Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,46%, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că tranzacţiile abia au cumulat 12,1 milioane de lei. Bursa a urmat îndeaproape în acest an evoluţia pieţelor externe, având o creştere de 8,5% de la începutul anului. Mihai Iulian Căruntu, şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, spune că evoluţia pieţelor externe a fost determinată de estimările optimiste ale unor investitori care şi-au crescut expunerea pe acţiuni mizând pe o îmbunătăţire graduală a mediului economic global. “Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că şi pieţele dezvoltate au urmat un trend îndelungat de creştere şi din această perspectivă nu se poate spune că acţiunile sunt ieftine sau că o corecţie cu o amplitudine semnificativă ar fi nerezonabilă. Totuşi, acţiunile de la BVB au fost susţinute de randamente ale dividendelor foarte ridicate aşteptate pe 2012 (peste 6% pentru Fondul Proprietatea şi OMV Petrom, peste 10% pentru Transgaz şi SIF-uri), ceea ce reprezintă un argument puternic pentru expunerea pe acţiunile româneşti, cel puţin până la trecerea datelor de referinţă pentru dividende. Cu alte cuvinte, nu vedem nici posibilitatea unei scăderi semnificative a cotaţiilor principalelor acţiuni sub nivelurile actuale”, a declarat Căruntu.
Tag: bursa
-
Miza lichidării SIF-urilor: profituri de 500 mil. euro
Averea deţinută de cele cinci SIF-uri listate pe bursă s-a redus cu 19% în doar trei ani de zile, respectiv cu 1,44 mld. lei (360 mil. euro), în special ca urmare a lichidării de active din portofoliu, conducerile acestora fiind presate de acţionari să acorde dividende din ce în ce mai ridicate.În prezent SIF-urile mai deţin o avere de 6 miliarde de lei (1,38 mld. euro), în timp ce valoarea de piaţă cumulată a lor se ridică la aproximativ 880 mil. euro, astfel că la un simplu calcul rezultă că dacă teoretic SIF-urile şi-ar lichida în întregime portofoliile de acţiuni acţionarii acestora ar putea încasa profituri brute de circa 500 mil. euro. “La SIF-uri avem parte de un proces de dizolvare a colecţiei valoroase de active. SIF-urile sunt vehicule cu durată nelimitată de viaţă, dar această politică agresivă de vânzare le-ar putea transforma în vehicule cu viaţă limitată”, spune Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR. SIF-urile care au înregistrat cele mai mari scăderi ale activelor sunt SIF Transilvania şi SIF Muntenia, care şi-au redus averea cu 30% şi respectiv 28%, principalele participaţii vândute fiind cele la BRD şi Erste Bank.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
-
Taxa pe „monopolul natural“ a scos investitorii la vânzare
Bursa a scăzut marţi, 22 ianuarie, cu 1%, într-o piaţă în care acţiunile Transelectrica şi Transgaz au coborât cu aproape 3%, ca reacţie la intenţia Guvernului de a introduce o taxă pe “mo nopolul natural” pentru operatorii de trans port şi distribuţie din sectorul energiei şi gazelor. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,87%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,91% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 1,19%, iar indicele BET-FI, al acţiu nilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fon dul Pro prietatea, a coborât cu 1,03%. Indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 1,71% sub ni velul de luni. Corecţia indicelui a fost deter mi na tă în principal de scăderea acţiunilor Trans elec trica (-2,73%) şi Transgaz (-2,93%). Aceste ti tluri au coborât în primele două ore cu peste 4%, în condiţiile în care unii investitori au pla sat mai multe ordine de vânzare ca reacţie la in tenţia Guvernului de a introduce o taxă “pe mo no polul natural” pentru operatorii de transport şi distribuţie din sectorul energiei şi al gazelor.
-
Investitorii nu mai vor să cumpere cu orice preţ
Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,22% în prima şedinţă a săptămânii după ce vineri a fost la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni. Corecţia uşoară de ieri a venit într-o piaţă apatică şi unde deal-uri cu acţiuni BRD (BRD) şi transferuri cu titluri Fondul Proprietatea (FP) au asigurat peste două treimi din lichiditate. Piaţa a deschis pe creştere foarte uşoară, dar după primele 40 de minute a trecut pe roşu, deşi pieţele vest-europene au rămas pe verde. La închiderea pieţei principale, rulaje de peste 100.000 înregistrau doar acţiuni emise de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale. Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 22,9 milioane lei (5,2 milioane euro), sumă cu 5% sub rulajul de vineri, de 24,2 milioane lei (5,5 milioane euro). Peste două treimi din rulaj au reprezentat deal-uri cu acţiuni BRD (8,4 milioane lei) şi transferuri cu titluri Fondul Proprietatea (7,1 milioane lei, din care un deal de 1,5 milioane lei).
-
Oltchim: pierderi cu 38% mai mari, afaceri la jumătate anul trecut
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut pierderi de circa 75,1 mil. lei (16,9 mil. euro), astfel că pierderile la nivelul întregului an s-au ridicat la 383,6 mil. lei (86 mil. euro), potrivit unui document al Ministerului Economiei citat de Mediafax. Oltchim nu a anunţat încă oficial rezultatele preliminare pe bursă, acestea urmând să fie raportate cel mai probabil la jumătatea lunii viitoare. Varujan Vosganian, ministrul economiei, a declarat recent că până la mijlocul acestei săptămâni va alege una dintre opţiunile pe care le are pentru rezolvarea problemelor Oltchim şi o va prezenta miercuri în faţa Guvernului.
-
Investitorii se ţin scai de acţiunile lichide
Bursa a încheiat cu un plus de 0,13% şedinţa de joi, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi unde lichiditatea a fost salvată de deal-uri cu acţiunile OMV Petrom (SNP), Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV) în sumă de 21,6 milioane lei. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,12%, iar indicele extins al Bursei BET-XT a închis în imediata apropiere a nivelului de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. “Evoluţia din primele şedinţe a determinat o migrare treptată a interesului investitorilor de la o companie la alta pe parcursul mai multor zile. Din această cauză, în primele şedinţe din an s-a văzut o cerere ridicată pentru acţiunile «etalon», urmate de o creştere a interesului pentru acţiunile din eşalonul secund. În acest moment interesul investitorilor s-a reorientat vizibil spre acţiunile importante, iar din această cauză vedem intensificarea tranzacţiilor cu bluechips-uri (acţiunile lichide – n.red.)”, a declarat directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest Mihai Mureşian.
-
SIF-urile s-au întrecut pe sine cu profituri de 150 milioane de euro
Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) listate pe bursă, care controlează o avere de 6 mld. lei (1,4 mld. euro) au obţinut anul trecut profituri cumulate de circa 632,9 mil. lei (aproape 150 mil. euro), în creştere cu 6,8% faţă de anul precedent, iar investitorii se aşteaptă să încaseze dividende consistente şi în acest an din câştigurile record ale SIF-urilor.
Cel mai mare profit l-a obţinut SIF Transilvania (SIF3) şi s-a ridicat la 212,4 mil. lei (50,1 mil. euro).
“Rezultatele sunt în general conform aşteptărilor, care erau pozitive. SIF-urile i-au obişnuit în ultimii ani pe investitori cu dividende importante şi aceştia se aşteaptă să încaseze dividende generoase şi în 2013”, spune Alin Brendea, director de operaţiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction.
Profiturile provin în mare parte din banii încasaţi de SIF-uri în urma vânzării participaţiilor istorice deţinute la BCR şi BRD, în condiţiile în care dividendele încasate de la companiile din portofoliu au fost tot mai mici în ultimii ani.
Dacă SIF-urile ar aloca tot profitul realizat anul trecut pentru dividende randamentele din dividende ar varia între 10% în cazul SIF Oltenia şi 26% în cazul SIF Transilvania. În 2012 SIF-urile au acordat dividende totale de 595 mil. lei (140,7 mil. euro) la profituri de 592,3 mil. lei (140 mil. euro).
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
-
Bursa a reintrat în graţiile investitorilor: companiile lichide sunt cele mai avantajate
Bursa a scăzut uşor, cu 0,32%, în şedinţa de marţi, 15 ianuarie, pentru a doua oară în ultimele 20 de şedinţe. Acţiunile Băncii Carpatica (BCC) au intrat pe linia pieţei şi au coborât cu 0,87%, după ce în zilele anterioare preţul a urcat cu peste 38%. Începând cu data de 11 decembrie, bursa a intrat pe o linie ascendentă, iar în cele 20 şedinţe parcurse de atunci, indicii BET şi BET-C au încheiat pe roşu doar pe 7 ianuarie şi marţi. În cele 20 şedinţe, indicele BET-C a urcat cu 17,45%, iar indicele BET cu 17,77%. În şedinţa de ieri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat în scădere cu 0,61%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,49% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
-
Furnizorii Apple scad şi ei pe bursă după informaţiile privind vânzările slabe ale iPhone 5
Acţiunile furnizorilor de componente pentru smartphone-ul iPhone 5 au scăzut pe bursă după ce pe piaţă au apărut informaţii că Apple a redus la jumătate comenzile pe fondul vânzărilor slabe, scrie Bloomberg. Spre exemplu, acţiunile Sharp – companie care produce ecranele pentru iPhone 5, au scăzut cu 2,7% la Tokio. Samsung, companie care are propria linie de telefoane, dar este şi un furnizor pentru Apple, a scăzut de asemenea cu aproape 3% pe bursa din Seul. Producătorul de difuzoare AAC Technologies Holdings Inc. a scăzut de asemenea cu 2,8% pe bursa din Hong Kong.
-
Producătorul american de PC-uri Dell vrea să se delisteze după 25 de ani pe bursa din SUA
Producătorul american de PC-uri Dell discută cu mai multe firme de investiţii delistarea de la bursă după 25 de ani de la listare, parte a planurilor directorului general Michael Dell de a restructura compania, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg. Acţiunile Dell au scăzut cu 43% în ultimii cinci ani. Dell a avut rezultate slabe inclusiv în trimestrul al treilea, când a ratat estimările analiştilor, în contextul declinului interesului consumatorilor pentru PC-uri. Delistarea ar proteja Dell de presiunea investitorilor de pe bursă, care şi-au pierdut răbdarea din cauza rezultatelor diviziei de PC-uri şi a incapacităţii companiei de a se adapta la schimbarea industriei IT către dispozitive mobile. Dacă ar ieşi de pe bursă, Michael Dell, de asemenea fondatorul companiei, ar dobândi flexibilitatea necesară pentru a concura cu Apple şi Samsung pentru consumatori, dar şi cu Oracle, Cisco şi IBM pe piaţa echipamentelor pentru centre de date, notează Bloomberg. Un acord ar putea fi anunţat în această săptămână, a spus una dintre surse, dar discuţiile ar putea, de asemenea, eşua în cazul în care firmele de investiţii nu reuşesc să aranjeze finanţarea. Michael Dell a înfiinţat compania cu 1.000 de dolari în 1984 în camera sa de cămin la Universitatea din Texas. Compania a fost listată la bursă în 1988.