Tag: valoare

  • Aversa Manufacturing investeşte 15 milioane de euro într-o nouă unitate de producţie

    La începutul anului, societatea a înregistrat comenzi în valoare de 18 milioane lei şi se va concentra pe producţia pompelor de dimensiuni mari, notează Ziarmm.ro. În ultimele nouă luni ale anului trecut, vânzarile au atins suma de 900.000 lei.

    Privatizată în septembrie 2013, după ce a fost în insolvenţă timp de şapte ani, compania a angajat peste 200 de muncitori şi a reluat producţia. Aversa Manufacturing exportă pompe centrifuge personalizate în peste zece ţări.

  • Bilanţ după trei ani de la listarea Fondului Proprietatea

    În cei trei ani, FP a atras peste 1,2 mld. euro în investiţii directe de portofoliu de la investitorii instituţionali străini, iar valoarea activului net a urcat cu peste 22%, conform lui Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, administratorul FP.

    Greg Konieczny, managerul de fond al FP, a anunţat că anul acesta va începe al treilea program de răscumpărări şi că acţionarilor li se va propune un nou plan pentru listarea secundară, care ar urma să îmbunătăţească vizibilitatea Fondului şi a României în rândul unei baze lărgite de investitori instituţionali.

    “Sperăm ca 2014 să fie încă un an dinamic din punct de vedere al privatizărilor, având în vedere că sunt aşteptate listări ale unor companii mari din portofoliul nostru. Privatizările ar avea dublul avantaj de a face portofoliul mai lichid şi mai transparent şi de a ajuta la dezvoltarea pieţei de capital”, a spus Konieczny.

    Fondul Proprietatea (FP) a încheiat anul 2013 cu un profit net de 682 mil. lei (153 mil. euro), cu 20% mai mare decât câştigul din anul precedent. Profitul FP a urcat cu 137 mil. lei doar în luna decembrie, când fondul a vândut participaţia de 15% pe care o deţinea la compania Transgaz Mediaş, pentru care a încasat 303,5 milioane de lei.

  • Bilanţ după trei ani de la listarea Fondului Proprietatea

    În cei trei ani, FP a atras peste 1,2 mld. euro în investiţii directe de portofoliu de la investitorii instituţionali străini, iar valoarea activului net a urcat cu peste 22%, conform lui Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, administratorul FP.

    Greg Konieczny, managerul de fond al FP, a anunţat că anul acesta va începe al treilea program de răscumpărări şi că acţionarilor li se va propune un nou plan pentru listarea secundară, care ar urma să îmbunătăţească vizibilitatea Fondului şi a României în rândul unei baze lărgite de investitori instituţionali.

    “Sperăm ca 2014 să fie încă un an dinamic din punct de vedere al privatizărilor, având în vedere că sunt aşteptate listări ale unor companii mari din portofoliul nostru. Privatizările ar avea dublul avantaj de a face portofoliul mai lichid şi mai transparent şi de a ajuta la dezvoltarea pieţei de capital”, a spus Konieczny.

    Fondul Proprietatea (FP) a încheiat anul 2013 cu un profit net de 682 mil. lei (153 mil. euro), cu 20% mai mare decât câştigul din anul precedent. Profitul FP a urcat cu 137 mil. lei doar în luna decembrie, când fondul a vândut participaţia de 15% pe care o deţinea la compania Transgaz Mediaş, pentru care a încasat 303,5 milioane de lei.

  • Oraşul de unde poţi cumpăra cel mai ieftin RCA din Europa

    În state precum Republica Moldova, Ucraina sau Rusia şoferii plătesc o taxă unică pentru asigurarea obligatorie, însă aceasta nu are valabilitate în afara graniţelor, conform unui top publicat de rca-ieftin.ro.

    Pentru a compara costurile de asigurare, s-a luat ca model un bărbat în vârstă de 30 de  ani, căsătorit, cumpărând prima asigurare pentru o maşină cu motor de 1,6 litri pe benzină.

    Cea mai ieftină asigurare este cea din Republica Moldova, unde costul este de doar 32 euro pe an. Belarus şi Ucraina sunt următoarele pe listă, preţul fiind de 35 respectiv 70 euro pe an. În România, asigurarea în cazul dat pleacă de la 115 euro.

    Cea mai scumpă asigurare din lista întocmită se plăteşte în Germania şi porneşte de la 695 euro.

