Chiar dacă luna ianuarie nu este un reper pentru evoluţia investiţiilor străine directe din anul respectiv – anul trecut în prima lună au fost raportate investiţii de 376 milioane de euro, iar 2011 s-a terminat cu un minim al ultimilor nouă ani, de 1,9 miliarde de euro – acesta poate fi însă un semnal cu privire la percepţia investitorilor faţă de piaţa locală. Investiţiile străine directe din România au totalizat în luna ianuarie 23 de milioane de euro. Şi această percepţie se pare că a rămas negativă în ultimii trei ani, având în vedere că, din 2008, când a fost înregistrat un maxim istoric, de 9,496 miliarde de euro, şi până în 2011, investiţiile străine au scăzut de aproape 5 ori.
Companiile străine care înainte de 2008 percepeau România ca pe un El Dorado al investiţiilor şi vedeau în aproape orice domeniu o oportunitate de câştig pe termen mediu sau lung aproape au dispărut în ultimii trei ani. Acestea au bătut în retragere, pe de o parte, din cauza condiţiilor dificile de pe pieţele de origine care au impus tăieri de costuri, reduceri de cheltuieli şi implicit amânarea programelor de investiţii, iar, pe de altă parte, din cauza perpetuării problemelor cu care piaţa românească s-a confruntat în ultimii 20 de ani, respectiv infrastructura şi instabilitatea, dar şi lipsa de predictibilitate legislativă, la care în ultimii ani s-au adăugat piaţa muncii şi sistemul de învăţământ.
Astfel, investitorii străini au început să nu mai creadă în promisiunile autorităţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, iar, în condiţiile unui consum în scădere ca urmare a reducerilor salariale din 2010, aceştia nu au mai văzut România ca pe o piaţă atractivă.
Infrastructura nedezvoltată a fost un impediment pentru investitori şi înainte de criză, companii importante, precum Mercedes, preferând alte pieţe vecine în detrimentul României din cauza accesului dificil la sistemul rutier din Europa de Vest.
Instabilitatea legislativă, dar şi lipsa de predictibilitate sunt reclamate de investitori de multă vreme, însă acest lucru nu a împiedicat autorităţile să modifice TVA peste noapte în 2010, fără niciun avertisment. În plus, bâlbâielile autorităţilor în ceea ce priveşte reducerea CAS lasă din nou loc de îndoială pentru investitori în ceea ce priveşte capacitatea României de a crea un cadru legislativ şi fiscal stabil pe termen mediu.
O problemă relativ nouă care afectează capacitatea României de a atrage investiţii străine este cea a sistemului de învăţământ şi a pieţei muncii, care nu au putut ţine pasul cu cerinţele companiilor care s-au extins în România. În ultimii trei ani, mai mult ca niciodată, investitorii s-au plâns de lipsa muncitorilor calificaţi în diverse specializări, care derivă din inexistenţa şcolilor profesionale, desfiinţate după 1989. În acelaşi timp, în România termenul de “educare continuă” este aproape inexistent, astfel că mare parte din cei care au terminat şcoli de specialitate în urmă cu 20 de ani sunt depăşiţi de evoluţia tehnologică.
Toate acestea au făcut ca România să piardă principalul avantaj competitiv, respectiv costul redus de producţie, care în trecut a atras companii importante.
Polonia este un exemplu în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte piaţa muncii, sistemul polonez de învăţământ bazându-se foarte mult pe şcolile profesionale. În plus, Polonia a negociat cu Uniunea Europeană o serie de facilităţi pe care le poate acorda investitorilor, inclusiv scutirea de impozit pentru anumite perioade de timp în funcţie de valoarea investiţiilor. În aceste condiţii, Polonia a reuşit anul trecut să atragă aproape 10 miliarde de euro investiţii străine, în creştere de la 6,7 miliarde de euro în 2010.
România a fost depăşită în ultimii doi ani şi de Cehia în ceea ce priveşte investiţiile atrase, cu un nivel de aproape 4 miliarde de euro în 2011 şi de 4,6 miliarde de euro în 2010.
Doar Bulgaria, o ţară cu 7,3 milioane de locuitori, stă mai prost ca România la acest capitol, raportând pentru 2011 un flux de capital străin de 1,064 miliarde de euro şi de 1,775 miliarde de euro în 2010.
Singurele argumente ale României în faţa investitorilor rămân, aşadar, dimensiunea pieţei prin prisma a aproximativ 20 de milioane de consumatori şi schemele de ajutor de stat care sunt acordate în funcţie de nivelul investiţiilor şi de numărul locurilor de muncă create.
Aceste ajutoare de stat expiră însă la sfârşitul anului 2013, astfel că după această dată vor fi adoptate alte condiţii, care trebuie negociate cu Uniunea Europeană.
În acest context, investitorii care vor să obţină astfel de ajutoare ar putea să-şi amâne investiţiile până când vor fi aprobate noile condiţii, ceea ce se va vedea în nivelul fluxurilor din 2012 şi 2013.