Tag: abilitati

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la Yves Caracatzanis, CEO Renault în România

    SFATURI PENTRU TINERII MANAGERI

    1.
    Să fii consistent cu valorile tale. Poţi să fii inconsistent pe termen scurt, dar termen lung asta te va afecta.
    2.
    Să fii curios

    3.
    Să îţi cultivi abilităţile. Trebuie să înveţi în permanenţă şi să adaugi, cărămidă după cărămidă, noi abilităţi care să te ajute să aduci mai multă valoare companiei.
    4.
    Să livrezi rezultate într-un mod sustenabil. Astfel, activitatea ta va putea fi continuată şi după ce pleci.
    5.
    Să antrenezi şi să dezvolţi echipa. Succesul nu e niciodată al unei singure persoane, ci al echipei; e exact ca în fotbal. Dacă ai un jucător puternic dar echipa nu se ridică la acelaşi nivel, în cele din urmă nu vei putea câştiga niciun campionat.
    6.
    Să ai o viaţă echilibrată. E dificil, dar este un aspect extrem de important. Trebuie să ţii cont atât de viaţa profesională, cât şi de cea personală sau cea socială. Trebuie să faci lucruri în afara biroului.
    7.
    Să înveţi să delegi. Atunci când ai activităţi de conducere nu e uşor, aşa că trebuie să împarţi responsabilităţile.
    8.
    Să îţi respecţi echipa şi oamenii
    cu care lucrezi.
    9.
    Să îţi setezi puncte de referinţă. Dacă vrei să evoluezi trebuie să ţii ochii deschişi şi să vezi şi în afara domeniului tău.
    10.
    Să înveţi din experienţele altora. Transferul de experienţă este extrem de important pentru generaţiile diferite; e valabil atât pentru cei care vin în companie, cât şi pentru cei care lucrează acolo de ani buni.

  • Povestea Clyde Cessna, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii private de construciţie a avioanelor din lume

    Fondatorul Cessna Aircraft Company, una dintre cele mai mari companii private de construcţie a avioanelor din lume, a avut primul zbor reuşit cu aeronava construită de el însuşi în 1911, între fluviul Mississippi şi Munţii Stâncoşi, fiind prima persoană care a reuşit această performanţă.  

    În copilărie, Clyde Cessna, născut într-o familie de fermieri din Kansas, s-a folosit deseori de abilităţile sale în ale mecanicii şi de spiritul inovator pentru a îmbunătăţi maşinăriile pentru fermieri şi chiar a dezvoltat unele noi. O perioadă, până când aviaţia a început să îi ocupe tot timpul, Clyde a lucrat ca dealer de automobile.

    Pasiunea pentru aviaţie i s-a accentuat în urma participării la o expoziţie aeriană din Kansas, în 1910, fiind elementul care l-a propulsat spre viitoarea sa carieră în domeniul aviatic. Şi-a dat seama că e din ce în ce mai pasionat de avioane şi, pentru a-şi urma visul, a părăsit Oklahoma şi s-a mutat în New York, unde a lucrat o scurtă perioadă pentru Queen Aeroplane Company, unde a luat şi primele lecţii de construcţie a unei aeronave.

    În 1911 şi-a construit primul avion, un monoplan, pe care l-a numit Silverwing, iar prima sa încercare de zbor a fost eşuată. La fel şi a doua şi a treia, până la a treisprezecea, de fiecare dată zborul încheindu-se nefavorabil. În cele din urmă, la cea de-a treisprezecea încercare, Cessna a primit o mică încurajare: aeronavele sale s-au menţinut în aer pentru o scurtă perioadă de timp, înainte să se prăbuşească, aşa cum se aştepta. Într-un moment de frustrare, după accident, Cessna a exclamat furios: „Am de gând să fac acest aparat să zboare, apoi am să-i dau foc şi nu o să mai am de-a face cu avioanele!“.
    În cele din urmă, în iunie 1911, Cessna a avut primul zbor favorabil, iar mulţimile care au râs de el şi de eşecurile lui au schimbat tonul şi l-au numit „un erou îndrăzneţ“. De-a lungul timpului şi-a consolidat abilităţile de a pilota şi, în decembrie 1911, a încheiat cu succes cel mai dificil zbor de până atunci, pe o distanţă de 8 km, fiind prima persoană care a construit şi a zburat cu un avion între râul Mississippi şi Munţii Stâncoşi.

    După ce Silverwing a cunoscut succesul, Cessna şi-a încheiat socotelile cu industria de automobile pentru a-şi concentra atenţia către interesul său pentru aviaţie. Între 1912 şi 1915, Cessna a dezvoltat mai multe tipuri noi de monoplanuri, timp în care zbura de multe ori cu avionul său la diverse evenimente de vacanţă şi târguri, un efort care s-a dovedit a fi profitabil.
    În 1916 Clyde şi-a propus să construiască o nouă aeronavă pentru sezonul de expoziţie aviatică din 1917, aşa că a achiziţionat o clădire în aer liber pentru a-şi pune în aplicare planul. Fabrica a servit un scop dublu, fiind în acelaşi timp şi o şcoală de zbor pentru câţiva pasionaţi care luau lecţii de la Cessna. Cu toate acestea, în aprilie 1917, când SUA a declarat război, expoziţia din 1917 s-a anulat, iar Clyde, cu resursele strânse până atunci, a revenit la vechea sa casă din Kansas, unde şi-a reluat treburile la ferma familiei.

    În anii ce au urmat Primului Război Mondial, interesul publicului pentru zborul privat a crescut din ce în ce mai mult, fapt care l-a determinat pe Cessna, în 1925, să deschidă Air Travel Manufacturing Company, împreună cu doi asociaţi: Walter Beech şi Lloyd Stearman în Wichita, Kansas. În timpul în care Cessna a fost preşedinte, compania a devenit unul dintre cei mai importanţi producători de aeronave din SUA, succes ce poate fi pus pe seama conceptelor avansate de design a aeronavelor, care a obţinut recunoaştere internaţională pentru recorduri de viteză şi distanţă. După doi ani, Cessna a părăsit compania având în plan să îşi deschidă propria firmă, dar şi din cauza unor dispute cu cei doi parteneri ai săi. 
    În septembrie 1927, prin asocierea cu antreprenorul în aviaţie Victor Ross, Clyde a format Cessna-Ross Aircraft. În mai puţin de o lună însă, Ross s-a retras din afacere şi i-a vândut partenerului său toate acţiunile în cadrul companiei, care şi-a schimbat numele în Cessna Aircraft Corporation.

    În continuare, Cessna s-a străduit să construiască un monoplan eficient, primul model, AW, fiind finalizat aproape de sfârşitul lui 1927. Au urmat apoi CW-6, care a zburat pentru prima dată în 1928, şi DC-6, în 1929. După ce a intrat în afacere şi fiul său Eldon, a început proiectarea şi pilotarea aeronavelor de curse CR.

    În ciuda succesului modelelor noi, criza economică a dus la o scădere drastică a vânzărilor de avioane, determinând compania să intre în faliment şi să fie închisă la 1931. Totuşi, Cessna şi-a redeschis porţile trei ani mai târziu, iar în 1936 a fost vândută nepoţilor lui Clyde, Deane şi Dwight Wallace.

    După această tranzacţie, Clyde Cessna s-a reîntors la viaţa de fermier, realizând maşinării pentru agricultură. La cererea lui Deane, el a acceptat să facă parte din companie în continuare, însă doar la nivel simbolic, fără să se implice în afacere. Clyde Cessna a murit la vârsta de 74 de ani în Wichita, Kansas.

  • Tot ce vrei să ştii despre Chuck Norris: Ce avere are, cum arată nevasta, copiii sau casa acestuia

    Chuck Norris s-a născut în Oklahoma în 1940 şi a devenit faimos datorită abilităţilor sale în artele marţiale şi rolurilor din filmele de acţiune. În prezent acesta are o avere estimată la 70 milioane de dolari. Chuck Norris a servit în Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, şi a devenit expert în arte marţiale. După ce s-a retras din Forţele Aeriene, Norris a început să participe la mai multe turnee de arte marţiale, mai târziu şi-a fondat propria şcoală numită Chun Kuk Do.

    În 1969 a ajuns la Hollywood într-un rol secundar în filmul The Wrecking Crew

    A devenit celebru după ce a apărut în filmul Way of the Dragon, în care a jucat alături de Bruce Lee. Apoi a urmat o serie de filme care i-au adus faima. De asemenea, acesta a jucat pentru mai mulţi ani (1993-2001) în serialul Walker, Texas Ranger.
    S-a căsătorit cu Dianne Holecheck în 1958, iar în 1963 s-a născut primul lor fiu, Mike. A urmat al doilea fiu, Eric, în 1965. Chuck Norris a mai avut un copil născut în afara căsătoriei, o fiică pe nume Dina. A divorţat de Dianne în 1988. 10 ani mai târziu s-a căsătorit cu Gena O”Kelley, care avea alţi doi copii din altă căsătorie. În 2001 a născut gemeni, un băiat şi o fată.
    Chuck Norris are 9 nepoţi.

    Chuck Norris trăieşte într-o vilă de lux, în valoare de 1 milion de dolari, în Northwest Hills, Dallas.

    În 2005, Chuck Norris a devenit un fenomen pe internet, toţi internauţii s-au întrecut în glume, în care luau în derădere abilităţile extraordianare ale lui Chuck Norris.

    Vezi in pagina urmatoare câteva dintre glumele devenite celebre:

  • Vrei să fii spion? SIE recrutează! Ce trebuie să faci

    Serviciul de Informaţii Externe (SIE) îndeamnă utilizatorii Facebook, prin intermediul unui anunţ sponsorizat al paginii “Agenţia secretă” şi prin propriul site, să-şi testeze “abilităţile de spion” prin intermediul unui joc, ca parte a campaniei de recrutare al cărei public-ţintă sunt tinerii.

    Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a lansat la începutul lunii mai o campanie online de promovare a ofertei de carieră, prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, îndemnând la testarea abilităţilor prin trei tipuri de test: situaţional, de cultura generală şi de inteligenţă.

  • SIE recrutează prin Facebook – “Testează-ţi abilităţile de spion”

    Serviciul de Informaţii Externe (SIE) îndeamnă utilizatorii Facebook, prin intermediul unui anunţ sponsorizat al paginii “Agenţia secretă” şi prin propriul site, să-şi testeze “abilităţile de spion” prin intermediul unui joc, ca parte a campaniei de recrutare al cărei public-ţintă sunt tinerii.

    Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a lansat la începutul lunii mai o campanie online de promovare a ofertei de carieră, prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, îndemnând la testarea abilităţilor prin trei tipuri de test: situaţional, de cultura generală şi de inteligenţă.

    “De ce să ai doar un un job, când poţi contribui la apărarea intereselor naţiunii tale? Vei face parte din prima linie de apărare şi protejare a ţării tale, lucrând alături de oameni cu abilităţi de excepţie.Testează-ţi abilităţile de spion. Fă testele: Situaţional, Cultura generală, Inteligenţă”, spune anunţul sponsorizat Facebook al paginii “Agenţia secretă” care face trimitere către site – https://www.sie.ro/AgentiaDeSpionaj/.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Beneficiile extrasalariale şi programul flexibil, mai importante decât banii pentru angajaţii din generaţia Millennials

    Tinerii din generaţia Millennials, născuţi în perioada 1980-2000, sunt destul de greu de abordat de către angajatori, în condiţiile în care salariul nu este cel mai important şi, de departe, nici singurul aspect pe care aceştia îl iau în considerare în alegerea unui loc de muncă, potrivit unui comunicat de presă trimis de compania de externalizare a proceselor de HR Smartree.

    Generaţia Millennials, sau generaţia Y, se diferenţiază de generaţia X (părinţii lor) în ceea ce priveşte decizia de a accepta un job, prin mai multe aspecte, arată datele Smartree. În primul rând, tinerii Millennials au dorinţa de a promova cât mai repede, neavând răbdarea necesară parcurgerii tuturor etapelor de evoluţie profesională. În acelaşi timp, îşi manifestă dorinţa de a dezvolta abilităţi de lideri. În al doilea rând, sunt cu un pas în faţă comparativ cu generaţia anterioară, datorită familiarităţii Internetului şi a canalelor de socializare online, cu care practic au crescut.

    ”Accesul la mediul online le permite să fie mult mai informaţi despre companiile din piaţă, să fie mai comunicativi şi creativi decât generaţiile anterioare. În plus, cei mai mulţi dintre ei sunt deschişi la noi provocări şi îşi asumă fără rezerve implicarea în proiecte pentru care încă nu sunt pregătiţi professional”, spune Raluca Peneş, HR Coordinator, Smartree.

    Tinerii Millennials au o viziune complexă asupra vieţii în general şi a carierei în particular. Pe de o parte, pentru ei ideea de echilibru ocupă un loc de cinste, timpul liber şi posibilitatea de a practica hobby-urile fiind foarte importante. Pe de altă parte, îşi doresc să lucreze în companii cu a căror cultură şi valori să se poată identifica, pentru a simţi că efortul lor are un sens. De aceea, companiile angajatoare trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte în strategia lor de recrutare.

    ”În procesul de angajare, este important ca recruiterii să menţioneze aspecte legate de mediul organizaţional, pachetul de beneficii extrasalariale, flexibilitatea programului de lucru, existenţa oportunităţii de a evolua profesional cât mai rapid, distanţa fata de domiciliu, lucruri foarte importante pentru candidaţii care fac parte din generaţia Millennials”, subliniază Raluca Peneş.

    Pachetul salarial şi cel de beneficii trebuie să fie unul destul de motivant şi complex. În afară de salariu, tinerii îşi doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Ei intreabă chiar în cadrul primului interviu de recrutare care sunt beneficiile asigurate de compania respectivă, potrivit experienţei Smartree.

    Pentru generaţia Millennials, este foarte important să aibă un job flexibil, care să le permită să poată valorifica timpul liber cât mai mult. ”Comparativ cu generaţia X, tinerii Millennials pun mult mai mult accent pe echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Deşi valorile lor nu constau neapărat în achiziţionarea unei case sau a unei maşini, doresc să aloce mai mult timp familiei, hobby-urilor sau altor activităţi care ţin de dezvoltarea personală”, explică Raluca Peneş.

    Potrivit informaţiilor Smartree, există domenii în care tinerii Millennials solicită la interviul de angajare un program de lucru flexibil, deoarece noţiunea de pontaj sau program fix la birou poate reprezenta pentru ei un fel de constrângere a activităţii şi, implicit, a rezultatelor. Dacă generaţia anterioară este una adeptă a programului fix la birou, inclusiv a orelor suplimentare, noua generaţie preferă în mod evident flexibilitatea progamului de muncă.

    Luând în considerare toate aceste aspecte, rolul departamentelor de HR din cadrul companiilor devine mult mai important.

    ”Recruiterii trebuie să cunoască şi să inţeleagă foarte bine profilul tinerilor Millennials – nevoile lor, dorinţa de promovare, abilităţile şi creativitatea lor. Rolul pe care HR-ul trebuie să-l aibă acum într-o companie este acela de a identifica şi implementa, împreună cu factorii decizionali, programe de dezvoltare profesională şi sisteme de beneficii care să atragă şi să motiveze această generaţie”, conchide Raluca Peneş.

    Compania de externalizare a proceselor de HR Smartree a fost înfiinţată în anul 2000 şi oferă o gamă completă de servicii de externalizare, de la salarizare, administrare de personal, analiză şi raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanţă în domeniu. La baza serviciilor Smartree stau platforme proprietare de soluţii informatice integrate, dedicate managementului resurselor umane. Smartree procesează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal, recrutare şi muncă temporară.

  • Avertismentul unui expert în inteligenţă artificială: “Roboţii vor gândi ca oamenii în doar 5 ani”

    Geoffrey Hinton, un expert în inteligenţa artificială care îşi împarte timpul între slujba de la Google şi cea de profesor la Universitatea din Toronto, crede că maşinile ar putea ajunge, în doar 5 ani, să posede mai multe abilităţi umane.

    Hinton, cunoscut drept “bunicul învăţăturii profunde”, spune că cele mai puternice maşini sunt încă de un milion de ori mai mici decât creierul uman. În prezent, cele mai dezvoltate maşini au echivalentul unui miliard de sinapse (legăturile dintre neuronii din creier), în vreme ce creierul uman are peste 1.000 de trilioane. Dar acest lucru se schimbă de la an la an.

    “În cazul unei noi tehnologii, oricare ar fi aceasta, dacă ea cade pe mâinile cui nu trebuie atunci cu siguranţă că se pot întâmpla lucruri rele”, a comentat Hinton. “Dar asta e mai mult o întrebare despre natura omului decât despre tehnologie. Ideea nu este să oprim progresul pentru a ne asigura că astfel de accidente nu vor avea loc; trebuie să ne asigurăm că oamenii nepotriviţi nu au acces la cele mai noi invenţii”.

    Declaraţiile au fost date în timpul unui interviu, la scurt timp după victoria modelului de inteligenţă artificială DeepMind la un joc de Go.

  • Trei studenţi români au dezvoltat aplicaţia ce îmbunătăţeşte CV-ul oricui, inclusiv pe al lui Darth Vader sau Deadpool

    Trei studenţi români au dezvoltat o aplicaţie web care are ca scop îmbunătăţirea clasicei descrieri a carierei (résumé, un sumar al experienţei şi abilităţilor diferit faţă de un CV prin dimensiunea mai redusă, layout şi scopuri diferite).

    Iniţiatorii proiectului (denumit Novorésumé ) sunt Andrei-Iulian Kurtuy, Cristian Daniel Letai şi Stefan Polexe. Cei trei au participat în urmă cu doi ani la Microsoft Innovation Cup, concurs organizat de incubatorul DARE2mansion, Microsoft şi Copenhagen Business Academy. După primirea de feeedback pozitiv, cei trei au hotărât să dezvolte în continuare proiectul.

    Potrivit informaţiilor trimise de tinerii fondatori ai start-up-ului, Novorésumé reprezintă un nou mod prin care orice persoană îşi poate face un résumé pe baza unor modele prezentate pe website. Modelele sunt construite pe baza regulilor impuse de experţii în resurse umane şi, potrivit tinerilor, design-ul modern va câştiga atenţia angajatorului. În acelaşi timp, informaţiile prezentate sunt mai uşor de citit şi înţeles.

    Proiectul a fost dezvoltat în cea mai mare parte în decursul ultimelor şase luni într-unul din incubatoarele Copenhagen Business Academy. După rezultatele pozitive obţinute în urma testelor alpha, unde platforma a fost folosită de aproximativ 120 de studenţi internaţionali din cadrul Copenhagen Business Academy, echipa a decis să lanseze săptămâna aceasta versiunea beta.

    În scopul promovării, echipa Novorésumé şi-a imaginat cum ar arăta résumé-urile lui Darth Vader şi Deadpool, materiale care au ajuns virale pe pagini de socializare precum Facebook, 9GAG şi Visually.

     

          

  • Primele 12 cuvinte pe care le spui la un interviu de angajare ar putea să te ajute să obţi slujba sau să te coste

    Resurgo Trust, fundaţie caritabilă, a dezvăluit faptul că angajatorii judecă potenţiali angajaţi după conversaţia de complezenţă ce are loc înainte de interviul propriu-zis. Cercetătorii au descoperit că primele 12 cuvinte pe care le spune un candidat ar putea avea un efect important asupra deciziei de angajare a angajatorului, scrie Daily Mail.

    Asta datorită faptului că angajatorul îşi face o primă impresie despre candidat în timpul conversaţiei de dinaintea interviului. Prin urmare, candidatul este văzut într-o lumină pozitivă sau negativă, încă înainte de a vorbi despre experienţa de muncă şi calificări.

    „Este vorba despre felul în care vorbeşti cu recepţionera, ce spui în primele minute sau felul cum mergi pe hol. Conversaţia de complezenţă face parte din abilităţile de comunicare la locul de muncă”, spune Iona Ledwidge, Resurgo Trust.

    Scott Hutchinson, de la firma de recrutare Interim Partners, este de părere că nu toată lumea ştie să pălăvrăgească despre vreme sau despre alte subiecte fără miză, iar cei care ştiu au un avantaj.

     

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Dacă aş mai avea din nou 20 ani, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii pentru că învăţăm din toate experienţele”

    Dacă aş avea acum 20 de ani aş alege la fel, să studiez măcar o scurtă perioadă la o universitate de prestigiu din Europa sau America, pentru că astăzi vorbim de o piaţă globală şi ne pregătim pentru provocări şi competiţie serioasă. Aş face cât mai multe stagii în timpul facultăţii, ca să iau contact cu mai multe culturi de întreprinderi şi cu mai multe domenii de activitate. Cu cât ai mai multă experienţă, cu atât eşti mai câştigat. Aş căuta lucrurile care mă entuziasmează cu adevărat şi aş încerca să văd dacă abilităţile mele cele mai mari se pot apropia de pasiunile mele. Probabil aş citi biografiile celor care au performat în domeniul ales de mine, pentru a-mi reconfirma interesul şi a afla factorii cheie ai succesului lor.

    Dacă aş mai avea din nou 20 ani, m-aş uita mai mult în jurul meu, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii şi cercul de prieteni, pentru că învăţăm din toate experienţele.

    La vârsta de 20 de ani cu toţii ne dorim să ajungem să avem o viaţă lipsită de griji, să ne îndrăgostim şi să arătam bine. Întrebarea este ce eşti dispus să faci pentru asta şi la ce eşti dispus să renunţi ca să ajungi acolo. Ai vrea să lupţi pentru visurile tale? Câteodată, ca să ajungi unde vrei, e nevoie de mult efort, de schimbarea oraşului sau a ţării, de nopţi şi weekenduri petrecute la birou, de acceptarea unor ierarhii corporatiste arbitrare sau antrenamente zilnice la sală. Experienţa mea de acum îmi spune că secretul e să faci totul cu bucurie, cu entuziasm şi cu încredere. Şi da, într-o zi, viaţa devine lipsită de grji, ne îndrăgostim şi arătăm bine. Atitudinea aduce succesul, nu doar educaţia, experienţa sau abilităţile înnăscute.