BusinessMagazin

Tag: Germania

  • Rolul roşiilor româneşti în afacerile retailerului german Lidl

    “Interesul crescut al producătorilor de a folosi în producţie soiuri hibrid de legume şi fructe, care s-au îndepărtat cu timpul de gustul autentic, dar şi reducerea activităţii de cercetare din România au făcut ca nenumărate soiuri româneşti de legume şi fructe să fie date uitării”, consideră Marco Giudici, director naţional de achiziţii şi marketing, membru în consiliul de conducere al Lidl România. În acest sens, încă de la intrarea pe piaţa locală Lidl a mizat pe dezvoltarea relaţiilor cu producătorii români, potrivit reprezentanţilor companiei, iar acestea s-au concretizat în diverse proiecte de colaborare cu furnizori locali, precum şi în stabilirea unor standarde de calitate pe care produsele lor trebuie să le îndeplinească.

    Unul dintre cele mai recente proiecte de acest tip, ale cărui demersuri au început în urmă cu un an, este parteneriatul cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB), prin care compania îşi propune să îşi extindă aria de selecţie a producătorilor locali, să comunice şi să colaboreze cu ei. „Demersurile pentru acest parteneriat înseamnă mai mult decât un mod de a veni în ajutorul producătorilor.

    De fapt, reprezintă un proiect real de susţinere a economiei locale, de creştere sustenabilă a producţiei româneşti de legume şi fructe, prin acţiuni care să garanteze o creştere a prezenţei produselor autohtone la raft”, explică Marco Giudici. El ţine să menţioneze faptul că dezvoltarea sustenabilă reprezintă o componentă foarte importantă pentru retailer, iar abordarea acestui parteneriat urmăreşte oferirea unor oportunităţi de lungă durată pentru producători români, „chiar să devenim o platformă de lansare către export pentru ei, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi alţi furnizori locali ai Lidl”, spun reprezentanţii companiei. În acest sens, colaborarea dintre retailer şi producători se concentrează pe mai multe paliere – la nivel procedural prin sesiuni de asistenţă şi consultanţă, la nivel de business prin vizite de lucru şi schimburi de experienţe, iar la nivel informaţional, prin organizarea de conferinţe pe diverse teme de interes. În plus, producătorii pot beneficia de o piaţă de desfacere: cele peste 200 de magazine Lidl din ţară.

    Pe de altă parte, prin intermediul parteneriatului cu USAMVB, Lidl investeşte în dezvoltarea şi specializarea echipelor de lucru în domeniul horticulturii. „Pregătirea teoretică şi practică este extrem de importantă pentru a asigura pe termen lung dezvoltarea de proiecte eficiente şi de calitate. De aceea, asigurăm stagii de practică plătite pentru masteranzii, doctoranzii şi absolvenţii USAMVB, cu scopul de a forma specialişti bine pregătiţi, competitivi în domeniul producţiei şi comerţului de tip retail cu legume şi fructe”, spune Marco Giudici. Mai mult, el afirmă şi faptul că prin intermediul parteneriatului cu USAMVB retailerul a reuşit să-şi extindă echipa de achiziţii a fructelor şi legumelor cu specialişti în horticultură şi biosecuritatea produselor alimentare. 

    „Pentru a aduce românilor gustul de altă dată, prin parteneriatul cu USAMVB s-a conturat proiectul «Cultivat în România, specific românesc», dedicat readucerii la viaţă a unor soiuri tradiţionale româneşti”, spune Marco Giudici. În cadrul acestuia, compania îşi propune realizarea unei serii de acţiuni de promovare şi cultivare pe plan local a unor soiuri româneşti, adaptate din punct de vedere pedoclimatic (de sol şi de climă – n.red.) la specificul naţional de producţie. „Produsele româneşti, în general, sunt extrem de apreciate pentru gustul lor, iar o multitudine de soiuri tradiţionale de legume şi fructe sunt recunoscute şi la nivel internaţional pentru forma lor inedită şi calităţile nutriţionale”, adaugă Marco Giudici.

    Aşadar, ideea acestui proiect a urmat un curs firesc de implementare, prin intermediul cărora s-au identificat modurile prin care s-ar putea readuce pe piaţă soiuri româneşti de legume şi fructe cultivate de fermieri locali. Primul dintre soiurile tradiţionale româneşti ce vor exista pe rafturile magazinelor Lidl începând cu luna aceasta este roşia Buzău1600, soi renumit în anii ’80 pentru gustul şi textura sa. „Ca o primă etapă a proiectului am ales soiul de roşii Buzău1600, în urma unei sesiuni de degustare şi testare a mai multor soiuri autohtone de tomate. Acesta s-a făcut remarcat pentru că are gustul cel mai apropiat de preferinţele consumatorilor”, povesteşte Marco Giudici. 

    „O astfel de iniţiativă a fost exact ceea ce noi aşteptam. Până acum producţia locală şi mai ales soiurile locale au fost neglijate. Iniţiativa de a revitaliza soiurile noastre tradiţionale a fost o mare bucurie pentru noi şi, totodată, oportunitatea de a lucra organizat, în condiţii contractuale bine stabilite şi, mai ales, la un nivel înalt de profesionalism”, spune Costel Vînătoru, cercetător specialist la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicultură Buzău. Mai mult, el îşi arată speranţa ca revitalizarea soiului de tomate Buzău1600 să fie doar începutul şi să urmeze şi alte soiuri de legume, recunoscute la nivel naţional şi chiar internaţional. Readucerea soiului de roşii Buzău1600 pe rafturile magazinelor Lidl a coincis şi cu sezonalitatea culturilor, de aceea s-a hotărât marcarea acestei veri cu un produs autentic şi versatil din punct de vedere culinar. În plus, soiul de roşii Buzău1600 plusează şi prin istoria sa interesantă.

    Soiul a fost creat la Staţiunea Legumicolă Buzău, în anul 1976, când oraşul Buzău a sărbătorit 1600 de ani de atestare documentară, cu această ocazie fiindu-i atribuită denumirea de „Buzău1600”. Soiul de tomate Buzău1600 a fost introdus în lista oficială a soiurilor şi hibrizilor în anul 1977, creat special pentru consumul proaspăt, însă apreciat şi pentru consumul în stare imatură, precum gogonelele, având fructe cu o coajă subţire şi culoare albicioasă. Versatilitatea sa a fost uşor de recunoscut, inclusiv la nivel internaţional, exporturile pe acest soi, înainte de anul 1989, înregistrând şi 15% din totalul producţiei.

    După anul 1990, cererile de pe piaţă pentru hibrizi noi, care înregistrau productivitate şi o rezistenţă la păstrare mai mare, au făcut ca soiul de roşii Buzău1600 să fie cultivat mai mult pentru uz casnic. „Însă gradul său ridicat de adaptabilitate pentru condiţiile din România, precum şi gustul roşiilor şi raportul echilibrat de glucide şi vitamina C pe care le putem regăsi în compoziţia lor au făcut ca soiul Buzău1600 să rămână mereu un reper pentru producţia de tomate”, ţine să precizeze Marco Giudici. Soiul de roşii Buzău1600 a fost ales în urma unei degustări pe care Lidl a organizat-o cu sprijinul USAMVB şi al staţiunii de cercetare Buzău, la care a participat un eşantion reprezentativ de consumatori. În urma degustării, din mai multe soiuri de roşii româneşti testate, Buzău1600 a fost considerat un reper al gustului autentic de tomate, având, de asemenea, un conţinut bogat în nutrienţi benefici pentru organism, precum vitamine, minerale, lycopen şi carotinoizi, conform reprezentantului companiei.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 10 iulie 2017

    COVER STORY:  Miza pe gustul de altădată

    În vremuri de răscruce pentru micul fermier român, când legumele şi fructele tradiţionale se luptă cu produsele importate pentru supremaţia pe rafturile supermarketurilor, un soi de tomate autohtone a atras atenţia unuia dintre marii retaileri din România. Care este rolul roşiilor Buzău1600 în strategia companiei germane Lidl în România?

     

    INDUSTRIE:Electricitatea e o energie câştigătoare

     

    SMART BUSINESS: Istoria unei tranzacţii “de opt cifre”
     
     ECONOMIE: Impozitarea cifrei de afaceri: cine ar fi afectat şi în ce măsură
     

    LIDERI: Alt pas, spre un alt meridian

     

    SPECIAL: Comisarul european care sperie giganţii 

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Satul din România care i-a cucerit pe străini. “Am o viaţă mult mai bună decât în Germania”

    Unii au lăsat în urmă ţările în care s-au născut şi au ales să-şi ducă traiul în bătrânul sat transilvănean Richiş. Satul sibian Richiş se ascunde într-un loc pitoresc, printre dealuri. Noii locuitori îl consideră un loc fermecător, care le aminteşte de copilărie. Richiş este un sat de viticultori, vechi de peste 700 de ani.


    Soţii Schmid sunt din Munchen, iar în urmă cu doi ani şi jumătate, fiul lor i-a îndemnat să viziteze satul, denumit pe vremuri satul celor bogaţi. Aşa este şi în prezent, după ce străinii s-au îndrăgostit iremediabil de acest loc şi au fost atenţi să dezvolte aici o comunitate strânsă şi puternică. “Richiş e a două casă pentru mine. Am o viaţă bună aici cu soţia mea, mult mai bună decât în Germania”, a declarat Heribert Schmid.

    Eleine şi Martin sunt primii olandezi care s-au mutat la Richis. În anii ’90, au vizitat satul cu nişte prieteni şi au rămas fermecaţi de tot ce au descoperit. “Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitaţi-va la dealurile din jur! Natură! Şi să nu uităm ce le spunem mereu românilor: Fiţi mândri cu propria ţară! Sunt atâtea naţionalităţi care au ales să-şi ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul asta!” Cei doi soţi au cumpărat o casă veche de la saşi. Au investit mulţi bani în ea, pentru reparaţii, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de ţesut. Două vecine au învăţat-o pe Eleine cum să lucreze la el”, a declarat Martin Engbrenghof.

    Străinii deveniţi localnici au deschis mai multe magazine, dar şi un centru infoturistic. Organizează vara şi primăvară brunch-uri cu produse tradiţionale şi un festival de literatură. Pe lângă români şi câteva familii de saşi, la Richiş trăiesc zeci de nemţi, francezi, olandezi, italieni, elveţieni, lituanieni şi americani.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Satul din România care i-a cucerit pe străini. “Am o viaţă mult mai bună decât în Germania”

    Unii au lăsat în urmă ţările în care s-au născut şi au ales să-şi ducă traiul în bătrânul sat transilvănean Richiş. Satul sibian Richiş se ascunde într-un loc pitoresc, printre dealuri. Noii locuitori îl consideră un loc fermecător, care le aminteşte de copilărie. Richiş este un sat de viticultori, vechi de peste 700 de ani.


    Soţii Schmid sunt din Munchen, iar în urmă cu doi ani şi jumătate, fiul lor i-a îndemnat să viziteze satul, denumit pe vremuri satul celor bogaţi. Aşa este şi în prezent, după ce străinii s-au îndrăgostit iremediabil de acest loc şi au fost atenţi să dezvolte aici o comunitate strânsă şi puternică. “Richiş e a două casă pentru mine. Am o viaţă bună aici cu soţia mea, mult mai bună decât în Germania”, a declarat Heribert Schmid.

    Eleine şi Martin sunt primii olandezi care s-au mutat la Richis. În anii ’90, au vizitat satul cu nişte prieteni şi au rămas fermecaţi de tot ce au descoperit. “Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitaţi-va la dealurile din jur! Natură! Şi să nu uităm ce le spunem mereu românilor: Fiţi mândri cu propria ţară! Sunt atâtea naţionalităţi care au ales să-şi ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul asta!” Cei doi soţi au cumpărat o casă veche de la saşi. Au investit mulţi bani în ea, pentru reparaţii, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de ţesut. Două vecine au învăţat-o pe Eleine cum să lucreze la el”, a declarat Martin Engbrenghof.

    Străinii deveniţi localnici au deschis mai multe magazine, dar şi un centru infoturistic. Organizează vara şi primăvară brunch-uri cu produse tradiţionale şi un festival de literatură. Pe lângă români şi câteva familii de saşi, la Richiş trăiesc zeci de nemţi, francezi, olandezi, italieni, elveţieni, lituanieni şi americani.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Suedezii au găsit secretul de a se lăsa de fumat. Cum au ajuns ţara cu cei mai puţini fumători

    Cum au renunţat suedezii la fumat? Se pare că au adoptat o strategie de „reducere a riscurilor” şi au  înlocuit în mare măsură ţigările cu un produs care furnizează consumatorilor atât nicotină, cât şi tutun, dar nu creşte şansele de deces din cauza fumatului. Acest produs se numeşte „snus” şi constă, practic, în pungi de tutun umed pe care utilizatorul le pune sub buza superioară.

    Acest obicei datează de la începutul secolului al XVIII-lea până în timpul celui de-al doilea război mondial, când ţigările au devenit populare. Fumatul a atins punctul culminant în Suedia în 1980, ajungând la 34% din populaţie. De atunci, conştientizarea crescândă a pericolelor asociate cu fumatul a determinat o reducere constantă a ratei fumatului, aşa cum se întâmplă acum  în mare parte din lumea occidentală. Spre deosebire de aceştia, însă, fumătorii suedezi au avut un mod original de a renunţa la fumat, fără să depăşească dependenţa de nicotină, ceea ce, desigur, este cea mai dificilă parte.  

    Odată cu anii 1990 vânzările de ţigări au scăzut, în timp ce vânzările de snus au urcat. Până în 199  au fost vândute mai multe cutii de snus decât pachetele de ţigări, un decalaj care s-a accentuat în următorii ani. Astăzi, 15% dintre suedezi folosesc snus. Deşi producătorii de snus, cum ar fi Suedia Match, nu au voie să susţină că produsul lor este mai puţin dăunător decât ţigările, suedezii şi-au dat seama de asta. Guvernul a creat, în cele din urmă, stimulente fiscale pentru ca oamenii să aleagă snus-ul în deterimentul ţigărilor.

  • Această româncă şi-a transformat pasiunea într-o afacere. Vinde obiecte de care nicio femeie nu se desparte, în valoare de 100.000 de euro

    „Încă din facultate îmi personalizam elementele din garderobă. Fie că era vorba de haine sau de accesorii, le căutam pe cele mai neobişnuite, colorate sau cu tăieturi şi croiuri speciale, le purtam o perioadă, apoi le «îmbunătăţeam», astfel încât să se plieze pe personalitatea mea”, povesteşte Armina Popeanu despre ideea care a stat la baza înfiinţării Lyria. Tânăra este de profesie arhitect, cu mai multe specializări în design, iar în cazul său antreprenoriatul este o prelungire a pasiunii sale sau, mai popular spus, îmbinarea utilului cu plăcutul. „În materie de genţi, mi le achiziţionam, le purtam o perioadă scurtă, apoi le pictam cu povestea mea din acel moment.

    Aşadar, domeniul fashion handmade a fost ales cumva natural”, spune ea. Primul gând de a-şi transforma pasiunea în afacere a apărut în mai 2014, după ce mai multe prietene au apelat la ea pentru a-şi personaliza poşetele. Simţind potenţialul unei afaceri, în acelaşi an, la sfârşitul lui august, Armina Popeanu avea deja 35 de genţi pictate listate pe o platformă online, „gata pentru a-şi găsi perechea”. A plecat la drum cu 2.000 de euro, iar prima comandă a venit la trei luni de la lansarea Lyria ca magazin online.

    „Cea mai mare provocare a fost relaţia cu furnizorii”, îşi aminteşte tânăra. „Trecuse jumătate de an, Lyria era online şi începea să prindă avânt, iar eu nu mă puteam baza până la capăt pe cei cu care începusem să lucrez”, explică antreprenoarea. Iniţial, a căutat pentru colaborări fabrici şi ateliere din ţară, dorindu-şi ca produsele Lyria să fie 100% româneşti, însă acestea nu au reuşit să se plieze pe criteriile sale. „Din păcate, nu am găsit furnizori de genţi care să se încadreze în specifiicaţile şi timpul de producţie, nici producători deschişi pentru o colaborare pe termen lung”, povesteşte Popeanu. De aceea, împreună cu soţul său, a luat decizia de a achiziţiona o fabrică de profil, cu tradiţie de peste 15 ani în producţia articolelor de marochinărie, atât pentru piaţa internă, cât şi cea externă.

    Aşa a luat naştere, în noiembrie 2015, brandul Desirette, care a devenit şi furnizor pentru Lyria. În prezent, toate genţile şi accesoriile Lyria sunt realizate în atelierul propriu, unde are libertatea deplină în transpunerea ideilor din schiţă în realitate. „Aici, cu ajutorul unei echipe entuziaste, am reuşit să manufacturez modelele pe care le doream în parametrii necesari de design şi calitate”, explică ea. Pe de altă parte, toată materia primă necesară este cumpărată din tăbăcăriile italieneşti, iar antreprenoarea călătoreşte de câteva ori pe an pentru a le alege. Cea mai comandată geantă este modelul Sebille Red Poppies – aflată în prezent la un preţ de 459 lei, conform site-ului propriu – , pe care fondatoarea Lyria o descrie ca „echilibrată”. „Are un balans optim între cromatica poveştii, forma şi culoarea genţii. De asemenea, este povestea cu care majoritatea clientelor noastre se identifică şi, ca o confesiune, mărturisesc că a fost prima poveste pictată din istoria Lyria”, declară antreprenoarea. Însă produsele sunt disponibile şi în colecţii de genţi nepictate, dar speciale prin alăturarea unor piei naturale cu texturi, culori şi forme îndrăzneţe, mai precizează aceasta.

    În medie, Lyria primeşte un număr de circa 70-80 de comenzi pe lună, iar valoarea medie a unei comenzi este de 400 de lei, spune fondatoarea; conform site-ului propriu, genţile Lyria se găsesc la preţuri cuprinse între 200 şi 600 de lei. Cea mai mare comandă a fost din partea unei iubitoare de artă din SUA, valoarea totală fiind de circa 2.000 de dolari. Dacă ar fi să stabilească un profil al clientelor Lyria, acesta ar cuprinde femei cu studii superioare, între 35 şi 54 de ani, cu venituri medii spre mari şi, mai ales, cu un stil unic şi nonconformist, având în vedere că produsele Lyria nu sunt de serie. De asemenea, poziţionarea Lyriei în ceea ce ţine de preţuri este una medie. „Elementul diferenţiator faţă de concurenţă este, cu siguranţă, pictura manuală a fiecărei poveşti din spatele genţilor Lyria”, ţine ea să precizeze.

    După doi ani de activitate, Lyria a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro şi a înregistrat o creştere de circa 60% faţă de anul precedent. Pentru 2017 îşi propune lansarea unor noi colecţii şi linii de produse, „care să ducă povestea Lyria mai departe”, spune antreprenoarea. De asemenea, în ceea ce priveşte creşterea, ţinteşte plusuri de aproximativ 40% până la finele anului. Antreprenoarea este optimistă şi în ce priveşte planurile pe termen lung: „Atenţia cumpărătorilor s-a mutat în ultimii ani în online – segmentul de cumpărături online a crescut în 2016 cu 30% mai mult ca în anul anterior, atingând aproximativ 1,8 miliarde de euro, potrivit raportărilor principalelor magazine online”.

    Cu toate acestea, antreprenoarea este conştientă că un magazin fizic ar consolida imaginea brandului. Aşadar, are în plan deschiderea unui concept store în Bucureşti, care „să invite clienţii în universul Lyria şi să le ofere o întreagă experienţă”.
    Până atunci însă, începând cu luna aceasta, Lyria şi Dessirette vor fi disponibile în ediţie limitată într‑un magazin multibrand din Bucureşti dedicat designerilor români. Pe termen lung, Armina Popeanu consideră că femeile din România se vor îndepărta treptat de brandurile de masă şi vor începe din ce în ce mai mult să caute acele branduri care să le definească personalitatea şi să se fie un statement al stilului propriu. „Piaţa de fashion din România este în continuă creştere – de circa 15 – 25% în fiecare dintre ultimii ani”, observă antreprenoarea.

    Datele arată că apetitul românilor către fashion se află într-o continuă creştere, deşi alături de Bulgaria, România are cea mai scăzută putere de cumpărare din UE. Cu toate acestea, românii au cheltuit 16 miliarde de lei în 2015, faţă de 15,2 miliarde de lei în anul anterior, conform Ziarului Financiar. Din totalul sumei, circa 65% a mers către achiziţiile de haine, 28% către încălţăminte, iar restul către articole sportive. Piaţa locală de modă este dominată de grupurile Inditex (Zara, Massimo Dutti), H&M şi C&A, care sunt, în această ordine, liderii pieţei. Cu salarii de opt ori mai mici decât în Germania, dar cu preţuri similare la haine şi pantofi, românii ajung să aloce lunar cea mai mare pondere din venit pentru achiziţiile de modă. Astfel, un român cheltuie lunar circa 77 de lei pentru achiziţia de haine şi pantofi, cu 30% mai puţin decât un ceh sau un polonez şi de cinci ori mai puţin decât un neamţ.

     

  • Grupul Editorial Art se asociază cu grupul editorial Klett şi lansează Editura Art Klett, cu profi educaţional

    Înfiinţată în anul 1897 la Stuttgart, Ernst Klett Verlag este o editură germană de tradiţie care s-a extins pe mai multe pieţe internaţionale.

    În ultimii ani, Grupul Editorial Art a colaborat pe zona educaţională cu cei mai buni profesori din ţară şi a lansat branduri de auxiliare didactice, precum Clubul Matematicienilor sau Caietul intelligent.

    ”Subfinanţarea, intervenţia politicului, lipsa accesului la formare europeană sunt factori care au afectat constant învăţământul românesc, aşa încât cadrele didactice, părinţii şi elevii au nevoie de un partener de nădejde în educaţie. În plus, cum tinerele generaţii îşi desăvârşesc educaţia în Europa, o educaţie cu metode, tehnici şi materiale de nivel european, construită de data aceasta în România, nu poate fi decât un eveniment de bun augur pentru viitorul nostru, al tuturor”, se arată într-un comunicat al grupului Art.

    Grupul Editorial ART, înfiinţat în 2001, a dezvoltat patru imprinturi majore dedicate unor categorii de public diferite şi un segment dedicat cărţii cu profil educaţional: Editura Arthur, Editura YoungArt, Editura Paladin, Editura Art şi Art Educaţional.
     

  • Germania va crea o nouă autoritate care să testeze emisiile maşinilor după scandalul Volkswagen. Cum va funcţiona aceasta

    Ministerul a transmis că noua instituţie va implica organizaţii ale consumatorilor, guverne locale şi grupuri de mediu, dar şi reprezentanţi ai industriei auto şi ministere, pentru a asigura o mai mare transparenţă a testării vehiculelor.

    Autoritatea pentru vehicule KBA, care raportează Ministerului Transporturilor şi supraveghează, în prezent, testările autovehiculelor, va rămâne responsabilă pentru acordarea licenţelor noilor modele.

    Ministerul a transmis că noua instituţie va testa aproape 70 de modele de maşini pe an folosind scenarii realiste de condus, în loc să se bazeze doar pe condiţii de laborator, iar rezultatele emisiilor şi consumului de carburant vor fi făcute publice pentru a permite cumpărătorilor de maşini să realizeze comparaţii mai bune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul în care poţi închiria un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni nu are voie să mărească suma

    Fuggerei este un cartier din Augsburg, în sudul Germaniei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger “cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii. Scopul său a fost să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, iar chiria impusă de el în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost niciodată modificată.


    Una din condiţiile puse celor 142 de locuitori din Fuggerei este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 10 seara, iar cine întârzie trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.

    Jakob Fugger a pus bazele unui fond caritabil care să finanţeze cheltuielile acestui complex rezidenţial; 500 de ani mai târziu, cea mai mare sursă de venituri este reprezentată de biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să vadă cu ochii lor Fuggerei.

    Jakob “cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street. El a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519.

    La mijlocul secolului al XIV-lea, Jakob Fugger era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. El a lăsat moştenire familiei peste 7 tone de aur şi mai multe afaceri, unele dintre acestea existând şi astăzi.

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner