică, consider că răspunsurile masive în favoarea colegei feministe reprezintă, în fapt, o respingere a băşcăliei, a micii golăneli, a arbitrariului şi a incoerenţei cu care ne confruntăm inclusiv în mediul de afaceri românesc, dar mai ales în mediul politic românesc. Este un răspuns pro echilibru şi egalitate.

    Cu alte cuvinte, decât să ne amuzăm cu un porc misogin, mai bine să avem parte de corectitudine cu o feministă radicală. Acest raţionament poate aduce alegeri interesante şi pe scena politică, pentru că nu cred că se manifestă doar în business; s-ar putea să asistăm la ascensiunea unor lideri care dau impresia că pot aduce echilibrul, că pot stopa acest val de incorectitudini şi dezechilibre sociale, chiar dacă vor manifesta o puternică înclinaţie spre comportamente „rigide” (ca să nu spun autoritariste).

    Răspunsurile la întrebarea de mai sus pot duce la greşita concluzie că majoritatea conlocuitorilor noştri caută egalitatea în general. Nu, egalitatea şi echitatea este căutată mai ales pentru propria persoană; atunci când aleg un lider o fac în aşa fel încât să-mi ofere garanţia că voi fi tratat corect.

    Analiza răspunsurilor primite la un set de 24 de întrebări privind percepţia asupra femeii în societate, afaceri sau familie mi-a evidenţiat o distanţă foarte mare între percepţiile pe care le au femeile despre ele şi cele pe care le au bărbaţii despre femei. La 13 din cele 24 de intrebări s-au manifestat percepţii semnificativ diferite, majoritatea în defavoarea femeilor. Nici la cele în care percepţiile erau asemănătoare imaginea femeii nu era una neapărat pozitivă, ci mai degrabă inferioară bărbatului.
    Nici bărbaţii şi nici femeile nu consideră că educaţia este mai ales pentru bărbaţi decât pentru femei, că femeile muncesc mai puţin decât bărbaţii sau că atunci când există puţine locuri de muncă bărbaţii au în mai mare măsură dreptul să le obţină, dar atât bărbaţii cât şi femeile consideră că, în general, femeile sunt mult mai emotive decât bărbaţii şi se apreciază că gestionarea vieţii de familie şi a carierei este mult mai dificilă în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor.

    Atât bărbaţii cât şi femeile consideră în aproape aceeaşi măsură (cca. 25%) că „viaţa de familie suferă când femeia lucrează cu normă întreagă”, că „dacă mama lucrează cu normă întreagă, copiii suferă” dar şi că „în general femeile sunt mai puţin corupte decât bărbaţii”.

    Aproape 12% dintre femei consideră că „mamele nu sunt angajaţi la fel de buni precum bărbaţii”, faţă de doar 5% dintre bărbaţi. Una din cinci femei consideră că „o soţie care nu lucrează este tot atât de realizată ca şi una care are o slujbă plătită”, un procent uşor mai mare decât cel al bărbaţilor care consideră asta, dar nu semnificativ mai mare.

    Mai mult de o treime dintre femei (37%) consideră că „a avea o slujbă este un lucru foarte bun, dar ceea ce îşi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii”, cu 4% mai mult decât procentul bărbaţilor care consideră acest lucru, în timp ce aproape un sfert dintre bărbaţii chestionaţi consideră că „mai ales pentru o femeie, a avea copii este o datorie faţă de societate” – dublu faţă de numărul femeilor care consideră acest lucru. 

    Femeile se percep mai negativ decât le percep bărbaţii atunci când se gândesc la şansele egale de a fi alese în politică: doar 28% dintre femei cred că au şanse egale cu ale bărbaţilor de a fi alese, faţă de 44% dintre bărbaţi, sau când se gândesc la conducerea unei afaceri: una din cinci femei consideră că „bărbaţii conduc mai bine afacerile decât femeile”, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie.

    Chiar dacă mai mulţi bărbaţi decât femei consideră că acestea au aceleaşi şanse de a fi alese (în politică), cu 10% mai mulţi bărbaţi (26%) decât femei consideră că „în general, bărbaţii sunt lideri politici mai buni decât femeile.”

    Mai mult de una din trei femei (39%) consideră că dacă o femeie câştigă mai mulţi bani decât soţul ei acest lucru poate crea probleme în familie. Este o percepţie foarte diferită de cea a bărbaţilor, doar 16% fiind de acord cu această afirmaţie. Totuşi, numărul bărbaţilor care consideră că „treaba bărbatului este să câştige bani; treaba femeii este să aibă grijă de casă şi familie” este de aproape şapte ori mai mare decât cel al femeilor care sunt de acord cu această afirmaţie.

    Sunt cu 10% mai mulţi bărbaţi decât femei (40% faţă de 30%) care consideră că „o femeie se impune mai greu decât un bărbat în faţa celor cu care colaborează”, dar sunt cu 10% mai puţini bărbaţi decât femei (70% faţă 80%) cei care cred că „femeile se pricep la cifre la fel de bine ca bărbaţii” sau că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai atente la etică şi integritate decât bărbaţii” (48% faţă de 58%). Majoritatea femeilor, 68%, simt că „ascensiunea în carieră a unei femei este mai dificilă decât cea a unui bărbat”, faţă de doar 52% dintre bărbaţi.

    Mai mult de una din trei femei (38%) consideră că doamnele sunt mai bune manageri decât bărbaţii, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie şi mai mult de două din trei femei (70%) cred că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai deschise către acţiuni sociale în comunitate decât bărbaţii”, faţă de doar unul din doi bărbaţi (50%).
    Ultima întrebare adresată respondenţilor din cele mai mari zece oraşe ale ţării a fost aceea de a nominaliza trei femei care activează în mediul de afaceri, indiferent că sunt antreprenoare sau manageri angajaţi.

    Relevant, cred, pentru situaţia în care se regăsesc femeile de afaceri din România este comentariul unui respondent, bărbat, ce nu a făcut nicio nominalizare: „Nu îmi vine în minte nicio femeie în poziţie de conducere. Nu pentru că nu există, ci pentru că nu sunt mediatizate sau mediatizate foarte rar. Ceea ce este trist.” Mi-a luat destul de mult timp să realizez această parte de analiză, pentru că am descoperit nume de care nu auzisem până la acest moment şi am vrut să aflu despre cine este vorba. Am descoperit cu această ocazie poveşti de succes superbe, poveşti motivaţionale şi inspiraţionale pe care, dacă nu realizam acest studiu, cel mai probabil nu le-aş fi aflat niciodată. Am înţeles, cu această ocazie că, da, din lumea de business românească ştiam doar zece, poate 15 nume de femei (dar mult mai multe de bărbaţi), ceea ce mă face să consider că citatul de mai sus este adevărat: femeile de afaceri, poveştile lor, sunt promovate mult mult mai puţin decât cele ale bărbaţilor. Ceea ce face din gala Woman in Power, în acest context, un eveniment cu atât mai valoros şi necesar.

    Am descoperit cu surpriză o distanţă imensă între ocupanta locului întâi ca număr de nominalizări şi ocupanta următorului loc: 133 la 47. Am inclus în top doar femeile care au obţinut cel puţin trei nominalizări şi am ales să realizez topul doar după numărul de nominalizări, fără a mai calcula un punctaj combinat cu poziţia (1, 2 sau 3) pe care persoana a fost nominalizată. Au fost puţin peste 1.500 de nominalizări în total deşi, la 818 cazuri validate, ar fi putut fi 2454 de nominalizări. Numai 50 de persoane au primit minimum 3 nominalizări, iar aceste 50 de persoane încap pe un podium cu 20 de locuri.
    Primele 50 de locuri însumează 752 de nominalizări, următoarele femei nominalizate cu câte două nominalizări strâng 112 nominalizări (56 de femei) iar 601 femei au primit câte o nominalizare. Câteva femei din sfera politică au cumulat şi ele aproape 100 de nominalizări.

    Aceste cifre seci, această fragmentare uriaşă, îmi arată matematic faptul că femeile de afaceri din România încă nu au înghegat un grup puternic, vizibil de lideri. Femeile de afaceri din România sunt, cu mici excepţii, poveşti de succes cunoscute doar de familie şi de un număr mic de apropiaţi. Munca lor, efortul sau reuşita lor nu sunt transformate în materiale didactice prin care şi alţi oameni, femei sau bărbaţi, să descopere mai usor cheia succesului.

