Tag: continuare

  • Ministerul Fondurilor Europene: Beneficiarii de fonduri europene vor încasa peste 1,4 miliarde de lei până pe 7 iunie

     “Guvernul României a aprobat astăzi un nou împrumut în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, care va permite efectuarea de plăţi către beneficiari, demonstrând încă o dată angajamentul nostru de a ajunge la zi cu plata facturilor. Noul împrumut facilitează în acelaşi timp accelerarea absorbţiei deoarece sumele eligibile plătite beneficiarilor urmează să fie rambursate de Comisia Europeană după transmiterea, în cel mai scurt timp, a documentelor necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat în comunicat.

    Împrumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar şi pentru efectuarea de plăţi în termenele prevăzute în contractele de finanţare. Suma alocată va fi folosită pentru efectuare de plăţi către beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, informează MFE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funcţionari europeni în grevă pentru a-şi apăra puterea de cumpărare

     Potrivit sindicatului, dacă statele membre ale Uniunii Europene (UE) continuă politica de austeritate, funcţionarii europeni riscă să piardă 60% din puterea de cumpărare în cursul următorilor 15 ani.

    Funcţionarii denunţă, de asemenea, proiectul de ridicare a vârstei de pensionare de la 63 la 67 de ani.

    Îndemnul la grevă vizează doar Consiliul, instituţia reprezentând statele membre UE, unde un grup de lucru reflectează în prezent asupra unei revizuiri a calculului salariilor, pensiilor şi perspectivelor de carieră ale funcţionarilor.

    Funcţionarii europeni care lucrează la Comisia Europeană (CE), la Parlamentul European (PE) şi în alte instituţii europene nu participă la această acţiune.

    Şefii de stat şi de guvern din UE au votat, în februarie, în favoarea unui proiect de buget european pentru perioada 2014-2020 revizuit în scădere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR, la cel mai REDUS nivel de la sfârşitul anului 2011

    O rată de schimb inferioară, de 4,2980 lei/euro, a fost publicată de banca centrală pe 29 decembrie 2011.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condiţiile crizei din Cipru şi a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, arătând că nu exclude aprecierea monedei în acelaşi timp cu creşterea exporturilor, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Controale la GRĂTARELE din Bucureşti. Două amenzi de câte 1.000 de lei. Unde continuă acţiunile Gărzii de Mediu

     Controalele, care vor continua până pe 6 mai, vizează respectarea Legii picnicului nr. 54/ 2012, care interzice organizarea activităţilor de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate.

    În Capitală, o echipă de comisari ai GNM a fost în control în nouă zone: Râul Colentina, parcurile Plumbuita, Cosmos, Tineretului, Drumul Taberei, Crângaşi, IOR, Sebastian şi Lacul Văcăreşti, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, comisarul Aurelian Pârvu, care a făcut parte din această echipă.

    Dintre zonele controlate, doar în parcurile Tineretului şi Crângaşi sunt zone de picnic, care erau ocupate în proporţie de 20-30 la sută. În afara acestor zone, în celelalte parcuri nu au fost găsiţi oameni ieşiţi la picnic, a precizat Pârvu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paradisurile fiscale din Europa, în pericol: Luxemburg renunţă la secretul bancar

     Ministrul Finanţelor din Luxemburg, Luc Frieden, a declarat că guvernul este dispus să extindă numărul de conturi bancare acoperite de noile acorduri de schimb de informaţii încheiate cu SUA şi UE astfel încât să includă şi companiile multinaţionale, potrivit Financial Times.

    Acordurile, convenite recent, se referă în prezent numai la persoane suspectate că ar evita plata taxelor prin ascunderea banilor în conturi bancare din Luxemburg.

    Sectorul bancar luxemburghez are active de aproape 3.000 de miliarde de euro, de 22 de ori mai mult faţă de Produsul Intern Brut.

    Datorită activităţilor derulate în Luxemburg de companii multinaţionale, precum Amazon.com sau Skype, stocul investiţiilor străine directe în ţară s-a cifrat anul trecut la 2.280 miliarde de dolari, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Din această sumă, numai 122 miliarde de dolari au ajuns în economia reală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Documentarul “Wild Carpathia” continuă: Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul II

     Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria “Wild Carpathia” va continua cu două episoade noi. Primul episod al miniseriei “Wild Carpathia” – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania – a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional, inclusiv în România.

    În acest context, Alasdair Grant, coproducător al “Wild Carpathia” şi cel care semnează imaginea acestei miniserii, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două noi episoade vor fi centrate pe Munţii Carpaţi, gazda acestora urmând să fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi primul episod al acestei miniserii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a coborât la 4,3224 lei/euro, cel mai REDUS nivel de un an şi patru luni

     O rată de schimb inferioară, de 4,3219 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 4 ianuarie 2012.

    Dealerii spun că aprecierea înregistrată de moneda naţională în ultimele zile este susţinută de vânzările de valută ale jucătorilor străini, care au cumpărat titluri de stat în lei. Randamentele titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, atingând valori minime istorice, în linie cu evoluţia activelor din regiune.

    Interesul din ultimele două săptămâni pentru titlurile în lei a fost susţinut şi de recomandările analiştilor de la BNP Paribas şi Societe Generale, care indicau cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale româneşti, anticipând o evoluţie pozitivă în piaţă şi scăderea randamentelor pentru titlurile aflate în circulaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Hollande efectuează o vizită de stat de două zile în China

     În cursul acestei vizite de aproximativ 37 de ore, care include vineri o etapă la Shanghai, capitala economică a ţării, preşedintele francez se va întâlni în trei rânduri cu noul preşedinte chinez Xi Jinping, instalat în funcţie în urmă cu aproximativ cinci săptămâni.

    François Hollande este primul şef de stat al unei puteri occidentale primit de către Xi Jinping, în cadrul unei vizite de stat, în capitala chineză. Beijingul continuă, astfel, o relaţie specială cu Parisul, după ce Franţa a recunoscut, prin generalul de Gaulle, Republica Populară China a lui Mao Mao Tse Tung, pe 27 ianuarie 1964, devenind prima mare putere ce a făcut acest lucru.

    Preşedintele francez va pleda pentru o reducere a deficitului comercial abisal caree afectează comerţul exterior francez cu China. Acesta a crescut anul trecut cu aproape 26 de miliarde de euro, reprezentând aproximativ 40% din deficitul extern global acuzat de economia franceză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a coborât la 4,3485 lei/euro, minimul ultimelor trei luni

     Un curs inferior, de 4,3481 lei/euro, a fost publicat de banca centrală pe 21 ianuarie.

    În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3555 lei/euro.

    Paritatea pentru dolarul american a coborât cu 1,3 bani, la 3,3401 lei/dolar, iar cursul pentru francul elveţian a scăzut de la 3,5661 lei/franc la 3,5316 lei/franc.

    Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câte locuinţe din România au fost debraşate în ultimii zece ani de la sistemul centralizat

     “Creşterea continuă a preţului la energia termică, problemele constante ale CET-urilor din întreaga ţară, cât şi dorinţa de independenţă a românilor a dus, în ultimii zece ani, la debranşarea a peste 1,1 milioane de locuinţe de la sistemul de încăzire centralizat. (…) În anul 2002 sistemul centralizat deservea 2,5 milioane de locuinţe, pentru ca în acest moment doar 1,4 milioane să fie încă branşate. În paralel, parcul de centrale termice instalate la nivel naţional a depăşit 1,5 milioane de unităţi”, se arată într-un comunicat al furnizorului de centrale termice Ariston Thermo România.

    Din 2010, media debranşărilor anuale de la sistemul centralizat a fost de peste 75.000 de locuinţe. În acelaşi timp, piaţa de centrale termice se situează la un volum de circa 140.000 de centrale anual, dintre acestea aproximativ 60% fiind comercializate către locuinţele ce au renunţat la sistemul centralizat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro