Tag: primire

  • Liderul pe piaţa tichetelor de masă a intrat în acţionariatul companiei româneşti Benefit Seven. Ce beneficii vor primi de acum o parte din angajaţi

    Sodexo, lider pe piaţa tichetelor de masă, a tichetelor cadou şi soluţiilor de incentivare, a preluat 20% din acţiunile Benefit Seven, companie ce deţine furnizorul de abonamente de sport şi wellnes pentru angajaţii din România, 7card.Tranzacţia între Sodexo şi Benefit Seven a fost finalizată în februarie 2016, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

    În 2015, Benefit Seven a înregistrat o cifră de afaceri de 1.8 milioane de euro, aproape dublu faţă de anul precedent. 7card este un abonament lunar care permite în acest moment accesul la 230 de săli cu multiple activităţi sportive, de la fitness, aerobic, înot, la dans sportiv, arte marţiale, yoga şi squash, în opt oraşe din ţară: Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara. „Cardul pentru sport vine în completarea ofertei salariale ca un beneficiu atractiv, care sporeşte satisfacţia angajaţilor la locul de muncă, încurajându-i să adopte un stil de viaţă sănătos şi are impact direct în gradul de loialitate şi retenţie al acestora” declară Andrei Creţu, cofondator Benefit Seven.

    În prezent, 7card are 10.000 de abonaţi activi, angajaţi ai companiilor din domenii precum IT&C, telecomunicaţii, pharma şi healthcare, retail, sistemul financiar-bancar şi asigurări, FMCG. „Parteneriatul cu Sodexo ne oferă oportunitatea de a accesa cea mai mare bază de companii interesate să le ofere angajaţilor lor soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii”, declară Iulian Cîrciumaru, cofondator Benefit Seven.

    Până la finalul anului în curs, Benefit Seven îşi propune, prin intermediul cardului pentru sport, să ofere acces la o reţea de 250 de săli de sport şi wellness din 10 oraşe şi, în acelasi timp, să ajungă la 20.000 de abonaţi activi.Compania Benefit Seven a fost înfiinţată în 2011 şi are trei acţionari: Andrei Creţu, Iulian Cîrciumaru şi Cătălin Ivaşcu. Compania a introdus în România conceptul de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness.

  • Viviana Grădinaru a revoluţionat lumea ştiinţifică. Românca va primi din partea preşedintelui Barack Obama cea mai înaltă distincţie acordată cercetătorilor sub 40 de ani

    Viviana Gradinaru, românca din Vaslui, care va primi din partea preşedintelui Statelor Unite Barak Obama cea mai înaltă distincţie acordată cercetătorilor sub 40 de ani, a revoluţionat lumea ştiinţifică, informează stirileprotv.ro

    Ea a reusit sa obtina pentru prima dată în istorie transparenţa totală a corpului unui şoarece. Importanţa acestei tehnici inventate este uriaşă. Ea va putea fi aplicată creierului uman, astfel încât specialiştii să obţină o scanare totală a moleculelor. Concret, tehnica va ajuta în cercetarea unor boli precum Parkinson, Alzheimer sau autism.

    Tehnica inventată de doctor Viviana Gradinaru se numeşte “Clarity”. Alături de o echipă de tineri cercetatori, pe care românca noastră o conduce la California Institute of Tehnology, Viviana a injectat in corpul unui şoarece un hidrogel special care a facut ca rinichii, inima, plămânii şi intestinele să devină transparente în 3 zile şi întreg corpul în două săptămâni. Tehnica este considerată o premieră absolută în lume.

    Citiţi mai multe pe www.ştirileprotv.ro

  • Statul dă 10.000 de euro pentru fiecare bebeluş. Care sunt condiţiile

    Copiii care se vor naşte după 1 ianuarie 2018 ar putea primi de la statul român câte 10.000 de euro, pe care îi vor putea folosi după ce împlinesc 18 ani.

    Începând cu anul 2018, copiii nou născuţi ar putea primi de la statul român suma de 10.000 de euro. Este o propunere făcută de reprezentanţii Partidului Noua Românie, care vor ca prin această măsură să îi ajute pe tineri să îşi continue studiile, să îşi deschidă o afacere sau chiar să îşi cumpere o casă. Potrivit proiectului,
    statul deschide un cont la naşterea copilului în care virează apoi câte 300 de lei lunar.
    PUBLICITATE

    Conform proiectului, banii vor putea fi utilizaţi doar în momentul în care copilul a împlinit vârsta de 18 ani şi poate demonstra că a absolvit 12 clase. Aceşti bani pot fi folosiţi doar de titular şi numai în următoarele situaţii: pentru studii universitare, pentru a-şi cumpăra o locuinţă, pentru a-şi deschide o afacere sau pentru a se trata de vreo boală, în caz că este un tratament mai costisitor, titrează Vocea Românilor.

    Cititi mai multe pe www.romaniatv.ro

  • O elevă din Cluj a obţinut cel mai mare punctaj din lume la un examen Cambridge

    O elevă a Transylvania College, şcoala românească  acreditată pe curriculum românesc şi curriculum Cambridge, a obţinut cel mai mare punctaj din lume la un examen Cambridge la Limba Franceză. Această distincţie îi deschide uşile către cele mai bune universităţi din Marea Britanie, totuşi, ea  a decis să îşi continue studiile în România, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Transylvania College.

    Maria Bega, elevă în ultimul an de liceu în cadrul Transylvania College, a primit certificatul pentru ”Cel mai bun rezultat din lume” pentru unul dintre examenele finale susţinute în acest an, la nivelul AS. 

    Premiile Cambridge ”Top in the World” sunt oferite elevilor din întreaga lume care susţin examene Cambridge la disciplinele studiate în liceu şi care obţin cele mai bune rezultate pe plan global la una dintre disciplinele de examen.

    Certificatul Cambridge pentru cel mai bun rezultat din lume este considerat un paşaport al succesului în lumea academică, deoarece îi poate deschide cu uşurinţă porţile unora dintre universităţile de top din lume. Deja, Maria a primit oferte de la toate universităţile la care a aplicat, printre care St. Andrew (cunoscută ca lider mondial în educaţie şi situată în top 1% universităţi mondiale), Nottingham, Liverpool, Cardiff,  Bristol.

    Cu toate acestea, Maria a decis să îşi continue studiile în România, la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, deoarece se pregăteşte pentru o carieră în Neuroştiinţe Cognitive.

    ”Încă din primii ani la Transylvania College, Maria şi-a exprimat interesul de a se implica în proiectele şcolii, ca membră a echipei de ambasadori şi media, dar şi în activităţi de voluntariat, contribuind inclusiv la construirea unei case pentru o familie în proiectul Habitat for Humanity. Este un exemplu pentru toţi elevii noştri şi, odată cu acest rezultat, va rămâne un reper şi o sursă de inspiraţie pentru generaţiile care îi vor urma”, a declarat Ruxandra Mercea, director executiv Transylvania College.

    Simona Baciu, împreună cu soţul ei, Dr. Dan Baciu, sunt iniţiatorii şi fondatorii Fundaţiei Transylvania College, care a lansat instituţiile educaţionale Grădiniţa “Happy Kids” şi “Transylvania College. The Cambridge International School in Cluj”. Familia Baciu este şi în momentul de faţă activ implicată în conducerea şcolii, iar cei care optează pentru Transylvania College se bucură de beneficiile educaţiei bazate pe valori, unde elevii sunt încurajaţi să-şi valorifice la maximum potenţialul, să respecte diversitatea, să fie creativi şi responsabili.

     

  • Trei tineri au creat într-o garsonieră din Bucureşti jocul video cu care se antrenează trupele speciale ruseşti

    „Odată ce ai muşcat din mărul ăsta atât de gustos al dezvoltării independente e foarte greu să te întorci să lucrezi pentru alţii.“ Dan Dimitrescu, cofondator al Killhouse Games, face această remarcă  în timp ce colegii săi zâmbesc complice. Dimitrescu, Mihai Goşa şi Cătălin Şaitan m-au primit într-o garsonieră din Bucureşti care funcţionează ca studio de jocuri video, unul cu o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

    Datele Romanian Game Developers Association (RGDA) arată că în acest moment activează pe piaţa locală în jur de 50 de companii producătoare de jocuri, iar dintre acestea 30 sunt studiouri de tip indie.

    „România este de mai mulţi ani un hub important în domeniul dezvoltării jocurilor video, mulţumită prezenţei unor companii precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco sau King. Acestea au crescut de-a lungul anilor, în ciuda competiţiei pieţelor mai ieftine din Asia, datorită nivelului ridicat de competenţă al angajaţilor români. Ca o consecinţă naturală şi zona de indie developers a început să se dezvolte, cu evoluţii notabile mai ales în ultimii 2-3 ani. Deja există exemple de companii româneşti, care au început ca indies, au lansat produse sau servicii de calitate şi au reuşit să-şi construiască un brand, intern şi extern. Ne aşteptam ca acest trend să continue, în ritm accelerat, şi în anii următori“, spune Cătălin Butnariu, membru în consiliul director al RGDA.

    Evoluţia este evidentă şi în veniturile generate de dezvoltarea jocurilor video din România. Potrivit datelor Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, sectorul IT din ţară este evaluat la 2,4 miliarde de euro, iar din această sumă 100 milioane de euro provin din sectorul jocurilor video, deci vorbim de aproape 5% din sectorul IT din România. De fapt, ţara noastră este a treia din Europa de Est ca venituri, după Rusia şi Polonia. Deşi nu există încă date clare în acest sens, estimările RGDA sunt că în domeniul dezvoltării jocurilor video din România lucrează între 6 şi 8.000 de oameni. Printre aceştia se numără şi fondatorii studioului indie Killhouse Games. Studioul a reuşit să scoată capul în lume cu un joc de succes intitulat Door Kickers, un joc care le-a adus satisfacţie personală, dar şi financiară. De la lansarea jocului, la începutul lui 2013, şi până în prezent au vândut în jur de 300.000 de copii, ceea ce se traduce în venituri de aproape 2 milioane de dolari brut.

    Cei trei au fondat studioul la sfârşitul lui 2012 pentru că-şi doreau independenţă şi să lucreze la proiecte care-i pasionau. „Aveam ideea lui Door Kickers şi convingerea că acesta va fi un succes, aşa că ne-am apucat pur şi simplu de treabă“, spune Dan Dimitrescu. Frumuseţea unui asemenea proiect ţine de faptul că nu sunt necesare investiţii majore pentru a-l porni, ci pricepere, pasiune şi muncă. „Producţia de jocuri nu necesită materie primă, trebuie însă să ai baza materială pe care să lucrezi“, afirmă Dimitrescu. „Ca în orice firmă de software investiţia principală este creierul. Cu el lucrăm“, adaugă Mihai Goşa.

    Totuşi a existat o investiţie minimă, de 1.500 de euro, bani care s-au dus către crearea website-ului, sunetul pentru prima versiune şi alte asemenea cheltuieli. „Problema a fost mai degrabă să avem economii din care să trăim pe perioada dezvoltării primei versiuni – cam 6 luni de zile“. Perioadă în care au trăit din banii economisiţi şi din salariile soţiilor, până când au realizat prima versiune a jocului, un prototip funcţional, care a fost lansat pe site-ul studioului, folosind intermediari din SUA pentru procesarea plăţilor şi livrarea digitală a jocului. Apoi a urmat trecerea la magazinul online Steam, care le-a adus mult mai multă expunere şi care le-a crescut vânzările considerabil. Dar nu a fost atât de simplu. Au trecut printr-un proces numit Steam Greenlight, unde o companie plăteşte 100 de dolari şi jocul ajunge pe o listă, apoi este votat de oameni care îşi exprimă dorinţa de a-l cumpăra. După votare, se întocmeşte un clasament, iar dacă jocul strânge suficiente voturi, Valve, compania ce deţine Steam, face jocul disponibil pentru cumpărare pe platformă. „Am lansat prima versiune în martie 2013 şi ne-a luat până în iunie-iulie să fim votaţi şi să fim aprobaţi pe Greenlight. 55.000 de utilizatori au votat că ar vrea să cumpere jocul nostru“, povesteşte Dan Dimitrescu.

    Planul lor a fost ca în maximum 6 luni de la începutul dezvoltării să aibă un produs ce poate fi vândut. Întreg proiectul a fost construit în jurul acestei limitări. Fiecare dintre ei are cam 10-15 ani de experienţă în domeniu, timp în care au lucrat la mai multe companii mari din România, printre care Ubisoft sau EA. „Nu suntem nişte copii care doar visează, ci nişte veterani trecuţi prin destule proiecte“, spune Dimitrescu. Lucru care i-a ajutat să atragă susţinători de partea lor, dar şi colaboratori de încredere: „Succesul nostru s-a bazat şi pe faptul că eram cunoscuţi ca nişte oameni care fac treabă bună“. Mihai şi Cătălin au învăţat la Universitatea din Craiova şi la cercurile de calculatoare de acolo, fiecare dintre ei lucrând la engine-uri şi la jocuri proprii înainte de a se angaja.

    Dan Dimitrescu se ocupă de designul jocului, nu a programat niciodată la nivel profesional, dar pasiunea lui pentru armată, avioane şi alte treburi conexe a ajutat studioul să creeze un joc care oferă „o reprezentare unică a luptelor close-quarter-combat şi a ajuns să fie folosit, neoficial, la antrenamentul poliţiei prin diverse oraşe din SUA, la centrul de instrucţie a forţelor speciale din Fort Bragg sau prin Rusia de către trupele OMON“, spune Dimitrescu. Din echipă face parte şi Adrian Cruceanu, care se ocupă de aspectul jocului. Cei patru membri ai studioului nu puteau lucra la fiecare detaliu al jocului video şi au avut nevoie şi de ajutor. Au apelat la colaboratori, pentru sunet, pentru voice acting şi aşa mai departe. „Lucrând de mult timp în această industrie, aveam o grămadă de foşti colegi cu care suntem în relaţii bune. Oamenii serioşi şi competenţi trebuie însă plătiţi, iar asta poate reprezenta o problemă când eşti un start-up fără multe fonduri, dar experienţa noastră e că mai bine îţi restrângi ambiţiile şi plăteşti corect mai puţini oameni“, afirmă Dimitrescu.

     

  • Restaurantul în care bancherii nu sunt primiţi:”Accept animale, dar intrarea bancherilor este interzisă”

     Alexandre Callet, în vârstă de 30 de ani, care deţine un restaurant în Hauts-de-Seine în regiunea Parisului, a postat în faţa uşii restaurantului lui un anunţ în care a scris: „Accept animale, dar intrarea interzisă bancherilor, cu excepţia cazului în care plătesc 70.000 de euro”, informează cotidianul parizian „Le Figaro”.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Veşti bune pentru noul val de autori din puşcării: un site din Kazahstan oferă lucrări academice piratate cu reducere

    După ce autorităţile au decis să nu mai accepte, până în luna septembrie, lucrări scrise în spatele gratiilor, deţinuţii intelectuali din România primesc în sfârşit o veste bună: site-ul Sci-Hub, cunoscută sursă de inspiraţie pentru cei care vor să se laude cu munca altora a reapărut pe o altă adresă de internet.

    După ce domeniul sci-hub.org a fost suspendat în octombrie 2015, ca urmare a unei decizii date de un tribunal din New York, proprietarii au reuşit să relanseze baza de date cu volume furate la adresa sci-hub.io. Cei interesaţi pot cumpăra manuscrise semnate de alţii la un preţ mediu de 30 de dolari. Şi au de unde alege: cei de la Sci-Hub se laudă că au acces la aproximativ 47 de milioane de lucrări.

    Acest nou domeniu folosit va fi greu de atacat în instanţele din Statele Unite, pentru că se află în afara jurisdicţiei. Domeniul .io, extrem de căutat în lumea site-urilor pirat sau de tip torrent, este înregistrat de Teritoriul Oceanic Britanic-Indian, ceea ce înseamnă că doar Marea Britanie poate interveni legal în vederea interzicerii unei adrese.

    Cei mai mulţi clienţi sau beneficiari ai Sci-Hub vin, potrivit celor de la Alexa.com, din Rusia, China, Iran, India şi Brazilia.


    Ordonanţa de urgenţă care suspendă până la 1 septembrie 2016 diminuarea perioadei de detenţie pentru deţinuţii care scriu lucrări cu caracter ştiinţific în timpul executării pedepsei a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.Ordonanţa de urgenţă care suspendă până la 1 septembrie 2016 diminuarea perioadei de detenţie pentru deţinuţii care scriu lucrări cu caracter ştiinţific în timpul executării pedepsei a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
  • Povestea timişoreanului care a vândut unul dintre cele mai influente site-uri de design şi amenajări interioare din lume

    Freshome, unul dintre cele mai influente site-uri de design şi amenajări interioare, a fost vândut recent către Soda.com, compania ce deţine site-urile thesimpledollar.com şi reviews.com, pentru o sumă nespecificată.

    “Nu a fost greu să iau această decizie, pot spune ca a fost momentul potrivit pentru un exit. Şi am primit şi o ofertă bună”, a descris Mihai Cristian Micle hotărârea de a vinde site-ul Freshome.com, ale cărui baze le-a pus în urmă cu nouă ani. Potrivit unui interviu acordat anterior, ieşirea din afacere era în planurile sale, condiţia necesară fiind ca achiziţia să fie făcută de o companie de renume.

    ”Vorbesc cu cei de la Soda de vreo 3-4 ani, atunci au venit cu prima ofertă şi după în fiecare an tot mi-au mai făcut oferte alături de alţii şi îmi urmăreau progresul în mod constant, dar eu voiam o anumită sumă de bani (n.r.), ei îmi ofereau o altă sumă, iar acum am spus o valoarea, iar ei au spus…deal”, povesteşte Mihai-Cristian Micle modul în care a decurs negocierea cu americanii de la Soda.com, care au cumpărat site-ul Freshome.

    Micle nu oferă cifre referitoare la valoarea tranzacţiei, din cauza unei clauze de confidenţialitate prevăzută în contract, însă, într-un interviu acordat anterior, antreprenorul a declarat că primise şi oferte de 3 milioane de euro. Născut în Caransebeş şi stabilit în Timişoara, Mihai Cristian Micle a început construcţia site-ului în 2007, când avea 20 de ani, inspirat de casa visurilor sale. Pentru că nu avea conturată o idee clară în legătură cu aspectul acesteia, şi-a petrecut câteva zile căutând case în mediul online. Căutarea a continuat şi în zilele care au urmat, iar treptat s-a transformat într-o pasiune pentru Micle, care începuse să stocheze pozele găsite într-un dosar în calculator. Plecarea din oraş i-a adus revelaţia că un blog ar fi ideal pentru a avea acces la poze şi atunci când nu are la îndemână propriul computer. Pentru a nu uita detaliile legate de pozele găsite, realiza şi câte o mică descriere pentru fiecare. Motoarele de indexare au început să îi aducă treptat trafic, nebăgat în seamă iniţial. Revelaţia că blogul lui s-ar putea transforma într-un business profitabil a venit la întoarcerea dintr-o călătorie în Grecia, perioadă în care nu s-a ocupat de acesta timp de zece zile.

    „Aveam o serie de mailuri în care oamenii mă întrebau ce s-a întâmplat cu mine, dacă mă simt bine.” Prin urmare, a întrevăzut oportunitatea de a-şi transforma pasiunea în business. A început să se documenteze, a văzut că existau deja oameni care fac bani din site-uri şi a realizat că, deşi avea puţine cunoştinţe de programare şi Photoshop, nu era imposibil să facă acest lucru şi el. „În prezent, totul se învaţă de pe Internet, chiar şi universităţi precum Stanford şi MIT au cursurile disponibile în online.” Argumentul acesta l-a determinat de altfel să renunţe la cele două facultăţi la care studia, odată ce site-ul a început să aibă succes: „Eram student la Electronică ş Telecomunicaţii, iar laboratoarele şi seminariile le făceam pe o tehnologie din anii ‘80. Am fost şocat când, la un schimb de experienţă cu elevi de clasa a opta din Japonia, ei au prezentat roboţi controlaţi prin infraroşu construiţi de ei, în timp ce în Timişoara se măsura curentul cu echipamente ruginite”.

    A renunţat la echipamentele învechite şi la şcoală şi, cu o investiţie iniţială care se poate măsura exclusiv în timp, a început să câştige primii bani la câteva luni de la experimentarea acestui business, bazându-se pe accesul nelimitat la informaţia existentă în online. „Dacă vrei să înveţi de la cineva care a făcut ceva important cu un site, e doar la două minute de tine. Poate unul nu îţi răspunde, dar mai sunt alţii care pot să te ajute.” Bazându-se pe acest lucru, şi-a stabilit şi baza de contacte de câteva mii de designeri şi arhitecţi cu care vorbeşte în prezent.  „La început trimiteam mailuri arhitecţilor din afară pe care îi găseam pe Twitter sau Facebook; mailuri pe care le încheiam mereu cu fraza «Dacă mai aveţi colegi sau oameni care au proiecte interesante, mi-ar face plăcere să ne puneţi în contact cu ei»”.

    Astfel, vorba s-a dus, iar Micle a început să primească zilnic cel puţin zece mailuri de la proiectanţi interesaţi de apariţia pe site-ul lui. Faptul că Freshome era un site global este ofertant pentru arhitecţii care îşi postează proiectele: „Există posibilitatea ca tu să fii un arhitect din România şi să te vadă cineva din Dubai, care vrea o casă construită nu cu 100.000 de euro, ci cu câteva milioane”.

    După atâţia ani petrecuţi în căutarea casei perfecte, s-a specializat în găsirea „elementului wow” care să îi atragă pe utilizatori. Site-ul a crescut astfel cu circa 20% annual. Piaţa globală şi în special Statele Unite ale Americii a fost targetul lui de  la început, datorită familiarizării pieţei cu plăţile în online: „Lumea foloseşte fără ezitare orice în online. Acolo sunt banii, advertiserii, e mult mai simplu să monetizezi produsul”, spune Micle, care lucrează cu agenţii de advertising din SUA, Londra şi Dublin şi care îi aduc clienţi precum HP, Samsung, Microsoft.  Clienţii din România sunt contactaţi tot prin intermediul agenţiilor de advertising străine. De pildă, prin Google campanii ale unor clienţi precum Lidl, Praktiker sau mercador.ro au apărut pe site-ul lui.

    În ce priveşte materializarea visurilor legate de casele din toate colţurile lumii, acestea au rămas doar la stadiul de proiect fiindcă Micle este încă hotărât să rămână în ţară, în Timişoara, şi să îşi ia vacanţe lungi: anul trecut, de pildă, a stat doar şase luni în ţară, iar restul anului a fost plecat în ţări precum Republica Dominicană, Thailanda, Austria, Israel, etc. „Natura businessului îţi permite să te duci  oriunde.”

    Micle spune că are câteva noi idei de afaceri pe care ar vrea să le lanseze în viitor, dar în prezent îşi doreşte o perioadă de relaxare în care să călătorească. ”Mi-am făcut un fel de bucket list cu multe locuri, nu cred că o să duc lipsă de noi destinaţii. Acum sunt la munte, iar apoi aş vrea să merg într-un loc exotic.”

     

     

  • Două tinere au câştigat 35.000 de lei pentru că au livrat dragoste scrisă de mână în ţară şi în străinătate

    Cristina Dobrescu (29 de ani) şi Loredana Munteanu (27 de ani) sunt două antreprenoare care au făcut din scrisul de mână o afacere de 35.000 de lei anul trecut. Tinerele primesc de la clienţi mesajele lor pentru persoane dragi, le scriu caligrafic şi le expediază destinatarilor, sub umbrela conceptului “Livrez Dragoste”, administrat de S.C. Arta nu muşcă PR&Events S.R.L., firmă înfiinţată în 2012, prin care realizează diferite alte proiecte.

    “Ideea a apărut la finele lui 2013, de la o fotografie postată pe contul personal de Facebook, cu comentariul că mi-ar plăcea să livrez scrisori într-o zi. Eram lângă o bicicletă cu coş vintage. Ulterior, am discutat cu Cristina şi ne-am dat seama că ar fi o provocare, dar şi un potenţial în România să lansăm un concept axat pe caligrafie şi scrisori, mai ales în vremuri dominate de mesaje virtuale”, povesteşte Loredana Munteanu.

    Investiţia iniţială a fost de 1.500 de euro, bani pe care i-au folosit la realizarea site-ului, la şedinţa foto pentru produse, câteva achiziţii şi promovare. La doi de ani de la înfiinţare, tinerele au avut un rezultat de peste 35.000 de lei, iar pentru 2016 estimează o creştere de 40% a cifrei de afaceri. Logistica afacerii lor presupune diverse tipuri de hârtie, în funcţie de cererea clientului, plicuri, sticle, ceară, sigilii, instrumente de scris, detalii decorative şi ambalaje pentru transport.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Hackerii îţi oferă până la 20.000 de euro pentru userul şi parola de la serviciu

    Iata ce se întâmplă atunci când hackerii vor să afle secretele unei firme.

    Daca vrei să afli secretele unei firme, cel mai simplu este convingi un angajat să-ţi dea userul şi parola. Hackerii ştiu asta şi targeteaza adesea salariaţii. Acum, băieţii răi sunt dispuşi să ofere 20.000 de euro pentru userul şi parola de logare a unui angajat de la Apple Irlanda.

    Cititi mai multe pe www.yoda.ro