BusinessMagazin

Tag: film

  • Un craciun ornat cu filme 3D

    Cu o luna si jumatate inainte de Craciun, vom vedea la
    cinematograf in sistem 3D o noua ecranizare dupa celebra povestire
    a lui Charles Dickens despre avarul Ebenezer Scrooge si cum
    reuseste el sa-si schimbe tot sistemul de valori intr-o singura
    noapte (si cu ajutorul a trei fantome). In roluri multiple, Jim
    Carrey, insotit de Gary Oldman, Bob Hoskins, Colin Firth si
    frumoasa Robin Wright Penn.


    Desi textul lui Dickens a fost sursa a nenumarate variante
    actualizate ale povestii (e de ajuns sa arunci o privire in
    programul TV de sarbatori pentru a vedea cati dintre bogatii lumii
    si-au revizuit comportamentul in stilul lui Scrooge), Zemeckis s-a
    aplecat asupra versiunii clasice, prilejuind astfel o calatorie
    “mocap” in inghetata Londra a primei jumatati a secolului 19 si in
    la fel de inghetatul birou al zgarcitului Ebenezer (Carrey), pentru
    care pomana pentru saraci este o jignire a bunului-simt, ca si un
    pumn de carbuni in soba secretarului sau, bunul Bob (Oldman).
    Retras in inghetata sa resedinta, Scrooge primeste o vizita
    neasteptata: fantoma fostului sau partener de afaceri, Jacob
    (acelasi Oldman), care-l avertizeaza ca va fi chestionat de alte
    trei fantome in ceea ce priveste nemaipomenita sa zgarcenie.
    Bineinteles, avertismentul se implineste numaidecat, iar Scrooge va
    incepe o ingrozitoare calatorie (atentie, filmul nu este recomandat
    copiilor sub 12 ani) prin evenimentele din trecut care l-au
    transformat in batranelul acru de acum.

    Lansat in Romania si in format 3D, “O poveste de Craciun” are
    acest mare avantaj in lupta cu celelalte premiere ale perioadei.
    Dezavantajul sau este in schimb altul: nu aduce absolut nimic nou.
    Subiectul, in variile sale forme, este arhicunoscut, vazut de
    nenumarate ori la cinema sau TV, povestirea lui Dickens fiind
    adaptata (sau parodiata) inca din 1901, cand aparea pe marele ecran
    scurtmetrajul “Scrooge or Marley’s Ghost”. Secolul scurs de atunci
    a adus zeci de alte variante, mai mult sau mai putin asemanatoare
    cu sursa scrisa, asa ca filmul lui Zemeckis nu va fi o surpriza
    decat pentru cei care nu au vazut niciuna dintre aceste ecranizari.
    Bineinteles, niciodata nu ti se reaminteste prea des de spiritul
    Craciunului…

  • Bon appetit

    Evident, eticheta simplifica foarte mult lucrurile, pentru ca de
    fapt blogul respectiv a fost transformat intr-o carte, iar Ephron
    si-a bazat scenariul pe inca un volum de memorii (“My Life in
    France”), de aceasta data al maestrei Julia Child, cea care a
    introdus delicioasa bucatarie franceza in simpla bucatarie
    americana a mijlocului secolului trecut.

    Cu siguranta ca spectatorul din Romania nu va rezona la numele
    lui Child, cea care, prin carti de bucate cat se poate de practice
    si nenumarate emisiuni de televiziune, s-a facut indragita in mai
    toate gospodariile americane, devenind “bunica stie-tot” a unei
    intregi natiuni. Pentru acesti spectatori, care n-au deschis
    niciodata “Mastering the Art of French Cooking” si poate nu s-au
    aventurat (inca) sa fiarba un ou (ca sa nu pomenim de dezosat o
    rata sau de fiert un homar), “Julie si Julia” chiar merita vazut,
    pe de o parte pentru un rol magistral din partea lui Meryl Streep
    si, pe de alta parte, pentru bucuria si sensul pe care un fel de
    mancare gatit cu daruire il pot da unei mese.


    Doua filme intr-unul singur, “Julie si Julia” se concentreaza pe
    povestea lui Julie Power, o angajata la un serviciu telefonic
    public, care decide in 2002 sa se reinventeze gatind, in doar un an
    de zile, cele 524 de retete din renumita carte de bucate pomenita
    mai sus, si in paralel pe istoria Juliei Child, care invata in anii
    ’60 sa gateasca in Paris si traducea una dintre cele mai bogate
    bucatarii ale lumii pe intelesul americanilor si, pana la urma, al
    nebucatarilor din lumea intreaga.

    Chiar si cei ce nu au auzit niciodata de Julia Child n-au cum sa
    nu ramana uimiti de interpretarea lui Streep, interpretare pentru
    care sunt toate sansele sa primeasca cea de-a 16-a nominalizare la
    Oscar din cariera. Uitate sunt Miranda Priestly, sora Aloysius
    Beauvier, Sophie Zawistowski si alte personaje din cariera lui
    Streep; aceasta DEVINE Julia Child, cu vocea inconfundabila,
    pronuntia cantata, gesturile largi si energia nestavilita a acestei
    mari (la propriu, avea 1,88 metri inaltime, amanunt de care se
    amuza copios) iubitoare a gustului si-a mancarurilor in stare sa
    dezlege limba si inimile.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Anul unu, de fapt zero

    Avem mari preoti, credinta ca lumea se sfarseste “dupa dealul de
    colo”, Cain omorandu-l (in repetate randuri) pe Abel, o dementa
    incrucisare de epoci, cutume si comentarii emancipate sexual, in
    timp ce protagonistii mitraliaza glume de stand-up comedy. Efectul
    e nelinistitor si, desigur, desfiintat de criticii din toata
    lumea.

    Jack Black si Michael Cera sunt Zed si Oh, unul vanator si
    celalalt culegator intr-un pasnic trib ale carui disensiuni interne
    sunt provocate numai de nurii frumoaselor cu podoabe subaxilare
    abundente, doua dintre ele, Maya si Eema, facandu-le mai abitir cu
    ochiul eroilor nostri. Dupa ce mananca din pomul cunoasterii
    binelui si raului si sunt izgoniti din trib, Zed si Oh bifeaza
    capitole bune din Vechiul Testament si sfarsesc, in avalanse de
    glume fara perdea, in Sodoma.

    Daca ai vazut si ti-au placut “movie”-urile, adica Epic Movie,
    Date Movie, Disaster Movie si celelalte, ai toate sansele sa te
    bucuri si de “Anul Unu”, chiar daca filmul se chinuie din greu
    sa-ti provoace o cat de mica tresarire amuzata. Jack Black si
    Michael Cera, acesti Lolek si Bolek preistorici, nu trebuie decat
    sa apara prin zona cu zorzoanele si pieile lor asortate ca sa simti
    bunavointa de a te lasa distrat, dar zecile de poante seci,
    gesturile exagerate, ingrosarile si repetitiile ad nauseam te
    indeparteaza suficient de repede ca sa primesti sfarsitul cu un
    suspin de usurare.


    Momentele bune ale filmului (da, exista) sunt pur verbale, “Anul
    Unu” fiind unul dintre acele filme (“Scoop” al lui Woody Allen e un
    alt exemplu, pastrand proportiile) care dau mai bine pe hartie
    decat pe ecran. Glumele sexuale ale marelui preot, comentariile
    (foarte conectate la mileniul trei) ale lui Oh despre relatiile
    dintre barbati si femei sau despre realitatile socante ale
    vremurilor, reactiile emancipate ale personajelor feminine si asa
    mai departe ar fi sunat mult mai bine ca fragmente dintr-un program
    de stand-up comedy decat printre obiecte de recuzita ieftine,
    machiaje exagerate si decoruri incropite in curtea din spate a
    vreunui studio obscur. Desi recomandat de intreaga trupa a lui
    Apatow, filmul nu a reusit, in doua luni de la lansare, sa-si
    acopere bugetul de 60 de milioane de dolari.

  • Venetia 66 … sau cand venerabilul e trendy

    Chiar daca a implinit deja o varsta venerabila, asta nu inseamna ca Bienala de cinema nu stie sa se sincronizeze cu cele mai noi tendinte din lumea filmului: in 2009 se instituie un premiu special pentru peliculele tridimensionale, iar premiul de onoare al festivalului ii va reveni legendarului John Lasseter, omul din spatele a nenumarate animatii Disney si Pixar.

    Recunoasterea meritelor lui Lasseter (trofeul pentru intreaga cariera ii va fi oferit de la fel de legendarul George Lucas) va fi insotita de cosmetizarea 3D a doua dintre cele mai celebre animatii ale tuturor timpurilor, facatoarele de istorie Toy Story 1 si 2, un fel de preludiu plin de aduceri aminte la multas teptatul Toy Story 3. Dar mai mult decat apetitul publicului pentru inovatie, Venetia concentreaza anul acesta pe insula Lido tot ce este mai nou si, zic organizatorii festivalului, mai bun in cinematograful mondial.

    Multe vedete si deloc putini cineasti obisnuiti cu trofeele marilor festivaluri au inceput deja sa-si prezinte filmele in somptuosul Palazzo del Cinema, iar Sylvester Stallone asteapta si el sa primeasca tot un trofeu pentru intreaga cariera. Motivatia organizatorilor? „Este un cineast plin de tandrete chiar si cand este plin de sange”. Probabil ar trebui sa vedem noul film al lui Stallone, “The Expendables”, pentru a verifica raporturile tandrete-sange, dar autorul acestui articol se cam indoieste ca paritatea respectiva e chiar de unu la unu.

    Romania este reprezentata anul acesta la Venetia de “Francesca”, debutul in lungmetraj al lui Bobby Paunescu, o explorare a efectului Mailat asupra relatiilor dintre Romania si Italia. Pe scurt, prima aventura cinematografica de proportii a lui Paunescu spune povestea Francescai (Monica Barladeanu), o educatoare care viseaza la o viata mai buna in Italia. Francesca este pregatita sa infrunte orice obstacol pentru a-si atinge visul, si pe primul loc in topul obstacolelor se claseaza chiar retinerile apropiatilor.

    Bineinteles, evenimentele se precipita nefericit si disensiuni vechi reies la iveala, insotite de adevaruri dureroase, asa ca sunt mari sanse ca numai filmul “Francesca” sa ajunga in Italia, nu si personajul. Bobby Paunescu are o sansa la unul din premiile sectiunii Orizzonti cu debutul sau. Faptul ca aceasta editie a festivalului este una de criza se observa numai prin includerea in competitie a celui mai nou (si ultimul, daca ar fi sa-l credem pe cineast) documentar al lui Michael Moore, “Capitalism – A Love Story”, in care incomodul regizor porneste intr-un adevarat turnir („This time it’s personal”, suna tagline-ul filmului) impotriva marilor corporatii ale caror afaceri dubioase au dus Statele Unite la sapa de lemn, tragand in jos intreaga economie mondiala.

    Michael Moore promite dezvaluiri socante din sistemul economic american, care permite batalioanelor de CEO si CFO sa dea bir cu fugitii (si buzunarele indesate cu prime de zeci de milioane de dolari), in timp ce contribuabilul de rand lungeste cozile din fata institutiilor sociale. Dupa ce a castigat un Palme d’Or cu “Fahrenheit 9/11”, Moore are acum o sansa la prestigiosul si venerabilul Leu de Aur. O sansa la acelasi trofeu o au doua prezente surprinzatoare in competitia festivalului.

     

  • Frumoasa si bestia

    La distanta de nici o luna una de cealalta, se incruciseaza pe ecran doua dintre cele mai celebre actrite de comedie romantica. Una a implinit 45 de ani si nimic nu te lasa sa-i ghicesti varsta (in afara, poate, de o bizara imobilitate a muschilor fetei): Sandra Bullock se descurca de minune in “The Proposal”, o comedie despre Margaret, un fel de Miranda Priestley a lumii editurilor, care se trezeste in pericol de a fi deportata in Canada ei natala. Salvarea? Chipesul asistent Andrew (Ryan Reynolds, intre doua filme cu super-eroi), pe care dura Margaret l-a chinuit in ultimii trei ani in toate modurile posibile, accepta sa o ia de nevasta aparent in schimbul unei promovari, dar si pentru a se razbuna, de pe pozitia de viitor sot indispensabil, pe toate rautatile suportate in ultima vreme.

    Testul relatiei celor doi va fi un weekend in casa parintilor lui Andrew, genul acela de weekend pentru care ti-ai dori sa fi avut si un pistol in bagajul voluminos, doar pentru ca totul sa se termine un pic mai repede. Bine, aici e vorba de protagonisti si nu de spectatori, care vor savura gestica necontrolata a lui Bullock si limba cea ascutita a lui Reynolds intr-un joc de-a “frumoasa si bestia” cu impartire incerta a rolurilor. Da, este adevarat: “The Proposal” fura de ici si de colo, devenind un fel de hibrid intre comedia romantica a fetei de la oras care se indragosteste la tara si comedia romantica a sefei/sefului cu lipici la subaltern(a), dar acest lucru, cu putina bunavointa, este departe de a conta.

    Bullock se descurca excelent in rolul scorpiei (un alt sub-gen bine reprezentat in acest film de Anne Fletcher, care a regizat-o pe cealalta “romantica de serviciu”, Katherine Heigl, in “27 de rochii”), iar Ryan Reynolds nu este deloc mai prejos decat ea pe post de imblanzitor hotarat sa profite cat mai mult de noua si avantajoasa lui pozitie. O avalansa de aluzii sexuale, dar si o scena cu nuditate, precum si provocarea de a se purta ca un cuplu in ochii familiei avide de “pupaceli” a lui Andrew sunt punctele forte ale acestei comedii romantice. Mai original, dar cu o nota mai mica la testul de chimie, “Adevarul gol-golut” o scoate in fata pe noua descoperire a genului, Katherine Heigl. Dupa ce a devenit celebra in serialul “Anatomia lui Grey”, Heigl a evadat de pe micul ecran si, o data cu “Un pic insarcinata/Knocked Up”, si-a facut un nume intr-unul dintre cele mai populare genuri. “Adevarul gol-golut” o are in vizor pe Abby, producatoarea matinalului unei televiziuni locale, ale carei proceduri stricte si aberante (atentie, autorul acestui articol este barbat) de alegere a unui eventual partener se dovedesc logic de ineficiente.

    De procedurile de mai sus se alege praful cand in echipa matinalului intra sexosul Mike (Gerard Butler din “300”), care ii prezinta lui Abby o viziune revolutionara si oribil de nefeminista despre “ce vor cu adevarat barbatii”. Un pariu cu Mike si cele 11 luni de abstinenta o conving pe Abby ca n-are nimic de pierdut daca schimba putin macazul, iar fata va descoperi pe nesimtite succesul in relatiile cu sexul opus. In orice caz, una dintre scenele din film o sa va aduca aminte de celebra aparitie mov a lui Bullock din “Miss Agent Secret”: o rochie neagra, extensii de par si un zambet ambiguu o transforma pe Katherine Heigl intr-o frumoasa bestie. Daca sfarsitul anului se va dovedi cam sarac in ceea ce priveste comediile romantice, inceputul anului viitor recupereaza urgent, in primul rand datorita revenirii lui Nancy Meyers.

    Dupa ce a convins-o pe Diane Keaton sa se exhibeze in “Something’s Gotta Give”, Meyers o arunca pe ecran pe Meryl Streep in “It’s Complicated”. La 60 de ani, Streep este Jane, o femeie trecuta de prima tinerete care se trezeste brusc “cealalta femeie”: are o aventura cu fostul ei sot, interpretat de Alec Baldwin, acum recasatorit exact cu tinerica din cauza careia casnicia lor a ajuns pe butuci. Un concurent serios pentru “It’s Complicated” va fi “When in Rome”, o comedie cu Kristen Bell, o alta noua revelatie a genului, care fura monede dintr-o fantana romana pentru a se trezi apoi urmarita de o multime de pretendenti. Cele doua filme vor ajunge in Romania in februarie si martie 2010.

  • Ce-au cautat la San Diego

    Festivalul de film de la Berlin se lauda la sfarsitul editiei din februarie ca a vandut nu mai putin de 400.000 de bilete in 11 zile, un succes fara precedent. Conventia Comic-Con din San Diego a vandut 126.000 de abonamente pentru evenimentul cu acelasi nume in doar patru zile.

    Astfel de evenimente, unde se prezinta in premiera mondiala fragmente din cele mai asteptate blockbustere ale anului, au o importanta covarsitoare in exact ce stie Hollywoodul sa faca cel mai bine: marketing. “Congrese” (de acum o sa folosim termenul de “conventie”) anuale ale fanilor de comics-uri, SF si fantasy se tin in toata lumea, fiecare cu specializarea lui si cu un public fidel ce se bate anual pentru numarul limitat de abonamente netransmisibile.

    Daca la prima conventie a organizatorului San Diego Comic-Con nu au venit decat 300 de persoane, iar evenimentul a avut loc in salonul unui hotel obscur, cu totul alta este situatia in ultimii ani. In 1991, SDCC, asa cum o cunosc abonatii fideli, s-a mutat in pe atunci recent inauguratul Convention Center, unde ocupa un singur etaj. In prezent ocupa intregul edificiu, iar o mare parte din conferinte si evenimentele adiacente s-au mutat in alte hoteluri sau in corturile gigantice amenajate in preajma.

    Succesul organizatorilor SDCC este cat se poate de graitor in ceea ce priveste importanta acestui tip de eveniment la Hollywood. De fapt, conventiile au devenit echivalentul mult mai popular (in toate sensurile termenului) al celebrelor festivaluri de film, unde se prezinta tot ce este mai nou si interesant la capitolul cinema de arta. Conventiile americane ii lasa pe Kim Ki-duk sau pe fratii Dardenne sa-si vada de treaba, dar sunt in stare sa-ti spuna tot ce vrei sa stii despre filme precum “Iron Man 2”, “Avatar”, “New Moon” si multe altele, in conferinte, in timpul unui weekend prelungit de la finele lunii iulie. Nume mari precum James Cameron, Peter Jackson, Tim Burton, Johnny Depp, Robert Zemeckis sau John Lasseter isi fac intotdeauna loc in agendele cu siguranta incarcate pentru a da raportul in fata batalioanelor de fani, cu atat mai greu de impresionat cu cat stacheta lor este mult mai ridicata decat in cazul consumatorilor obisnuiti.

    O vorba umbla pe la Hollywood: “o impresie buna lasata la San Diego face cat o intreaga campanie de promovare”. Nimic mai adevarat, iar marile studiouri fac tot posibilul sa fie sigure ca fanii pleaca multumiti de la evenimente si ca se grabesc sa-si umple paginile din retelele de socializare online sau conturile pe Twitter cu o multitudine de comentarii laudative. De fapt, avalansa de vedete, zecile de minute proiectate in premiera, standurile cu obiecte promotionale exclusive (exclusiv de scumpe) si conferintele pe mai toate subiectele posibile si imposibile (legate de film, fireste) nu sunt decat un imens teaser pentru blockbusterele ce vor vedea in curand lumina ecranului.

    Privita ca un imens spatiu de reclama, conventia beneficiaza de prezentari exclusive din partea marilor studiouri, care pun la cale adevarate spectacole multimedia intesate de surprize pentru a-si multumi, uimi si soca fanii, obtinand exact acea faima atat de necesara intro lume unde succesul unui film este proportional cu numarul de oameni la curent cu aparitia lui pe ecrane inainte ca premiera sa aiba loc.

  • Vin romanii

    La Zilele filmului romanesc, norocosii stransi la Cluj pot vedea in premiera nationala mica (dar nu cantitatea conteaza, nu-i asa) productie autohtona. Daca vedetele se cunosc inca de la Cannes, TIFF aduce sub palaria-i sic, primitor-inca­patoare, si productiile mai putin notorii. Deschiderea festivalului s-a facut cu unica proiectie maraton: “Amintiri din Epoca de Aur”, ale carei sase scurtmetraje insumeaza aproape trei ore de incursiuni amuzant-nostalgice in Romania comunista. Poate consumatorul de cinema cu reactii de genul “ah, iar un film despre vremurile de trista amintire?” ar trebui sa stie ca “Amintirile” sunt in primul rand o super-comedie. Contrapondere hiperechilibrata la sumbrul “4 luni, 3 saptamani si doua zile”, filmul regizat de Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru, Razvan Marculescu si Hanno Hoefer recupereaza umorul atat de necesar in acele vremuri si-l aduce pe ecran cu imens aplomb.
     
    Poate ca nu ti-e dor de sticlele de iaurt si lapte, de slapii de plastic, de pachetele de tigari ieftine, de televizoarele bazaitoare, dar n-ai cum sa nu apreciezi scenografia dementiala a celor sase scurtmetraje, care parca functioneaza pe principiul masinii timpului, fiind o teleportare instantanee in niste ani in care romanul n-a uitat sa fie hatru si a invatat sa fenteze sistemul cu o inventivitate doboratoare pentru generatia tanara de acum. Ar fi pacat ca spectatorii cei mai tineri sa ignore premiera acestui calup de legende urbane; e imposibil sa nu recunosti reminiscentele vremurilor, indiferent ca e vorba de obiecte, replici sau tabieturi. O data de premiera pentru “Amintiri din Epoca de Aur” inca nu a fost stabilita (cel mai probabil, lansarea scurtmetrajelor impartite in doua filme separate va avea loc in septembrie sau octombrie), dar “Politist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu se va lansa, dupa toate vestile, la sfarsitul lunii iunie. Inclus si el in sectiunea Un Certain Regard, lungmetrajul cu Dragos Bucur in rol de politist (si nu adjectiv) a fost considerat al treilea cel mai bun film de la Cannes 2009, conform unui sondaj Indiewire, si are toate sansele sa reuseasca o performanta surprinzatoare: sa intreaca “A fost sau n-a fost?” in aprecierile publicului. O noua calatorie la Vaslui ii prilejuieste lui Porumboiu o planare pe deasupra limbii romane mai seaca decat savurosul sau lungmetraj, o planare sustinuta in aer de un “personaj” absurd, surprinzator, imprevizibil si aparent omniprezent: dictionarul limbii romane! Sa nu divulgam rolul acestuia in “Politist, adjectiv”, caci curiozitatea cinefilului va putea fi foarte curand satisfacuta la cinema.
     
    Punctul comun al celor mai cunoscute doua filme romanesti care se vor lansa anul acesta la cinema este Vlad Ivanov. Cristian Mungiu a decis sa taie o scena cu Ivanov – traficantul de oua din “Amintiri” (o scena de sex foarte incomoda, cu un cor de cotcodaceli drept acompaniament muzical si batalioane de galinacee drept martore reticente). Nu acelasi lucru l-a facut si Corneliu Porumboiu: in stilul sau deja clasic, a pastrat o secventa de aproape 20 de minute cu un implacabil Ivanov in chip de superior pasionat de intelegerea corecta a sensului cuvintelor. Mai amintita in cronicile pozitive de la Cannes decat au fost amintite socantele excese din “Antichristul” lui Lars von Trier in cele negative, aceasta secventa o lasa mult in urma pe cea similara, in trei personaje, din “A fost sau n-a fost?” si arata ca Porumboiu a indeplinit promisiunea facuta la debut.
     
    Vlad Ivanov apare scurt si intr-un al treilea film (dar nu si ultimul), de aceasta data italian, dar cu puternica participare romaneasca. In “Marea Neagra”, Dorotheea Petre, singura actrita din Romania cu un premiu de interpretare la Cannes, este Angela, o romanca plecata in Italia care se angajeaza sa aiba grija de Gemma, o vaduva in varsta. Daca la inceput batrana este dificila si nu are incredere in cea cu care imparte, de voie-de nevoie, locuinta, curand necazurile, chiar daca foarte diferite, vor reusi sa formeze o punte intre cele doua femei. Fara sa scoata vreo vorba, cel mai prezent actor la aceasta editie a TIFF, Vlad Ivanov, concentreaza in jurul lui un adevarat complex de nelinisti si temeri, fiind sotul disparut al Angelei, personajul Dorotheei Petre. Filmul s-ar putea lansa in Romania candva in cursul toamnei.
     
    “Cealalta Irina”, debutul in lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, il are in prim plan pe Andi Vasluianu (fara ca Vlad Ivanov sa lipseasca de pe afis), in primul sau rol principal din cariera. Vasluianu, protagonist si al poate celui mai amuzant spot TIFF din ultimii ani, in care actorul, acompaniat de Toma Cuzin, parodiaza printre mioare celebrul “Brokeback Mountain”, este Aurel, un barbat a carei iubita plecata la munca in strainatate moare si este adusa in tara intr-un sicriu sigilat. Pentru Aurel, in sicriu se afla nu numai trupul Irinei, dar si viitorul luminos, mult visat alaturi de ea. Doar ca barbatul va afla curand ca viitorul pentru care Irina se extenua afara nu-l includea si pe el, astfel incat porneste in cautarea “celeilalte Irine”, plina de secrete. 

  • Fericiti cei ce traiesc clipa

    Robotelul indragostit nu a fost o provocare suficienta pentru animatorii de la Pixar. In noul lor hit, prima animatie care a deschis vreodata prestigiosul festival de film de la Cannes, protagonist este un batranel. Daca subiectul, rezumat in doar cateva cuvinte, poate parea neinteresant, scenaristii au reusit insa o adevarata performanta: “Up”/”Deasupra tuturor” este probabil cel mai plin de speranta, amuzant si subtil film pe care o sa-l vedem anul acesta la cinema.
     
    Carl Fredricksen (Edward Asner sau, in varianta dublata, Johnny Raducanu) are 70 si ceva de ani si-si petrece zilele identice in singuratate, ascuns in casa lui inconjurata de un imens santier de constructii. Dupa moartea sotiei sale, mult-iubita lui Ellie, Carl nu face altceva decat sa priveasca la transformarea linistitului sau cartier intr-un complex de zgarie-nori si sa se impotriveasca incercarilor lui Russell, un pusti “explorator al salbaticiei”, sa-l ajute la diverse treburi, pentru a-si completa pieptarul plin de insigne de merit si cu aceea de vajnic ajutor al varstnicilor. Dar totul se schimba cand Carl ia o surprinzatoare decizie: cu ajutorul a mii de baloane colorate isi propulseaza cascioara spre inaltul cerului pentru a se indrepta, deasupra tuturor, spre salbatica jungla venezueleana, acolo unde-l asteapta cea mai frumoasa cascada din lume. Binein­teles, Carl are parte si de o surpriza, caci micul Russell se afla pe prispa casei lui in momentul decolarii.
     
    Primul film Pixar cu personaje principale umane de ceva vreme incoace, “Up” este o adevarata incantare datorita relatiei cu totul si cu totul atipice dintre Carl si Russell. Problemele unuia ii sunt total necunoscute ceiluilalt, iar scenaristul si co-regizorul Bob Peterson transforma saltul lor peste generatii (vreo trei) intr-un amuzant si intelept “carpe diem” la orice varsta.
     
    Daca “Wall-E” avea un consistent mesaj ecologic, noua animatie are un consistent mesaj terapeutic. Obligatoriu de revazut periodic si mai ales atunci cand grijile, sughiturile financiare sau atat de prezenta lene ne fac sa amanam indefinit o calatorie, vizitarea unui prieten vechi, indeplinirea unui vis. Mai mult decat un “mai bine mai tarziu decat niciodata”, “Up” este o sfasietoare (si, repet, amuzanta) invitatie la “acum”. Deloc contemplativ, caci Russell si Carl vor da peste o multime de pericole in periplul lor spre Paradise Falls, “Up” imbina excelent umorul, aventura si emotia, aruncand in joc si momente antologice, precum o teribila paruiala (cu paraieli de oase si anchilozari subite) intre Carl si un personaj negativ la fel de varstnic si atipic.Pentru copii si strabunici deopotriva, “Up” este un adevarat omagiu pentru varsta a treia, cea atat de desconsiderata de Hollywood. Dupa sobolanul bucatar, robotelul inimos si super-eroii interzisi de lege, Pixar arata inca o data ca poate merge complet impotriva curentului, privind si facandu-ne intotdeauna sa privim numai in sus. Aproape fara niciun dubiu, noul lor film se va dovedi “deasupra tuturor” la Oscar 2010.
     
    Dar cu cine s-ar putea bate “Up” pentru titlul de cea mai buna animatie a anului 2009? Concurenta nu e numeroasa, dar “The Princess and the Frog” si “Epoca de gheata: Aparitia dinozarilor” au toate sansele sa-i sufle in ceafa campionului Pixar. Cel putin la nivel de incasari. 
     
    Colegii de la Disney au hotarat revenirea la animatia traditionala, asa-zisa animatie “desenata cu mana”, pentru mult-asteptatul “The Princess and the Frog”, care continua si o alta bine-cunoscuta traditie Disney: muzicalul animat. Noul proiect poate fi usor inclus in seria unor filme precum celebrele “Mica sirena” sau “Frumoasa si bestia”, iar subiectul nu este nici el departe: vrajile si o aparent imposibila iubire ocupa un loc de cinste in povestea lui Maddy, o menajera de culoare din New Orleans, convinsa de un print transformat in broscoi de un preot voodoo sa-i dea sarutul salvator. Nu va asteptati la un deznodamant clasic: sarutul aduce cu el o transformare, dar nu cea asteptata, caci Maddy se trezeste si ea transformata in broasca, asa incat cei doi vor fi nevoiti sa bata pitorestile si in acelasi timp periculoasele imprejurimi ale orasului New Orleans pentru a gasi unica fiinta de pe fata Pamantului in stare sa-i salveze, o preoteasa voodoo. Muzica este compusa de Randy Newman, de saptesprezece ori nominalizat la Oscar, iar vocea lui Maddy ii apartine lui Anika Noni Rose, cunoscuta pentru rolul ei din “Dreamgirls”.
     
    Cat despre “Epoca de gheata: Aparitia dinozaurilor”, aceasta continua aventurile cu lenesul Sid, mamutul Manny, tigrul Diego si veveritoiul ghinionist Scrat, obsedat de ghinde supradimensionate. Filmul va reprezenta si o premiera in cinematografele din Romania: este prima animatie proiectata in format 3D si subtitrata, spre deosebire de filme precum “Bolt”, “Up” sau “Monstri contra extraterestri”, ale caror variante 3D au fost dublate. Cu unul dintre cele mai amuzante trailere vazute anul acesta, calatoria trioului vesel in adancurile Terrei, unde descopera o lume populata cu dinozauri, se anunta un adevarat hit in ceea ce priveste incasarile. A doua parte a seriei, “Epoca de gheata: Dezghetul”, a depasit 650 de milioane de dolari incasari in toata lumea. 
     
    “UP” / ”DEASUPRA TUTUROR”
    R: PETE DOCTER, BOB PETERSEN.
    CU: EDWARD ASNER/JOHNNY R+DUCANU, CHRISTOPHER PLUMMER/VICTOR REBENGIUC, JORDAN NAGAI, BOB PETERSEN, DELROY LINDO, JEROME RANFT, JOHN RATZENBERGER, ELIE DOCTER, JEREMY LEARY.
    DIN 12 IUNIE.

  • Ingeri, demoni si anateme

     

    Al doilea intre cele mai profitabile filme ale anului 2006 (peste 750 mil. dolari castigate fata de miliardul “Piratilor din Caraibe 3”), “Codul lui Da Vinci” s-a bucurat de imensa curiozitate a publicului din lumea intreaga datorita cartii omonime a lui Dan Brown, echipei conduse de Ron Howard si Tom Hanks, dar si ajutorului neintentionat oferit de Biserica Catolica, institutie ce i-a instigat pe catolici sa boicoteze filmul. Si continuarea filmului, “Ingeri si demoni”, ar fi putut avea parte de acelasi tratament, doar ca Biserica a invatat din greseli: in afara de faptul ca nu i-a permis regizorului Ron Howard sa filmeze in lacasurile religioase din Roma, Vaticanul s-a tinut departe de comentarii impotriva proiectului Warner Bros.
     
    Daca primul film a pus pe jar toata suflarea bisericeasca, “Ingeri si demoni” are toate sansele sa treaca partial neobservat de reprezentantii Vaticanului. Se pare ca Ron Howard chiar a invitat o serie de preoti, episcopi si cardinali pentru a le arata cum salveaza Robert Langdon (Tom Hanks) bazilica Sf. Petru, dar s-a lovit de protestul categoric al acestora, ceea ce l-a indemnat pe regizor sa declare ca pana in acest moment criticile negative aduse filmului vin exact de la cei care nu l-au vazut. “Ingeri si demoni” este un thriller “stiinta versus religie” despre o secta care vrea sa distruga bazilica Sf. Petru cu ajutorul unei cantitati infime, dar extrem de periculoase, de antimaterie.
     
    Cand directorul CERN descopera corpul oribil mutilat al unuia dintre cei mai respectati oameni de stiinta ai sai, simbolistul de la Harvard este chemat sa cerceteze ambigrama “Illuminati”, imprimata cu fierul rosu pe pieptul acestuia. Alaturi de fiica cercetatorului, Vittoria (Ayelet Zurer, una dintre cele mai celebre actrite din Israel), Langdon va ajunge la Vatican, caci in catacombele acestuia secta a asezat un container cu antimateria care va exploda in 24 de ore. Cum papa a murit si cardinalii s-au reunit in conclav, pe umerii lui Langdon sta atat salvarea Vaticanului, cat si a celor mai importante fete bisericesti catolice de pe tot globul.
     
    Mai intens si alert decat “Codul lui Da Vinci”, “Ingeri si demoni” are toate sansele sa-l satisfaca pe amatorul de thrillere mistico-detectivistice, chiar daca este foarte greu sa inghesui tot ce face Langdon in film in parsiva, capricioasa camaruta a verosimilului. Privit mai degraba ca un adevarat spectacol, in care regizorul apeleaza la mai toate posibilitatile imaginabile de deus ex machina, noului film al cuplului Howard-Hanks i s-ar face o mare nedreptate daca ar fi considerat mai mult decat un exemplu perfect de escapism hollywoodian – lucru pe care l-a inteles si Vaticanul.
     
    Daca pe tastatura lui Dan Brown, Robert Langdon alerga dupa antimaterie inainte de a descoperi “misterul” din spatele Sfantului Graal, nu acelasi lucru se intampla si in filmele lui Ron Howard: prequel-ul de pe hartie se transforma in sequel pe ecran, o decizie intrucatva ilogica: ar mai fi apelat Vaticanul la Langdon, marele “inamic” al Bisericii Catolice, dupa ce i-a dezvaluit cel mai bine ascuns secret?
     
    Sequel sau prequel, “Ingeri si demoni” nu reprezinta sfarsitul aventurilor perso­najului pe taramul criptografiei si-al descoperirilor incomode. Dan Brown va publica in septembrie o alta carte cu simbolistul de la Harvard: aceasta se va numi “The Lost Symbol” (“Simbolul pier­dut”) si va croseta contracronometru in jurul unui secret al Francmasoneriei. Ca si in predecesoarele sale, Langdon va avea la dispozitie o perioada scurta de timp, doar 12 ore de aceasta data, pentru a dejuca planuri, a descoperi secrete bine pazite si, de ce nu, pentru a salva lumea intreaga. Cererea pentru acest roman este atat de mare, incat editura Random House a decis lansarea cartii intr-un tiraj initial de cinci milioane de exemplare, cel mai generos din istoria de aproape un secol a celei mai mari edituri de limba engleza din lume. Cum “Codul lui Da Vinci” s-a vandut in peste 57 de milioane de exemplare, Random House are toate sansele sa reediteze si noul roman, care va reprezenta si revenirea pe taramul criptologiei a lui Brown: el a declarat intr-un interviu ca peregrinarile il vor duce pe Langdon si in fata sediului CIA din Langley, Virginia, unde troneaza celebra sculptura “Kryptos”, realizata de James Sanborn.
     
    Ce indicii ascunde Kryptos vom vedea pe hartie din 15 septembrie 2009 si pe ecran probabil in 2011 sau 2012, caci studiourile Warner au achizitionat deja drepturile de ecranizare a romanului. Cu cele 750 de milioane de dolari incasate de “Codul lui Da Vinci” si cu o suma comparabila asteptata pentru “Ingeri si demoni”, producatorii nu au cum sa nu continue aceasta franciza superprofitabila. Necunoscuta principala a proiectului nu mai este daca, ci cu cine se va face noul film. Tom Hanks s-a lasat foarte greu convins sa apara in “Ingeri” (gurile rele vorbesc de un onorariu de 50 de milioane de dolari), iar Ron Howard a dat si el de inteles ca s-ar intoarce la proiecte de genul “Frost/Nixon”, in detrimentul unor blockbustere precum posibilul “The Lost Symbol”. 
     
    “INGERI SI DEMONI”/ “ANGELS & DEMONS”
    R: Ron Howard D: Tom Hanks, Ewan Mcgregor, Ayelet Zurer, Stellan Skarsgard, Pierfrancesco Favino, Nikolaj Lie Kaas, Armin Mueller-Stahl, Thure Lindhardt, David Pasquesi.
    Din 15 Mai
     

     

     

  • Ucenicii lui Gordon Gekko

    In urma cu mai mult de 20 de ani, Gordon Gekko, eroul negativ al filmului “Wall Street”, investitor, jucator la bursa, papusar de destine si consumator rafinat, elegant si cinic, scria micul manual al marelui investitor, enuntand pur si simplu ca lacomia e buna. Putem spune, simplu, ca fundamentul actualei crize economice nu sta in deciziile Rezervei Federale americane si ale lui Alan Greenspan, seful institutiei, ci intr-o fraza dintr-un film: “The point is, ladies and gentlemen, that greed, for lack of a better word, is good”. “Greed is good”, o sentinta care a sfarsit pe locul 57 in top 100 al celor mai celebre replici intocmit de American Film Institute.
     
    Si stiti ceva? Chiar a avut dreptate, cel putin in ultimele doua decenii, cand banii s-au facut parca mai usor ca niciodata. Dupa criza imobiliara americana din toamna anului 2007, care a evoluat in actuala criza economica mondiala, lacomia nu a mai fost la moda. Lacomia investitorilor, in special a celor de pe Wall Street, a fost dezavuata de un cor gigantic, format din politicieni (cu presedintele american Barack Obama principal tenor), dar si din jurnalisti, economisti de stanga sau simpli cetateni.
     
    La finele lunii aprilie, studiourile 20th Century Fox au anuntat ca Michael Douglas va juca din nou rolul lui Gordon Gekko in continuarea succesului din 1987 “Wall Street”. Filmul va fi regizat de Oliver Stone, cel care a semnat si prima pelicula. “Wall Street 2” sau “Money Never Sleeps” (“Banii nu dorm niciodata”), titlul de lucru care apare intr-o serie de relatari de presa, ar trebui sa apara in 2010, asa ca scenaristul Allan Loeb are suficient material de studiu in actuala criza economica. Iar Ed Pressman, producatorul primului film, implicat si in realizarea continuarii, a subliniat dimensiunea noului film: “Wall Street a fost New York-centric. Astazi pietele sunt globale, asa cum arata si titlul <Money Never Sleeps>. Actiunea filmului se va desfasura la New York, in Londra, in Emiratele Arabe Unite si intr-o tara din Asia”, a declarat el pentru Telegraph. “Nu putem oferi amanunte, dar povestea este rupta, literalmente, din titlurile ziarelor de astazi”, il completeaza Gregg Brilliant, purtator de cuvant al studiourilor 20th Century Fox.
     
    Pentru ca, la fel ca in cazul primului film, care a fost lansat pe piata la cateva luni dupa crahul bursier din 1987, nu putea fi ales un moment mai bun pentru continuare decat perioada crizei incepute in urma cu doi ani. Ideea este simpla: Gordon Gekko iese din inchisoarea unde l-a aruncat scrupulosul sau ucenic Bud Fox (Charlie Sheen) si intra din nou in afaceri. Nu lipseste nici actualul tanar ucenic, care va fi interpretat de Shia LaBoeuf.
     
    Cliseul hollywoodian cu binele care invinge mereu a fost folosit in filmul “Wall Street”, dar in acest caz nu a prins: criticii de film si jurnalistii au remarcat intr-una ca, beneficiind de carisma lui Michael Douglas, “pradatorul” Gordon Gekko a devenit idolul generatiilor de tineri afaceristi si nu numai, in timp ce Bud Fox a ramas in umbra. Gekko “a rezistat pentru ca spectatorii l-au respectat; este acelasi fel de respect pe care il avem pentru marele rechin alb”, spunea recent Michael Douglas. “Este un ticalos. Maret si de moda veche, dar ticalos.”
     
    Aici actorul pune punctul pe i. Pentru ca “Wall Street 2” apare intr-o alta lume; Gordon Gekko a intrat in puscarie intr-o lume informata de ziare si televiziuni, unde singura posibilitate de a participa la sedinte era cea fizica, in persoana, si unde Bud Fox alerga cu scuterul dupa Rolls-ul luxos al concurentei si spiona ferestrele restaurantelor pentru a afla noutati. Acum, sedintele se desfasoara pe ecranele laptopurilor si internetul revarsa o avalansa de informatii asupra celor interesati.
     
    1 – 0 pentru noua lume.
    Dar difera si businessul: Gekko cumpara companii carora le vindea activele, vrajea actionarii cu luari de cuvant spectaculoase, se lupta cu adversarii in ringul bursier si se deplasa cu o limuzina, cu o biata limuzina. Acum avem subprime, scheme Ponzi, leverage si Lehman Brothers, jeturi corporatiste si “parasute de aur”, ajutoare guvernamentale si nationalizari.
     
    Scorul devine 3-1 pentru Gekko – macar era elegant si intelept. 
    Zvonuri privind reluarea succesului de acum doua decenii au aparut inca din 2007, anul in vara caruia producatorul Ed Pressman si scenaristul Stephen Schiff (colaborator apropiat al lui Oliver Stone) au vizitat Londra si pe miliardarul Vincent Tchenguiz. Vincent si fratele sau Robert Tchenguiz sunt nascuti in Iran, vlastarele unei familii de irakieni refugiati, si au venit in Marea Britanie in 1979; detin participatii la lantul de magazine Sainsbury’s, la restaurantele Mitchells & Butlers si la multe alte companii. Criza economica le-a afectat averea in mod semnificativ, Vincent numarandu-se si printre cei inselati de schema piramidala a lui Bernie Madoff.
     
    Vincent Tchenguiz nu este singurul om de afaceri implicat in creionarea personajului Gordon Gekko. Ed Pressman spune ca Gekko este, “partial”, Michael Milken, cel care a devenit in anii ‘80 “junk bond king” si a dezvoltat, practic de unul singur, piata imprumuturilor cu randament ridicat; el a finantat mai mult de 3.000 de companii, intre care Toys-R-Us, MGM si News Corp. In 1998 a fost gasit vinovat de frauda si a fost condamnat la zece ani de inchisoare, din care a facut mai putin de doi ani. Pe langa Milken, Gekko a fost creat si in baza sfaturilor capatate de Oliver Stone de la afaceristi celebri ai epocii. Unii au ramas faimosi, cum sunt miliardarul Carl Icahn (autorul zicerii “Daca vrei un prieten, ia-ti un caine”), investitorul si scriitorul Kenneth Lipper sau Asher Edelman, colectionar de arta si “pradator”, alaturi de Icahn, pe Wall Street. Altii au avut de-a face cu legea: este cazul lui Owen Morrissey, al lui Dennis Levine si al lui Ivan Boesky, afaceristi si eroi ai unor scandaluri “inside trading” care au facut valuri in epoca. Toti au creionat un portret veridic al unei zone cu care Hollywoodul a cochetat tot timpul dar pe care a prezentat-o rareori; este vorba de lumea afacerilor, privita din interior, fara menajamente. Paradoxal, viziunea lui Stone si jocul lui Michael Douglas, adica portretul lui Gekko, au stabilit coordonatele pe care s-au dezvoltat jucatorii moderni de pe Wall Street; o spune chiar scenaristul filmului original, Stanley Weiser. “Dupa atat de multe intalniri cu admiratori ai lui Gekko, care nu-si doreau nimic altceva decat sa semene cu acesta, as avea o singura dorinta, sa ma pot intoarce in timp si sa rescriu fraza aceea cu <lacomia e buna>…Daca Oliver Stone si cu mine am avea cate un ban pentru fiecare reluare a frazei <greed is good>, am fi putut salva Lehman Brothers.”