Tag: Actualitate

Teza sugerata saptamana trecuta de Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, ca e nevoie ca strategia fiscala sa fie schimbata des, tocmai ca sa-i deruteze pe evazionisti, ar fi trebuit sa fie o explicatie convingatoare pentru faptul ca s-a facut octombrie si nu numai ca nu exista strategie fiscala multianuala, dar nici Codul fiscal, adica setul de impozite si taxe valabil pentru la anul, nu e gata.

Mai putin ii convinge explicatia lui Vladescu pe oamenii de afaceri care nu sunt evazionisti, avand in vedere ca de-a lungul anului, politica fiscala a fost un santier perpetuu, nepermitand nici un plan de afaceri rezistent mai mult de o luna-doua. In acelasi timp insa, pe santier a intrat oricine a vrut: grupurile de interese (nici o conotatie negativa) care au stiut sa-si faca lobby mai bun la Finante au castigat. Cum s-a intamplat in primavara cu accizele la camerele foto digitale, asa s-a intamplat acum cu facilitatile fiscale acordate programatorilor: desi ministrul Vladescu a propus ca scutirile de impozit pe venit pentru informaticieni (concepute, de altfel, din capul locului ca temporare) sa dispara, a recunoscut ulterior ca “au fost solicitari atat de puternice, incat probabil ca vom renunta la eliminarea scutirilor”.

Au aparut si primele voci din clasa politica dispuse sa ia apararea firmelor care ar trebui sa plateasca de la anul mult contestata taxa de 0,5% pe imobilizari corporale (cladiri, terenuri, masini, echipamente). Dupa ce initial a anuntat-o ca pe o taxa uniforma pentru tot mediul de afaceri, Vladescu a explicat ca de fapt n-o vor plati decat firmele care se feresc cu anii sa declare profit, dar au active valoroase, neatinse de mana fiscului (cu toate ca firmele platesc taxe locale pentru cladiri si terenuri).

Dar, in afara de argumentul ca astfel va fi descurajata intentia firmelor de a investi in cumpararea de active strict necesare, va fi greu de demonstrat reaua-credinta a unei companii atunci cand nu raporteaza profit. Ministrul economiei, Codrut Seres, a declarat deja ca, in cazul unei societati de stat cu pierderi mari, ca Termoelectrica, taxa de 0,5% ar fi chiar “o taxa pe saracie”. Vrand sa linisteasca spiritele, dar de fapt mai mult adancind confuzia, ministrul de stat Gheorghe Pogea a sugerat ca e posibil ca taxa sa fie aplicata de la caz la caz, in sensul ca “atunci cand exista un argument solid, sa nu se ia in considerare”. Dar cine decide cat de solid e argumentul?

Fripte cu contractele de privatizare de la Petrom sau Apa Nova, autoritatile vor acum sa se asigure ca pot tine sub control ceea ce se va intampla dupa privatizarea filialelor Electrica. Saptamana trecuta, doua filiale au intrat oficial in proprietatea unor companii straine: Electrica Moldova, privatizata cu concernul german E.ON, si Electrica Oltenia, privatizata cu compania ceha CEZ. Pentru prima, statul roman a incasat 100 de milioane de euro; pentru a doua urmeaza sa primeasca 47,4 milioane.

Dupa momentul festiv al semnarii contractului cu E.ON, ministrul economiei a pus piciorul in prag: a cerut firmei germane sa vina la consultari cu ministerul cel putin o data la doua saptamani, a amintit apasat ca noii proprietari au obligatia sa investeasca in modernizarea retelelor si sa lucreze cu furnizori romani de componente. Motivul aluziilor lui Codrut Seres ar fi ca E.ON (in calitate de proprietar, prin divizia Ruhrgas, al Distrigaz Nord) are de gand sa influenteze autoritatile romane astfel incat sa modifice legea achizitiilor publice, astfel incat sa poata cumpara echipamente si materiale de la furnizorii cu care deja lucreaza in alte tari, in detrimentul furnizorilor romani. Aceleasi intentii le-ar avea si Gaz de France, proprietarul Distrigaz Sud, dar si OMV, proprietarul Petrom. Nimic deocamdata despre o alta solicitare a investitorilor straini la Distrigazuri – abonamentul la gaze, abonament a carui introducere era data ca sigura prin primavara.

Epopeea schimbarii din functie a presedintilor celor doua camere parlamentare a continuat si saptamana trecuta. Dupa ce au ratat debarcarea in august si septembrie a lui Adrian Nastase si a lui Nicolae Vacaroiu de la conducerea Camerei Deputatilor si a Senatului, liderii coalitiei de guvernare si-au impus un nou termen, la fel de nerealist, pentru a rezolva problema: sfarsitul lunii octombrie. Daca nici dupa acest termen cei doi lideri pesedisti nu vor fi schimbati, unii dintre membrii coalitiei au amenintat, din nou, cu declansarea alegerilor anticipate. Prin urmare, dupa ce ideea anticipatelor fusese ingropata de presedintele Basescu acum doua saptamani, a fost resuscitata acum de unii membri ai coalitiei, in chip de ultima solutie pentru rezolvarea actualului blocaj parlamentar.

Evident, nu e vorba de nici o unanimitate aici. Desi chiar membrii PNL au fost primii care au readus in discutie anticipatele, liderul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ulterior ca acestea nu sunt luate in calcul in nici un caz de partidul pe care il conduce. Pedistul Radu Berceanu, eternul candidat al Aliantei la functia de sef al Senatului, sustine insa ca liberalii au sa-si dea seama pana la urma ca n-au alta cale decat anticipatele, daca vor sa scape de Nastase si Vacaroiu. In ceea ce priveste partidul sau, Berceanu a admis ca PD “s-ar putea da la o parte” daca nu se reuseste schimbarea celor doi, confirmand astfel speculatiile mai vechi privind intentia de retragere de la guvernare a democratilor.

Exasperarea politicienilor Aliantei are o explicatie: propria ineficienta. Adriean Videanu a recunoscut ca parlamentarii puterii au gresit, nereusind sa evite amendamentele opozitiei si nedandu-si osteneala sa fie prezenti de fiecare data la dezbateri. Traian Basescu i-a criticat insa pe liderii coalitiei fiindca nu au gasit o solutie mult mai simpla de modificare a regulamentelor celor doua camere parlamentare: in loc sa dezbata toate articolele din regulamente, ar fi trebuit sa discute numai articolele despre schimbarea presedintilor de camere.

In orice caz, toata povestea nu face decat sa demonstreze ca alianta aflata la putere nu-i nici pe departe la fel de abila si disciplinata ca fostii guvernanti. Ramane o intrebare: cate legi ar fi putut dezbate si vota parlamentarii daca conducerea coalitiei de guvernare ar fi transat problema celor doi presedinti inca de la inceput?

Negocierile cu FMI urmeaza sa fie reluate la 20 octombrie, cea mai importanta tema de discutie anuntandu-se deficitul de cont curent, desi ministrul de finante Sebastian Vladescu spune ca va fi vorba in principal tot de executia bugetara, cu tot cu constructia bugetului pentru 2006 si cu perspectiva fiscala pentru primii ani dupa aderarea la UE – 2007 si 2008.

Intre timp, Romania a capatat un avantaj deloc neglijabil in negocierile cu FMI, atata vreme cat autoritatile sustin ca inundatiile nu numai ca vor afecta tinta de crestere economica, dar vor face necesara o mai mare larghete bugetara, avand in vedere cheltuielile suplimentare cerute pentru refacerea infrastructurii. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care impreuna cu Sebastian Vladescu s-a intalnit si el saptamana trecuta la Washington cu reprezentantii FMI, a declarat deja ca Fondul nu mai cere Romaniei sa adopte o politica fiscala mai stricta, ci doar “o politica monetara si fiscala de natura sa nu deterioreze o situatie relativ buna, care a fost atinsa cu multa greutate”.

Guvernantii au primit deja un sprijin pentru viitoarele negocieri cu FMI din partea Bancii Europene de Investitii (BEI), care s-a declarat dispusa sa acorde Romaniei un imprumut de urgenta in valoare de 600 de milioane de euro, cu scadenta de pana la 30 de ani, cu perioada de gratie de pana la 10 ani, pentru reconstructia infrastructurii distruse de inundatii. Vicepresedintele BEI, Wolfgang Roth, sosit la Bucuresti, a pledat pentru ideea ca Romania are nevoie de finantari pe termen lung, pentru a nu fi in contradictie cu criteriile de prudenta fiscala ale FMI.

Roth e de parere ca FMI ar trebui sa nu socoteasca aceasta finantare drept un factor care ar greva echilibrul bugetar al Romaniei, atata vreme cat tara are nevoie urgenta sa investeasca in infrastructura si nu poate astepta ani in sir sa esaloneze cheltuielile pentru aceasta, numai ca sa respecte o tinta de deficit bugetar sub 1% din PIB. In plus, chiar fara inundatii, Romania are nevoie sa construiasca autostrazi si drumuri cat mai repede, pentru a atrage investitii si pentru a se integra decent in UE. Pana acum, BEI a mai acordat deja Romaniei 300 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii in perioada 2001-2004.

Am vazut ca prima reactie a unora dintre banci la masurile BNR de restrangere a creditului in valuta a fost sa reduca ostentativ mai intai dobanzile la depozitele in lei, pentru a concede apoi si reduceri ale dobanzilor la creditele in moneda nationala. Dobanzile aproape simbolice oferite in unele cazuri pentru depozite au insemnat nu numai un mesaj pentru BNR ca e nevoie sa faca mari economii ca sa-si poata permite sa-i respecte politica, dar si un soi de gest simbolic de santaj la adresa bancii centrale, careia ii sugereaza ca restrictiile la creditele in valuta se vor razbuna cand clientii isi vor retrage economisirile din banci si le vor arunca in consum, tocmai cand BNR incearca sa limiteze consumul.

Inventivitatea Finantelor in a atrage surse noi de venituri la buget si-a spus cuvantul inca o data: noul proiect de modificare a Codului fiscal, publicat saptamana trecuta, a starnit deja polemici aprinse. Oamenii de afaceri si opozitia au acuzat Guvernul de politica antiliberala fiindca impovareaza prea tare companiile cu taxe si impozite, producatorii de tigari ieftine constata ca sunt dezavantajati de noul sistem de accizare, iar proprietarii de case si terenuri se considera pacaliti de faptul ca vor plati o cota de impozit mai mica, dar aplicata la o valoare impozabila mai mare. In plus, ramane de vazut cat de credibile vor fi angajamentele referitoare la TVA dupa aderarea la UE (plafonul de scutire de la plata TVA ar putea fi redus de la 2 miliarde de lei vechi pana la echivalentul in lei a 35.000 de euro), atata vreme cat nici nivelul TVA pentru 2006, nici aderarea la 1 ianuarie 2007 nu sunt batute in cuie. 

IMPOZITE PE TERENURI, CLADIRI, VEHICULE

 Cota de impozit pentru veniturile incasate din vanzarea proprietatilor personale va fi redusa de la 10% la 2%, dar se va schimba baza impozabila, care nu va mai fi diferenta favorabila dintre valoarea de vanzare si valoarea de baza a proprietatii, ci direct pretul de vanzare, valoarea proprietatii (pentru schimb imobiliar), suma totala din contractul de vanzare-cumparare in rate sau valoarea din raportul de expertiza intocmit de un expert autorizat. Vor fi impozitate veniturile din transferul de proprietate asupra constructiilor si a terenurilor aferente vandute in termen de pana la trei ani de la data dobandirii, dar si veniturile din vanzarea terenurilor de orice fel dobandite dupa 1 ianuarie 1990.

 Din 2006 cresc impozitele percepute de autoritatile locale pentru proprietatile imobiliare si autovehicule, in functie de urmatoarele criterii: suprafata cladirii (unde se majoreaza valorile pe metru patrat), zona amplasarii cladirii (unde se majoreaza coeficientul de ajustare in functie de zona), numarul de etaje, anul de constructie, materialele din care este construit imobilul si utilitatile cu care este dotat. Pentru cladirile de peste 100 mp, valoarea impozabila se majoreaza cu cate 10% pentru fiecare fractiune de 100 mp. Pentru autovehicule, calculul impozitului se face prin inmultirea fiecarei grupe de 200 de centimetri cubi cu o valoare intre 10 lei si 150 lei.

 Companiile vor plati un nou tip de impozit, reprezentand 0,5% din valoarea imobilizarilor corporale (terenuri, constructii, mijloace de transport, mobilier si birotica). Sunt scutite organizatiile nonprofit, sindicatele, patronatele si institutiile scutite in mod obisnuit de impozitul pe profit (institutiile publice, microintreprinderile, fundatiile, cultele, asociatiile de proprietari constituite ca asociatii de proprietari). Acest nou impozit se adauga celui perceput deja de autoritatile locale pentru proprietati imobiliare si mijloace de transport.

Dupa aproape un an de zvonuri si pregatiri discrete, compania ruseasca Gazprom a reusit sa cumpere de la magnatul Roman Abramovici pachetul majoritar de actiuni al firmei petroliere Sibneft, pentru 13,1 miliarde de dolari. Cu doua saptamani in urma, incheierea tranzactiei devenise o certitudine, dupa ce presa moscovita anuntase ca Gazprom a contractat un imprumut de 12 miliarde de dolari de la un consortiu de banci occidentale, condus de ABN Amro si Dresdner Kleinwort Wasserstein. Totusi, Gazprom a incercat sa pastreze secretul pana in ultimul moment, oficialii companiei sustinand ca spera sa cumpere pachetul de 72% din actiunile Sibneft pana la sfarsitul anului.

Dupa nationalizarea fortata a celei mai mari parti din compania Iukos, preluarea Sibneft inseamna inca un pas in planul statului de a recastiga controlul asupra industriei petroliere, privatizata in anii ””90 in folosul unor oligarhi ca Mihail Hodorkovski sau Roman Abramovici. Analistii, mereu cu gandul la sansa ratata a companiilor straine de a intra la un moment dat in posesia comorilor energetice ale Rusiei, comenteaza acum ca, daca ar fi vandut Sibneft unor investitori straini, Abramovici ar fi obtinut un pret mult mai bun decat cel oferit de Gazprom. Totusi, pentru Abramovici, cele 13 miliarde inseamna oricum un pret incomparabil fata de cel pe care el insusi l-a platit in urma cu noua ani atunci cand a cumparat Sibneft de la stat.

Iar daca e sa ne luam dupa comentariile presei rusesti, proprietarul Chelsea nu avea de ales: arestarea Hodorkovski in 2003 a fost interpretata drept o piedica in calea intentiilor lui de atunci de a vinde Iukos unor companii straine, ca Exxon sau Chevron, iar ultimii doi ani au abundat de zvonuri ca Abramovici va avea aceeasi soarta daca va vinde Sibneft strainilor. Ramane de vazut ce va face Abramovici cu banii castigati; unii comentatori sustin ca ii va “parca” si pe acestia in strainatate, asa cum a facut cand a cumparat clubul Chelsea. Purtatorul de cuvant al oligarhului a insistat ca Abramovici va investi banii in Rusia, mai ales daca va ramane in continuare guvernator al provinciei Ciukotka. Si, desi ziarele englezesti scriu acum ca magnatul rus poate sa cumpere linistit Arsenal, Manchester United sau Liverpool, la Moscova se pariaza mai curand pe patriotismul lui Abramovici, care l-a manat deja pana acum sa investeasca in pepiniera de juniori de la TSKA.

Dupa cum era de asteptat, partidele de centru-dreapta au castigat alegerile parlamentare de duminica din Polonia, inlaturand stanga de la putere. Potrivit exit poll-urilor de duminica seara, partidul Lege si Justitie, condus de gemenii Lech si Jaroslaw Kaczynski (primul va candida la alegerile prezidentiale din octombrie) a obtinut 28%, iar aliatul sau, Platforma Civica, 24-26%. Cele doua partide au promis in campanie ca vor guverna impreuna, urmand ca formatiunea cu cele mai multe voturi sa desemneze premierul (mai mult ca sigur, in persoana lui Jaroslaw Kaczynski).

Victoria opozitiei de centru-dreapta a venit pe baza unei platforme axate pe lupta impotriva coruptiei care a marcat cei patru ani de guvernare ai Aliantei Stangii Democratice, ca si pe promisiuni de combatere a somajului, ajuns acum la o rata de 18%. Principiul alternantei la putere intre stanga si dreapta, care a facut ca nici un partid din Polonia sa nu poata castiga niciodata in 16 ani doua mandate la rand, s-a pastrat deci si de data aceasta.

Firma ruseasca Gazprom a anuntat ca e gata sa furnizeze Ucrainei gaze la preturi reduse, cu conditia ca guvernul de la Kiev sa-si dea acordul pentru crearea unui consortiu mixt care sa administreze sistemul ucrainean de gazoducte. Anuntul a fost facut imediat dupa ce pentru functia de premier al Ucrainei a fost confirmat iakutul Iuri Ehanurov, candidatul propus de presedintele Iuscenko. Ehanurov a promis deja ca va face la Moscova prima vizita oficiala in calitate de premier, ocazie cu care o sa discute si propunerea Gazprom. Prin urmare, interpretarea ar fi simpla: Ucraina a terminat-o cu revolutia portocalie si a trecut din nou in barca Moscovei. Viktor Iuscenko a inlaturat-o pe rivala sa Timosenko si si-a impus omul la guvern in locul ei, asigurand astfel un centru unic de putere in locul unei ambigue conduceri bicefale. Mai mult, Ehanurov a fost confirmat in functie de parlamentari abia dupa ce Iuscenko a incheiat un pact de neagresiune cu fostul sau rival din alegeri, “dinozaurul” Viktor Ianukovici, simbolul fostului regim Kucima. Iar pretul acestui pact va fi ca regimul Iuscenko-Ehanurov sa inceteze prigoana fata de oligarhii regimului Kucima si sa opreasca renationalizarile initiate de Iulia Timosenko. Pentru asta, Ehanurov ar fi omul ideal, ca unul care in anii ‚90 a supervizat procesul de privatizare in urma caruia oligarhii ucraineni si-au acumulat averile.

De fapt insa, opozitia intre ideea de revolutie portocalie si cea de trecere in barca Moscovei nu e deloc o cheie de intelegere a situatiei din Ucraina. De la alegeri si pana acum, Rusia a stat in expectativa, fara a incerca sa sprijine sau sa-l atraga de partea sa pe vreunul din cei doi capi ai revolutiei, Iuscenko sau Timosenko. Ca presedintele Iuscenko a parut un politician mai prooccidental (deci mai anti-rus) decat Iulia Timosenko, sau ca aceasta din urma ar fi sprijinita de oligarhul rus Boris Berezovski, unul din inamicii lui Vladimir Putin, au fost speculatii fara importanta practica. Adevarata lupta de selectie politica s-a dat de fapt exclusiv la Kiev, din setea de putere si ciocnirile de interese economice intre diversele grupuri aduse impreuna de manifestatiile de strada din iarna trecuta.

Iar Kremlinul stia ca mai devreme sau mai tarziu, din conducatorii revolutiei va ramane unul singur si ca acesta va incerca sa-si conserve puterea cu orice mijloace. Gleb Pavlovski, cel mai in voga comentator politic de la Moscova, explica limpede resortul previzibil a ceea ce s-a intamplat: “Pentru un occidental ar parea ciudat ca doi politicieni puternici trebuie neaparat sa intre in conflict unul cu celalalt; in fond, au o cauza comuna de aparat. Dar asta nu se aplica in acele tari unde, vorba presedintelui Iuscenko, sunt mereu trei atamani la doi ucraineni”.

Operatorul de supermarketuri La Fourmi a fost preluat de fondul de investitii Black Sea Fund, detinut de compania elena Global Finance International, aceeasi care mai detine in Romania controlul firmei de software Total Soft si al producatorului de medicamente Sicomed. Black Sea Fund a cumparat 80% din actiuni de la proprietarii libanezi ai La Fourmi, tranzactia fiind aprobata de Consiliul Concurentei. Deschis in 1993, lantul La Fourmi opereaza acum 11 supermarketuri si detine controlul a doua societati (Gastro International si RafoCom Construct) cu care a incheiat contracte de franciza pe cinci ani. Consiliul Concurentei amendase recent compania La Fourmi cu 30 de milioane de lei vechi pentru ca nu a raportat preluarea celor doua firme. Conform datelor raportate la Ministerul Finantelor, lantul de magazine a avut anul trecut venituri de circa 540 de miliarde de lei vechi si un profit net de 692 de milioane de lei vechi, ambii indicatori in usoara crestere fata de 2003.