Tag: alegere

  • Iacob Ieronim: Numele ales de noul Papă, Francisc, “sărăcuţul din Assisi”, reprezintă un program de viaţă

     Monseniorul Iacob Ieronim a declarat pentru MEDIAFAX că s-a rugat cu o seară înainte, alături de un mic grup de credincioşi, pentru un nou suveran pontif, iar joi dimineaţă, la liturghie, l-a pomenit pe acesta în Canonul Roman.

    Acesta a spus că noul Papă vine din America Latină, o ţară cu probleme specifice teologice şi sociale, unde există o minoritate de oameni bogaţi şi foarte mulţi săraci, fiind o lume ce aminteşte de cea a Sfântului Francisc din Assisi, din secolul al XIII-lea.

    Monseniorul Iacob Ieronim a precizat că numele ales de noul Papă, Francisc, “sărăcuţul din Assisi”, reprezintă şi un program de viaţă, iar printre preocupările sale va fi, cu siguranţă, şi cea pentru oamenii săraci.

    El a remarcat că noul Papă, Francisc I, şi-a început pontificatul cu o rugăciune şi a cerut binecuvântarea oamenilor prezenţi în piaţă înainte de a le acorda binecuvântarea pontificală.

    “Acum lumea se întreabă ce schimbări va aduce, dacă va fi un conservator. Eu spun că vor fi noutăţi în continuitate. Aşa a fost mereu în biserică”, a mai spus Iacob Ieronim.

    Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seara ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.

    “Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii”, a declarat noul Suveran Pontif din balconul Vaticanului, după care a rostit rugăciunea “Tatăl nostru” şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.

    Francisc I a lansat un apel la “fraternitate”, “prietenie”, “dragoste” şi “evaghelizare” în cadrul Bisericii. “Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare”, le-a cerut Francisc I credincioşilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii lumii salută alegerea primului papă din Americi. Ce spun aceştia despre PAPA FRANCISC

     “Alegerea sa stă mărturie (…) forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioane de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică”, a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat “urări călduroase (…) primului papă din Americi”.

    Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă o “o misiune pastorală fructoasă în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Următorul Papă trebuie să aibă stofă de CEO

    Biserica Catolică este cea mai veche şi mai de succes multinaţională din lume, scrie publicaţia Economist, cu peste un miliard de clienţi, un milion de angajaţi şi cel mai cunoscut logo din lume, la care se adaugă cea mai vastă reţea de distribuţie la nivel mondial. Viitorul Papă ar trebui, aşadar, să aibă stofă de CEO pentru a putea gestiona tot ce înseamnă Biserica Catolică.

    Conclavul întrunit mâine la Vatican pentru alegerea următorului Papă este considerat o potenţială sursă de venituri pentru economia suferindă a capitalei italiene. Numirea Papei John Paul II din 2011, de pildă, a însemnat aproximativ 235 de milioane de euro pentru economia Romei. Nenumăraţi credincioşi au venit atunci din toate colţurile lumii la Vatican, lucru care s-a văzut în încasările agenţiilor de turism, hotelurilor şi restaurantelor din zonă.

    Acum, la Vatican au venit deocamdată doar cei 115 cardinali, iar masele pe care sperau afaceriştii din zonă să-i atragă conclavul se lasă încă aşteptate. Deşi numărul de călătorii către Roma, rezervate prin intermediul site-ului american Expedia, s-au dublat faţă de perioada similară a anului precedent, aştepările sunt totuşi mai reduse comparativ cu acum doi ani.

    Cu toate acestea, autorităţile din Roma se anunţau după demisia recentă a Papei Benedict al XVI-lea că aşteaptă câteva sute de mii de vizitatori cu ocazia conclavului pentru alegerea următorului Papă. Este însă greu de spus dacă va fi sau nu aşa, având în vedere că momentan nu sunt mişcări semnificative la Vatican, cu excepţia celor aproximativ 5.000 de jurnalişti din toată lumea care au cerut acreditări pentru a acoperi evenimentul.

    Singurele afaceri care simt deja impactul conclavului sunt hotelurile din preajma Vaticanului. Potrivit Casevacanza.it, cererea pentru locuri de cazare din aceasttă săptămână a crescut cu 30%, scrie BusinessWeek.

    În ultima sută de ani, niciunul dintre cele nouă conclavuri care au avut loc pentru alegerea unui Papă nu a durat mai mult de cinci zile – în 1922, cu ocazia alegerii lui Pius al XI-lea. Cele mai scurte conclavuri au avut loc în 1939, când a fost ales Papa Pius al XII-lea, în 1978, când a fost ales Ioan Paul I, şi în 2005, cu ocazia alegerii Papei Benedict al XVI-lea. Prin urmare, comentatorii de la Vatican estimează că este posibil ca Biserica Catolică să aibă un nou Papă înainte de Paşte, care anul acesta se sărbătoreşte la 31 martie.

    Conclavul are loc în Capela Sixtină, iar votul se desfăşoară cu uşile închise şi fără prezenţa niciunei persoane străine. Cardinalii nu au voie să divulge nimănui detalii despre desfăşurarea votului şi nici folosească mijloace electronice de comunicare în acest sens. Votul începe în prima zi, iar dacă niciun candidat nu întruneşte două treimi din voturi, adică majoritatea necesară pentru alegerea Papei, atunci votul se repetă de două ori zilnic, în fiecare dimineaţă şi după-amiază. Dacă nici după a treia zi nu se întruneşte majoritatea, este permisă o zi de pauză pentru reflecţie şi rugăciune.

  • Alegerea noului papă: Când ar putea fi cunoscută data începerii Conclavului

     Potrivit preotului, data începerii Conclavului ar putea fi cunoscută vineri după-amiază.

    “Se poate prevedea pe parcursul zilei de astăzi (vineri), la Congregaţia din această după-amiază, un vot cu privire la ziua începerii Conclavului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, după o nouă sesiune (a şaptea) a “Congregaţiilor Generale”, nişte şedinţe pregătitoare ale Conclavului ce au reunit la Roma, începând de luni, peste 150 de cardinali electori (sub 80 de ani) şi cardinali ce nu vor participa la alegerea Papei. Raportul Congregaţiei din această după-amiază va fi cunoscut în jurul orei locale 19.00 (20.00, ora României).

    Potrivit preotului iezuit, Conclavul va începe “probabil” în primele zile ale săptămânii viitoare, “luni, marţi sau miercuri” şi nicidecum în această duminică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liberalul Nicolăescu, haiduc de stat

    Nicolăescu taie fondurile direcţionate de  stat către spitalele private.

    Se discută aprins dacă măsura e corectă sau nu din punct de vedere concurenţial şi al libertăţii de alegere care trebuie lăsată  pacientului.

    Nu cred că asta îl preocupă şi pe dl. ministru.

    E. Nicolăescu vrea să dea publicului impresia că e de partea celor mulţi şi săraci, în vreme ce inşii cu bani n-au decât să plătească la privat.

    Impresie falsă deoarece:

    1. Numărul pacienţilor care beneficiază de servicii decontate în spitale private este sub 3% din totalul pacienţilor într-un an. Sumele alocate unităţilor private de către stat nu depăşesc 10% din banii cu care funcţionează acestea.

    Prin urmare, măsura nu e semnificativă – oameni puţini, sume mici.

    Citi]i mai departe pe www.gandul.info

  • Asociaţia Magistraţilor din România a convocat Consiliul Director, nemulţumită de alegerea lui Hăineală în fruntea CSM. Hăineală ar avea 9 voturi, nu 10

    “Asociaţia Magistraţilor din România a decis convocarea Consiliului Director pentru data de miercuri, 9 ianuarie 2013, pentru a dispune – după consultarea prealabilă a magistraţilor din România – cu privire la demersurile necesare pentru respectarea legalităţii, respectiv a tradiţiei şi cutumei instituţionale create în relativ scurta perioadă de timp în care Consiliul Superior al Magistraturii a funcţionat în actuala formă”, informează AMR.

    În urma alegerilor pentru conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost desemnată cu zece voturi “pentru” şi opt “împotrivă” preşedintele Consiliului, potrivit unei comunicări oficiale. Oana Schmidt Hăineală a avut nevoie de zece voturi din 18, pentru a fi aleasă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P: Alegerea lui Hollande ca preşedinte al Franţei nu are impact imediat asupra ratingului ţării

    “S&P nu adoptă o poziţie politică în privinţa candidaţilor individuali sau a rezultatului oricăror alegeri”, potrivit unui comunicat al agenţiei.

    Totuşi, notează analiştii agenţiei, politicile guvernului unui stat au impact direct asupra bonităţii ţării. Ratingul S&P încorporează estimări privind consecinţele politicilor adoptate de oficialii aleşi.

    S&P va analiza opţiunile preşedintelui ales al Franţei şi cele ale următorului guvern, care va fi format după alegerile parlamentare din iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT, SESIUNEA A II-A: Proba la alegere a profilului şi a specializării

    Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început în 22 august, pentru examinări fiind înscrişi 109.595 de candidaţi, cu aproape 40.000 mai mulţi decât în 2010. În 29 august, 62.348 de candidaţi au fost în sălile de examen pentru testul la limba şi literatura română, iar în 30 august au susţinut proba la limba maternă 945 de candidaţi.

    La 4 septembrie vor fi afişate primele rezultate şi tot atunci pot depune contestaţii cei nemulţumiţi de notele obţinute.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Radu Berceanu a fost reales la sefia PDL Dolj

    Un numar de 549 de delegati ai PDL Dolj participa, duminica, la
    Consiliul de Coordonare Judetean, unde este aleasa noua conducere a
    filialei, senatorul Radu Berceanu si deputatul Gelu Visan fiind
    singurii candidati la postul de presedinte al filialei.
    Radu Berceanu a primit voturile a 419 delegati, in timp ce
    contracandidatul sau a fost votat de 113 persoane.
    Din cei 549 de delegati si-au exprimat votul 542, fiind
    inregistrate 532 de voturi valabile

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moldovenii voteaza la referendumul privind alegerea directa a presedintelui

    Peste 2,5 milioane de cetateni cu drept de vot sunt asteptati la
    urne pentru a decide cum va fi ales seful statului. De la ora 7.00
    pana la 21.00 (7.00-21.00, ora Romaniei) pe teritoriul Republicii
    Moldova vor activa 2.034 de sectii de votare, desi era preconizata
    votarea la 2.035 de sectii, iar in strainatate vor activa 78 de
    sectii de vot.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro