BusinessMagazin

Tag: viata

  • Gadgeturile anului

    Apple, care a revoluţionat industria telefoanelor mobile în 2007 prin lansarea primului iPhone, este prezent şi anul acesta în topul gadgeturilor prin intermediul terminalelor mobile iPhone 6s şi iPhone 6s plus. Telefoanele celor de la Apple rămân cu aceleaşi coordonate, performanţă hardware îmbinată cu optimizare software care încântă fanii. Rămânem la categoria smartphones pentru a menţiona alte două terminale care funcţionează pe Android, sistemul celor de la Google. Vorbim de OnePlus 2 şi de Nexus P6, telefonul Google produs de Huawei.

    OnePlus 2 este un telefon high-end cu carateristici tehnice bune la un preţ relativ scăzut (peste 300 de dolari). A ieşit în evidenţă şi datorită unei metode de marketing interesante, clienţii care vor să-l achiziţioneze nu-l pot cumpăra, pur şi simplu, de la magazin, ci au nevoie de invitaţie. Al doilea, Nexus P6, este o combinaţie ideală dintre hardware şi software. Are un display de 5,7 inchi, un procesor Octa-core de 2000 mHz, 3 GB RAM, o cameră de 12,3 MP şi o baterie încăpătoare (3450 mAh) şi rulează cea mai nouă variantă de  Android, Marshmallow. O menţiune notabilă aici este şi  Motorola Droid Turbo 2, primul telefon cu ecran indestructibil. Display-ul telefonului este realizat din cinci straturi diferite, fiecare având rolul de a absorbi şocul în cazul unui incident. Cei care vor să scape de traumele display-ului crăpat trebuie să scoată din buzunar peste 600 de dolari pentru acest dispozitiv.


    Telefonul îndeplineşte multe funcţii (vorbim, navigăm pe net, facem fotografii şi multe altele), dar pasionaţii de fotografie nu se mulţumesc doar cu un smartphone pentru fotografie. De aceea, pentru ei se produc aparate de fotografiat performante care să le satisfacă nevoile. Una dintre cele mai interesante camere de fotografiat din 2015 este A7RII a celor de la SONY. Este o cameră cu un senzor full-frame uriaş cu o rezoluţie de 42 MP, poate filma 4K, are WiFi incorporat, stabilizator de imagine, funcţionează în condiţii de luminozitate scăzută (valoarea ISO poate ajunge până la 102.400). Singura problemă ar fi bateria, care se duce cam repede, dar pentru asta există soluţii.


    Un produsmai puţin vizibil lansat anul acesta, dar foarte impresionant este un HARD DISK SSD produs de Samsung. Ştim că nu este la fel de uşor de apreciat precum un telefon, dar acest produs este cel mai încăpător SSD de pe piaţă (16 terabytes), este foarte rapid şi are doar 2,5 inchi grosime. Preţul? Undeva între 5.000 ŞI 7.000 DE DOLARI.


    Tot anul acesta s-a vorbit intens despre realitatea virtuală şi gadgeturile care să faciliteze această tehnologie în rândul consumatorilor. Facebook a cumpărat Oculus Rift, pe care vrea să-l comercializeze din 2016, la fel şi Microsoft prin HoloLens şi HTC prin Vive. Aşa că să neaşteptăm la o primăvară plină de realitate virtuală. Trebuie să menţionăm faptul că prin HOLOLENS utilizatorul nu experimentează o realitate virtuală, ci una augmentată. Adică utilizatorul nu va fi captivat în întregime de un univers virtual, ci imaginile virtuale vor fi proiectate în mediul existent.


    Rămânem în ograda Apple pentru a vorbi despre un alt produs al companiei din California. APPLE WATCH este primul smartwatch care a atras cu adevărat atenţia consumatorilor. Faptul că este produs de Apple, dar şi diverse inovaţii precum Force Touch sau motorul Taptic l-au făcut să fie printre cele mai impresionante “ceasuri inteligente” de pe piaţa electronicelor.


    SHARP LV-85001 este primul televizor cu rezoluţie 8K (da, aţi citit bine) şi poate fi achiziţionat pentru 133.000 de dolari. Problema este că nu prea există filme şi clipuri video realizate la o asemenea rezoluţie. Dar este bine să fim pregătiţi pentru viitor, nu?


    SAMSUNG GEAR 2 este competitorul Apple Watch şi are un display rotund de 1,2 inchi şi rezoluţie 360×360. Este un ceas performant cu aspect plăcut şi autonomie respectabilă (poate rezista şi două zile fără încărcare).


    INTEL COMPUTER STICK este cel mai mic computer din lume. Este cam cât degetul mare de la mână şi transformă orice televizor sau monitor, dotat cu port HDMI, într-un computer funcţional. Rulează Windows 10, are 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi costă 100 de dolari.

    Să ieşim puţin din zona gadgeturilor clasice şi să vorbim despre RICOH THETA. Acest device este  o minicameră video, cu un senzor de 14 MP, ce poate înregistra în jur de 25 de minute, cu o panoramă de 360 de grade, prin simpla apăsare a unui buton. Astfel utilizatorii acestui device pot da o nouă perspectivă fotografiilor şi clipurilor video tradiţionale.


    La categoria laptopuri 2015 merită menţionate DELL XPS 13, MACBOOK, MICROSOFT SURFACE BOOK, dar şi DELL CHROMEBOOK 13, un altfel de laptop care câştigă teren în Statele Unite, dar, din păcate, la noi nu se comercializează. Chromebook-urile sunt laptopuri ieftine, uşoare, cu o autonomie a bateriei foarte mare (de la 5-6 ore în sus) ce rulează sistemul de operare Chrome. Printre dezavantaje se numără faptul că pentru a-l utiliza la potenţial maxim este necesară conexiune permanentă la internet, nu are un hardware foarte performant şi, de multe ori, este realizat din materiale ieftine. Dell Chromebook 13 se categoriseşte ca fiind un chromebook business ale cărui specificaţii variază (de la procesor Celeron până la Intel i5, cu touchscreen sau fără şi cu până la 8 GB de RAM). Bateria are o autonomie de aproape 10 ore, iar preţul începe de la 400 de dolari şi poate ajunge până la 800-900 de dolari.


    Tot Dell ne oferă şi XPS 13, care rulează Windows 10 şi are un ecran QHD+ de 13 inchi într-un format de laptop de 11 inchi (marginile ecranului au fost eliminate). Are o baterie capabilă, specificaţii de top şi este unul dintre cele mai uşoare laptopuri de pe piaţă (1,17 kg).
    Anul acesta Microsoft a lansat primul său produs hardware. Este un produs hibrid (tabletă-laptop) care a impresionat pe toată lumea. E foarte puternic (reprezentanţii Microsoft susţin chiar că este cu 50% mai rapid decât Apple MacBook Pro), ultraportabil şi poate fi folosit ca un laptop veritabil sau ca o tabletă.


    Noul MacBook de la Apple are 13 mm grosime şi un ecran retina de 12 inchi, ultraportabil, performant cu acelaşi design marca Apple.


    TRUNKSTER este o valiză, însă nu una normală. Trunkster îţi poate încărca telefonul, se cântăreşte singură şi are un dispozitiv GPS încorporat, pe care îl poţi conecta la smartphone în caz că ţi‑au fost rătăcite bagajele. În plus, Trunkster nu are fermoar şi poate fi deschis doar la comandă, prin intermediul unei uşi asemănătoare cu cea a unui garaj.


    Odată cu numărul tot mai mare de device-uri conectate la internet creşte şi dorinţa pentru o conexiune mai bună şi o acoperire mai mare, dar pentru acest lucru avem nevoie de unul sau mai multe routere (în funcţie de dimensiunea casei). Routerele le înghesuim în colţuri, le punem sub birou şi, în general, încercăm să le ascundem vederii pentru că nu sunt tocmai obiecte de design interior. Google vrea să schimbe asta prin routerul său numit OnHub. Acesta este elegant, cu un design minimalist care nu trebuie ferit de ochii lumii. Pe lângă asta, OnHub este şi un router capabil care oferă viteze de până la 1.900 Mbps pe frecvenţe de 2,4 şi 5 GHz. Şi în plus nu are nicio lumină vizibilă care să ne deranjeze noaptea.


     

  • Pentru a-şi face angajaţii să aprecieze mai mult viaţa o compania îşi pune angajaţii să stea în sicrie

    Într-o cameră mare dintr-un spaţiu de birouri mai mulţi angajaţi ai unei companii de recrutări se pregătesc de înmormântare, potrivit BBC. Înmormântarea este una pusă în scenă, iar aceasta are loc la Seul, Coreea de Sud. Ţara asiatică are cea mai mare rată de suicid din lume şi foarte mulţi adulţi se simt stresaţi la locul de muncă.

    Pentru a-şi face angajaţii să aprecieze mai mult viaţa, unele companii din Coreea de Sud pun în scenă înmormântări pentru angajaţii săi.
    Aceştia, îmbrăcaţi în robe albe, stau la birou şi scriu ultima scrisoare adresată celor dragi, apoi se aşează în scrie. Dacă asta nu era îndeajuns, cutiile sunt bătute în cuie de către un om îmbrăcat în negru cu un joben. El reprezentă îngerul morţii. În întuneric, angajaţii au şansa de a reflecta asupra vieţii.

    Acest ritual macabru este menit a fi un exerciţiu prin care “oamenii să înveţe să aprecieze viaţa şi să-şi accepte problemele. Aceste fiind inevitabile, parte din cotidian”, este de părere Jeon Yong-mun, cel care conduce Hyowon Healing Centre.
    Participanţi la această sesiune au fost trimişi de Staffs, companie de recrutare. “Compania noastra şi-a încurajat angajaţii să-şi schimbe gândirea, dar este greu să faci o schimbare profundă. Am crezut că o să fie o experienţă şocantă care să le reseteze modul de gândire, să înceapă viaţa cu o nouă atitudine”, a declarat Park Chun-woong, preşedintele Staffs.

    Pentru unii acest experiment a funcţionat. “Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb stilul de viaţă. Am făcut multe greşeli. Trebuie să petrec mai mult timp cu familia şi să fac lucrurile cu mai mult pasiune”, a spus Cho Yong-tae, unul dintre participanţi.
    O astfel de măsură vine în contextul în care Coreea de Sud are cea mai mare rată de suicid din lume. Asociaţia de Neuropsihiatrie Coreeană a descoperit că 15% dintre cei chestionaţi spun că sunt foarte stresaţi, iar cauza principală este locul de muncă.

    De asemenea, guvernul de la Seul a decis să schimbe puţin modul de lucru al angajaţiilor, implementând siesta, astfel aceştia au voie să doarmă o oră la serviciu. Totuşi, măsura a creat un disconfort angajaţilor deoarece aceştia trebuie să se trezească cu o oră mai devreme şi să plece cu o oră mai târziu.

     

  • Detalii bizare despre viaţa unui dictator. A scris şase piese de operă în doi ani şi a susţinut că el a inventat hamburgerul

    Kim Jong-il a condus Coreea de Nord timp de 17 ani până la momentul morţii sale în 2011 la vârsta de 69 de ani.

    Potrivit Mirror, dictatorul a emis decrete bizare de-a lungul timpului şi a cultivat cultul personalităţii timp de 17 ani.

    1. Potrivit biografiei oficiale, naşterea sa a fost prevestită de o rândunică, iar la momentul naşterii au apărut pe cer două curcubee şi s-a născut o nouă stea în cosmos

    2. Kim Jong-il este cel mai bun jucător de golf din lume. La vârsta de 62 de ani, Kim a sărbătorit pe terenul de golf, completând un joc de 72 de găuri din 34 de lovituri, adică un record mondial. În plus, se pare că atunci a jucat pentru prima dată golf.

    3. În 2004, fostul chef al lui Kim a dezvăluit că liderul Coreei de Nord avea oameni în staff care aveau grijă ca dictatorul să mănănce boabe de orez uniforme ca mărime şi culoare.

    4. Pentru că era nemulţumit de calitatea filmelor regizorilor nord-coreeni, dictatorul a aranjat răpirea a doi regizori sud-coreeni pe care i-a obligat să turneze filme. Cei doi au relizat o serie de pelicule printre care şi Pulgasari, copie după Godzilla.

    5. În 2007, doctorul i-a spus lui Kim să renunţe la fumat. Acesta a făcut în tocmai, dar s-a gândit că ar fi mai bine dacă nu mai fumează nimeni în ţară, aşa că a interzis fumatul în Coreea de Nord.

    6. Avea o coleţie de peste 20.000 de filme străine. Printre favoritele lui se numără Rambo şi Friday 13th.

    7. După ce a suferit o accidentare la spate în urma unui accident de călărie, lui Kim i-au fost prescrise analgezice. Temându-se că ar deveni dependent, el a ordonat mai multor oameni din stafful său să primească aceeaşi doză de medicamente. Dacă tot devine dependent, măcar să nu fie singur.

    Şi acum urmează câteva şi mai ciudate

    8. În 2004, Kim Jong-il a susţinut că el a inventat hamburgerul

    9. A scris şase piese de operă în doi ani.

    10. Titulatura neoficială a lui Kim era “Creierul central”.

    Şi la final, în 1950 a construit un întreg oraş, Kijong-Dong, care a fost creat special pentru propagandă. Şi în ziua de azi oraşul a rămas nelocuit.

  • Vrei să-ţi prelungeşti viaţa? Cât te costă un an în plus

    Dominic Wilkinson, doctor în cadrul Centrului Uehiro de la Oxford, a publicat recent un articol în care pune următoarea întrebare: cât am fi dispuşi să plătim pentru o viaţă mai lungă? Cei de la BBC au luat legătura cu el pentru a încerca să afle cum se poate calcula costul unei vieţi.

    La momentul actual, medicamentele pentru boli în stadiu terminal sunt analizate în funcţie de două elemente: cât de mult pot prelungi viaţa pacientului şi care este calitatea vieţii respectivului pacient, folosind un indice numit QALY (numărul de ani de viaţă salvaţi, ajustat la gradul de calitate a vieţii). Spre exemplu, un medicament care te ajută să trăieşti încă un an, la o calitate neschimbată a vieţii, va avea un scor de 0.5. Similar, un medicament care doar creşte calitatea vieţii timp de un an, fără a prelungi durata, va avea tot un scor de 0.5.

    De aici trebuie pornit calculul despre care vorbea Dominic Wilkinson; în Marea Britanie, spre exemplu, costurile recomandate pentru fiecare an de viaţă în plus variază între 20.000 şi 30.000 de lire sterline. Acest lucru a determinat Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie să respingă anumite medicamente, pe motiv că ar fi prea costisitoare. Kadycla, de pildă, este un medicament folosit în tratamentul contra cancerului de sân care poate extinde viaţa pacientului cu aproximativ şase luni; costul este însă unul exorbitant: 95.000 de lire sterline.

    Mai multe asociaţii cer autorităţilor să intervină pentru a convinge companiile farmaceutice să reducă preţul acestor medicamente, însă reacţia nu a fost una importantă.

    Interesantă a fost concluzia unui studiu derulat în Singapore, la care au participat atât oameni sănătoşi cât şi pacienţi bolnavi de cancer. Subiecţii au declarat că ar cheltui mai mulţi bani pe îngrijire acasă decât pe medicamente care le-ar putea prelungi viaţa; de asemenea, ei au arătat că ar plăti, în medie, 5.000 de lire sterline pentru un tratament ce le-ar putea prelungi viaţa cu un an.

  • La 20 de ani era dependentă de droguri, iar la 30 conduce una dintre cele mai puternice companii din lume

    “Am avut o problemă cu drogurile. Am fost la dezintoxicare. De 10 ani nu am mai consumat droguri.  Eram într-o perioadă neagră a vieţii mele. Nu-mi plăcea cine ajunsesem”, a spus ea. Are doar 30 de ani, însă deja viaţa lui Austin Geidt dată drept exemplu. În 2010 a văzut pe Twitter că un startup caută un intern şi a aplicat. Acel start up era Uber, iar Geidt avea să devină angajatul cu numărul 4, potrivit Business Insider.

    În calitate de intern făcea de toate, de tot ce era nevoie, iar acum conduce echipa responsabilă pentru extinderea Uber pieţele internaţionale. Zilele trecute, compania a mai strâns finanţare în valoare de 2.1 miliarde de dolari, astfel valoarea Uber ajungând la 62.5 de miliarde de dolari.

    A mers la dezintoxicare, a renunţat la studii, însă s-a întors şi a absolvit facultatea la 25 de ani. “Nu eram deloc sigură pe mine, aveam impresia că rămăsesem în urmă”, a mai spus ea. Însă experienţa de la dezintoxicare a ajutat-o în carieră, a ţinut-o cu picioarele pe pământ şi a făcut-o să fie onestă şi directă.

    “Trăiesc şi respir Uber, dar nu este lucrul de care sunt cea mai mândră. Sunt mândră de faptul că am reuşit să scap de dependenţa de droguri”, a spus Austin Geidt.

  • Cele mai inovatoare companii din lume

    Cert este că inovaţia nu are loc dintr-o dată, printr-o strălucire a minţii, de cele mai multe ori inovaţiile se întâmplă de-a lungul a unor ani de munca, şi decenii sau secole trebuie să se scurgă înainte ca produsul să iasă la lumină. Chiar şi becul, atât de des utilizat în a reprezenta conceptul de inovaţie, nu a fost creat peste noapte, ci a durat ani de zile până când ideea unui bec electric s-a transformat într-un dispozitiv dintr-un laborator şi alţi doi ani până când Edison avea să ilumineze o stradă din New York.

    În continuare vorbim de companii inovatoare din diferite ţări, din domenii diferite, însă trebuie menţionat faptul că inovaţiile nu sunt singulare, nu afectează un domeniu stabilit şi atât, ci pot ajunge să declanşeze schimbări care aparţin unui cu totul alt domeniu.

    7 criterii pentru a determina dacă o companie este sau nu inovatoare

    Care sunt elementele care arată dacă o companie este cu adevărat inovatoare? Cum trebuie să se comporte o companie faţă de angajaţii săi pentru a le permite acestora să dezvolte concepte inovatoare? Potrivit analistului Jeffrey Baumgartner, inovaţia nu este decât o metodă pentru companii de a atinge scopuri unice şi strategice şi există şapte caracteristici pe care o firmă inovatoare trebuie să le aibă.

    În primul rând, compania trebuie să aibă o strategie unică şi relevantă. Organizaţii precum Apple, Facebook sau Google au succes pentru că şi-au trasat obiectivele şi le urmează fără abatere; strategii vagi precum „vrem să fim cei mai buni“ nu reprezintă o cale spre inovaţie. Companiile care exprimă idei precum „construirea celei mai sigure maşini din lume“ sau „livrarea oricărui colet oriunde în lume“ sunt mai aproape, încă de la început, de scopul pe care şi l-au propus.

    În al doilea rând, inovaţia trebuie să fie un mijloc de a atinge obiectivele strategice – companiile care domină sectoarele în care activează nu privesc procesul de inovaţie ca obiectiv final, ci ca o cale ce trebuie urmată pentru a aduce lucruri care să le diferenţieze de competiţie.

    În al treilea rând, companiile inovatoare sunt lideri de piaţă, dar acest lucru nu se traduce întotdeauna şi în profitabilitate. Amazon, spre exemplu, a fost întotdeauna o companie care a căutat să dezvolte noi soluţii şi a stabilit noi standarde în ceea ce priveşte comerţul electronic, dar a avut nevoie de aproape zece ani pentru a deveni profitabilă. Cord a fost una dintre cele mai inovatoare companii din sectorul auto la începutul secolului al XX‑lea, introducând elemente precum tracţiunea pe faţă; nu a avut însă succes din punct de vedere financiar şi a intrat în faliment în 1938. Nu trebuie însă să generalizăm: există desigur şi exemple pozitive, precum Apple sau Google, care au fost profitabile încă de la început.

    Un alt element care diferenţiază inovatorii de celelalte companii este gradul de implementare a ideilor. Cu alte cuvinte, există companii care preferă să vorbească despre inovaţie şi companii care preferă să inoveze.

    Cel de-al cincilea criteriu este viziunea asupra eşecului: companiile de succes le oferă angajaţilor libertatea de a experimenta şi îi încurajează pe aceştia în demersurile lor. Dacă angajaţii consideră că pot eşua fără să îşi pericliteze locul de muncă, atunci vor fi mai deschişi la idei care ar putea transforma cândva o lume întreagă.

    Un alt aspect pe care companiile inovatoare îl au în vedere este crearea unui mediu de încredere pentru angajaţi, astfel încât aceştia să se simtă în siguranţă atunci când vor să împărtăşească ideile lor cu alţii. Conceptele creative pot părea la început inutile, dar încrederea că orice idee va fi ascultată şi dezbătută va duce, de multe ori, la apariţia unor idei inovatoare.

    Ultimul element care diferenţiază companiile inovatoare de celelalte este autonomia, atât cea a angajaţilor, cât şi cea a echipelor. Dacă organizaţiile oferă scopuri bine definite, dar şi libertatea procesului de a atinge aceste scopuri, acest lucru va duce la crearea unui mediu propice inovaţiei. Angajând oameni inteligenţi, capabili şi oferindu-le libertatea de a rezolva probleme, ei vor face exact aceste lucruri.

  • Cea mai mare bătălie aeriană din istorie: 100 de avioane israeliene s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu 100 de avioane siriene

    În 1982, 96 de avioane de vânătoare israeliene s-au luptat cu 100 de avioane de vânătoare siriene, susţinute şi de 19 lansatoare de rachete sol-aer, în ceea ce va deveni una dintre cele mai mari bătălii aeriene din toate timpurile.

    Israelul are o istorie bogată de conflicte cu vecinii, în special din anii 60 până la sfârşitul anilor ’80. O serie de bătălii mici cu Egiptul au rezultat într-o lecţie dură învăţată de Forţele Aeriene Israeliene (IAF), după ce au pierdut numeroase lupte împotriva rachetelor sol-aer, potrivit Business Insider.

    Totuşi, IAF şi-a învăţat lecţia, şi pe 8 iunie 1982, a atacat 19 baterii siriene sol-aer postate la graniţă. În primele două ore de luptă, IAF a distrus 17 dintre baterii fără pierderi. Apoi, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Intrebări bizare pe care companii precum Google, Facebook sau Apple le pun la interviuri de angajare

    Companii precum Google, Facebook, Apple sau Boeing sunt unele dintre cele mai mari companii din lume, companii care oferă, pe lângă un salariu bun, beneficii considerabile candidaţilor, însă înainte de a fi acceptaţi mai mulţi candidaţi au trebuit să răspundă la câteva întrebări neaşteptate.

    Cei de la Business Insider au căutat pe platforma Glassdoor şi au compilat lista de mai jos cu unele dintre cele mai bizare întrebări la un interviu de angajare.

    Google: Dacă ai avea de ales un singur cântec care să cânte de fiecare dată când intri într-o cameră pentru tot restul vieţii, ce ai alege?
    Alege un oraş din lume şi estimează câţi oameni sunt care acordează piane?
    Dacă ai putea fi ţinut mine pentru o singură propoziţie, care ar fi aceea?

    Facebook: Câţi Big Mac pe an crezi că vinde McDonalds în Statele Unite?
    Câţi bani ai cere pentru a spăla toate geamurile din Seattle?

    Boeing: Ce părere ai despre lava lamps?

    Apple: Câţi copii se nasc în fiecare zi?

    Dacă aş vorbi cu cel mai bun prieten al tău, care ar fi un lucru pe care l-ar spune despre tine l-a care ar trebui să lucrezi?

    Hess: Care e culoarea ta favorită?

    Intel: Creează un stand cu condimente pentru orbi

    Celgene: Spune-mi o poveste

    Microsoft: Dacă ai putea avea super-puteri, ce ai alege, să fii invizibil sau să zbori?

    St. Jude Medical: De ce capacele de canalizare sunt rotunde?

    Mastercard: Ce faci în cazul în care un angajat îţi spune că este deranjat de mirosul oribil al unui alt coleg?

    Cisco: Ce fel de copac ai fi?

    Biogen Idec: Cum ai fost când erai mic?

    Medtronic: Ce crezi că o să urăşti la acest job?

     

     

  • Un Hamlet în mediul de business: regizorul de teatru care oferă traininguri pentru mediul de business

    Mărturisesc că prima dată am vrut să scriu despre Dan Vasile în urmă cu vreo opt – nouă ani, la începuturile Business Magazin; m-a atras atunci ceea ce mi se părea a fi independenţa de care Dan dădea dovadă, faptul că regiza spectacole în ţară, că lucra pe proiecte şi că rezista în lumea teatrului – voiam să scriu despre astfel de oameni, care nu erau legaţi de o slujbă şi de un program, un astfel de trai mi se părea nemaipomenit, atunci. Nu mai ştiu de ce am abandonat ideea, cred că a venit criza şi nu a mai fost loc pentru astfel de abordări. După ani l-am regăsit pe Dan Vasile într-un grup de bărbaţi care îşi propune să rescrie normele eleganţei masculine româneşti; îşi lăsase o barbă respectabilă şi avea propria firmă, care se cheamă, cum altfel?!, „Mr. Vasile“. În fond tot un soi de independenţă.

    Dan Vasile a devenit Mr. Vasile cu patru ani în urmă. „A fost un gând care se leagă de umorul pe care îl cultiv. Când te iei prea în serios, este un semn că ai îmbătrânit şi ai luat-o razna. M-am întrebat ce voi face şi am zic că mă vând cel mai bine pe mine, aşa că am numit compania Mr. Vasile“. A început cu ani în urmă cu traininguri motivaţionale, petreceri corporate neconvenţionale sau team buildinguri altfel decât cele obişnuite, activităţi derulate în paralele cu regia de teatru. Printre cei mai vechi clienţi se numără lanţuri de hipermarketuri sau de retail pentru care lucra cu  grupe de 400 de oameni pe tehnici de vânzare. „Aveam săptămâni în şir în care lucram cu câte două echipe pe zi, patru ore cu unii şi patru ore cu alţii. Era extenuant.“ Piaţa i s-a format „din gură în gură“, de la sine, oamenii apreciind la el faptul că propunea ceea ce numim „ieşirea din zona de confort“.

    La un moment dat i-a întâlnit ce cei de la compania Trainart, care căutau un actor. A fost o „potrivire de caracter“ între compania de training şi regizor, şi de atunci au făcut „mii de traininguri“. Au creat inclusiv un produs, Metamorphosis, care urmăreşte stimularea leadershipului intuiţional, care merge pe zona intuitivă şi nu pe zona raţional-logică, care oricum există în fiecare lider, îmi explică Dan. „Antrenând anumite exerciţii din programarea neurolingvistică, tehnici din teatru şi altele asemenea, am făcut un program de două zile de training care a funcţionat atât în sistem deschis, cu participanţi care cumpărau programul, cât şi în sistem intern, în companii. A fost un moment de extindere pe piaţă, a apărut un brand şi a fost dovada că se pot face astfel de lucruri“. Au venit clienţi mari, din industria de medicamente sau din consultanţa de business. „Ceea ce facem este de top, este zona de fuziune dintre tehnicile de influenţare din teatru şi modul în care faci ajustări extrem de precise cu cel din faţa ta. Astfel de tehnici sunt de bază în pregătirea actorilor, dar au fost aduse spre avocaţi sau oameni de vânzări. Sigur că în occident sunt mai avansaţi, faţă de noi există un oarecare decalaj, dar acesta este binevenit.“

    Dan Vasile a terminat actoria la Hyperion, dar în paralel făcea şi regie de teatru la universitatea de stat. A fost în clasa lui Tudor Mărăscu la regie şi a învăţat actorie cu Eusebiu Ştefănescu. „Au fost profesori buni, de la care am mâncat teatru pe pâine. A fost perioadă fabuloasă, pentru că dimineţile eram la facultate, după-amiezile la Cinematecă şi serile la teatru.“ Primul său spectacol, Pelicanul de August Strindberg, pus în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi în 2000, a fost nominalizat la premiile UNITER, pentru debut. „Debutul meu a fost un pic strâmb, pentru că am avut o cronică, pe prima pagină a unui ziar important, care desfiinţa spectacolul. Cineva o luase foarte personal şi era lipsit de afinităţi şi umor. La un moment dat au venit criticii adevăraţi şi au pus lucrurile la punct, iar teatrul s-a văzut cu o nominalizare la UNITER pe care nu o mai avuseseră de 10 ani. Mă aşteptam ca lucrurile să urmeze. Eram invitat la şedinţe la UNITER şi am zis că am început cu dreptul. Dar a început marea aşteptare lângă telefon. A fost o perioadă în viaţa mea când asta am făcut.“

    Era foarte important să sune telefonul şi destinul său artistic ţinea de telefoanele acelea pe care trebuia să le primească, era în mâinile unor domni şi doamne pe care trebuia într‑un fel să-i facă atenţi, să îl bage în seamă. „Permanent era despre ce n-am făcut eu bine, astfel încât oamenii aceştia să mă valorizeze suficient. Întrebările acestea au tot funcţionat într-o bună parte din viaţa mea, ştiind în acelaşi timp că îmi fac treaba, ştiind că lucrurile pe care le fac eu au o oarecare inspiraţie şi o oarecare lucrătură şi un oarecare mecanism bine pus la punct, profesional vorbind. Ştiind că sunt acoperit profesional, mă întrebam în continuare ce ar mai trebui de făcut. Răspunsuri am primit, dar nu mi-au plăcut. Adică anumite lucruri pe care ar fi trebuit să le fac nu ţineau de valorile mele.“ Totuşi telefonul a sunat, şi a avut de lucru, pentru că are peste 30 de spectacole la activ, făcute în 15 ani. „Binişor, mai ales în condiţiile în care am început să montez Shakespeare, Cehov, texte importante, care contează şi au putere, texte prin care dacă intri, eşti altfel. Este un proces de iniţiere, inclusiv personală. Şi mi-am ales oameni interesanţi, scenografi şi actori de la diferite teatre din ţară şi asta a însemnat pentru mine realmente o creştere. Dar aveam spre 30 de ani, doi copii care creşteau, şi mi-am pus nişte întrebări: la ce bun? Avem o discuţie creativă sau ne umilim reciproc? Încotro merg, care este construcţia la care pun umărul?“

    După aceste întrebări a ales businessul. „Mediul de business mă aranjează la nebunie, pentru că este un mediu în care, dacă lucrezi cu toată capacitatea şi îţi faci treaba aşa cum trebuie, eşti valorizat. Este mediul în care primeşti instantaneu respect. Dacă îţi stabileşti o întâlnire cu un CEO, la ora stabilită există deja o cafea şi cineva care te conduce, fără probleme. În teatru, apar urgenţe şi nu dau nici măcar un SMS să anunţe.“

    Totuşi, cum a ajuns la training, coaching şi Mr. Vasile? La un moment dat un prieten care avea o fundaţie l-a invitat la un eveniment de pregătire a trainerilor, pentru care nu avea suficienţi participanţi. „Eram într-o săptămână în care nu făceam nimic şi am zis că orice este mai bine decât să stau acasă. Scriam de fapt articole pentru o revistă, am scris o carte pentru copii, am făcut tot felul de lucruri. Dar am zis OK, hai la TOT şi am avut o mică revelaţie. Ce se presupunea acolo, jocurile de rol, modul în care stăteai de vorbă cu participanţii, se asemăna foarte mult cu modul în care lucram în teatru, modul în propuneam anumite situaţii de învăţare experienţială. Mi-a explodat capul, mi-am spus: «Asta este o potecă interesantă».“ A păşit pe potecă şi telefonul a început să sune.

    O perioadă a lucrat şi în training, şi în teatru, ba o vreme, cam doi ani, a cochetat şi cu publicitatea. „În publicitate am avut o perioadă bună, era la patru ani de la debut şi nominalizare, o perioadă de relativă stagnare în viaţa profesională. Un publicitar mi-a dat şansa să fiu creativ şi vedeam cum iau viaţă proiectele mele.“ 

    Ultimul spectacol  a fost A 12-a noapte la Arad, în 2012, care a ieşit un mix elisabetan, cu muzică şi clovnerii, spectacol „care a fost îngropat de nişte decizii administrative. În momentul acela mi-am dat seama că nu mai vreau să fac parte din aşa ceva, iar acum, deşi consider că nu mi-am agăţat mănuşile în cui, nu mă mai văd întorcându-mă. Poate doar în termenii mei, ceea ce este aproape imposibil, în teatrul aşa cum îl ştiu eu“.

     

  • Imagini incredibile surprinse de un fotograf care a petrecut şapte ani alături de triburile africane

    Mario Gerth, 38 de ani, din Germania a călătorit pe continentul negru şapte ani de zile căutând şi fotografiind societăţile tradiţionale tribale africane. Oamenii din aceste comunităţi trăiesc simplu în case făcute din balegă de vacă, iar hainele sunt constituite din peiei de animale, informează Daily Mail.

    “Primul lucru pe care l-am observat a fost faptul că toţi aceşti oameni erau extrem de fericiţi, deşi trăiesc în condiţii grele”, a spus Gerth. “Triburile au fost vizitate de mai mulţi oameni din ţările civilizate şi au învăţat de la ei, dar sunt mulţumiţi cu stilul de viaţă simplu. Nu vor să se schimbe”, a mai spus el.

    Pentru a fi acceptat în interiorul triburilor, fotograful a mers însoţit de un ghid care i-a facilitat intrarea.