    Rămân în spaţiul public drept exemple vizibile, chiar prea vizibile, mai ales poveştile cu femei ce au parte de reuşită facilă, susţinută de câte un leu alfa. În lumea lor de leoaice, feministe sau nu, femeile de afaceri rămân să-şi urmărească cu tenacitate obiectivele, să hrănească mai departe familia, să dezvolte businessul, să mulţumească stakeholderii, ascunse de lumina reflectoarelor. În tot acest timp, leul alfa îşi marchează teritoriul şi se asigură că este auzit de la mulţi kilometri distanţă.
     

  • ANI: 12 foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate

    Astfel, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, printre cei vizaţi sunt:

    Lungu Borgea Petru, primar al comunei Pîngãraţi, judeţul Neamţ, fiind acuzat de conflict de interese administrativ, întrucât ar fi “întocmit, semnat şi aprobat Contractul de arendare şi Contractul de concesiune, încheiate între Comuna Pîngãraţi, judeţul Neamţ, şi Asociaţia Crescãtorilor de Animale Pîngãraţi (asociaţie în cadrul cãreia fiul persoanei evaluate deţine calitatea de membru fondator), precum şi documente aferente, ulterior asociaţia încasând subvenţii A.P.I.A. pentru campaniile 2011 – 2015”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O poliţistă din Cluj prinde hoţi la serviciu, iar în timpul liber creează opere de artă

    Sandra Doja are 22 de ani şi este agent la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda, judeţul Cluj. La serviciu prinde hoţi, iar timpul liber şi-l dedică unui hobby descoperit de pe băncile liceului, creează opere de artă din sârmă,

    Sandra Doja a absolvit în anul 2014 Liceul de Arte Plastice ”Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, iar în acelaşi an a fost admisă la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan”, pe care a terminat-o doi ani mai târziu cu gradul de agent şi a fost repartizată la Poliţia Turda. A lucrat, iniţial, la Biroul de Ordine Publică, iar în prezent face parte din Biroul de Investigaţii Criminale unde desfăşoară activităţi de cercetare penală şi identificare a autorilor care săvârşesc fapte penale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul subteran unde au trăit 20.000 de oameni a fost descoperit din greşeală de un bărbat în timp ce îşi renova casa

    În 1963, un bărbat turc din regiunea Cappadocia a făcut o descoperire impresionantă în momentul în care a început să-şi renoveze casa. După ce a dărâmat un zid din subsolul acesteia, a dat peste o cameră secretă care a condus la un tunel subteran ce s-a deschis într-un oraş complet ascuns: Derinkuyu.

    Fotografii realizate în oraşul conservat arată cum 20.000 de oameni şi toate proviziile şi animalele lor – ar fi putut trăi într-un oraş structurat pe 18 etaje sub pământ, potrivit unui articol al Daily Mail. 

    Comunitatea ascunsă era conectată de alte oraşe subterane prin tunele care se întind pe zeci de kilometri, iar acum a devenit o atracţie pentru turiştii care vizitează Cappadocia. 

  • National Geographic a premiat cele mai frumoase fotografii ale anului 2017

    Cele patru categorii la care s-au putut înscrie concurenţii au fost: animale, peisaje, subacvatic şi aerian. Pentru fiecare categorie s-au acordat premii pentru primele trei locuri, o menţiune specială şi un premiu pentru alegerea publicului.
    Marele premiu în valoare de 10.000 de dolari, la categoria Animale a fost câştigat de Jayaprakash Joghee Bojan din Singapore. Fotografia, intitulată  „Faţă în faţă într-un râu din Borneo”, a fost aleasă din peste 11.000 de imagini, şi surprinde un urangutan în Parcul Naţional Tanjung Puting din Indonezia.
    Karim Iliya din Haiku, Hawaii, a câştigat primul loc în categoria Peisaje pentru o fotografie cu un vulcan din Parcul Naţional Hawai’i.
    Din juriu au făcut parte redactorul de fotografie al revistei National Geographic, Kathy Moran, fotograful National Geographic Anand Varma şi fotograful Michaela Skovranova.

     

  • Videoclipurile terorii: lumea ascunsă din spatele luptei pentru clicuri

    Canalul video al tânărului Arya Mosallah avea peste 600.000 de abonaţi, dar cariera sa de youtuber s-a terminat extrem de abrupt după ce a postat un clip numit ”Aruncând cu apă în oameni, partea a doua“. În film, el se apropia de diverse persoane şi, după o scurtă discuţie, le arunca în faţă un pahar cu apă.

    Mulţi dintre cei care au urmărit imaginile au simţit că asemănarea cu un caz recent de terorism din Marea Britanie este prea puternică, aşa că site-ul deţinut de Google a şters contul tânărului şi l-a împiedicat să mai deschidă alte canale.

    Arya Mosallah nu e prima vedetă de pe YouTube care are probleme din cauza farselor sale. Însă povestea sa, alături de cea în care o altă vedetă – Logan Paul – face glume despre o persoană care şi-a luat viaţa au atras atenţia asupra conţinutului exagerat de pe site. Logan are peste 16 milioane de abonaţi, plasându-l în topul celor mai populari 50 de youtuberi.

    Farsele duse la extrem nu reprezintă un fenomen nou, dar e unul care primeşte tot mai multă atenţie din partea instituţiilor media. Vloggerii au înscenat de multe ori atacuri cu bombe sau chiar crime cu scopul de a-şi speria prietenii sau oameni necunoscuţi; scopul era întotdeauna acelaşi: mai mulţi abonaţi, mai multe clicuri, mai mulţi bani.

    În 2016, patru oameni implicaţi în proiectul de YouTube Trollstation au fost închişi pentru înscenarea unui jaf la muzeul National Portrait Gallery din Londra. Ei au pledat vinovaţi de ”comportament ameninţător ce poate cauza teamă sau violenţă“.

    Cu un an înainte, britanicul Sam Pepper a încărcat un videoclip în care se preface că ucide o altă vedetă de pe YouTube în prezenţa unui prieten care nu suspecta nimic. Reacţiile au fost extrem de negative, iar Pepper a recunoscut ulterior că totul a fost plănuit şi prietenul ce părea traumatizat ştiuse de la început întregul scenariu.

    Cele mai cunoscute farse duse la extrem au fost însă semnate de Vitaly Zdorovetschi, al cărui canal de YouTube a câştigat notorietate în 2012 după ce s-a prefăcut, pe film, că plasează o servietă cu o bombă lângă un străin.

    Ca urmare a clipului, Zdorovetschi a fost arestat, dar mulţi alţi youtuberi au încercat să îi copieze mai apoi farsele.

    Într-un interviu acordat în 2015 celor de la BBC Trending, Zdorovetschi a recunoscut că a împins limitele a ceea ce înseamnă ”comportament acceptabil“, dar a părut uşor confuz în ceea ce priveşte lucrurile pe care nu le-ar face. ”Nu o să mă duc la cineva cu un pistol ca să îl jefuiesc, explicându-i ulterior că a fost o farsă. Nu aş face nimic ilegal, sau doar într-o mică măsură“, a spus el.

    Logan Paul, pe de altă parte, nu e cunoscut neapărat ca autor al unor farse făcute altora. Într-unul din clipurile sale, el îşi înscenează propria moarte în faţa a sute de fani; ca urmare, YouTube i-a suspendat dreptul de a afişa reclame. ”Paul a prezentat un comportament care îi face canalul nefrecventabil pentru advertiseri, dar şi dăunător pentru comunitatea extinsă a creatorilor de conţinut.“

    O întrebare extrem de importantă este cea referitoare la persoanele care apar în clipuri: sunt aceştia necunoscuţi sau actori, eventual prieteni ai celor care deţin canalul? Arya Mosallah a refuzat să răspundă la această întrebare atunci când i-a fost adresată de către jurnaliştii de la BBC Trending, dar a lăsat de înţeles că o parte dintre imagini ar putea fi trucate. ”Şi ce dacă o parte dintre clipuri ar fi false? E ăsta motiv pentru a mi se închide canalul?“, se întreba Mosallah. ”Dacă ar fi fost un scurtmetraj, ar fi fost oare judecat la fel?“

    Reporterii au apelat ulterior la un expert în limbajul corpului, Judi James, care a confirmat că majoritatea secvenţelor par a fi regizate. ”Există de obicei un moment de groază, dar în aceste clipuri oamenii încep aproape imediat să alerge după Arya. Una dintre victime îşi lasă şi geanta pe bancă, iar asta e destul de contra-intuitiv“, explică James.

    Pe măsură ce YouTube se umple de tineri care încearcă să îşi facă un nume într-un mediu dinamic, mereu în schimbare, unii au găsit metode extreme de a atrage atenţia şi, inevitabil, vizualizările. Farsele extreme sunt, prin urmare, o metodă de a ieşi din mulţime.

    ”E probabil cea mai sadică formă de comedie“, explică Judi James. ”Suntem bombardaţi zilnic cu tot mai multe clipuri grafice, care arată accidente auto, evenimente teribile sau chiar oameni care îşi pierd viaţa. Odată ce începi să urmăreşti constant astfel de lucruri, ideea de a urmări o formă sadică de comedie ţi se pare şi mai bună.“

    Un alt aspect extrem de important este acela că autorii farselor pot suferi chiar ei în urma acţiunilor lor. ”Regretul te poate ajunge din urmă. Fie nu ai niciun fel de empatie, acesta fiind un lucru extrem de rar, fie o să îţi tot aminteşti de oamenii pe care i-ai rănit“, notează James.

    Unul dintre cele mai sinistre exemple de farsă care se termină prost este cel din iunie 2017, când o femeie din Minnesota, Statele Unite şi-a împuşcat iubitul.

  • Cine este şi ce avere are cel mai bogat CIOBAN din România

    În urmă cu trei ani, Agrointel a contactat APIA, Ministerul Agriculturii şi asociaţiile de profil în căutarea celui mai mare oier al ţării. Între primul şi următorul clasat era un salt imens. Liderul, Dumitru Andreşoi, avea la nivelul anului 2011 nu 2.000, nu 5.000, ci 8.600 de oi mame, 1.700-1.800 de mioare, 8.500-8.600 de miei şi 500 de berbeci. În total, 19.300-19.500 animale. 
     
    În 2014, acelaşi ciobani avea 24.000 de oi mame, 20.000 de miei, 1.000 de berbeci. Adică 45.000 animale, o creştere de 250% în trei ani. Şi numărul de animale auxiliare este pe măsură: “Nu ştiu exact câţi câini am, dar peste 200 în mod clar am. Şi măgăruşi tot peste 200. Sincer nu mă ştiu toţi câinii, că-s prea mulţi”.
     
     
    De asemenea, în 2011 lucra 7.000 de hectare de teren, din care 1.000 erau în proprietate, restul în arendă sau concesionate. În 2014, omul de afaceri declara: „Acum facem contracte încontinuu, în ultimele zile, şi de arendă şi de concesiune. În plus, cumpăr tot ce e la vânzare agricol: păşune, fânaţ, arabil. Ştiu doar că anul trecut am avut undeva la vreo 14.000 de hectare, din care mai mult de jumate au fost ale mele. Din Hunedoara până în Cluj, Satu Mare, Arad, am terenuri”. Preţul la care a achiziţionează în prezent este între 2.500 euro/hectar, cel mai mic preţ şi până la 3.500 euro. Totul din resurse proprii: “Nu am nici un credit”.
     
     „Pădure nu am. Din ce am eu cumpărat nu cred că am 50 de hectare de pădure. Am luat-o că era în continuarea celorlalte terenuri pe care le-am achiziţionat”. Oierul precizează că absolut tot terenul pe care-l deţine nu e lăsat să stea degeaba, ci e exploatat pentru desfăşurarea activităţii.
     

  • Avertismentul OMS: ”O epidemie devastatoare poate începe în orice ţară în orice moment”

    „Acesta nu este un scenariu viitor de coşmar oarecare”, a precizat Adhanom. „Este exact ce s-a întâmplat acum 100 de ani cu epidemia de gripă spaniolă. O epidemie devastatoare poate începe în orice ţară în orice moment şi poate omorî milioane de oameni pentru că nu suntem încă pregătiţi. Lumea rămâne vulnerabilă”.

    Directorului OMS se întreabă care este cauza vulnerabilităţii? Inabilitatea de a opri Ebola? Creşterea cazurilor de rabie în populaţiile de animale? Cazuri în continuă creştere de SIDA? Nu. Ameninţarea unei epidemii globale este cauzată de apatia noastră, de refuzul încăpăţânat de a ne salva – un refuz care provine din indiferenţa şi lăcomia omului, scrie Futurism.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro