CONTEXTUL: Anul trecut, la nivelul Uniunii Europene a existat un deficit de circa 200.000 de tone de carne de vită, cu o scădere totală a producţiei de circa 4%, până la 6,9 milioane de tone. Printre principalele motive ale scăderii se află reducerea suprafeţelor verzi şi a terenurilor agricole, concurenţa din sectorul Bio-Gaz, dar şi desfiinţarea fermelor din lipsă de succesori, iar soluţia este mutarea producţiei de pe pieţele vestice în alte ţări.
DECIZIA: Samuel Widmer şi Stefan Jung au venit în România în 2008, pentru prima oară, hotărâţi să construiască ferma într-un loc sugerat de unul dintre furnizorii lor de carne: localitatea Marpod din apropierea Sibiului. Printre principalele lor obiective se află construirea unei reţele de producători – „de la cei mici, cu zece animale, până la cei mai mari„ – la nivelul întregii ţări, care să acopere toate etapele de producţie: păşunat, creşterea şi îngrăşarea animalelor, dar şi abatorizarea şi prelucrarea cărnii.
EFECTELE: În interiorul fermei de lângă Sibiu cresc 2.100 de bovine pe o suprafaţă de 2.500 de hectare de teren arabil cultivat în sistem bio, dotat cu sisteme pentru furajare pe timpul iernii, infrastructură, grajduri, garduri electrice, depozite şi clădiri. Săptămânal, zeci de producători români se consultă în legătură cu posibile parteneriate sau pentru a-şi dezvolta propriile afaceri.
Ferma lor de lângă Sibiu a devenit astfel un model de business pentru producători autohtoni care vin deseori la ei pentru consultanţă. Vor reuşi să umple plaiurile mioritice cu bovine de carne Angus şi să se apropie astfel de renumele producătorilor argentinieni?
VREM CA ÎN VIITOR ÎN EUROPA SĂ NU SE MAI VORBEASCĂ ATÂT DE MULT DESPRE CARNEA DE VITĂ DIN ARGENTINA, ci de carnea de vită premium din Carpaţi„, îşi exprimă obiectivul ambiţios Samuel Widmer, manager general al Karpaten Meat România. După ce a lucrat într-o măcelărie din Elveţia la prelucrarea şi la comercializarea cărnii, a venit în anul 2008 în România împreună cu partenerul lui de afaceri, Stefan Jung, pe atunci fermier şi specialist în creşterea vacilor.
Pariul lor a fost pe rasa de vită de carne premium Angus Aberdeen – al cărei preţ pentru un kilogram de muşchi poate să ajungă şi la 50 de euro – şi pe păşunile româneşti nefolosite. România are o suprafaţă utilă a pajiştilor şi fâneţelor de circa cinci milioane de hectare şi este, după Polonia, al doilea cel mai mare producător de produse agricole din Europa Centrală şi de Est.
Totuşi, doar 15 capete de bovine se hrănesc de pe 100 de hectare autohtone, în timp ce în Irlanda, spre exemplu, există 130 de capete pentru 100 de hectare. România se află între primele zece ţări ale Uniuniii Europene la numărul de bovine existente, cu circa două milioane de capete, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Dintre acestea, doar 29.000 de animale sunt rasă de carne, adică doar 2,3 % din numărul total de exemplare. Păşunile ecologice ale României, subvenţiile de la UE, cunoştinţele populaţiei rurale şi creşterea potenţialului pentru bovine de carne odată cu scăderea producţiei de vaci de lapte, se adaugă listei de motive pentru care măcelarii elveţieni au mizat pe plaiurile mioritice în planul lor de a cuceri piaţa europeană a cărnii.
La acestea au adăugat şi un element scoţian: rasa de carne de vită premium de origine Angus Aberdeen, ce rezistă la temperaturi cuprinse între -40 şi 40 de grade şi are un spor de creştere de 1.300 de grame zilnic (în comparaţie cu tradiţionala Bălţată Românească, ce îşi adaugă la greutate 800 de grame pe zi).
Chiar dacă în acel moment „nu ştiam nimic despre ţară, nici măcar unde este cu exactitate„, după cum a mărturisit Widmer, cei doi au identificat o oportunitate în cumpărarea unei ferme abandonate pentru 100.000 de euro. Următorul pas a fost importarea de 120 de vaci din rasa Angus. „Când începi pe o asfel de piaţă, trebuie să fii pe teren zilnic: Jung şi cu mine conduceam tractoarele pentru recoltă; nu avem nicio reţinere în a ne implica în toate muncile„, descrie Widmer modul în care au pus bazele fermei. În următorii ani, efectivul de bovine a crescut treptat: în 2009 au adus încă 200 de capete, în perioada 2011-2012 au ajuns să deţină 1.200 de animale, iar în prezent numără 2.100 de capete.
Printre principalele obiective ale celor doi elveţieni se află construirea unei reţele de producători – „de la cei mici, cu zece animale, până la cei mai mari„ – la nivelul întregii ţări, care să acopere toate etapele de producţie: păşunat, creşterea şi îngrăşarea animalelor, dar şi abatorizarea şi prelucrarea cărnii.
Pentru realizarea parteneriatelor, dar şi pentru simpla consultanţă a fermierilor autohtoni, cei doi şi-au rezervat două zile din săptămână: „Vin la noi în fiecare marţi şi miercuri aproximativ 30 de oameni pentru a vedea cum funcţionăm„, spune Jung.
Jung şi Widmer au construit o afacere evaluată la peste un milion de euro şi care este parte a unei strategii de creştere pe termen lung, în care profitul nu va depăşi un prag de 10%.
Karpaten Meat are în prezent parteneriate cu 40 de producători locali care cresc viţei din rasa Angus sau pe baza încrucişării cu Bălţata Românească, pe care ei îi îngraşă ulterior. Carnea procesată la un abator partener sau animalele vii ajung mai ales la export, pe pieţele vestice ale Europei, dar cei doi intenţionează să vândă mai mult şi pe piaţa locală, unde negociază în prezent cu două lanţuri de hipermarketuri.
Elveţienii îşi propun ca, până în 2018, să producă cel puţin 10.000 de carcase de vită de calitate superioară şi să se extindă prin intermediul păşunilor în zona Banatului şi în sudul Dunării. Ei beneficiază de sprijinul acţionarilor reuniţi sub fondul de investiţii Agroinvest Plus, a cărui activitate principală este achiziţia de teren arabil pe piaţa locală şi care ajunge la un portofoliu de circa 7.700 de hectare, deţinute în proprietate sau arendă.
