Tag: caz

  • Prima agenţie de turism din România care îşi deschide hoteluri în străinătate

    CONTEXTUL: România a avut în 2013 o contribuţie totală 33,1 miliarde de lei (5,1%) la Produsul Intern Brut, aflându-se  pe locul 154 în lume, din 184 de ţări, în urma Albaniei, Bulgariei, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, potrivit unui raport al Consiliului Mondial al Turismului (WTTC). Contribuţia totală a turismului la angajări plasează de asemenea România pe ultimul loc în rândul ţărilor din Europa, cu circa 500.500 de angajaţi. Cel mai profitabil segment din piaţa de turism este turismul corporate, urmat de vacanţele individuale de lux.

    DECIZIA: Axarea pe turismul de masă, prin menţinerea a aproximativ 2-3% din clienţi din mediul corporate, şi impunerea ca procentul vânzărilor pentru un singur client să nu depăşească 1%. Anual, compania investeşte câteva sute de mii de euro în promovarea unor pachete nişate pentru clienţii individuali: în 2009, a lansat pachetele pentru seniori, iar anul acesta a continuat cu pachete pentru tineri şi familii. În 2013, compania a fuzionat cu Pegas Holidays, destinată vacanţelor de lux, iar anul acesta va opera propriul hotel destinat familiilor în insula Corfu din Grecia.

    CONSECINŢE: Creşterea constantă a cifrei de afaceri chiar şi în perioada crizei. Anul trecut, veniturile au ajuns la 45 de milioane de euro şi un profit de trei milioane de euro, iar, pentru anul în curs, reprezentanţii companiei estimează  creşteri ale veniturilor de  până la 60 de milioane de euro.



    De la doar patru chartere săptămânale spre Grecia în 2008, agenţia de turism Christian Tour a ajuns la 35 de curse anul trecut spre mai multe destinaţii din Europa. Care a fost strategia care a adus agenţia lui Cristian Pandel în cursa pentru agenţia de turism numărul 1 din România?

    FIECARE OM ARE EVERESTUL LUI PERSONAL, IAR ACESTA ESTE PENTRU MINE, DUPĂ FAMILIE, TRANSFORMAREA CHRISTIAN TOUR ÎN AGENŢIA DE TURISM NUMĂRUL UNU A ROMÂNILOR„, a declarat Cristian Pandel, cel care a fondat compania în urmă cu 16 ani. „În primii şapte ani, îmi aduc aminte că am trecut prin momente când trebuia să vând în fiecare toamnă echipamentul de alpinism cu care mă căţăram vara, pentru a-l cumpăra din nou primăvara, în funcţie de evoluţia vânzărilor din agenţie„, îşi aminteşte antreprenorul de perioada în care încerca să aducă agenţia la profit.

    Primul milion de euro a fost atins în 2005, iar, în următorul an, compania a ajuns la vânzări de două milioane. Adevărata dezvoltare a venit însă în 2008, odată cu transformarea agenţiei în touroperator, cu organizarea propriilor chartere. Christian Tour a ajuns astfel anul trecut la 150.000 de vacanţe vândute în regim propriu, o creştere cu 30% a cifrei de afaceri şi un profit de 3 milioane de lei.

    Turiştii au avut de ales între cele 35 de zboruri tip charter sau cele 32 de autocare charter săptămânale, cele 165 de circuite cu avionul şi 230 de circuite cu autocarul realizate de companie.

    CREŞTERILE CONSTANTE AU FOST ASIGURATE, potrivit lui Marius Pandel, CEO-ul companiei, datorită dezvoltării de nişe pentru clienţii individuali. „Primele bugete care s-au diminuat odată cu venirea crizei au fost clienţii corporate; am ales turismul de masă şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie, dezvoltând mai multe nişe.„

    Prima nişă identificată de Christian Tour a fost Senior Voyage, lansată în 2009 şi destinată segmentului clienţilor de peste 55 de ani şi care revin la ei pentru organizarea vacanţelor de două-trei ori anual. Potrivit reprezentanţilor Christian Tour, cota de piaţă ocupată pe segmentul călătoriilor destinate pensionarilor este de circa 80-85%.

    „Pensionarii au mai mulţi bani decât tinerii şi sunt cei mai fideli clienţi: vacanţele lor nu sunt limitate de concedii, nu au de plătit credite şi taxe pentru şcoli„, a declarat fondatorul Christian Tour. Pe seama acestui succes, compania va lansa anul acesta trei noi categorii de produse nişate: Aventuro, axate pe tinerii care aleg destinaţii de distracţie şi sunt dispuşi să cheltuiască în medie circa 350 de euro pentru o vacanţă, Family Moments, cu vacanţe personalizate pentru familii cu bugete medii pentru vacanţă cuprinse între 1.000-1.500 de euro, şi un produs de vacanţe în parcuri de distracţii şi parcuri tematice în Europa.

    În întâmpinarea segmentului pentru familii va veni şi deschiderea primului hotel din reţeaua Memento Hotels a Christian Group, Memento Kassiopi Hotel, o unitate în modernizarea căreia compania a investit circa jumătate de milion de euro. Aflat pe insula Corfu, hotelul funcţionează din anul 2000, este sub contract de management şi este sublease pentru
    18 ani.

    „Jumătate din camere vor fi vândute de noi sub conceptul Family Moments, pentru cealaltă jumătate avem contracte cu tour operatori precum TUI Nordic, Thomas Cook sau agenţii din Olanda şi Polonia„, a precizat Cristian Pandel.
    FIŞA DESTINAŢIILOR EXOTICE – UNDE PREŢUL MEDIU AL UNEI VACANŢE ESTE DE 700 DE EURO – reprezintă de asemenea un segment pe care reprezentanţii Christian Tour doresc să îl dezvolte, pe seama fuziunii din 2012 cu compania Pegas Holidays, axată pe acest tip de vacanţe.

    Astfel, pentru anul în curs, reprezentanţii companiei şi-au bugetat afaceri de 60 de milioane de euro şi un număr de 200.000 de turişti, în creştere cu 30% faţă de anul anterior. Pe lângă oferirea de pachete personalizate, creşterea va fi asigurată şi de lansarea de chartere cu plecare din Bacău şi redeschiderea, pe perioada estivală, a charterelor din Iaşi, Cluj şi Timişoara către Grecia, Turcia şi alte destinaţii, care ar aduce 15% din cei 200.000 de turişti previzionaţi pentru anul în curs.

    În ce priveşte modalitatea de achiziţie a vacanţelor, circa 30-40% din turişti optează pentru early booking (rezervări până la data de 31 martie), dar şi prin cumpărarea de vacanţe la Târgul de Turism. La târgul de anul acesta, de pildă, compania a vândut pachete de vacanţă în valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de euro pentru aproape 4.000 de clienţi.

    Printre destinaţiile favorite ale turiştilor se numără în continuare Grecia (în proporţie de 60-65%), urmată de Turcia, Spania şi Bulgaria. Turiştii optează pentru maşina personală pentru transportul spre destinaţiile de vacanţă, apoi pentru sejururile cu autocarul şi abia apoi pentru cele cu avionul: „Există încă mulţi turişti care se tem de zbor, dar piaţa va creşte, în contextul în care suntem pe ultimele locuri în Europa pe zona de vacanţe cu avionul.„

  • Renault şi KIA vor fi cei mai afectaţi producători auto, dacă i se impun sancţiuni dure Rusiei

     Rusia a reprezentat anul trecut 8% din totalul vânzărilor Renault, excluzând brandurile ruseşti, cel mai ridicat procentaj în rândul companiilor auto străine, potrivit Bloomberg.

    Pe poziţia a doua se află compania sud-coreeană KIA, cu 7,2% din vânzări pe piaţa din Rusia, iar locul al treilea este ocupat de Hyundai, cu 3,8%.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, este acuzat de UE şi SUA că a susţinut, inclusiv prin trimiterea de trupe, secesiunea regiunii ucrainene Crimeea şi alipirea ulterioară la Rusia.

    Economia Rusiei, deja fragilă, ar putea intra în recesiune odată cu retragerea capitalurilor străine, a avertizat firma de cercetare Capital Economics. Declinul ar putea fi şi mai puternic dacă Uniunea Europeană şi SUA adoptă sancţiuni mai dure pe lângă restricţiile la călătorie şi îngheţarea de active în cazul unui număr restrâns de oficiali ruşi şi ucraineni.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost REŢINUT. DNA: Vlasov a cerut un milion de euro de la un om de afaceri

     UPDATE 10:50 – DNA:Vlasov a cerut un milion de euro pentru a ajuta un om de afaceri să câştige un dosar de arbitraj

    Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbitraj, iar marţi a primit de la acesta 200.000 de euro din suma cerută, fiind reţinut pentru trafic de influenţă, informează DNA.

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de Combatere a Corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple a lansat o variantă mai ieftină a iPhone 5c

     IPhone 5c cu 8 GB spaţiu de stocare costă 429 de lire sterline (circa 700 de dolari) în Marea Britanie, faţă de 469 de lire în cazul modelului lansat anul trecut, cu memorie de 16 GB, potrivit Apple.

    Noua versiune este disponibilă în Marea Britanie, Franţa, Germania, Australia şi China.

    Anul trecut, Apple a lansat în premieră două versiuni iPhone. Modelul de top 5s a fost însoţit de o variantă mai ieftină, 5c, care preia specificaţiile generaţiei anterioare, având însă o carcasă din plastic, mai ieftin de fabricat.

    Modelul 5c nu a avut succesul scontat, majoritatea clienţilor optând pentru varianta mai performantă.

    IPhone 5c a fost tras în jos de preţ în ţările unde operatorii de telefonie mobilă nu obişnuiesc să ofere discounturi semnificative pentru terminale la contractarea unui abonament, comentează pentru Bloomberg un analist de la ISI Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinea: Democraţia nu e o gradină în care cresc morcovi. În Ucraina nu poţi aplica “stick and carrot”

     “La ultimul consiliu ECOFIN la care am participat am fost puţin surprins de atitudinea de tip sticks and carrots a Comisie Europene, în primul rând când s-a pus problema sprijinului financiar pentru Ucraina. O mulţime de condiţionalităţi puse în avans pentru finanţarea Ucrainei. Am spus acolo că democraţia, după părerea mea, nu este o grădină în care cresc morcovi”, a spus Voinea la conferinţa Aspen organizată la BNR.

    Realizând că auditorul nu este foarte lămurit de ceea ce doreşte să spună, Voinea a completat “Mă rog, în engleză sună mai bine”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teorii despre avionul Malaysia Airlines. Unde ar fi putut ateriza aeronava

     Anchetatorii consideră că aeronava Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, a fost deturnată de o persoană care ştia să piloteze şi îndreptat spre o destinaţie necunoscută, care ar putea să se găsească la mai mult de 3.000 de kilometri depărtare de ultima sa poziţie confirmată, relatează Business Insider. Cu o rază atât de extinsă, numărul destinaţiilor posibile creşte, avionul putând fi oriunde, din Asia Centrală, până departe, în Oceanul Indian.

    Este, într-adevăr, posibil, în opinia unora, chiar probabil, ca aeronava să se fi prăbuşit în apele oceanului, părere împărtăşită şi de investigatorii americani. Cel mai important mister rămâne însă motivaţia piloţilor. De ce ar pune cineva la punct un plan atât de meticulos pentru a deturna o aeronavă, cu care să mai zboare timp de şapte ore, după care să o prăbuşească în ocean?

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul avionului Malaysia Airlines: Cine sunt PILOŢII aeronavei dispărute

     Site-ul CNN realizează un profil al celor doi piloţi ai aeronavei Boeing 777, care a dispărut în urmă cu o săptămână, întrebându-se dacă este posibil ca unul dintre cei doi să fie responsabil pentru tot ceea ce s-a întâmplat.

    Potrivit sursei citate, avionul companiei Malaysia Airlines era pilotat în momentul dispariţiei de căpitanul Zaharie Ahmad Shah, ofiţer al aviaţiei civile din Malaysia, şi de ofiţerul Fariq Ab Hamid.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Vicepreşedinte BEI, în centrul unui scandal de corupţie care afectează Partidul Socialist spaniol

     Cazul a devenit unul din simbolurile folosite de presa spaniolă, când este vorba despre ilegalităţile comise de partidele politice.

    Partidul Socialist al Andaluziei este vizat de o anchetă a justiţiei de la începutul anului 2011, privind posibila deturnare, în perioada 2001-2010, a milioane de euro prin intermediul unui fond public destinat susţinerii financiare a unor persoane sau companii beneficiare de programe sociale.

    Potrivit presei, suma deturnată ar putea depăşi 140 de milioane de euro.

    Magistratul care instrumentează cazul, Mercedes Alaya, vrea să afle dacă o parte din fondurile programului au fost alocate fraudulos unor persoane sau companii apropiate Partidului Socialist care nu erau incluse în programe sociale, sau vărsate sub formă de comisioane unor intermediari sau unor sindicate, precum UGT şi Comisiones Obreras, cele mai mari din ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SRI: Cazul privind “mafia cărnii”, iniţiat de Serviciu la începutul lui 2013

     “Este un caz iniţiat de SRI de la începutul anului 2013. Este vorba despre o reţea de crimă organizată transfrontalieră specializată în activităţi de fraudă fiscală de mare amploare, axate pe achiziţii intracomunitare cu produse din carne”, a spus Sava referindu-se la “cazul mafia cărnii”.

    Potrivit acestuia, este vorba despre “o chestiune de securitate naţională”.

    “Această acţiune a SRI se înscrie în eforturile noastre pentru combaterea evaziunii fiscale din România, care afectează implicit bugetul consolidat al statului. E evident o chestiune de securitate naţională, axată pe zona de securitate economică şi ameninţări transfrontaliere”, a precizat Sava, menţionând că SRI a sesizat în acest caz organele în drept.

    Cititi mai multe pe www.mediafx.ro

  • Percheziţii în cazul unei grupări care ar fi livrat în magazine produse din CARNE ALTERATĂ. Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi Protecţia Consumatorilor, printre persoanele vizate în anchetă

     Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile, făcute de procurorii DIICOT, vizează membrii unei grupări organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi punere în circulaţie de produse alterate.

    Conform surselor citate, gruparea infracţională ar fi produs, în acest fel, un prejudiciu de aproximativ 15 milioane de euro.

    Sursele citate au precizat că membrii grupării aduceau din ţări ale Uniunii Europene carne pe care o puneau în vânzare în magazine din România fără să declare cantităţile. În cazul în care carnea depăşea termenul de valabilitate, aceasta era procesată şi transfomată în diverse produse care, de asemenea, ajungeau la vânzare în magazine, au mai spus sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro