Blog

  • iPhone 5 – frenezia începe din nou

    Cel mai fierbinte subiect de discuţie din lumea tehnologiei a fost săptămâna trecută lansarea noului telefon mobil de la Apple. Deşi neconfirmat în vreun fel de companie, cel de-al cincilea model iPhone, care se va numi probabil iPhone 5, ar putea ajunge în magazine în octombrie, mai exact pe data de 21, dacă e să luăm în calcul zvonurile şi speculaţiile care au împânzit în ultimele zile internetul, având la bază un document primit de bloggerul american Chris Ziegler de la un angajat anonim al BestBuy. De altfel, lanţul de retail ar trebui să înceapă să accepte precomenzi încă din prima săptămână din octombrie, conform aceluiaşi document, ceea ce înseamnă că produsul ar urma să fie propriu-zis distribuit în termen de numai câteva săptămâni. “Nu comentăm zvonuri şi speculaţii”, a declarat însă ferm un purtător de cuvânt al Apple.

    Secretomania n-ar trebui să fie totuşi surprinzătoare. Steve Jobs a ales dintotdeauna politica tăcerii, o strategie care a dat mereu roade prin frenezia generată chiar şi cu jumătate de an înainte de lansare în jurul produselor companiei şi pe care compania pare că a moştenit-o şi după retragerea legendarului CEO. Speculaţiile au avut întotdeauna un sâmbure de adevăr şi au fost alimentate de scăpări ale unor angajaţi ai Apple sau apropiaţi ai companiei care au preferat să nu-şi dezvăluie identitatea. Dovadă, încă o dată, că Apple este o maşinărie de marketing foarte bine unsă, care a ştiut cum să aducă în lumina reflectoarelor produse chiar dacă nu dintre cele mai spectaculoase sau cu tehnologii de ultimă oră. În fond, ce alte produse în afară de telefoanele mobile iPhone sau tabletele PC iPad au determinat consumatorii să formeze cozi interminabile în faţa magazinelor care urmau să le vândă pentru a fi astfel printre primii posesori? Săptămâna trecută un prototip al noului iPhone 5 a fost uitat într-un bar din San Francisco, Cava 22, şi aparent vândut ulterior pe internet pentru nici 200 de dolari. Se întâmplă, ar spune unii, însă nu mai pare doar o scăpare nevinovată având în vedere că acelaşi lucru s-a întâmplat şi anul trecut cu un prototip al iPhone 4, cu foarte puţin timp înainte ca telefonul să ajungă în magazine. Cu atât mai mult cu cât de astă dată nici Apple n-a declarat telefonul pierdut sau furat, deşi Jose Valle, proprietarul barului cu pricina, a recunoscut că a primit mai multe telefoane de la un bărbat care întreba despre un iPhone pierdut.

    O lansare în octombrie pare plauzibilă şi pentru că se pare că iPhone 5 a intrat deja în producţie. Nu numai că se lucrează deja din iulie la componentele necesare, dar renumita fabrică de electronice Foxconn a început asamblarea râvnitului telefon mobil, după cum scrie blogul Macotakara din China, una dintre nenumăratele surse de zvonuri despre produsele Apple de pe internet. Asta după ce la începutul lunii august se zvonea că au fost comandate 10 milioane de exemplare şi de la fabrica Pegatron. Între timp, Apple a început să instruiască angajaţii din magazinele Apple Store cu privire la sistemul de operare iOS 5 cu care va fi dotat iPhone 5, conform 9to5mac.com, lucru care s-a întâmplat de obicei cu câteva săptămâni înainte de lansarea produsului cu software nou. Iar în Germania, Deutsche Telekom le permite deja clienţilor săi să rezerve câte un exemplar din viitorul model de telefon, conform Bloomberg, chiar dacă nu poate oferi informaţii cu privire la o posibilă dată de lansare, specificaţii sau preţ.

    Despre specificaţiile tehnice ale iPhone 5, majoritatea specialiştilor care s-au încumetat să facă speculaţii susţin că modelul va avea un ecran ceva mai mare decât predecesorul său, cu o diagonală de aproximativ 4 inci (10 centimetri). Totodată, se vorbeşte despre un procesor dual-core A5, superior celui de pe iPhone 4, precum şi de o cameră foto cu o rezoluţie de 8 megapixeli, deja comparabilă cu cea a unui aparat foto din gama de bază. Informaţii care au stat inclusiv la baza telefoanelor hiPhone 5, versiuni chinezeşti ale unui potenţial iPhone 5. Pe Taobao, de pildă, cel mai mare site de comerţ electronic din China, telefoanele contrafăcute se vând la preţuri derizorii care coboară chiar şi la 31 de dolari. Pentru că nu există însă un model concret din care să se inspire, chinezii au combinat iPhone 4 cu detaliile scăpate pe internet despre iPhone 5, fabricând astfel mai multe versiuni ale noului telefon.

    Cei de la Apple nu par să fie totuşi deranjaţi de apariţia telefoanelor contrafăcute. Este adevărat, chinezăriile nu pot fi considerate un competitor sau o ameninţare, dar nu a fost luată absolut nicio măsură în acest sens, deşi pentru a-şi proteja drepturile de proprietate intelectuală compania a mers atât de departe încât a reuşit să obţină interzicerea comercializării unei tablete concurente iPad pe piaţa europeană. Telefoanele hiPhone 5 şi toate scurgerile de informaţii pot fi, aşadar, fie o problemă de securitate a Apple, fie o tactică de marketing prin care este menţinut interesul consumatorilor. Cei mai mulţi înclină spre cea de-a doua variantă.

  • Erste a încheiat un acord cu patru SIF-uri pentru 24,12% din BCR, oferă sub 500 mil. euro

    Erste Group a încheiat un acord de principiu cu patru dintre cele cinci SIF-uri – SIF Banat Crişana, SIF Transilvania, SIF Munteania şi SIF Oltenia – pentru preluarea unui pachet de 2,61 miliarde acţiuni BCR, reprezentând 24,12% din capital, prin mai multe opearţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de Erste Bank. Banca austriacă va plăti cash pentru maximum 424.190.702 acţiuni BCR la un preţ de 1,0385 lei per acţiune, precum şi numerar pentru maximum 133.676.584 acţiuni-profit BCR 2011 (acţiuni emise în contul dividendelor aferente lui 2010) cu valoare nominală de 0,1 lei per acţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai dinamic, sportiv, hi-tech

    Frankfurt, sfârşitul lunii august. Ford prezintă conceptul Evos, cel ce dictează noua strategie de design a constructorului american. Tot la Frankfurt, dar cu aproape o lună în urmă, BMW prezenta în sfârşit “Project i”, sub forma automobilelor i3 şi i8. Cu toate că fac parte din segmente diferite, Evos şi Project i anunţă o nouă eră a automobilului. Şi o anunţă înaintea unui eveniment precum Salonul Auto de la Frankfurt, care începe săptămâna aceasta.

    În istoria automobilului au existat mai multe ere. A fost cea în care cel mai important argument era puterea motorului, după care designul, mai nou consumul, pentru a se ajunge în prezent la tehnologie. Deja există pe piaţă automobile care dispun de acces la internet, cum este BMW Seria 7 sau automobile cu hotspot pentru ca şi pasagerii să poată accesa mailul cu ajutorul tabletei de pe bancheta spate precum Audi A6.

    Clienţii Ford vor un automobil tot mai premium, spunea Stephan Odell, şeful Ford Europa, în cadrul prezentării. Declaraţia sa a fost ulterior motivată de preferinţele clienţilor care au abandonat versiunile intermediare în favoarea celor de top, de la modele precum Fiesta la cele din segmentul superior precum Mondeo.

    Următorul pas îl reprezintă comunicarea între maşini, dar şi între maşini şi infrastructură şi şofer, chiar dacă acesta se află sau nu în automobil. Maşina viitorului va putea comunica direct cu infrastructura pentru a detecta nu numai blocajele în trafic, ci şi calitatea aerului, programul şoferului şi cel mai important, va putea (teoretic, cel puţin) comunica prin internet până şi cu alarma ceasului care ar urma să-l trezească pentru a ajunge la o anumită întâlnire. Mai mult, maşina va putea controla direct setările motorului, dar va putea “simţi” şi starea celui de la volan printr-un monitor al ritmului cardiac.

    Cât de aproape suntem de această realitate? Martin Smith, directorul executiv pe design al Ford Europa, spune că suntem chiar foarte aproape. “Tehnologia nu este deloc scumpă. Noi dorim să le oferim clienţilor o tehnologie care să le îmbunătăţească experienţa ca posesori ai maşinii respective, dar care să fie accesibilă. Un astfel de sistem va deveni funcţional în viitorul apropiat. La aceste tehnologii lucrăm cu parteneri din întreaga lume, inclusiv cu Microsoft”, a spus Martin Smith.

    Ford a lansat tehnologia Sync în urmă cu patru ani pe Focus, cea mai accesibilă maşină la acea vreme în SUA. În Europa o va lansa tot pe Focus. Această tehnologie a fost gândită pentru a deveni accesibilă, indiferent dacă vorbim despre Fiesta, Focus sau Mondeo. “Este vorba de a creşte valoarea pentru client, de a democratiza tehnologia. Noi ne putem folosi de influenţa care o avem la nivel global pentru a realiza acest lucru. Mai mult, noi acum nu proiectăm trei versiuni ale modelului Focus, ci una singură şi bună”, a spus Smith.

    În teorie, orice oraş din lume se va putea conecta la Cloud-ul Ford prin internet. În ceea ce priveşte infrastructura necesară sistemului, sunt multe oraşe europene precum Frankfurt, câteva ţări în Asia şi inclusiv SUA unde vor fi benzi speciale destinate automobilelor electrice. De asemenea, în Europa mai este Londra care pune restricţii tot mai multe maşinilor cu motoare convenţionale. Dar ce înseamnă Evos în cazul Ford? Este vorba de noul limbaj de design Kinetic 2.0, care nu mai este utilizat doar pentru modelele europene, ci pentru noua generaţie de modele Ford care vor fi comercializate pe toate continentele. Iar conceptul Evos a fost proiectat la fel de mult pentru americani, cum a fost şi pentru europeni sau asiatici.

  • Oţelul a debutat cu o înfrângere în grupa C a Ligii Campionilor, scor 1-2 cu FC Basel

    Golul echipei Oţelul a fost marcat de Pena ’58, în timp ce pentru FC Basel au înscris F.Frei ’39 şi A.Frei ’84 (penalti). FC Basel a deschis scorul în minutul 39, prin Fabian Frei, care a marcat cu capul, după o centrare a lui Streller. Oţelul a egalat în minutul 58 prin Marius Pena, care l-a învins pe Sommer din patru metri, după ce portarul elveţienilor respinsese în faţă un şut puternic al lui Antal din 18 metri. În minutul 82, Sălăgeanu a primit direct cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Streller, arbitrul dictând penalti pentru elveţieni, care a fost transformat de Alexander Frei, în minutul 84. În minutul 87, Huggel (FC Basel) a primit al doilea galben pentru un fault asupra lui Viglianti, fiind eliminat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa vrea garanţii din partea Greciei că va respecta ţintele de deficit convenite

    Autorităţile franceze nu vor face niciun anunţ şi nici nu vor informa jurnaliştii după teleconferinţa de la 16 GMT (19:00 ora României) dintre preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi premierul Greciei, George Papandreou. Subiectul discuţiilor va fi situaţia statului elen şi criza din zona euro, a spus purtătorul de cuvânt.

    Marile economii din zona euro au tot mai puţină răbdare în privinţa eşecului Greciei de a îndeplini ţintele de reformă fiscală şi structurală stabilite prin programul de ajutor extern de la UE şi FMI, în contextul impactului asupra pieţelor financiare al informaţiilor că statul elen ar putea intra în încetare de plăţi sau ar putea părăsi zona euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Optimism pe Wall Street, în aşteptarea obligaţiunilor comune din zona euro

    Introducerea de obligaţiuni comune ale zonei euro este considerată de investitori un pas înainte către rezolvarea crizei datoriilor din regiune.

    Cotaţiile de pe bursa americană au fost uşor afectate de datele sub aşteptări privind vânzările de retail din luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelu Iordache a adus muncitori din Sri Lanka pentru a construi Pasajul Mihai Bravu-Calea Văcăreşti

    Francisc Bidiga, şeful de proiect din partea Romstrade, a confirmat pentru ZF faptul că este vorba de o echipă de sri-lankezi, însă nu a oferit detalii privind numărul acestora sau modul în care au fost recrutaţi la acest proiect.

    “Cred că sunt circa 20-30 de colegi din Sri Lanka”, a spus unul dintre muncitorii români de pe şantier.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi greve în Grecia: Traficul aerian va fi afectat săptămâna aceasta

    Acţiunea de protest se va desfăşura, joi, în intervalul 14.00-18.00. De asemenea, o grevă de 48 de ore, începând cu data de 17 septembrie, a fost anunţată de sindicatul controlorilor de trafic aerian.

    Mişcările de protest vor afecta programul de zbor al curselor interne şi internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volksbank România reporneşte creditarea, după 2 ani de pauză

    Creditul este disponibil atât în euro, cât şi în lei, la dobânzi de 6,98% pentru împrumuturile în monedă europeană şi de 9,61% pentru lei. Dobândă este variabilă în funcţie de indicatorii EURIBOR şi ROBOR, se arată într-un comunicat al băncii.

    Dobânda la creditul Casa este actualizată la fiecare trei luni pentru creditele în euro, în funcţie de valoarea indicatorului Euribor la trei luni. Pentru împrumuturile în lei, dobânda se actualizează semestrial, în funcţie de fluctuaţiile indicatorului Robor la şase luni.

    Marja aplicată dobânzilor de referinţă este fixă pe toată durata contractului, de 5,45% la euro şi 2,95% pentru împrumuturile în lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olli Rehn: Incapacitatea de plată a Greciei ar avea costuri dramatice pentru economia mondială

    Rehn a afirmat în Parlamentul European că obligaţiunile zonei euro vor fi introduse numai dacă vor fi însoţite de o supraveghere fiscală mai strictă a celor 17 state membre.

    “Permiteţi-mi să spun o vorbă celor care sugerează că Greciei i-ar fi mai bine în afara zonei euro. Sunt în dezacord total cu aceştia. Greciei şi zonei euro nu i-ar fi mai bine”, a spus Rehn.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro