La ora 14:00 GMT, petrolul destinat pietei americane, cu livrare
in iunie, era cotat in scadere cu 2,04 dolari, la 96,4 dolari pe
unitate, dupa ce a atins un maxim al sedintei de 99,6 dolari pe
unitate. Pretul petrolului Brent, cu livrare in iulie, a coborat cu
2,12 dolari, la 109,3 dolari pe unitate. Euro s-a depreciat fata de
dolar din cauza ingrijorarii referitoare la dezacordurile privind
solutiile pentru Grecia, dar si inaintea alegerilor locale din
Spania, in care partidul socialist aflat la putere ar putea
inregistra pierderi serioase, ceea ce ar putea scoate la iveala
posibile noi probleme financiare.
Blog
-
Pretul petrolului a scazut cu peste doi dolari, in urma aprecierii dolarului
-
Mostenitorul nord-coreean, la prima vizita in China
Potrivit presei sud-coreene, Kim Jong-un a plecat cu trenul in
China, principalul aliat al Phenianului, aceasta fiind prima
calatorie a lui Kim Jong-un de cand a preluat functii politice si
militare esentiale, anul trecut. Scopul vizitei consta in negocieri
economice si coordonarea politicilor cu China, inainte de
discutiile cu Coreea de Sud pe teme nucleare.Actualul lider nord-coreean Kim Jong-Il, in varsta de 69 de ani,
a suferit un atac cerebral, ceea ce a alimentat temerile privind
stabilitatea statului nuclear. Procesul de succesiune de la Phenian
a ramas insa opac: intr-o sesiune rara a Parlamentului
nord-coreean, din luna aprilie, nu a fost mentionat niciun eventual
succesor al lui Kim Jong-Il. -
Razboiul pentru succesiunea lui DSK: cine va fi noul sef al FMI? (GALERIE FOTO)
Deocamdata nu este o revolta fatisa si concertata impotriva
regulii nescrise dupa care postul de director general al Fondului
este o mostenire garantata, transmisa din mandat in mandat
europenilor. De altfel, numele aflat pe cele mai multe buze este al
frantuzoaicei Christine Lagarde, redutabila diriguitoare a
Finantelor din Hexagon, cu o si mai redutabila filiatie
profesionala peste Atlantic (a fost timp de cinci ani sefa firmei
internationale de avocatura Baker & McKenzie din Chicago).Motorul franco-german s-a pus deja in miscare pentru sustinerea
candidatului european, cancelarul Merkel reiterand aceasta optiune.
Asta nu inseamna ca nu s-ar activa si vreo rivalitate pe aceasta
axa, caci au si nemtii un posibil candidat: guvernatorul
Bundesbank, Axel Weber.Semnul ca lumea s-a schimbat dramatic este asaltul
“emergentilor” asupra traditiei, iar China este purtatorul de
cuvant al celor care gandesc si declara ca economiile emergente
mari (China, India, Brazilia sau Rusia) trebuie sa aiba
reprezentanti la cel mai inalt nivel in FMI. Nimeni nu spune fatis
ca este vizata direct functia de director general, dar oficialii
chinezi au vorbit clar despre alegeri in spiritul “valorii, al
transparentei si al corectitudinii”.Dar alegerea unei personalitati din lumea “emergentilor” ar fi
totusi o rasturnare de care Fondul nu are nevoie acum. Insasi
venirea lui DSK, in noiembrie 2007, la sefia Fondului a fost un soi
de revolutie, caci acest politician, nu peste masura de agreat in
lumea “gulerelor albe” bancare, a dat un nou sens si rost FMI,
intr-un moment de oboseala si deruta al organizatiei. S-a dovedit a
fi de succes si spiritul mandatului sau trebuie dus mai departe.
Acum, important este ca vidul de putere de la varful Fondului sa
fie rezolvat. Veteranul director general-adjunct John Lipsky, care
gireaza treburile curente, anuntase ca se retrage peste cateva
luni, dar nu inseamna ca a iesit din competitie.FMI a precizat, vineri, ca tarile membre pot sa-si desemneze
candidati la functia de director executiv, ramasa vacanta, in
perioada 23 mai-10 iunie. Consiliul director al FMI se va intalni
cu toti candidatii, daca sunt mai putin de patru, sau va face o
lista scurta daca sunt mai multe propuneri, urmand sa-l desemneze
pe noul director pana la 30 iunie. -
Cat de indraznet e obiectivul de crestere economica de 2%?
Dupa ce PIB a crescut cu 0,6% in primul trimestru din 2011,
comparativ cu trimestrul anterior, Ziarul Financiar a decis sa-i
aduca fata in fata pe oficialii care pot sa contribuie la
redresarea economiei. Conferinta “Revenirea economiei. Am iesit din
recesiune. Care-i planul pentru viitor? Cand va simti Romania din
nou gustul cresterii?” a pus in dezbatere teme precum eventualele
modificari in sistemul de taxe, relansarea consumului si factorii
care ar putea reda increderea consumatorilor, interesul
investitorilor fata de ajutoarele de stat si viitorul
creditarii.Presedintele Traian Basescu a declarat in cadrul evenimentului
ca este optimist in legatura cu cresterea economica in acest an,
mentionand ca vede posibila o crestere mai mare de 2%, daca se va
ameliora absorbtia fondurilor europene si daca va putea avansa
reforma companiilor de stat. Seful statului a mai spus ca este
nevoie de o stabilizare a deficitului de cont curent, obiectivul
fiind un nivel de 5% din PIB in 2011. “Dificil de realizat, dar nu
imposibil.”
Presedintele crede ca iesirea din recesiune ar fi avut loc cu
sase luni mai devreme daca Guvernul nu ar fi decis cresterea TVA de
la 19% la 24% in vara anului trecut. Traian Basescu s-a delimitat,
astfel, de actuala coalitie de guvernamant si a catalogat decizia
drept “o eroare politica, sustinuta inclusiv de marii barbati care
s-au duelat la Conventia PDL”.Presedintele vedea drept solutie scaderea pensiilor sau
impozitarea lor cu 10%, ca masura temporara, insa Curtea
Constitutionala a respins o ordonanta emisa in acest sens.
Argumentul sau: impozitul pe pensii s-ar fi putut elimina repede,
pana in ianuarie 2012, in timp ce efectele reducerii TVA dureaza
mai mult.
In acelasi registru, Adrian Vasilescu, consilierul
guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, a declarat ca am fi
iesit din recesiune inca de anul trecut daca TVA nu era majorata.
“TVA este o taxa pe cumparaturi, pe targuieli, pe care o plateste
intreaga populatie, de la cumparaturile de lapte pentru sugari la
super-limuzinele pe care le cumpara marii mestesugari, in loc sa
investeasca in firmele lor”, a spus Adrian Vasilescu.Oficialul BNR a atras atentia ca romanii trebuie sa se desparta
de mitul conform caruia inflatia poate conduce la crestere
economica, explicand ca o inflatie mare este de fapt un pericol
pentru relansarea economica, mai ales in vremuri de criza.
Creditarea isi va reveni in a doua parte a anului, intrucat
populatia isi va recapata apetitul pentru consum, dupa ce economia
a iesit din recesiune, apreciaza Radu Ghetea, presedintele
Asociatiei Romane a Bancilor “Am iesit din recesiune. Toata lumea
este de acord ca vom avea o crestere care va da mai multa
stabilitate economica. Si daca ne gandim ca doi-trei ani cetatenii
si-au infranat dorinta pentru credit, cred ca acest apetit pentru
consum va reveni”, a afirmat Ghetea. Seful ARB, care este si
directorul CEC Bank, a identificat vectorii cresterii apetitului
pentru consum: angajatorii vor fi mai solizi, oamenii vor simti ca
au mai multa stabilitate in ce priveste veniturile, cu mentiunea ca
“nu se va reveni la consumul din anii 2007”.In alta ordine de idei, Traian Basescu a sustinut ca era
necesara experienta Fondului Monetar International in perioada de
recesiune si ca trebuie ca Romania sa se fereasca de “riscul
politic al anului viitor”: “Teama mea a fost ca, venind anul 2012,
va exista tentatia unor masuri populiste. In anii electorali noi
ne-am defectat intotdeauna conditiile de stabilitate
macroeconomica. As vrea ca 2013 sa fie un an de continuitate si nu
sa reparam ceea ce s-a stricat in anul anterior”. -
Dominique Strauss-Kahn a iesit din inchisoare. El va primi de la FMI o compensatie de 250.000 $
“Pensia si drepturile conexe la care are dreptul fostul director
executiv au fost mult supraestimate in presa in ultima saptamana,
pornind in mod eronat de la cuantumul platii compensatorii de la
incetarea contractului”, afirma FMI, intr-un comunicat citat de
Reuters.Strauss-Kahn a fost numit director executiv al FMI la 1 noiembrie
2007, cu un mandat de cinci ani. Salariul sau anual a fost stabilit la 420.930
de dolari, la care se adauga o indemnizatie anuala de 73.350 de
dolari “pentru intretinerea, in interesul FMI, a unui stil de viata
adecvat functiei si necesitatilor de reprezentare ale Fondului”.
Atat salariul, cat si indemnizatia au fost indexate anual in
functie de inflatia din zona Washington.Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat vineri din inchisoarea
new-yorkeza Rikers Island, dupa plata cautiunii de 1 milion de
dolari si contractarea unei polite de asigurare de 5 milioane.
Conform asiguratorului de cautiune, Ira Judelson, milionul a fost
platit de sotia lui Strauss-Kahn, Anne Sinclair, iar polita a fost
garantata cu apartamentul din Washington al celor doi soti.Problema cazarii lui s-a complicat initial, sustine tabloidul New
York Post, dupa ce a cazut planul Annei Sinclair de a inchiria un
apartament in eleganta cladire
Bristol Plaza din Manhattan, intrucat “cineva suspus din
cladire” ar fi aflat si s-ar fi opus ca fostul sef al FMI sa se
mute acolo. Eliberarea din penitenciar era conditionata de mutarea
intr-o locuinta unde sa se gaseasca deja echipamente de
supraveghere video si pazita de firma de securitate angajata, pe
cheltuiala acuzatului, sa vegheze ca acesta sa nu plece din tara pe
durata procesului in care e acuzat de agresiune sexuala contra
cameristei de la Sofitel. Firma respectiva, Stroz Friedberg, s-a
ocupat anterior si de faimosul escroc Bernard Madoff.Judecatorul cazului, Michael Obus, a anuntat insa ca acuzatul
este eliberat din penitenciar conform planului si va fi transferat
intr-o locuinta provizorie din New York, situata, conform
procurorilor, undeva in apropiere de Ground Zero, locul fostului
World Trade Center. Ex-seful FMI va ramane in custodia firmei de
securitate, care il va supraveghea 24 de ore din 24. Conform
postului WNBC-TV, preluat de UPI, Strauss-Kahn nu va avea voie sa
paraseasca locuinta decat pentru un singur serviciu religios pe
saptamana, consultatii la doctor, vizite la avocat si infatisari in
procesul sau, ce va incepe la 6 iunie.FMI a precizat, intr-un comunicat separat, ca tarile membre pot
sa-si desemneze candidati la functia de director executiv, ramasa
vacanta, in perioada 23 mai-10 iunie. Consiliul director al FMI se
va intalni cu toti candidatii, daca sunt mai putin de patru, sau va
face o lista scurta daca sunt mai multe propuneri, urmand sa-l
desemneze pe noul director pana la 30 iunie. -
Mai mult de jumatate din cheltuielile romanilor se duc pe alimente, electricitate, gaz, combustibili
Cu o pondere a acestor plati de 54% din totalul cheltuielilor
lunare, Romania este urmata de Lituania,(40%), Bulgaria (39%) si
Slovacia (37%). Ponderea detinuta de alimente, electricitate, gaz
si combustibili in totalul cheltuielilor se situeaza la 34% in
Letonia si Polonia si la 32% in Croatia, Ungaria si Turcia. La
polul opus al clasamentului privind ponderea cheltuielilor cu
alimente, electricitate, gaz si combustibili in totalul consumului
se situeaza Marea Britanie (12%), Danemarca (15%) si (Austria 16%).
Totusi, Romania este surclasata de Slovacia in ceea ce priveste
ponderea cheltuielilor pentru electricitate, gaz, combustibili in
total consum si se situeaza aproximativ la acelasi nivel cu Ungaria
si Cehia. -
Citeste luni, 23 mai, in BUSINESS Magazin
Cover story: Vinul, aur lichid
Comert: Reteta unui magazin castigator
Auto: O masina numita libertate
BUSINESS Magazin apare lunea si o poti achizitiona de la
centrele de difuzare a presei, la pretul de 4,9 lei.BUSINESS Magazin este revista de business care, intr-o maniera
clara si accesibila, prezinta evenimentele cu adevarat relevante
din mediul de afaceri din Romania si din lume. De cinci ani,
evenimentele ce au impact asupra economiei si mediului de afaceri
romanesc sunt reflectate cu acuratete in analizele BUSINESS
Magazin, iar premiile obtinute in acesti ani sunt o recunoastere a
valorii brandului BM. -
Este oferta publica LinkedIn semnalul unui nou balon dot.com?
Analistii aseamana succesul companiei cu ofertele derulate de
MasterCard si Visa in 2006 si 2008, dar in aceste cazuri nu a fost
vorbe de companii din domeniul tehnologic. O bula 2.0 reala in
domeniul tehnologic, asemanatoare cu caderea dot.com din anii 1999
si 2000 ar putea fi confirmata numai dupa listarea, eventuala, a
altor companii aflate pe val, cum ar fi Twitter sau Facebook.Numarul utilizatorilor LinkedIn a crescut la peste 100 de
milioane, de la 4,8 milioane in 2008, si creste cu o persoana pe
secunda. Venitul mediu al unui utilizator este de 109.000 dolari.
Un alt numar relevant este 243 de milioane, sunt dolari si
reprezinta veniturile companiei in 2010 (70% din bani vin din
abonamente). Optimistii cei care nu cred in dot.com 2.0, admit o
“goana dupa aurul social” dar cred ca acum afacerile sunt mult mai
solide, verificabile si cuantificabile decat in urma cu un
deceniu.Asa ca aprilie 2012, cand Facebook va incepe sa isi publice
rapoartele financiare, poate insemna mai mult decat o simpla luna
de primavara; poate fi, de exemplu, declansarea unei noi nebunii
social gold. Mai aproape decat Facebook poate fi Groupon, mai ales
ca directorul executiv Andrew Mason a tot fost vazut in zona
marilor banci de investitii.
