Tag: caz

  • Proiect de lege: Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

     În prezent sunt stabilite doar amenzi contravenţionale pentru cei care nu-şi îndeplinesc atribuţiile în situaţiile de urgenţă.

    Proiectul prevede că va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă, neconstituirea rezervelor tehnice şi materiale necesare pentru aceste situaţii şi neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiei de urgenţă.

    Aceeaşi pedeapsă penală şi amendă se prevede în proiect în cazul neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţiei civilă, neanunţarea despre evenimente periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă necesare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Găgăuzia, între nostalgia faţă de fosta URSS şi teama unui scenariu ucrainean

     “Situaţia este explozivă, pericolul este mare, dar, din fericire, în Găgăuzia există politicieni moderaţi care ştiu că dacă (scenariul ucrainean) se repetă, va fi dificil să fie oprit”, a declarat pentru AFP, în acest reportaj, primarul din Comrat, capitala Găgăuziei.

    Regiunea reprezintă 5,4% din teritoriul Republicii Moldova, o ţară cu 3,5 milioane de locuitori, majoritatea vorbitori ai limbii române.

    Găgăuzia a renunţat în 1994 la veleităţile separatiste, în schimbul unui statut de autonomie, care-i oferă accesul la independenţă în cazul în care Republica Moldova ar decide să se unească cu România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorul general: Este prea devreme pentru începerea urmăririi penale în dosarul Călăraşi

     “Cel cu terenurile astăzi a fost înregistrat în evidenţele noastre. (…) În clipa în care stăm noi de vorbă, este foarte devreme, pentru că nici procedurile administrative, de înregistrare, nu au fost terminate, parcurse”, a spus Niţu, după terminarea şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, un mesaj procurorilor, la bilanţul MAI, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: “Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!”.

    În discursul susţinut la bilanţul MAI, Traian Băsescu a spus că a aflat despre raportul Corpului de control al premierului, privind nereguli în achiziţia de terenuri la Nana, şi a cerut instituţiilor să ancheteze imediat, iar dacă este încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Criza din Ucraina afectează deja economia Rusiei şi s-ar putea extinde la nivel global

     Criza politică din Ucraina şi confruntarea dintre Rusia şi Occident au împins deja Ucraina în recesiune şi au cauzat ieşiri masive de capital din Rusia, de teama impunerii de sancţiuni după decizia Moscovei de a anexa regiunea ucraineană Crimeea.

    Fondul a înrăutăţit estimarea de creştere economică a Rusiei pentru acest an de la 1,9% la 1,3%, dar a avertizat că impactul ar putea fi şi mai puternic şi s-ar putea extinde în afara spaţiului fost sovietic.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Ideea de competiţie e ideală la producători gaze. La unul-decizia e la Viena, la altul-la DNA

    “România a avut curajul de a porni ceea ce înseamnă o adevărată reformă structurală în domeniul energiei. Evident că pericolele sunt foarte mari, pentru că, pe de-o parte, o piaţă liberă a energiei, iată, cum a fost cazul energiei electrice, a dus la o scădere a preţurilor şi la servicii de mai bună calitate, dar şi cu implicaţii negative, iar o altă piaţă, pe care în aceste zile încercăm să o facem cât mai liberă, piaţa gazelor, ne arată că nu întotdeauna ceea ce urmărim şi atingem ca şi scop. Este ideală ideea unei competiţii şi a unei pieţe libere, dar, de exemplu, la gaze avem doar doi producători – e greu să păstrezi, de fapt, un echilibru când ai doar doi jucători – la unul din aceşti jucători deciziile se iau la Viena, la celălalt cred că se iau la DNA”, a spus Ponta.

    El a arătat că este interesat ca reforma din domeniul energiei să nu afecteze marii consumatori, pentru că s-ar înregistra repercusiuni negative în domeniile social şi bugetar şi, de asemenea, ar scădea competitivitatea externă a României.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Extinderea returnării parţiale a accizei, dificilă. CE trebuie convinsă că are sens economic

     “Ministerul Finanţelor a luat exact textul din directiva europeană. Excepţiile care au fost adoptate săptămâna trecută sunt cele din directiva privind accizarea. În cazul extinderii excepţiei va trebui să analizăm caz cu caz. Problema este că atunci când mergi pe textul directivei am putut să ne mişcăm extrem de repede şi Comisia Europeană ne-a dat aprobarea în trei zile, ceea ce mie nu mi s-a mai întâmplat în cei cinci ani de când mă ocup de cazuri de genul acesta. Dacă nu mergem pe text de directivă, pe calea bătătorită, este complicat. Nu spun că este imposibil, dar nu putem să mergem la fel de repede aşa cum am mers pe această exceptare”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

    El a arătat că, teoretic, aceia care solicită extindere a firmelor care vor putea beneficia de returnarea unei părţi din acciza suplimentară trebuie să demonstreze Comisiei Europene că măsura are sens economic şi că se justifică excepţia respectivă.

    “Nu a mai avut niciun stat membru acest lucru, deci am fi primul, este un teren nebătătorit, va fi complicat. Când ieşim din directivă lucrurile se complică, nu este imposibil, dar este mult mai greu. Este o discriminare (aplicarea măsurii doar pentru transportatorii rutieri – n.r.), dar care are sens economic, pentru că aceştia au costuri mult mai mari combustibilulul, reprezentând 50% din costurile totale, iar în alte sectoare de activitate impactul este mult mai mic. De aceea sunt exceptaţi transportatorii rutieri şi nu alţi agenţi economici”, a adăugat Chiriţoiu.

  • Peste 732 de milioane de lei, încasaţi din timbrul de mediu în 2013. Peste 570 de milioane, restituiţi

     Reprezentanţii AFM au precizat pentru MEDIAFAX că, din suma de 732.325.750,22 lei reprezentând încasările din timbrul de mediu, s-a restituit suma de 570.276.616,04 lei, în urma hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind restituirea vechii taxe auto.

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că taxa de primă înmatriculare, introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, încalcă legislaţia UE, ca şi şi taxa auto care a înlocuit-o, în ianuarie 2012. Aceasta din urmă a fost înlocuită cu timbrul de mediu, pe 15 martie 2013. Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto. În cazul restituirii vechii taxe, se va plăti timbrul de mediu la prima transcriere a titlului de proprietate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul în cazul incendiului de la restaurantul din Constanţa, preluat de Parchetul ICCJ

     Reprezentanţii Parchetului Judecătoriei Constanţa au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că dosarul în acest caz urmează să fie preluat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind făcute cercetări pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală.

    Până în prezent, cercetările au fost făcute sub coordonarea procurorilor Parchetului Judecătoriei Constanţa, fiind audiaţi patronii celor trei localuri din clădire şi luate declaraţii de la martori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia

     El a precizat că se referă la acest subiect după ce a observat protestele organizate, duminică, în cazul gazelor de şist.

    “Am văzut ieri – chiar dacă nu a fost foarte mediatizat, eu iau foarte în serios – discuţia despre gazele de şist. A fost o zi de organizare a unor proteste apropos de gazele de şist şi cred că e un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm foarte serios, pentru că trebuie spus «Bun, şi dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm ? Din Rusia». Adică, în contextul actual, cred că orice protest trebuie să aibă un scop şi o finalitate şi cred că o discuţie serioasă pe orice temă e utilă”, a spus Ponta.

    Peste 350 de persoane au participat, duminică după-amiază, în municipiul Vaslui, la un marş de protest faţă de gazele de şist, manifestanţii scandând lozinci împotriva clasei politice şi a firmei care desfăşoară activităţi de explorare a gazelor de şist în judeţ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro