Blog

  • Patriarhia dă 40.000 de lei sinistraţilor de la inundaţiile din Mehedinţi

    În urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii septembrie 2014 care au provocat pagube materiale în municipiul Orşova şi localitatea Eşalniţa din judeţul Mehedinţi, la solicitarea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 40.000 lei din fondul Filantropia al Patriarhiei Române“, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Patriarhia Română.

    Potrivit sursei citate, banii vor fi utilizaţi pentru ajutorarea familiilor sinistrate din localităţile respective, pentru construirea unui dig de protejare împotriva inundaţiilor la mănăstirea Vodiţa şi pentru refacerea bisericii Naşterea Maicii Domnului din Orşova, afectată parţial de revărsarea apelor.

  • Ministrul Sănătăţii, despre săpunul contaminat: Avem un grup de alertă, ne îndreptăm contra producătorului

    Bănicioiu a precizat că săpunul contaminat a fost găsit atât la Elias, cât şi la două spitale din Focşani şi Târgu Mureş.

    “Problema a fost descoperită de Spitalul Elias. Ei au anunţat Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, au recoltat imediat probele şi a fost interzisă acea susbstanţă. A fost anunţat producătorul şi (săpunul – n.r.) a fost retras din orice unitate sanitară din România”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

    Potrivit lui Bănicioiu, în prezent se fac teste la spitalele din Focşani şi Târgu Mureş, unde, până acum, nu a fost găsit niciun caz de pacient infectat.

    “Nu este vorba de mai multe persoane infectate. A fost vorba numai la Elias de două astfel de infecţii. Ambele sunt monitorizate. Există costituit un grup de alertă, sper să nu fie mai multe cazuri. Ancheta a fost începută, direcţiile de sănătate publică au retras acest produs. Săpunul lichid a fost achiziţionat conform procedurilor. În general aceste produse participă la licitaţii în baza unor certificate de conformitate. Sunt la fel ca în UE. Ei, când au participat la licitaţie, au adus acele certificate. (…) Acele certificate sunt în acord cu ceea ce prevede legislaţia europeană, avem chiar o directivă. Testele sunt făcute de producător şi acele teste sunt prevăzute în certificat. Aici, probabil, a fost vorba de o declaraţie falsă şi de o testare, probabil, impropie”, a mai spus Bănicioiu, care a precizat că producătorul săpunului respectiv este o firmă din Târgu Mureş.

    Ministrul Sănătăţii a subliniat că, în acelaşi context, că autorităţile se vor îndrepta împotriva producătorului. “În general, la licitaţie, preţul primează la orice produs, dar trebuie să respecte toate normele şi să aibă avizele necesare. Nu este o scuză că preţul a fost ieftin”, a adăugat demnitarul.

    Un bebeluş şi un bolnav de cancer internaţi la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în şoc septic, din cauza unui săpun lichid, folosit de personalul unităţii, care era contaminat masiv, produsul fiind retras de la utilizare, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, directorul medical Dana Safta.

    Suspiciunea de infecţie cu bacteria Serratia a fost identificată, în 30 iulie, la un copil născut prematur şi la un bolnav de cancer, ambii având imunitate scăzută.

    “Ne-am întrebat de unde putea să apară infecţia cu Serratia. Fireşte că ne-am dus cu gândul la săpunul dezinfectant, săpun lichid, pe care îl avem în dotare din martie 2014, câşigător la licitaţia pentru materiale de dezinfecţie”, a spus directorul medical de la Spitalul Elias, Dana Safta.

    Ea a mai precizat că produsul era folosit de personalul medico-sanitar, inclusiv de cel din sălile de operaţie – chirurgi, asistente de sală, medici anestezişti -, aceştia din urmă trebuind, conform indicaţiilor de folosire a săpunului, să îl aplice de două ori pe mâini, înainte să îşi pună mănuşile din latex.

    Imediat după apariţia suspiciunii, au fost recoltate probe din toate flacoanele aflate în uz, precum şi din unele care erau sigilate.

    “Ele se aflau în curs de utilizare pretutindeni: în blocul operatoriu, în secţiile care au paturi şi pacienţi, în cabinetele de examinare, în laboratoare, pretutindeni. Surpriză maximă: în toate aceste flacoane a fost identificată Serratia”, a spus Safta.

    Au fost apoi trimise la Institutul Cantacuzino probe din toate cele 34 de flacoane aflate în uz şi din patru flacoane sigilate, alese întâmplător şi s-a confirmat existenţa aceloraşi tulpini în toate probele.

    “Probele recoltate de la pacienţi au confirmat că tulpinile sunt identice cu cele izolate din săpun. Pacienţii cu imunodeprimare, cum erau cei doi, puteau face septicemii, şocuri septice. Nu am ajuns la o complicaţie majoră, dar nu poţi untiliza un produs pentru dezinfecţie care după utilizare încarcă de nu ştiu câte ori pielea chirurgului. Practic, prin spălare, eu, chirug, cu acest produs îmi infectam tegumentele, aşa mai bine nu mă spălam cu nimic că oricum tegumentele erau mai curate decât cu «soluţie antiseptică». La o soluţie antiseptică încărcătura de germeni trebuia să fie zero, iar la săpunul Maxil era de ordinul milioanelor”, a mai spus directorul medical.

    Produsul a fost retras imediat. “Am retras tot lotul din secţii, şi ce era deschis, şi sigilat, dar şi dispozitivele prin care ajungea săpun în secţii. Am luat probe din toate sistemele şi erau contaminate. Am sistat distribuirea săpunului prin aceste sisteme. Am avut în contract peste 2.000 de flacoane, din luna martie. Ştiu că am returnat 241 de flacoane, câte mai erau sigilate în depozitul de materiale. Va trebui să schimbăm toată tubulatura, vom vedea cine va pălti daunele. (…) Modul în care noi ne cumpărăm materialele, care rezultă dintr-o licitaţie, la preţul cel mai mic, netestate (de spital, n.r.), ne duc la asemenea incidente”, a mai spus Safta, adăugând că produsele respective sunt autorizate de laboratoare mari.

    În urma sesizărilor, în 29 septembrie, Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis o notă către toate spitalele din ţară prin care a cerut retragerea din uz a săpunului Maxil.

    “Ca urmare a identificării într-un spital a unei contaminări masive microbiene a săpunului bacterian Maxil produs de SC Romchim România SRL, se recomandă unităţilor sanitare să nu utilizeze acest produs biocid provenit din loturile 729, 409, 225”, arăta adresa MS trimisă direcţiilor de sănătate publică (DSP).

    Un flacon de un litru din acest săpun costă 18 lei.

  • Berlinul reia vânzările de armament către state arabe – presă

    Conform publicaţiei din Munchen, care citează un document al Comisiei pentru Afaceri economice din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului) referitor la o reuniune a Consiliului federal de securitate, aceste livrări – blindate, diverse sisteme de armament etc. – sunt destinate unor ţări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Algeria.

    Cotidianul adaugă de asemenea că Iordania şi Sultanatul Oman au primit mitraliere, iar Kuwaitul lansatoare de grenade.

    Aceste livrări ar fi fost autorizate de Consiliul federal de securitate, la care participă, printre alţii, cancelarul Angela Merkel, ministrul Economiei şi vicecancelarul Sigmar Gabriel, ministrul Afacerilor Externe Frank-Walter Steinmeier şi ministrul Apărării Ursula von der Leyen.

    Sueddeutsche Zeitung evocă de asemenea criticile formulate de opoziţie. Jan van Aken, un deputat din partea Die Linke (stânga radicală), a apreciat că Sigmar “Gabriel este evident în genunchi în faţa lobby-ului pentru armament”.

    În august, Sigmar Gabriel a făcut apel la industria apărării să se repoziţioneze şi să se consolideze, confirmând intenţia sa de a încadra foarte strict exporturile de armament, chiar şi în detrimentul pieţei locurilor de muncă. El dorea în special ca Germania să înceteze să mai exporte spre ţări din Peninsula arabă, în special spre Arabia Saudită, un client important.

    Legea germană interzice exporturile de arme spre ţări terţe, adică în afara Uniunii Europene sau partenerilor NATO, dar permite excepţii de la caz la caz.

    În 2013, Guvernul german a autorizat exporturi de armament în valoare de 5,8 miliarde de euro, dintre care 62 la sută în ţări care nu fac parte din NATO, în special Algeria, Qatar şi Arabia Saudită.

  • Oficial ucrainean: Rusia a trimis efective suplimentare în estul Ucrainei

    Intensificarea confruntărilor şi bombardamentelor în zone rezidenţiale din Doneţk s-a soldat cu moartea a 11 persoane în ultimele 48 de ore, Naţiunile Unite denunţând o “escaladare periculoasă” a crizei, mai ales după uciderea unui angajat elveţian al Crucii Roşii.

    Două explozii puternice au avut loc vineri dimineaţă în centrul oraşului Doneţk.

    Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că au loc lupte intense în zona aeroportului din Doneţk.

    “Rusia a trimis efective suplimentare, tancuri şi armament greu, iar separatiştii utilizează drone de fabricaţie rusă”, a acuzat Lisenko.

    Doi militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi nouă au fost răniţi în ultimele 24 de ore.

    Kievul şi Occidentul acuză Rusia de alimentarea conflictului separatist din estul Ucrainei, soldat cu peste 3.200 de morţi în ultimele cinci luni.

    “În pofida iniţiativelor pacifiste ale preşedintelui ucrainean, agresiunea rusă împotriva statului ucrainean nu a încetat”, a declarat Oleksandr Turcinov, preşedintele Parlamentului ucrainean.

  • Reuniune de criză marţi, după ce Comisia Juncker a întâmpinat dificultăţi la audieri în PE

    O reuniune de criză este prevăzută pentru marţi, în încercarea de a găsi o soluţie şi a evita o catastrofă la votul de învestire a CE, prevăzut pe 22 octombrie în PE, au declarat pentru AFP mai multe surse europene.

    La reuniune vor participa preşedintele-ales al Comisiei, creştin-democratul Jean-Claude Juncker, preşedintele PE, social-democratul Martin Schulz, şi preşedinţii grupurilor PPE (dreapta) Manfred Weber, socialist Gianni Pittella şi liberal Guy Verhofstadt.

    Marea coaliţie formată de cele trei formaţiuni a fost făcută ţăndări în cursul audierii de miercuri a candidatului spaniol Miguel Arias Canete, desemnat pentru portofoliul Energiei şi Climei.

    Acest “baron” din cadrul Partidului Popular a fost pus în discuţie din cauza conflictelor de interes legate de participanţiunile familiei sale în sectorul petrolier. Atacurile cele mai dure au venit din partea socialiştilor, care cer clarificări asupra declaraţiei de avere, pe care a modificat-o cu o zi înainte să fie audiat, adăugând venituri pe care a omis să le declare. Socialiştii au obţinut amânarea votului asupra evaluării lui Canete pentru marţi.

    Dreapta a apreciat că socialiştii au rupt pactul de neagresiune şi a decis să răspundă fiecărei lovituri în parte. “Dacă sare o siguranţă la PPE, atunci va sări o siguranţă la socialişti. Iar aceasta va fi Moscovici”, a avertizat Alain Lamassoure, un eurodeputat francez din cadrul UMP.

    Audierea de joi a francezului Pierre Moscovici s-a transformat într-un calvar. “Din 11 întrebări adresate de PPE, şapte au vizat Franţa. Era procesul Franţei, nu audierea unui candidat (la postul de) comisar”, au deplâns socialiştii.

    – Este “prematur” să se vorbească despre schimbarea unor candidaţi

    Moscovici a fost vizat, de asemenea, de liberali şi de conservatorii britanici. Liberalii s-au răzbunat astfel pentru votul negativ al socialiştilor împotriva unui candidat din tabăra lor, şi anume suedeza Cecilia Malmström, însărcinată cu Comerţul. Conservatorii britanici au reacţionat ca represalii faţă de atacurile socialiştilor la adresa lui Jonathan Hill, desemnat pentru Servicii Financiare, au declarat pentru AFP mai mulţi participanţi.

    Cu excepţia socialiştilor, niciun grup nu a susţinut candidtura fostului ministru francez al Finanţelor, considerat “necredibil” pentru portofoliul Afacerilor Economice. El urmează să răspundă în scris unei noi serii de întrebări, iar votul asupra evaluării sale a fost amânat tot marţi.

    “Evaluarea finală a candidaturii sale va depinde de repartizarea exactă a sarcinilor între el şi cei doi vicepreşedinţi în subordinea cărora este plasat – Jyrki Katainen (Creştere economică şi Competitivitate) şi Valdis Dombrovskis (Euro), a declarat Lamassoure.

    În total, cinci candidaţi sunt vizaţi de critici dure. În afară de Canete, Moscovici şi Hill, este vorba despre conservatorul ungur Tibor Navracsics (Educaţie şi Cetăţenie) şi liberala cehă Vera Jurova (Justiţie). Luni şi marţi sunt programate alte şase audieri.

    Juncker nu a luat nicio poziţie cu privire la problemele pe care le ridică anumiţi membri ai echipei sale. “Este mulţumit de audierea candidaţilor, care şi-au demonstrat competenţele şi angajamentul european”, a dat asigurări una dintre purtătoarele sale de cuvânt, apreciind că este “prematur” să se vorbească despre schimbarea unor candidaţi sau portofolii înainte de finalizarea audierilor.

    PPE nu intenţionează să-l sacrifice pe Canete. “Nu se va retrage. Juncker nu va schimba niciun candidat şi niciun portofoliu şi se va merge la vot aşa”, au declarat pentru AFP reprezentanţi conservatori.

    Nemulţumirea creşte în rândul lor. “În acest stadiu, mi-ar fi imposibil să votez pentru o nouă Comisie fără să trădez angajamentele pe care mi le-am asumat în faţa alegătorilor şi suntem mai mulţi aleşi UMP în această stare de spirit”, a declarat vineri eurodeputata franceză Rachida Dati.

    Numeroşi aleşi socialişti dau asigurări, la rândul lor, că nu vor putea să accepte un compromis prin care să fie nevoiţi să-l voteze pe Arias Canete.

  • Facebook a obţinut aprobarea UE pentru a încheia preluarea WhatsApp

    Comisia Europeană, autoritatea antitrust din Europa, a decis că Facebook Messenger şi WhatsApp, aplicaţiile de mesagerie pentru smartphone-uri ale celor două companii, nu sunt concurenţi apropiaţi, astfel că utilizatorii vor avea în continuare “o gamă de opţiuni” din care să aleagă şi în urma tranzacţiei.

    “Am analizat cu atenţie propunerea de achiziţie şi am ajuns la concluzia că tranzacţia nu va duce la împiedicarea competiţiei pe aceată piaţă dinamică şi în ascensiune”, a declarat Joaquín Almunia, comisarul antitrust.

    Operatorii din telecomunicaţii din Europa au făcut lobby împotriva acestei tranzacţii, avertizând că preluarea WhatsApp de către Facebook ar putea oferi celor două companii un control sporit asupra pieţei şi asupra datelor despre utilizatori.

    Cu toate acestea, Comisia Europeană a decis că acest control asupra datelor consumatorilor nu va afecta competiţia de pe piaţa publicităţii din mediul online, iar că pronunţarea asupa îngrijorărilor legate de confidenţialitatea respectivelor informaţii despre utilizatori nu intră în competenţa sa.

    Investigaţia condusă de UE în acest caz a fost percepută drept un test pentru modul în care legislaţia europeană din domeniul concurenţei va fi aplicată în cazul social media, decizia venind pe fondul creşterii îngrijorării legate de puterea pe care companiile americane din tehnologie au căpătat-o în Europa.

    În luna aprilie, autoritatea antitrust din SUA a aprobat tranzacţia.

    În mai, Facebook a cerut Comisiei Europene să verifice dacă preluarea de către companie a serviciului de mesagerie WhatsApp respectă reglementările antitrust.

    Preluarea WhatsApp de către Facebook pentru 19 miliarde de dolari, anunţată în februarie, este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de 1 miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

    Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

    Preluarea WhatsApp reprezintă cea mai mare tranzacţie din istorie pentru Facebook, care, astfel, îşi asigură o prezenţă importantă pe piaţa serviciilor de mesagerie pentru telefonia mobilă.

  • Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră pe domeniul Cantacuzino din Floreşti

    Pentru prima oară în România, sportul nobil prin excelenţă este organizat într-un loc de o mare încărcătură istorică, ce păstrează vocea vremurilor de prestigiu din România. Timp de trei zile, Domeniul Cantacuzino va redeveni un spaţiu plin de viaţă, elegant şi autentic, destinat pasionaţilor de călărie, dar şi iubitorilor istoriei nobiliare din România.

    Istoria mereu fascinantă a vremurilor aristocratice, cu prinţi şi prinţese, cu poveşti de iubire intense şi adesea tragice, cu caleşti elegante şi parfum de poezie, este încă vie şi poate fi descoperită în plină contemporaneitate. La doar 80 de kilometri distanţă de Bucureşti, există un domeniu care stă mărturie pentru una dintre cele mai frumoase epoci ale istoriei României, epoca nobiliară a începutului de secol XX. Este vorba despre Domeniul Cantacuzino din Floreşti, având în centru ceea ce la, început de secol XX, era considerat o bijuterie arhitecturală, palatul Micul Trianon. Spiritul şi farmecul acestei clădiri concepute de arhitectul I.D. Berindei s-au păstrat chiar şi după un secol plin de evenimente zguduitoare. Recuperat de către Maria Ioana Cantacuzino, clădirea a ajuns în prezent  în posesia Fundaţiei Cantacuzino Floreşti care doreşte să-i redea strălucirea de altădată şi să-l transforme într-un spaţiu care să găzduiască evenimente speciale, unice în România.

    Renaşterea, concretă şi simbolică a Domeniului Cantacuzino, se va face printr-un eveniment demn de spaţiul său nobil – Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră internaţională, împărţită pe trei categorii de participanţi şi compusă din probele de dresaj, obstacole şi cross-country. Programul celor trei zile mai cuprinde un concurs demonstrativ de atelaje cu doi şi patru cai, demonstraţii ecvestre şi o demonstraţie de leadership asistat de cai. Atmosfera aristocrată dată de eleganţa echitaţiei va fi îmbogăţită printr-o paradă de ogari, precum şi prin expoziţii de fotografie, pictură şi obiecte realizate manual. Pe domeniul de 130 de hectare de păşuni, alei de castani şi platani centenari care întregesc aerul Belle Époque conferit de palatul Micul Trianon, publicul va avea şi posibilitatea unei imersiuni în istoria fascinantă a locului, putând să cunoască întreg domeniul prin plimbări cu trăsura.

    Competiţiile din cadrul primei ediţii Karpatia Horse Trials sunt organizate în colaborare cu Asociaţia Sportivă Hipohouse, cu implicarea şi participarea directă a Federaţiei Ecvestre Române (FER) şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI).
    Informaţii despre eveniment găsiti şi pe http://www.karpatiahorse.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse.

    Preţul participării la eveniment este de 10 lei pe zi iar biletele biletele pot fi achizitionate de la intrare. Incasările obţinute vor ajunge în fondul destinat restaurării întregului Domeniu.

    Micul Trianon – o istorie tumultoasă de peste 100 de ani

    Istoria palatului Micul Trianon coboară până în 1911 când prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii sale, cunoscut şi sub numele de Nababul, descendent al lui Constantin Brâncoveanu şi de două ori prim-ministru al României, începe construcţia acestuia pe locul vechiului conac (construit între 1840 şi 1842 de către vornicul Grigore Cantacuzino). Aspirând să-i confere un aspect la fel de spectaculos precum cel al palatului Trianon de la Versailles, palatul a fost construit pe trei niveluri inegale (demisol, parter şi etaj), faţada conţinând zece coloane neoclasice. Domeniul cuprindea grădini de agrement şi terenuri de vânătoare şi echitaţie, iar în partea de sud un parc imens cu arbuşti rari în jurul unor copaci bătrâni, care a fost completat de către arhitectul Emile Pinard cu o grădină à la française. Criza economică şi izbucnirea Primului Război Mondial, precum şi moartea Nababului în 1913 au împiedicat finalizarea proiectului. Nici după al Doilea Război Mondial lucrările de restaurare şi utilizarea palatului nu au fost posibile, pentru că Micul Trianon a împărtăşit soarta a aproape tuturor reşedinţelor de ţară din România, fiind preluat de către stat.        

    Martor la cele mai negre momente ale istoriei României, Domeniul Cantacuzino din Floreşti are acum şansa să-şi recâştige locul şi imaginea binemeritate, datorită Fundaţiei Cantacuzino Floreşti, al cărei scop este restaurarea întregului domeniu, inclusiv a Micului Trianon, şi promovarea lui la nivel naţional şi internaţional şi introducerea lui în circuitul public.
     

  • România a avut în august cel mai mare declin al vânzărilor de retail din UE

    Prin comparaţie cu luna august a anului trecut, comerţul cu amănuntul a avansat însă cu 4,7%, rezultat care clasează România pe locul patru în topul celor mai mari creşteri faţă de 2013.

    Alături de România, Slovacia a înregistrat cel mai mare declin din UE în august faţă de iulie, de 0,6%, cele două fiind urmate de Letonia, cu o scădere de 0,2%, şi de Lituania, Estonia şi Irlanda, cu scăderi de 0,1%.

    De cealaltă parte, cele mai importante creşteri ale comerţului cu amănuntul în luna august faţă de luna iulie au fost consemnate de Germania (2,5%), Luxemburg (2,5%), Suedia (2,3%), Portugalia (2,3%) şi Polonia (2,2%).

    Prin comparaţie cu luna august a anului trecut, Luxembourg a înregistrat cel mai mare avans din UE în august, de 12,5%, fiind urmat de Estonia (6,7%) şi Marea Britanie (5,6%).

    La nivelul UE, vânzările de retail din luna august au consemnat o creştere de 1,4% faţă de iulie, şi de 2,5% prin comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut.

     

     

  • Percheziţii în Bucureşti, la firme care vând online jucării contrafăcute

    Potrivit Poliţiei Capitalei, percheziţiile au loc într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, punerea în circulaţie a unor produse contrafăcute şi muncă la negru.

    “În cauză se estimează că, doar pe parcursul anului 2013, s-ar fi adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 900.000 de euro“, a precizat sursa citată, într-un comunicat de presă.

    Mai multe persoane au fost ridicate şi sunt audiate de anchetori.

    Dosarul este instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 6, sub coordonarea Parchetul Judecătoriei Sectorului 6.