Bilanţul este unul de lux: 8 Ferrari-uri, un Lamborghini şi două Mercedes-uri se numără printre cele 14 maşini care s-au tamponat. Multe dintre autoturisme au primit verdictul de “daună totală”.
Cel mai scump accident din istorie – VIDEO
Nu au fost victive, însă zece dintre şoferi au fost spitalizaţi.
Cititi mai multe pe www.prosport.ro
În cadrul unei conferinţe de presă alături de premierul Mario Monti, ministrul a subliniat că reforma se traduce printr-o creştere a vârstei de pensionare şi a numărului anilor de cotizare din ianuarie 2012. Doborâtă de emoţii ea nu a putut termina fraza în care vorbea despre “constrângerile financiare (internaţionale, n.red.) foarte severe” şi “sacrificii”. Guvernul italian al lui Mario Monti a adoptat duminică o cură anticriză de o rigoare draconică pentru a încerca să pună Italia la adăpost de criza datoriilor.
Monti urmează să susţină o conferinţă de presă pentru a prezenta aceste măsuri. Acest plan estimat de presă la 24 de miliarde de euro şi a cărui adoptare a fost devansată de şeful Guvernului pentru duminică în loc de luni în faţa urgenţei situaţiei, conţine, potrivit primelor elemente, tăieri ale cheltuielilor publice, o creştere a fiscalităţii în special în domeniul imobiliar, precum şi o reformă a pensiilor denunţată de sindicate.
În România, turismul de conferinţe nu a fost niciodată o prioritate, nu are o identitate şi nu este promovat în străinătate. Hotelurile şi serviciile sunt mai scumpe decât în ţările din zonă, iar opţiunile de agrement sunt modeste. În consecinţă, acest segment a scăzut constant în fiecare dintre ultimii ani. “România pierde întotdeauna la preţ în faţa ţărilor din zonă. Hotelurile româneşti n-au scăzut preţurilor pentru organizarea de evenimente în ultimii trei ani, cu toată criza economică, ba chiar la sfârşitul verii începuseră să le crească. În Ungaria, tarifele sunt mai mici cu 30%, iar în Cehia şi Bulgaria cu 20%, şi vorbim de tot ce înseamnă pachet de conferinţă, adică închirierea sălilor, cazare, echipamente tehnice şi mese”, spune Roxana Bălcescu, director adjunct al agenţiei de turism CMB Travel.
Am menţionat de multe ori în această pagină chestiuni legate de protejarea intimităţii utilizatorilor de computere (adică “privacy”) şi despre regimul datelor cu caracter personal. Adevărul este că de cele mai multe ori noi, utilizatorii, suntem cei care furnizăm de bună voie informaţii cu caracter personal. Practic, negociem o doză din intimitatea noastră în schimbul unor avantaje, care de obicei constau într-un serviciu mai personalizat, deci mai comod. Desigur, e şi o chestiune de încredere. Dar mai este şi o chestiune formală: toate aceste servicii au undeva un document care explicitează politica de securitate privind datele personale. O mică problemă este că aceste politici sunt ample, sunt scrise într-un jargon legal pe care nu prea îl înţelegem, iar ceea ce ar putea fi relevant e ascuns bine pe undeva pe la sfârşit.
Aşa că acceptăm totul fără remuşcări. La urma urmei, suntem oameni cinstiţi, de ce să ne ascundem? Din păcate nu e atât de simplu. Ce s-ar întâmpla dacă vrem să ne angajăm la o companie care are posibilitatea să ne construiască un “portret robot” pe baza analizei tuturor datelor despre noi pe care le poate colecta? Ar putea avea, de exemplu, o listă a tuturor siturilor web vizitate şi nu un funcţionar le-ar analiza, ci o maşină programată să calculeze un scor. Bineînţeles, legea interzice astfel de practici, dar nu sunt convins că legea se respectă.
Dar ce părere aţi avea dacă aţi fi urmărit fără nicio “negociere” şi fără ca măcar să ştiţi? Vă dau o veste proastă: dacă aveţi un smartphone, sunt şanse semnificative ca exact aşa să stea lucrurile. Nu de mult, un expert în securitate informatică pe nume Trevor Eckhart a descoperit că în telefonul său HTC Evo rulează un soft care colectează o mulţime de informaţii şi le trimite undeva prin web. Softul respectiv nu este vizibil şi nici nu poate fi dezactivat, iar înlăturarea sa este practic imposibilă, deoarece componentele sale sunt plasate chiar în nucleul sistemului de operare Android. Cercetările au relevat apoi că datele colectate sunt trimise către o companie numită Carrier IQ. Dar să nu ne grăbim să acuzăm Google pentru această ticăloşie, pentru că Eckhart a descoperit acelaşi soft în iPhone, în Blackberry, în telefoane de la Nokia şi chiar în telefoane simple, iar sistemul Android furnizat de Google nu-l conţine. Chiar şi în lumea Android, acest “rootkit” apare şi la alţi producători (Samsung este menţionat explicit).
Eckhart şi-a publicat descoperirea într-un sit de specialitate şi în scurt timp a primit o scrisoare de la Carrier IQ, prin care era atenţionat să înceteze (“cease and desist letter”), pentru că altfel îi va intenta un proces şi va cere despăgubiri de 150.000 de dolari. Sub această ameninţare, Eckhart s-a adresat EFF (Electronic Frontier Foundation), care s-a angajat să-i asigure apărarea. În faţa forţei juridice şi a vocii foarte publice a EFF, Carrier IQ a renunţat la ameninţări şi şi-a cerut scuze, dar a negat că softul înregistrează conţinut (convorbiri, mesaje, adrese web etc.). Ca răspuns, Eckhart a publicat o înregistrare video prin care demonstra că softul interceptează tot, inclusiv tastatura virtuală.
Carrier IQ desfăşoară un business interesant şi, până la proba contrară, legal. A dezvoltat un software pentru diverse platforme mobile cu ajutorul căruia colectează date despre utilizarea dispozitivelor mobile, iar apoi vinde aceste date celor interesaţi, adică operatorilor de reţele mobile şi fabricanţilor de telefoane, pentru ca aceştia să-şi îmbunătăţească serviciile şi produsele. Compania deţine şi un brevet pentru metodă şi se laudă că softul e instalat pe 142 de milioane de aparate. Cum ajunge softul pe aparate e chestiune delicată, pentru că aici sunt implicaţi fabricanţii şi distribuitorii (OEM), poate şi reţelele. HTC dezvoltă şi semnează propria variantă de soft, pe baza API-urilor de la Carrier IQ, dar n-a vrut să comenteze. Operatorul Sprint a dat asigurări că nu are acces la conţinutul vehiculat şi a admis că vinde aceste date şi unor terţi (deşi datele includ ID-ul aparatului şi numărul de telefon). Oare şi poliţiei? Argumentul că serviciile lor sunt cele care le definesc reţeaua este frumos, dar nu explică de ce softul funcţionează şi în afara reţelei (de pildă prin WiFi).
Nu prea e clar ce va urma. Operatorii şi fabricanţii se apără motivând că datele îi ajută să ofere servicii mai bune, iar Carrier IQ spune că nu face decât să dezvolte soft specializat. Însă posibilităţile de abuz sunt nelimitate şi cazul este deja atât de mediatizat, încât este limpede că urmează multe procese. Va fi palpitant.
Pentru mai multe comentarii
ale lui Mircea SÂrbu vizitaţi
www.bmag.ro/opinii
Aşa că o companie numită Blueseed şi-a propus să depăşească piedicile legislative şi să rezolve problema într-un mod cât se poate de inedit – va cumpăra un mare vas de croazieră, care va naviga în apele internaţionale din apropierea Californiei, vas care va deveni un incubator de afaceri. O soluţie simplă, elegantă şi eficientă de a te opune unui sistem politic obtuz, greoi şi ineficient. Max Marty, fondatorul Blueseed, crede că într-un an de zile va strânge banii necesari pentru a demara proiectul. Ideea lui Marty este de a înlocui viza de lucru, care se acordă într-un număr limitat şi destul de greu, cu vize de afaceri, mai uşor de obţinut. Iar distanţa de numai 12 mile marine la care se află vasul adaugă o componentă “de plăcere” excursiei pe care o poate face un antreprenor pe continentul american, pentru o întâlnire cu potenţiali investitori sau parteneri de afaceri. Publicaţia Ars Tehnica notează că există, desigur, şi elemente care pot pune piedici proiectului din partea autorităţilor ce supraveghează imigraţia sau din partea vămii, dar că, pe măsură ce firmele vor creşte, intrarea în ţară va fi mai lesnicioasă, pentru că 5 sau 10 milioane de dolari pot deschide multe porţi.
Citind despre ideea celor de la Blueseed, mă gândeam cât cântăreşte acest mod de a gândi al americanilor, outside the box, în dezvoltarea lor; de prea multe ori îi socotim pe americani stupizi şi obezi, dar, după ce ne mestecăm frustrările, vorbim la iPhone, ne îmbrăcăm în blugi şi compunem minunate prezentări în PowerPoint, inspiraţi din ceea ce găsim cu ajutorul Google.
Toate cele de mai sus au fost create în afara apelor teritoriale; mă văd nevoit să precizez că aceasta este o metaforă. Ce vreau să spun este că economia lor a avut mereu de câştigat în urma sângelui tânăr care a circulat în economie.
Nu există în lume un teren mai mlăştinos decât economia europeană de astăzi; mari bănci cu dulapurile pline de schelete, companii dinamice ţinute în loc de politicieni nehotărâţi şi mult prea puţine afaceri noi. În urmă nu cu mulţi ani, în topul global 500 al companiilor listate întocmit de Financial Times se regăseau aşa: 51 de mari companii înfiinţate în a doua jumătate a secolului XX, 46 de companii din zona emergentă a globului şi numai 12 companii europene. Dacă luăm în calcul numai ultimul deceniu al secolului trecut, diferenţele sunt şi mai mari – trei companii europene, faţă de 23 din SUA şi 21 din statele emergente.
Ultimul sport în rândul analiştilor economici este să dea pronosticuri legate de puţinele zile pe care moneda unică europeană le mai are de trăit – totul a pornit de la Wolfgang Munchau de la Financial Times, dar cele 10 zile invocate de neamţ au început să fie fluturate de mulţi alţii, ba chiar şi de comisarul european pe probleme economice Olli Rehn. Mă aşteptam ca Olli Rehn să vină cu idei şi soluţii, nu cu termene limită fără dată de început. Personal, cred că euro mai are şanse, în măsura în care autorităţile europene se vor concentra nu pe aiureli legate de menţinerea stabilităţii sau a inflaţiei în parametri, ci pe temperarea pieţelor şi pe crearea de business.
Temperarea pieţelor este un eufemism; altfel, trebuie şocuri electrice şi cămăşi de forţă; sunt singurele soluţii pentru o piaţă care tranzacţionează câte 100.000 de dolari pentru fiecare cetăţean al planetei, cu totul 708.000 de miliarde de dolari. Iar experţii ar face bine să se abţină, zic. Un psiholog pe nume Philip Tetlock a studiat activitatea experţilor în economie şi politică; a folosit circa 300 de experţi, care au emis în jur de 27.000 de predicţii pentru o perioadă de cinci ani. Rata erorilor s-a dovedit a fi mult mai mare decât au crezut chiar autorii predicţiilor, iar între răspunsurile oferite de un doctor în ştiinţă sau un student sau chiar un jurnalist nu a fost nicio deosebire – toţi greşesc la fel de mult. Singura constantă dovedită a fost faptul că specialiştii cu o bună reputaţie au emis păreri mult mai proaste decât inşii lipsiţi de renume.
Aşa că între experţii care numără zilele monedei euro şi pragmatismul unuia care vrea să mute Silicon Valley pe un vas de croazieră şi să învingă stupiditatea autorităţilor, o să-l aleg totdeauna pe ultimul.
“Avionul fără pilot la care fac aluzie iranienii ar putea fi un avion american de recunoaştere care efectua o misiunea în vestul Afganistanului la sfârşitul săptămânii”, explică ISAF într-un comunicat publicat duminică seara. “Operatorii avionului fără pilot au pierdut controlul aparatului şi încă încearcă să stabilească ce s-a întâmplat cu el”, adaugă ISAF fără alte precizări despre tipul aeronavei.
Al Alam nu a precizat unde a fost doborât avionul, dar a afirmat că acesta a fost “puţin avariat” şi că operaţiunea s-a desfăşurat “în urmă cu câteva ore”. “Unităţile de război electronice şi aeriene au reuşit să doboare un avion american fără pilot de tip RQ-170 care a încălcat zonele frontaliere din estul ţării şi era puţin avariat”, a precizat agenţia Fars, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului.
Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, partidul Rusia Unită a obţinut între 46 şi 48,5 la sută din voturi. Potrivit acestui sondaj, Rusia Unită pierde majoritatea absolută de care dispunea până în prezent în Duma (Camera inferiorară). Partidul Comunist rămâne a doua forţă politică din Rusia, cu 19,8 la sută din voturi.
Imbrăcată în negru din cap până în picioare, o femeie de origine hispanică, în vârstă de 38 de ani, se înghe-suie să ajungă la raftul cu console de jocuri Xbox. Pentru că nu reuşeşte, scoate din poşetă un spray paralizant şi începe să-l folosească, croindu-şi astfel loc prin mulţime, pune mâna pe obiectul dorit şi se strecoară apoi spre casele de marcat, lăsând în urmă cumpărători trântiţi la pământ şi călcaţi în picioare în îmbulzeala creată. S-a întâmplat undeva în Los Angeles, într-un magazin Walmart, chiar în seara de dinaintea Black Friday. Goana după reducerile consistente practicate de comercianţi cu ocazia zilei care deschide în mod tradiţional sezonul cumpărăturilor de iarnă a făcut în acest caz douăzeci de victime cu răni uşoare, cumpărători dispuşi să facă orice pentru a nu pierde ultimul produs cu reducere din raft.
Imaginea este deocamdată străină României. Conceptul Black Friday a început să prindă contur la noi abia din acest an, deşi există într-o formă sau alta în SUA încă din anii ’30, fiind clar definit câteva decenii mai târziu. S-a numit aşa în primă fază din cauza traficului şi al dezorganizării de pe străzi de după Ziua Recunoştinţei, dar explicaţia modernă este cu totul alta. Ultima zi de vineri a lunii noiembrie, în care majoritatea lanţurilor mari de magazine din SUA se deschid de la miezul nopţii sau de la primele ore ale dimineţii, atrăgând clienţii cu reduceri chiar şi de 80% la unele produse, marchează practic în bilanţuri trecerea de la culoarea roşie echivalentă pierderilor aduse de o perioadă destul de lentă pentru vânzări la profituri ilustrate cu cerneală neagră.
Şi Black Friday este doar începutul unui şir de zile importante precum Cyber Monday (prima luni de după “Vinerea Neagră”), Green Monday (a doua zi de luni din decembrie) sau Boxing Day (prima zi după Crăciun), care aduc o bună parte din încasările de sărbători şi pentru care comercianţii americani se pregătesc cu cel puţin câteva luni înainte. Vânzările merită de altfel tot efortul. Black Friday a însemnat anul acesta venituri record de 11,4 miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro) într-o singură zi, în timp ce întreg weekendul a adus comercianţilor americani încasări totale de 52,5 de miliarde de dolari (puţin peste 39 de miliarde de euro). În România este însă destul de greu de cuantificat cât de mari au fost încasările, mai ales în lipsa unei organizări riguroase a evenimentului. Dar cifrele răzleţe comunicate de câţiva dintre comercianţii care au avut reduceri de Black Friday oferă cât de cât o dimensiune.
“Este cel mai mare eveniment de shopping petrecut vreodată în România şi cred că a dus la o creştere cu un procent a pieţei de retail de electronice, electrocasnice şi IT la nivelul întregului an, în timp ce pentru noi înseamnă afaceri cu 4% mai mari”, este de părere Radu Apostolescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare în cadrul eMAG, cel mai mare magazin online din piaţă şi promotorul Black Friday în România. Deşi există câteva magazine online mai mici care au derulat încă de anul trecut promoţii timide cu această ocazie, impactul asupra pieţei de comerţ electronic a fost atunci aproape nesemnificativ. De-abia din acest an se poate vorbi cu adevărat despre Black Friday în România. Şi, cu toate că în mod tradiţional vinerea neagră este dedicată reducerilor în magazinele tradiţionale, urmând ca promoţiile să se mute pe internet de Cyber Monday, la noi evenimentul s-a desfăşurat de la bun început preponderent online.
Startul l-a dat chiar eMAG care a anunţat reducerile de până la 60% pentru anumite produse din ofertă şi 10% pentru restul, urmat de Flanco, singurul lanţ de electroretail care a derulat campania şi în întreaga reţea de magazine. “Black Friday a existat în realitate numai în eMAG şi Flanco pentru că suntem singurii care ne-am pregătit din timp. Restul jucătorilor au încercat doar să se agaţe din mers de evenimentul promovat intens de noi”, spune Adrian Olteanu, directorul executiv al lanţului de retail electro IT care împarte acţionariatul cu magazinul online. “Pregătirile au început încă din luna iulie”, argumentează el, făcând referire la alegerea şi negocierea cu furnizorii pentru cele 3.000 de produse diferite care au avut eticheta Black Friday, cu reduceri între 30 şi 60%. Iniţiativa celor doi retaileri a fost însă urmată de anunţuri din partea mai multor magazine online cu privire la promoţiile pregătite pentru Black Friday. Reduceri între 10 şi chiar şi 80% au fost promovate de site-uri precum PCGarage, evoMAG sau Koyos, dar şi de Domo. “Iniţial ne-am pregătit doar pentru online, dar ne-am adaptat pe parcurs şi am extins oferta şi în magazine, ca urmare a campaniei agresive desfăşurate în Flanco”, spune Lorand Szarvadi, cofondatorul şi directorul executiv al lanţului de electroretail.