Tag: primire

  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni

    Shubham Banerjee are doar 13 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu un an, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.

  • Cea mai bună veste primită de angajaţii Carrefour

    Creşterile salariale medii, aplicabile începând cu 1 februarie 2016, variază între 16% şi 21 %, în funcţie de strategiile de dezvoltare regională şi sectorială, se arată în comunicatul Carrefour dat publicităţii.

    În divizia hypermarket, creşterea salarială de care vor beneficia 95% dintre angajaţii de bază din magazine s-a realizat prin semnarea unui act adiţional, cu şase luni înainte de expirarea termenilor prezentului contract colectiv de muncă.

    În plus, Carrefour oferă în continuare salariaţilor săi un pachet semnificativ de beneficii care conţine: tichete de masă în valoare brută de aproximativ 197 lei / lună, acordate din prima zi de muncă, asigurare de sănătate, primă de vacanţă, prime de fidelitate, cupoane de magazin pentru sărbătorile de Paşti, Crăciun sau pentru alte evenimente speciale, ajutoare financiare şi zile de concediu suplimentare pentru evenimente deosebite din vieţile angajaţilor.

    Carrefour anunţă 2016 ca un moment decisiv de creştere, prin extinderea şi diversificarea ofertei, serviciilor, dar şi infrastructurii de magazine, confirmată şi de semnarea acordului de achiziţie a societăţii Billa România. În contextul dinamic şi plin de provocări din piaţa muncii, Carrefour, împreună cu partenerii săi sociali (Sindicatul Salariaţilor din Carrefour / Artima şi Federaţia Sindicatelor din Comerţ), consideră drept prioritară asigurarea unui mediu de lucru stabil, previzibil, echitabil şi competitiv.

  • Cum vede lumea un om care a ieşit din închisoare după 44 de ani. A fost uimit să vadă că toată lumea “avea fire în urechi” – FOTO ŞI VIDEO

    În 1971 a fost condamnat la închisoare. Avea doar 25 de ani, iar acum după  44 de ani a fost eliberat. Lumea, tehnologia era complet diferită la sfârşitul anilor 60, aşa că este perfect normal ca bătrânul în vărstă de 69 de ani să se minuneze de ceea ce vede în jur.

    Într-un interviu pentru Al Jazeera, Otis Johnson a spus că a vizitat Times Square din New York şi a fost uimit să vadă că toată lumea “avea fire în urechi” şi că oamenii arătau ca agenţi CIA. În plus, a observat că oamenii “vorbeau singuri” cu telefoanele în mână şi a fost impresionant de panourile luminoase de pe clădiri.

    “Am văzut că foarte mulţi oameni vorbesc singuri, apoi m-am uitat mai atent şi am observat că au ceva în urechi. Nu ştiu ce sunt chestiile astea, nu ştiu ce sunt aceste iPhone-uri. M-am gândit că toţi au devenit agenţi CIA sau ceva asemănător. Astă e singurul lucru la care m-am putut gândit. În anii 60-70 doar agenţii CIA aveau fire în urechi.”, a mărturisit el.

    Otis Johnson a fost condamnat pentru tentativă de omor a unui ofiţer de poliţie. La eliberarea din puşcărie Johnson a primit o carte de identitate, 40 de dolari şi două bilete de autobuz.

  • Râmnicu-Vâlcea va primi o investiţie de 47 mil. de dolari pentru construcţia unui business park

    Râmnicu-Vâlcea, cunoscut în lume ca şi Hackerville, va primi o investiţie de 47 mil. de dolari pentru construcţia unui business park care va conţine şi un IT park din partea Black Soca Investments, scrie site-ul abnewswire.com

    În acelaşi articol se spune despre Rm Vâlcea că este un oraş industrial prosper unde mai multe companii au investit recent, printre care şi producătorul francez de echipamente auto Faurecia care urmează să deschidă o nouă fabrică de tapiţerii pentru industria auto la Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii totale de 12 milioane de euro.

    Viitorul park IT va avea o suprafaţă de 30 de acri şi va fi situat aproape de oraş şi de fabrica Faurecia.

    Purtătorul de cuvânt al Black Soca Investments a declarat că întregul proiect va costa în jur de 47 milioane de dolari şi că investiţiile se vor face începând din 2017. Potrivit unei estimări vor fi creat cel puţin 1600 locuri de muncă ca urmare a acestei investiţii.
     

  • Compania IKEA recheamă trei modele de plafoniere din cauza riscului de desprindere a abajurului de sticlă

    Compania IKEA le recomandă clienţilor care au o plafonieră HYBY, LOCK sau RINNA să o demonteze cât mai repede şi să o aducă la magazinul IKEA din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs.

    Compania a primit o serie de sesizări de la clienţi care au semnalat că abajururile de sticlă s-au desprins şi au căzut, fie în timpul utilizării, fie în timpul asamblării. În urma unei anchete preliminare iniţiate de companie, a rezultat că două posibile cauze pot fi: uzarea în timp a clemelor de plastic folosite pentru susţinerea sticlei sau faptul că, uneori, plafonierele pot fi asamblate incorect, ceea ce creează presiune pe abajurul de sticlă, anunţă compania printr-un comunicat de presă.

    Din magazinul IKEA din Bucureşti au fost cumpărate 5.775 plafoniere HYBY, la preţul de 44,9 lei, începând din anul 2012 (cod de produs: 901.964.32) şi 125.730 plafoniere LOCK, la preţul de 16,9 lei, începând din anul 2007 (cod de produs: 000.556.91).

    Clienţii care au cumpărat plafoniere HYBY şi LOCK sunt invitaţi la departamentul Relaţii Clienţi din magazin pentru a returna produsul şi pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară.

  • Mamele care adoptă copii mai mari de doi ani ar putea primi o indemnizaţie de 1.700 de lei

    Deputaţii din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor au amendat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, iniţiat de Guvern, la propunerea deputaţilor PNL, pentru ca mamele care adoptă copii cu vârsta mai mare de 2 ani să beneficieze de “o indemnizaţie de 3,4 ISR (Indicatorul Social de Referinţă) şi de concediu de acomodare de maxim 12 luni”, acordate la cererea părintelui adoptator, deşi Guvernul propusese o perioadă de 6 luni.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce sumă a primit de la Google studentul care a deţinut domeniul google.com pentru 1 minut

    Sanmay Ved, studentul care a deţinut domeniul de internet google.com pentru un minut, a primit 12.000 de dolari de la gigantul din Sillicon Valley, informează Boston Globe.

    Tânărul căuta domenii libere pe Google Domains când a observant că google.com era disponibil. A plătit 12 dolari şi a intrat în posesia domeniului. Nu-I venea să creadă, comanda a fost verificată, plată efectuată şi chiar a primit un mail de confirmare a achiziţiei. A fost un moment de bucurie scurt. Un minut mai târziu, un alt mail a sosit în care era înştiinţat că achiziţia domeniului a fost anulată

    Ved nu a cerut o recompense financiară pentru că a descoperit această vulnerabilitatea în sistem, dar Google i-a oferit o recompensă financiară chiar şi aşa. Suma ininţială a fost mai mica, dar cei de la Google au decis să dubleze suma când au aflat că Sanmay Ved a donat recompense către o asociaşie caritabilă.
     

  • 111.000 de familii vor primi 50 de lei pe lună pentru a-şi trimite copilul la grădiniţă

    În jur de 111.000 de familii defavorizate vor primi tichete sociale pentru a-şi trimite copiii la grădiniţă, în baza unei legi care va intra în vigoare de săptămâna viitoare. Legea 248/2015 fusese publicată la începutul lunii noiembrie 2015, dar normele de aplicare au fost adoptate de Guvern, prin Hotărâre, săptămâna trecută şi publicate în Monitorul Oficial.

    În baza legii, familiile sărace vor primi tichete sociale, în cazul în care îşi vor duce copiii la grădiniţă zilnic. Stimulentul nu este impozabil şi va putea fi încasat de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România, dar şi de cetăţenii care nu au domiciliu sau locuinţă, pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.

    Pot beneficia şi copiii din familiile defavorizate care nu au cetăţenie română, dacă sunt cetăţeni ai UE, precum şi străinilor cărora li s-a acordat o formă de protecţie sau apatrizi cu domiciliul în România. Mai pot primi tichete persoanele singure care au copiii în întreţinere.

    Valoarea tichetului va fi de cel puţin 50 de lei şi va fi calculată în funcţie de evoluţia indicatorului social de referinţă (ISR). Copilul trebuie să aibă cel puţin trei ani, dar nu mai mult de şase ani, vârstă împlinită după 1 septembrie a anului şcolar curent, iar venitul lunar mediu pe membru de familie trebuie să fie de cel mult 284 de lei.

    Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere se înregistrează la primărie, iar tichetul se acordă în perioada septembrie – iunie. Cu tichetele părinţii pot cumpăra alimente, îmbrăcăminte sau rechizite.

     

  • O pată neagră pe sportul alb: de unde a plecat şi ce înseamnă scandalul meciurilor trucate din tenis

    Rusul Nikolai Davidenko, la acea vreme jucătorul numărul patru al lumii, a început cu dreptul meciul desfăşurat la Sopot, în Polonia, acolo unde era deţinător al titlului în cadrul turneului Orange Prokom. Ar fi trebuit să fie o victorie lejeră, având în vedere faptul că adversarul său era pe locul 87 în clasamentul de simplu. Rusul a jucat impecabil şi a câştigat primul set, obţinând şi un break la începutul manşei secunde. Pentru spectatori şi telespectatori, meciul se derula conform aşteptărilor.

    În centrul de control al site-ului de pariuri Betfair, situaţia era cu totul diferită: luminile de avertizare erau aprinse pe toate monitoarele, anunţând un tipar neregulat al sumelor plasate pe meci. Pariuri de sute de mii de euro intraseră de la începutul zilei în sistem şi toate îl favorizau pe Arguello la câştigarea meciului. Deşi pe teren Davidenko era la câteva game-uri de câştigarea meciului, pariurile pe Arguello erau din ce în ce mai mari. În total, peste 4 milioane de euro s-au pariat pe meci – de 10 ori mai mult decât media la un astfel de turneu. Majoritatea banilor au venit de la 9 conturi înregistrate la Moscova, un alt semn de întrebare pentru cei de la Betfair.

    Alertaţi, şefii de la centrul de control al Betfair l-au contactat pe Gayle Bradshaw, vicepreşedintele Asociaţiei Profesioniştilor în Tenis (ATP), organizaţie care guvernează tenisul masculin, informându-l că ceva ciudat se petrece la Sopot. Bradshaw, la rândul său, l-a contactat imediat pe supervizorul turneului, iar acesta a coborât la marginea terenului pentru a urmări finalul partidei.

    Din acel moment, meciul a luat o turnură dramatică. Iniţial, Davidenko a început să şchioapete şi a cerut mai multe pauze medicale. Rusul s-a plâns mai întâi de dureri la nivelul gleznei şi apoi la nivelul degetului mare de la piciorul stâng. În cele din urmă, el a pierdut setul secund. Davidenko a mai jucat trei game-uri în setul trei şi apoi a abandonat meciul din motive medicale.

    La scurt timp după încheierea meciului, Betfair a anunţat, pentru prima oară în istoria sa, că toate pariurile plasate pe eveniment au fost anulate.

    Aceasta este povestea primului scandal major de trucare a meciurilor, care a produs numeroase schimbări în organizarea instituţiilor care guvernează sportul alb. Pentru o perioadă, a părut că acestea vor elimina practicile de acest gen; nouă ani mai târziu, o anchetă derulată de două instituţii de media a scos la iveală probleme mult mai grave în tenis.

    O echipă formată din foşti detectivi şi anchetatori de la Autoritatea Britanică a Curselor de Cai a primit sarcina de a afla ce anume s-a întâmplat în timpul meciului. Paul Scotney, unul dintre şefii echipei, le-a explicat celor de la BuzzFeed motivele pentru care ancheta a fost atât de dificilă: „Atunci când mergi la locul unei crime şi găseşti un cadavru, ştii cu siguranţă că cineva a murit. În cadrul unui incident de acest gen pe piaţa pariurilor, ştii că există un cadavru, dar nu ai cum să îl vezi. Era însă evident că ceva nu e în regulă: locurile din clasament, sumele de bani pariate, lucrurile pur şi simplu nu se legau“.

    Echipa lui Scotney a decis să intervieveze cei doi jucători, precum echipele şi familiile acestora. Atât Davidenko cât şi Arguello au negat vehement implicarea în orice fel de activitate ilegală; rusul nu a vrut să predea telefonul pentru o analiză amănunţită, dar argentinianul a acceptat.

    O declaraţie interesantă a fost cea a fizioterapeutului care l-a tratat, în timpul meciului, pe Davidenko. „Mi-a pus o întrebare care mi s-a părut ciudată“, le-a declarat doctorul anchetatorilor. „M-a întrebat dacă durerea pe care o simte în picior este un motiv suficient pentru a se retrage.“

    După ce a adunat suficiente materiale, echipa a predat dosarul celor de la ATP, care au demarat pe baza documentelor o altă anchetă internă. Spre surprinderea tuturor însă, la finalul acestui demers ATP a anunţat că nu a găsit nicio dovadă clară de încălcare a regulilor din partea jucătorilor. Lucru ce pare ciudat, având în vedere că documentele arată nu mai puţin de 82 de mesaje schimbate de Arguello cu posibili lideri ai unei reţele de pariuri din Italia, reţea care a obţinut sute de mii de euro pariind pe meciurile jucătorului argentinian.

    „Dacă luau măsuri atunci când le-am pus la dispoziţie materialele, ar fi putut elimina un grup de jucători şi ar fi curăţat astfel aproape în totalitate tenisul“, a spus Mark Phillips, unul dintre investigatori. „Le-am dat suficiente dovezi, dar ei nu au făcut absolut nimic în privinţa asta.“

  • Vedetele care au refuzat prestigiioasele premii Oscar

    Majoritatea oamenilor din industria filmului îşi doresc cu disperare un premiu acordat de Academia Americană de Film. Mulţi oameni muncesc toată viaţa cu speranţa obţinerii unui Oscar, însă regula nu se aplică tuturor. Mai multe vedete de la Hollywood au decis să nu participe la gala de premiere sau să refuze un premiu.

    Dudley Nichols a fost prima vedetă care a refuzat un Oscar. El a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în 1935 pentru filmul The Informer. El a refuzat să participe la premieră din cauza disputelor dintre Academie şi ghilda scriitorilor. Mai mult de atât, Nichols a returnat statueta primită de la Academie.

    Katharine Hepburn a fost o actriţă de calibru ce a fost nominalizată la 12 premii Oscar şi a câştigat 4 premii de-a lungul carierei. Însă Hepburn nu a fost o fană a ceremoniei şi nu a participat niciodată la o gală când a fost nominalizată. Potrivit Mental Floss, totuşi, Hepburn a participat în 1974 pentru a înmâna premiul Thalberg producătorului Lawrence Weingarten. În timpul ceremoniei, Katharine Hepburn a spus: „Sunt foarte fericită că nimeni nu a strigat „era şi timpul”.

    În 1970 George C. Scott a refuzat să primească premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul Patton (1970), unde Scott a interpretat rolul generalului George Patton. Producătorul fillmului a acceptat premiul pentru Scott. Anul următor, Academia l-a nominalizat din nou pentru rolul său din „The Hospital”.

    Peter O’Toole este celebru pentru faptul că a fost nominalizat de 8 ori dar nu a câştigat niciodată. Totuşi, în 2003, Academia a decis să-i ofere un premiu onorific pentru întreaga carieră. Iniţial, O’Toole a refuzat motivând că este încă tânăr (la vremea respectivă avea 71 de ani) şi mai are timp să câştige un Oscar. Preşedintele organizaţiei, Frank Pierson, i-a răspuns că vedete precum Paul Newman sau Henry Fonda au primit premii onorifice, apoi au câştigat premii în anii următori. O’Toole a fost convis şi a acceptat premiul. Britanicul a murit în decembrie 2013. Nu a mai primit niciun premiu Oscar.