Criza nu s-a terminat, somajul in SUA a fost de 8,8% in martie
si economistii nu prevad o crestere importanta a angajarilor in
viitorul apropiat. Cu toate acestea, mare parte din companiile
conduse de directorii multimilionari si-au imbunatatit cifrele de
afaceri si profiturile si si-au rasplatit sefii pe masura. In
paralel, optimismul investitorilor la burse a urcat cursul
actiunilor, marind astfel compensatia directorilor care au inclus
in pachetul salarial si actiuni sau optiuni de cumparare a
actiunilor.
Cel mai bine platit CEO a fost Philippe Dauman de la grupul media
Viacom, caruia actionarii i-au aprobat o compensatie de 84,5
milioane de dolari, incluzand un pachet de actiuni. In top s-a
aflat si Ray Irani, CEO al Occidental Petroleum, cu un pachet
salarial de 76,1 milioane de dolari, cu 142% mai mare decat in
2009. Lawrence Ellison, directorul Oracle, a incasat 70,1 milioane
de dolari, beneficiind de peste 26,3 milioane de dolari
reprezentand participatia sa la capitalul companiei.
In unele cazuri, salariile si bonusurile uriase au rasplatit si CEO
ale caror companii au fost sustinute cu banii contribuabililor sau
ale caror profituri au scazut. Lloyd Blankfein, CEO al Goldman
Sachs, a primit 14,1 milioane de dolari, desi profitul grupului
financiar a scazut in 2010 cu 37%. Hugh Grant, CEO al grupului
Monsanto, cel mai mare furnizor pentru agricultura pe baza de
organisme modificate genetic, a incasat 12,4 milioane de dolari,
desi profitul s-a redus cu 47%.
Cifrele rezulta dintr-un studiu al companiei de consultanta in
domeniul resurselor umane Equilar, realizat pentru The New York
Times. Studiul a fost realizat luand in calcul companiile listate
la bursa cu cifra de afaceri de peste 7 miliarde de dolari si care
si-au raportat rezultatele financiare pana la 1 aprilie.