  • Ford Craiova a produs 100.000 de maşini B-Max în valoare de peste 1,5 mld. euro

    Ford a construit astăzi automobilul B-MAX cu numărul 100.000 la uzina companiei de la Craiova, la aproape 18 luni de la demararea producţiei. Din volumul total, 67.000 de maşini au fost asamblate în 2013. Având un preţ mediu de 15.000 de euro, producţia Ford a atins un nivel de 1,5 mld. euro.

    Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este un model în versiunea de top Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzină EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova, şi este destinat unui client din România.

    Uzina de autovehicule de la Craiova are o cadenţă zilnică de producţie de aproximativ 370 de unităţi B-MAX pe zi. Pe lângă B-MAX, Ford produce la Craiova motoarele pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1,0 litri şi 1,5 litri, acesta din urma echipand modelele Ford din America de Nord şi Asia.

    Având în vedere că aproape 99% din producţia uzinei din de la Craiova pleacă la export, 2013 este primul an în care exporturile României sunt susţinute atât de Dacia, care este şi cel mai mare exportator, cât şi de Ford, dar într-o măsură mai redusă. Având în vedere că atât motoarele cât şi automobilele produse la Craiova sunt semnificativ mai scumpe decât cele produse la Mioveni, orice creştere a acestora va avea un impact mai mare asupra rezultatelor economice.

    În total, producţia de maşini şi de motoare a Ford România ar putea duce cifra de afaceri a companiei la peste 2 mld. euro în 2013, faţă de 560 mil. euro în 2012, adică la un nivel de peste zece ori mai mare comparativ cu cel din 2008, primul an al uzinei de la Craiova cu management american. Spre comparaţie, Dacia a depăşit pragul de 2 mld. euro în 2007, la nouă ani de la preluarea de către Renault.

    Numărul zilelor în care uzina de maşini a Ford de la Craiova a oprit producţia în 2013 a urcat la 40, odată cu cele şapte zile din decembrie, timp în care uzina auto ar fi produs 14.800 de autoturisme. Pe lângă autoturisme, Ford a porit şi producţia de motoare în decembrie pentru şapte zile, la care se adaugă cele opt zile din noiembrie. În cele 15 zile Ford ar fi produs 15.000 de motoare, în valoare de aproape 60 mil. euro, potrivit estimărilor ZF.

  • Complexul Energetic Oltenia scoate marţi la vânzare energie de 60 milioane euro pe OPCOM

     Compania a programat pentru marţi 11 licitaţii în care pune la dispoziţia cumpărătorilor 1,48 milioane MWh de electricitate, echivalentul a 2,5% din producţia totală a României în 2012.

    Energia va fi livrată pe parcursul acestui an. Preţul pe MWh variază între 184 lei şi 186 lei, în funcţie de dimensiunea pachetului de energie scos la vânzare.

    Altă companie de stat, Nuclearelectrica, va încerca să vândă joi, tot pe OPCOM, dar într-o singură licitaţie, un pachet de 1,67 milioane MWh de energie, în valoare 63 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tabletele româneşti, pe val

    “Piaţa locală de tablete a evoluat în 2013 în zona de 550.000 de unităţi vândute. În anul 2014 se va păstra cu certitudine un trend ascendent, fiind primul an în care creşterea se va diminua până la un procent format din două cifre, practic fiind primul semnal al faptului că ne îndreptăm către o maturitate a pieţei. Ceea ce preconizez este că vom evolua într-o piaţă de 750-800.000 de unităţi cu o valoare aproximativă de 100 milioane euro”, spune Alin Nişcov, directorul de vânzări al companiei Visual Fan din Braşov, care comercializează smartphone-uri şi tablete sub brandul Allview.

    Allview a avut în 2013 o cotă de piaţă de 20%, Visual Fun livrând pe piaţa internă 110.000 de tablete în valoare de 10 milioane euro. Compania a vândut pe pieţele internaţionale 15.000 de tablete. În 2012, Visual Fan a înregistrat o cifră de afaceri de 7,7 milioane euro, de aproape patru ori mai mare faţă de 2011, când a raportat venituri de 2,1 mil. euro.

    Liviu Nistoran, director general şi proprietar al grupului Televoice, care oferă diferite produse electronice sub brandul Evolio, este însă mai optimist atât în ceea ce priveşte numărul de unităţi de tablete vândute în 2013 şi valoarea acestora, cât şi în ceea ce vizează evoluţia pieţei de profil de anul acesta.

    “Estimăm că piaţa locală de tablete s-a situat cu puţin peste 600.000 de unităţi vândute în 2013, valoarea pieţei situându-se în jurul valorii de 100 de milioane de euro. Ne aşteptăm ca piaţa tabletelor să crească în 2014, ca număr de unităţi ajungând la aproximativ un milion de unităţi, iar valoarea situându-se la 150 milioane euro”, spune Nistoran.

  • Circa 25.500 garanţii la Prima Casă au fost acordate în 2013. Ce fonduri sunt disponibile pentru acest an

     “Beneficiarii Programului «Prima Casă» vor avea la dispoziţie în anul 2014 un plafon de garanţii de 1,2 miliarde de lei, la care se adaugă suma rămasă nealocată şi/sau neutilizată din plafonul pentru anul 2013 în valoare de circa 740 milioane lei, din care circa 495 milioane pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Garanţiile vor fi acordate şi plătite numai în monedă naţională”, se arată într-un comunicat al Fondului.

    Guvernul a aprobat marţi o hotărâre prin care stabileşte un plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţiile care vor fi acordate în acest pentru programul Prima Casă, prag similar cu cel din 2013, şi permite utilizarea sumelor repartizate anul trecut şi care nu au fost consumate.

    Modificările au în vedere utilizarea cu prioritate în anul 2014 a diferenţei nealocate din plafonul anului 2013 (aproximativ 22 milioane lei şi 196 milioane lei pentru ANL) şi a sumei alocate la data prezentei finanţatorilor care au solicitat plafon, din plafonul anului 2013, dar care nu a fost consumat integral până la data de 31 decembrie 2013 (aproximativ 158 milioane lei şi 301 milioane lei pentru ANL), se arată într-un comunicat transmis marţi de Ministerul Finanţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, despre pactul de coabitare: Treceţi-l la rămâne valabil!

     Şeful statului a mai spus că acordul de coabitare “a avut o valoare excepţională la început, a avut o valoare pentru UE şi pentru redarea încrederii că se va putea guverna USL-preşedinte”.

    Traian Băsescu a susţinut însă că, din păcate, “marţea neagră” a adus din nou actuala coaliţie şi implicit România în situaţia de a-şi pierde credibilitatea cu privire la funcţionarea statului de drept.

    “Probabil puţini politicieni din USL îşi imaginează ce şoc au produs în România şi în UE cu ceea ce au făcut în marţea neagră”, a adăugat preşedintele într-o emisiune la B1 TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai bună licitaţie a anului în România: o rată de adjudecare de 97% şi vânzări de 1,2 milioane de euro

    Evenimentul a fost organizat de casa de licitaţie Artmark în seara de 18 decembrie  la Ateneul Român în prezenţa a peste 600 de participanţi în sală şi online. Prin serviciul Artmark Live, la licitaţie s-au înscris 110 participanţi online.
    Cele mai valoroase opere adjudecate în cadrul Licitaţiei de Iarnă au fost cele patru tablouri din Tezaurul Patrimoniului Naţional: „Tufănele galbene”, o operă tipică maestrului Ştefan Luchian (170.000 de euro), „Tahitiană”, un portret exotic şi senzual semnat Nicolae Tonitza (110.000 de euro, peste valoarea maximă estimată), „Natură statică cu ceas şi ceaşcă de cafea” de Theodor Pallady (50.000 de euro) şi „Bărci la Veneţia” de Nicolae Dărăscu (42.500 de euro, peste aşteptările maxime ale Casei).


    Pentru prima oară, o sculptură a fost cel mai disputat lot al unei licitaţii: opera în bronz aurit „Pierrot”, a lui Frederic Storck, un exemplar rarisim din perioada muncheneză a sculptorului, a fost adjudecată la suma de 12.000 de euro, de peste trei ori valoarea maximă estimată (un record absolut al artistului pe piaţa românească de artă), după 27 de paşi de licitare.
    Printre recordurile de autor ale Licitaţiei de Iarnă s-au numărat: Eugen Voinescu (a cărui operă, „Furtună pe mare”, s-a ridicat la valoarea de 8.000 de euro), Ana-Ruxandra Ilfoveanu (4.250 de euro pentru „Japonezul şi vârtelniţa timpului”), Oscar Han (4.250 de euro pentru sculptura „Sărutul”), Nicolae Stoica (3.000 de euro pentru „Străduţă din Capri”), Honoriu Creţulescu (3.000 de euro pentru „Flori de măr”), Spiridon Georgescu (2.500 de euro pentru „Ţăran învârtind o ţigară”), Nisi (Anisia) Torosian-Stătescu (2.000 de euro pentru „Micul genovez”), Elena Tacian Baludima (2.000 de euro pentru „Colţ de mânăstire”) etc.