Blog

  • Fitch da o mana de ajutor Atenei: O restructurare limitata a datoriilor Greciei ar fi “relativ bine absorbita” de bancile europene

    James Longsdon, director in cadrul Fitch Ratings, a declarat
    pentru Bloomberg ca bancile europene risca mai mult de pe urma unei
    reactii “foarte dezordonate” a pietei la o restructurare sau
    rostogolire neorganizata a datoriei elene decat de pe urma asumarii
    unor pierderi la nivelul portofoliului de obligatiuni grecesti. In
    perspectiva recentelor amenintari ale agentiei Moody’s ca ar putea
    degrada ratingul BNP Paribas, al Societe Generale si al Credit
    Agricole din cauza expunerii lor la datoria greceasca, afirmatia
    reprezentantului Fitch este evident incurajatoare.

    Agentia Standard&Poor’s amenintase, la randul sau, ca orice fel
    de restructurare a datoriei grecesti, inclusiv prin acceptarea
    voluntara de catre bancile creditoare a unor scadente mai lungi sau
    dobanzi mai mici, ar atrage declasarea datoriei grecesti la nivelul
    D (default – incapacitate de plata), facand astfel obligatiunile
    elene neeligibile drept colateral pentru imprumuturile date Atenei
    de Banca Centrala Europeana (BCE).

    Fitch, in schimb, a difuzat saptamana trecuta un raport in care
    afirma ca daca liderii UE pun in aplicare planul de a-i convinge pe
    creditorii privati ai Greciei sa accepte de bunavoie o rescadentare
    a obligatiunilor, agentia va cobori ratingul suveran al Greciei la
    RD (“restricted default” – incapacitate de plata partiala), dar va
    mentine probabil ratingul obligatiunilor Greciei deasupra nivelului
    considerat de incapacitate de plata. Aceasta ar fi asadar o portita
    de scapare extrem de importanta, care ar permite in continuare BCE
    sa finanteze Grecia.

    Luni, Financial Times a relatat ca ministrii de finante europeni si
    Banca Centrala Europeana sustin o reeditare a Initiativei de la
    Viena din 2009, prin incurajarea detinatorilor de obligatiuni
    grecesti care ajung la scadenta in urmatorii 3 ani sa-si mentina
    expunerea pe Grecia si in plus sa cumpere obligatiuni grecesti noi,
    cu scadenta mai lunga.

    Initiativa de la Viena din 2009 prevedea mentinerea expunerii
    marilor banci europene in Europa de Est la nivelul din martie 2009,
    spre a evita aparitia unor probleme in economiile din zona, intre
    care si Romania.

    La finele lui 2010, valoarea obligatiunilor grecesti detinute de
    bancile straine era de 54,2 miliarde de euro, dintre care 96% era
    in portofoliul bancilor europene, in principal germane (22,7
    miliarde) si franceze (15 miliarde), conform Bancii pentru
    Reglemente Internationale (BIS).

    Sursa grafic: BBC

    Tot luni, potrivit publicatiei elene Capital, ministrii de
    finante ai zonei euro au oferit un stimulent important bancilor
    europene in efortul de a le convinge sa accepte o rescadentare a
    obligatiunilor grecesti, afirmand ca Facilitatea Europeana de
    Stabilitate Financiara, sau Mecanismul European de Stabilitate –
    fondul comun din care UE a oferit pana acum ajutoare de urgenta
    Greciei, Portugaliei si Irlandei – nu va mai avea statut de
    creditor privilegiat la plata datoriilor acestor tari.

    Pana acum, bancile europene folosisera acest statut ca argument sa
    nu mai cumpere obligatiuni grecesti, stiind ca nu ele vor avea
    prioritate la rambursarea datoriilor.

    “E o veste buna pentru Grecia. E o veste buna pentru Irlanda. E o
    veste buna pentru Portugalia”, a declarat Jean-Claude Juncker,
    seful Eurogroup, grupul ministrilor de finante ai eurozonei.

    Dupa discutiile de sambata si luni de la Luxemburg, liderii
    europeni au dat termen Atenei pana la 3 iulie sa aprobe noul plan
    de austeritate, de care depinde deblocarea transei de 12 miliarde
    de euro din pachetul de credite UE-FMI de 110 miliarde de euro
    aprobat in mai 2010. Liderii europeni s-au declarat gata sa ofere
    Greciei un nou pachet de credite, de valoare probabil similara,
    care in premiera va presupune si contributia creditorilor privati,
    prin mecanismul de implicare voluntara descris mai sus.

  • Martin Slabbert, NEPI: Listarea noastra la BVB, utila celor care doresc investitii alternative denominate in euro

    Numarul de actiuni oferite la BVB a fost de 78.933.734. In prima
    zi s-au efectuat trei tranzactii in valoare de 2.567 lei, iar
    pretul de inchidere a fost de 15,10 lei, acelasi cu cel de la
    deschidere.

    “Desi bursa din Romania este relativ mica, aceasta va creste in
    timp. Listarea NEPI la BVB va face actiunile mai accesibile pentru
    investitorii romani care cauta investitii alternative denominate in
    euro, intr-un grup gestionat in mod transparent si care ofera
    dividende atractive”, a declarat Martin Slabbert, CEO al
    NEPI.

    In urma plasamentului privat de actiuni, capitalizarea bursiera a
    depasit 300 de milioane de euro, clasand NEPI pe locul 10 in
    functie de capitalizarea bursiera a societatilor listate pe piata
    reglementata a BVB. “Ca rezultat al acestui plasament privat, avem
    capitalul necesar pentru dezvoltarile, extensiile si investitiile
    suplimentare preconizate in portofoliul existent. Daca vom
    identifica noi oportunitati de investitii in piata, vom face
    emisiuni suplimentare de actiuni”, a adaugat Slabbert.

    NEPI, un fond infiintat in 2007 de grupul sud-african de investitii
    imobiliare Resilient si inregistrat in Isle of Man, listat la bursa
    din Johanesburg si in sistemul alternativ al bursei de la Londra
    (AIM). Strategia sa este orientata spre achizitia de proprietati
    imobiliare inchiriate catre companii multinationale si care
    genereaza venituri in euro.

    La sfarsitul lui 2010, portofoliul NEPI era in valoare de 314
    milioane de euro si cuprindea 33 de active, dintre care 27 in
    Romania, restul in Germania. Cele mai recente investitii ale sunt
    cladirile de birouri Floreasca Business Park (decembrie 2010), o
    parte din proiectul de retail Auchan Shopping Center din Pitesti
    (mai 2011), o extensie a Promenada Mall Braila (aprilie 2011),
    finalizarea renovarii unei cladiri de birouri in Brasov (iunie
    2011) si achizitia unor terenuri pentru dezvoltari de spatii
    comerciale in orasele Ploiesti si Brasov (in primul trimestru
    2011).

    “Este cu siguranta una dintre cele mai importante listari pe piata
    romaneasca in ultimii ani si va reprezenta un reper pentru
    listarile viitoare”, a mentionat Razvan Pasol, seful Intercapital
    Invest. NEPI intra la tranzactionare in categoria REIT (real estate
    investment trusts), nou-creata la bursa.

    Procesul de listare la BVB a fost intermediat de Intercapital
    Invest si Banca Comerciala Romana. “Cu aceasta listare, NEPI
    deschide un nou capitol pe piata de capital din Romania, fiind
    primul grup de investitii imobiliare listat la BVB, avand Romania
    ca centru al activitatilor sale. Suntem onorati ca am avut sansa de
    a fi parte la acest eveniment major si speram pe viitor sa aducem
    pe BVB si alte companii excelente”, a precizat Dan Weiler, director
    executiv al BCR.

    NEPI a avut anul trecut un profit de 6,91 milioane de euro, in
    crestere de la 2,72 milioane de euro in 2009. “In ciuda prelungirii
    unui mediu macroeconomic slab in Romania, portofoliul de
    proprietati ale NEPI continua sa aiba performante bune, sustinute
    de predominanta contractelor de inchiriere pe termen lung semnate
    cu chiriasi solizi din punct de vedere financiar”, se arata in
    prospectul de oferta pentru listarea la BVB.

  • BRD cauta pentru finantare ONG-uri care au proiecte pentru copii si tineri

    Valoarea financiara a sprijinului pe care BRD doreste sa il
    acorde in 2011 este de maximum 80.000 de lei pentru fiecare
    proiect, iar proiectele cautate sunt cele care pot ameliora accesul
    la educatie al copiilor aflati in situatii dificile, integrarea in
    munca a tinerilor defavorizati si scaderea gradului lor de
    dependenta de sistemul de asistenta sociala.

    Beneficiarii programului sunt copii si tineri cu varste cuprinse
    intre 3 si 25 de ani, aflati in situatii dificile, fie din punct de
    vedere social (provenind din centre institutionalizate, familii
    sarace, zone defavorizate), fie afectati permanent sau temporar de
    o deficienta fizica sau psihica usoara, dar care nu sunt complet
    dependenti de alte persoane.

    La acest program de responsabilitate sociala, denumit “Schimba un
    destin. Da valoare unei vieti”, participa prin donatii lunare 1.300
    de angajati BRD, ale caror sume donate sunt dublate de banca. In
    trei ani, programul a investit fonduri totale de 220.000 de euro,
    sprijinind 24 de proiecte anuale si un numar de 1.450 de copii si
    tineri aflati in dificultate.

    Proiectele propuse vor fi jurizate de un comitet al angajatilor
    BRD. Solicitarile din partea ONG-urilor se primesc pe adresa
    responsabilitatesociala@brd.ro.

  • Romania si Emiratele Arabe Unite vor semna un acord cu privire la serviciile aeriene

    Totodata, Boagiu se va inalni cu ministrul pentru comert
    exterior al Emiratelor Arabe Unite, Sheikha Lubna Khalid Al Qasimi,
    cu ministrul economiei, Sultan Saeed Nasser Al Mansoori, si cu
    director general al Dubai Ports World, Mohammed Sharaf. “In cadrul
    acestor intalniri vor fi discutate oportunitatile de investitii in
    infrastructura de transport romaneasca. Vizita ministrului
    Transporturilor si Infrastructurii in Emiratele Arabe Unite are loc
    in continuarea demersului de relansare a raporturilor de
    parteneriat dintre cele doua state, proces initiat cu ocazia
    Forumului Economic Consiliul de Cooperare al Golfului – Europa de
    Sud Est, desfasurat la Bucuresti in martie”, se arata intr-un
    comunicat al Ministerului Transporturilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dana Grecu si Mircea Badea vor prezenta principalul jurnal de stiri la Antena 3

    Decizia de a-i asocia pe Dana Grecu si Mircea Badea in aceeasi
    emisiune si de a propune publicului un jurnal de stiri la ora 20.00
    sustine linia de repozitionare a postului de televiziune si urmeaza
    unui lung sir de discutii la nivel strategic, transmit
    reprezentantii postului Antena 3.
    Aceasta este pentru prima data cand Dana Grecu si Mircea Badea
    prezinta un jurnal de stiri.

    Din 2008, Dana Grecu este, in cadrul Antena 3, moderatoarea talk
    show-ului “La ordinea zilei”. De luni pana vineri, de la 18.45 la
    20.00, alaturi de analistul politic Radu Tudor, jurnalista dezbate
    evenimente-cheie ale actualitatii social-politice.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • BRD intra de luni pe lista bancilor care acorda credite prin Prima Casa

    Fara comision de acordare, de gestiune si de rambursare
    anticipata, creditul “Prima Casa” de la BRD propune doua variante
    de rambursare: rate lunare egale sau descrescatoare, la alegere.
    Dobanzile sunt Euribor 3M + 3,65 pp pentru creditele acordate pe
    perioade de pana la 20 de ani si Euribor 3M + 3,75 pp pentru durate
    intre 20 si 30 de ani. Avansul este de minimum 5% din pretul de
    achizitie al locuintei, iar valoarea maxima, de pana la 71.250
    euro, in functie de tipul imobilului finantat.

    “Prin interesul manifestat de o categorie larga de clienti,
    programul Prima Casa si-a dovedit utilitatea, iar BRD doreste sa il
    faca accesibil si in continuare celor care doresc sa isi
    achizitioneze o locuinta beneficiind de avantajele sale”, a spus
    Adrian Jantea, Directorul Directiei de Promovare si Distributie
    Persoane Fizice in cadrul BRD.

    BRD se alatura astfel BCR, Alpha Bank si CEC, care au anuntat in
    ultimele zile ca au inceput sa accepte dosare de credit pentru
    Prima Casa. Si-au declarat deja interesul si sunt asteptate sa
    anunte acelasi lucru Banca Transilvania, OTP, Millennium Bank,
    UniCredit si Bancpost.

    BRD a introdus, de asemenea, si un serviciu de consiliere si
    analiza rapida a solicitarilor pentru Prima Casa prin telefon,
    denumit Vocalis Prima Casa, la numerele de telefon 0800 803 803,
    021 302 61 61 sau *BANCA (*22622 – apel cu tarif normal in retelele
    Orange si Vodafone).

    BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din Romania
    dupa totalul activelor si are cea de-a doua capitalizare bursiera
    la BVB.

  • 107 magazine Lidl, deschise astazi

    Intrarea Lidl pe piata locala de retail, estimata la circa 20
    mld. euro, caracterizata printr-o sensibilitate foarte mare la
    pret, s-a facut prin rebrandingul unitatilor Plus, insa germanii au
    inceput constructia si la zeci de unitati proprii. Surse din piata
    spun ca acestea ar putea fi deschise in septembrie.

    Reteaua germana, unul dintre cei mai agresivi jucatori de pe
    segmentul discounterilor la nivel mondial, si-a asigurat o pozitie
    importanta pe piata din Romania in 2011 dupa ce a preluat in
    februarie 2010 reteaua de magazine de tip discount Plus, dupa ce
    discutiile au inceput inca din 2009. Consiliul Concurentei a
    aprobat tranzactia la sfarsitul anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cursul pentru franc urca la un nou record istoric, iar pentru euro atinge un nou maxim din februarie

    Paritatea de referinta afisata pentru francul elvetian a crescut
    cu 2,97 bani, de la 3,5099 lei/franc vineri, cand atinsese de
    asemenea un nivel record. In raport cu euro, cursul se situeaza la
    cel mai inalt nivel din 11 februarie, cand banca centrala a anuntat
    o referinta de 4,2649 lei/euro. Comparativ cu nivelul de vineri, de
    4,2291 lei/euro, cursul de luni este cu 3,44 bani mai mare. Leul
    s-a depreciat si in raport cu moneda americana, iar referinta a
    urcat cu 2,44 bani, de la 2,9734 lei/dolar la 2,9978 lei/dolar.
    Dolarul nu a mai fost cotat atat de sus din 16 martie, cand BNR a
    anuntat un curs de 3,0019 lei/dolar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecia nu va primi urmatoarea transa daca nu va lua noi masuri de austeritate

    Oficialii europeni au precizat ca estimeaza plata transei pana
    la mijlocul lunii iulie. Grecia are nevoie de bani pana la
    jumatatea lunii viitoare pentru a evita intrarea in default
    (incapacitate de plata). Liderii europeni insista ca deblocarea
    urmatoarei transe sa fie conditionata de aprobarea, de catre
    parlamentul elen, a unor noi legi privind reforme fiscale si
    privatizarea activelor statului. Intre timp, populatia elena isi
    exprima tot mai zgomotos dezaprobarea fata de masurile de
    austeritate si privatizarile impuse de institutiile financiare
    internationale. “Pentru a trece la plata urmatoarei transe, trebuie
    sa fim siguri ca parlamentul elen va da votul de incredere
    guvernului si va sustine programul, asa ca decizia va fi luata la
    inceputul lunii iulie”, a declarat ministrul belgian al Finantelor,
    Didier Reynders.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primarul Londrei: Lasati Grecia sa dea faliment!

    Johnson le-a transmis ministrilor de Finante europeni ca Grecia
    ar trebui obligata sa paraseasca zona euro si lasata sa se descurce
    cu datoriile, drept “pedeapsa” a comportamentului sau “nesabuit”.
    El a avertizat, de asemenea, ca Marea Britanie nu va contribui la o
    noua garantie, pentru a scoate aceasta tara din criza.

    Ministrii de Finante din tarile zonei euro au decis, in noaptea
    de duminica spre luni, amanarea unei decizii finale privind
    achitarea transei de 12 miliarde de euro din imprumutul acordat
    Greciei. Oficialii europeni au aratat ca guvernul remaniat
    saptamana trecuta de Papandreou trebuie mai intai sa obtina votul
    de incredere al Parlamentului, apoi sa treaca legislatia necesara
    pentru noile masuri de austeritate si privatizari, pentru a primi
    transa.


    Cititi mai multe
    pe www.apropo.ro